Ortho, semi, ou pseudo-réactionnaires ?

Deux préfixes grecs (ortho et pseudo) et un préfixe latin (semi) vont nous servir à décrire et à distinguertrois attitudes réactionnaires.

Le soviétisme se donne, par la voix de ses doctrinaires les plus officiels, nous l’avons vu, comme l’humanisme intégral, c’est-à-dire comme l’humanisme poussé jusqu’à ses conséquences ultimes. Et il donne les utopies de la Renaissance comme ses lointains et véritables modèles.

Nous ne pouvons que lui donner raison sur ce point. Pour trouver de solides assises historiques, doctrinales et juridiques contre le soviétisme, qui est notre ennemi majeur du moment, nous devons remonter en amont de l’humanisme. Si nous restons en aval, la logique et la force de gravité nous feront glisser de nouveau vers une quelconque république utopique. Mais alors jusqu’où allons-nous devoir remonter pour échapper à cette glissade ?

C’est là que la race de nos rois a été désignée par Dieu qui a envoyé une huile céleste pour servir désormais de sacramental pour le sacre. C’est à ce moment-là que Dieu a fondé une autorité temporelle chrétienne pour être le rempart et l’épée de la Sainte Eglise. C’est jusque là qu’il faut remonter pour trouver une base ferme de raisonnement.

On peut remarquer que, par la suite, Dieu est resté fidèle à l’institution dont Il avait Lui-même établi les fondements. Quand la France a été blessée dans la bataille de l’Histoire et qu’il y eut lieu de la restaurer, Dieu l’a toujours fait de la même manière : en restaurant l’institution royale.

L’exemple le plus typique de ces restaurations est celui qui fut donné par Jeanne d’Arc quand, en 1429, elle fit sacrer Charles VII à Reims. On a observé que le mot « Arc » est formé par les initiales de l’expression « Auxilium Régis Christianissimi » ; Jeanne d’Arc fut en effet le « Secours du Roi très chrétien ».

Des historiens traditionalistes de valeur ont donné corps à ces notions à la fois religieuses et juridiques, de sorte qu’il s’est constitué, à l’opposé de l’esprit humaniste et révolutionnaire, un courant de pensée, aujourd’hui en pleine expansion que l’on appelle la légitimité.

Les esprits qui appartiennent à « la légitimité » font remonter les principes du pouvoir royal à Clovis lequel, d’un seul coup et dès l’origine, a donné ses limites naturelles au territoire français ; il lui a donné le nom de France, car avant lui il portait celui de Gaule ; il lui a donné sa Religion sur les pieuses instances de sainte Clothilde et contre les Wisigoths ariens ; et il lui a mérité son titre de Fille Aînée de l’Églisepuisqu’elle a été la première nation baptisée faisant profession de nation chrétienne avec un roi chrétien à sa tête.

On les appelle ainsi parce qu’ils s’en remettent à Dieu du soin de désigner miraculeusement le roi, « au plus fort de la crise », comme le dit une mystique. Le légitimisme providentialiste est une position à la fois logique et mystique. Elle est logique parce qu’elle remonte aux véritables origines de la France et de sa monarchie. Et elle est mystique parce qu’elle suppose l’espérance en une résurrection en dehors de tous moyens humains, et donc strictement providentielle. Cette position n’est tenue que par un très petit nombre de personnes.

Autour de ce noyau central providentialiste, viennent se placer les légitimistes qui font eux-mêmes leur choix parmi les prétendants. Car, chose étonnante, les jacobins de 1793 ont certes abattu l’arbre royal en France, ils en ont coupé le tronc, mais ils ne l’ont pas déraciné, de sorte qu’il a poussé à ce tronc royal des rejetons entre lesquels il est maintenant bien difficile de choisir.

Bien des légitimistes donc, ne voulant pas aller jusqu’au providentialisme, jettent leur dévolu sur le candidat qui leur paraît le plus « légitime ». Malheureusement les prétendants qui sont aujourd’hui en lice présentent, soit des énigmes historiques, soit des cas dynastiques fertiles en controverses. De sorte que « la légitimité » est divisée quant à ses candidats et incertaine quant à ses attendus historiques. Malgré cela le nombre des légitimistes augmente et leur position de principe est prise en considération même par nos adversaires maçons.

Il est logique de réunir en un bloc tous ceux qui remontent jusqu’à Clovis et à la Sainte Ampoule, puisqu’ils professent les mêmes principes et ne divergent que sur des questions de personnes. Nous donnerons, à « la légitimité » entendue au sens large, le nom d’ortho-réaction, néologisme qui nous sera commode pour mieux faire comprendre, par la suite, les opinions que nous allons maintenant examiner. L’ortho-réaction c’est la réaction droite (ortho), vraie, logique, radicale, située aux antipodes de l’humanisme intégral des soviétiques.

Dans leur remontée vers les principes, ils s’arrêtent à Hugues Capet, qui fut proclamé roi à Noyon en 987, c’est-à-dire près de 500 ans après Clovis.

Telle est, en particulier, la position de Charles Maurras. Il raisonne en positiviste, ne reconnaissant que les causes naturelles : « L’expérience prouve, dit Maurras, que la monarchie est le meilleur gouvernement pour la France ». Et il pense ainsi donner à la monarchie des assises plus solides, plus « positives » que celles du mysticisme mérovingien.

Il est monarchiste pour des raisons d’expériences. Mais alors l’excellence de la monarchie française n’est plus le fruit de sa fondation divine ; elle est le résultat empirique d’une gestion bien menée, elle prouve sa robustesse par sa réussite ; il faut continuer ce qui a réussi. Maurras ne reconnaît à la monarchie française que ses droits historiques.

La monarchie maurrassienne n’est pas « de droit divin » mais de droit naturel. Le sacre de Reims n’est là que pour signifier l’alliance du pouvoir royal et de l’Eglise. Cette école justifie sa position en expliquant que le public contemporain est incapable d’adhérer à la « mystique légitimiste ». Il lui paraît plus raisonnable de se contenter d’un solide droit coutumier qui a fait ses preuves et qui est plus compréhensible pour les masses populaires qu’en définitive il faudra bien convaincre et entraîner un jour.

Certes l’itinéraire spirituel personnel du chef de l’Ecole l’a fait aboutir à une réelle conversion au catholicisme, mais il n’empêche que sa doctrine royale diffère de la légitimité sur le point essentiel des origines. Elle ne remonte pas assez haut. Elle s’arrête en chemin, c’est pourquoi il est logique de lui donner le nom de semi-réaction.

La semi-réaction prétend avec raison posséder une assise populaire plus vaste que la légitimité, laquelle conserve un recrutement plus sélectif parce qu’elle est plus difficile à assimiler. Il est de fait que les orateurs d’Action Française ont su réunir des auditoires beaucoup plus nombreux que les légitimistes.

Certes ils sont violemment anticommunistes mais ils restent des patriotes jacobins, c’est pourquoi ils se montrent volontiers anticléricaux.

Une forme récente et très étudiée de cet état d’esprit est fourni par la revue Nouvelle École, laquelle s’est entourée d’une multitude d’organisations qui touchent des publics très divers. Ce courant de pensée, d’apparence réactionnaire, a été créé par l’action de certaines loges maçonniques de droite. C’est à ce courant de pensée, dont les débuts remontent à une trentaine d’années, que l’on a donné le nom de Nouvelle Droite.

Toute une argumentation extrêmement séduisante, a été élaborée, utilisant et associant habilement des résultats scientifiques et des philosophies très modernes, pour être opposée aux différents marxismes. C’est un épanouissement très brillant de la pensée de Machiavel ; c’est authentiquement un humanisme de droite, donc aristocratique, oligarchique et élitiste.

A ce mouvement réactionnaire non-royaliste, nous donnerons quant à nous le nom de pseudo-réactionparce qu’il n’est réactionnaire qu’en apparence. La pseudo-réaction n’a pas donné les résultats qu’en attendaient ses fondateurs, dans le grand public tout au moins. Nous pensons néanmoins qu’elle est loin d’être négligeable, étant donné la valeur manœuvrière des loges de droite qui forment son infrastructure.

Du fait de ce patronage, clandestin mais efficace, la pseudo-réaction possède, dans l’Université, l’Administration, l’Armée, les milieux politiques et médiatiques, de très confortables appuis. C’est elle, dans la phase qui s’ouvre, qui va prendre la direction de l’ensemble des forces réactionnaires (ortho et semi-réaction comprises) et cela dans une double intention. D’abord éviter que la réaction ne suive jusqu’au bout sa propre logique et n’aboutisse à une véritable monarchie. Et ensuite pour que le remède trouvé à la crise conserve fidèlement les principales « acquisitions révolutionnaires ». C’est la pseudo-réaction qui va être la locomotive de la résistance antisoviétique, dans la phase qui vient.

Ainsi les forces anticommunistes peuvent être schématisées sous la forme d’une sphère dont le centre est occupé par un petit noyau légitimiste ou « orthoréactionnaire », lequel noyau est entouré par la couche épaisse de la « semiréaction », laquelle est à son tour encerclée par un gros contingent pseudoréactionnaire, qui est de beaucoup le plus efficace des trois sur le plan de la politique humaine.

Les trois réactions (ortho, semi et pseudo) ont des buts de guerre différents. Mais parce qu’elles ont un ennemi commun, elles vont être entraîner à conclure des alliances momentanées, ce qui est toujours délicat et dangereux, pour les plus faibles des partenaires.

Două prefixe grecești (orto și pseudo) și un prefix latin (semi) ne va servi pentru a desemna și distingetrei atitudini reacționare.

Sovietism este dat, prin vocea oficialilor cele mai doctrinare, am văzut ca umanism integral, care este de a spune ca umanism împins la consecințele sale ultime. Și oferă utopiile renascentiste ca modelele sale îndepărtate și adevărat.

Putem fi de acord doar cu el asupra acestui punct. Pentru a găsi fundație solidă istoric, doctrinar și în justiție împotriva sistemului sovietic, care este dușmanul nostru principal al momentului, trebuie să ne întoarcem în amonte de umanism. Dacă rămânem logica aval și gravitatea ne va trage înapoi la unele republică utopic. Dar atunci cum de departe înapoi vom scăpa de acest diapozitiv?

Acest lucru este în cazul în care cursa a împăraților noștri a fost desemnat de Dumnezeu, care a trimis un ulei ceresc pentru sacramentală acum servesc pentru încoronare. A fost la acel moment că Dumnezeu a fondat o autoritate temporală creștin să fie bastionul și sabia Sfintei Biserici. Este de departe trebuie să se întoarcă pentru a găsi un raționament bază solidă.

Se poate observa că, în cele din urmă, Dumnezeu a rămas credincios instituției de care a avut el însuși a pus bazele. Când Franța a fost rănit în luptă din istorie a avut loc acolo și să-l restaureze, Dumnezeu a făcut întotdeauna la fel: prin restaurarea instituția regală.

Exemplul cel mai tipic dintre aceste restaurări este ce a fost dat de Ioana d'Arc, atunci când în 1429 a fost încoronat Charles VII din Reims. S-a observat că cuvântul "Arc" este format din inițialele "Auxilium Regis Christianissimi"; Ioana d'Arc a fost într-adevăr "Ajutorare a mai creștin rege."

Istoricii valoare tradiționaliste au dat substanță aceste concepte atât religioase și juridice, așa că a fost format, în contrast cu umanist și spiritul revoluționar, un curent de gândire, acum în întregime extinderea așa-numitele legitimitate.

Spiritele care fac parte din "legitimitatea" urme principiile puterii regale în Clovis care, dintr-o dată, și încă de la început și-a dat limitele naturale de pe teritoriul francez; el ia dat numele de Franța pentru că a purtat înaintea lui că a Galia; ia dat religia sa pe organele pioase și sfinte Clothilde împotriva vizigoților arieni; și ia adus titlul de cel mare Fiica Bisericii, pentru că a fost prima națiune numită națiune creștină de profesie cu un rege creștin în cap.

Ele sunt numite pentru că ele se bazează pe grija lui Dumnezeu desemnează în mod miraculos rege ", la apogeul crizei," în cuvintele unui mistic. Legitimism poziție welfarist este atât de logic și mistică. Este logic, pentru că merge înapoi la adevăratele origini ale Franței și monarhia. Și este mistică, pentru că implică nădejdea în înviere dincolo de toate resursele umane, și, astfel, strict providențial. Această poziție este deținută de un număr foarte mic de oameni.

Providentialist jurul acestui nucleu central, sunt plasate legitimiști care face propriile alegeri între concurenții. Pentru, surprinzător, iacobinilor de 1,793 au împușcat cu siguranță copacul regal Franța, au tăiat trunchiul, dar nu au dezrădăcinat, așa că a împins puii regal trunchi între ele acum este foarte dificil de a alege.

Chiar legitimiștii prin urmare, nu doresc să meargă la providențialism, pus ochii lor cu privire la candidatul care apare la ei ca "legitim". Din păcate, pretendenti care sunt acum bat puzzle-uri prezente sau istorice sau caz dinastice fertil în controversă. Astfel că "legitimitatea" este împărțit pe candidații săi și nesigur despre istoric așteptat sa. În ciuda acestui fapt crește numărul de legitimiști și poziția principială este considerată chiar de către adversarii noștri masoni.

Este logic de a combina cele într-un bloc datând înapoi la Clovis Sfânt Bec, deoarece acestea mărturisesc aceleași principii și diferă doar în chestiuni de oameni. Vom da "legitimitate", în sens larg, numele deneologism orto-reacție care va fi convenabil pentru noi înțelegem mai bine, mai târziu, avizele ne întoarcem acum. Orto-Reacția este reacția dreapta (orto), real, logic, radical, situat diametral opus umanism integral de Sovietice.

In ascensiunea lor la principiile, se opresc la Hugo Capet, care a fost proclamat rege în Noyon, în 987, adică, aproape 500 de ani de la Clovis.

Astfel, în special, poziția de Maurras. El motive în pozitiviste, recunoscând numai cauze naturale: ". Experienta arata, spune Maurras, că monarhia este cel mai bun guvern pentru Franța" Și el crede ca monarhia și să dea un fundament mai ferm, mai "pozitiv" decât misticismul merovingiană.

Este pentru experiențe motive monarhiste. Dar apoi excelența monarhiei franceze nu este rodul fundatia sa divine; este rezultatul unui management empiric de bine realizat, se dovedește puterea de succesul ei; trebuie să continuăm ceea ce a lucrat. Maurras recunoaște monarhia franceză a drepturilor sale istorice.

Monarhia Maurrassian nu este "dreptul divin", ci un drept natural. Încoronarea de Reims este doar acolo pentru a servi alianța puterii regale și a Bisericii. Această școală justifică poziția sa de a explica faptul că publicul contemporan este în măsură să adere la "legitimistul mistică." Se pare mai rezonabil să se stabilească pentru o lege cutumiar puternic care a fost dovedit și este mai ușor de înțeles pentru a maselor care în cele din urmă va trebui să le convingă și să conducă o zi.

Desigur, șeful călătorie spirituală a personalului de la Scoala a dus la o conversie reală la catolicism, dar este mai puțin adevărat că doctrina sa regală diferă de legitimitatea principalul punct de origine. Ea nu merge suficient de mare. Ea se oprește pe drum, motiv pentru care are sens să-i dea semi-reacție.

Semi-reacție pretinde pe bună dreptate, de a avea o bază de larg populară că legitimitatea, care păstrează o recrutare mai selectiv, deoarece este mult mai dificil de asimilat. Este un fapt că acțiunea vorbitorii francezi au raise putea public mult mai mari ca legitimiștii.

3. - O a treia cerc înconjoară primele două. Acesta va reuni revoluționari împotriva foarte determinat, dar nu sunt regaliști.

Desigur acestea sunt violent anti-iacobină, dar acestea rămân patrioți, că este motivul pentru care s-au arătat dispuși anticlerical.

Un forma recentă și studiat pe larg de această stare de spirit este asigurată de revista New School, care este înconjurat de o mulțime de organizații care afectează o varietate de public. Acest curent de gândire, aspect reacționar, a fost creat prin acțiunea unor loji masonice din dreapta. La acest curent de gândire, care datează din treizeci de ani, care a dat numele de Noua Dreaptă.

Un argument foarte atractiv, a fost dezvoltat folosind și combinând cu pricepere rezultatele științifice și filosofii foarte moderne, care urmează să fie spre deosebire de diferite marxism. Aceasta este o înflorire genial de Machiavelli; este cu adevărat un umanism drept, așa aristocratic, oligarhic și elitist.

Pentru non-regalist mișcare reacționară, așa cum pentru noi, vom da numele pseudo-reacție, pentru că este reacționară în aparență. Pseudo-reacția nu a produs rezultatele așteptate în fondatori, publicul larg, cel puțin. Cu toate acestea, considerăm că este departe de a fi neglijabil, având în vedere valoarea dreptului depune manoeuvrist care alcătuiesc infrastructura.

Datorită acestui patronaj, ilegal dar eficientă pseudo-reacție are în Universitatea, administrația, armata, cercurile politice și mass-media, sprijinul foarte confortabil. Ea a fost cea, în faza de care se deschide, care se va ocupa de toate forțelor reacționare (orto și reacție semi-inclusive) și aceasta într-un intenție dublu. În primul rând să se asigure că reacția nu urmeze propria logică și nu conduce la o monarhie adevărat. Și apoi pentru a găsi remediul la criza păstrează fidel principalele "achiziții revoluționare." Este pseudo-reacția care va fi locomotiva a rezistenței anti-sovietice în faza următoare.

Astfel anti-forțele pot fi rezumate sub forma unei sfere al cărei centru este ocupat de un inel mic sau legitimist "orthoréactionnaire", care de bază este înconjurat de stratul gros de "semiréaction", care este la rândul său, înconjurat de un contingent mare pseudoréactionnaire, care este de departe cea mai eficientă dintre cele trei din punct de vedere al politicii umane.

Cele trei reacții (orto, semi și pseudo) au obiective diferite de război. Ci pentru că au un inamic comun, acestea vor fi duce la concluzia alianțe temporare, care este întotdeauna dificil și periculos pentru partenerii mai slabi.