Cui a dat premierul Florin Cîțu satisfacție și ce cap mai trebuie să cadă. Capcana pentru USR PLUS
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: OHA si PNL :: Cu magarul lui Buridan din OHANISTAN in ABSURDISTAN :: MOFTURI si MOFTANGII cu care ne mandrim
Pagina 1 din 1
Cui a dat premierul Florin Cîțu satisfacție și ce cap mai trebuie să cadă. Capcana pentru USR PLUS
USR PLUS este într-o poziție ingrată, din care nu are cum să iasă fără a primi reparații consistente, or, pe masă e varianta maximală: capul lui Cîțu cade.Unde nu a mai avut prim-ministrul Florin Cîțu spațiu de manevră a fost, spun surse coroborate, în mediul economic, speriat de ordinul nocturn de la ministerul Sănătății, publicat în Monitorul Oficial, și care ar putea, teoretic, carantina Capitala într-o anumită măsură
A fost o forțare pe care secretarul de stat Andreea Moldovan și-a asumat-o, convinsă fiind de dreptatea pe care o are pe fond, dar și de hybris-ul pe care îl comite, neanunțându-l măcar pe premier. De altfel, aici a și fost miza.
Miercuri dimineață, informațiile din piața politică erau că Moldovan va fi demisă. Toată lumea era de acord că supraviețuirea premierului Cîțu depinde de sancționarea insubordonării și că livrarea unui țap ispășitor e urgentă.
Ghilotina își produce efectul social doar în momentul revoltei. Nimeni însă nu vedea posibilă revocarea lui Vlad Voiculescu, fără o tranziție până acolo, o remaniere formală, care să pună pe tavă și un ministru liberal sau măcar o rocadă de ministere, astfel încât USR PLUS să nu fie lăsat în offsaid.
Surse politice afirmă că Vlad Voiculescu nu a vrut să îi dea această satisfacție prim-ministrului Florin Cîțu, de a o lăsa doar pe Andreea Moldovan să deconteze delegitimarea premierului, mai ales după episodul legat de consilierul pasibil de sancțiuni penale, după ce a publicat date despre centrele de vaccinare.
Pe de altă parte, Florin Cîțu nu a avut o discuție cu Voiculescu înainte de a fi semnat ordinul de revocare, pe care l-a anunțat public pe Facebook, fără explicații și fără a-și asuma răspunsuri la întrebările care există.
Procedând astfel, Florin Cîțu confirmă percepția că face pe placul feudalilor din sistem și, mai mult, a structurilor militarizate, deranjate de faptul că discuția a ajuns la ele, după ce, pentru a intra în umbră, au deschis pentru popor și doar de fațadă, dacă ne uităm la cum vaccinează, unitățile militare de vaccinare.
E tema pe care USR PLUS a lansat-o imediat după cazul Foișor, arătând cu degetul militarizarea campaniei de vaccinare și, apoi, a spitalelor instituțiilor de forță. Abia în acest punct a considerat președintele Klaus Iohannis oportun să intervină.
Dar asta pune și în USR PLUS într-o poziție ingrată, din care nu are cum să iasă fără a primi reparații consistente. Una dintre acestea e cea maximală: capul lui Florin Cîțu. Pentru că dacă în acest moment USR PLUS acceptă starea de fapt și nominalizează un alt ministru al Sănătății, chiar și dacă așază pe masă cea mai bună variantă pe care o are, medicul Adrian Wiener, îi oferă acestuia ceea ce Vlad Voiculescu nu a vrut, și anume satisfacție baronilor din sistem.
Imaginea construită de Vlad Voiculescu are simboluri atât de puternice, încât succesorul lui va fi imediat bănuit că e gata să facă compromisuri, un termen care în România și-a pierdut elementul de negociere și e perceput ca fiind eminamente negativ.
Pentru ca USR PLUS să nu eșueze politic tocmai în fața electoratului dur, ceea ce teoria politică spune să nu alegi niciodată să faci, pentru că orice ai putea obține astfel e mult mai puțin și mai inconsistent, e nevoie de o reparație simbolică majoră. Pretenția este ca Florin Cîțu să plece și el și tot acest conflict să tindă spre zero, ca în jocurile de cărți.
Mesajul tranșant a venit de la Dacian Cioloș, care a spus că modul în care a procedat premierul, înaintând președintelui Klaus Iohannis cererea de demitere a lui Vlad Voiculescu fără consultarea coaliției de guvernare, este absolut inacceptabil.
Anterior, liderul deputaţilor USR-PLUS, Ionuţ Moşteanu, a spus că are mulți colegi care susțin ieșirea USR de la guvernare.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:
- Moartea în TIR. Marii absenți și marile întrebări
- Problema României este că vorbim mult, iar când ajunge statul să și construiască ceva, nu poate. Apare un blocaj – Interviu cu Oana Gheorghiu (Dăruiește Viață)
- Unde este Klaus Iohannis?
- De ce vaccinurile chinezești nu sunt un succes? Distanța dintre propaganda politică și realitate
- Primăria Sectorului 3 a angajat sute de oameni, în timpul pandemiei. Câți bani publici s-au cheltuit și topul celor mai bine plătiți salariați
Subiecte similare
» Florin Cîţu pierde teren în PNL. Cine se încălzeşte pentru a-i lua locul | ANALIZA
» Florin Călinescu pune degetul pe rană: „Principalul vinovat pentru ce se întâmplă odihneşte la pârnaie, următorul e Dăncilă. Trebuie să îşi scrie demisia..
» Capcana în care a căzut premierul Dăncilă ridică serioase probleme de siguranţă naţională
» ÎN JURUL LUI FLORIN CÎȚU
» Anchetarea penală a lui Florin Cîțu
» Florin Călinescu pune degetul pe rană: „Principalul vinovat pentru ce se întâmplă odihneşte la pârnaie, următorul e Dăncilă. Trebuie să îşi scrie demisia..
» Capcana în care a căzut premierul Dăncilă ridică serioase probleme de siguranţă naţională
» ÎN JURUL LUI FLORIN CÎȚU
» Anchetarea penală a lui Florin Cîțu
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: OHA si PNL :: Cu magarul lui Buridan din OHANISTAN in ABSURDISTAN :: MOFTURI si MOFTANGII cu care ne mandrim
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
|
|