Cât mai durează până-i pun și lui Maniu eticheta de fascist
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: OHA si PNL :: DIN TARA LUI OHA , CEL CARE NU CUVINTA
Pagina 1 din 1
Cât mai durează până-i pun și lui Maniu eticheta de fascist
- Bravo, zic, dar ce tratezi?
- Populismul.
- A, începi cu partidul lui Vadim de după 1989 sau o iei mai devreme…?
- Nuuu, cu Orban!
- Care Orban?
- De la Budapesta.
- Și de ce e populist Orban de la Budapesta?
- Tu faci mișto de mine?
- Nu, dar, deși nu-mi e drag din punctul meu despre cum vede Transilvania, nu e populist. Populist, adică patriot între ghilimele, pentru mine este omul politic care spune ce bine iar face el poporului dacă l-ar aduce l-a putere, iar în cap nu are decât să parvină, gen Vadim, iar, mai nou, madam Șoșoacă, o Vadim în fustă. Viktor Orban e de dreapta, naționalist. Orban de la Budapesta e de dreapta.
- De extremă dreaptă.
- De ce de extremă dreapta și nu de dreapta? Pentru că susține că Europa e Creștină, se opune promovării în școli a educației de gen, metisării popoarelor europene și celorlalte aberații progresiste, gen că poți apuca o bucată de căcat de partea curată?
- Dacă mă iei așa… A înființat Garda Maghiară, ca fasciștii?
- Alo, acum susțineți că și Maniu era fascist?
- De ce?
- Păi au existat Gărzile Iuliu Maniu, dar erau anti-legionare, adică anti-fasciste și anti-comuniste. M-aș bucura să avem și noi un premier pro-român, creștin care să se opună răspicat decreștinizării și metisării neamului nostru!
Nu redau mai mult din discuție pentru că nu am acordul interlocutorului.
Dar cred că e suficient pentru a vedea, încă o dată, cam ce se predă prin universități, în special în cuibul neo-marxist numit SNSPA, finanțat din bugetul României abia ieșită, la scara istoriei, din cel mai negru comunism.
Aș mai preciza, vizavi de discuția de mai sus, că amicul nu se consideră deloc neo-marxist, ci doar așa văzut el că e la modă…
Cine nu se aliniază aberațiilor progresiste e etichetat, scurt și fără explicații, de extremă dreaptă sau fascist.
Dreapta politică deja au scos-o din vocabulare și istorie!
PNL înseamnă, o spun pentru mulți dintre actuali lideri peneliști care fie nu știu, fie au uitat, fie îi încurcă „Național”, Partidul Național Liberal.
Or, tocmai asistăm la o operațiune de proporții pentru îndepărtarea din fruntea partidului a lui Ludovic Orban, liderul conservatorilor din PNL, și înlocuirea lui cu un produs al universităților sufocate de marxism din SUA.
Pe 4 iulie, Ludovic Orban, declara, potrivit Agerpres, că liberalii trebuie să sprijine valorile tradiţionale ale românilor, precum familia, biserica, satul românesc, comunitatea, context în care a afirmat că PNL are nişte parteneri de guvernare care de multe ori se comportă ca şi cum nu s-ar fi născut în România:
„Avem nişte parteneri de guvernare care de multe ori parcă nu s-au născut aici. Nu i-am văzut la Ziua Drapelului naţional, nu i-am văzut la momente esenţiale în celebrarea a tot ceea ce este simbol al naţiunii române, ca să nu spun că nu i-am văzut jurând pe Biblie şi nu i-am văzut făcând cruce. Noi suntem altfel, noi suntem un partid care este născut din fibra poporului român, un partid care ţine cont de toată matricea componentă a personalităţii României, noi trebuie să fim partidul care are forţa şi capacitatea de a apăra fiecare român, indiferent unde este el, că este în România sau că trăieşte în orice ţară din Europa sau din lume”.
Despre colegii de partid n-a zis nimic, dar, cum a spus-o la şedinţa de alegeri interne din cadrul Organizaţiei PNL Bacău, e clar cine erau adevărații destinatari.
Nu am auzit pe nimeni din tabăra lui Florin Cîțu să zică ceva în acest sens.
Însă, a sărit ca prostul din baie, un șef neo-marxist, liderul grupului USR PLUS din Camera Deputaţilor, Ionuţ Moşteanu:
„Campania internă din PNL este despre care e cel mai antiuserist preşedinte. Unul zice că buna guvernare e legată de numărul de cruci şi de mătănii. Celălalt nu zice nimic de biserică, dar dă 20 milioane din pix pe 10 iunie pentru Catedrala Mântuirii”.
Nu mai țin minte cine zicea, dar bine zicea: Useriștii vor să salveze România de români!
Puteți citi mai multe despre Gărzile „Iuliu Maniu” AICI
Subiecte similare
» ”Nu uitaţi, până să preia puterea şi imediat după ce au obţinut controlul, băsescu şi pedeliştii au repetat până la obsesie că nu se taie pensiile şi salariile!
» PÂNĂ CÂND BĂ PSD ? Întrebări de hoţi, curve şi cerşetori: PSD, până când? Şi de câte ori?
» AUR – fascist? Sau Iohannis succesorul Grupului Etnic German?
» Iliescu: Eu, “bolșevicul”, așa văd lucrurile: un discurs aproape fascist ocupă spațiul dezbaterii publice
» Cel mai comod, de Centenar, e să-njurăm maghiarimea? Autonomia au vrut-o și Cuza, și Maniu, și Pan Halippa
» PÂNĂ CÂND BĂ PSD ? Întrebări de hoţi, curve şi cerşetori: PSD, până când? Şi de câte ori?
» AUR – fascist? Sau Iohannis succesorul Grupului Etnic German?
» Iliescu: Eu, “bolșevicul”, așa văd lucrurile: un discurs aproape fascist ocupă spațiul dezbaterii publice
» Cel mai comod, de Centenar, e să-njurăm maghiarimea? Autonomia au vrut-o și Cuza, și Maniu, și Pan Halippa
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: OHA si PNL :: DIN TARA LUI OHA , CEL CARE NU CUVINTA
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum