Cioloș, un Iliescu care nu vorbește rusa

Scris de **Admin** Lun Feb 01, 2016 10:33 pm

http://politicscan.ro/editorial/ciolos-un-iliescu-care-nu-vorbeste-rusa/

&

https://dobrevioro.wordpress.com/2016/02/02/ciolos-un-iliescu-care-nu-vorbeste-rusa/

De câte ori societatea fierbe sau dă în clocot, sistemul își trimite la înaintare marionetele. Sistemul are oroare de mișcări bruște, pentru că pur și simplu nu le poate gestiona. Ce ar fi însemnat, după marile tulburări din decembrie 1989, să lași la butoane niște idealiști de pe baricadele de la Inter? Cum ar fi fost să treci abrupt de la partidul unic la o reorganizare politică pluralistă, în care interesele să se coaguleze natural în jurul unor poli de putere? Ar fi însemnat pierderea controlului, incertitudine, poate haos. Întâi și-a înființat sistemul partid, Frontul Salvării Naționale, după chipul și asemănarea PCR și pe urmă a fost lăsată puzderia de formațiuni care nu de depășeau câteva procente să invadeze arena politică.

Ion Iliescu era figura perfectă în jurul căreia sistemul să se regrupeze. Nu, nu Iliescu a chemat minerii, nu el a reprimat brutal Piața Universității. În spatele lui Iliescu s-au aliniat rapid cei care nu voiau să-și piardă privilegiile și care simțeau că frâiele puterii reale scapă printre degete. Ei s-au organizat, ei aveau acces la pârghii, ei aveau știința de a stinge focul schimbării. Iliescu era doar băiatul bun, chipul charismatic scos în față să tragă de timp, să țină lumea de vorbă, în vreme ce ceilalți ocupau și re-ocupau pozițiile de influență.

Douăzeci și șase de ani mai târziu, oala a dat iar pe dinafară. Sigur, alte vremuri, alți oameni, alte idealuri, dar aceeași tulburare și nevoie de schimbare. Dacian Cioloș a fost scos la înaintare. La vremuri noi, oameni noi. Și, totuși, asemănarea cu Iliescu e izbitoare. Același prototip de lider: ezitant, alunecos, cu o aversiune înnăscută față de schimbare. Dar, desigur, charismatic și îndrăgit repede de majoritate. Misiunea lui nu e să se pună în fața oștilor și să fluture flamura revoluției, ci să le deturneze în orice alte direcții de la programul politic prea radical.

Ceaușescu a întruchipat atât de bine răul, încât Iliescu părea un democrat. Ponta a stârnit atât de multă antipatie, încât Cioloș pare un monument al bunului simț.

Salvarea aparențelor e importantă. Supapele se deschid întrucâtva, dar șuvoiul este drenat și bine controlat acolo unde nu poate atinge nervii esențiali ai sistemului. Se pot înființa partide noi mult mai repede și mai ușor, dar e riscant să le pui la dispoziție instrumente să și câștige puterea. Curentul e în favoarea lor, deci trebuie deturnat spre apele liniștite și adânci ale trecutului. Cum să-ți lași teritoriul invadat brusc de niște neica-nimeni? Cum să-i lași pe nou veniți să se așeze pe scaunele goale, când cei vechi încă nu și-au spus ultimul cuvânt?

Ca și Iliescu, Cioloș pozează în înțelept. El clamează schimbarea, își trage seva din mișcările străzii, preia agenda noilor idealuri, dar misiunea lui nu e să le înfăptuiască, ci să le omoare, să le sufoce prin temporizări, ezitări, piruete. Cioloș, ca și Iliescu, nu e doar înțelept, el este și depozitarul secretelor democrației. El ne spune ce e democratic și ce nu, el e sursa unică a definirii termenilor, el e interpretul ultim al corectitudinii.

Cioloș este promotorul dialogului și consensului, ca și Iliescu. Cheamă pe toată lumea în jurul mesei, îi ascultă răbădător, le întoarce soluțiile pe toate fețele și, in final, decide. Decide așa cum îi spun ”ai lui”. Rolul său nu e să decidă, ci să explice, plin de chibzuință, de ce e bine cum ”s”-a decis în spatele cortinei. El n-a fost pus acolo să hotărască, hotărârile au fost luate cu mult înainte, el a fost pus să cheme lumea la o șuetă și să țeasă cea mai frumoasă poveste a schimbării care să îmbrace scheletul rece al înțepenirii.

Ca și Ion Iliescu, Dacian Cioloș pune în opoziție curajul cu înțelepciunea. Cumințenia lui nu înseamnă frică, nu arată teroarea păpușarilor în fața transformărilor scăpate de sub control, ci doar adânca sa meditație, transa permanentă a cugetului. Uneori discursul îl trădează freudian. Ca atunci când spune ”schimbarea vine din ordinea firească a lucrurilor”.

Cineva ar trebui să-i spună lui Dacian Cioloș că ”ordinea firească a lucrurilor” nu era să moară 65 de tineri într-un incendiu. Dar, uitându-ne mai bine la Cioloș, nu putem să nu recunoaștem că nici n-a produs vreo schimbare.