Cadoul Guvernului Cîțu pentru copiii României, de 1 iunie 2021
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: IN ZBOR PESTE UN CUIB DE CUCI PLANEAZA LACOMI POLITRUCI :: LECTURI CU SLITUL DESCHEIAT :: Băşini cu miros de ambră
Pagina 1 din 1
Cadoul Guvernului Cîțu pentru copiii României, de 1 iunie 2021
Stop-cadru la masa guvernului
„Unii se tem că le crește un corn în frunte și o coadă în altă parte dacă se vaccinează!” (ironie unsuroasă de Bogdan Chireac)[1]
La televizor, în emisiunea „Sinteza zilei” din 18 mai 2021, s-a discutat despre vaccinarea copiilor de peste 12 ani. Mihai Gâdea a spus că în S.U.A. oamenii pun întrebări: „Va afecta vaccinul dezvoltarea sau fertilitatea copilului meu”? iar specialiștii, mereu specialiștii, se grăbesc să răspundă: „Vaccinurile au fost testate pe mii de copii, de vârste diferite, cuprinse între 12 și 15 ani, cu greutăți corporale diferite... iar doza este similară cu aceea pentru un adult. Nu există informații că vaccinul ar afecta dezvoltarea sau fertilitatea acestor copii” (niște specialiști americani serioși, pe un site american serios- scuze, n-am reținut unde...).
Mă întreb, ca o troglodită ce sunt și ca una care crede că Pământul e plat iar planeta Marte e plină-ochi de omuleți verzi: cum ar putea exista în acest moment informații că vaccinul nu va afecta dezvoltarea sau fertilitatea acestor copii? Sau orice altceva? Altfel, eu cred cu tărie că specialiștii n-au mințit: nou-născutul vaccin, abia apărut pe planetă, nu le-a afectat fertilitatea copilașilor de 12 ani, în ultimele câteva luni, ci copilașii au fost exact la fel de „prolifici” ca și acum un an!
Să nu uităm, vă rog: tot ce noi am spus că nu se va putea, s-a putut. Tot ce noi am crezut că nu va fi, a fost. Căci Ei au toate pârghiile. Ei au toate mijloacele. Ei au zahărul și cravașa. Răsplata și pedeapsa. Biletele de intrare la Teatrul Național și la Opera Română și interdicția de a se intra în foyer.
Ei pot să aibă statisticile-n pix, fără nicio culegere de date. Ei pot să deseneze graficele pandemiei mai devreme de a se aduna orice informație. Ei au numărul exact al morților de Covid până a se afla de ce anume au murit. Și au o cantitate mare din „elixirul vieții” pe care trebuie s-o întrebuințeze. De aceea, nu se vor opri. Căci nu au niciun program de guvernare... în schimb, au un program „strong” de vaccinare.
„Începând cu data de 1 iunie 2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activității operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spații închise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Citind eu cele de mai sus, mai emoționantă chiar decât comunicarea în sine, din care copii ar trebui să afle că părinții lor nevaccinați și nerapelați sunt niște nenorociți din pricina cărora nu pot ei să răzbată la felia de pizza din interiorul „locului de joacă”, mi s-a părut precizarea din încheiere, care introducea, cu gingășie, ideea că guvernul, strâns unit în jurul comandantului său suprem, lucrează fără a precupeți niciun efort pentru binele nostru. Ia să revedeți:
„Moment din timpul ședintei de Guvern în care au fost decise aceste măsuri”![1]
Parol, mamițo, să mă-ngropi! Premierul Cîțu, în poziție centrală, cu pixu-n mână, cântărind niște date de ultimă oră, ca și cum... În dreapta fotografiei, vicepremierul Barna, cu curul pe biroul premierului, precum Udrea pe mobilierul lui Băse-Petrov, analizând alte hârtii, dar afișând aceeași seriozitate deplină cu care, nu demult, tasta pe laptop având degetele la circa cinci centimetri distanță de taste... În stânga fotografiei, ministrul Ghinea, tot cu curul pe birou; ei bine, Cristian Ghinea dacă la reziliență și redresare nu s-a priceput, la problema spinoasă a locurilor de joacă în spații închise pare să fie specialist... Și, în fine, în picioare, lângă premier, cu mâinile-n buzunare, cum stă bine unui ministru de Finanțe înconjurat de atâția șmecheri care-l pot „face” la bani, Alexandru Nazare care pare să fie și dânsul competent în privința încăperilor unde se joacă prichindeii!
Măi, băieți, voi nici la propagandă nu vă pricepeți și de aceea n-o să știți vreodată ce mișto erau relatările radioului public de dinainte de 1990 care începeau cu „...în acest moment ne aflăm în hala unde se produce nava românească de mare tonaj”... iar din „off” se auzea gălăgie, zgomot de ciocane, țiuit de freze și tânguire de raboteze, etc.... în timp ce, evident, toată transmisiunea era din studio și un reporter bătea în calorifer, altul zgâria prelung o foaie tablă, iar redactorul lovea cu o scrumieră metalică în masă!
Ăia erau artiști, puneți mâna și luați lecții, băi diletanților!
Subiecte similare
» Ce scârbă ordinară! Nemernica din fruntea Guvernului își arată chipul hâd! Pentru copiii gazați pe 10 august a răspuns cineva, jegoasa dracului?
» Mutarea Ambasadei României la Ierusalim. Cum arată Dosarul dezbaterii
» Spre deosebire de 2012, in vara lui 2018, SUA vor interveni preventiv ?
» Calcule pentru restructurarea Guvernului. Stratagema PSD pentru a trece de votul de incredere din Parlament
» Restructurarea guvernului, un test decisiv pentru Viorica Dăncilă și pentru PSD. Indiferent de rezultat, scorul va fi strâns. De ce?
» Mutarea Ambasadei României la Ierusalim. Cum arată Dosarul dezbaterii
» Spre deosebire de 2012, in vara lui 2018, SUA vor interveni preventiv ?
» Calcule pentru restructurarea Guvernului. Stratagema PSD pentru a trece de votul de incredere din Parlament
» Restructurarea guvernului, un test decisiv pentru Viorica Dăncilă și pentru PSD. Indiferent de rezultat, scorul va fi strâns. De ce?
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: IN ZBOR PESTE UN CUIB DE CUCI PLANEAZA LACOMI POLITRUCI :: LECTURI CU SLITUL DESCHEIAT :: Băşini cu miros de ambră
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
|
|