2018 NATO Summit: Finally a focus on the Black Sea?

In jos

2018 NATO Summit: Finally a focus on the Black Sea?

Mesaj Scris de Admin la data de Joi Iul 12, 2018 12:47 am

The 2016 NATO summit in Warsaw remained Baltic-centric, highly concentrated on the Nordic part of the Eastern Flank. This created an imbalance that left unaddressed might risk transforming the Black Sea into the center of gravity of Russian revisionism, in the “soft belly” of the NATO.

  • Article written by Iulia Joja and Octavian Manea

Though in the aftermath of the Crimea annexation the Alliance promised to increase readiness in Europe and consolidate defense on the Eastern flank, the 2016 Warsaw focused only on the Baltic Sea. The differentiation between the Northern and the Southern part of the Eastern flank was conceptualised as “enhanced” versus “tailored” forward presence and translated into four battalions of Western combat troops on the ground and the continuous rotational presence in the North, while only training and staff units, no Western framework nations and intermittent rotational presence in the South.
The imbalance between enhanced and tailored forward presence on the Eastern flank was striking, also because post-Cold War conflicts in Eastern Europe took place in the Black, and not the Baltic Sea. And though the lack of solidarity and consensus on the Russian threat is to blame for the Alliance’s vague presence in the Black Sea, so is Romania, the top dog of security and stabilization in the region. In 2016, Bucharest fully backed the Baltic agenda in the hope that the Black Sea’s turn will come soon after, lacked the public diplomacy instruments to push its strategic vision within NATO and arrived in Warsaw with no public agenda, declaring that it managed to fulfill it with a multinational Black Sea brigade to which the other nations’ contributions remained unclear and a massively failed proposal to launch a Black Sea under NATO flag (which the Alliance turned down) and then under regional flag – which Bulgaria turned down, President Borissov explaining Bulgaria wants “peace and love” in the Black Sea and putting Romanian President Iohannis on the spot.
Reluctant & Absent Allies
Over the last two years, Bucharest has waited patiently for NATO to beef up Black Sea defense and come up with a counter-Anti Access Area Denial plan to the increasingly offensive capabilities Russia is storing in Crimea. In the meantime, Romanian decision-makers signed a cross-party agreement to raise the defense budget to 2% over the next decade and to heavily invest in territorial defense capabilities to be able to face Black Sea security challenges. At the regional level, much-needed shared investment in defense capabilities could not have been obtained because of politics. Bulgaria, lagging in defense modernization, is playing it safe and refusing to prioritize defense so not to anger Moscow (on who it is energetically dependent). Turkey has a track record of ambiguous and unpredictable behavior in relationship with its Allies, as well as with Russia.
Unable to reach a regional security consensus, the Black Sea region is in need of more NATO capabilities and allied presence to counter the Anti-Access/Area Denial (A2/AD) capabilities deployed in Crimea. But Allied presence in the Black Sea remains scarce: since the annexation, Canada, the UK and Italy have agreed to assist Romania and Bulgaria in the NATO framework with air policing, military exercises have increased in size and occurrence, and a Black Sea center command has been created. Romania has since also managed to scrap together a multinational brigade under its command to which ten member states are contributing. Nevertheless, these remain less-than-symbolic measures in light of the growing hybrid challenges the Alliance is facing in the region. The only constant and determined presence remains the U.S. missile defense base at Deveselu, MK air base and since this month the continuous presence of two naval ships in the Black Sea.
Today, the political situation within the Alliance is a little less dark than two years ago. There is a lack of consensus among Central and Western European members as to how to address the Russian threat. Moreover, many members are questioning the threat perception itself and regularly threatening to veto EU sanctions against Russia. The Transatlantic disputes have added to the political lack of support for Black Sea security. While Trump has so far not only maintained military support for the Eastern flank but even increased it, he has an unpredictable policy and is ill-regarded among Western European powers. For the flank members, the fact that he is planning a summit with Vladimir Putin is also not helping. Neither is for Allied solidarity maintained when Donald Trump believes that “NATO is just as bad as NAFTA.” Nevertheless, if removing politics and foreign policy style out of the equation and looking at actions only, the U.S. remains the only reliable and committed contributor to Black Sea security, while the Western European powers remain absent and Black Sea members, at times, questioning the Russian threat perception.
Romanian Black Sea agenda & security perceptions
The big take away from a series of events (Atlantic-Black Sea Security Forum – Bracing for the Storm – Is United Western Action Possible?, the B9 summit) that paved the way to the NATO summit in Brussels was the consistent and persistent message articulated by Romania for fixing the imbalance internalized by the Eastern Flank. This narrative elemental to all of President Klaus Iohannis’ major foreign policy remarks that made in the recent months. He repeatedly calls for a coherent, integrated, synchronized approach for the whole Eastern Flank. The underlying message is that of increasing NATO’s incremental presence at the Black Sea shore and upgrading the tailored forward presence to the level of an enhanced forward presence. He made this point in Warsaw at the B9 summit (a format whose strategic rationale is that of homogenizing security optics and agendas especially before major summits) together with his Polish counterpart: “we need a better defended Eastern Flank, including through a unitary forward presence based on an integrated approach from the North to the South, from the Baltic Sea to the Black Sea”. What is less clear is what are the tangible political deliverables that Bucharest expects to achieve at the Brussels summit. The danger of a very general framing is that anything beyond the status-quo can be considered a big win. But is it? Will an additional command and control layer signal a significant transformation? At Warsaw, the tailored forward presence was advertised as a big win only to realize its profound limitations.
In the end, the Black Sea ecosystem has become after Crimean annexation the operational center of gravity of Russian activities, as well as the epicenter for projecting its power and presence into the Eastern Mediterranean. NATO awareness about the potential impact of the Russian military build-up in the region is becoming palpable. The Alliance remains highly concerned about what can be called a “Kaliningrad of the South”, the multi-layered access-denial complex that Russia built in Crimea over the past few years that has the potential to deny “access in the region and freedom of movement” (in the words of James Appathurai, the Deputy Assistant Secretary-General for Political Affairs and Security Policy) and challenge the whole way of reassuring and defending the frontline allies. This is the very environment that pushes Romania to advocate for more regional NATO infrastructure and presence. Left unaddressed this unbalanced security equation risks transforming the Black Sea in the “soft belly” of the NATO, as general Nicolae Ciuca, the Chief of the General Staff of the Romanian Military, recently said.
In the meantime, the instinct when a country confronts a maturing A2/AD bubble in its proximity is that of investing in its A2/AD capabilities to counter such moves. For example, the whole Concept of Defence of the Republic of Poland is built around an A2/AD centric posture with the purpose of transforming the Polish territory into “a sanctuary for the allied freedom of movement.” Romania aims for something very similar with the emphasis on developing a gradual “porcupine” deterrence posture[1]. This is the logic that drives the Romanian military acquisitions (including the incremental steps taken to develop an IAMD, acquire Patriot batteries and HIMARS rocket launchers, investing in coastal defense or contemplating buying submarines) over the next decade, but the whole effort is just at the beginning.
Core Highlights of the Upcoming NATO summit
From an observer’s perspective, the forthcoming NATO summit will be about increasing the Alliance’s readiness and speed, about finding ways to improve mobility and the rapid movement of troops. In short, it will be about the NATO ability to reinforce the allies in need.
One of the main priorities that will be announced at the Brussels summit is the emphasis on the ability to reinforce that goes beyond the steps taken at Wales and Warsaw, beyond the VJTF and the broader NRF. At the core of the American proposal – the so-called 4 X 30 – is the idea of developing by the end of the decade a strategic reserve of forces with an increased readiness level – 30 battalions, 30 air squadrons, 30 warships able to deploy in 30 days. From a broader perspective, this should be Europe’s moment of truth. It will be an opportunity not only to assume the lion’s share, but to correct some of the spending gaps between the U.S. and rest of the Allies, to improve the collective responsiveness of NATO, as well as to fix some of the “abysmal” readiness and deployment crises of major countries (such as that of Germany). Such an outcome may be used to accommodate and tame some of the Donald Trump’s disruptive instincts.
Another major project that could leverage the EU-NATO collaboration is that of taking significant steps of creating what it has been called a “Schengen military space” – homogenizing the border customs, regulations and the legal processes to move troops easier during peacetime. The main purpose is about maximizing NATO’s operational freedom of movement across the Alliance territory. Speed used to be a luxury that NATO didn’t enjoy. At least not at the level that Russia has demonstrated again and again during its Zapad exercises. For the former commander of the U.S. Army Europe, General Ben Hodges an effective deterrence posture is also about the “speed of assembly to preempt” a fait accompli.
Overall, while the emphasis on reinforcement with the right readiness and mobility levels is long overdue, it is also astonishing for an Alliance whose rhetoric in the post-Crimean environment praised its rapid reaction response. At the same time, it seems there is not enough public discussion on the ways to reassure and defend in an age when the traditional recipes of providing security (based on a power projection model from the depth of the Alliance) are highly contested by the investments in the A2/Ad denial capabilities.
Beyond reinforcement, NATO needs to think regarding an enhanced Area-Access Strategy for the entire Eastern Flank[2] (based on the fact that all the Eastern allies face the same operational problem an A2/AD Wall starting in Kaliningrad via Crimea and ending in Tartus). Having such a whole-of-flank unified concept/mindset will make it easier to plug in and connect all the myriad complementary issues, but serving the purpose of providing a strategic overarching framework: reinforcement, readiness, the issue of freedom of movement – mobility – North-South effective interconnections, the local porcupine postures (designed to create access-denial spots on the Eastern Flank – Poland and Romania are both going in these directions) but also the capabilities necessary to counterbalance, disrupt and operate inside an opponent’s A2/AD bubble. The last item remains the most sensitive, one that will not be resolved very soon. It requires the will to acquire expensive high-end weapons systems and capabilities, to invest in new competitive advantages and develop a common doctrine.
Article written by Iulia Joja and Octavian Manea
_________________
Iulia Joja is a consultant in Euro-Atlantic security and defense. She holds an MA in International Conflict Studies from King’s College London, U.K.
Octavian Manea is a journalist specialized in Euro-Atlantic security issues. He holds an MA in international relations with a concentration in security studies from Syracuse University, U.S.
_____________________
Notes:
[1] Historically, the one who defined such a logic was the father of containment, George Kennan who in 1946 noted that “we must be like the porcupine who only gradually convinces the carnivorous beast of prey that he is not a fit object of attack.”
[2] Fabrice Pothier, “An Area-Access Strategy for NATO”, Survival, vol. 59, no.3, June-July 2017, p. 77
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5367
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

2018 Summit-ul NATO: În sfârșit, se pune accentul pe Marea Neagră?

Mesaj Scris de Admin la data de Joi Iul 12, 2018 12:48 am

Summit-ul NATO de la Varșovia din 2016 a rămas centrat pe zona baltică, extrem de concentrat pe partea nordică a Flancului de Est. Acest lucru a creat un dezechilibru care a lăsat neaderente ar putea risca transformarea Mării Negre în centrul de gravitate al revizionismului rus, în "burta moale" a NATO.

  • Articol scris de Iulia Joja și Octavian Manea

Deși în urma anexării la Crimeea, Alianța a promis că va crește disponibilitatea în Europa și va consolida apărarea pe flancul estic, Varșovia 2016 sa concentrat doar asupra Mării Baltice. Diferențierea dintre partea nordică și cea sudică a flancului estic a fost conceptualizată ca o prezență progresivă "îmbunătățită" față de "adaptată" și tradusă în patru batalioane de trupe de luptă occidentale pe teren și prezența rotațională continuă în nord, în timp ce numai instruirea și unități de personal, nici state-cadru occidentale și prezență intermitentă rotațională în sud.
Dezechilibrul dintre prezența avansată și cea mai adaptată pe flancul estic a fost izbitoare, de asemenea pentru că conflictele de după războiul rece din Europa de Est au avut loc în Marea Neagră și nu în Marea Baltică. Și, deși lipsa de solidaritate și de consens asupra amenințării rusești este de vină pentru prezența vagă a Alianței în Marea Neagră, la fel este și România, un câine de top de securitate și stabilizare în regiune. În 2016, Bucureștiul a sprijinit pe deplin agenda agendei baltice în speranța că răsăritul Mării Negre va veni în curând, nu ar avea instrumentele diplomatice publice pentru a-și împinge viziunea strategică în cadrul NATO și a sosit la Varșovia fără o agendă publică, declarând că a reușit să o îndeplinească cu o brigadă multinațională de la Marea Neagră la care contribuțiile celorlalte națiuni au rămas neclare și o propunere masivă de a lansa Marea Neagră sub pavilionul NATO (pe care Alianța la refuzat) și apoi sub pavilion regional - pe care Bulgaria la refuzat, președintele Borissov explicând Bulgaria vrea "pace și dragoste" în Marea Neagră și pune pe loc președintele României Iohannis.
Aliații reținut și absenți
În ultimii doi ani, Bucureștiul a așteptat cu răbdare ca NATO să acopere apărarea Mării Negre și să vină cu un plan de negare a zonei anti-anti-acces la capacitățile din ce în ce mai ofensive pe care Rusia le depozitează în Crimeea. Între timp, factorii de decizie români au semnat un acord transfrontalier de a ridica bugetul de apărare la 2% în următorul deceniu și de a investi foarte mult în capacitățile de apărare teritorială pentru a putea face față provocărilor de securitate la Marea Neagră. La nivel regional, investițiile partajate necesare în capacitățile de apărare nu puteau fi obținute din cauza politicii. Bulgaria, rămasă în procesul de modernizare a apărării, o joacă în siguranță și refuză să acorde prioritate apărării, astfel încât să nu mânie Moscova (cu cine este dependentă din punct de vedere energetic). Turcia are un istoric de comportament ambiguu și imprevizibil în relația cu aliații săi, precum și cu Rusia.
Nu se poate ajunge la un consens de securitate regională, regiunea Mării Negre are nevoie de mai multe capacități NATO și de prezența aliată pentru a contracara capabilitățile anti-acces / zonă de negare (A2 / AD) desfășurate în Crimeea. Dar prezența alianților în Marea Neagră rămâne insuficientă: de când anexarea, Canada, Regatul Unit și Italia au fost de acord să asiste România și Bulgaria în cadrul NATO cu poliția aeriană, exercițiile militare au crescut în mărime și apariție și o comandă centrală a Mării Negre a fost creat. De asemenea, România a reușit să elimine împreună o brigadă multinațională aflată sub comanda sa, la care contribuie zece state membre. Cu toate acestea, acestea rămân măsuri mai puțin decât simbolice în lumina provocărilor crescânde cu care Alianța se confruntă în regiune. Singura prezență constantă și determinată rămâne baza americană de apărare antirachetă de la Deveselu, baza aeriană MK și de această dată prezența continuă a două nave navale în Marea Neagră.
Astăzi, situația politică din cadrul Alianței este puțin mai întunecată decât acum doi ani. Există o lipsă de consens în rândul membrilor din Europa Centrală și de Vest cu privire la modul de abordare a amenințării rusești. Mai mult, mulți membri pun la îndoială percepția amenințării în sine și în mod regulat amenință să impună sancțiuni UE împotriva Rusiei. Litigiile transatlantice au contribuit la lipsa politică de sprijin pentru securitatea Mării Negre. În timp ce Trump a menținut până acum nu numai sprijinul militar pentru flancul estic, ci chiar și-a sporit, el are o politică imprevizibilă și este nepotrivit în puterile occidentale. Pentru membrii flancului, faptul că el este de planificare un summit cu Vladimir Putin nu ajută, de asemenea. Nici nu este menținută solidaritatea aliată atunci când Donald Trump crede că " NATO este la fel de rău ca și NAFTA ". Cu toate acestea, dacă scoatem politica și stilul de politică externă din ecuație și privim numai acțiunile, SUA rămâne singurul contribuabil Securitatea Mării Negre, în timp ce puterile occidentale rămân absente, iar membrii Mării Negre, uneori, pun la îndoială percepția amenințării rusești.
Agenda romaneasca a Marii Negre si perceptia securitatii
Marele prelevare de la o serie de evenimente ( Forumul de Securitate al Atlanticului și al Negrelor - Împingerea pentru Storm - Este posibilă acțiunea United Western ( Summitul B9) care a pregătit calea către summitul NATO de la Bruxelles a fost un mesaj consistent și persistent de către România pentru stabilirea dezechilibrului internalizat de Flanșa de Est. Această narațiune elementară pentru întreaga politică externă majoră a președintelui Klaus Iohannis remarcă acest lucru în ultimele luni. El solicită în mod repetat o abordare coerentă, integrată și sincronizată pentru întregul Flanș de Est. Mesajul care stă la baza este acela de a crește prezența incrementală a NATO la țărmul Mării Negre și de a îmbunătăți prezența orientată spre viitor la nivelul unei prezențe consolidate. El a făcut acest lucru la Varșovia la summitul B9 (un format al cărui raționament strategic este acela de a omogeniza optica și agendele de securitate, în special înainte de summiturile majore) împreună cu omologul său polonez: " avem nevoie de un Flanș de Est mai bine apărat, pe baza unei abordări integrate dinspre nord spre sud, de la Marea Baltică la Marea Neagră ". Ce este mai puțin clar care sunt rezultatele concrete tangibile pe care le așteaptă Bucureștiul la summitul de la Bruxelles. Pericolul unei încadrări foarte generale este că orice dincolo de status-quo poate fi considerat o mare victorie. Dar este? Un strat suplimentar de comandă și control va semnala o transformare semnificativă? La Varșovia, prezența directă personalizată a fost publicată ca o mare victorie doar pentru a-și realiza limitele profunde.
În cele din urmă, ecosistemul Mării Negre a devenit după anexarea Crimeei centrul de gravitație operațional al activităților rusești, precum și epicentrul pentru proiectarea puterii și prezenței sale în estul Mediteranei. Conștientizarea NATO cu privire la impactul potențial al acumulării militare rusești în regiune devine palpabilă. Alianța rămâne extrem de preocupată de ceea ce se poate numi "Kaliningrad din sud", complexul de negare a accesului multi-strat pe care Rusia la construit în Crimeea în ultimii ani, care are potențialul de a nega accesul în regiune și libertatea mișcarea "(în cuvintele lui James Appathurai, adjunctul secretarului general adjunct pentru afaceri politice și politica de securitate) și contestă întregul mod de a liniști și de a apăra aliații de pe front. Acesta este însăși mediul care împinge România să pledeze pentru o mai bună infrastructură și prezență la nivel regional. A rămas neadresată această ecuație de securitate dezechilibrată riscă să transforme Marea Neagră în "burta moale" a NATO, după cum a spus recent generalul Nicolae Ciuca, șeful Statului Major General al Militarului României.
Între timp, instinctul în care o țară se confruntă cu un bubble A2 / AD cu maturitate în proximitatea sa este aceea de a investi în capacitățile sale A2 / AD pentru a contracara astfel de mișcări. De exemplu, întreaga Concepție a Apărării din Republica Polonă este construită în jurul unei poziții centrale A2 / AD cu scopul de a transforma teritoriul polonez în " un sanctuar al libertății de mișcare aliate . "România urmărește ceva foarte asemănător cu accentul pus pe dezvoltarea unei posturi descurajante graduale" porcupine "[1]. Aceasta este logica care conduce achizițiile militare românești (inclusiv pașii incrementali întreprinși pentru dezvoltarea unui IAMD, achiziționarea bateriilor Patriot și lansatoarelor de rachete HIMARS, investiții în apărarea coastei sau contemplarea cumpărării de submarine) în următorul deceniu, dar întregul efort este doar la inceputul.
Principalele puncte ale summitului NATO viitoare
Din perspectiva unui observator, viitoarea reuniune la nivel înalt a NATO va viza sporirea pregătirii și a vitezei Alianței, găsirea unor modalități de îmbunătățire a mobilității și a mișcării rapide a trupelor. Pe scurt, va fi vorba despre capacitatea NATO de a întări aliații care au nevoie.
Una dintre principalele priorități care va fi anunțată la summitul de la Bruxelles este accentul pus pe capacitatea de a consolida ceea ce depășește pașii luați în Țara Galilor și Varșovia, dincolo de VJTF și de NRF mai larg. În centrul propunerii americane - așa-numitul 4 X 30 - este ideea dezvoltării până la sfârșitul deceniului a unei rezerve strategice de forțe cu un nivel de pregătire mai mare - 30 de batalioane, 30 de escadroane, 30 de nave de război capabile să implementeze în 30 de zile. Din perspectivă mai largă, acest lucru ar trebui să fie momentul Europei de adevăr. Va fi o oportunitate nu numai de a-și asuma partea de leu, ci de a corecta unele dintre lacunele de cheltuieli dintre SUA și restul aliaților, de a îmbunătăți reacția colectivă a NATO, precum și de a stabili o parte din pregătirea "abisală" și a crizelor de desfășurare a țărilor majore (precum cea din Germania). Un astfel de rezultat poate fi folosit pentru a adăposti și a distruge unele din instinctul Donald Trump.
Un alt proiect important care ar putea contribui la colaborarea UE-NATO este acela de a face pași importanți pentru a crea ceea ce sa numit "spațiul militar Schengen" - omogenizarea obiceiurilor de frontieră, a reglementărilor și a proceselor legale pentru a facilita mișcarea trupelor în timpul perioadei de pace. Scopul principal este de a maximiza libertatea operațională de mișcare a NATO pe teritoriul Alianței. Viteza a fost un lux pe care NATO nu-l bucura. Cel puțin nu la nivelul pe care Rusia la demonstrat din nou și din nou în timpul exercițiilor sale de la Zapad. Pentru fostul comandant al armatei americane din Europa, generalul Ben Hodges este o postură eficientă de descurajare, de asemenea, despre " viteza de asamblare pentru a preveni " un fait accompli.
În ansamblu, în timp ce accentul pus pe consolidarea cu niveluri de pregătire și mobilitate adecvată este așteptat de mult timp, este de asemenea uimitor pentru o Alianță a cărei retorică în mediul post-crimian a lăudat răspunsul său rapid la reacție. În același timp, se pare că nu există suficientă discuție publică cu privire la modalitățile de a asigura și apăra într-o epocă în care rețetele tradiționale de furnizare a securității (bazate pe un model de proiecție a puterii din profunzimea Alianței) sunt extrem de contestate de investiții în capacitățile de negare A2 / Ad.
Dincolo de consolidare, NATO trebuie să se gândească la o strategie consolidată de acces la zonă pentru întregul flank estic [2] (bazată pe faptul că toți aliații din est se confruntă cu aceeași problemă operațională cu un zid A2 / AD care începe în Kaliningrad via Crimeea și se încheie Tartus). Având un astfel de conceptual / mentalitate unificată, va facilita conectarea și conectarea tuturor problemelor complementare, dar care servesc scopului de a oferi un cadru strategic general: întărirea, pregătirea, problema libertății de mișcare - mobilitatea - Interconexiuni eficiente nord-sud, posturile locale de porcupine (concepute pentru a crea puncte de negare a accesului pe Flanșa de Est - Polonia și România, ambele mergând în aceste direcții), dar și capabilitățile necesare pentru a contrabalansa, întrerupe și opera în interiorul unui adversar A2 / Balon de anunțuri. Ultimul element rămâne cel mai sensibil, cel care nu va fi rezolvat foarte curând. Aceasta necesită voința de a achiziționa sisteme și capabilități scumpe de înaltă calitate, de a investi în noi avantaje competitive și de a dezvolta o doctrină comună.
Articol scris de Iulia Joja și Octavian Manea
_________________
Iulia Joja este consultant în domeniul securității și apărării euro-atlantice. Deține o diplomă de master în Studii internaționale privind conflictele de la King's College din Londra, Marea Britanie
Octavian Manea este jurnalist specializat în probleme de securitate euro-atlantică. El deține o diplomă de licență în relațiile internaționale cu o concentrare în studii de securitate de la Syracuse University, SUA
_____________________
Note:
[1] Din punct de vedere istoric, cel care a definit o astfel de logică a fost tatăl de izolare, George Kennan care în 1946 a remarcat că " trebuie să fim ca un porcupin care doar convinge treptat animalul carnivor de pradă că nu este un obiect adecvat de atac .“
[2] Fabrice Pothier, "O strategie de acces la zonă pentru NATO", Survival , vol. 59, nr.3, iunie-iulie 2017, p. 77
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5367
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum