Bouddha a-t-il réellement existé ?

L’histoire religieuse de l’Asie centrale et de l’Inde se présente à nos regards occidentaux comme doublement handicapée. En effet les populations de ces pays sont sans histoire, sans chronologie, sans annales, sinon quelques chroniques de familles princières aux Indes, mais plus ou moins légendaires. Les peuples de l’Inde ont vécu en marge de notre civilisation occidentale. Il est donc bien difficile de situer par rapport à nous leurs monuments, leurs écrits, leurs légendes.

La tentation bien naturelle des archéologues et des historiens fut de créer de toutes pièces une chronologie et des cadres historiques pour y insérer leurs découvertes et essayer de les confronter avec l’histoire de notre Occident. Ce faisant, ils furent souvent amenés à modifier leurs jugements et leurs observations sur les trouvailles qu’ils avaient pu rassembler pour les faire cadrer avec leurs chronologies et lorsque la chose apparaissait difficilement réalisable, ils eurent beaucoup de mal à revoir leurs cadres.

Les découvertes archéologiques et paléographiques plus récentes, celles du début de notre siècle en particulier, auraient dû provoquer une remise en cause de ces constructions en partie arbitraires, mais les historiens continuèrent à faire référence à leurs prédécesseurs, quitte parfois à marquer des doutes et des points d’interrogation ici ou là.

Dans les pages qui vont suivre nous ne prétendons pas révéler des documents nouveaux, ni des faits incertains ou discutables. Nous nous contenterons de rassembler dans un ordre nouveau une grande quantité de découvertes récentes, déjà bien connues, au moins pour les spécialistes de l’Asie. Nous nous efforcerons de rejeter les chronologies reçues dans les manuels classiques, pour faire apparaître des aspects nouveaux et inattendus auxquels les regards n’étaient pas habitués. Alors nous verrons se dessiner sous nos yeux un tableau inédit des origines du Bouddhisme.

Une deuxième difficulté devra être levée. Parce que l’Asie centrale nous paraît mystérieuse, lointaine et inconnue, certains indianisants ont voulu en faire le berceau de toutes les civilisations, le point de départ de toutes les religions, le séjour de la divinité primitive, celle qui a initié nos premiers parents à une révélation mystérieuse d’où sont issues toutes les formes religieuses répandues à travers le monde. C’est bien le sens et le contenu de toute une littérature indianisante qui encombre actuellement les rayons des libraires.

Avant les expéditions d’Alexandre, les Perses de Darius avaient envahi et colonisé la vallée du Sind où ils avaient établi une satrapie du Grand Roi. Les monuments de l’Inde rappellent ceux de la Babylonie et de la Perse. A la suite des Perses, les Grecs d’Alexandre établirent dans le Pendjab des royaumes grecs et pendant plusieurs siècles ces Grecs vont développer sur toute l’Asie centrale une civilisation hellénique, celle des royaumes de Bactriane et de Sogdiane qui ont laissé dans les manuscrits indous le souvenir des Yavanas et dans les monuments de l’Inde la marque de l’influence grecque et romaine.

Le comte Goblet d’Alviella a démontré cette œuvre civilisatrice dans son ouvrage : « Ce que l’Inde doit à la Grèce« , autant dire tout l’essentiel de sa civilisation, depuis la sculpture, la peinture, jusqu’à la littérature et même l’art dramatique.

A partir du début de l’ère chrétienne, l’invasion des Scythes et des Parthes, les Palavas des manuscrits de l’Inde, provoqua un bouleversement des influences occidentales. Ces Parthes et ces Scythes sont venus du sud de la Russie ; ils ont conquis les royaumes de l’Inde, mais ils en ont conservé et respecté la civilisation. Ils l’ont répandue en Asie centrale.

Dès le deuxième ou le troisième siècle de notre ère, ils ont constitué un pont entre l’Inde et les pays nouvellement convertis au Christianisme. Nous verrons que ces royaumes scythes sont à l’origine de l’expansion du Bouddhisme à travers l’Asie.

Nous assistons donc bien là à un mouvement civilisateur venu de l’Occident qui se répand sur l’Asie. En effet, si nous constatons au cours des siècles des mouvements migrateurs de populations venues d’Asie du Nord en direction de sud et de l’Europe, nous constatons également que ces peuples, en émigrant, saccagent et détruisent tout sur leur passage, mais qu’une fois stabilisés et fixés au sol, ils subissent une influence civilisatrice d’origine occidentale, grecque, latine et chrétienne. Et ceci est fondamental pour comprendre l’origine et l’expansion du Bouddhisme.

Prétendre que le Bouddhisme est à l’origine des religions de l’Asie occidentale, c’est bâtir une hypothèse sur du vide. Si les Perses, les Grecs et les Scythes ont occupé pendant des siècles le nord-ouest de 1’Hindoustan, si des communautés chrétiennes se sont établies dans les Indes et l’Asie centrale, l’Europe n’a jamais subi d’invasion indienne, ni connu d’église bouddhique. Les monuments de l’Inde témoignent d’une influence persane et grecque ; par contre aucun monument de l’Asie mineure ou de l’Egypte ne rappelle le style des Indous.

Nous ne trouvons aucune mention d’un culte bouddhique dans toute la littérature ancienne latine, grecque ou orientale avant le deuxième siècle de notre ère, à une époque où les contacts entre ces deux pays étaient nombreux. La première mention d’un Botta auquel les Indous rendent un culte divin se trouve dans les « Stromates » de Clément d’Alexandrie, dont la rédaction remonte peut-être à la fin du second siècle de notre ère.

Affirmer l’existence d’un Bouddha qui aurait vécu au Ve ou au VIe siècle avant Jésus-Christ, c’est construire sur du vide. Il n’existe pas le plus petit commencement de preuve d’une telle assertion. Max Muller, dans son livre sur l’Inde, écrit : « Toute ma vie, j’ai cherché par quels moyens le Bouddhisme aurait agi sur le Christianisme. Ces moyens, je ne les ai pas trouvés. »

Istoria religioasă a Asiei Centrale și India se prezintă ochilor noștri occidentali ca două ori cu handicap. Într-adevăr, populațiile acestor țări nu au nici o istorie, nu cronologie, nici o înregistrare, cu excepția câteva cronici de familii regale din India, dar popoarele mult sau mai puțin legendar. India a trăit pe marginea civilizației noastre occidentale. Prin urmare, este dificil de a plasa în legătură cu noi monumente lor, scrierile lor, legendele lor.

Tentația naturală multe arheologi și istorici fost de a crea de la zero o cronologie și setările istoricepentru a insera concluziile lor și să încerce să le compare cu istoria Occidentului. În acest sens, ei au fost de multe ori obligați să schimbe hotărârile și comentariile cu privire la concluziile ar putea aduna pentru a le face se potrivi cu termene lor și atunci când ceva nu a apărut posibil, au avut un timp de greu a vedea ramele lor.

Ultimele descoperiri arheologice și paleografic, cele de la începutul secolului nostru, în special, ar fi trebuit să provocat o chestionare a acestor construcții parțial arbitrare, dar istoricii au continuat să facă referire la predecesorii lor, uneori chiar marca a ezitat si a întrebare marchează aici și acolo.

În paginile care urmează nu pretind să dezvăluie noi documente, fapte sau nesigure sau discutabile. Este suficient pentru a aduce împreună într-o nouă ordine o cantitate mare de descoperiri recente, deja bine cunoscut, cel puțin pentru specialiștii din Asia. Vom încerca să respingă cronologiile primite în manualele standard pentru a descoperi aspecte noi și neprevăzute care arata nu au fost utilizate. Apoi, vom lua forma în fața ochilor noștri o imagine unică a originilor budism.

O a doua provocare va fi ridicată. Deoarece Asia Centrală pare misterios, distant și necunoscut, unele indianisants a vrut să facă leagănul tuturor civilizațiilor, punctul de plecare al tuturor religiilor, lăcașul de divinitate primitiv, cel care a inițiat primii noștri părinți o revelație misterios care provin din toate formele religioase răspândite în întreaga lume. Acesta este sensul și conținutul unei literaturi indianisante care grevează în prezent librarii rafturi.

Dar examinarea faptelor arată clar că nu este. Asia Centrală și India au fost civilizat de Occident. Această mișcare este colonizator partid de Vest și sa răspândit de-a lungul secolelor din Asia.

Înainte de expedițiile lui Alexandru, Darius persani invadat și colonizat vale Sindh unde au stabilit o satrapie a marelui Împărat. Monumentele din India amintesc de Babilonia și Persia. În urma perșii, grecii lui Alexandru s-au stabilit în Punjab și regatele grecești de secole grecii vor dezvolta în Asia Centrală o civilizație Elenă, regatele Bactria și Sogdiana care au plecat în manuscrise amintiri hinduse de Yavanas și monumente din India a mărcii de greacă și influența Roman.

Contele Pocalul d'Alviella demonstrat activitatea civilizatoare în cartea sa: "Ce trebuie India în Grecia",spunand ca in timp ce cele mai multe de civilizație sale, de la sculptura, pictura, literatura și până chiar dramă.

De la începutul erei creștine, invazia sciților și parți, manuscrisele Palavas din India, a provocat o răsturnare de influențe occidentale. Parților și sciților au venit din sudul Rusiei; au cucerit regatele din India, dar au păstrat și respectat civilizație. Ei au răspândit în Asia Centrală.

De doua sau a treia secol, au format o punte de legătură între India și țările nou convertit la creștinism. Vom vedea că aceste împărății sciți sunt de conducere extinderea budismului în toată Asia.

Vedem bine acolo la o mișcare civilizator venit din Occident, care se răspândește în Asia. Într-adevăr, dacă vom vedea secolele mișcărilor migratorii populațiilor a venit din Asia de Nord până în sudul și Europa, găsi, de asemenea că acești oameni să emigreze, vandalizarea și de a distruge totul in calea lor, dar odată stabilizat și fixat la sol, vor fi supuse o influență civilizatoare de origine Vest, greacă, latină și creștină.Și acest lucru este fundamental pentru înțelegerea originii și extinderea budismului.

Să pretindă că budismul este originea religiilor din Asia de Vest, este construit o ipoteză despre vidul. Dacă persanii, grecii și sciților ocupat timp de secole nord-vest de 1'Hindoustan, dacă comunitățile creștine au fost stabilite în India și Asia Centrală, Europa nu a fost niciodată o invazie indiană, nici cunoscut bisericii budiste. Monumentele din India arată o influență persană și greacă; de contra nici monumente din Asia Mică sau Egipt amintește stilul hindușilor.

Găsim nici o mențiune de cult budiste în toate literatura antică latină, greacă sau oriental înainte de a doua secol, într-un moment de contact între cele două țări au fost numeroase. Prima mentionare a care Botta hinduși face un cult divin se găsește în "Stromata" Clement din Alexandria, formularea se întoarce, probabil, până la sfârșitul celui de al doilea secol AD.

Afirmă existența unui Buddha care a trăit în cincea sau a sasea î.en secol, este construit pe vid.Nu există dovada puțin prima facie a unei astfel de afirmație. Max Muller, în cartea sa pe India, a scris:"Toată viața mea am căutat mijloacele prin care budism acționat pe creștinism. Aceste mijloace, nu am le-a găsit. "