Solidaritatea europeană și pielea ursului din pădure

Scris de **Admin** Vin Mai 07, 2021 7:35 am

https://evz.ro/solidaritatea-europeana-si-pielea-ursului-din-padure.html

A izbucnit un nou scandal. Național. Dar și internațional. Deocamdată, la nivel european. Cine știe însă dacă nu care cumva, mâine-poimâine, legenda ursului Arthur nu va traversa Oceanul. A fost ucis un urs. Care a devenit astfel un mare trofeu de vânătoare. România, Europa întreagă e zguduită de indignare. Oare de ce? Oare de ce i-am pus un asemenea titlu comentariului meu de azi? Ce legătură ar putea exista între solidaritatea europeană și ursul Arthur, tocmai trecut pe lumea cealaltă, despre care oficialii, cu foarte multă delicatețe, care nu le stă în fire, afirmă că ar fi fost extras? Ca și când eutanasierea unui om aflat în moarte clinică ar fi o extragere a acestuia din lumea celor vii, simultan cu implementarea lui în lumea celor morți.

După cum putem observa urmărind derularea acestei istorii tragice a ursului Arthur, dragostea și respectul pentru natură și regnul animal al românilor dă pe dinafară. Suntem cutremurați în urma sfârșitului dramatic al regelui urșilor din Carpați. Al celui mai faimos exemplar din Europa. Pentru că noi suntem – nu-i așa? – un popor tolerant. Nu ne facem rău unul altuia. Nu ne dăm în cap între noi și nu ne sfâșiem beregata. Și respectăm în egală măsură natura. Nu o poluăm. Funcționarii publici, zeci, sute de mii din întreaga țară, iată, în Vinerea Verde, din respect față de natură, merg la slujbe pe jos, cu trotineta sau cu bicicleta și în cel mai rău caz cu mijloace de transport în comun. Ei fac acest sacrificiu în fiecare vineri, începând din data de 14 martie, sub sloganul „Stop! Azi mașină stă pe loc!”, pentru ca exemplul lor să fie urmat de întreaga societate și să devenim astfel cea mai curată țară din lume. Noi iubim și avem un deplin respect față de codrii noștri legendari, și de aceea nu permitem nimănui să ne defrișeze pădurile. Și niciunul dintre români nu acceptă să devină complice la vreo defrișare. Iubim pământul țării, nu îl înstrăinăm, facem tot ce ne stă în putință pentru a nu-i afecta stratul vegetal și, cu mic cu mare, utilizând resursele patriei, combatem deșertificarea. Și în niciun caz nu ne poluăm apele. Avem grijă să facem cât mai puțin gunoi, să-l separăm în funcție de modul în care poate fi reciclat și sub nicio formă noi românii nu importăm gunoi din alte state.

Și, mai ales, nu ne ucidem urșii. Vânătoarea de urși este prohibită în România. Atunci când nu este prohibită, se numește extragere. Extragerea se face pe alese. Sunt aleși acei urși care ne atacă cu săbăticie. Li se întocmește un dosar penal, sunt luați în cătarea puștii și extrași. Bogdan Tiberiu Iacob scria ieri despre crima săvârșită de un prinț dintr-un regat cât groapa de gunoi Glina, care l-a extras pe ursul Arthur, făcând-l celebru în întreaga Europă prin transformarea sa în trofeu de vânătoare. Și, aș spune eu, în martir. Un simbol al sălbăticiei de care a dat dovadă un străin în timp ce se preumbla prin pădurile noastre strămoșești. Acest prinț pus astăzi la zid în întreaga Europă, le-a făcut urșilor autohtoni un mare serviciu. Din teren de extragere i-a transformat într-un spațiu sacru. Pentru că niciodată până azi, în ciuda miilor de urși care au căzut victime în poligoanele noastre de tragere – sau de extragere – acest animal sălbatic nu a fost privit ca o ființă sacră, pe care trebuie să o ocrotim.

Ministrul Mediului, domnul Tanczos Barna, a avut ieri o revelație. Cutremurat de soarta nemiloasă, care a curmat viața regelui Arthur, a studiat documentația legată de urși și a descoperit un fapt ciudat. Niciunul dintre statele europene nu acceptă să primească urși din România, altfel decât sub formă de trofee, numai bune de pus pe pereți sau în dreptul șemineului. Autoritățile din Austria au scris negru pe alb că nu mai au urși de 100 de ani și că nici nu vor să mai aibă, pentru că aceștia pot deveni un pericol pentru turiști. Iar una dintre nenumăratele sursele de venit ale Austriei este turismul. La fel reacționează și celelalte state. Ele nu mai au urși. Deși nu le defrișează nimeni pădurile. Și nici nu vor să mai primească urși în viață. Tot ceea ce mai pot accepta, desigur, din solidaritate europeană, este să admire codrii defrișați ai României, aglomerați de urși care se tot înmulțesc și nu mai au arealul lor, și să se plimbe pe la noi ca într-un Jurassic Park, asumându-și o periculoasă aventură. În tot acest timp, în localitățile montane, oamenii și alte animale cad victime urșilor, care, la rândul lor, sunt victimele unei înmulțiri necontrolate și a reducerii sistematice și criminale a spațiului lor vital.

Azi, în Vinerea Verde, domnul președinte Klaus Iohannis s-a deplasat cu un convoi de limuzine la aeroport, pentru o întâlnire la Lisabona cu mai marii europeni. Își imaginează cineva că, în cursul negocierilor care se vor purta acolo, mai marele României va ataca această temă a solidarității europene care, între altele, înseamnă și solidaritatea asumată în comun, cu cheltuieli comune, a protejării urșilor, care înseamnă între altele și hrănirea acestora, cu costuri din ce în ce mai mari de bani, pentru ca urșii să nu atace gospodăriile oamenilor și să nu afecteze stânele de oi? Dacă domnii și doamnele din Uniunea Europeană nu doresc ca prin pădurile lor să circule urși carpatini, domnul Iohannis nu le-ar putea cere cel puțin să plătească pentru transformarea României într-un uriaș parc zoo? Ce o fi atât de complicat? Numai noi trebuie să fim solidari cu alții? Sau și alții trebuie să fie solidari cu noi?

Ca să nu mai vorbim de faptul că toate interdicțiile sunt făcute pentru a fi încălcate. Uciderea regelui Arthur a fost pur și simplu un act de braconaj. O infracțiune săvârșită de un cetățean străin cu rang de prinț. Dar, așa cum bine a remarcat și a dezvoltat această temă Adina Anghelescu, extragerea lui Arthur este doar actul final al unui lanț întreg de complicități de care se fac vinovați cetățeni români. Cam de aceeași factură cu cei care taie pădurile și poluează apele. Și cam la fel de interesați de obținerea unor câștiguri ilegale pe sub nasul actelor normative și al autorităților. Sau nu care cumva sunt și autorități care câștigă bani buni de pe seama extragerii urșilor, extrageri făcute aparent sub imperiul necesității?

Vedeți dvs., de oricâte ori încercăm să desfacem firul în patru, să executăm o disecție asupra unui eveniment de acest fel, descoperim nu un vinovat, ci mult mai mulți. Și mai descoperim nu numai că sistemul nu funcționează, dar că părți ale sistemului cooperează în a face un rău programat. Și, ducându-ne mai departe, descoperim și faptul că pielea ursului din pădure este pusă în băț și în absența solidarității europene.

Scris de **Admin** Vin Mai 07, 2021 7:53 am

Se întîmpla în noiembrie 2019: un urs a agonizat 18 ore pe marginea unui drum de țară, lovit de mașină, mai înainte de a i se pune capăt chinurilor de către vînători. Explicația oficială a intervenției tîrzii a fost că trebuia respectată legea, altfel se ajungea la dosar penal. Nimeni nu s-a gîndit atunci să-l cheme de urgență pe prințul de Liechtenstein ca să rezolve situația, pentru că el nu ar fi dat doi bani pe lege. Povestea ursului Arthur zguduie în acest moment România, dar, foarte probabil, într-o zi-două, se va pune praful pe toată tărășenia. La fel cum se întîmplă mereu în asemenea cazuri, nu rare, la noi.

Solidaritatea europeană și pielea ursului din pădure Urs-ranit-750x430

Două asociații de mediu au amorsat ieri un scandal de proporții internaționale, după ce au lansat acuzația că un nobil occidental a pus mîna pe un mare trofeu de vînătoare, ucigînd ”din confuzie” un urs despre care se bănuiește că ar fi cel mai mare din Europa.

Din capul locului au apărut probleme: pe piață a fost lansat greșit numele prințului Emanuel de Liechtenstein, adăugîndu-i-se un ”Josef” care nu există, ceea ce a produs confuzia cu un alt prinț, nepotul actualilor conducători ai statelor Luxemburg și Liechtenstein. Eroarea nu e foarte mare, totuși, pentru că și Emanuel Friedrich of Liechtenstein, eroul zilei de ieri, face parte din familia Liechtenstein, deci e tot o rudă, doar ceva mai îndepărtată, a celor sus pomeniți.

La jumătatea lunii martie, prințul a venit în România la volanul unui Mercedes negru și a împușcat, după două zile de vînătoare, un urs, în baza unei derogări speciale acordate de ministerul Mediului, în condițiile în care vînătoarea de urși e interzisă de cîțiva ani.

Numai că prințul avea aprobare pentru uciderea unei ursoaice agresive care teroriza gospodăria unui particular, nu pentru un urs de proporții imense.

De aici marea întrebare: a fost o confuzie, sau un șmen ilegal menit să ducă la obținerea unui trofeu mult rîvnit de vînători?

O anchetă la sînge ar fi lesne de făcut, doar că ea nu se va face niciodată, în opinia noastră.

Cum a intrat prințul în România, în condițiile în care, în luna martie, atît Austria, țara de domiciliu, cît și Liechtenstein, a cărui cetățenie o deține, se aflau pe lista galbenă a guvernului Cîțu și se impunea carantină de 14 zile după sosirea oricărei persoane de acolo? S-a declarat Emanuel, la plesneală, în vizită de business?

Cum a fost posibilă eroarea, atît timp cît legislația de la noi impune prezența permanentă la asemenea partide a unui însoțitor de vînătoare, expert care are misiunea de a coordona și supraveghea operațiunea, inclusiv identificînd și indicînd vînatul ce trebuie împușcat? Să zicem că prințul se putea înșela, confundînd un mascul imens cu o ursoaică, dar însoțitorul ce scuză are?

Pentru cei care nu știu, însoțitorul oficial e obligat să contabilizeze pînă și focurile greșite trase de vînători, și să includă asta în raportul pe care îl întocmește la final. Fiecare foc greșit este plătit cu bani grei de către vînătorul nepriceput. Practic, niciun element specific vînătorii nu poate scăpa atenției însoțitorului oficial, deci cum ar fi putut acesta, în calitatea lui de expert cinegetic, să nu observe că ursul vînat nu e ursoaica din acte?

Dacă prințul a greșit animalul, de ce i s-a permis să preia și să scoată din țară trofeul vînătoresc, care, conform normelor noastre, este de patrimoniu național?

Legislația internă stabilea încă din anii 2000, în acord cu metodologia internațională, că un punctaj de peste 580 de puncte la blana de urs îl califică la statutul de trofeu de patrimoniu național (conform legii 182/2000), or, ursul Arthur are, conform fișei oficiale, 592,8, deci mult peste normă.

În 2015, parlamentul stabilea prin legea 149 că se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă scoaterea din ţară a trofeelor de vânat cu valoare de patrimoniu naţional, fără respectarea reglementărilor emise de administratorul fondului de vînătoare.

Ori, dacă adminstratorul a stabilit că prințul trebuia să împuște o ursoaică și el a împușcat altceva, se cheamă că nu a respectat reglementările, se încadrează la braconaj, deci nu poate obține trofeul.

Doar că actele oficiale arată negru pe alb că trofeul rămîne la vînător, ba chiar și carnea ursului, deși aceasta se plătește separat cu 2 euro per kilogram.

Ca să facem o comparație, e ca și cum trupele antitero sparg din greșeală altă locuință decît cea a infractorului, dar îl arestează, totuși, pe nevinovatul peste care dau, dacă tot s-au deranjat.

Cazul ursului Arthur, unde autoritățile de la noi deja o scaldă jenant, vezi declarația stupidă a premierului Cîțu, deja deținător al informațiilor că nu ar fi vorba de cel mai mare urs din România, are șanse aproape nule să fie lămurit. În cel bun caz, acarul Păun va fi însoțitorul de vînătoare.

Exact cum s-a întîmplat în cazul celebru, din 2015, al leului Cecil din Zimbabwe, cel mai mare leu african fiind ucis de un bogat medic american. Atunci, însuși ministrul Mediului zimbabwean a cerut extrădarea americanului, dar, finalmente, singurul anchetat penal a fost însoțitorul oficial de vînătoare.

Americanul a continuat, bine mersi, să ucidă alte și alte animale rare.

Pentru că era american și pentru că își permitea.

Totuși, la acea vreme s-a reușit ceva măcar, și anume stigmatizarea profundă a medicului, în urma unei reacții furibunde a societății civile, a presei, a organizațiilor de mediu etc. Cabinetul doctorului a trebuit închis, casa lui de vacanță a fost vandalizată, în curte i s-au aruncat picioare de porc, pe străzi i se striga ”Asasinule”.

Trofeul lui Cecil nu a mai ajuns niciodată la ucigașul lui, devenind un simbol al luptei anti-braconaj.

Mari companii aeriene au luat decizia de a nu mai permite transportul trofeelor de vînătoare. Pe piață a fost lansată o jucărie-Cecil, încasările mergînd la organizații de protecția marilor feline.

În România nu vom vedea așa ceva nici pe departe.

Presa face tapaj, deocamdată, dar nu pentru mult timp, estimăm.

Cu excepția AUR, partidele tac; cînd liderul opoziției, Marcel Ciolacu, mergea la vînătoare cu teroristul Hayssam la ce reacții să ne așteptăm?

Foarte interesant însă, chiar exploziv: lipsește reacția nervoasă a ONG-urilor românești de protecția mediului.

În România, din cele peste 120.000 de asociații și fundații neguvernamentale, sunt înregistrate oficial zeci, dacă nu sute de asemenea ONG-uri eco, grupate pe domeniile Conservare şi protecţia resurselor naturale, Protecţia şi îngrijirea animalelor, Rezervaţii naturale ori Combaterea şi controlul poluării.

Pînă acum, ele tac.

Nicio solidarizare cu cele două ONG-uri, Agent Green și VGT (Austria), care au scos la lumină scandalul.

Șeful Agent Green, Gabriel Păun, se luptă aproape singur cu indolența autorităților, lăsat de izbeliște de ”coledzi”. ”Sunt hotărît să mă bat pînă la capăt, inclusiv prin plîngeri la DNA, dacă va fi cazul și dacă se va încerca mușamalizarea cazului de către Poliția și Parchetul din Covasna” spune el, pentru Inpolitics.

La noi, ”capătul” este, însă, mai mereu, pierdut în ceață.

Singura reacție notabilă e a românilor indignați care au luat cu asalt siteul castelului prințului de Liechtenstein, scăzîndu-i ratingul, și a presei internaționale, care relatează pe larg incidentul, vorbind chiar de ”braconaj sub acoperire de stat”.

Asta nu va duce, însă, automat, la rezultate concrete.

Nu altfel s-a întîmplat în toamna anului 2004, cînd însuși regele Juan Carlos al Spaniei a descins în România, lăsînd în urmă un masacru: cca.10 urși, un lup și cîțiva mistreți. Regele avea chemare pentru vînătoare: la 18 ani își împușcase mortal propriul frate, cu un pistol dăruit de dictatorul Franco.

Fapta lui din 2004 a făcut valuri imense în presa internațională, dar nu și în cea de la noi. Carnagiul din România e, pînă azi, inclus pînă și în pagina de Wikipedia a regelui și a constituit, alături de alte cazuri similare, unul dintre motivele pentru care coruptul Juan Carlos a căzut în dizgrația propriilor supuși pînă la abdicarea rușinoasă din 2014.

E inutil să ne iluzionăm că un vlăstar al casei princiare de Liechtenstein, cu ai cărei lideri se întîlnește la nivel înalt președintele Klaus Iohannis, ar putea trage ponoase de pe urma braconajului mascat din martie.
Un dosar penal deschis la mișto în Covasna, cîteva luni de cercetări ”temeinice” și niște concluzii care vor veni odată cu cele ale anchetelor de la spitalele din Balș ori Piatra Neamț. Adică la Sf.Așteaptă.

Din nou, românii se confruntă cu sentimentul trist al colonizaților în fața cărora străinii cu bani își pot permite orice, oricînd și oricum: vin, ”servesc” pe alese copii, fetițe minore, urși, la preț modic, apoi pleacă veseli și sfidători. Nimic nu îi poate atinge.

În România, legea se aplică nemilos doar unor ONG-uri care au tupeul să salveze ”ilegal” doi pui de urs, nu și marilor braconieri milionari însetați de trofee. (Bogdan Tiberiu IACOB)

Scris de **Admin** Vin Mai 07, 2021 8:10 am

https://www.national.ro/razvan-ioan-boanchis/cel-mai-mare-urs-e-la-cotroceni-720966.html

Nu mai umflați ursul ăla, fiindcă nici nu era vaccinat, își făcuse doar rapelul. Urs progresist, a luat-o împotriva firii. Iar prințul austriac citise Harap-Alb, căuta salată, și a dat de Ambasadorul pădurii fără copaci. A fost un conflict de interese, ANI va rezolva cazul.Mai bine ați fi atenți la lucruri serioase! Auziți ce problemă! „Cine i-a dat autorizație să împuște ursul?” Dar cine a dat autorizație să se taie pădurile, într-o țară condusă de apologeții Gretei Thunberg? Prințul a luat autorizație cu o sumă (7000) cât o șpagă. La o vânătoare serioasă, între industriași cinegetici, mai mult ar costa curvele și acordeonistul. Vănătorul în spielhosen le-a dat un avertisment fraierilor care au datorii la instituțiile bancare cu sediul în Austria – „ați văzut ce a pățit ursul pentru 7000?” Dacă un român împușca ursul, își lua șapte ani. Putea să-și ia vreo doi cu suspendare, dacă era userist.

„Ne-a împușcat ursul!” Da, dar ursul își pierduse pădurea și bârlogul de mult. Din pădurea lui se face mobilă în Austria și se vinde în Ungaria. Din Ungaria se aduce sfeclă, iar românilor li se vinde zahărul. Oengiștii din Ungaria răcnesc „vrem democrație!”, iar oengiștii din România – „corupția ucide!” Sincronizarea e o întâmplare, fără îndoială.

Acum voi intra la „Teoria conspirației”. Acesta-i argumentul celor fără argumente. Papagalii au aripi colorate ce par o flacără perpetuă, dar trăiesc din banalități. Una dintre acestea ar fi „Austria o duce mai mult decât mulțumitor din turism – Viena, Salzburg, Mozart, stațiuni montane, pârtii de schi, iodlere”. Credeți că Elveția trăiește din ciocolată, ceasuri, bănci și vârfurile montane de peste 4000 de metri? În 1992, conducerea Austriei și meseriașii care nu candidează niciodată, dar câștigă întotdeauna alegerile, au făcut o analiză a consecințelor pierderii acelui statut de placă turnantă între Est și Vest. Concluzia a fost că, pentru a-și păstra nivelul de trai, Austria trebuie că, prin presiuni politice și impunerea unor agenți de influență, să se pună cloșcă pe țările din fostul Imperiu Austro-Ungar. De aici băncile pe care le știți, benzinăriile pe care le știți, firmele de asigurări pe care le știți, campaniile împotriva sistemului sanitar, pe care le știți. Ce Teoria Conspirației, care Teoria Conspirației? „Unii oameni fac Teoria Conspirației pentru că alți oameni conspiră” (Malcolm Bradbury, „A History Man”). Iar Nae Ionescu spunea că aceia care nu cunosc rolul societăților secrete „se pot face profesori de istorie, ca să prostească și alte generații de tineri”. Întâi au fost conspirațiile și pe urmă războaiele.

L-ați înjurat toți pe Cîțu pentru că a spus „ursul ăla nu era cel mai mare urs din România”. A avut dreptate. Cel mai mare urs e la Cotroceni. Și hibernează acolo, dar nu sunt convins că ia somnifere fără rețetă.

Scris de **Admin** Vin Mai 07, 2021 8:30 am

https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/arthur-nu-avea-scapare-cu-un-ministru-ca-tanczos-barna-care-a-cerut-oficial-impuscarea-a-mii-de-ursi

Încă de la sfârșitul lunii decembrie, anul trecut, organizațiile ecologiste au protestat cu privire la numirea reprezentantului UDMR în fruntea instituției.Guvernul României a ajuns personaj negativ în presa internațională după împușcarea ursului Arthur de către un prinț din Liechtenstein care locuiește în Austria.

Zeci de articole au fost publicate pe parcursul zilei de 6 mai în ziare importante, pe site-uri de știri, alături de relatări la posturi de televiziune din întreaga lume, cu privire la acest subiect.

Multe descriu procedura prin care Tanczos Barna, ministrul Mediului, a oferit, în luna martie, un permis de vânătoare de patru zile unui cetățean străin care a împușcat “cel mai mare urs din Europa”, conform declarației lui Gabriel Păun, președintele Agent Green, o organizație ecologistă.

2021 vine cu discounturi de până la 50% la principalele categorii de produse și servicii de care afacerea ta are nevoie. Obține oferta AICI!

Ministrul Mediului a anunțat într-o conferința de presă că permisul a fost dat pentru “recoltarea” unei ursoaice, care ataca gospodăriile din zonă, dar că nu știe ce animal a fost împușcat. Acesta a mai adăugat că o anchetă va descâlci confuzia.

În data de 24 decembrie 2020, în urma încheierii negocierilor pentru formarea noii majorități parlamentare și atribuirii funcțiilor în coaliția de guvernare, domnul Tanczos Barna (UDMR) a primit Ministerul Mediului.

“Nu putem transforma România în grădina zoologică a Europei”

Mai mulți jurnaliști, dar și reprezentanți ai organizațiilor pentru protecția mediului au ridicat din sprâncene, auzind că acest minister va reveni UDMR, dar și că Tanczos Barna, un politician de carieră, fără experiență în domeniu, vine la conducerea instituției.

“Mandatul pe care-l preiau astăzi este una dintre cele mai frumoase provocări din viața mea”, a scris acesta pe Twitter.

În anul 2015, din poziția de senator UDMR, actualul ministru al Mediului propunea, nici mai mult nici mai puțin, vânarea unui număr de 4.000 de urși.

”Nu putem transforma România în grădina zoologică a Europei, nu ne putem asuma mai mult decât trebuie în protejarea unor specii de animale sălbatice. Populația de urs crește, a depășit deja 10.000 de exemplare în România, țara noastră și-a asumat, printr-un angajament față de UE, că va păstra un efectiv de aproximativ 6.000 de urși”, declara Tanczos Barna în urmă cu câțiva ani.

Cu o astfel de poziție, era doar o problemă de timp până când acesta urma să ajungă într-o situație inconfortabilă în ce privește protecția animalelor sălbatice. I-a luat patru luni.

“Sunt două anchete în curs… Nu doresc să mă antepronunț. Nu doresc să le influențez”, a declarat ministrul într-o conferință de presă.

O veste proastă pentru urșii din România

Într-un articol publicat pe site-ul Euronews la sfârșitul anului trecut, se anunța că numirea lui Tanczos Barna în fruntea Ministerului Mediului este o veste proastă pentru “urșii din România”.

“Întrucât multe țări din Uniunea Europeană pun în aplicare programe de refacere a habitatului natural pentru multe animale sălbatice, inclusiv în România, există îngrijorări cu privire la potențialele cote de vânătoare care pot fi introduse după numirea lui Tanczos Barna în fruntea Ministerului Mediului”, scria jurnalistul Stephen McGrath, încă din decembrie 2020.

Îngrijorările de atunci s-au dovedit justificate, iar criza guvernamentală provocată de împușcarea ursului Arthur e departe de a se fi încheiat.

Reprezentanții Executivului evită să facă declarații pe acest subiect, justificându-se că așteaptă rezultatele anchetei, dar o parte a opiniei publice e revoltată de corupția autorităților, care a dus la sacrificarea celui mai mare urs din Uniunea Europeană.

Peste 430 de comentarii, în cea mai mare parte negative, au fost postate pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Mediului la video-ul cu conferința de presă.

Joi, 6 mai, site-ul instituției a fost nefuncțional mai mult de o oră. Un reprezentant al departamentului IT a spus, în urma unei solicitări telefonice făcute de SpotMedia.ro, că: “a fost o problemă tehnică. Nu cred că e vorba de un atac cibernetic”.

Mii de oameni au postat cronici negative pe pagina de prezentare a castelului din Riegersburg care aparține prințului Emanuel von und zu Liechtenstein, cel care l-a împușcat pe Arthur.

Tanczos Barna: Nu știu dacă îl chema Arthur sau Ioniță

Chiar dacă această criză va fi estompată de cea pandemică, povestea împușcării ursului Arthur a făcut deja ocolul lumii și a provocat daune de imagine Guvernului.

Scris de **Admin** Vin Mai 07, 2021 11:10 pm

https://ziare.com/stiri/emanuel-von-und-zu-liechtenstein/emanuel-von-und-zu-liechtenstein-ursul-arthur-vanatoare-1677288

Cu ipocrizia nationala stam asa: vreme de 50 de ani si pana acum 20 de ani, conducatorii politici si administrativi ai romanilor au fost vanatori pasionati, de vanat mare (ursi, mistreti, cerbi), intrecandu-se intre ei care ucide mai zdravan, mai mult si mai mare, cu arme cat mai sofisticate.

Citeste toate textele scrise de Hari Bucur-Marcu pentru Ziare.com

In a doua parte a anilor 1970, lui Ceausescu Nicolae i s-a cumparat de catre Fortele Armate Romane un elicopter frantuzesc, la care a fost adaugat la comanda un scaun pivotant, din care conducatorul iubit sa poata impusca orice vietate, fara sa mai trebuiasca sa intre in adapost, scaun care a costat in plus vreo 150.000 dolari din vremea aceea (o masina buna occidentala costa vreo 5.000 de dolari).

Toata lumea stia asta: ca presedintele, primul ministru, alti ministri, primii secretari de partid judetean mergeau la vanatoare des si agresiv. In fiecare judet exista cel putin o casa de vanatoare, de partid si de stat, precum si mai multe fonduri de vanatoare, rezervate acelor inalti demnitari. Adica, locuri si activitati bine cunoscute pe plan local, la distanta vizuala de opinia publica socialista.

Ursi crescuti de mici pentru a fi impuscati

Si ursii de pe atunci purtau nume. Erau identificati si crescuti de mici pentru a fi impuscati. Erau hraniti cu hrana agatata in pomi, din doua ratiuni: (1) sa stea cat mai mult in doua labe, ca sa isi intinda coloana si sa creasca cat mai mari (pentru puncte de trofeu), si (2) sa ofere o tinta mare impuscatorului iubit, care era adus la tinta tocmai in momentul in care era vremea de pranz a ursului.

Desigur ca nimeni din public nu protesta. Nimeni nu zicea nimic. Din contra. Din public se auzeau doar aplauze si mandria nationala ca ursul impuscat de Ceausescu era mai mare decat ursul impuscat de bulgarul Jivkov. Sau tristetea nationala, cand se intampla invers.

Acum, pe langa nostalgia dupa acele vremuri de madrie nationala, mai avem si supararea ca vin strainii sa ne omoare ursii cunoscuti, purtatori de nume englezesc, de rege legendar. Si nu orice straini, ci din aceia de vita nobila si putred de bogati. Din aceia care nu au auzit de foto-vanatoare, ca prea e virtuala.

Si pe care trebuie sa ii infieram in masa, cu manie proletara si ipocrizie nationala.

Scris de **Admin** Lun Mai 10, 2021 2:51 am

Braconaj „aristocratic” în țara nimănui

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/braconaj-aristocratic-in-tara-nimanui

Vă prezentăm comentarii pe marginea „asasinării” unui simbol natural al pădurilor României postdecembriste transformate în masacru forestier și în poligon de vânătoare pentru braconieri cu titluri nobiliare și buzunare disponibile (Redacția ART-EMIS).

Claudiu Vuță - Uciderea ursului Arthur

În urma uciderii ursului Arthur, românii dărâmă pe Google, piatră cu piatră, reputația Castelului Riegersburg, ce aparține Prințului din Liechtenstein[1]

Vânătoarea nu este sport, este crimă organizată, acoperită legal. Suntem bombardați zilnic cu breaking news. Zilele trecute pe burtiera unui post național scria „Breaking News: Iisus a înviat”… Totul este transformat într-un ieftin senzațional. Suntem bombardați cu mizerii fără niciun fel de valoare, am ajuns să ne dorim, mulți dintre noi, astfel de știri senzaționale. Totul se învârte în jurul banilor. Vorbim doar despre bani, despre cât valorează diverse lucruri și observăm cum televiziunile promovează nulități, analfabeți, drojdii ale societății și le transformă în vedete.

Printre aceste știri senzaționale s-a strecurat o știre, conform căreia ursul Arthur, în vârstă de 17 ani, considerat a fi fost unul dintre cei mai frumoși din România, a fost ucis de către un Prinț din Liechtenstein, Josef Emanuel Leopold Marie. Totul pentru 7.000 de euro.

Vânătoarea este interzisă de 4 ani în România, stimabilul prinț plătind cei 7000 de euro pentru a vâna legal, prin derogare, o ursoaică considerată problemă, în localitatea Ojdula din județul Covasna. Dar nu, curajosul prinț a nimerit fix peste ursul Arthur și în profundul său „curaj” princiar s-a gândit că ar merge să-i tragă un glonț în țeastă. Înainte de a spune că pădurile noastre sunt împânzite de urși și da, uneori aceștia intră în contact cu oamenii, mă întreb, de ce am ajuns să construim case la marginea pădurilor? De ce am ajuns apoi să construim în păduri? Noi, oamenii, am intrat în habitatul natural al urșilor, nu invers. Nu mai aveam loc în orașe cu „vilele” noastre pline de inox și termopane albe? Nu am putea lăsa natura, pădurile, fauna, neatinse?

Dar să ne întoarcem la ursul Arthur. Înțeleg că stimabilul sânge albastru a plătit 7.000 de euro pentru a ucide un urs. Trăim într-o lume în care totul are un preț. Astfel, nu văd cum prețul pentru a ucide un animal a fost atât de mediatizat și nu faptul că acesta a fost ucis și cineva acceptă o sumă de bani pentru asta, iar altcineva este dispus să plătească pentru a curma viața unui animal.

Cât costă uciderea unui simbol? Ieftin. O nimica toată, doar 7000 de euro.

Mihai Șomănescu „Noi suntem Arthur!”[2]

Uciderea lui Arthur, cel mai mare urs carpatin românescare o semnificație mult mai mare decât pare. Pe lângă faptul că este o crimă împotriva naturii, această barbarie este o parabolă perfectă pentru felul în care s-au petrecut lucrurile în țara noastră, în ultimii 30 de ani.

Ursul Arthur sunt toate industriile, băncile și mințile românești furate de străini. Ca și Arthur, unele erau unice în Europa, erau mari și frumoase. Dar le stăteau lor în cale.

Ca și în cazul lui Arthur, în cele mai multe cazuri, străinii s-au folosit de un șiretlic: sub pretextul rezolvării unor probleme - doar și prințul a venit să scape țăranii de ursoaica violentă, nu? - au venit și-au ucis tot ce era mai bun și mai ales, era concurență pentru produsele lor.

Ca și acum, și-atunci, statul și noi - să recunoaștem - ne-am dat acordul pentru a fi „salvați”, deși parcă în sinea noastră simțeam că nu miroase a bine. Dar am trecut pentru instinct pentru că nu-i așa, nu voiam să se zică despre noi că suntem „nostalgici ceaușiști”, dar mai ales din cauza gigantului nostru complex de inferioritate pe care-l avem față de străini.

În 31 de ani, acest complex de inferioritate a fost hrănit cu generozitate de o mass-medie criminală, fără scrupule, iresponsabilă. Capii media, în frunte cu Adrian Sârbu, au scos în față numai urâtori de neam, numai frustrați, premiind cele mai creative idei de a denigra tot ce este românesc. Asta este mass-media care a inventat sărbători nesărbătorite de nimeni, care a făcut eroi din infractori și care a redus la tăcere vocile care avertizau asupra demolării structurii de rezistență a economiei și a statului român.

Cine e prințul „austriac”? Prințul este simbolul „investitorilor” care promiteau să rezolve problemele economice ale țării, sunt inspectorii de la F.M.I. care ne spuneau că singura soluție pentru companiile de stat este „privatizarea”. Am scris între ghilimele pentru în realitate privatizarea a însemnat trecerea unui activ din mâinile unei companii a statului român, în mâinile unei companii ale altor state.

Omorârea lui Arthur este semnificativă și din alt punct de vedere: lipsa de reacție a celebrelor O.N.G.-uri ale „societății civile”. Pentru că făptașul este străin, o reacție ar fi/este interpretată ca fiind naționalistă, patriotică și așa ceva nu se poate. Ia să-l fi omorât pe Moș Martin vreun românaș…să vedeți ce iureș era. Ce reacții, ce durere, ce jale, ce acuzații de corupție. Ce lecții ne țineau despre străinii civilizatori care „n-ar fi făcut niciodată așa ceva”. Da, la ei. Dar prin tăcerea noastră s-au asigurat că o pot face aici și în alte părți.

Dar diferența dintre noi și un urs este că noi avem darul Învierii. Și după ce am văzut și ascultat în ultimii ani, am nădejde că poporul românesc se trezește din somnul cel de moarte.

George Damian - Pentru Florin Cîţu este important faptul că ursul Arthur nu era cel mai mare urs din România[3]

Statul mai există pe teritoriul actualei ţări numite România spre profitul şi bunăstarea celor legaţi de grupările care îl controlează, orice alte chestiuni pur şi simplu nu fac obiectul interesului acestei organizaţii. Aflat sub controlul unor grupări de interese care reiterează aceleaşi triste figuri la fiecare ciclu electoral statul român a abandonat misiunea protejării cetăţenilor, nu are rost să ne mirăm de împuşcarea unei sălbăticiuni. Reprezentanţii statului român nu au fost în stare să salveze o fată care i-a sunat pe linie directă sau nişte ostatici luaţi de un amator. Deja este normal pentru un nobil teuton să vină să împuşte un urs cu punctaj record. Să zicem mersi că n-a venit să vâneze băştinaşi, dar aici avem reţelele de trafic de carne vie care se ocupă de vânzarea de oameni fără să fie deranjaţi de poliţie, procurori sau judecători. Să ne amintim că toată lumea s-a mirat că a re-apărut robia în Ţara Românească? […].

Primul ministru a avut exact reacţia de reprezentant al unui stat fantomă care nu este interesat de protejarea intereselor propriilor cetăţeni. Pentru Florin Cîţu este important faptul că ursul Arthur nu era cel mai mare urs din România. Păi şi ce mai aşteptăm? Nu ne apucăm să-l căutăm pe cel mai mare urs şi să-l împuşcăm? Repede, adică repede de tot. N-am reuşit cu Arthur, să-l căsăpim cât de curând pe cel mai mare”[4].

„Agent Green” și „VGT” - Avem de a face cu o partidă de braconaj[5]

Asociațiile „Agent Green” și „VGT” (Austria) acuză că un prinț din Austria a ucis cel mai mare urs din România, sub pretextul că elimină o ursoaică din Covasna, care face stricăciuni în gospodăriile localnicilor. Prințul austriac Emanuel von und zu Liechtenstein ar fi venit în România în luna martie, și, contra unei taxe de 7.000 de euro (conform Știrile Protv) și-a fundamentat uciderea celui mai mare urs prin derogarea oferită de ministerul mediului din România acordată pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi cauzat pagube anul trecut la unele ferme din Ojdula, județul Covasna, susține asociația „Agent Green” într-un material postat. Dar, prințul nu a omorât ursoaica vizată, ci un mascul care trăia în adâncul pădurii și care nu venise niciodată în apropierea localităților. Ursul Arthur a fost observat vreme de mai mulți ani de rangerul „Agent Green” din zona respectivă și era recunoscut ca fiind un exemplar sălbatic și neobișnuit cu prezența omului și sursele de hrană oferite de acesta.

„Arthur avea vârsta de 17 ani și a fost cel mai mare urs observat în România și probabil cel mai mare care trăia în Uniunea Europeană. Măsurătorile cadavrului indică că Arthur avea 593 de puncte din 600 care reprezintă maximum posibil în industria vânătorii de trofee. Nu am mai auzit de un asemenea punctaj record până acum. Mă întreb cum a putut prințul să confunde o femelă cu pui care vine la sat cu cel mai mare mascul care exista în adâncul pădurii. Este clar că prințul nu a venit să rezolve problema localnicilor ci să omoare ursul și să își ducă acasă cel mai mare trofeu pentru a-l agăța pe perete. Avem de a face cu o partidă de braconaj, de vreme ce au împușcat ursul greșit” (Gabriel Păun, președintele „Agent Green”).

Ursul brun este o specie strict protejată de legislația UE și de Convenția de la Berna. Derogările sunt excepții care se dau în cazuri extreme de la caz la caz, după o evaluare amănunțită a situației, iar metoda letală este ultima soluție atunci când alternativele (inclusiv relocarea) au eșuat, iar ursul problemă pune în pericol vieți omenești și gospodării.

Comisia Europeană a aprobat Statelor Membre buget pentru a compensa imediat și just orice fermier care suferă pagube pe propriul teren sau în zone unde au contract pentru a practica agricultura. Mai mult, problema localnicilor nu a fost rezolvată după uciderea lui Arthur: ursoaica cu pui a continuat să vină să facă pagube în curțile lor.

„Am stat de vorbă cu localnicii care au raportat atacuri ale ursoaicei, inclusiv cu domnul Berszan Gheorghe, cel care a cerut Asociației de Vânătoare Botos în luna ianuarie 2021 să împuște ursoaica care i-a provocat pagube în vara anului 2020. Atât domnul Gheorghe, cât și alți săteni au gospodăriile la marginea satului, învecinându-se direct cu habitatul ursului. Niciunul nu are gard electric. De fapt niciunul nu are vreun fel de gard în partea dinspre pădure. Niciunul nu a primit compensații pentru pagubele suferite. Niciunul nu s-a plâns de un urs mascul, ci de femele cu pui. Fiecare fermier cu care am discutat a spus că nu s-a schimbat nimic de când a fost împușcat ursul de sex masculin și că femela continuă să vină zilnic în gospodării. Gospodăriile nu au câini din rase speciale care alungă urșii și nu implementează nicio măsură de coexistență și coadaptare. Pe domnul Gheorghe l-am rugat să își citească propria plângere făcută de domnia sa către asociația de vânătoare, dar nu a fost capabil să o facă. Uciderea lui Arthur este extrem de suspectă și este de competența Poliției să facă lumina în acest caz” (Gabriel Păun, președintele „Agent Green”).

-----------------------------------------

[1] [url=https://project-e.ro/2021/05/05/uciderea-ursului-arthur-vanatoarea-nu-este- sport-este-crima-organizata-acoperita-legal/]https://project-e.ro/2021/05/05/uciderea-ursului-arthur-vanatoarea-nu-este- sport-este-crima-organizata-acoperita-legal/[/url] - 5 mai 2021

[2] https://r3media.ro/arthur-cel-mai-mare-urs-din-romania-impuscat-intr-o-arie-protejata-de-catre-un-print-austriac/

[3] https://r3media.ro/george-damian-ursul-arthur-romania/ - 6 mai 2021

[4] Idem

[5] https://www.agentgreen.ro/arthur-cel-mai-mare-urs-din-romania-impuscat-de-un-print-austriac - 5 mai 2021

Scris de **Admin** Lun Mai 10, 2021 8:35 pm

Ucigașul lui Arthur a plecat cu carnea lui cu tot. Ion Cristoiu demonstrează cu acte că prințul Josef Emanuel de Liechenstein este un mincinos notoriu și acuză SRI de implicare, în defavoarea României. DOCUMENTE
Scriitorul și gazetarul Ion Cristoiu a publicat pe blog-ul său documentele privitoare la uciderea ursului Arthur din județul Covasna, înscrisuri ce dovedesc că prințul austriac Josef Emanuel de Liechtenstein a mințit pretinzând că a venit în România să împuște o ursoaică agresivă. Semnătura vânătorului se află pe hârtiile referitoare la ursul neagresiv, dar măreț, ucis pentru trofeu și nu din motive de siguranță publică. Tot în acte se arată că austriacul și-a păstrat inclusiv carnea ursului Arthur, pe lângă craniu și blană, care reprezintă trofeul propriu-zis.
„Luni seara, la emisiunea sa de pe Aleph News, Marius Tucă a prezentat în exclusivitate mai multe documente din Dosarul a ceea ce s-ar putea numi uciderea unui urs dintr-o specie protejată de un vînător de trofee, pe numele său Emanuel Prinz von und zu Liechtenstein. Am comentat prin Zoom aceste documente ca invitat al emisiunii. Le-am postat pe cristoiublog.ro. Le-am comentat atît în Jurnalul meu video, cît și în emisiunea de pe Aleph News, Gîndurile lui Cristoiu.
Pentru a înțelege valoarea acestor documente se cer cîteva amănunte din procesul deosebit de complicat al eliminării unui urs agresiv dintr-o specie protejată de Lege. Așa cum ne-au arătat multe știri și reportaje, Ursus arctos (Ursul brun) e o specie de urși protejați de lege în România. Pe planetă nu e singurul caz de animal protejat de Lege. Acolo unde o specie e pe cale de dispariție, vînarea e strict interzisă. Cum însă în unele locuri animalul protejat (Leopardul, de exemplu) provoacă pagube localnicilor – se poate obține o derogare de la Lege. Nici vorbă însă să se obțină derogare pentru femelă cu pui. Cum însă derogarea poate fi folosită pentru a permite vînătoarea de tip trofeu, procedurile de obținere a derogării sînt deosebit de complicate.
Ursul brun a fost acuzat, mai ales în zona Covasna-Harghita, că, din motive care ne scapă, părăsește pădurea în căutare de hrană și atacă gospodăriile localnicilor. Într-un asemenea caz, după ce-a epuizat toate mijloacele de a-l alunga fără să-l rănească, localnicul se poate plînge AVPS de pe plan local. Sînt două soluții prin care ursul agresiv poate fi înlăturat. Prin relocare (e prins și mutat într-o altă zonă) sau prin împușcare, denumită ipocrit „extragere”. În cazul femelei cu pui e permisă doar relocarea. Amîndouă soluțiile depășesc competențele locale. Soluția aparține Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor care, sesizat cu plîngerea ajunsă la el pe cale ierarhică, emite un ordin de derogare de la Lege pentru animalul care face probleme, desemnat prin sesizare și identificat de AVPS de pe plan local. Ordinul respectiv e publicat în Monitorul Oficial. Așa s-a întîmplat în cazul de la Ojdula. Pe baza Ordinului, Agenția pentru protecția mediului de pe plan județean emite o autorizație de extragere a exemplarului pentru care s-a obținut derogarea. Se înțelege că derogarea vizează exclusiv animalul și nu vînătorul. Precizez asta, deoarece pe parcursul Scandalului s-a folosit și expresia „Prințul a avut derogare de la Lege ca să împuște un urs”, de parcă el, ca persoană, ar fi căpătat deodată un drept de a vîna urși protejați de Lege.
Potrivit documentelor primite de Marius Tucă, postate și comentate de mine, trecute sub tăcere de restul presei, pe 8 ianuarie 2021 numitul Berszan Gheorghe din Ojdula, județul Covasna, a înaintat AVPS Botoș o sesizare privind pagubele produse de o ursoaică cu pui. Distinsa i-ar fi luat 7 oi și 5 capre. Toate eforturile sale de a o alunga cu mijloace pașnice s-au dovedit zadarnice. Ursoaica venea în fiecare noapte să-l agreseze.
Ancheta continuă după aceast document edificator pentru minciuna lui Josef Emanuel de Liechenstein:
Ancheta de la fața locului arată că necazurile cu ursoaica ale localnicului au avut loc în iulie 2020. AVPS Botoș conchide că ursoaica trebuie lichidată. Pentru asta are nevoie de un ordin al Ministerului, publicat în Monitorul Oficial.
Ca urmare a adresei trimise de Asociație pe 22 ianuarie 2021 Ministerului și înregistrate pe 26 ianuarie 2021 cu nr. R/2048, pe 17 februarie 2021, sub semnătura secretarului de stat Iulian Octavian Stana, se comunică șefului AVPS Botoș acceptul cererii de derogare de la Lege în chestiunea Ursoaicei.
Aici intervine o ciudățenie. Deși localnicul se plînge de o ursoaică cu pui, documentul aprobă împușcarea (nu relocarea, pentru că Asociația a cerut împușcarea) unui „exemplar de urs brun”. Chiar din primele rînduri aflăm că Asociația s-a referit nu la o ursoaică, ci la un urs brun. Dacă s-ar fi publicat întreg dosarul, ne-am fi dat seama din adresa Asociației dacă era vorba de un urs sau o ursoaică. Anticipînd, se cuvine a menționa că în scrisoarea adresată presei austriece, Prințul susține ferm c-a împușcat o ursoaică agresivă. Documentul înregistrat R/2048 din 17 februarie 2021, comentat de mine în mai multe rînduri, conchide:
„Avînd în vedere cele prezentate mai sus și ținînd cont de:
– punctul de vedere comun, al comisiei constituite din reprezentanții agenției pentru protecția mediului, APM Covasna (nr. 773/08.02.2021) și cei ai Comisariatului Județean Covasna al Gărzii Naționale de Mediu (nr. 165/08.02.2021), desemnați prin decizie a conducătorului structurii teritoriale, respectiv prin decizia comisarului general al Gărzii Naționale de Mediu, la propunerea comisarilor șefi;
– procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor, atașate la dosar;
– sesizarea cu nr. 26/08.01.2021, prin care un cetățean al localității Ojdula semnalează prezența în jurul locuinței a unui exemplar de urs brun, cu comportament agresiv;
În interesul sănătății și securității publice, precum și pentru prevenirea producerii unor daune importante, în special asupra culturii agricole, animalelor domestice și pentru prevenirea producerii unor daune importante asupra altor bunuri, vă transmitem acordul pentru recoltarea unui exemplar de urs brun, de pe raza fondului.”
Din cîte se vede, acordul pentru împușcarea exemplarului cu probleme se bazează pe un întreg dosar. Din acest dosar, presei i s-a oferit doar sesizarea localnicului. Există și celelalte piese? Dacă da, de ce n-au fost puse pînă acum pe internet? Joi seara, la Marius Tucă Show intervenind în direct, Ministrul Mediului a promis (la semnalarea mea) că vineri, 7 mai 2021, toate piesele din Dosar vor fi postate pe internet. Pînă acum, vineri, ora 12 noaptea, ele nu fuseseră postate. Postarea întregului dosar e vitală pentru lămurirea cazului. S-ar vedea astfel din adresa Asociației dacă e vorba de o ursoaică sau de un urs și, dacă e vorba de un urs, cum se explică deosebirea dintre plîngere și adresă.
În astfel de cazuri, Statul român e obligat să prevadă măsuri menite a elimina posibilitatea ca în realitate să fie împușcat un alt exemplar, decît cel pentru care s-a dat aprobare. Documentul emis de Ministerul Mediului ține să reamintească AVPS Botoș că după extragere trebuie să trimită pe cale ierarhică dovezi menite a arăta că „exemplarul de urs solicitat” a fost ucis și nu un altul:
„În termen de trei zile lucrătoare de la comunicarea acordului autorității centrale pentru protecția mediului, gestionarul are obligația de a solicita autorizația de capturare/recoltare.
Menționăm faptul că, în conformitate cu art. 4 alin. 1 din OM 724/2019 «Gestionarii fondurilor cinegetice care au recoltat sau capturat exemplare în baza derogării stabilite prin prezentul ordin au obligația să transmită autorității publice teritoriale pentru protecția mediului, de pe raza administrativ-teritorială unde s-a desfășurat acțiunea de capturare/recoltare, un raport cu privire la acțiunea derulată, în termen de 7 zile de la data capturării/recoltării».
Raportul va fi însoțit de documente, material foto/video, etc prin care faceți dovada identificării și monitorizării exemplarului de urs brun solicitat, precum și locația exactă a recoltării acestuia”.
Aceste documente trebuie să existe la dosar. De ce nu e publicat dosarul? Pe baza adresei primite de la Minister, AVPS Botoș obține de la APM Covasna Autorizația nr. 1 din 18 februarie 2021 valabilă pînă la 19 aprilie 2021 de împușcare a ursoaicei. Autorizația reia obligațiile AVPS Botoș de după derularea acțiunii. Potrivit autorizație e vorba de „un exemplar de urs (Ursus arctos).”
Chiar dacă Autorizația este valabilă din 18 februarie pînă în 19 aprilie 2021, te-ai aștepta ca membrii AVPS să purceadă de îndată la eliminarea exemplarului pe care localnicul l-a pîrît ca fiind un pericol pentru el, pentru familia sa și pentru vitele sale. AVPS înseamnă Asociația de vînătoare. O asociație de vînătoare e alcătuită din vînători, se înțelege. Aprobarea a fost cerută pentru ca ei, membrii Asociației, să scape localitatea Ojdula de un Dușman de moarte. Altfel spus, ca ei să poată împușca ursul din punct de vedere legal.
Fiecare zi care trecea aducea cu sine noi pagube localnicului.
Contrar așteptărilor, membrii Asociației nu purced la pîndirea exemplarului pentru a-l elimina. Ei așteaptă pînă pe 12 martie 2021, cînd la Ojdula ajunge din Austria Emanuel Prinz von und zu Liechtenstein. Acesta obține de la Asociație o Autorizație de vînătoare individuală la 12 martie 2021, valabilă doar pînă pe 16 martie 2021
Documentul permite Prințului să vîneze la fondul de vînătoare 25, denumit Ojdula, locul FV. 25, în prezența organizatorului de vînătoare Palko Tamas, un număr de 1 (un) exemplar din specia Urs. La punctul sex al ursului se lasă loc gol. Normal era să fie precizat.
Pe 12 martie 2021 Prințul purcede la pîndire. Eșuează, pentru că exemplarul nu vine, și pe 13, la o nouă pîndă, are noroc. Potrivit scrisorii trimise presei austriece de către Prinț, animalul a apărut la 200 de metri de primele case. După împușcare, Prințul pleacă acasă. Avea motive să se grăbească. Austria era pe lista țărilor pentru care era permisă șederea în România fără carantină doar 72 de ore. Autorizația o avea pînă pe 16 martie 2021. Și dacă animalul nu venea pînă pe 16 martie 2021? Prințul susține c-a venit la Ojdula ca să-i ajute pe localnici să scape de pericol. Cei din Ojdula rămîneau cu pericolul pe cap, iar bunul samaritean rămînea fără fapta bună.
Ordinul, ca și Autorizația, cer AVPS să trimită mai multe documente menite a dovedi că ursul pîrît și nu altul a fost ucis.
Toate documentele se găsesc la Dosarul aflat la Minister. Din aceste documente, presa a beneficiat doar de Raportul asupra acțiunii derulate în baza derogării obținute Nr. 7 din data de 13 martie 2021
Raportul precizează clar că sexul animalului împușcat e Masculin. Documentul are și punctele: Evaluarea trofeelor în punct C.I.C.: 592,80 și Destinația trofeelor și a părților din corp (carne) după recoltare: La vînător.
Ar fi fost normal ca Raportul să se concentreze pe dovedirea faptului c-a fost extras animalul din aprobare. Din cîte se vede, el se concentrează pe sublinierea Trofeului care e exemplarul ucis. Alte două documente se intitulează Fișa de evaluare a trofeului – craniu de urs și Fișa de evaluare a trofeului – blană de urs brun (Ursus arctus).
Amîndouă documentele țin să precizeze că Trofeul deținut de Emanuel Prinz von und zu Liechtenstein este evaluat la 592,80 de puncte. Nu mă pricep la vînătoare. De aceea îmi permit să observ (riscînd să greșesc) că AVPS Botoș arată o mult mai mare preocupare de a-i da Prințului la mînă o țidulă prin care să se laude c-a vînat un urs cu o valoare de excepție ca trofeu (600 e punctajul maxim) decît să arate că operațiunea s-a desfășurat în condițiile cerute de lege. Celelalte documente din Dosar sînt ținute la secret. De aceea nu se poate ști ce a împușcat Prințul.
Pe 5 mai 2021, izbucnește în România scandalul iscat de dezvăluirea că Prințul a împușcat nu animalul pîrît, ci un exemplar de trofeu, ursul Arhtur, ascuns în inima pădurii.
Solicitat de presa austriacă, Prințul refuză să dea amănunte.
Abia pe 7 mai 2021, după ce presa internațională l-a acuzat de crimă împotriva naturii și în România se anunță o investigație de braconaj, Prințul catadicsește să răspundă presei austriece. Nu presei române și, prin asta, opiniei publice de la noi (deh, noi sîntem babuini pentru el!), ci presei austriece. În scrisoare el susține c-a împușcat o ursoaică agresivă și nu ursul trofeu.
S-a văzut în scrisoarea din 7 mai doar o încercare a Prințului de face față acuzațiilor de criminal de mediu din presa internațională.Eu nu cred că-i doar atît.
Regizorii din România ai Operațiunii Un trofeu pentru Omul nostru din Austria i-au cerut să facă asta, mai precis să susțină c-a împușcat exemplarul care dădea bătăi de cap localnicilor. Evident, fără a răspunde la întrebări elementare, cum ar fi de exemplu, de ce a fost nevoie de el, din Austria, ca să fie împușcat un urs dintr-o localitate cu o Asociație de vînători. Prin negarea c-a împușcat un urs trofeu (deși Raportul spune clar că e vorba de un urs trofeu), Prințul elimină din discuție acuzația că România a fost tratată ca o colonie (periculoasă pentru regimul Iohannis, văzut de mulți români ca unul al slugărniciei umilitoare în fața cancelariilor occidentale) și, în același timp, introduce în dezbatere un element diversionist, gen „Nu cumva cei din Ojdula au falsificat documentele pentru a-l încrimina pe bietul Prinț?”.
Toată această Diversiune a Regizorilor din România (cei care i-au organizat Prințului Obținerea Trofeului) ar fi pusă la îndoială dacă Ministerul Mediului ar posta pe Internet Dosarul Ursului Arthur.Dosarul e secret de stat.
Cine și de ce are interesul ca Dosarul să nu fie dat publicității?”, se întreabă Ion Cristoiu sâmbătă, 8 mai, pe blogul lui.
Redăm, mai jos, două dintre jurnalele sale video în care tratează același subiect:
1. Basmul spus de prinț i-a fost adus din România
2. Potrivit Presei Miluite, pe ursul Arthur l-a împușcat, de fapt, Putin

Scris de **Admin** Joi Mai 13, 2021 11:53 am

Povestea ursului și povestea omului. Pe cont propriu

https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/povestea-ursului-si-povestea-omului-pe-cont-propriu

Dacă în cazul ursului Arthur a existat corupție urmează să se pronunțe DNA, care a deschis un dosar penal în rem. Deci discuția juridică trebuie să aștepte concluziile procurorilor.

Dincolo de ele avem însă sub reflector vinovăția cel puțin a unei instituții care nu a reușit să găsească soluții nici pentru urși, nici pentru oameni.

2021 vine cu discounturi de până la 50% la principalele categorii de produse și servicii de care afacerea ta are nevoie. Obține oferta AICI!

Uciderea ursului Arthur a creat în principiu trei tipuri de reacții: a iubitorilor de animale și a ecologiștilor, reacția celor care se simt amenințați de urși și reacția naționaliștilor care au găsit în această poveste o oportunitate pentru a mai inflama spiritele.

Situația de fapt este că România are în acest moment o populație de urși aproximativ dublă față de ceea ce ar permite suprafața împădurită. S-a ajuns în această situație pentru că defrișările au distrus habitatul urșilor, dar și pentru că vânătoarea este limitată, fiind vorba despre o specie protejată.

În ultimii 3 ani, spune Europalibera.org, au fost acordate derogări pentru uciderea a 138 de urși.

De aici trei tipuri de probleme.

Pe de-o parte, este firesc ca micile breșe dintr-o restricție să fie extrem de tentante, tentație amplificată de cea mai mare problemă – trofeul. Din cauza lui, așa cum pare să se fi întâmplat în cazul lui Arthur, sub acoperirea extragerii exemplarelor periculoase, erau vânate exemplarele valoroase ca trofeu.

A fost nevoie de acest caz pentru că ministerul să închidă breșa trofeelor și să stabilească limitarea derogării pentru extragerea unui urs la numai 15 zile, iar ursul vizat să poată fi împușcat numai de personalul tehnic al asociației de vânătoare care face solicitarea, fără invitați amatori de trofee.

Este limitat, nu eliminat, astfel, riscul unor abuzuri și al corupției. Dar nu mai mult.

Este ușor să ții cu ursul, cum se zice, de pe canapeaua ta din mijlocul unui oraș sau sat în care nu ai văzut un asemenea animal decât în poze, la TV sau la grădina zoologică și poate leșini dacă te latră mai vârtos un câine.

E mai greu când trăiești cu spaima lui în fiecare zi. Că vine și îți omoară animalele din curte, că îți ia oile. Să zicem că faci gard electric, dacă ai bani să îl faci și să îl întreții. Dar dincolo de gospodărie?

Să ne imaginăm cum e să trăiești cu teama că, imediat ce se lasă întunericul, ceea ce iarna se întâmplă devreme, dacă nu ai apucat să intri în casă, te poți întâlni cu animalul care reprezintă vârful lanțului trofic în România. Sau, mai rău, teama că asta ar putea păți copilul tău când vine de la școală sau de la un prieten.

Deși au creat cu mult mai puțină emoție decât uciderea lui Arthur, numărul victimelor urșilor e destul de mare. Numai în 2019, de exemplu, 15 oameni au fost mutilați sau uciși de urși.

Pentru oamenii din câteva județe, mai ales Harghita, Covasna, Vrancea, Brașov, Argeș, urșii nu sunt simpatice animale de pluș, ci un pericol imens. Nu peste tot, ci doar în câteva județe, mai ales Harghita și Covasna, Vrancea, Brașov, Argeș, Sibiu. Este greu să le ceri să privească cu compasiune și simpatie acest pericol letal.

Pe ei cine îi protejează?

Dar nici urșii nu sunt protejați, în pofida interzicerii vânătorii. Sub presiunea amenințării, oamenii fac orice ca să se protejeze, ceea ce de multe ori înseamnă suferință pentru animale.

Sunt urși care cad pradă accidentelor. Sunt călcați de tren sau mor pe șosele. Vă aduceți aminte poate de tragedia ursului de la Praid care a zăcut ore în șir pe șosea, după ce a fost lovit de o mașină, o agonie provocată inclusiv de teama veterinarilor de a-și asuma uciderea animalului fără un vraf de hârtii.

Autoritățile sunt în general total nepregătite să gestioneze asemenea situații. Vă aduceți aminte de puiul de urs ucis la Sibiu, în loc să fie tranchilizat, din cauza panicii în care au intrat în primul rând specialiștii.

Așadar, ce face statul român pentru a poteja atât oamenii, cât și animalele? Nimic. Absolut nimic. Și în aceste condiții, oameni și animale ajung să își facă rău reciproc.

Soluțiile? Nu e treaba cetățenilor să le găsească. E treaba celor plătiți de cetățeni pentru asta.

Iar până când statul își va face datoria și față de unii, și față de ceilalți, măcelul, și de o parte, și de cealaltă, va continua pentru că fiecare specie va lupta pentru propria supraviețuire, așa cum știe să o facă atunci când e lăsata pe cont propriu.

Alte articole pe subiect:

· Uciderea ursului Arthur: DNA a deschis dosar penal pentru abuz în serviciu

· Adevăratul urs Arthur, împușcat în fiecare zi. În alte țări ar fi declanșat o revoluție

· Arthur nu avea scăpare cu un ministru ca Tanczos Barna, care a cerut oficial împușcarea a mii de urși

· Ministrul Mediului anunță că a schimbat legea după uciderea ursului Arthur. Animalele vor fi împușcate mai repede, dar nu de străini

· Șeful Gărzii de Mediu, în cazul Arthur: Nu contează dimensiunea ursului, ci cum a fost vânat

Scris de Continut sponsorizat

Solidaritatea europeană și pielea ursului din pădure