Emil Constantinescu, președintele alogen

constantinescu este alogen ? Ce fel ?

*

Răspund comentariului de mai sus, făcut la textul despre vînzare pământului către străini, text în care îi aduceam mai multe acuzații fostului președinte Emil Constantinescu. Iau pe rând aceste acuzații și detaliez:

1.Emil Constantinescu, alogen. Acest fapt, dacă este adevărat, nu poate fi considerat o acuzație decât în măsura în care persoana în cauză a ascuns acest fapt, iar comportamentul său, de politician, rimează bine cu faptul că nu este „integral” român. Tatăl numitului Emil se pare că a fost român, dar măicuța lui nu, nu a avut nimic românesc. A fost fiica/nepoata unor evrei născuți în Elveția, țară pe care au fost obligați s-o părăsească din pricina activităților anarhiste, de sorginte kominternistă, bolșevică. Au fost declarați indezirabili și expulzați în patria sovietică. Se pune întrebarea dacă există vreo legătură între comportamentul politic al lui Emil Constantinescu și această rădăcină kominternistă pe care a ascuns-o mereu. Cu ocazia vizitei unui președinte francez în România, Emil Constantinescu, ca gazdă, a pomenit, foarte evaziv, de rădăcinile sale franco-fone, dar nu a dat detalii, iar CV-ul său oficial nu spune nimic pe acest subiect: mama președintelui nu a fost etnic vorbind româncă. Ci, foarte probabil, fiica unor evrei expulzați din Elveția pentru activitate anarhistă, bolșevică. Zic probabil, și întreg acest text este scris sub semnul presupunerii, al îndoielii, din vina numitului Emil, care nu și-a prezentat o auto-biografie oficială lămuritoare în toate felurile posibile.

2.Șefi de stat alogeni sau corcituri găsești la toate popoarele. Regi, împărați, președinți de altă etnie decât cea națională îi întâlnești în istoria tuturor popoarelor, cu precizarea că acest detaliu este cunoscut de toată lumea, de toți supușii! Pe noi, după 1990, ne-a pricopsit Dumnezeu cu patru președinți dintre care numai unul are o origine etnică bine precizată: sasul Johanis, aflat în funcțiune. Dar toți patru președinții post decembriști au în comun un detaliu greu de interpretat în termenii normalității. Toți patru au ținut departe de ochii lumii familia din care proveneau. Fiecare au ascuns de presă, de opinia publică persoana care le dăduse viață, mama! Părinții! Toți, inclusiv actualul președinte, s-au ferit să se laude cu persoanele care le-au dat viață, cu părinții și alte rude! Intră aici și neamurile soției, în frunte cu soacrele! Iarăși, numai soacra Johanisului a ajuns în atenția presei, în legătură cu speculațiile în marginea legii făcute de ginere, mă refer la ilegalitățile legate de înfierea unor copii și de moștenirea prin acte false a unor imobile, potlogării în care soacra i-a fost complice viitorului president. În rest, părinții și, în primul rând, mamele președinților noștri au fost ferite de curiozitatea presei, a lumii! Ce era mai firesc decât să-i oferim mamei presidențiale prilejul de a povesti cum și-a crescut și educat odrasla! Ce era mai firesc ca mama președintelui să se laude cu progenitura, ca orice mamă?!

3.În ceea ce îl privește pe Emil Constantinescu, am aflat de la un coleg de echipă geologică că mama sa nu vorbea bine românește. Când echipa de geologi au ajuns în satul unde locuia mama viitorului președinte, iar aceasta i-a găzduit, toți colegii au rămas mirați de „accentul” cu care vorbea biata femeie, atât de strident încât fiul s-a simțit nevoit să dea câteva explicații. După ce a fost ales președinte Emil Constantinescu, am stat de vorbă cu un reporter de la Radio România, foarte bucuros de victoria Convenției. I-am dat un pont: să meargă la directorul Radioului și să-i ceară permisiunea de a face un reportaj la fața locului, în satul unde mai trăia mama lui Emil. Să stea de vorbă adică cu mama lui Emil, să-i ia un interviu! Ce putea fi mai normal decât un interviu cu mama președintelui?! Ei bine, directorul Radioului public nu a acceptat propunerea reporterului… A funcționat un cuvînt de ordine al președintelui valabil pentru toată massmedia? Ciudat cuvînt!

4.Sunt informații privindu-l pe Emil Constantinescu vajnic activist de partid! Partid Comunist Român! Încă de student s-a grăbit să-și arate atașamentul, fiind cel care la o ședință UTC a Facultății de drept s-a oferit să ia cuvîntul și să-și înfiereze colegii care călcaseră alături și urmau să fie exmatriculați! Doru Mutulescu a fost unul dintre cei trimiși să se reeduce în câmpul muncii, iar acesta, după 1990, când a început să existe ca om politic Emil Constantinescu, povestea cui vrea să-l asculte ce fel de om este rectorul Universității! Și-a „demascat” colegii cu toată principialitate comunistă!!

5.Când ajungi în vârful piramidei sociale toată lumea este cu ochii pe tine și-ți caută în trecutul de fapte și bune, și rele! Este o regulă universală. Un om politic se expune judecății publice și nu are de ce să se supere pe ce-i care îi scociorăsc biografia. Așa am ajuns la o bănuială privind biografia domnului Emil Constantinescu. Domnia sa a terminat facultatea de drept și a fost repartizat în magistratură. După o vreme, destul de scurtă, s-a prezentat din nou la Universitatea București și s-a înscris la Facultatea de geologie, cursuri de zi. O fi fost și bursier? Căci, dacă nu mă înșel, în acei ani funcționa o regulă: nu aveai voie să faci la zi decât o singură facultate. Mai puteai s-o faci și pe a doua, dar numai la cursuri fără frecvență! Cădea Emil al nostru sub incidența acelei legi? Dacă exista acea lege, înseamnă că cu Constantinescu Emil s-a făcut o derogare care își cere explicația! I s-a făcut o favoare. De ce oare? Ce pile a avut așa de sus?

6.După 1990 s-au remarcat în viața publică mai mulți geologi. Geologii sunt puțini ca număr, dar ponderea lor a fost oarecum disproporționată în clasa politică post-decembristă. Leg această observație de faptul că investitorii străini se arată interesați mai ales de bogățiile subsolului românesc, despre care au căpătat informații precise de la câțiva geologi care nu s-au sfiit să vîndă secrete de stat importante: hărțile geologice! Este Emil Constantinescu amestecat în această afacere murdară?

7.Pun această întrebare deoarece este certă altă implicare a președintelui Emil Constantinescu într-o acțiune politică anti-românească. Este vorba de declanșarea procesului legislativ de modificare a legilor investițiilor străine prin care, în pofida constituției, investitorii străini au primit dreptul de a deveni proprietari de terenuri, de a cumpăra pământ! S-a făcut atunci o breșă extrem de periculoasă în sistemul siguranței naționale, în ansamblul stărilor de fapt pe care se bizuie suveranitatea noastră de stat! Aceasta a fost frontal lovită, atacată, afectată prin intervenția personală a lui Emil Constantinescu. Abia numit în funcția supremă a statului, Emil Constantinescu s-a grăbit să intervină în activitatea Parlamentului și să repună în discuție chestiunea, care fusese discutată în legislatura anterioară și respinsă după o dezbatere aprinsă. Deși inițiativa legislativă aparținuse FSN-ului, lui Ion Iliescu personal, pe parcursul dezbaterilor majoritatea parlamentarilor FSN au înțeles gravitatea problemei și și-au schimbat opțiunea. Au mai votat împotriva vînzării pământului parlamentarii din Partidul Democrat Agrar, PUNR, PSM și PRM. Nota bene: Spre surpriza tuturor, în ziua votului, Vadim le-a recomandat colegilor de partid să voteze cum le dictează conștiința. A fost unul din momentele în care Vadim s-a dat de gol… Au votat în favoarea investitorilor străini Partidul Democrat, al lui Petre Roman, PNȚCD, UDMR! În ziua votului l-am întrebat pe Ioan Alexandru cum e posibil ca țărăniștii să voteze pentru vînzarea pământului! Mi-a spus că așa s-a decis, dar că el va lipsi de la vot, iar absenții contează ca voturi împotriva proiectului de lege… Interesant este că Emil Constantinescu a promovat varianta articolului propusă de UDMR!…

8.Când s-a venit cu proiectul de modificare a legii în favoarea investitorilor străini eu eram senator agrarian. Toată lumea părea de acord cu modificarea legii. I-am convins pe colegii mei de partid că noi, ca agrarieni, nu putem fi de acord, apoi am discutat cu Păunescu, cu cei de la PUNR, cu naționaliștii din FSN, alde Văcaru și Gheorghe Dumitrașcu, și s-a ajuns la o inversare a majorității, în favoarea respingerii proiectului de lege. Am avut o mare satisfacție că votul final a păstrat interdicția de a vinde pământ străinilor. De aceea, când noua legislatură, 1996-2000, a repus din primele zile în agenda sa proiectul respins cu câteva luni mai înainte, am încercat să organizez o opoziție a societății civile, împreună cu Ilie Bădescu și Corneliu Turianu am organizat mai multe întruniri în Aula Universității, am depus memorii la Parlament, la Cotroceni… Degeaba. Ordinul era de sus, probabil mai sus de dealul de la Cotroceni… Firește, insistența noului președinte de a promova un proiect de lege atât de discutabil dădea de bănuit. Al cui joc îl făcea domnul rector?

9.Suspiciunea cea mai mare pe care mi-a stârnit-o individul este legată de modul cum a decurs alegerea sa. Nici nu s-a oprit bine procesul votării, și la câteva minute de la închiderea urnelor a apărut la Tv Ion Iliescu și l-a felicitat de învingător, pe Emil Constntinescu. Era clar că nu putea avea nici cea mai aproximativă estimare a rezultatelor, nu mi s-a părut lucru curat. Apoi am aflat detalii, toți liderii FSN știau că Iliescu cedase fără luptă, după niște calcule politice deloc greșite. Impresia mea a fost că Iliescu s-a dat la o parte știind că sub guvernarea Convenției Democrate va începe marele jaf, numit „privatizare”, când s-au dat marile tunuri prin care a debutat distrugerea economiei, distrugere care a continuat și prin guvernele care au urmat. Bill Clinton i-a mulțumit public lui Iliescu pentru gestul de a-l lăsa pe Emil să prezideze, ca o dovadă că în România s-a instalat alternanța la putere, adică democrația.

10.           Cele două momente – promovarea proiectului de lege pentru vînzarea pământului și fraudarea alegerilor, sunt două acuzații grave pe care i le aduc fostului rector al Universității, la care se mai pot adăuga și alte gesturi anti-românești. Să aibă toate astea vreo legătura cu antecesorii săi kominterniști? Să fi fost crescut și susținut cu mijloacele specifice de serviciile secrete sovietice, cărora le-au aparținut bunicii săi? E așa de lungă mâna ohranei bolșevice?!

11.           Sunt conștient de gravitatea celor scrise mai sus. Sunt acuzații pe care acum le reiau, după ce de-a lungul anilor le-am mai prezentat publicului. Fără nicio reacție din partea numitului. Aș mai adăuga un fapt puțin cunoscut: în 1966, în luna februarie, congresul PDAR m-a desemnat să fiu candidatul lor la preșidenția României. După câteva luni au mai apărut două candidaturi, ale lui Nicolae Manolescu și Emil Constantinescu. S-a ajuns la situația ca trei profesori de la Universitate să candideze la înalta demnitate, drept care studenții de la Liga Studenților au decis să susțină o singură candidatură. Pentru aceasta au organizat întâlniri cu fiecare dintre cei trei „crai de la Răsărit”, întâlniri la care candidații au fost supuși unui tir de întrebări lămuritoare ale studenților, în funcție de calitatea răspunsurilor urmând să se ia decizia: pe cine vor vota studenții de la Universitate? Decizia care s-a luat a fost în favoarea mea. Mi-aduc bine aminte că atunci când le-am comunicat colegilor din conducerea PDAR această veste, președintele Victor Surdu nu s-a arătat deloc bucuros!… După câteva zile am aflat că același Victor Surdu, împreună cu Emil Constantinescu, au făcut o vizită în Republica Moldova, cu iz electoral. Nu era un gest corect din partea lui Victor Surdu, dar știam că nu agrea de fel candidatura mea! Dar mai știam un detaliu: în toamna anului 1989, cu Victor Surdu la volan, un ARO trecuse Prutul avându-i la bord pe Petre Roman, Ion Iliescu și Silviu Brucan… Informația a venit din partea serviciului secret al Armatei, recte prin colonelul Andrei Păsăreanu. Existau motive să cred că de fiecare dată s-a mers la discuții cu lideri KGB, nu moldoveni! Nota bene: să ne aducem aminte că în decembrie 1989 Silviu Brucan juca comedia în care se prefăcea că-l vede prima oară de fiul lui Valter Roman! După ce călătoriseră împreună în acel ARO alb de poveste!

12.           Povestea ieșirii mele din cursa pentru Cotroceni este strâns legată de Victor Surdu, în echipă cu Antonie Iorgovan și Dan Voiculescu, nu are nicio legătură cu Emil Constantinescu. Nici eu nu m-am bătut pentru candidatura mea, eram convins că Iliescu va câștiga alegerile. Am făcut atunci o mare greșeală. Deși aveam motive să cred că Virgil Măgureanu „mă plăcea”, mi-am propus să evit orice întâlnire cu dînsul. Mai târziu mi-am dat seama că am greșit. Dintr-o discuție cu Virgil Măgureanu poate că aș fi aflat că Iliescu nu va mai fi președinte în următorii patru ani!… Și aș fi candidat până la capăt dacă aș fi știut că adversarul meu ar fi fost Emil Constantinescu!

13.           Nu-i pot trece cu vederea lui Emil Constantinescu comedia candidaturii frauduloase din 1996 și rolul jucat în modificarea legii privind vînzarea de pământ investitorilor străini. Un act clar de trădare. Acum parlamentarii noștri se pregătesc să modifice din nou legea care permite investitorilor străini să cumpere tot Bărăganul, dacă vor! Vor face o lege și mai permisivă! Nu vor să ia aminte la prevederile legii respective din celelalte țări din UE. Nicăieri în Europa nu s-a privit cu atâta iresponsabilitate, vecină cu trădarea, problema pământului. Societatea civilă este și ea vinovată pentru nepăsare și indolență!

14.           Ion Coja