GILCEAVA RAMASILOR PE AFARA
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: OHA si PNL :: Despre ȚOAPE și ȚOPISME cu nea Ilie de la sculărie
Pagina 1 din 1
GILCEAVA RAMASILOR PE AFARA
https://inpolitics.ro/gilceava-ramasilor-pe-afara_18448052.html
Propunerea consilierului prezidențial Andrei Muraru drept ambasador al României în SUA face valuri tot mai mari, dar, culmea, cele mai dure critici nu vin dinspre stînga pesedistă, ci din interiorul dreptei și al susținătorilor acesteia. Scriitorul Dorin Tudoran îi dă, astfel, o replică tăios-sarcastică lui Vladimir Tismăneanu după ce acesta a amenințat cu renunțarea la cetățenia română în semn de protest față de numirea lui Muraru.
”Cântă, zeiță, mânia ce-aprinse pe-Ahil Tismăneanu…– scrisoare deschisă adresată dlui Klaus Iohannis, președintele României –
EXCELENȚĂ,
Vă scriu într-un moment de cumpănă istorică pentru țară. Dacă Serviciile de Informații – atât cele interne, cât și cele externe – și-ar fi făcut datoria cum se cuvine, nu ar fi fost nevoie să aflați de la mine cele ce urmează.
Mesajul prin care dl Vladimir Tismăneanu vă aduce la cunoștință că este pe cale de a renunța, pentru a doua oară, la cetățenia română, ca urmare a hotărârii Excelenței Voastre de a-l nominaliza pe dl Andrei Muraru pentru funcția de ambasador în Statele Unite a produs un tsunami emoțional atât printre românii din țară, cât și printre cei trăind în afara fruntariilor ei.
În țară, milioane de oameni stau la cozi interminabile în fața spitalelor și policlinicilor unde așteaptă să fie eutanasiați la cerere. În afara țării, zeci de mii de români așteaptă în jurul ambasadelor și consulatelor României să li se aprobe dreptul la sinucidere din motive de conștiință. Din când în când, se aude strigătul ”Volodea – da! Iohannis – ba!”
EXCELENȚĂ,
Este inadmisibil ca nominalizări și numiri de felul acesta să fie făcute fără consultarea dlui Tismăneanu. E de-a dreptul scandalos că s-a renunțat la practica din timpul mandatelor dlui președinte Traian Băsescu, când nicio nominalizare de acest fel, nicio numire importantă, nicio desființare a unei instituții ori înființare a alteia nu se făcea fără acordul dlui Tismăneanu.
Dacă pentru numirea unui pârlit de Consul General la Marsilia a fost nevoie de prestigioasa recomandare a dlui Tismăneanu, cum de a fost nominalizat dl Muraru pentru ditamai postul de ambasador extraordinar și plenipotențiar în Statele Unite fără acordul dlui Tismăneanu? S-a ajuns până la nebunia de a fi numit un secretar de stat la Cultură, fără acordul dlui Tismăneanu.
EXCELENȚĂ,
Dacă nominalizarea dlui Andrei Muraru nu mai poate fi stopată, există o altă soluție care îl poate face pe dl Tismăneanu să se răzgândească și pe români să nu mai fie bătuți nici de gândul sinuciderii, nici de cel al uciderii.
Ca etnic german ar trebui să înțelegeți ce a priceput foarte repede etnicul dobrogean Traian Băsescu – virtuțile unei Realpolitik. Când dl Traian Băsescu câștiga pentru prima oară alegerile prezidențiale, dl Tismăneanu îi înforma pe români că noul președinte se poate dovedi un Hugo Chavez al României.
Sfătuitori inteligenți i-au recomandat președintelui Băsescu să nu se înfurie, ci să-i ofere ceva dlui Tismăneanu. I-a oferit și românii au aflat de la dl Tismăneanu că președintele Băsescu nu mai prezenta pentru România niciun pericol de tip Hugo Chavez, fiindcă devenise, rapid, un desăvârșit Henric al V-lea.
Oferiți-i ceva dlui Tismăneanu și liniștea se va așterne peste sufletele românilor, oriunde s-ar afla ei. Dați-i un institut, chiar două. Ce-ar fi, să zicem, o a doua ediție – nouă și deloc revizuită – a Raportului de Condamnare a Dictaturii Comuniste? Pașaport diplomatic, vilă la Snagov, Mercedes la scară, cu șofer cu tot, telefon mobil cu minute internaționale nelimitate, plătite de administrația prezidențială, sticla de single malt pe birou, câțiva purtători de servietă – logistica e cunoscută și nu neapărat foarte costisitoare pentru o țară cu darea de mână a României. Oricum, condiții pe măsura imenselor riscuri asumate de dl Tismăneanu.
Ar fi un capăt de țară retipărirea bestsellerului mondial Marele Șoc din finalul unui secol scurt în 100 de limbi și 500 de dialecte și însărcinarea ambasadelor României să facă ce au făcut și în trecut – popularizarea opului?
O primă recepție oferită în Washington D.C. de noul ambasador al României la Library of Congress unde să-i atârne de gât dlui Tismăneanu, în numele Excelenței Voastre, Colanul cu Ciolan al Tuturor Ciolanelor și să vorbească despre valorile morale ale monumentalei lucrări ar fi o strălucită lovitură de PR pentru România.
EXCELENȚĂ,
O Românie lipsită de cetățenia dlui Tismăneanu ar fi asemenea Parisului fără Place de la Bastille, Londrei fără Trafalgar Square, Berlinului fără Brandenburger Tor, Vaticanului fără Capela Sixtină și Țăndăreiului fără cioara vopsită.
Nu uitați că, în vreme ce președinții vin și se duc, eroii epopeici – asemeni stalinismului – sunt eterni. Tot așa se poate dovedi și mânia lor – eternă, epopeică și devastatoare.
Printre milioanele de români care stau la coadă să se sinucidă spre a marca astfel disperarea lor legată de știrea renunțării la cetățenia română de către dl Tismăneanu a început să circule o epopee. Primul ei vers indică o schimbare de paradigmă – de la gândul sinuciderii, la gândul uciderii:
“Cântă, zeiță, mânia ce-aprinse pe-Ahil Tismăneanu…”
Apărând cetățenia română a dlui Tismăneanu, veți apăra liniștea sufletească și integritatea fizică a românilor, oriunde ar trăi ei. Și pentru asta, patria vă va fi, de-a pururi, recunoscătoare – înăuntrul și în afara hotarelor ei.
După cum vedeți, soluțiile sugerate de mine sunt rezonabile. Nu vă cer un miracol, adică nu vă cer să-l salvați pe dl Tismăneanu de moartea prin ridicol, căci nu sunteți Dumnezeu, ci doar un biet președinte. Și acela, ca să fiu sincer, nu unul pentru liniștea dlui Tismăneanu. Oferiți-i liniștea după care tânjește. O merită cu prisosință.
Cu mulțumiri și speranța că rândurile mele se vor bucura, cât de cât, de atenția Excelenței Voastre.
Dorin Tudoran” (B.T.I.)
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: OHA si PNL :: Despre ȚOAPE și ȚOPISME cu nea Ilie de la sculărie
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
|
|