Istoria ca propagandă

Scris de **Admin** Dum Noi 07, 2021 9:23 pm

http://www.valerianstan.ro/a1087-istoria-ca-propaganda.html

Un fals și două surse

Să fie doi ani, cred, de când, la un articol publicat la activenews.ro pe tema Monarhiei de la noi, un cititor a adăugat un comentariu susținând că Regele Carol al II-lea a fost complice la asasinarea prim-ministrului I. G. Duca. Pentru că fraza lapidară a cititorului nu indica nicio sursă, am ignorat-o părându-mi-se complet neverosimilă, și rău intenționată; ceea ce cred că și era, neavând chiar nicio legătură cu ce scrisesem.

În urmă cu mai bine de o lună, în cuprinsul altui text, am găsit că e „un lucru binecuvântat că în zilele noastre o casă regală înalță o biserică ortodoxă”. Mă refeream la slujba de sfințire a unei cruci, ce tocmai avusese loc în Parcul Regal Săvârșin, pe locul unde va fi ridicată „Mica Biserică”. Un alt cititor, aceeași poveste - complicitatea lui Carol al II-lea la asasinarea lui I. G. Duca; și iarăși, ce are Sulla cu Prefectura, ce am scris eu și ce comentează cititorul?

Îl citez pe comentator: „Carol al II-lea fusese informat despre ce aveau de gând <Nicadorii>, după ce șeful poliției, primise o notă care deconspira întregul plan, însă regele a dat următoarea dispoziție: <Ține nota la birou și n-o transmite mai departe>”. Intru în dialog cu comentatorul (un vechi pseudonim alergic ex-officio la ideea de regalitate), și-l întreb, firește, de sursă. Mi-o indică triumfând - ro.wikipedia!

Verific, și așa e. Și nu o sursă, ci două: “Regele Carol al II-lea obligat la democrație”, Cornel Șomîcu și „Din istoria Poliției Române”, Florin Șinca, p. 333. Deci Carol al II-lea complice la asasinarea propriului prim-ministru... Iar mie nici prin minte nu-mi trecuse în urmă cu doi ani că ar putea fi adevărat! Și totuși, îmi spun că nu mă pot opri aici. Și continui să verific.

Internetu-i o comoară. Ma întâi constat că presupusa rezoluție a Regelui e citată în zeci de alte locuri. Apoi, găsesc pagina de Facebook a lui Cornel Șomîcu: din Târgu Jiu, profesor de istorie, director la o școală din județ, a studiat istorie la Universitatea București și geografie la Babeș-Bolyai. Pe 23 septembrie îi scriu pe mess că sunt interesat să-i cumpăr lucrarea, și-l rog să-mi spună cum pot proceda. A trecut o lună, și niciun semn, deși d-l profesor e activ pe pagină zilnic.

Tot pe Facebook scriu și celeilate surse (a studiat la Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", fost comisar de Poliție, doctor în istorie al Universității din București). Îmi răspunde a doua zi, amabil. E nevoie, spune, să caute prin în niște conspecte. Dar și că dispoziția dată de Rege mai e citată și de alții, de exemplu “Radiografia Dreptei Românești 1927-1941”, București, 1996, Gheorghe Buzatu, Corneliu Ciucanu, Cristian Sandache. Îi mai scriu și că Wikipedia îl citează cu o pagină precisă din lucrare (333), și îl rog să mi-o trimită. A trecut o lună, și nici de aici vreun alt semn.

Același fals, adevărata sursă

Deci, istoricul Gheorghe Buzatu... Încep să bănuiesc ceva. De pe ocazii.ro îi cumpăr cartea. O fac cu strângerea de inimă a celui care mai citise câteva ceva din scrierile sale. Între altele el punea în mod constant Mișcarea legionară într-o lumină favorabilă, prea puțin în acord cu faptele istorice; sigur că da, în privința aceasta putem să nu avem absolut nicio problemă cu o persoană particulară - însă nu și cu un istoric. Apoi, țineam minte un episod în care, ca director al Centrului de Istorie și Civilizație Europeanã din Iași (al Academiei Române) făcuse posibil să se acrediteze larg existența unei pretinse mărturii, în fața Tribunalului din Berna, a fostului lider al evreilor români din timpul rãzboiului, Wilhelm Filderman, în apărarea Mareșalului Antonescu. Pentru ca ulterior să recunoască faptul că “documentul” era de fapt un articol de presă. Presă care (revista Baricada) pretindea la rându-i că „documentul” i-ar fi parvenit de la Matei Cazacu (istoric stabilit în Franța) - fapt infirmat însă categoric de Cazacu.

În volumul pe care-l am în față presupusa rezoluție e identică cu cea care a invadat internetul - și, cum vedem, nu doar internetul. Și-mi dau seama că de fapt lucrurile de aici au pornit. De la un istoric cu credibilitatea venită din poziția de conducere a unei structuri a Academiei Române; de unde răposatul istoric s-a văzut nevoit să plece, însă, între timp, prin demisie (în 2001, cred), din cauza unei derive antisemite grosolane a unui coleg de partid (PRM) pe care el l-a publicat la Centrul din Iași. Revenind, însă, de unde au obținut fostul istoric și colegii lui presupusa rezoluție? Din arhivele naționale? Din vreun alt volum, rod el al cercetării arhivelor? Nici vorbă! Volumul e de fapt mai ales o compilație de texte din presă și din alte varii locuri. Între ele, de interes aici, un interviu dat de medicul Șerban Milcoveanu, în 1995, unei obscure publicații bucureștene, “Lumea Magazin”. Fost legionar de primă linie și apropiat al lui Codreanu, el susține că, aflându-se în celulă la Jilava cu chestorul Parizianu, mâna dreaptă a Prefectului de Poliție al Capitalei, „a înțeles” de la acesta că lucrurile ar fi stat așa cum ni se spune astăzi că au stat.

Așadar, recapitulând, avem așa: pe de o parte un fapt istoric pretins a se fi petrecut fără ca cineva să fi găsit în arhive vreo urmă care să-l confirme. Pe de altă parte, o mărturie - una singură doar, și provenind de la un fost legionar de primă linie și apropiat al lui Codreanu care susține că “a înțeles” că așa ar fi stat lucrurile. Dar, întreb, are sau nu dreptul oricine să suspecteze că un om aflat în poziția lui Milcoveanu a avut tot interesul să disculpe propria organizație de o responsabilitate istorică extremă, și s-o arunce pe umerii cuiva cu care el și organizația lui s-au aflat într-o adversitate extremă?

Apoi, altă întrebare: ce-au făcută istoricii Buzatu și colegii lui (toți trei cu multiple scrieri simpatizând cu Mișcarea legionară) e istorie sau mai mult propagandă? Poți, ca istoric, să acreditezi că un Rege al țării tale și-a asasinat propriul prim-ministru doar așa, pe o mărturie suspectă de un interes și un subiectivism cât casa? În sfârșit, putem să nu vedem noi în cele făcute de fostul istoric și rodul unei uri neîmpăcate față de rânduiala statală strivită de tancurile lui Stalin în urmă cu trei sfertui de veac, mai ales când i-a fost ani la rând camarad în politică și în publicistă cu Vadim Tudor? Cel din urmă, un om care, între multe, multe altele, exulta, după 89, la propriile născociri sordide că Regele Mihai era bolnav de cancer. Iar sub comunism, la Săptămâna, împreună cu Eugen Barbu, îi linșa pe scriitorii care nu lăudau Partidul şi pe Nicolae Ceauşescu.

În sfârșit, genul acesta de propagandă otrăvită, care țintește de fapt să maculeze actuala generație a Familiei Regale, are și alte teme. De exemplu, pentru că aurul din vagoanele Regelui Mihai a fost ros demult de rugină, s-a ticluit un scurt discurs al lui Nicolae Iorga, la Academia Română, care ar fi incriminat linia genealogică Hohenzollern. Deși este indicată și aici o sursă, falsul are un succes modest din cauză că pe internet există și destule mărturii, precis documentate, despre înalta prețuire a marelui istoric pentru Monarhia română. (Ziarul Timișoara, 22 octombrie 2021)