Alegerea lui Nicușor Dan și vampirul
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: OHA si PNL :: OOPOZIŢIA INEPTĂ şhi EMASCULATĂ
Pagina 1 din 1
Alegerea lui Nicușor Dan și vampirul
Alegerea lui Nicușor Dan și vampirul
Nicușor Dan are tot dreptul să susțină la alegeri ce partid dorește. Dacă încrederea domniei sale merge spre PNL și Ludovic Orban este în bună regulă. Se poate poza pe câte pliante vrea, își poate îndoi coloana, nu doar la 90, ci și la 160 de grade în fața premierului, poate sărută orice inel dorește. Cu două condiții:
1. Să încheie simulacrul independenței. Din momentul în care s-a așezat pe pliantele de campanie ale PNL nu mai este un independent, ci un liberal. Ceea ce nu e condamnabil, nu e greșit, ci este doar o opțiune. Greșită și condamnabilă este ipocrizia.
Mai puțin importantă este cea cu care își tratează fostul partid. Relația dintre domnia și USR-PLUS este ca relația dintre doi foști soți după divorț. Treaba lor.
În aceasta privință trebuie totuși făcută o precizare de corectitudine factuală. Dl Dan nu a fost dat afară din USR, ci a demisionat din USR când referendumul intern din partid a decis, zdrobitor, ca acesta să se opună referendumului pentru familia tradițională, cunoscut și sub numele de referendumul lui Dragnea, referendumul prin care Dragnea urmărea erdoganizarea României.
Cu alte cuvinte, dl Dan a refuzat să accepte rezultatul unui exercițiu democratic din partidul său și, pentru că nu a ieșit cum a dorit, a plecat prin demisie. Nu a demisionat și din funcția de deputat obținută pe listele partidului pe care l-a părăsit.
Iar când partidul i-a propus să candideze sub sigla sa la locale, a refuzat ținând cu dinții de independență, astfel încât partidul și-a modificat statutul ca să-l susțină. Și pentru că l-a susținut USR ca independent, a ajuns să fie apoi candidatul comun antiFirea, pentru că dl Orban nu l-a luat chiar de pe stradă.
Toate acestea sunt importante pentru a creiona ceva din caracterul omului.
Ipocrizia este la adresa electoratului care l-a făcut primar. Este indubitabil, dacă ne uităm la rezultatul politic de la Consiliul General, că el este covârșitor electoratul USR-PLUS. Mă întreb cum îl privesc acești oameni pe dl Dan zâmbindu-le de pe afișele PNL, un partid pe care unii îl detestă și pe care l-au acceptat ca aliat doar pentru ca Nicușor Dan să ajungă primar? Oare azi l-ar mai vota?
Susținătorii lui Nicușor Dan sugerează că este o strategie necesară pentru ca Guvernul să dea banii de care Primăria Capitalei are nevoie pentru proiectele de dezvoltare. Așa să fie?
Pe de-o parte, majoritatea viitoare care să genereze guvernul iubitor de București va avea mai multe componente, deci ca să fie sigur că ea va exista, ca independent ce se află, dl Dan nu ar trebui să fie pe afișele tuturor celor care ar urma să facă parte din ea? Sau dl Dan arată clar pe cine dorește și pe cine nu dorește în majoritate?
Pe de altă parte, bani versus pupat inel este modelul pe care vrea să-l promoveze dl Dan? Ca pe vremea PSD? Banii, susținerea proiectelor sunt o chestiune de vasalitate sau o chestiune de principiu, un drept al capitalei unei țări europene?
2. Să respecte în literă și spirit protocolul care l-a propulsat în funcția de primar. Și acest protocol PNL-USR-PLUS prevede că Vlad Voiculescu trebuie să devină viceprimar. Dacă Vlad Voiculescu a fost atât de neimportant în ecuația electorală, de ce era pe toate afișele electorale?
Aceasta a fost oferta electorală către bucureșteni și ea ar fi trebuit respectată. Dacă pe pliant scrie că în prețul plătit, a se citi votul, trebuie să primesc trei cutii de șervetele și primesc doar două, cu promisiunea că o voi primi și pe a treia cândva, pot reclama că am fost înșelat și câștig.
Modificarea Codului Administrativ prin OUG 190/2020 la o lună după alegeri și la o zi după ce Nicușor Dan a preluat mandatul e cusută cu ață albă. Dacă Guvernul chiar voia să rezolve ceea ce considera o problemă reală, ar fi făcut modificarea anterior, nu fix când venea rândul lui Vlad Voiculescu să fie instalat în funcție.
Motivul este și el clar: pentru că Vlad Voiculescu încurcă în campania din București unde PNL stă foarte prost, ceea ce e o problemă personală pentru Ludovic Orban, care candidează aici.
Aș fi crezut că, într-adevăr, Guvernul a descoperit o vulnerabilitate la constituirea consiliilor, pe care a eliminat-o în ultima clipă, dacă protocolul pentru București era respectat de facto. Adică dacă dl Voiculescu era invitat să participe la turul spitalelor, la bilanțurile și anunțarea deciziilor pe sănătate (se putea în calitate de consilier).
Dar nu a fost. Dl Dan a preferat să se pozeze cu un candidat PSD pus de G. Firea director al Spitalului Colentina în loc să respecte tandemul cu care a candidat.
Și între timp, vedem desigur cum dl Dan îl păstrează în funcție pe directorul ASSMB, numit de Firea, numește în funcții oamenii dnei Anisie și ai PMP. Este o poziționare politică opusă angajamentelor din recenta campanie.
Cât despre PNL, doar două chestiuni:
1. Dacă ei tratează în felul acesta angajamente luate în campania de-abia încheiată, cam cum credem că se vor raporta la angajamentele din această campanie?
2. După Dacian Ciolos, Rareș Bogdan, Nicușor Dan la locale, PNL recurge din nou la strategia locomotivei externe. De ce nu este acest partid în stare să genereze locomotive proprii și are mereu nevoie să vampirizeze personalități deja consacrate este, cred, o întrebare la care liberalii ar avea de ce să mediteze serios.
Subiecte similare
» Nicusor Sarbu -căcat cu pompa umflat
» Explicația faptului că nu am mai intrat în politică – înțelegerile penale dintre Orban și Nicușor Dan
» Nicuşor Constantinescu, o nouă condamnare definitivă: 10 ani de închisoare cu executare SE SCUTURĂ TREPTAT TRANDAFIRII
» OHA urmăreşte cu mare atenţie şi preocupare cum şase beşinoşi ce cacă pe Constituţie
» Alegerea Vioricai Dancila: SS sau faliment
» Explicația faptului că nu am mai intrat în politică – înțelegerile penale dintre Orban și Nicușor Dan
» Nicuşor Constantinescu, o nouă condamnare definitivă: 10 ani de închisoare cu executare SE SCUTURĂ TREPTAT TRANDAFIRII
» OHA urmăreşte cu mare atenţie şi preocupare cum şase beşinoşi ce cacă pe Constituţie
» Alegerea Vioricai Dancila: SS sau faliment
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: OHA si PNL :: OOPOZIŢIA INEPTĂ şhi EMASCULATĂ
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
|
|