Catedrala & moscheea mântuirii neamului Ponta şi PSD

Scris de **Admin** Dum Aug 30, 2015 4:04 pm

http://www.cotidianul.ro/catedrala-moscheea-mantuirii-neamului-ponta-si-psd-267253/

De la o vreme, o altă mântuire a neamului se arată la orizontul ceţos al politichiei româneşti, şi anume moscheea pe care a perfectat-o Ponta cu ocazia întâlnirii istorice de la Baku, întâlnire cu nimeni altul decât posesorul de ne-drept al sabiei sfântului nostru de ultimă oră, Ştefan cel Mare. Ce-l durea pe Pontacul nostru se ştie, ameninţarea tot mai mare dinspre DNA, de care s-a ascuns în cearşafurile imaculate ale unui spital turcesc, nu ştim cu siguranţă dacă şi sub tăişul vreunui bisturiu, aşa cum pretinde.

Ce-l doare pe Erdogan, în afară de credinţa în Allah, e mai greu de dibuit, deşi îl doare rău de tot, având în vedere suprafaţa uriaşă pentru o moschee a cine ştie cărei mântuiri pe care a cerut-o şi pe care i-a dăruit-o mai mult decât generosul nostru, încă, premier. Nu pe cheltuiala lui, desigur. Oricum, e cert că pentru o simplă credinţă religioasă nu s-ar fi angajat la o asemenea uriaşă investiţie într-o ţară străină, mai ales că, de când îi ştim, turcii au invocat Islamul şi numele lui Allah pentru toate cuceririle lor în Europa creştină, unde s-au instalat temeinic de sute şi sute de ani.

Şi dacă în toată această afacere, că nu-i putem spune altfel, calculele lui Ponta sunt mai mult decât străvezii, nu acelaşi lucru se poate spune de calculele PSD-ului, care, sub noua conducere, nu a spus încă, şi nici nu va spune vreodată pas, nici Preafericitului nostru şi nici vreunui alt preafericit de pe faţa pământului. De mult, de foarte mult timp partidul ce, la fel ca pe vremea lui Ceaşcă şi al său predecesor mult hulit, e-n toate, dar şi conducătorii comunistoizi ca Iliescu şi Băsescu merg mână în mână cu biserica ortodoxă, indiferent de capul ei încoronat. Moartea lui Teoctist pe masa de operaţie sub un alt bisturiu ridică încă mari semne de întrebare, mai ales că i-a urmat la întronizare cel ce i-a urmat, despre care circulă fel de fel de zvonuri cu privire la epoleţii barosani pe care i-ar ascunde sub sutană. Asta pentru că, de când lumea comunistă şi caricatura anti ce i-a urmat, acoperiţii sunt peste tot, nu numai în presă, dar şi, cu atât mai mult, la altar. Iar iubitorul de arginţi Daniel nu face nicio taină din arghirofilia ce bântuie pe la noi spiritul „creştinesc”, stând mereu cu mâna întinsă atât la stat, cât şi la inocenţii credincioşi şi închinători. Mai mult, într-o ieşire obraznică faţă de poporul însuşi care a început să vadă deja câte ceva, ca prin ceaţă, dumnealui a stipulat categoric în faţa tuturor că, atâta timp cât statul nu-i restituie toate proprietăţile, nu avem cum să-i pretindem să plătească impozite.

Nu pun în discuţie îndreptăţirea unei asemenea pretenţii, dar tonul pe care este rostită e nu al unui solicitant, ci al unui conducător. Este vorba despre o restituire in integrum, termen de care am auzit prima oară de la Biserica Unită şi nu afecta statul, ci confraţii hrăpăreţi care au pus gheara pe toate bunurile ei odată cu scoaterea în afara legii de către regimul comuinist-stalinist a credinţei şi instituţiilor greco-catolice. Acum însă e afectat însuşi statul român căruia, iată, i se pun condiţii şi nu pentru că acesta ar fi implicat în vreo acţiune de asemenea natură, ci pentru că voci din societatea civilă îi cer insistent să mai taie din privilegiile cultelor. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă însăşi ia hotărâri, şi nu statul, aşa că trebuie să tăcem cu toţii în gură.

Marea problemă care decurge de aici este slăbiciunea statului şi a instituţiilor sale în faţa acestei puteri de teama căreia partidele tremură în izmenele interesului naţional, cum ar spune cineva bine cunoscut. Privilegiile Bisericii, odată obţinute, nu mai există vreo putere în ţara asta care să i le ia înapoi. Iar puterea pe care o suspectăm cel mai puţin că ar dori acest lucru este cea care ne conduce acum, PSD cu aliaţii lui la guvern şi în Parlament, putere care, dacă nu ar exista efectul de bumerang, i-ar mai da Preafericitului cu ambele mâini tot ce ar cere.

În acest fel, având în vedere că pe lângă BOR ne-am pomenit acum cu un al doilea solicitant ce promite să devină la fel de pretenţios, dar şi periculos în actualul context internaţional, vom ajunge să ne închinăm la doi dumnezei şi vom bate mătănii prosteşte şi către Istanbul, unde sabia lui Ştefan rugineşte degeaba.