AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Despre marele pericol progresist în România!

In jos

Despre marele pericol progresist în România! Empty Despre marele pericol progresist în România!

Mesaj Scris de Admin Vin Feb 26, 2021 10:57 am

Despre marele pericol progresist în România!
Despre marele pericol progresist în România!
https://www.cotidianul.ro/despre-marele-pericol-progresit-in-romania/
Prima dată cînd am auzit de duduia care trîmbița pe net o renunțare la proprietate și o promovare a vieții în comun, am crezut că este vorba despre o dumă scăpată de o persoană pusă pe șotii sau pe dat în dodii. Ține și o bagă lumea în seamă, este ok. Nu ține, scoate alta dumă pînă se alege cu  puțină vizibilitate. Pe urmă, am citit despre Cioloș și MISA lui Bivolaru. Nici atunci nu m-am grăbit să cred. În față român, în spate, francez sau filofrancez! Fantezii pe ale tinereții valuri. Am făcut ochii mari cînd Cosette Chichirău a depășit limitele comportamentului din mahala în Parlamentul României. Asocierea celor din USR cu circul întreținut în Piața Victoriei mi-a luat orice speranță.
Ca niște mercenari ai unor idei stranii, useriștii și pluseriștii se rățoiau la lună și la putere într-un fel neobișnuit, străin, neromânesc, de animale politice rapace și cu un discurs al urii pe care nu l-am mai auzit de la activiștii fanatici din filmele cu khmerii roșii. Am mai dat peste tot felul de declarații ale celor din USR și peste decizii luate de miniștrii acestora prin tot felul de locuri și instituții. Tupeul lui Vlad Voiculescu de a se prezenta în fața presei și a cetățenilor români cu un fel de adeverință din Austria cu care să-și echivaleze un master, care adeverință includea și studiile de diplomă, m-a pironit pe gînduri.

De unde atîta tupeu de a înfrunta evidența și de a nega adevărul? De unde atîta curaj și de unde suportul moral, financiar și politic pentru o beizadea de profitor comunist? Același aer îl respiră și Ilie Dan Barna. Iliuță, reformatorul USR-ist, este expert în tocat bani europeni și vrea felia lui din guvernare. Adică banii lui din buget, pe care să decidă singur sau cu ai săi. Dacă le-ar face cineva o observație sau dacă un ministru al său este pe cale de a fi remaniat, el, în calitate de proprietar al tarlalei, trebuie să fie de acord. Altfel, crapă Coaliția!
Ce este mai important? Guvernul sau Coaliția? Unii spun că pretenția USR de a decide pe remanierea unui ministru este un drept incontestabil. Constituția României zice altfel. Premierul propune și președintele decide schimbarea ministrului. Este la mintea copiilor că postul unui ministru PNL, USRPLUS sau UDMR este mai puțin important decît un domeniu, un județ sau un obiectiv economic. Mai bine, pierdem un guvern de coaliție decît să nenorocim o pădure, un oraș, un domeniu. Aș zice că judecata este valabilă și pentru nenorocirea unui singur om. Fie se trezește partidul care l-a desemnat, fie țara își caută altă formulă de guvernare. Din acest punct de vedere, măcar, teoretic, Vasilică Florin Cîțu și Ludovic Orban au dreptate. Teoretic zic, pentru că, practic, oricît de sonoră este vocea guriștilor liberali, ei n-au zis nici mîc atunci cînd Vlad Voiculescu și-a prezentat țidula pe post de diplomă de universitate și de master.


În mod normal, ar fi trebuit să îi solicite actul în original, prezentarea publică a diplomei și, după două zile acordate cotrobăielii prin dosare, Vasilică Cîțu ar fi trebuit să-l demită. Ce atîtea angoase! Mîine, băieții din USR vînd șinele, locomotivele, vagoanele și închiriază șoselele! La cîtă foame au, sunt în stare de orice. Pot da și Dobrogea sau Maramureșul, dacă se găsesc clienți.
Sentimentul pericolului în fața agresivității acestei grupări vine și de la refuzul cetei progresiste de a vota ajutorul acordat schitului românesc de la Muntele Athos.

Probabil că progresiștii lui Ilie Dan Barna și Dacian Cioloș nu știu nici istoria Muntelui Athos, nici rolul domnitorilor și al boierilor români la propășirea credinței ortodoxe. Și, nici n-au fost la Sfîntul Munte pentru a afla că, în acest mare stat al ortodoxiei, România este aproape peste tot și se bucură de o considerație pe care n-o pot știrbi nici tupeul și nici prostia unora din noua ceată politică.
Începe să se contureze un soi de politică neghioabă, adusă cu bursierii și cu acoperiții de la import. Useriștii și pluseriștii sunt făcături morale și intelectuale după model american, dar, cu asimilări parțiale, pe măsura sferto-culturii sau chiar a inculturii lor. Ei vor proprietate de grup, viață la grămadă, control total, logică puțină, drepturi importate fără a ține cont de istoria locului, de tradițiile și obiceiurile părinților lor.

Așa cum mulți ne-am înșelat în 1990, luînd democrația americană drept model suprem, cu detalii și nuanțe, fără să ne dăm seama ce patinaje și aberații poate produce, ne-am trezit la această societate, cu o corcitură ridicolă de democrație. Așa și acum, imitînd prostește, fără discernămînt și cu traduceri neghioabe, există riscul să le îngăduim acestor juni isterici să impună reguli trăznite și comportamente importate sau prost înțelese, de la sex la îngenunchiat în Piața Universității, de la minimalizarea Bisericii Ortodoxe la importul masiv de credințe străine poporului nostru și pînă la ignorarea valorilor românești din toate timpurile și domeniile.
Mă tem că puțina luciditate, cîtă mai există în societatea noastră, ar trebui îndreptată spre această grupare politică. Momentan, este mai mult o adunătură contradictorie și obraznică. Dar, pericolul cel mare vine de la inconștiența ei care ar putea duce la o năruire a temeliilor pe care mai stă civilizația și societatea românească!
 
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10860
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum