De ce se află România (mereu) în criză

La prima vedere, în România e o bătălie permanentă între reformiști și diferite grupări care merg în sens invers. Acest câmp de luptă ar putea justifica necontenitele crize politice.  De cealaltă parte, președintele social-democraților, Marcel Ciolacu, spune că „luxul și prostia de obicei se plătesc”. Mulți au uitat, poate, că PSD și-a afișat fără pic de pudoare ambele componente. Discursul lui Ciolacu, mai credibil doar prin comparație cu argumentele răstite ale premierului demis, riscă să aibă, însă, mai mult succes la public. Făcând abstracție de istoria foarte recentă a partidului și de luxul afișat de mulți dintre liderii precedenți ai partidului, pledoaria pentru taxarea mai serioasă a averilor mari este bine argumentată de Marcel Ciolacu. Președintele PSD sugerează cumva că acesta ar fi punctul de inflexiune al tratativelor: cum să iei de la bogați și să-i ajuți pe săraci.

Spre deosebire de liberali, social-democrații au o strategie serioasă în negocierile cu liberalii: vorbesc tot timpul despre ce-ar câștiga electoratul lor prezent și viitor, nu despre ceea ce-ar vrea reprezentanții partidului. Creșterea pensiilor, salariilor, alocațiilor pentru copii vor fi victorii ale PSD. Liberalii ripostează timid și neconvingător, într-un peisaj în care proprii lor votanți sunt nervoși pentru felul în care PNL a ajuns să danseze pe sârmă după cum îi cântă PSD. De fapt, se discută doar despre propunerile social-democraților, ca și cum liberalii nu ar avea nimic cu care să se laude. În imaginarul public vor rămâne pregnant inițiativele PSD și, în plan secund, reacțiile plictisite ale PNL.

Marcel Ciolacu se adresează de altfel și alegătorilor liberali și dă asigurări că suprataxarea despre care vorbește nu va afecta în nicun fel clasa de mijloc: „Există active de lux în România şi noi considerăm că trebuie impozitate. Uitaţi-vă pe lege şi veţi vedea. Şi există venituri excepţionale. Dacă ajungi să câştigi din venituri excepţionale, pe persoană fizică, peste un milion de euro - vă dau un exemplu - e normal să existe o taxă de solidaritate. Este peste tot în lume."

Președintele PSD spune calm și clar că această taxă ar urma să fie introdusă în legea bugetului, care va fi dezbătută în luna decembrie, având aplicabilitate imediată după adoptare.

Premierul demis răspunde vorbind repede și fără inflexiuni că România trebuie să încurajeze acumularea de capital. Această declarație șuierată într-o perioadă în care cei mai mulți români își numără banii, să vadă dacă vor avea cu ce plăti căldura, arată cât de rupt e premierul de realitatea imediată.

La fel de îndepărtat ca președintele Klaus Iohannis, care continuă să joace golf în weekend, netulburat de ceea ce se întâmplă în jurul lui.

După 75 de zile de criză politică, sute de morți zilnic, guvern provizoriu cu premier care trage de timp și președinte apatic, România se îndreaptă spre prăpastie cu mare viteză, ca o mașină în care șoferul a adormit cu piciorul pe accelerație.

PSD negociază pentru spectacol și televiziuni, PNL e debusolat și nu știe exact ce să facă. Cele două formațiuni încă nu au căzut de acord asupra unui prim-ministru. Președintele Iohannis lasă jocul să curgă și după ce s-a scurs timpul regulamentar, fluierând prelungiri după prelungiri, ca un arbitru care nu se grăbește să aibă un verdict clar. PSD și PNL așteaptă de la el soluția, să numească un prim-ministru acceptabil pentru toate părțile după o discuție în care să medieze o punere de acord. Ideea ocupării fotoliului de premier prin rotație e fantezistă și ar perpetua crizele sistemice din ultimii doi ani.

Klaus Iohannis și-a dorit un guvern PSD-PNL-UDMR, poate în virtutea unor ecuații mai vechi, dar care, încă, nu au expirat. Actualul președinte s-a transformat brusc din actor local în personaj național în 2009, când cele trei partide l-au nominalizat pentru fotoliul de prim-ministru. I s-a spus „premierul de la Grivco” fiindcă întreg aranjamentul ar fi avut loc pe teritoriul lui Dan Voiculescu, fondatorul Antenei 3. 

Klaus Iohannis a crescut din această conjunctură, apărând câțiva ani mai târziu în rândurile PNL, la fel de brusc și sărind direct din poziția de nou venit în cea de șef de partid și apoi de prezidențiabil. Are Klaus Iohannis nostalgii sau datorii față de acea perioadă nebuloasă din 2009? A fost declanșată întreaga criză doar pentru a reface coaliția pe care n-a avut ocazia să o conducă la guvernare acum 12 ani? Altminteri, de ce n-ar fi ales președintele să continue alianța cu USR? De ce a ținut neapărat la un guvern PSD-PNL-UDMR, făcut chiar în detrimentul liberalilor și împotriva electoratului care a votat pentru o guvernare de dreapta? Și chiar împotriva țării, menținând o situație de criză, acum, când în jurul României tind să se activeze o serie de conflicte mai vechi și mai noi.