AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Ce l-o fi apucat pe fostul director adjunct al SIE, generalul Silviu Predoiu?

In jos

Ce l-o fi apucat pe fostul director adjunct al SIE, generalul Silviu Predoiu?  Empty Ce l-o fi apucat pe fostul director adjunct al SIE, generalul Silviu Predoiu?

Mesaj Scris de Admin Lun Aug 09, 2021 3:29 am

Ce l-o fi apucat pe fostul director adjunct al SIE, generalul Silviu Predoiu? 

Pe unii oameni îi găsește vorbitul pe subiecte pe care le-ar prinde mult mai bine să tacă. Astfel, printre altele, ei stârnesc nedumerirea. După ce îi auzi, te întrebi ce i-o fi apucat. Ești cu atât mai nedumerit, cu cât ai o impresie bună de omul acela, îl consideri a fi deștept, ponderat și atent la nuanțe. Este cazul generalului Silviu Predoiu, fost adjunct al directorului Serviciului de Informații Externe, ofițer cu o îndelungată carieră în operativ.
Totul a început de la liderul senatorilor liberali, Virgil Guran. Acesta este un susținător  al actualului președinte PNL, Ludovic Orban, în lupta începută cu Florin Cîțu pentru șefia partidului, care va fi tranșată la Congresul din septembrie. Într-un interviu acordat publicației on-line Știri pe Surse, senatorul Guran și-a manifestat nemulțumirea față de implicarea anumitor organisme în competiția interna pentru șefia liberalilor, cu trimitere clară către serviciile de informații.
„Există de regulă în România, din păcate, a existat un obicei să se mai implice și… hai să zicem anumiți oameni care dețin informații reale sau ireale, oameni care mai încearcă să forțeze nota. Cu alte cuvinte, după cum vedeți, mai apar în această perioadă președinți de organizații cărora li se scoate câte un dosar vechi-vechi sau chiar ceva nou și pueril deocamdată. Există această temere că se implică și anumite organisme care nu au ce căuta în această competiție politică. […] Există discuții între noi, între președinți(de organizații – n.m.), că s-ar forța nota, că… vin tot felul… dar eu sper să fie pure speculații, tot felul de amenințări, că s-ar putea să se inventeze la un moment dat anumite probleme pentru președinții de organizații, dar eu cred cu tărie că sunt pure speculații”, am spicuit din cele spuse de senatorul liberal.
Doar din tonul grijuliu se poate trage concluzia că Virgil Guran știe despre ce vorbește, știe că vorbește despre un subiect delicat și o face precaut. În continuarea interviului, senatorul Guran și-a mai învins din teamă, și a mai făcut niște pași în subiect:
„Eu spun și am curajul să spun că au existat în trecut astfel de implicări și s-a dovedit, ce să mai… că ați văzut cazuri de notorietate în privința DNA-ului și a serviciilor, cu anumiți conducători de acolo, care au fost și destituiți la un moment dat și acest lucru trebuie să înceteze, pentru că într-o țară normală nu se întâmplă așa ceva și de asta au ajuns să se dezvolte, să existe o democrație. La noi, în România, din păcate, câte un om care are personalitate, care încearcă să facă ceva, i se găsește imediat ceva, ca să fie denigrat, chiar dacă se dovedește peste un anumit timp că nu este real, de multe ori îi întrerupe cariera politică sau chiar omul renunță, fiind efectiv scârbit de ceea ce se întâmplă.”
În final, senatorul liberal GA a dat și un exemplu cât se poate de clar, de politician scos pe nedrept din politică, cel al lui Dan Radu Rușanu: „A fost scos definitiv din politică și s-a dovedit că omul a fost nevinovat, a mai stat și arestat o perioadă(vreo șase luni, în vremea Binomului SRI-DNA – n.m.). Cine răspunde de acest lucru?”
Mie spusele liberalului Virgil Guran mi s-au părut cât se poate de corecte și la locul lor, mai mult, mi-au sunat a fi foarte blânde față de prăpastia căscată în calea funcționării democratice a statului. Nu la fel i-au părut însă și generalului SIE Silviu Predoiu. Într-o postare pe Facebook acesta s-a dezlănțuit nepermis, punând spusele unui senator al României a sta sub semnul inconștienței:
Acestea sunt genul de afirmații inconștiente care au creat și întreținut legenda serviciilor ce controlează totul în România. Care servicii se implică în lupta fratricida și, totodată, penibilă din PNL? SRI, SIE, DIPI, STS, SPP, DGIA? Independent sau toate la un loc, coordonat? Cine din servicii, directorii adjuncți sau șefii de structuri, ofițeri de informații ca Ionescu, Nedelcu, Hapău, Dumitrache et comp? La ordin sau voluntar, cu sau fără aprobarea directorilor sau miniștrilor, după caz, Hellvig, Vlase, Ciucă, Bode?
Ideea este ca atunci când faci astfel de afirmații, ori ai probe și spui lucrurilor pe nume – conștient fiind ca dacă așa este atunci vorbim despre activități ilegale, ori taci din gură și accepți că celălalt, meritat sau nu, este pe val. A continua sa faci răspunzători pentru impotența ta, “en gros”, oameni care și-au asumat o viață de restricții pentru a-și servi țara, neînțelegând sau ignorând daunele pe care le produci astfel, abia asta îl plasează pe domnul Guran în tabăra învinșilor, iar nu opțiunea ingrată și aproape imposibila între Orban și Cîțu.
P.S. La comanda SIE fiind, am trecut de prea multe ori prin situații asemănătoare când acuzați public fiind de tot felul de interferențe, la solicitarea de detalii adresată “avertizorului”, am primit doar scuze nesfârșite si asigurări de respect, la fel de supradimensionate. Din păcate acestea au rămas confidențiale, publicul formându-și opiniile în baza aserțiunilor inițiale.”
Cum ziceam, ce l-o fi apucat pe general, m-am întrebat de îndată ce am parcurs postarea de mai multe ori. În spusele senatorului liberal nici măcar nu era vorba despre serviciul în care a activat Silviu Predoiu, cel de spionaj, mi-a continuat nedumerirea. Cum să-l faci inconștient pe un om care spune a zecea, poate a suta parte, din ceea ce un fost șef dintr-un serviciu de informații știe cu precizie?
Să nu știe generalul Predoiu, că atunci când fac astfel de afirmații, unii dintre cei care le fac știu exact ce vorbesc? Exclus! Vrea probe? Îi mai trebuie probe, ca să descopere că nu ar putea exista Stat paralel fără implicarea serviciilor de informații? Să nu știe că fără implicarea până în gât a acestor servicii este imposibilă orice formă de exercitare a puterii paralele? Iarăși, exclus!
Generalul Predoiu ar vrea probe, altfel ordonă Liniște!, sau ce? Când nu există probe directe, palpabile, de tip probă zdrobitoare, ceea ce se întâmplă foarte rar să existe, este voie la deducții logice? Cum ar fi că în conducerea partidelor politice nu găsești să dai cu tunul altceva decât master sau doctor pe la Academia Națională de Informații, adică pe la SRI? Sau cum ar fi, că două alte partide politice sunt inventate, unul de un fost prim-adjunct de la SRI, altul de un fost șef de la UM 0215, respectiv generalii Florian Coldea și Virgil Ardelanu. Despre ce și cum cu ăștia care s-au întors pe post de salvatori ai neamului de la studii din străinătate, nu i-aș povesti generalului Silviu Predoiu, pentru că aș fi chiar ridicol. Știe bine cine i-a trimis afară, la studii și în ce scop, la începutul anilor 2000, pentru că subordonați de-ai săi, aflați la post prin aceleași țări, cu diverse acoperiri, au dat peste ei pe acolo, ba chiar unii au mai și raportat în Centrală.
Nu în ultimul rând, cam cum se poate interpreta faptul că în fruntea principalelor două partide politice sunt puși de mulți ani doar niște unii care au dosare la DNA, sau în cel mai fericit caz, niște fapte atât de grave la dosar, încât să fie dispuși să facă la orice oră orice li se spune, inclusiv să predea cu arme și bagaje partidul și să se retragă la soție, la Bruxelles? Da, la Crin Antonescu mă refer. Sau să-și sabordeze propria coaliție, propriul guvern. Da, la Călin Popescu Tăriceanu mă refer. Cine ar fi putut să le determine asemenea sinucideri politice? A fost o întrebare retorică.
Ceea a făcut absolut ilegal SRI mai bine de 10 ani, până când Curtea Constituțională i-a băgat în cazărmi, atât cât i-o fi băgat, cât a durat Binomul Coldea-Kovesi, nu a fost o poliție politică crâncenă, adică exact „control total”, ceea ce generalul Silviu Predoiu spune că „nu există”?  Știți cam cum este? Cam cum un pedofil ar fi apărat cu argumentul „Nu este pedofil, nu l-am văzut niciodată în curtea vreunei grădinițe”.
Așadar, mă mai întreb încă o dată: Ce l-o fi apucat pe generalul Predoiu? Întreb asta, pentru că este nemaiauzit ca un general dintr-un serviciu secret să-l numească „inconștient” pe un senator al României, ales democratic. Opa! Nu chiar asta o fi o probă că serviciile de informații se amestecă grobian în politică?
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10767
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum