LET THE RUSSIANS BLEED IN SYRIA WHILE WE FOCUS ON CONTAINING JIHADISTS

Scris de ILUMINATI Mar Oct 27, 2015 1:14 am

The announcement of a major Russian surge in its support for Syria still has Washington reeling. Combined with the announcement that Russia, Iraq, and Iran have entered an agreement to enhance intelligence-sharing to combat the self-proclaimed Islamic State, this confluence of events raised blood pressures among the Western press. Looking at these developments from a strategic standpoint, they may really be a blessing in disguise for U.S. foreign policy. Faced with overt challenges in the form of an aggressive Russia, combined with the chaos surrounding a disintegrating Syria and a functionally dismembered Iraq, the United States is watching its problems run headlong into each other. The Russian adventure in Syria is much more ambitious and fraught with peril than their subversion and occupation of Ukrainian territory. Given the distance from home and the ever-changing conditions in Syria, Russian involvement should be welcomed as a way for Russia to let off steam without running into a vital U.S. interest. We remain a distant power that is executing a de facto containment strategy against the Islamic State using airpower while the Russians are deploying troops, armor, and aviation to back up the Syrian regime, complementing the Iranian proxy forces in Iraq. This offers an attractive option for jihadist organizations in Syria and Iraq to back off their fratricidal conflict while they have genuine foreigners to fight. For the United States, this presents an opportunity to tie down the Russians and force them to divert resources from Europe, while avoiding a radical upending of the existing balance of power in the Middle East. We can let the Russians bleed in Syria on behalf of the regime while we execute a containment strategy.

Strategic Framework

The Russian entry into the mix does not fundamentally change the U.S. strategic calculus, but does provide an opportunity for Washington to revise its objectives. We have long since passed the point where a strategy to defeat the Islamic State was feasible. By the time Mosul fell in June 2014, the Iraqis had been ignoring U.S. warnings for months, and despite warnings from the Kurdish Regional Government, U.S. policymakers were themselves late to understand the nature and imminence of the threat. The Islamic State’s capture of Mosul was an indication that the surviving radical Islamist elements left over after the invasion of Iraq were aggregating into a threat to neighboring countries.

Any chance to “defeat” the group collapsed when Iraqi government sectarianism crippled what little civil society survived the U.S. invasion and occupation of Iraq. A vacuum left by the Islamic State will no doubt be filled with another force with policy goals that are inimical to U.S. interests in the region, and the replacement of the Islamic State with an Iranian proxy force would not be an improvement. Absent a viable opportunity to defeat the Islamic State and replace it with a friendly actor, a containment strategy is an attractive option which is unaffected by the Russian presence and which we can largely execute with proxy forces, supported by airpower.

A Containment Plan

A strategy to contain the Islamic State would involve a great deal more than just attacking its visible elements. The rise of the group is a symptom of a greater problem in the region, and what started as a civil war in Syria has morphed into a multipolar proxy war which has expanded beyond Syria and threatens to spread further. Accordingly, a containment strategy must seek to limit the conflict, and to avoid creating or allowing conditions that would require deeper U.S. or NATO involvement.

We envision three major elements of a revised strategy:

First, contain the battlefield to Syria and Iraq. Keep the jihadists flowing into a permissive battlespace where they can be struck and where their ability to attack Western interests is limited because there are few in proximity. Since the Soviet invasion of Afghanistan, there have been constant opportunities for violent jihadists to go to fight someone in the Middle East. With U.S. ground forces out of the picture, we can let those jihadists fight the Syrians, the Iranians, Hezbollah, and the Russians.

Secondly, attempt to prevent a radical disruption of the regional balance of power. Turkey is a NATO member. We have strong relationships with Qatar, the United Arab Emirates, and Saudi Arabia. The United States has invested a great deal in Iraqi Kurdistan and Jordan over the last 25 years. A defeat of the Islamic State that comes at the cost of destabilizing or exhausting these allies would open the door for Iranian hegemony — a cure arguably worse than the disease. Let the Iranians struggle with a sectarian fault line which is exacerbated by the Arab–Persian divide, while we encourage our partners in the Gulf to take on a leadership role that energizes a lot of wasta we’ll never have on our own.

Third, attempt to limit the proliferation of proxy forces, particularly the use of the Islamic State and Jabhat al Nusra (al Qaeda’s branch in Syria) by Qatar and Turkey. Turkey’s ambivalence towards the Islamic State, which effectively provided some level of tacit support, backfired badly in Kobani and has arguably contributed towards increasing political turmoil in Turkey itself. It will be challenging enough to contain the conflict without U.S. allies directly supporting violent jihadist organizations.

In the morass that is the modern Middle East, achieving these objectives is much easier said than done. Clarity of purpose by the United States, backed by a clear declaration of achievable strategy ends, is necessary if we are to attempt to align efforts both within the U.S. government and in cooperation with our allies. That need for clarity extends to campaign objectives, which must be reasonable and achievable, ideally with a whole-of-government effort that is not overly focused on the application of military force to achieve all of the objectives.

A containment campaign would have multiple objectives:

(1) Prevent further territorial gains by the Islamic State’s ground forces within Iraq or into Turkey, Lebanon, or Jordan.

(2) Support Kurdish forces within Iraq and Syria and protect the Kurdish population from hostile action.

(3) Encourage regional powers, including Saudi Arabia, Qatar, and the United Arab Emirates to starve radical Islamist groups of resources.

(4) Harass Islamic State military forces, logistical support, force training and revenue-generating operations from the air. Neutralize any attempt to mass forces or to redeploy combat power.

(5) Counter Iranian adventurism in Iraq, Syria and Lebanon by denying military, logistical and intelligence support to Iranian proxy forces, up to and including Iraqi militias.

(6) Succor civilian populations, including displaced persons, in areas not under control of Damascus, the Islamic State, or other jihadist or terrorist organizations.

(7) Commit U.S. military and support personnel to build partnership capacity among friendly governments, with a focus on aviation, command and control, improved training, increased combat effectiveness, and robust logistics.

Airpower Application

The primary military means of supporting most of these objectives would necessarily be airpower, which maximizes flexibility, controls costs, and limits U.S. and NATO casualties. To date, airpower has provided the United States and our allies with measurable success, from providing critical humanitarian support to Yazidis facing obliteration to decisively defeating the Islamic State in Kobane. The United States should continue to employ airpower from neighboring countries and carrier strike groups, supported by proxy observers on the ground (including Kurdish forces in Syria and Iraq) and airborne forward air controllers in support of specified objectives. Allocation of national resources towards sustaining, maintaining, and improving airpower has proven not only effective, but far more cost-effective than other means of power projection. Ironically, it may be that the Russians are following the U.S. example in this respect.

We have successfully employed a mix of airpower, indigenous forces, and special operations forces before, with a good record of success. In portions of Syria and Iraq, we have an advantage when supporting proxy forces. The Kurds have indigenous governance structures (in both Iraq and Syria) that pass legitimacy tests and which we treat as local governments. This cooperative relationship simplifies our burden of proof for positive identification of hostile forces and provides local knowledge regarding the proper application of “no-strike” protection. For example, during the siege of Kobani, local Kurdish government officials wrote to the theater commander to describe conditions and recommend suspension of no-strike list protections on most of south and eastern Kobani. The recommendations came with reliable intelligence that included sweeping statements like “there are no civilians in eastern Kobani” and “schools, hospitals and cultural centers in eastern Kobane should not be considered protected sites.” The recommendations were accurate, explicit, and eased legal concerns for both deliberate and dynamic targeting. This kind of coordination has been common with Kurdish forces in both Iraq and Syria, and notably lacking with the government of Iraq.

Living With A Russian Presence

The Russian presence in support of the Assad regime is an unexpected development that will probably extend the survival of the regime, which certainly runs counter to U.S. desires and explicit policy. The regime in Damascus has exhibited a surprising resilience despite substantial loss of territory and population, benefitting from support from Iran, Iranian proxy Hezbollah, and Russia. The elimination of the Assad regime is still desirable, but has slipped down the priority list as other more pressing considerations have gained prominence. The continuing threat of extremely violent jihadist elements is a far more serious problem with wider international implications than the survival of the remnants of long-time adversary that has largely had its teeth pulled.

Today, policy objectives should shift from focusing on the defeat of the Islamic State to attempting to contain the damage that the disintegration of Syria is doing to the greater Middle East. Making a virtue out of necessity, the Russian presence in Syria provides an opportunity to tie the Russians down, drain resources that might otherwise be employed in Europe, and exacerbate existing stresses in the Russian military, all without any U.S. or NATO effort to enhance the natural effects of involvement in the region. The Russian deployment also offers the possibility of attriting jihadist organizations essentially for free. While in a perfect world it would be vastly preferable to not have either Russian or Iranian influence in Syria, those conditions are not under our control. A focus on tipping the scales may be preferable to an attempt to upend the scales entirely. We should avoid reacting to the Russian presence by deepening our involvement, understanding that events have long since moved past the ability of the United States to reliably influence them, much less control them. The United States can pursue its most important objectives from a useful distance while the Russians expand their physical presence on the ground. Let the Russians bleed for a while.

Col. Mike “Starbaby” Pietrucha was an instructor electronic warfare officer in the F-4G Wild Weasel and the F-15E Strike Eagle, amassing 156 combat missions and taking part in 2.5 SAM kills over 10 combat deployments. As an irregular warfare operations officer, Col. Pietrucha has two additional combat deployments in the company of U.S. Army infantry, combat engineer, and military police units in Iraq and Afghanistan.

Lt. Col. Jeremy “Maestro” Renken is an instructor pilot in the F-15E Strike Eagle, amassing 170 combat missions in three combat deployments to OIF and OEF. He is a graduate of the USAF Weapons Instructor Course and recently returned from AFCENT where he contributed to the design of the counter-ISIS air campaign.

The views expressed are those of the authors and do not necessarily reflect the official policy or position of the Department of the Air Force or the U.S. government.

Scris de ILUMINATI Mar Oct 27, 2015 1:16 am

Anunțul de un val rus majoră în sprijinul său pentru Siria are încă Washington bobinare. Combinat cu anuntul ca Rusia, Irak, Iran și au intrat un acord pentru a spori schimbul de informații, pentru a combate statului islamic auto-proclamat, acest confluență de evenimente ridicat tensiunii arteriale dintre presa occidentală. Privind la aceste evoluții din punct de vedere strategic, ele pot fi într-adevăr o binecuvântare în deghizare pentru politica externă a SUA. Confruntă cu provocări evidente în formă de Rusia agresiv, combinate cu haosul din jurul unui Siria dezintegrare și un Irak dezmembrat funcțional, Statele Unite ale Americii este cu ochii pe problemele rula cu capul înainte în fiecare alte. Aventura rus în Siria este mult mai ambițios și plin de pericole decât subminarea și ocuparea teritoriului ucrainean lor. Având în vedere distanța de la domiciliu și de condițiile în continuă schimbare din Siria, implicarea Rusă ar trebui să fie salutată ca o modalitate pentru Rusia de a da drumul la abur fără a executa într-un interes vital din SUA. Rămânem o putere îndepărtată, care se executa o facto de strategie de izolare împotriva statului islamic folosind puterii aeriene în timp ce rușii sunt implementarea trupe, armuri, și de aviație să susțină regimul sirian, care completează forțele proxy iraniene în Irak. Aceasta oferă o opțiune atractivă pentru organizațiile jihadiste în Siria și Irak să se retragă conflictul lor fratricid timp ce ei au străinii reale de a lupta. Pentru Statele Unite, aceasta prezintă o oportunitate de a lega pe ruși și îi forțează să devieze resursele din Europa, evitând în același timp o upending radicală a echilibrului existent de putere în Orientul Mijlociu. Putem lăsa ruși sângereze în Siria, în numele regimului în timp ce executa o strategie de izolare.

Cadru strategic

Intrarea rus în amestec nu se schimba fundamental calculul strategic SUA, dar nu oferă o oportunitate pentru Washington de a revizui obiectivele sale. Am trecut de mult de la punctul în care o strategie de a învinge statul islamica fost posibil. Până în momentul Mosul a scăzut în luna iunie 2014, irakienii au fost ignorarea SUA avertismente de luni de zile, și în ciuda avertismentelor din guvernul regional kurd, factorii de decizie americane au fost ei înșișitârziu pentru a înțelege natura și iminența amenințării. Captura statului islamic de Mosul a fost o indicație a faptului că au supraviețuit elementele islamiste radicale rămase după invazia Irakului a fost agregarea într-o amenințare la adresa țărilor vecine.

Orice șansă de a "învinge" grupul sa prăbușit atunci când sectarism guvern irakian infirm ceea ce pic societății civile supraviețuit invaziei SUA și ocuparea Irakului. Un vid lăsat de statul islamic va fi, fără îndoială, umplut cu o alta forta cu obiectivele politicii, care sunt potrivnice intereselor americane în regiune, precum și înlocuirea statului islamic, cu o forță de proxy iranian nu ar fi o îmbunătățire. În lipsa o oportunitate viabila pentru a învinge statul islamic și să o înlocuiască cu un actor prietenos, o strategie de izolare este o optiune atractiva, care nu este afectată de prezența rusă și pe care le poate executa în mare măsură cu forțele proxy, sprijinite de Airpower.

Un plan de izolare

O strategie pentru a conține statului islamic ar implica mult mai mult decât doar ataca elementele sale vizibile.Creșterea grupului este un simptom al unei probleme mai mari în regiune, și ceea ce a început ca un război civil în Siria sa transformat într-un război proxy multipolare care sa extins dincolo de Siria și amenință să se răspândească în continuare. În consecință, o strategie de izolare trebuie să încerce să limiteze conflictul, și pentru a evita crearea sau care permit condiții care ar necesita mai profundă SUA sau implicarea NATO.

Noi concepem trei elemente majore ale unei strategii revizuite:

În primul rând, să conțină câmpul de luptă în Siria și Irak. Păstrați jihadiști curge într-un câmpul de luptă permisiv cazul în care acestea pot fi lovit și în cazul în care să atace interesele occidentale este limitată, deoarece există puține în proximitate. De la invazia sovietică din Afganistan, au existat oportunități constante pentru jihadiști violente pentru a merge la lupta pe cineva din Orientul Mijlociu. Cu forțele terestre americane din imagine, putem lăsa acele jihadiști lupta sirienilor, iranieni, Hezbollah, și rușii.

În al doilea rând, încearcă să prevină o întrerupere radicală a echilibrului regional de putere. Turcia este un membru NATO. Avem relatii puternice cu Qatar, Emiratele Arabe Unite, și Arabia Saudită. Statele Unite au investit foarte mult în Kurdistanul irakian și Iordania in ultimii 25 de ani. O înfrângere a statului islamic care vine la costul de destabilizare sau epuizarea acestor aliați ar deschide ușa pentru hegemonie iranian - un leac probabil mai rău decât boala. Să iranienii se luptă cu o falie sectare, care este exacerbată de diviziunea arabo-persană, în timp ce incurajam partenerii noștri din Golf să-și asume un rol de conducere care energizează o mulțime de Wasta nu vom avea pe cont propriu.

În al treilea rând, încercarea de a limita proliferarea forțelor proxy, în special utilizarea de statul islamic și Jabhat al Nusra (ramura al-Qaida în Siria) de Qatar și Turcia. Ambivalență Turciei față de statul islamic, care a furnizat în mod eficient un anumit nivel de sprijin tacit, eșuat prost în Kobani și a contribuit, fără îndoială, spre creșterea turbulențele politice din Turcia sine. Acesta va fi o provocare suficientă pentru a conține conflictului fără aliații SUA sprijină în mod direct organizațiile jihadiste violente.

În cloaca că este modern Orientul Mijlociu, atingerea acestor obiective este mult mai ușor spus decât de făcut.Claritatea scop de către Statele Unite ale Americii, susținută de o declarație clară a capete de strategie realizabile, este necesar dacă vrem să încerce să se alinieze eforturile atât în cadrul guvernului SUA și în cooperare cu aliații noștri. Că este nevoie de claritate se extinde la obiectivele campaniei, care trebuie să fie rezonabile și realizabile, în mod ideal, cu un efort la nivelul întregii guvern care nu este prea axat pe aplicarea forței militare pentru a realiza toate obiectivele.

O campanie de izolare ar avea mai multe obiective:

(1) Prevenirea alte câștiguri teritoriale prin forțele terestre ale statului islamic în cadrul Irak sau în Turcia, Liban, Iordania sau.

(2) Suport forțele kurde în Irak și Siria și proteja populația kurdă din acțiuni ostile.

(3) să încurajeze puteri regionale, inclusiv Arabia Saudită, Qatar, și Emiratele Arabe Unite pentru a muri de foame grupuri islamiste radicale de resurse.

(4) Statul Islamic Hârțui forțe militare, sprijin logistic, formare vigoare și operațiunile generatoare de venituri din aer. Neutraliza orice încercare de a forțelor de masă sau de a redistribui puterea de luptă.

(5) aventurismul Counter iraniene în Irak, Siria și Liban prin negarea militar, suport logistic și de informații forțelor proxy iraniene, până la și inclusiv milițiile irakiene.

(6) populației civile ajutor, inclusiv a persoanelor strămutate, în zone care nu sub controlul Damasc, statul islamic, sau alte organizații teroriste jihadiste sau.

(7) Aderarea SUA personalul de asistență militar și de a construi capacitatea de parteneriat între guverne prietene, cu accent pe domeniul aviației, comandă și control, de formare imbunatatit, a crescut de luptă eficacitate, și logistica robuste.

Airpower aplicare

Militarii primar înseamnă a sprijini cele mai multe dintre aceste obiective ar fi neapărat Airpower, care maximizează flexibilitatea, controleaza costurile, și limitează SUA și NATO victime. Până în prezent, puterii aeriene a furnizat Statele Unite și aliații noștri cu succes măsurabilă, de la acordarea de sprijin umanitar critice pentru Yazidis confruntă obliterarea la înfrângerea decisiv Statul Islamic din Kobane. Statele Unite ar trebui să continue să folosească puterii aeriene din țările vecine și grupuri grevă de transport, susținute de observatori proxy pe teren (inclusiv forțele kurde din Siria și Irak) și din aer controlere de aer invocate în susținerea obiectivelor specificate.Alocarea resurselor naționale față de susținerea, menținerea și îmbunătățirea puterii aeriene a dovedit nu numaieficiente, dar mult mai rentabilă decât alte mijloace de proiecție a forței. În mod ironic, este posibil ca rușii urmând exemplul SUA în acest sens.

Am angajat cu succes un amestec de puterii aeriene, forțele indigene, și forțele de operații speciale înainte, cu un record bun de succes. În porțiuni din Siria și Irak, avem un avantaj atunci când sprijinirea forțelor proxy. Kurzii au structuri de guvernanță indigene (în ambele Irak și Siria) care trec testele de legitimitatea și care tratăm guvernele ca locale. Această relație de cooperare simplifică sarcina noastră probei pentru identificarea pozitivă a forțelor ostile și oferă cunoștințe locale în ceea ce privește aplicarea corectă a protecție "nu-Strike". De exemplu, în timpul asediului de Kobani, oficialii guvernamentali locali kurzi scris comandantului teatrului pentru a descrie condițiile și recomandă suspendarea Lista nu de grevă protectii pe cele mai multe din Europa de Sud și de Est Kobani. Recomandările au venit cu inteligență de încredere, care a inclus declarații radicale de genul "nu există civili în estul Kobani" și "școli, spitale și centre culturale din estul Kobane nu ar trebui să fie luate în considerare site-uri protejate." Recomandările au fost corecte, explicit, și a facilitat preocupările juridice atât pentru direcționarea deliberată și dinamic. Acest tip de coordonare a fost comun cu forțele kurde din Irak și Siria, atât, în special lipsa cu guvernul irakian.

Condiții de viață cu o prezență rus

Prezența rusă în sprijinul regimului Assad este o dezvoltare neașteptată care va extinde probabil supraviețuirea regimului, care cu siguranță contravine dorește și politica explicit. Regimul de la Damasc a prezentat o rezistență surprinzătoare în ciuda pierdere substanțială a teritoriului și a populației, beneficiind de sprijin din Iran, Hezbollah proxy iranian, și Rusia. Eliminarea regimului Assad este încă de dorit, dar a alunecat pe lista de priorități a altor considerente mai presante au câștigat importanță. Amenințarea continuă a elementelor jihadiste extrem de violente este o problemă mult mai gravă, cu implicații internaționale mai mare decât supraviețuirea rămășițele adversarului de lungă durată, care a avut în mare măsură dintii tras.

Astăzi, obiectivele politicii ar trebui să treacă de la concentrându-se pe înfrângerea statului islamic de a încerca să conțină daunele dezintegrarea Siria este de a face să Orientul Mijlociu Extins. Efectuarea de o virtute din necesitate, prezența rusă în Siria oferă o oportunitate de a lega ruși jos, scurgere resurse care ar putea fi utilizate în alt mod în Europa, și exacerba tensiunile existente în armata rusă, toate fără nici un efort din SUA sau NATO pentru a spori Efectele naturale de implicare în regiune. Desfășurarea rus oferă, de asemenea, posibilitatea de a attriting organizațiilor jihadiste, în esență, gratuit. În timp ce într-o lume perfectă, ar fi mult de preferat să nu aibă o influență, fie rusă sau iranian în Siria, aceste condiții nu sunt sub controlul nostru. Un accent pe basculare scalele pot fi de preferat să o încercare de a upend scale în întregime. Noi ar trebui să evite să reacționeze la prezența rusă prin aprofundarea implicarea noastră, înțelegând că evenimentele au de mult timp a trecut de capacitatea Statelor Unite de a le influența în mod fiabil, cu atât mai puțin să le controleze. Statele Unite pot urmări obiectivele sale cele mai importante de la o distanță utilă în timp ce rușii își extindă prezența lor fizică pe teren. Să rușii sângera pentru o vreme.

Col. Mike "Starbaby" Pietrucha fost un instructor ofițer război electronic în F-4G Wild Weasel și F-15E Strike Eagle, acumulând 156 de misiuni de luptă și luând parte la 2,5 SAM ucide peste 10 implementările de luptă. Ca un ofițer de operațiuni de război neregulat, Col. Pietrucha are două implementări de luptă suplimentare în compania US Army infanterie, luptă inginer, și unitățile de poliție militară în Irak și Afganistan.

Lt. Col. Jeremy "Maestro" Renken este un pilot instructor în F-15E Strike Eagle, acumulând 170 de misiuni de luptă în trei implementări de luptă la OIF și OEF. El este absolvent al USAF armelor Titularul cursului și recent întors din AFCENT unde a contribuit la proiectarea campaniei de aer contra-ISIS.

Opiniile exprimate sunt cele ale autorilor și nu reflectă în mod necesar politica oficială sau poziția Departamentului de Air Force sau guvernul SUA.

LET THE RUSSIANS BLEED IN SYRIA WHILE WE FOCUS ON CONTAINING JIHADISTS

LET THE RUSSIANS BLEED IN SYRIA WHILE WE FOCUS ON CONTAINING JIHADISTS

SĂ PLECE RUȘI DIN SIRIA ÎN TIMP CE NE VOM CONCENTRA PE JIHADIȘTI