FEMEILE KURDE NU MOR ÎN GENUNCHI

Se știe: în fața jihadiștilor Statului Islamic ori fugi, ori, dacă esti prins, ești executat, decapitat, crucificat sau vândut ca sclav. Mai bine fugi! Știm de la televiziuni și din ziare. După ce s-a scris și s-a vorbit atât despre fuga celor 30000 de soldați irakieni la Mosul, în fața celor 1000 de mujahedini ai ISIS, toți au memorat imaginile cu cei câteva mii care n-au reușit să fugă și au murit stând în genunchi, executați la “gura țevii”.

A urmat, după aceea, exodul tragic al creștinilor și al minorității yezidis, imaginile și știrile impresionându-i doar pe unii, “opinia publică internațională” fiind ocupată să plângă pe umărul jihadiștilor din Hamas, care-și exhibau credința în Allah și-n cauza sfântă, ascunși în spatele “scuturilor umane”.

A început apoi un serial televizat care a spulberat plafoanele de audiență: “O decapitare pe săptămână”. Continuă și acum. În fiecare episod, un bărbat așezat în genunchi și îmbrăcat într-un combinezon portocaliu, reproșează agresorului american, britanic sau francez, că nu se înțeleg pașnic cu Moartea sa.

Moartea sa stă lângă el, îmbrăcată bineînțeles în negru, vorbește cu accent britanic și îi taie capul bărbatului portocaliu aflat în genunchi, la sfârșitul fiecărui episod.

Serialul ăsta a avut impact și la nivel înalt, în rândul marilor lideri ai lumii civilizate. Îmbrăcați în costume elegante ce le ascund combinezoanele portocalii, ei au anunțat, dând impresia că stau în picioare, de la Casa Albă, Downing Street și Elysée, că “Moartea”- adică Statul Islamic – nu are nici o legatură cu Islamul! Și că o vor pedepsi luptând din văzduh și lovind-o aerian, până la înfrângerea ei definitivă.

Toți au aflat asta de la televiziuni și din ziare, în timp ce bărbați portocalii aflați în genunchi continuă să moară decapitați. “Studioul de film” ISIS toarnă episod după episod. Și ca să arate cât de mult îi pasă de “înțepăturile” aeriene aplicate de F-35, Rafale sau Tornado, Statul Islamic a declanșat ofensiva împotriva celui de al treilea oraș ca mărime din Siria – Kobane sau Ain el Arab.

Kobane este populat de kurzi și apărat de forțele kurde – peshmergas. Mai slab înarmați decât jihadiștii, aproape lipsiți de muniții, kurzii au refuzat însă să fugă și rezistă eroic, deși forțele Statului Islamic au ocupat déjà trei cartiere ale orașului. Sprijinul aerian, armele și munițiile cerute de kurzi coaliției internaționale, se lasă așteptate. Despre asta, marile televiziuni și marile ziare nu prea vorbesc.

Prin urmare, știm totul despre James Foley, Steven Sotloff, Alan Henning sau Herve Gourdel, dar puțini știu ceva despre eroinele Ceylan Ozalp și Deylar Kanj Khamis. Sunt mediatizate la nesfârșit victimele și îngropați sub lespedea tăcerii, eroii.

Știm ce au spus Foley sau Sotloff, dar nu știm că Ceylan Ozalp, luptătoare peshmergas la 19 ani, i-a spus reporterului de la BBC, ce a intervievat-o în luna septembrie: “Nu ne este frică de nimic…Vom lupta până la ultima. Ne-am arunca mai degrabă în aer noi înșine, decât să fim capturate de ISIS”.

Ceylan Ozalp vorbea despre cele 10000 de luptătoare peshmergas care, neputând să aplice “lovituri aeriene chirurgicale”, luptă împotriva barbariei pe pământ, privind-o zilnic în ochi.

Ceylan Ozalp n-a spus nimic depre Guantanamo, sau despre pace și înțelegere pașnică cu călăii civilizației, ci a vorbit BBC-ului despre dușmani: “Când văd o femeie cu o armă li se face atât de frică, că încep să tremure. Se prezintă singuri ca niște tipi foarte duri, dar când ne văd pe noi cu armele noastre o iau la fugă. Văd o femeie ca fiind un nimic, dar una dintre femeile noastre face mai mult decat o sută dintre bărbații lor.”

La câteva zile după interviu, Ceylan Ozalp a murit cu arma în mână, apărând orașul Kobane. Rămasă fără muniție, a păstrat ultimul glonț pentru ea. A rostit “la revedere” în stația de radio… și l-a tras.

Deylar Kanj Khamis, pe numele de război Arin Mirkan, a murit luptând tot în fața orașului Kobane. A murit în picioare, țintuind cu privirea frica din ochii zecilor de jihadiști pe care i-a aruncat în aer. Odată cu ea!

În lipsa sprijinului forțelor aeriene aliate, ca să încetinească ofensiva jihadului, Deylar – Arin Mirkan, mamă a doi copii, s-a aruncat în aer!

“Ne-am arunca mai degrabă în aer noi înșine” – spunea Ceylan Ozalp. A spus adevărul!

Femeile kurde dovedesc astfel că curajul nu poartă combinezon portocaliu, și că a aștepta moartea în genunchi nu este un act de eroism, dimpotrivă. O fac cu discreție, fără a cerși ajutorul eunucilor îmbrăcați în costume elegante și fără ca fanfara mediatică să le însoțească pe ultimul drum.