Johanis, opera „unor inconștienți din SRI”!
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: OHA si PNL :: DIN TARA LUI OHA , CEL CARE NU CUVINTA :: scrisorili lu Neacsu din Câmpulung cătră KRAUS WERNER judele Sibiului și alți ciumpalaci :: Cei cu mușchii ca oțelul și puța ca tăiețelul vor culege mușețelul
Pagina 1 din 1
Johanis, opera „unor inconștienți din SRI”!
Johanis, opera „unor inconștienți din SRI”!
Corneliu Vadim Tudor, MESAJ la 8 luni după investirea lui Joianis: FABULOASA PREMONITIE! “De la „preşedintele-jucător” la „preşedintele-voiajor”; GERMANIA S-A LEGAT LA CAP, FĂRĂ SĂ O DOARĂ…
Motto: „În oraşu-n care plouăDe trei ori pe săptămînă
Două jucării stricate
Merg ţinîndu-se de mînă“…
(ION MINULESCU)
Au trecut 8 luni de cînd Germania şi Masoneria ne-au impus, cu ajutorul unor inconştienţi din SRI, un individ sub-mediocru în funcţia de preşedinte. Încă de atunci am strigat, cît am putut de tare, că această porcărie reprezintă o insultă nemaivăzută pentru Poporul Român.
O palmă zdravănă, care ne-a făcut să cădem grămadă.Nu ne-am ridicat nici acum.Am căzut pe gînduri ca proasta-n cur pe scînduri.Aici, în această anomalie înfiorătoare, se vede întreaga noastră slăbiciune – ca Neam şi ca Ţară.
Românii încă nu s-au revoltat. Tac şi înghit. Acceptă un Mălai Mare care nu-i bun nici măcar de portar de hotel.Cine crede că trebuie să-i dăm răgaz Salamului de Sibiu să se exprime (?!) e un imbecil.
Ăsta nu se poate exprima nici în limba română, darmite în politică. El se mişcă aidoma unui boulean, scăpat în lanul de lucernă.
Pute locul sub el. Bea şi mănîncă porceşte. Joacă poker pînă face scurtă la mîini.Apoi voiajează. Decorează.Rînjeşte fasolea la televizor.
Răspunde presei monosilabic.El tace nu de profund ce e, ci de prost.
A ajuns un handicapat ca ăsta, străin de Neamul Românesc, urmaşul lui Mihai Viteazul şi al lui Al.I. Cuza? E un coşmar sau e realitate?
Încep, eu însumi, să devin confuz, în mintea mea se suprapune planul visului cu planul realităţii.
Aştept să se întîmple ceva, nu ştiu ce.Să se dezmeticească românii, din somnul cel de moarte.Dar, ei n-o pot face singuri. Oare Românii, ca să se trezească, trebuie luaţi la palme.? Cine s-o facă? Nu mai există clasă muncitoare, a fost înlocuită de clasa politică. Ori asta nu munceşte, trîndăveşte.
Nu mai sînt nici mineri. Nici sindicate. Trăim într-un vid istoric. Dar trăim, noi, oare? Mai degrabă supravieţuim.Vegetăm. Tîrîişul şarpelui şi pasul gîndacului. Pas cu pas…
ar impostorul absolut crede că toate onorurile i se cuvin.El simte că starea de „leşin naţional” a românilor e cea mai bună protecţie a lui. Una-două, îşi ia nevasta de mînă, ca pe-o şcolăriţă, şi pe-aici ţi-e drumul! Străinii care nu prea le au cu… istoria şi cu geografia cred că România asta e un protectorat german.Confundă România cu Renania. Hai, că ne-au copt-o nemţii ăştia, pentru cele două trădări istorice, din primul şi din cel de-al II-lea război mondial!La atîta sadism nu mă aşteptam. De unde l-aţi scos, mă, pe acest nepot retardat al lui Hitler?
Cît credeţi că puteţi întinde coarda, scuipînd în ochi un întreg popor? Ce legătură are Slănină Vodă cu ţara asta latină? Ce ştie să facă? Meditaţii? Luaţi-l la voi, acolo, în Germania, să o… mediteze pe pe pasionarria deAngela Merkel la fizica pămîntului pînă o bagă în pămînt.
Există vreo soluţie să scăpăm de marioneta asta penibilă? Da: nesupunerea civică! Să nu-l recunoască nimeni.Să-l boicoteze toate televiziunile!
Pînă o să-l lămurească nevastă-sa că, ghinion, e din alt film şi că îl evită toţi ca pe-o fantomă.Daţi-i săsălăului cu cartea de Istorie în cap, să-i facă nişte cucuie zdravene Ştefan cel Mare, şi Iancu de Hunedoara, şi Horea, şi Tudor Vladimirescu.Fiindcă de vorbă bună nu pricepe, el se droghează cu carmol, aşa că nu-şi dă seama că e-n curul gol.Lămuriţi-l să plece singur.altfel,vai de Tara asta !! Ori să-şi prindă testicolele în mixer pînă cîntă yodlere:
Ola-ri-ti ! Ola-ri-ti !
CORNELIU VADIM TUDOR
13 iulie 2015
Subiecte similare
» Mititelu versus Johanis
» premierul Dăncilă este opera președintelui Iohannis.
» Protestul unor caraghioși
» Cozmin Guşă: Nu se poate redefini un parteneriat strategic pe baza unor interese personale
» Cozmin Guşă: Nu se poate redefini un parteneriat strategic pe baza unor interese personale
» premierul Dăncilă este opera președintelui Iohannis.
» Protestul unor caraghioși
» Cozmin Guşă: Nu se poate redefini un parteneriat strategic pe baza unor interese personale
» Cozmin Guşă: Nu se poate redefini un parteneriat strategic pe baza unor interese personale
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: OHA si PNL :: DIN TARA LUI OHA , CEL CARE NU CUVINTA :: scrisorili lu Neacsu din Câmpulung cătră KRAUS WERNER judele Sibiului și alți ciumpalaci :: Cei cu mușchii ca oțelul și puța ca tăiețelul vor culege mușețelul
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum