There is a gap between the opinion of the people and the policy pursued by the elite

Scris de mihai_tincanu Dum Sept 13, 2015 7:38 pm

http://www.miniszterelnok.hu/in_english_article/prime_minister_viktor_orban_s_speech_at_a_meeting_of_the_heads_of_hungary_s_diplomatic_missions_abroad

Prime Minister Viktor Orbán’s speech at a meeting of the heads of Hungary’s diplomatic missions abroad

9 September 2015

Viktor Orbán’s speech at a meeting of the heads of Hungary’s diplomatic missions abroad. Budapest, 7 September 2015

Good morning, Ladies and Gentlemen,

Thank you for giving me the floor, Péter. Allow me to welcome former minister János Martonyi, and to greet to the head of the Foreign Affairs Committee of Parliament. I am pleased to see Mrs. Katalin Szili. Let me see if there is anyone else from the opposition; there is no democracy without members of the opposition. Where are they? László? Good morning, former foreign minister Kovács, I welcome you warmly, too; I am happy to see you as well. Is there anyone here from Jobbik? No one? Never mind. (Laughter)

Ladies and Gentlemen,

Indeed, as Péter (Szijjártó) has said, we last met in March. In light of the latest news, we could say, of course, that a great many things have changed; but in actual fact, the essence of our message and the ideological and spiritual premise for our meeting today have not changed at all. In March too, we established that Hungary must have an independent foreign policy. The essence of an independent foreign policy is that it is based on the interests of the Hungarian people, and its yardstick is the prosperity of the Hungarian people. Our conviction in this led us to talk about this in the spring of this year. If a foreign policy is submissive and is driven by the desire for accommodation, it shackles itself, and is unable to meet the expectations that we might wish to aspire to; in other words, it is a fundamental interest of the Hungarian people that Hungary should have a foreign policy which is based on the premise that Hungary’s best interests are of the utmost importance, and its foreign policy should be implemented around the world by people who believe this.

Ladies and Gentlemen,

If we were in a country other than Hungary this might merely be a platitude, as Hungarian foreign policy also has traditions of a different kind. Hungarian politics has another, well-defined tradition and school of foreign policy. I do not want to speak disparagingly of foreign policy doctrines, the content of which I dispute, but whose intellectual quality is otherwise sound. This is a foreign policy of conformity, which always sees the Hungarian interest best served by following the actions of others. A very strong strain of this tradition survives amongst us, and this is what we would like to reverse. This tradition is strengthened by the unfair international attacks we are subjected to on a daily basis. There is an instinct to comply, in particular if you are not sitting in this warm, cosy place (and I apologise, Péter), but if you are elsewhere, out there in the cold – or, for the youngsters, if you are a G. I. Joe, and you must continuously stand your ground in a place where you, your country and your government are under constant fire. In such circumstances, these old reflexes to conform – which stem from that other, old school of foreign policy – suddenly become an understandable personal and spiritual need. And if you are not sufficiently steeled and your position is not hammered firmly into the ground it may well occur that, for understandable human reasons, you do not represent Hungarian interests, but you find yourselves trying to represent Hungary’s best interests by causing the least possible unpleasantness within your personal network of relations. This is a serious problem. All of us who enter the international scene have to cope with this. From my own experience, I recommend that your hormonal system reacts to this political situation in quite the opposite manner. The more you are attacked, the more staunchly you should state your case, rather than the more softly, compliantly or cunningly; you should represent your position all the more clearly and politely, in very simple terms. Should you defend your personal comfort zone, should you soften, you cannot defend your position; you can only do so if you harden yourselves. Be polite, flexible and friendly, but do not give an inch on the position which you are required to represent. This is the most important thing I would like to ask of you.

You can see that we live in a hypocritical world, and in this department we are hundreds of years behind others. Whether this is to our credit, or we should hold it against ourselves, I cannot decide. One certainly does not appreciate hypocrisy in one’s own family. You, who meet representatives from international politics more frequently than I do, may have a better idea of how far this accords with international politics. The essence of the matter is, however, that we live in a hypocritical world. The French foreign minister attacks us because of our fence, while the French prime minister erects one. We Hungarians might think that we should be ashamed of ourselves if we said such a thing. Such statements are an embarrassment to those who make them, aren’t they? They don’t think so. The Austrians say that more of us go to their country than might be desirable; but if we look at the figures, we see that far more Austrians go to Germany than Hungarians to Austria. If we said something similar we would feel ashamed: we would say that we had been found out, that our words and deeds were at odds, which is a bad thing. But they are not bothered. I would therefore like to remind you that your starting-point should always be the Hungarian interest, and not what your counterparts say – and in particular you should not rely on the articles on foreign affairs which they commission. And please represent the stance which your state secretaries and the Foreign Minister ask you to represent.

Ladies and Gentlemen,

We should now talk about the most important question at hand: the price being paid for a set of blundering policies in world affairs. We all know that the process we are in the midst of – or if you like, the process which kicked the door in on us – is not without precedent. If a major international player decides that they wish to overthrow a government which they happen to dislike, say in Libya, they risk causing a state of chaos: in other words, the risk that the former government will not necessarily be replaced by an organised opposition. We send Gaddafi packing because he does not conform to certain Western European and American interests and does not conform to certain ideals of universal human rights. The world feels it has the moral authority – and we ourselves supported these measures – to remove him. In the wake of this a state of chaos emerges, because there is no longer any country holding back the masses setting out from the interior of Africa in the hope of a better life. And these people will come here, to Europe. I clearly remember what Prime Minister Berlusconi told us when we, the leaders of the European Union, were discussing what we should do: should Gaddafi go? Should Gaddafi stay? Should we take action against him? What should be done and how? At the time, Berlusconi told us clearly that he had an agreement with him, a financial and political pact, as part of which Libya guaranteed the protection of its borders on the European side, and therefore Italy did not have to worry about a flood of migrants from that region. He told us this plainly. He asked the great western powers not to destroy Libya without plans to curb the flood of migrants coming from the heart of Africa. A similar example was the international decision that an intervention needed to be carried out in Syria, and the West deployed the most sophisticated available military technology. As an ally, we were also involved through our tacit support, and therefore I am now not talking about the responsibility of others but about the responsibility of the wider western, Atlantic political community which we are part of. No one considered an action plan for the possible state of anarchy which could easily emerge in the wake of such an intervention. To put it in more precise terms, the United States did prepare for this eventuality: as you may have seen yesterday, they announced that they will not accept refugees – either from Syria or elsewhere. The same international law applies to everyone: the refugee conventions are as binding on them as they are on us. Yet a number of countries, with Australia taking the lead, made it clear that they would not accept migrants or refugees. America took the same stance, and so did Israel. Only the day before yesterday, the Gulf States – which belong to the same religious and cultural community as the people heading for Europe now – announced that they will not accept migrants or refugees. Only Europe is doing so! Everyone is prepared for an eventuality which is undesirable but which may well come about. Everyone has made a policy decision, and the citizens of every such country – Australia, the United States, Israel, and the Gulf States – can feel that their leaders are in control of the situation, adopting decisions and enforcing them. There is a single exception: we Europeans. This is the situation today, and you must stand your ground in this extremely difficult environment.

Ladies and Gentlemen,

It is also evident – and I can now tell you this first hand, as I had meetings with every leader of the European Union last week – that there is no plan of any kind for the management of this crisis situation. In the current situation the underlying problem is grave enough, but an even more serious problem is that there is no European plan for handling it. The plans which we have are not aimed at the problem, but its consequences. A quota system – whatever that may mean – is an expression of an idea to distribute people arriving in Europe among ourselves according to certain percentages or numbers, and so on. We find this unacceptable, because it seeks to address the consequences, rather than the cause. The cause is that Europe is today unable to exercise control over its external borders. As long as we fail to control our external borders, we cannot tell how many people we shall be eventually forced to distribute. We were initially talking about 40,000, then 120,000, and now we are talking about 500,000. And if millions more continue to arrive – and I believe that millions more will arrive – and if the leaders of Europe fail to change their policy, shall we distribute them all? The Hungarian position is against quotas. The Hungarian position does not exclude the possibility of talking about a quota system at some point in time, in a fair manner; we have a problem with its timing. We must adopt the position of “first things first”, as the Americans say. As long as we are unable to protect Europe’s external borders, there is no point in discussing the fate of migrants at a political level, but we can talk about it at an expert level. It is absurd when you think about it. In a news item from last night, I think, the Germans said how many billions of euros they will spend on migrants arriving in their country, instead of giving that money to the countries neighbouring crisis zones where people who are now coming here in large numbers can first be given refuge. Everyone would be better off if they did not come here. This is important. It would cost less, and there could be no moral objection to our conduct. Instead, we choose not to protect our borders, they come here, and we are then faced with financial burdens many times greater.

It would make far more sense for the European Union to set up a fund – according to some reports, there are such funds – from which we would agree to provide financial aid to the countries which are important for us now in terms of managing the refugee problem in their region. First of all I could mention Turkey. This is the key, Ladies and Gentlemen, because I believe it is an illusion – one which many European politicians share today – that we shall somehow send them back at some point. Sending back anyone who is already here would present far greater political risks, would cause more human suffering and would cost substantially more money. Conflicts should be managed where they emerge. Who will send hundreds of thousands or millions of people back from here? Hungary is in a fortunate position because here we will not have hundreds of thousands, or millions. But who will send them back from Germany? As things stand now, not even Austria will have to face this problem, because everyone is leaving Austria for Germany. Who will undertake this task? Who will make the decisions which are necessarily related to this? Families will have to be transported, by air and by rail. Who will take this risk, when a sizeable proportion of European public opinion has expressly welcomed these people? There is no agreement in the countries of Western Europe – unlike Hungary, where surveys show people’s views with perfect clarity, and where we succeeded in finding areas of agreement with the aid of the National Consultation. Elsewhere there is a wide gap between the will of the majority of the public and the will of the political elite.

I feel compelled to say that in most European countries – I could honestly say in ninety per cent of European countries – there is a gap between the opinion of the people and the policy pursued by the elite. (I am not going to mention which countries – not a single one – to spare our Foreign Minister the time-consuming task of having to receive ambassadors.) In a democracy this is a serious problem. This difference may be covered up for a while with, say, orchestrated journalism. And if you look at the press of one country or another (I myself check it every day), no one could reasonably claim that there is no orchestrated journalism. We stand accused of causing problems for press freedom; but if one surveys the entire Hungarian press for its depiction of the migrant crisis, if one examines the various voices and tones, if one looks to see how opinions diverge, one finds a much broader spectrum than in the press of the countries which believe themselves to be – entirely without foundation – more advanced than our own. This is not a philosophical question, or a question of media law; this is a question of facts. Every morning more proof emerges that there are orchestrated opinions on these issues. I am not accusing anyone of personally controlling the press or public opinion; I am not even claiming that political leaders guide these opinions. I am merely pointing out that western societies are constructed in a way that makes it possible to pursue policies there over a longer period – I mean weeks, rather than years – with apparent public support, which the majority of the people do not actually support; but even there, this cannot go on indefinitely. Those countries are more developed democracies than we are, and therefore their leaders are able to distance themselves more from the people. This is less possible in a less developed democracy such as Hungary; here, we must immediately integrate public opinion into our policies: there is less tolerance, and if we pursue a policy contrary to their view the public show tolerance for a much shorter period. There is a limit everywhere, however, and this is what is creating internal tensions within European politics, because everyone feels that things cannot go on like this forever. The public’s voice will have to be heard sooner or later. The people of Europe will regain their ability to influence politics sooner or later, as this is their constitutional right – it is just a question of time. I am certain that, sooner or later, there will be a different migration policy in Europe – one that will stand on different foundations. Such a policy must be developed, as a democratic system cannot live with this internal contradiction for long, and Western Europe is unquestionably a democracy. It will therefore have to resolve this internal contradiction, too, one way or another.

I would merely like to say this in the context of areas of agreement: though it is not on the agenda of this group, it is nonetheless useful to look at some other professions, and to look at the mysterious art of political strategy. This is pursued in the Prime Minister’s Office, in the Prime Minister’s immediate vicinity: advisors are familiar with this world. In this world – at least in Hungary, and certainly ever since we have been in office – there is a professional consensus. According to this, whenever we see a problem – a difficult issue, or rather several difficult issues – on the horizon, we seek to reach areas of agreement between the people and the Government before it looms larger, before its weight starts to crush the entire spectrum of Hungarian politics and before it culminates in a crisis. Our opponents always joke about the National Consultation, and we sometimes give them ammunition; however, the essence of the National Consultation is to create an area of agreement on the most difficult issues in good time. It is not just about legitimacy, something that the Government can refer to – but that is not irrelevant. We must have a genuine area of agreement to directly explore people’s opinions with our questions. And if out of eight million people one million send the questionnaires back, it means that they probably discussed the question at home, over the kitchen table or somewhere, they must have given it some thought, they must have spent some time pondering the issue and, by ticking the boxes, they stated that this is their opinion on the question. These are important things. This is why we are able to stand by our migration policy. The Government’s position on migration is uncompromising – because one million out of eight million people responded, and 85–90 per cent of them told us clearly what they want. They also told us what they do not want. So there is an area of agreement in Hungarian politics, and several areas of agreement on migration, which gives democratic stability to the functioning of the Hungarian government. If this were not the case, there would be the sort of wavering which we observe daily in democracies west of us, where public opinion is solely expressed through the press. In politics – in particular, in modern politics – we must stand with both feet on the ground. We are not talking about gaining people’s votes, which is also important, and the time to talk about that will come in 2018. But until then, we must gain the support of the majority of the people for specific decisions, and there is no other way to achieve this than by resorting to these methods. These are valuable methods and valuable areas of agreement which now exist.

Ladies and Gentlemen,

Speaking in specific terms, I have to say that at the very end, in a few months’ time – perhaps in as long as one or two years’ time – the current debates about whether there should be quotas, whether one is allowed to build fences, and if not, why others should be allowed to do so, and how many more migrants will come, will eventually be replaced by a single final debate. By this I do not want to say that the current issues are not important: whether we should distribute migrants amongst ourselves, who is a refugee and who is a migrant, or whether they can be sent back (and in a minute I am going to tell you where they should be sent back to and who should take them back). These are all important issues; but we shall eventually come to a debate which will first emerge in circles of the ideologically-motivated intelligentsia in the West, will then penetrate the realm of politics, and will finally reach Hungary. The question is whether a country has the right to declare that it does not wish to change its own ethnic-cultural composition suddenly and dramatically as a result of external intervention. Does a country have the right to say it does not want this? Or do we have to subject ourselves to the international liberal doctrine (I apologise for introducing ideology), which says that everyone is free to choose where they wish to live in the world? And that those who already live somewhere do not have the right to say whom they want to or do not want to live together with? This will be the very end of the debate. This is the point we shall reach. In my statements I am preparing the Hungarian position by degrees, as you may observe, and therefore current issues and the Hungarian positions to be taken in the long-term debate usually emerge side by side. I suggest that everyone should prepare for having to take a stance on this issue at the very end. I do not wish to engage in the debate now; I would merely like to point out to you that we have a position on this debate. The National Consultation provides us with firm support in this respect also. Our position is a sovereign position, according to which every nation, every community, every state has the right to decide on its own development. This is why we do not have the right to influence or to even pass judgement on the attempts of other countries to live with large communities which are based on religious and cultural foundations which are different from those traditionally found there. I believe we should not in any way judge France for choosing to have – or at least accepting – a society in which eight to ten per cent of the population is from the Muslim community. And based on demographic calculations – and this is pure mathematics – indigenous French people have also decided that in the future they shall live in a society in which that community will form an increasingly large percentage. That is their decision. Obviously, the Germans also made their own decision with respect to Turkish people some time ago, and have been making decisions on this ever since. I believe that we must not pass judgement on these decisions, either from a political point of view, or based on reason, because it is the right of every people – a given country’s indigenous people – to decide with whom they want to live.

Likewise, it is a historical feature of Hungary and a given – regardless of what anyone may think about it, whether one likes it or not – that it is home to hundreds of thousands of Roma. Someone, at some point in time, decided on this, and this is a situation which we have inherited. This is our situation, this is a given which no one can object to or call into question in any way and which we accept in our life. At the same time, however, we cannot require others – in particular, others to the west of us – to follow suit, and demand that they should also live with a substantial Roma minority. What is more, when members of our Roma minority decide to leave for Canada, we want to make it very clear that we would like them to stay, and that we want to solve the formidable problems involved in our co-existence so that they can stay. We expect the same of others as that which we expect of ourselves. Others, too, must treat us in the same way. On this we must not interfere in their affairs, but likewise they must not interfere in Hungary’s desire or refusal to change its current state, its current cultural-ethnic composition, through any refugee or immigration policy, or any other method. Because if the Hungarian people decide that things are fine the way they are, thank you very much, no one has the right to tell us to change – to tell us to live with a substantial and ever-growing Muslim community. No one has the right to demand this of us, and at the end of the debate this is what we shall have to say in very clear terms.

Later we need to make some distinctions, but the time has not yet come. As we are gathered here in order to prepare for the future, however, I would like to tell you a little about these future directions. First of all, we do not have a problem with Islam. To clarify: I do not know what is in people’s heads, as that is to some extent a private affair, and there are also some people who have problems with Christianity; but in a political sense, Hungary will not take an anti-Islamic stance. We look upon Islam as an intellectual and spiritual structure which has great merits and which created entire civilisations over a considerable part of the world. We do not live in those civilisations, we live in the Christian civilisation, but we nonetheless recognise them. In those areas there are civilisations, instead of barbarism. Consequently, we do not wish to engage, and the Hungarian government does not wish to become entangled, in debates about the nature of Islam, and other issues which have permeated Western European politics and which, I believe, poison the atmosphere and in no way serve the cause of co-existence; we do not want these debates. It would not be wise under any circumstances if, in consequence of the current situation, our relations with countries which form part of Islamic civilisation were to be disrupted. Therefore, even if arrows may be fired at us from those parts – and fortunately there have been not quite as many recently as in the past – we must try and disregard them. Turkey is our friend, and it is our friend even if we tell them that we do not want to see a large Islamic community in Hungary. For all that, Turkey is our friend. And we do not have a problem with Turkey seeing Islam as a value to be integrated into its politics to some degree. That is their prerogative. The Gulf States are our friends. We would also like to come to an understanding with Iran. And this foreign policy has nothing to do with what we think about our own country’s cultural or ethnic composition.

The second important point on which we have to make a careful and fine distinction is that we have no problems either with the Muslim community living here in Hungary. Those who are here have found a good place to be. They are in Hungary in accordance with the law; they are not immigrants, but have come to Hungary over the last twenty to twenty-five years, have entered the country lawfully at designated border crossing-points, have asked permission to establish their businesses, and created a living in Hungary. We are perfectly happy to have kebab shops on our main streets. And at Easter we like to buy lamb from the local Syrian butcher. They have their own living, they have settled here, and contribute with their work to the value which Hungary generates year after year. Therefore, we shall continue to appreciate the Muslim community which we have in Hungary, but we do not at all wish to see a sudden and dramatic rise in their numbers as a result of external intervention. I know that these are seemingly contradictory ideas, but if we have sufficient intellectual power to express and to represent these ideas in a subtle manner (and if our ambassadors do not have that, no one does), I believe that you will be able to do just that. We do not criticise Islam as a civilisation, and we wish to strengthen our relations with countries forming part of that faith. We look upon the Islamic cultural communities living in Hungary as a valuable asset, and we do not wish to put them in awkward situations even at a verbal level; but we insist on Hungary’s current ethnic-cultural composition, and we do not want to recognise anyone’s right to force us to change that. This is more or less the position, the intellectual stance, which you will have to represent with respect to specific political issues. I ask you to choose the words that you use with regard to these more profound, underlying considerations, and to increase or lessen the strength of your message as necessary.

Ladies and Gentlemen,

Border protection. What I am going to say might at first appear to be medieval, but as the Americans say the same thing, this medieval approach is probably acceptable. A country which has no borders or is unable to protect them, should the need arise, is no country at all. Naturally, the European Union made the right decision, also from our point of view, when it determined upon reducing the importance of borders between the Member States to a minimum. I would like to stress that it did not eliminate them, as there is still a border between Austria and Hungary. And there is a border between Germany and France as well; even if there is some dispute over where it should actually run, it is there nonetheless as designated in the relevant international conventions. The fact that there is no actual border control at these border crossing-points after we introduced a legal regime under special rules which does not employ joint border controls and which we commonly refer to as “Schengen” does not mean that there are no borders. There are borders. Our situation is different from, say, that of the Germans, who have no external EU borders: we have them. Hungary is in that group of countries which not only have borders internal to Europe (say towards Austria or Slovakia, where there is no border control now because under the Schengen Agreement we agreed to pretend that there are no borders), but which also have external borders which we have agreed to protect. If any of you took the time to look at the Schengen Agreement (I doubt that many of you regularly read it before going to bed, but let us assume that you did take a look), you would find that this is clearly laid down. This is not a recommendation, or a humble request, but a legal obligation: a country which signs up to the Schengen Agreement – i.e. does not patrol its borders neighbouring other EU Member States – must agree in return to protect any of its borders which are also external borders of the Schengen Area. This is part of the Schengen Agreement, and this is an obligation. Therefore it is the duty of Hungary, Greece, Italy, Spain and France, which all have such external borders, to protect these borders with their national forces, as national borders. Furthermore, in this Schengen Agreement – which one has recently been forced to study carefully and which has added new dimensions to one’s legal knowledge – one can find another provision, saying that the countries with such external borders must guarantee that non-EU nationals may only cross their external borders at the designated border crossing-points, during certain official hours. Let us now compare this with the reality. Imagine stationing ourselves, with the Schengen Agreement in hand, in Röszke, by the unmarked “green border”, and telling people – although it is unclear in what language we would speak to them – that the situation is as follows: there are Dublin regulations, Schengen and common European agreements; here is a border, and you are not allowed to cross it. Would you be so kind as to read this? The border crossing-point is over there, you must go there. It is night time, unfortunately, and you will have to go there during opening hours. Today this is the legal reality.

And there is a sociological reality which is vastly different from this. We must ask ourselves what we are going to do. Are we going to pretend that these legal obligations do not exist, and say that life has overruled the law? I would note that we could cite examples of genetically encoded attitudes dating from the communist era which we acquired as justifications for our own transgressions: “Do you seriously expect me to respect their laws?” We Hungarians understand the possibility of adjusting the law to our own needs, rather than our conduct to the law; but if Europe does this – and this is what Europe is doing now – this will cause major problems. It is not possible to maintain certain rules based on common agreements, while at the same time saying that they cannot be enforced in reality. If these two part company, it will first eliminate the Schengen system, and bring with it the risk of more physical borders elsewhere, in the interior of the European Union, rather than on its external borders. And then we shall forfeit freedom of movement, which will in turn destroy trust, as one Member State will not believe that another is unable to protect its borders, assuming that it really does not want to protect them, and is merely shifting the problem on to others. Here I could mention Greece as the focus of such a crisis of trust. Greece should provide border control, which could prevent illegal migrants reaching Hungary. We would not have any problem at all if the Greeks duly performed the required registration and separated refugees from migrants; if that was the case, Hungary would not have any problem on the Serbian-Hungarian border, and therefore neither would the Austrians and the Germans. However, the Greeks are not following the rules. We can now start wondering why Greece, which is our ally and with which we sympathise in its current plight, does not follow the rules. Is it unable to follow the rules, or unwilling to? And so we see the beginnings of the erosion of trust, the very foundation of the European Union. In response to this presumption we create legislation, and everyone knows that it was passed because we do not believe the Greeks (but this is something that no one will admit to), and the whole thing will turn into a hypocritical legal system in which the moral requirements on compliance are continuously loosened, as everyone knows how they were conceived. This is a dead-end street. We cannot build, maintain or operate the European Union like this. In other words, if we have regulations – European regulations which are based on common agreements – they must be observed. This is the dilemma Hungary is facing. And we do not want to say: “Dear Austrian brothers, dear German friends, when we allow people to cross the border, this is a situation which was caused by the Greeks, and that’s that”. Having signed the Schengen Agreement, we insist on complying with it. The problem is that right now we are unable to do so.

The Hungarian state should arrive at a point at which, if it demands that from tomorrow morning its borders can only be crossed at designated border stations, according to prescribed procedures, it should be able to enforce this decision. Do you think we could enforce this today? We cannot. We cannot, because there is no physical border between Serbia and Hungary. Or at least if a line can be a physical border, there is no physical structure above that line which would enforce the rule that no one can cross the Hungarian state border other than at designated border stations. This is why migrants are pouring in: because we are unable to enforce this rule. When we saw that this situation could arise, we decided on the construction of – what is the PC term for it? – the temporary border security fence, or simply the fence. We were perhaps also aware that we were pressed for time: it was not possible to build a fence like the one the Spanish had built, or the one erected by the French, who proudly boast about it at home and deny its existence in their external communication – but that is another story. We needed to build a tall border fence with good technical parameters as a durable, long-term solution, and at the same time a rapidly-erected wire border fence in front of it. We needed to build the two simultaneously, and once complete, we will have to maintain them both until the current madness subsides. The problem is that, while we are of course making progress with the construction work, time is ticking away. It is in the elementary interests of us all, including the European Union – and whatever they may be saying, it is equally in the best interests of the Austrians and the Germans – that we should not act like Greece. Hungary should not behave like Greece, but should have the will and the ability to protect its external borders. To this end we need a physical line, a physical structure, which the military – and I ask the opposition not to tie our hands, but to make it possible for us to deploy the army for these purposes – can control, together with the police and members of other authorities with border surveillance powers.

The opposition has every reason to ask whether there is any guarantee that this will be sufficient. There is no guarantee. One thing is certain: we must do everything that is humanly possible. This also has moral implications, to which I shall return in a minute. As I said, there is a dimension under international law, and there is a clear national interest which dictates that we should do everything we humanly can. If a decision is adopted that the borders must be protected, I expect members of the Government – the Defence Minister, the Interior Minister, and in general every member of the Government responsible for border control – to ensure that our borders are protected. This is a question of suitability. Not just a question of the suitability of individuals, but also a question of the suitability of the Hungarian defence and police forces. We keep them, pay them and respect them, and we have good reason to do so – particularly in the case of the police. They have performed their law enforcement duties to the highest standards and have been able to control events without resorting to physical force or using minimal force, so that we have managed to preserve the physical safety and property of migrants and Hungarians alike. A few hundred police officers will take their oaths in the next few months, to protect Hungary’s external border to the best of their abilities, within the boundaries of the law, and to thereby protect the Schengen system, and ultimately Hungary’s EU membership. This is a European obligation. I sincerely hope that the Hungarian law enforcement agencies will be able to fulfil this obligation. In this respect we are not sparing human or financial resources; we shall make any number of people and any amount of money available. This job must be done. Otherwise we could find ourselves in a situation similar to that of Greece.

Let us now also talk a little about the issue of moral responsibility. After all, these are human issues, there are millions of people on the road, and many of them have set out from countries where there are indeed armed conflicts – even if the majority do not come from regions like that. The ratios are changing spectacularly. The percentage of migrants coming from the interior of Africa is rising continuously, and we also see the appearance of migrants from Pakistan and Bangladesh. Even if these people are not coming from war zones, they have somehow covered thousands of kilometres, mostly on foot, and in some cases together with their families. It is therefore unavoidable that we should respond to this situation on an emotional level also; in order to relate emotionally, we must clarify the issue of responsibility, and in particular the issue of moral responsibility. And I would very much like you to succeed in this process, even if intellectually it is a very difficult one. In politics – in which you yourselves are serving – or in constitutional law, the nature of responsibility is linked to the outcome. There is ultimate responsibility for the outcome. When you find yourselves judged at the appropriate time, whether in this world (not something I would wish for, although there have been plenty of moments like this in Hungarian history) or in the next, you will not be asked what your intentions were, but what the outcome of your decisions was. In politics, one does not bear responsibility for intentions; the only responsibility that exists is for outcomes. This somewhat distinguishes our line of work from most other jobs in daily life. Nonetheless, we are responsible for the outcome. I am not going to name names, or even countries, but if someone keeps saying that we abide by the Dublin Convention, and it is now time to distribute migrants in Europe based on quotas, it sounds like a legally appropriate proposition. it is a positive proposition in its intentions, but despite these intentions it is a terrible idea, because the outcome of this will be that the people concerned will take this as a message that they can come to no harm, they are free to come as they have done up to now, they may cross borders illegally as they have done so far, and they will eventually find shelter and accommodation somewhere. From nations’ points of view, quotas mean a sharing of burdens: the burden which each nation agrees to share. But for a person who has walked two thousand kilometres, quotas are not about burdens, but about getting shelter somewhere and, regardless of the underlying intentions, the message is taken as an invitation. It is this outcome that we bear responsibility for. Our moral responsibility, too, is linked to the outcome, rather than to our intentions; and regardless of our intentions, our political decision has encouraged millions to set out, and for this we must accept our share of moral responsibility. This is why it is very important to make it clear, and this is why I put it as plainly as I do, almost with the harshness of sandpaper, when I say: ‘Do not come’. I beseech those who wish to come to Europe through Hungary: ‘Do not come’. I say this for moral reasons, because we Hungarians cannot be responsible for what may happen to you on the way. We are not encouraging you to set out on this journey. And I, and we Hungarians, cannot accept responsibility if the sea claims your lives. Do not risk your lives and the lives of your children for the sake of an illusion. Do not come, you will not be able to cross the border. As you are not refugees (and I shall come back to this in a minute), but migrants, Hungary will act in accordance with the rules on migrants. Hungary will not let you in, or will send you back. Therefore you should not risk your children’s lives.

These people – and we are coming to a very important point here – are no longer fleeing to safety. Turkish refugee camps may not be the most comfortable places, very probably are not what you would dream about, and may not offer the life we would like for ourselves, but those who are already in a Turkish refugee camp are safe. They have already moved away from the area where their lives were at risk, day in and day out. Those who have reached Greece are already safe, as no one in Greece will persecute them. Those who have reached Macedonia are already safe, and are no longer fleeing for their lives: they want something else. Those who have reached Serbia are safe: they want something other than safety. And those who have reached Hungary are already safe, and are not fleeing for their lives; if they want to move on, they want something else. Migrants who have reached Austria and travel on to Germany are not fleeing for their lives, because their lives are not in danger in Austria – so they want something else. And we must face up to the fact that these people do not simply want refugee status, but they want refugee status in Germany. That is a big difference! Because in fact, they simply picked out the German lifestyle as something they see as desirable. They could live in Macedonia, or Turkey, or Greece, or Hungary, but they do not want to. They want to live a German life, and they want to go there. This has nothing to do with safety. This has nothing to do with the moral responsibility we bear for a person fleeing for their life, and we must therefore treat them as migrants rather than as refugees. We understand this because life in Germany is certainly better than life in a refugee camp in Turkey, or in Greece, or in Hungary. If this were not the case, Hungarians would not go to Germany for work. But they want a German life. And if we do not make this clear to ourselves, but allow highly visible emotions to force us to assume a false moral responsibility, we shall make the wrong political decisions. We may even make decisions which are morally well-founded in terms of intentions, but catastrophic – almost criminal – in terms of outcomes. We simply must not do this. We must therefore speak in clear and straightforward terms: if you have your life, you are not in danger, and have fled, it is better for you to stay in Turkey or in Greece, rather than try to come to the European Union through Hungary. And if you want to emigrate to the European Union, the EU has rules for that. Every country has its rules on immigration. If you wish to live in Hungary, whether as a migrant or as a refugee, an application can be submitted in Athens at the Embassy of Hungary – or I believe, at the Embassy of Germany there also. We will assess your application. We have our own rules, and at the end of the procedure we will tell you whether, if you are refugee, you should stay here or under international conventions you should move to another country. If you are a migrant, we will tell you whether we want you to live here, whether we need you, and whether we can find a place for you. Because we are the ones who best know how many people we are able to provide jobs for and to care for at the same level as Hungarians; and we can only provide jobs and care for a number of people which does not upset our own system.

From this viewpoint, I think that what the Catholic Church said recently is very wise. Even heretics are free to express their appreciation here, as it is perfectly obvious that if private individuals take on burdens in this situation – for instance, in the form of donations for the needy, or the church organises collections or decides to give from its own resources – they are not doing a bad thing from an economic point of view. It cannot be harmful to the national economy and may, in fact, be beneficial. I do not want to go into complicated arguments here about purchasing power and spending, et cetera, but it may well be beneficial for the economy. If, however, the burdens fall heavily on countries, and their budgets need to pick up the bill, it means that those economies will not be able to grow. The ratios of production and distribution will change, the ratios of funds available for the development of the economy and welfare expenditure will change, and a great many other things will change, which may easily push those countries towards economic disaster. Several experts have argued in this vein. This is why I think it is very reasonable that the Catholics – and of course, two thousand years is two thousand years – wisely send the world the message that individuals and churches must take on their own share of responsibility, rather than state budgets. And this distinction is extremely important, because otherwise we would destroy the Christian welfare states. I think this is an important distinction which we rarely talk about, but it is perhaps important to mention here.

Ladies and Gentlemen,

Is there anything else worth mentioning in the sixteenth minute of my lecture? Yes. I could perhaps supply you with an argument or two regarding the quota system. What is the situation now? The situation is that we are a flock, all twenty-eight of us, and our leaders have told us that quotas are a good thing. All twenty-eight of us must therefore repeat that quotas are a good thing, but there is one sheep in the flock which says: “Hold on a minute!” Of course, the sheep with the bell around its neck leads the way and must be followed, and so far so good; but is it absolutely certain that we have carefully considered this? Is it absolutely certain that we have thoroughly considered every angle? Is it absolutely certain that the quota system will resolve the problem of migrants flooding across the green border in their thousands every day? And mentioning quotas, are they mathematically defined in relation to something? And can you tell what the total is that they will be defined in relation to? Forty thousand? Five hundred thousand? One million? Ten million? How many will come? Ladies and Gentlemen, shouldn’t the calculation of quotas come after first protecting our borders, so that we know precisely how many people we are talking about, and can then determine who will take on what percentage? But even if we were to reach the stage, Ladies and Gentlemen, of talking about the distribution of migrants within the Schengen Area, are we going to fit electronic tags on their ankles? Will people granted leave to stay in the European Union all be sitting in a row, and told: ‘You’re going to Tartu, you’re going to Southern Portugal, you’re going somewhere around Frankfurt, and you are to settle down on the outskirts of Vienna’? And what if they do not want to? Or if we take them there, will we chain them to make them stay? How will this work? Has anyone thought through how this will work within the EU and its system of free movement? We are talking about this, at the level of slogans, instead of about the need to protect the borders so that we may at least find out who it is we are to give asylum to and assess the magnitude of the problem; and about whether this whole scheme should be compulsory or not. I believe that when they consider that here we are, the twenty-eight of us, as a flock, they will find that a black spot will appear, and that one will be the black sheep of the flock. I sincerely hope that when that black sheep says in the name of reason that we should stop and clarify a few questions first, it will not feel uncomfortable. You are not the ones who should feel uncomfortable.

At the same time, be cooperative, because the other twenty-seven (or however many of them there are, as I am perhaps being unfair to the Visegrád countries, given that they, too, stop to ask the same questions as we do) are right to say that the problem is one that is worth working on for the benefit of all. Because it is true, on the one hand, as I said, that everyone wants to go to Germany, and this is, of course, a German problem. But Germany is part of the European Union, and Chancellor Merkel is right about this. If Germany is part of the European Union, a German problem is also a European problem. So we should not quarrel, and should not be inflexible, and above all not be patronising towards our twenty-seven partners in the EU, but should be cooperative, friendly and flexible, without giving an inch on our own position in the absence of reasonable arguments. This is what I am asking of you. Politics is a difficult world, a club of street fighters, but today the street is called the press, or communication. And of course rules do not count for anything in this environment. In the international press no one will have any qualms about reporting that migrants are treated inhumanely in Hungary. In contrast with this, what is the truth? The truth is that everyone who comes here must register under the Schengen regulations, we must ascertain their identities, and they must complete a form so that we know that they are who they claim to be. We then give them accommodation, shelter, food, water and medical care in designated locations which can be readily reached. What is more, we even take them there if they want us to. But it is not possible for a few hundred people to decide that they will not register, sit down by the side of the road, and say that from now on this is where they want their food and drink, this is where the doctor should come to see them, and then chant the name of the German Chancellor and Germany because they want to go there, so they demand to be taken there immediately. This will not do. And I believe no one has the right to demand this of us, however desperate their situation might be.

It is absurd that Hungary takes action against its own citizens in order to enforce compliance with transparent rules. If a Hungarian crosses the border illegally, we punish them. If a Hungarian walks across the green border into Serbia, they are committing a misdemeanour. What is more, if they cross the green border into Austria, it also qualifies as a misdemeanour. And then are people other than us free to do so? And are we to assist them in this? Let us just think about the absurdity of all this. Therefore, I think that the Hungarian position is both humane and consistent. Migrants must cooperate with the authorities, must be identified and registered in compliance with European regulations, and we then offer them the option of going to gathering points where they are given food, drink, accommodation and medical care; in fact, we ask them to avail themselves of these services. This is where we stand now. This situation will change on the Hungarian side, Ladies and Gentlemen, on 15 September, as the Hungarian Parliament – and I would like to take this opportunity to express my thanks for its cooperation, even though it was not unanimous – voted for new regulations which raise the level of protection of Hungary’s external borders. Representatives voted for regulations which make it clear that illegal border crossing is not a minor offence carrying a penalty of 20,000 forints, but one which is punishable by imprisonment or deportation. And human trafficking is not some casual way to supplement one’s income (even if those who are willing to join this business on the Hungarian side may otherwise find it convenient), but a crime: a very serious crime, which carries a sentence of several years in prison, and full confiscation of property.

These will be the new rules from 15 September. The reason they are not being introduced tomorrow morning is that the new regulations are very much stricter than the former ones. And such tight regulations cannot be implemented immediately, even on the border. Everyone must be given time to prepare. This is why, for instance, we are pursuing a flyer campaign right now in Serbia. This is why we shall use all available media to tell migrants: the situation on the borders of Hungary has changed, do not come, because you are liable to face deportation or several years in prison. It is to be hoped that we can send this message on our flyers in the right languages, and correctly, with a degree of linguistic accuracy worthy of Hungarian culture. We would also like to make it clear to human traffickers that, from 15 September, the risks involved in fishing in troubled water are higher than before. At the same time, we are also giving our police time to prepare and set up border surveillance units, as this is not the sort of job they have been used to doing in recent years. And the army and our soldiers must also be prepared, once the legislative authority is given; and I again ask the opposition to enable extension of this authorisation for the protection of the borders to situations in which there is no conflict, but in which the borders are threatened by a civilian invasion. So everyone has a few more days to prepare for this.

The question now is whether a genuine change – an improvement as far as we are concerned – will appear overnight on 16 September. We might hope so, but cannot reasonably think so. Partly because the opposition refused to support deployment of the army, we were unable to debate the bill promptly in Parliament, and this will only be possible at some time after 20 September, I hope. Therefore we shall not be able to deploy all our forces on 15 September, because there are constitutional restrictions, and in a less developed democracy such as ours, you can see that the Constitution must be observed. In more developed democracies I see there are more flexible solutions. I would again cite the example of the French-British border. However, we must observe these rules, and this is only right; this is the only feasible solution from a constitutional point of view. And I believe that we can only take confident, firm action if we know that we stand on ground which is completely stable from constitutional, legal and moral points of view. But even if a significant change does not appear overnight, one thing is certain: the Hungarian government will not back down and will make progress step by step while enforcing international regulations as well as Hungarian laws, and while equally asserting fundamental moral and human values.

I sincerely hope that we will make swift progress, and the occasion will soon arise when Hungary can tell its German and Austrian friends that Hungary’s southern border is secured; of course this will not mean that Hungary has closed its borders, as has been stated in the international media. That is rubbish, if you pardon the expression, because securing a border does not mean that it cannot be crossed at all. The Hungarian border can be crossed – at the designated points. Life will go on. The Serbian-Hungarian border will be just as open for crossing by legal means as it was before; it will only be secured against illegal border crossing. Our German and Austrian friends may rest assured that we shall enforce the Schengen Agreement and we shall comply with it; we shall not shift the burdens on to others, but shall bear them ourselves. To demonstrate to you how far ahead of us the others are in hypocrisy, and that this is a race that we must enter, let me just give you one tiny example: while it is obvious that far more migrants are coming to Hungary (at times, many times more) than to other countries with external borders – and once again I shall not name countries – the assistance given to them is this big, while the assistance we receive is this small. But there is no reason in getting upset about this, because this is life in Hungary. The task in hand is to succeed using our own resources. This is why I always say that we are not going to ask for a single penny. There are funds from which Hungary should be entitled to assistance, and of course we believe it would be fair if we got our share of assistance; but we shall not go to a single country to tell them that we have enormous difficulties, and plead with them to give us money. Hungary is a state – a one thousand-year-old state – which must be capable of relying on its own resources in protecting its external borders and enforcing law and order on those sections of border. If we have to rely on our own resources, so be it. If we are given assistance, we shall accept it, but we shall never blame a lack of assistance for any failure to meet our obligations.

Ladies and Gentlemen, Your Excellencies, Honourable Foreign Ministers Martonyi and Kovács, Dear Péter,

Thank you for your attention. It has been an honour to address you.

(Prime Minister’s Office)

Scris de mihai_tincanu Dum Sept 13, 2015 7:43 pm

Discursul Prim-ministrul Viktor Orbán, la o reuniune a șefilor misiunilor diplomatice Ungaria străinătate

09.9.2015

Discursul lui Viktor Orbán, la o reuniune a șefilor misiunilor diplomatice Ungaria străinătate. Budapesta, 07 septembrie 2015

Bună dimineața, Doamnelor și domnilor,

Vă mulțumesc pentru că mi-podea, Péter. Permiteți-mi să salut fostul ministru Martonyi János, și pentru a saluta la șeful Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului. Mă bucur să văd pe doamna Katalin Szili. Lasă-mă să văd dacă există cineva din opoziție; nu există nici o democrație fără membri ai opoziției. Unde sunt ei? László? Bună dimineața, fostul ministru de externe Kovács, am vă urez bun venit călduros, de asemenea; Sunt fericit să te văd, de asemenea. Este cineva aici de la Jobbik? Nici unul? Nu conteaza. (Râsete)

Doamnelor și domnilor,

Într-adevăr, după cum a declarat Péter (Szíjjártó), ne-am întâlnit ultima în luna martie. În lumina cele mai recente știri, am putea spune, desigur, că o mulțime de lucruri s-au schimbat; dar în realitate, esența mesajului nostru și premisa ideologic și spiritual pentru întâlnirea noastră de astăzi nu s-au schimbat deloc. În luna martie de asemenea, am stabilit că Ungaria trebuie să aibă o politică externă independentă. Esența o politică externă independentă este că se bazează pe interesele poporului maghiar, iar etalon sa este prosperitatea poporului maghiar. Convingerea noastră în acest ne-a condus pentru a vorbi despre acest lucru în primăvara acestui an. În cazul în care o politică externă este supus și este condus de dorința de cazare, aceasta se cătușele, și este în imposibilitatea de a satisface așteptările pe care le-ar putea dori să aspire la; Cu alte cuvinte, este un interes fundamental al poporului maghiar care Ungaria ar trebui să aibă o politică externă care se bazează pe premisa că interesul Ungariei sunt de cea mai mare importanță, și politica sa externă ar trebui să fie puse în aplicare în întreaga lume de oameni care cred acest.

Doamnelor și domnilor,

Dacă am fi într-o altă țară decât Ungaria acest lucru ar putea fi pur și simplu o platitudine, ca politica externă maghiară are, de asemenea tradiții de natură diferită. Politica maghiară are un alt, tradiție și școală de politică externă bine definite. Nu vreau să vorbesc disprețuitor de doctrine de politică externă, al căror conținut I contestă, dar a căror calitate intelectuală este de altfel de sunet. Aceasta este o politică externă de conformitate, care vede mereu interesul maghiară cel mai bine servite, urmând acțiunile altora. O tulpină foarte puternic de această tradiție a supraviețuit printre noi, iar acest lucru este ceea ce am dori pentru a inversa. Această tradiție este întărită de atacurile internaționale abuzive suntem supuși zilnic. Există un instinct de a se conforma, în special dacă nu stați în acest loc cald, confortabil (și îmi cer scuze, Péter), dar dacă sunteți în altă parte, acolo, în frig - sau, pentru tinerii, dacă sunteți un GI Joe, și trebuie să stea în permanență la sol într-un loc unde, țara și guvernul dumneavoastră sunt sub foc constant. În astfel de circumstanțe, aceste reflexe vechi pentru a se conforma - care provin din cealaltă școală, vechi de politică externă - deveni brusc o nevoie personala si spirituala de înțeles. Și dacă nu sunt suficient călit și poziția dvs. nu este ciocanul ferm în pământ se poate de bine întâmpla ca, din motive umane de înțeles, tu nu reprezintă interesele maghiare, dar veți găsi voi încerca să reprezinte interesele Ungariei prin provocarea cea mai puțin posibil neplăceri în rețeaua personală de relații.Aceasta este o problemă serioasă. Toate dintre noi care intră pe scena internațională trebuie să facă față acestei. Din propria mea experiență, am recomanda ca sistemul hormonal reacționează la această situație politică în mod destul de opus. Cu cât esti atacat, cu atât mai ferm tu ar trebui să menționeze cazul dumneavoastră, mai degrabă decât mai ușor, compliantly sau viclenie; ar trebui să reprezinte poziția tot mai clar și politicos, în termeni foarte simpli. Ar trebui să vă apăra zona ta de confort personal, ar trebui să vă înmoaie, nu poți apăra poziția dumneavoastră; puteți face acest lucru numai în cazul în care voi înșivă se intareasca. Fii politicos, flexibil și prietenos, dar nu dau un inch pe poziția pe care vă sunt necesare pentru a reprezenta. Acest lucru este cel mai important lucru, aș dori să vă cer.

Scris de mihai_tincanu Dum Sept 13, 2015 7:45 pm

Puteți vedea că trăim într-o lume ipocrită, și în acest departament, suntem de sute de ani în spatele altora. Dacă acest lucru este de a noastre de credit, sau ar trebui să o dețină împotriva noastră, eu nu pot decide. Unul cu siguranță nu apreciaza ipocrizie în familia propriu. Tu, care îndeplinesc reprezentanți din politica internațională mai frecvent decât mine, poate avea o idee mai bună a cât de departe acest conformă cu politica internațională.Esența problemei este, cu toate acestea, că trăim într-o lume ipocrită.Ministrul de externe francez ne atacă din cauza gard noastre, în timp ce prim-ministrul francez construiește o. Noi maghiarii ar putea crede că ar trebui să fie rușine de noi înșine dacă am spus așa ceva. Astfel de afirmatii sunt o rușine pentru cei care le fac, nu-i așa? Ei nu cred. Austriecii spun ca mai mult de mergem în țara lor decât ar putea fi de dorit; dar dacă ne uităm la cifrele, vom vedea că mult mai multe austriecii merg la Germania decât maghiarii în Austria. Dacă am spus ceva similar ne-ar simți rușinat: am putea spune că am fost descoperit, că cuvintele și faptele noastre au fost la cote, ceea ce este un lucru rău. Dar ele nu sunt deranjati. Prin urmare, aș dori să vă reamintesc că de pornire punct trebuie să fie întotdeauna interesul maghiar, și nu ceea ce spun omologii dvs. - și, în special, nu ar trebui să se bazeze pe articolele pentru afaceri externe pe care le comision.Și vă rog reprezintă poziția pe care secretarii de stat și dumneavoastră ministrul de externe cere să reprezinte.

Doamnelor și domnilor,

Ar trebui să vorbim acum despre cea mai importantă întrebare la îndemână: prețul plătit pentru un set de politici izbindu în afacerile mondiale. Știm cu toții că procesul suntem în mijlocul - sau dacă vreți, procesul care lovit ușa pe noi - nu este fără precedent. Dacă un jucător internațional major decide că doresc să răstoarne un guvern care se întâmplă să displace, spune în Libia, ei riscă provocând o stare de haos: cu alte cuvinte, riscul ca fostul guvern nu va fi neapărat înlocuit cu o opoziție organizată . Noi trimitem Gaddafi ambalare pentru că el nu este în conformitate cu anumite interese europene și americane de Vest și nu sunt conforme cu anumite idealuri de drepturile universale ale omului. Lumea consideră că are autoritatea morală - și ne-am sprijinit aceste măsuri - să-l eliminați. În urma acestei o stare de haos apare, pentru că nu mai este nici o țară care deține înapoi maselor stabilesc din interiorul Africii, în speranța unei vieți mai bune. Și aceste persoane vor veni aici, în Europa. Imi amintesc foarte clar ce ne-a spus prim-ministrul Berlusconi atunci când, liderii Uniunii Europene, s-au discutat ce trebuie să facem: trebuie să meargă Gaddafi? Ar trebui să Gaddafi rămâne? Ar trebui să luăm măsuri împotriva lui? Ce ar trebui făcut și cum?La acea vreme, Berlusconi ne-a spus clar că el a avut un acord cu el, un pact financiar și politic, în cadrul căruia Libia garantat protecția frontierelor sale pe partea europeană, și, prin urmare, Italia nu trebuie să vă faceți griji despre un potop de migranți din această regiune. El ne-a spus clar acest. El a cerut marilor puteri occidentale de a nu distruge Libia fără planuri de combatere a inundațiilor migranților provenind din inima Africii. Un exemplu similar a fost decizia internațională care o intervenție necesare pentru a fi efectuate în Siria, și Occident desfășurat tehnologia militară disponibile cele mai sofisticate. Ca un aliat, am fost, de asemenea, implicați, prin sprijinul nostru tacit, și de aceea sunt acum nu vorbesc despre responsabilitatea altora, dar cu privire la responsabilitatea comunității politice vest larg, Atlantic care suntem parte. Nimeni nu a considerat un plan de acțiune pentru o posibilă stare de anarhie, care ar putea apărea cu ușurință în urma unei astfel de intervenții. Pentru a pus-o în termeni mai precise, Statele Unite ale Americii a se pregăti pentru această eventualitate: cum poate ați văzut ieri, au anunțat că nu vor accepta refugiați - fie din Siria sau în altă parte. Aceeași lege internațional se aplică tuturor: convențiile de refugiați sunt obligatorii pentru ei, deoarece sunt pe noi. Cu toate acestea, un număr de țări, cu Australia trece la conducere, a precizat că nu vor accepta imigranți sau refugiați. America a luat aceeași atitudine, și așa a făcut Israel. Doar cu o zi înainte de ieri, statele din Golf - care aparțin aceleiași comunități religioase și culturale, oamenii se îndreaptă spre Europa acum - au anunțat că nu vor accepta imigranți sau refugiați. Numai Europa este de a face acest lucru! Toată lumea este pregătită pentru un eventualitate care nu este de dorit, dar care ar putea veni bine despre. Toată lumea a luat o decizie politică, iar cetățenii din fiecare țară, cum ar - Australia, Statele Unite, Israel, și statele din Golf - poate simți că liderii lor sunt în controlul situației, adoptarea unor decizii și aplicarea acestora. Există o singură excepție: noi, europenii. Aceasta este situația de astăzi, și trebuie să stea la sol în acest mediu extrem de dificil.

Doamnelor și domnilor,

De asemenea, este evident - și pot să vă spun acum această mână în primul rând, așa cum am avut întâlniri cu fiecare lider al Uniunii Europene de săptămâna trecută - că nu există nici un plan de orice fel pentru gestionarea acestei situații de criză. În situația actuală problema de baza este gravă suficient, dar o problemă și mai gravă este că nu există nici un plan european pentru tratarea acesteia. Planurile pe care le-am nu se vizează problema, dar consecințele sale. Un sistem de cote - indiferent ce ar putea însemna - este o expresie a unei idei de a distribui persoanelor care sosesc în Europa între noi în conformitate cu anumite procente sau numere, și așa mai departe. Găsim acest lucru inacceptabil, deoarece urmărește să abordeze consecințele, mai degrabă decât cauza. Cauza este că Europa este în prezent în imposibilitatea de a-și exercita controlul asupra frontierelor sale externe. Atâta timp cât nu reușim să controleze frontierele noastre externe, nu putem spune cât de mulți oameni în cele din urmă vom fi obligați să distribui. Am fost inițial vorba de 40.000 de, apoi 120.000, iar acum vorbim despre 500.000. Și dacă mai multe milioane continua să sosească - și cred că mai multe milioane va ajunge - și în cazul în care liderii Europei nu reușesc să schimbe politica, vom le distribui? Poziția maghiară este împotriva cotelor. Poziția maghiară nu exclude posibilitatea de a vorbi despre un sistem de cote la un moment dat în timp, într-un mod echitabil; avem o problemă cu calendarul său. Noi trebuie să adopte poziția "primele lucruri primele", cum spun americanii.Atâta timp cât nu putem pentru a proteja frontierele externe ale Europei, nu există nici un punct în discutarea soarta migranților la nivel politic, dar putem vorbi despre asta la un nivel de experți. Este absurd, atunci când te gândești la asta. Într-o știre din noaptea trecută, cred că, germanii au spus cât de multe miliarde de euro vor cheltui pe migranții care sosesc în țara lor, în loc de a da banii pentru țările în zonele de criză în cazul în care oamenii care sunt acum vin aici în număr mare vecin poate fi prima dată refugiu. Toată lumea ar fi mai bine dacă nu am venit aici. Acest lucru este important. Ar costa mai puțin, și ar putea exista nici o obiecție morală la conduita noastră. În schimb, ne-am alege să nu pentru a proteja frontierele noastre, ei vin aici, iar noi sunt apoi confruntă cu poveri financiare de multe ori mai mare.

Ar fi mult mai mult sens pentru ca Uniunea Europeană să instituie un fond - potrivit unor rapoarte, există astfel de fonduri - la care ne-am fi de acord să ofere un ajutor financiar țărilor care sunt importante pentru noi, acum în ceea ce privește gestionarea refugiatul problemă în regiunea lor. Mai întâi de toate aș putea menționa Turcia. Aceasta este cheia, doamnelor și domnilor, pentru că eu cred că este o iluzie - una care mulți politicieni europeni împărtășesc astăzi - că noi le trimite într-un fel înapoi la un moment dat. Trimiterea înapoi oricine care este deja aici ar prezenta riscuri politice mult mai mari, ar cauza suferințe mai uman și ar costa în mod substanțial mai mulți bani. Conflictele ar trebui să fie gestionate în cazul în care acestea apar. Care va trimite sute de mii sau milioane de oameni înapoi de aici? Ungaria este într-o poziție bună pentru că aici nu vom avea sute de mii, sau milioane. Dar cine le va trimite înapoi la Germania? Așa cum stau lucrurile acum, nici măcar Austria vor trebui să se confrunte cu această problemă, pentru că toată lumea pleacă Austria pentru Germania.Cine va întreprinde această sarcină? Cine va lua deciziile care sunt în mod necesar legate de acest lucru? Familiile vor trebui să fie transportate, pe calea aerului și pe calea ferată. Cine va lua acest risc, atunci când o proporție considerabilă a opiniei publice europene a salutat în mod expres acești oameni? Nu există un acord în țările din Europa de Vest - spre deosebire de Ungaria, unde studiile arată opiniile oamenilor cu o claritate perfectă, și în cazul în care am reușit să găsească domenii de acord cu ajutorul consultării la nivel național. În altă parte există un decalaj mare între voința majorității publicului și voința elitei politice.

Mă simt obligat să spun că în majoritatea țărilor europene - aș putea spune sincer în nouăzeci la sută din țările europene - există un decalaj între opinia poporului și politica promovată de elita. (Eu nu am de gând să menționeze care țările - nu unul singur - la ministrul nostru de externe schimb consumatoare de timp sarcină de a avea pentru a primi ambasadori.) Într-o democrație este o problemă serioasă. Această diferență poate fi acoperit pentru o vreme cu, să zicem, jurnalism orchestrat. Și dacă te uiți la presa de o țară sau alta (eu în fiecare zi a verifica), nimeni nu ar putea pretinde în mod rezonabil că nu există nici jurnalism orchestrată. Am acuzat de a provoca probleme pentru libertatea presei; dar dacă o supraveghează întreaga presa maghiară pentru reprezentarea sa a crizei migrant, în cazul în care unul examinează diversele voci și tonuri, dacă cineva se uită pentru a vedea cum opinii divergente, se găsește un spectru mult mai larg decât în presa din țările care se cred să fie - în întregime nefondată - mai avansate decât a noastră. Aceasta nu este o întrebare filozofică, sau o problemă de drept mass-media; aceasta este o chestiune de fapte. În fiecare dimineață mai multe dovezi reiese că există orchestrate avize cu privire la aceste aspecte. Eu nu sunt acuza pe nimeni de a controla personal presei sau opinia publică; Nici măcar nu sunt susținând că liderii politici ghida aceste avize. Eu pur și simplu subliniind că societățile occidentale sunt construite într-un mod care face posibilă aplicarea unor politici acolo pe o perioadă mai lungă - Adică săptămâni, mai degrabă decât de ani - cu sprijin public aparent, pe care majoritatea oamenilor nu acceptă de fapt; dar chiar și acolo, acest lucru nu poate merge la infinit. Aceste țări sunt mai dezvoltate democrații decât noi, și, prin urmare liderii lor sunt capabili să se distanțeze mai mult de la oameni. Acest lucru este mai puțin posibil într-o democrație mai puțin dezvoltate, cum ar fi Ungaria; aici, noi trebuie să se integreze imediat opiniei publice în politicile noastre: există mai puțin de toleranță, iar în cazul în care ne-am urmeze o politică contrară opiniei lor toleranța spectacol public o perioadă mult mai scurtă. Există o limită peste tot, cu toate acestea, și acest lucru este ceea ce este de a crea tensiuni interne în cadrul politicii europene, pentru că toată lumea simte că lucrurile nu pot continua așa pentru totdeauna. Vocea publicului va trebui să fie auzit mai devreme sau mai târziu. Oamenii din Europa vor recâștiga capacitatea lor de a influența politica devreme sau mai târziu, așa cum acesta este dreptul lor constituțional - este doar o chestiune de timp. Sunt sigur că, mai devreme sau mai târziu, va exista o politică de migrație diferită în Europa - una care va sta pe diferite fundatii. O astfel de politică trebuie să fie dezvoltate, ca un sistem democratic nu poate trăi cu această contradicție internă pentru mult timp, și Europa de Vest este, fără îndoială, o democrație. Prin urmare, va trebui să rezolve această contradicție internă, de asemenea, într-un fel sau altul.

Aș dori doar să spun acest lucru în contextul zonele de acord: dacă nu este pe ordinea de zi a acestui grup, este totuși util să se uite la alte profesii, și să se uite la arta misterioasă a strategiei politice. Acest lucru este urmărit în cabinetul primului-ministru, în imediata apropiere a primului-ministru: consilieri sunt familiarizați cu această lume. În această lume - cel puțin în Ungaria, și, desigur, de atunci am fost în birou la - există un consens profesional. Potrivit acesteia, ori de câte ori vom vedea o problemă - o problemă dificilă, sau mai degrabă mai multe probleme dificile - la orizont, vom căuta să ajungă la zonele de acord între oameni și guvernul înainte de a războaie de țesut mai mare, înainte de greutatea sa începe pentru a zdrobi întregul spectru de politici maghiari și înainte de a culminează într-o criză. Oponenții noștri glumă mereu despre Consultarea națională, iar noi, uneori, să le dea de muniție; Cu toate acestea, esența consultării la nivel național este de a crea o zonă de acord cu privire la cele mai dificile probleme în timp util. Nu este vorba doar despre legitimitatea, ceva ce guvernul se poate referi la -, dar că nu este lipsit de relevanță. Trebuie să avem o veritabilă zonă de acord pentru a explora în mod direct opiniile oamenilor cu întrebările noastre. Și dacă din cele opt milioane de oameni un milion trimite chestionare înapoi, înseamnă că au discutat, probabil, întrebarea la domiciliu, pe masa din bucatarie sau undeva, trebuie să fi dat o oarecare gândire, trebuie să fi petrecut ceva timp de reflecție problema și , prin bifarea cutii, au declarat că aceasta este opinia lor cu privire la problema. Acestea sunt lucruri importante. Acesta este motivul pentru putem sta de politica noastră de migrație. Poziția Guvernului privind migrația este intransigent - pentru că un milion din opt milioane de oameni au răspuns, și 85-90 la suta dintre ei ne-a spus clar ceea ce doresc. De asemenea, ne-au spus ceea ce ei nu doresc. Deci, există o zonă de acord în politică maghiară, și mai multe domenii de acord în domeniul migrației, care oferă stabilitate democratică pentru funcționarea guvernului ungar.Dacă acest lucru nu ar fi cazul, ar fi un fel de ezitare pe care le observăm zilnic în democrațiile vest de noi, în cazul în care opinia publică este exprimat numai prin intermediul presei. În politică - în special, în politica modernă - trebuie să stea cu ambele picioare pe sol. Noi nu vorbim despre câștigă voturi oamenilor, ceea ce este, de asemenea, importante, și timp pentru a vorbi despre care va veni în 2018. Dar până atunci, trebuie să ne câștige sprijinul majorității poporului pentru decizii specifice, și nu există nici un alt modalitate de a realiza acest lucru decât prin recurgerea la aceste metode. Acestea sunt metode valoroase și zone valoroase ale acordului care există acum.

Doamnelor și domnilor,

Vorbind în termeni specifici, trebuie să spun că la sfârșitul, în câteva luni de timp - poate în atâta timp cât unul sau doi ani de timp - dezbaterile actuale despre dacă ar trebui să fie cote, dacă este permis să construiască garduri, și dacă nu, de ce alții ar trebui să li se permită să facă acest lucru, și cât de multe mai mulți migranți vor veni, vor în cele din urmă fi înlocuit de o dezbatere finală unică. Prin aceasta nu vreau să spun că problemele actuale nu sunt importante: dacă ar trebui să distribuim migranților între noi, care este un refugiat și care este un migrant, sau dacă acestea pot fi trimis înapoi (și într-un minut am de gând să să vă spun în cazul în care acestea ar trebui să fie trimiși înapoi în și cine ar trebui să le ia înapoi). Acestea sunt toate problemele importante; dar vom ajunge în cele din urmă la o dezbatere care va apărea pentru prima dată în cercurile de intelectualitatea ideologic motivată în Occident, va pătrunde apoi domeniul politicii, și în cele din urmă va ajunge la Ungaria. Întrebarea este dacă o țară are dreptul de a declara că nu dorește să schimbe propria compoziție etnică-culturale brusc și dramatic ca urmare a intervenției externe. Are o țară are dreptul de a spune că nu vrea acest lucru? Sau trebuie să ne supună doctrinei liberale internațional (îmi cer scuze pentru introducerea ideologie), care spune că fiecare este liber să aleagă unde doresc să trăiască în lume? Și că cei care locuiesc deja undeva nu au dreptul de a spune cine vor sau nu vor să trăiască împreună cu? Acest lucru va fi foarte sfârșitul dezbaterii. Acesta este punctul de vom ajunge. În declarațiile mele mă pregătesc poziția maghiară de grade, așa cum s-ar putea observa, și, prin urmare, problemele curente și pozițiile maghiare să fie luate în dezbatere pe termen lung, de obicei, apar una lângă alta. Am sugerează că toată lumea ar trebui să se pregătească pentru a avea să adopte o poziție cu privire la acest aspect, la sfârșitul. Nu doresc să se angajeze în dezbaterea acum; Aș dori doar să subliniez pentru a vă că avem o poziție cu privire la acest dezbatere.National Consultarea ne oferă un sprijin ferm în acest sens, de asemenea,.Poziția noastră este o poziție suverană, în funcție de care fiecare națiune, fiecare comunitate, fiecare stat are dreptul de a decide cu privire la propria dezvoltare. Acesta este motivul pentru care nu au dreptul de a influența sau de a trece chiar judecată pe încercările de alte țări pentru a trăi cu comunități mari care se bazează pe fundații religioase și culturale care sunt diferite de cele găsite în mod tradițional acolo. Cred că nu ar trebui în nici un fel de judecător Franța pentru alegerea de a avea - sau cel puțin acceptarea - o societate în care opt la zece la suta din populatie este de la comunitatea musulmană. Și se bazează pe calcule demografice - și acest lucru este matematica pură - francezi indigene au decis, de asemenea, că, în viitor, vor trăi într-o societate în care acea comunitate va forma un procentaj din ce în ce mare. Aceasta este decizia lor. În mod evident, germanii făcut, de asemenea propria lor decizie cu privire la oameni turci ceva timp în urmă, și au fost luarea deciziilor cu privire la acest atunci. Eu cred că nu trebuie să judece aceste decizii, fie din punct de vedere politic, sau pe baza de motiv, pentru că este dreptul fiecărui popor - oameni indigene o anumită țară de - a decide cu care doresc să trăiască.

De asemenea, este o caracteristică istorică a Ungariei și a dat - indiferent de ce cineva ar putea crede despre ea, dacă o place sau nu - că este acasa, la sute de mii de romi. Cineva, la un moment dat în timp, a decis în acest sens, iar aceasta este o situație pe care l-am moștenit. Aceasta este situația noastră, aceasta este o dat pe care nimeni nu poate obiecta sau pune sub semnul întrebării, în orice mod și pe care le acceptăm în viața noastră. În același timp, cu toate acestea, nu putem solicita alții - în special, altele la vest de noi - să îi urmeze exemplul, și a cererii că ar trebui să și trăi împreună cu o minoritate substanțială de romi. Ce este mai mult, atunci când membrii minorității noastre romilor decide să plece pentru Canada, vrem să-l foarte clar că le-ar dori să rămână, și că vrem să rezolve problemele formidabil implicate în noastre de co-existență, astfel încât acestea pot stai. Ne așteptăm la fel de alții ca ceea ce ne așteptăm de noi înșine. Alții, de asemenea, trebuie să ne trateze în același fel. Pe aceasta nu trebuie să se amestece în treburile lor, dar, de asemenea, ele nu trebuie să se amestece în dorința sau refuzul Ungariei de a schimba starea sa actuală, compoziția sa cultural-etnică curent, prin orice politică de imigrare refugiat sau, sau orice altă metodă. Pentru că dacă poporul maghiar decide ca lucrurile sunt bine așa cum sunt, vă mulțumesc foarte mult, nimeni nu are dreptul să ne spună pentru a schimba - pentru a ne spune să trăim cu o comunitate musulmană importantă și în continuă creștere. Nimeni nu are dreptul de a cere acest de noi, și la sfârșitul dezbaterii aceasta este ceea ce vom avea de spus în termeni foarte clari.

Mai târziu, avem nevoie pentru a face unele distincții, dar nu a venit încă timpul. Așa cum ne-am adunat aici, în scopul de a se pregăti pentru viitor, cu toate acestea, aș dori să vă spun un pic despre aceste direcții viitoare.Mai întâi de toate, nu avem o problemă cu islamul. Pentru a clarifica: Nu știu ce este în mintea oamenilor, ca este o oarecare măsură o afacere privată, și există, de asemenea, unele persoane care au probleme cu creștinismul; dar într-un sens politic, Ungaria nu va avea o poziție anti-islamic. Ne uităm la Islam ca o structură intelectuală și spirituală care are merite mari și care au creat civilizații întregi pe o parte considerabilă a lumii. Noi nu trăim în aceste civilizații, trăim în civilizația creștină, dar le recunoaștem totuși. În aceste zone, există civilizații, în loc de barbarie.Prin urmare, nu dorim să se angajeze, iar guvernul ungar nu doresc să devină încurcate, în dezbaterile despre natura Islamului, și alte probleme care au pătruns politica din Europa de Vest și care, cred eu, otravă atmosfera și în nici un fel servi cauza coexistenței; noi nu vrem aceste dezbateri. N-ar fi înțelept în nici un caz, dacă, în consecință a situației actuale, relațiile noastre cu țările care fac parte din civilizația islamică ar fi perturbat. Prin urmare, chiar dacă săgeți pot fi tras în noi de la acele părți - și din fericire nu au fost la fel de multe, nu recent ca și în trecut - trebuie să încercăm și să le ignore. Turcia este prietenul nostru, și este prietenul nostru, chiar dacă le spunem că nu doriți să vedeți o mare comunitate islamică în Ungaria. Pentru toate că, Turcia este prietenul nostru. Și nu avem o problemă cu Turcia a vedea Islamul ca o valoare să fie integrată în politica sa la un anumit grad. Că este prerogativa lor. Statele din Golf sunt prietenii noștri. Ne-ar dori, de asemenea pentru a ajunge la o înțelegere cu Iranul. Și această politică externă nu are nimic de-a face cu ceea ce credem noi despre compoziție cultural sau etnic propria noastră țară a lui.

Al doilea punct important asupra care trebuie să se facă o distincție atentă și fin este că nu avem probleme nici cu comunitatea musulmană trăiesc aici, în Ungaria. Cei care sunt aici au gasit un loc bun pentru a fi. Ele sunt în Ungaria, în conformitate cu legea; ele nu sunt imigranți, dar au ajuns în Ungaria în ultimii douăzeci la douăzeci și cinci de ani, au intrat în țară în mod legal la trecere a frontierei de puncte desemnate, au cerut permisiunea de a stabili afacerile lor, și a creat un trai în Ungaria. Suntem perfect fericit de a avea magazine kebab pe principalele străzi. Și la Paști ne place să cumpere carne de miel de la măcelar sirian locale. Ei au propria lor viață, s-au stabilit aici, și să contribuie cu munca lor la valoarea pe care Ungaria generează an după an. Prin urmare, vom continua sa se aprecieze comunitatea musulmană care o avem în Ungaria, dar nu la toate doresc să vadă o creștere bruscă și dramatică a numărului lor, ca urmare a intervenției externe. Știu că acestea sunt idei aparent contradictorii, dar dacă avem puterea intelectuală suficientă pentru a exprima și de a reprezenta aceste idei într-un mod subtil (și dacă ambasadorii noștri nu au că, nimeni nu face), eu cred că va fi capabil să face doar asta. Noi nu critica Islamul ca o civilizație, și dorim să consolideze relațiile cu țările care fac parte din acea credință. Noi privim comunităților Cultural Islamic care trăiesc în Ungaria ca un activ valoros, și nu dorim să le-a pus în situații incomode chiar și la un nivel verbal; dar vom insista pe compoziția etnică-cultural actual din Ungaria, și nu vrem să recunoască dreptul cuiva de a ne forța să schimbe acest lucru. Acest lucru este mai mult sau mai puțin poziția, orientarea intelectuală, care va trebui să reprezinte cu privire la chestiuni politice specifice. Vă rog să alegeți cuvintele pe care le utilizați în ceea ce privește aceste considerente mai profunde, care stau la baza, și pentru a crește sau reduce puterea mesajului dvs. după cum este necesar.

Doamnelor și domnilor,

Protecție la frontieră. Ce am de gând să spun s-ar putea părea la prima să fie medieval, dar americanii spun același lucru, această abordare medieval este, probabil, acceptabil. O țară care nu are granițe sau nu este în măsură de a le proteja, în caz de nevoie, nici o țară, la toate. Desigur, Uniunea Europeană a luat decizia corectă, de asemenea, din punctul nostru de vedere, atunci când a determinat pe reducerea importanței granițelor între statele membre la un nivel minim. Aș dori să subliniez faptul că nu le elimina, deoarece există încă o frontieră între Austria și Ungaria. Și există o graniță între Germania și Franța, precum și; chiar dacă există unele disputa în cazul în care ar trebui să ruleze, de fapt, este acolo, totuși, așa cum desemnate în convențiile internaționale relevante. Faptul că nu există un control efectiv la frontieră la aceste puncte de trecere a frontierei, după ce am introdus un regim juridic în conformitate cu normele speciale care nu angajează controalelor la frontieră în comun și pe care le de obicei se referă la ca "Schengen" nu înseamnă că nu există granițe. Există granițe. Situația noastră este diferită de, să zicem, cel al germanilor, care nu au frontiere externe ale UE: le avem. Ungaria este în acest grup de țări care au nu numai frontiere interne în Europa (spun spre Austria sau Slovacia, în cazul în care nu există un control la frontieră acum, deoarece în conformitate cu Acordul Schengen, am fost de acord să ne prefacem că nu există granițe), dar care au, de asemenea, extern frontierele pe care le au fost de acord pentru a proteja. Dacă vreunul dintre voi a avut timp să se uite la Acordul Schengen (mă îndoiesc că mulți dintre voi citesc regulat înainte de a merge la culcare, dar să presupunem că ai făcut să ia o privire), v-ar găsi că acest lucru este în mod clar stabilită. Aceasta nu este o recomandare, sau o cerere de umil, dar o obligație legală: o țară care semnează până la Acordul Schengen - adică nu patrulează granițele sale vecine alte state membre ale UE - trebuie să de acord în schimb pentru a proteja orice frontierelor sale, care sunt de asemenea, frontierele externe ale spațiului Schengen. Aceasta este o parte a Acordului Schengen, iar acest lucru este o obligație. Prin urmare, este de datoria Ungaria, Grecia, Italia, Spania și Franța, care au toate aceste frontiere externe, pentru a proteja aceste frontiere cu forțele naționale, ca frontierele naționale. Mai mult decât atât, în prezentul acord Schengen - care unul a fost recent obligat să studieze cu atenție și care a adăugat noi dimensiuni la cunoștință cuiva legal - se poate găsi o altă dispoziție, spunând că țările cu astfel de frontierele externe trebuie să garanteze că resortisanții din afara UE poate doar trece frontierele lor externe la frontieră punctelor de trecere desemnate, în timpul anumite ore oficiale. Să comparăm acum acest lucru cu realitatea. Imaginați-vă staționarea noi, cu acordul Schengen în mână, în Röszke, de nemarcat "frontiera verde", și le spun oamenilor - deși nu este clar în ce limbă ne-ar vorbi cu ei - că situația se prezintă astfel: există reglementări Dublin , Schengen și acordurile europene comune; aici este o frontieră, și nu vi se permite să-l traverseze. Ați fi atât de natură ca să citească acest lucru?Punctul de trecere a frontierei este acolo, trebuie să mergeți acolo. Este timp de noapte, din păcate, și va trebui să meargă acolo în timpul orelor de program. Astăzi aceasta este realitatea juridică.

Și există o realitate sociologică, care este foarte diferit de aceasta. Trebuie să ne întrebăm ce vom face.Vom prefacem că nu există aceste obligații legale, și să spun că viața a respins legea? Aș act de faptul că am putea cita exemple de atitudini codificate genetic datând din perioada comunistă care ne dobândite ca justificări pentru propriile noastre greșeli: "? Te aștepți serios să mă respecte legile lor" Noi maghiari înțelege posibilitatea de ajustare a legii nostru nevoile proprii, mai degrabă decât comportamentul nostru legii; dar dacă Europa face acest lucru - și acest lucru este ceea ce Europa face acum - acest lucru va cauza probleme majore. Nu este posibil să se mențină anumite norme bazate pe acorduri comune, în timp ce în același timp, spunând că ei nu pot fi aplicate în realitate. Dacă aceste două părți companie, se va elimina în primul rând sistemul Schengen, și aduce cu ea riscul de a mai multor frontiere fizice în altă parte, în interiorul Uniunii Europene, mai degrabă decât pe frontierele sale externe. Și atunci vom pierde libertatea de mișcare, care se va transforma distruge increderea, ca un stat membru nu va crede că o altă nu a reușit să protejeze frontierele sale, presupunând că într-adevăr nu vrea să-i protejeze, și este doar mutarea problemei pe pentru alții. Aici am putea menționa Grecia ca accentul de astfel de crize de încredere. Grecia ar trebui să ofere un control la frontieră, care ar putea împiedica migranții ilegali care ajung Ungaria. Noi nu ar avea nici o problemă la toate, dacă grecii efectuate în mod corespunzător este necesară înregistrarea și separat refugiați din migranți;în cazul în care a fost cazul, Ungaria nu ar avea nici o problemă la granița sârbo-ungară, și, prin urmare nici nu ar austrieci și germani. Cu toate acestea, grecii nu sunt în conformitate cu normele. Putem începe acum întrebam de ce Grecia, care este aliatul nostru și cu care ne simpatiza în situația sa actuală, nu respecta regulile. Este în imposibilitatea de a respecta regulile, sau nu doresc să? Și astfel vedem începuturile erodarea încrederii, însăși temelia Uniunii Europene. Ca răspuns la această prezumție vom crea legislație, și toată lumea știe că a fost adoptată pentru că nu credem grecii (dar acest lucru este ceva ce nimeni nu va admite la), și totul se va transforma într-un sistem juridic ipocrit în care Cerințe morale privind respectarea sunt slăbite continuu, ca toata lumea stie cum au fost concepute. Aceasta este o stradă mort-end. Nu putem construi, întreține sau de a folosi Uniunea Europeană ca aceasta. Cu alte cuvinte, dacă avem reglementări - regulamente europene care se bazează pe acorduri comune - acestea trebuie să fie respectate. Aceasta este dilema Ungaria se confruntă. Și nu vreau să spun: "fraților austrieci Dragi prieteni, dragi germane, când permite oamenilor să treacă frontiera, aceasta este o situație care a fost cauzată de greci, și cu asta basta". După ce a semnat Acordul Schengen, vom insista pe respectarea ea. Problema este că acum suntem în imposibilitatea de a face acest lucru. Statul ungar ar trebui să ajungă la un punct în care, în cazul în care cere ca, începând de mâine dimineață frontierele sale pot fi traversate numai la stațiile de frontieră desemnate, în conformitate cu procedurile stabilite, ar trebui să fie capabil să pună în aplicare această decizie. Crezi că am putea pune în aplicare acest lucru astăzi? Noi nu putem. Nu putem, pentru că nu există nici o graniță între fizică Serbia și Ungaria. Sau cel puțin dacă o linie poate fi o frontieră fizic, nu există nici o structură fizică mai sus că linia care ar impune regula că nimeni nu poate trece frontiera de stat ungar, altele decât la stațiile de frontieră desemnate. Acesta este motivul pentru migranții sunt turnare în: pentru că suntem în imposibilitatea de a aplica această regulă.Când am văzut că această situație ar putea apărea, ne-am decis cu privire la construcția de - ceea ce este termenul PC pentru ea? - Gard de securitate la frontieră temporară, sau pur și simplu gard. Am fost, probabil, de asemenea, conștienți de faptul că am fost presat de timp: nu a fost posibil să se construiască un gard ca cea spaniol a construit, sau cel ridicat de francezi, care se laudă cu mândrie despre ea acasă și neagă existența în extern comunicare - dar asta este o altă poveste. Am nevoie de a construi un gard înalt de frontieră cu parametri tehnici de bun ca o soluție durabilă pe termen lung, și, în același timp, un fir gard de frontieră rapid ridicat în fața ei. Am nevoie pentru a construi două simultan, și o dată complet, va trebui să mențină amândoi până la nebunia curentă dispare.Problema este că, în timp ce facem, desigur, progrese cu lucrările de construcții, timp ticăie departe. Este în interesul elementare de noi toți, inclusiv Uniunea Europeană - și oricare ar fi spune, este la fel de în interesul austriecilor și germanilor - că nu ar trebui să acționeze ca Grecia.Ungaria nu ar trebui să se comporte ca Grecia, dar ar trebui să aibă voința și capacitatea de a proteja frontierele externe. În acest scop, avem nevoie de o linie fizică, o structură fizică, pe care armata - și rog opoziția nu pentru a lega mâinile noastre, dar pentru a face posibil pentru noi de mobilizare a armatei în aceste scopuri - poate controla, împreună cu poliția și membrii altor autorități cu competențe de supraveghere a frontierelor. Opoziția are toate motivele să ne întrebăm dacă există vreo garanție că acest lucru va fi suficient.

Nu există nici o garanție.Un lucru este sigur: trebuie să facem tot ceea ce este omenește posibil. Acest lucru are, de asemenea, implicații morale, la care voi reveni intr-un minut. Așa cum am spus, există o dimensiune în conformitate cu dreptul internațional, și există un interes național clar care dictează că ar trebui să facem tot ce ne putem omenește. Dacă se adoptă o decizie care granițele trebuie să fie protejate, mă aștept membri ai Guvernului - ministrul Apărării, ministrul de Interne, și, în general fiecare membru al Guvernului răspunde de controlul la frontiere - pentru a se asigura că granițele noastre sunt protejate. Aceasta este o chestiune de adecvare. Nu doar o chestiune de adecvarea indivizilor, ci, de asemenea, o chestiune de adecvarea a forțelor de apărare și maghiare de poliție. Noi le păstrați, le plătească și să le respecte, și avem un motiv bun pentru a face acest lucru - în special în cazul poliției. Ei au exercitat atribuțiile lor de aplicare a legii la cele mai înalte standarde și au fost capabili de a controla evenimentele fără a recurge la forța fizică sau folosind o forță minimă, astfel încât am reușit să păstreze siguranța fizică și bunurile migranților și maghiari deopotrivă. Câteva sute de ofițeri de poliție vor avea jurăminte lor în următoarele câteva luni, pentru a proteja frontierele externe a Ungariei la cele mai bune de abilitățile lor, în limitele legii, și pentru a proteja astfel sistemul Schengen, și în cele din urmă aderarea Ungariei la UE. Aceasta este o obligație europeană. Sper sincer că agențiile de aplicare a legii din Ungaria va fi în măsură să-și îndeplinească această obligație. În acest sens, nu se economisesc resurse umane și financiare sau; vom face orice număr de persoane, precum și orice sumă de bani disponibile. Acest loc de muncă trebuie să fie făcut. În caz contrar, am putea să ne găsim într-o situație similară cu cea a Greciei. Să ne acum, de asemenea, vorbim putin despre problema responsabilității morale. La urma urmei, acestea sunt probleme umane, există milioane de oameni pe drum, și mulți dintre ei s-au stabilit de la țările în care există într-adevăr conflicte armate - chiar dacă majoritatea nu provin din regiunile de genul asta. Rapoartele se schimbă spectaculos. Procentul de migranți care provin din interiorul Africii este în continuă creștere, și vom vedea, de asemenea, aspectul de migranți din Pakistan și Bangladesh. Chiar dacă aceste persoane nu vin din zonele de război, s-au acoperit cumva mii de kilometri, cea mai mare parte pe jos, iar în unele cazuri împreună cu familiile lor. Prin urmare, este inevitabil ca noi ar trebui să răspundă acestei situații la nivel emotional, de asemenea,; în scopul de a relaționa emoțional, trebuie să clarifice problema responsabilității, și, în special problema responsabilității morale. Și aș dori foarte mult ca tine pentru a reuși în acest proces, chiar dacă acesta este un intelectual foarte dificil. În politică - în care voi servesc - sau în drept constituțional, de natura responsabilității este legat de rezultatul. Nu este responsabilitatea finală pentru rezultatul. Când ați găsit voi judecați la momentul oportun, dacă în această lume (nu ceva ce ar dori, cu toate că au existat o mulțime de momente de acest gen din istoria maghiară) sau în alta, nu veți fi întrebat ce au fost intentiile tale, dar ceea ce rezultatul deciziilor dvs. a fost. În politică, un nu poartă răspundere pentru intențiile;singura responsabilitate care există este pentru rezultatele. Această distincție oarecum linia noastră de muncă de la cele mai multe alte locuri de muncă în viața de zi cu zi. Cu toate acestea, noi suntem responsabili pentru rezultatul. Nu am de gând să dau nume, sau chiar țări, dar dacă cineva tot spune că am să respecte Convenția de la Dublin, iar acum este timpul pentru a distribui migranților în Europa, bazate pe cote, se pare ca o propunere corespunzătoare din punct de vedere. este o propunere pozitivă în intențiile sale, dar în ciuda acestor intenții este o idee teribil, pentru că rezultatul va fi că persoanele în cauză vor lua acest lucru ca pe un mesaj pe care le pot veni la nici un rău, ei sunt liberi să vină ca au făcut până acum, ei pot trece frontierele ilegal așa cum au făcut până acum, și vor găsi în cele din urmă adăpost și cazare undeva. Din puncte de vedere națiunilor, cote înseamnă o împărțire a sarcinilor: sarcina pe care fiecare națiune este de acord de a împărtăși. Dar pentru o persoană care a mers de două mii de kilometri, cotele nu sunt pe cale poveri, dar despre obtinerea adăpost undeva și, indiferent de intențiile care stau la baza, mesajul este luat ca o invitație. Este acest rezultat pe care le poartă răspundere pentru.Responsabilitatea noastră morală, de asemenea, este legat de rezultatul, mai degrabă decât să intentiile noastre; și indiferent de intențiile noastre, decizia noastră politică a încurajat milioane de oameni pentru a stabili, și pentru aceasta trebuie să acceptăm partea noastră de responsabilitate morală. Acesta este motivul pentru care este foarte important pentru a face clar, și de aceea l-am pus la fel de clar ca și mine, aproape cu asprimea de șmirghel, atunci când spun: "Nu veni". Am implor cei care doresc să vină în Europa prin Ungaria: "Nu veni". Spun acest lucru din motive morale, pentru că maghiarii nu poate fi responsabil pentru ceea ce se poate întâmpla pe drum. Noi nu vă încuraja să stabilească în această călătorie. Și eu, și noi maghiari, nu poate accepta responsabilitatea în cazul în care marea sustine vietile voastre. Nu risca vietile voastre si vietile copiilor voștri de dragul unei iluzii. Nu veni, nu va fi capabil să treacă frontiera. Ca nu esti refugiați (și voi reveni la aceasta într-un minut), dar migranții, Ungaria va acționa în conformitate cu normele privind migranților. Ungaria nu te va lasa in, sau vă va trimite înapoi. Prin urmare, nu ar trebui să își riște viața copiilor tăi.Acesti oameni - și ne apropiem de un punct foarte important aici - nu mai sunt fug de siguranță. Tabere de refugiați din Turcia nu poate fi cele mai confortabile locuri, foarte probabil, nu sunt ceea ce v-ar visezi, și nu poate oferi viața ne-am dori pentru noi înșine, dar cei care sunt deja într-o tabără de refugiați din Turcia sunt în siguranță. Ei s-au mutat deja departe de zona în care viețile lor au fost la risc, zi de zi. Cei care au ajuns Grecia sunt deja în condiții de siguranță, așa cum nimeni din Grecia le va persecuta. Cei care au ajuns Macedonia sunt deja în condiții de siguranță, și nu mai sunt fug pentru viața lor: ei doresc altceva. Cei care au ajuns la Serbia sunt sigure: ei doresc altceva decât siguranța. Iar cei care au ajuns Ungaria sunt deja în condiții de siguranță, și nu sunt fug pentru viața lor; în cazul în care doresc să se mute, ei doresc altceva. Migranții care au împlinit Austria și călători pe Germania nu sunt fug pentru viața lor, pentru că viețile lor nu sunt în pericol, în Austria - așa că vor altceva. Și trebuie să ne confruntăm până la faptul că acești oameni nu vor pur și simplu statutul de refugiat, dar doresc statutul de refugiat în Germania. Aceasta este o mare diferență! Că, de fapt, ei pur și simplu ales stilul de viață german ca ceva ce vad ca de dorit. Acestea ar putea trăi în Macedonia, sau Turcia, Grecia sau, sau Ungaria, dar ei nu vor să. Ei vor să trăiască o viață german, și vreau să merg acolo. Asta nu are nimic de a face cu siguranță. Asta nu are nimic de a face cu responsabilitatea morală purtăm pentru o persoană fug pentru viața lor, și, prin urmare, trebuie să le trateze ca migranții, mai degrabă decât ca refugiați. Noi înțelegem această viață pentru că în Germania este cu siguranță mai bine decât viața într-o tabără de refugiați din Turcia, sau în Grecia, sau în Ungaria. Dacă acest lucru nu ar fi așa, maghiarii nu ar merge în Germania pentru muncă. Dar ei doresc o viață german. Și dacă nu facem acest lucru clar pentru noi înșine, dar permite emoțiilor foarte vizibile pentru a ne forța să-și asume o responsabilitate morală falsă, vom lua deciziile politice greșite. S-ar putea face chiar decizii care sunt punct de vedere moral bine întemeiate în ceea ce privește intențiile, dar catastrofal - aproape criminal - în termeni de rezultate. Pur și simplu nu trebuie să facem acest lucru. Prin urmare, trebuie să vorbească în termeni clari și directe: dacă aveți viața ta, nu sunteți în pericol, și au fugit, este mai bine pentru tine să stați în Turcia sau în Grecia, mai degrabă decât să încerce să ajungă la Uniunea Europeană, prin Ungaria . Și dacă doriți să emigreze în Uniunea Europeană, UE are reguli pentru asta. Fiecare țară are regulile sale privind imigrația. Dacă doriți să trăiască în Ungaria, fie ca un migrant sau ca refugiat, o cerere poate fi depusă în Atena la Ambasada Ungariei - sau cred eu, la Ambasada Germaniei acolo.

Vom evalua cererea dumneavoastră.Avem propriile noastre reguli, iar la finalul procedurii vă va spune dacă, în cazul în care sunteți refugiat, ar trebui să rămâi aici sau în temeiul convențiilor internaționale, ar trebui să se mute în altă țară. Dacă sunteți un migrant, vă va spune dacă vrem să trăim aici, dacă avem nevoie de tine, și dacă putem găsi un loc pentru tine.Pentru că noi suntem cei care cunosc cel mai bine cât de mulți oameni suntem în măsură să ofere locuri de muncă pentru și să aibă grijă de la același nivel ca și maghiari; și putem oferi doar locuri de muncă și de îngrijire pentru un număr de persoane care nu deranjat propriul nostru sistem. Din acest punct de vedere, cred că ceea ce Biserica Catolică a declarat recent este foarte înțelept. Chiar ereticii sunt liberi să-și exprime aprecierea lor aici, deoarece este perfect evident că, dacă persoanele fizice își asume sarcinile în această situație - de exemplu, sub forma de donatii pentru cei nevoiași, sau biserica organizează colecții sau decide să dea din propria resurse - ei nu fac un lucru rău din punct de vedere economic. Ea nu poate fi dăunătoare pentru economia națională și poate, de fapt, fi benefică.Nu vreau să intru în argumente complicate aici despre putere și a cheltuielilor de cumpărare, etc, dar poate fi foarte bine benefică pentru economie. Dacă, cu toate acestea, sarcinile cad puternic asupra țărilor, și bugetele lor au nevoie de a ridica proiectul de lege, aceasta înseamnă că aceste economii nu va putea să crească. Rapoartele de producție și de distribuție se va schimba, raporturile de fonduri disponibile pentru dezvoltarea cheltuielilor economiei și bunăstarea se va schimba, și un mare număr de alte lucruri se vor schimba, ceea ce poate impinge ușor aceste țări spre dezastru economic. Mai mulți experți au susținut în acest sens.Acesta este aceea cred că este foarte rezonabil ca catolicii - și, bineînțeles, două mii de ani este de două mii de ani - trimite înțelepciune lumii mesajul că persoanele fizice și bisericile trebuie să ia pe propria cota de responsabilitate, mai degrabă decât bugetele de stat. Și această distincție este extrem de important, pentru că altfel ne-ar distruge statele de bunăstare creștine. Cred că aceasta este o distincție importantă pe care am foarte rar vorbim despre, dar este, probabil, important de menționat aici.Doamnelor și domnilor, este ceva demn de menționat în minutul saisprezecea de curs meu?

Da.Te-aș putea oferi, probabil, cu un argument sau două cu privire la sistemul de cote. Care este situația acum? Situația este că suntem o turmă, toate douăzeci și opt de noi, și liderii noștri ne-au spus că sunt cote un lucru bun. Toate douăzeci și opt de noi trebuie, prin urmare repetăm că aceste cote sunt un lucru bun, dar nu există o oaie în turma care spune: "! Stai un minut" Desigur, oile cu clopotul în jurul gâtului său conduce drum și trebuie să trebuie urmată, și până în prezent atât de bine; dar este absolut sigur că le-am analizat cu atenție acest lucru? Este absolut sigur că am considerat bine fiecare unghi? Este absolut sigur că sistemul de cote va rezolva problema migranților inundații peste frontiera verde cu miile în fiecare zi? Și menționează cote, sunt ele definite matematic în raport cu ceva? Și pot să vă spun ce totalul este că ele vor fi definite în raport cu?Patruzeci de mii? Cinci sute de mii? Un milion? Zece milioane de euro? Cât de mulți vor veni? Doamnelor și domnilor, nu ar trebui să calculul cotelor veni după protejarea frontierelor noastre în primul rând, astfel încât să știm exact cât de mulți oameni despre care vorbim, și poate determina apoi cine va lua pe ce procent? Dar chiar dacă ar fi să ajungă pe scenă, doamnelor și domnilor, de a vorbi despre distribuția migranților în Spațiul Schengen, vom pentru a se potrivi etichete electronice pe glezne? Va oameni concediu acordate să rămână în Uniunea Europeană toate sta într-un rând, și a spus: "Ai de gând să Tartu, ai de gând să sudul Portugaliei, ai de gând undeva în jur de Frankfurt, și sunteți să se stabilească la marginea Vienei "? Și dacă ei nu vor să? Sau dacă le ia acolo, vom înlănțui le pentru a le face stați?Cum va acest lucru? Are cineva gândit cum aceasta va funcționa în cadrul UE și a sistemului său de liberă circulație? Vorbim despre acest lucru, la nivelul sloganuri, în loc de aproximativ necesitatea de a proteja frontierele astfel încât să putem găsi cel puțin cine este trebuie să ne dea azil și evalua amploarea problemei; și despre acest sistem dacă întreg ar trebui să fie obligatorie sau nu. Eu cred că atunci când consideră că suntem aici, douăzeci și opt de noi, ca o turmă, ei vor descoperi că va apărea o pată neagră, și că unul va fi oaia neagră a turmei. Sper sincer că atunci când oi negre spune în numele rațiunii că ar trebui să se oprească și să clarifice câteva întrebări în primul rând, nu se va simti inconfortabil. Nu sunt cei care trebuie să se simtă inconfortabil. În același timp, să fie de cooperare, pentru că alte douăzeci și șapte (sau toate acestea multe dintre ele sunt, așa cum am, probabil, fiind nedrept pentru țările Visegrád, dat fiind faptul că, de asemenea, opri de a pune aceleași întrebări ca și noi) sunt dreptul de a spune că problema este una care este în valoare de lucru pe pentru beneficiul tuturor. Pentru că este adevărat, pe de o parte, așa cum am spus, că toată lumea vrea să meargă în Germania, iar acest lucru este, desigur, o problemă german. Dar Germania este parte a Uniunii Europene, și cancelarul Merkel are dreptate despre asta. Dacă Germania este parte a Uniunii Europene, o problemă german este, de asemenea o problemă europeană. Așa că nu ar trebui să se certe, și nu ar trebui să fie inflexibil, și mai presus de toate nu trebuie ocrotitoare spre noastre douăzeci și șapte de parteneri din UE, dar ar trebui să fie de cooperare, prietenos și flexibil, fără a da un inch pe cont propriu poziție în absența rezonabil argumente.Aceasta este ceea ce eu cer de tine. Politica este o lume dificilă, un club de luptători de stradă, dar astăzi strada se numește presa, sau comunicarea. Și, desigur, norme nu contează pentru nimic în acest mediu.În presa internațională nimeni nu va avea nici mustrări despre raportare care migranții sunt tratate inuman în Ungaria. În contrast cu aceasta, ceea ce este adevărul? Adevărul este că toată lumea care vine aici trebuie să se înregistreze în conformitate cu reglementările Schengen, trebuie să constatăm identitatea lor, și ei trebuie să completeze un formular astfel încât să știm că ei sunt cine pretind a fi. Noi apoi da-le cazare, adăpost, hrană, apă și îngrijire medicală în locații desemnate, care poate fi ușor atins. Ce este mai mult, noi chiar le ia acolo dacă doresc să. Dar nu este posibil ca un câteva sute de oameni să decidă că nu vor înregistra, stai jos pe marginea drumului, și spun că de acum încolo acest lucru este în cazul în care doresc alimente și băuturi lor, acest lucru este în cazul în care ar trebui să vină la medic pentru a le vedea, și apoi cântă numele cancelarului german și Germania pentru că vreau să merg acolo, așa că cer să fie luate acolo imediat. Acest lucru nu va face. Și cred că nimeni nu are dreptul de a cere acest dintre noi, cu toate acestea disperată situația lor ar putea fi.Este absurd că Ungaria ia măsuri împotriva propriilor cetățeni, în scopul de a asigura respectarea cu reguli transparente. În cazul în care un maghiar trece ilegal frontiera, le pedepsi. În cazul în care un maghiar merge peste frontiera verde în Serbia, acestea sunt comite un delict. Ce este mai mult, în cazul în care trec frontiera verde în Austria, se califică, de asemenea, ca un delict. Și apoi sunt oameni, alta decât ne liber să facă acest lucru? Și suntem pentru a le ajuta in acest? Să ne gândim doar despre absurditatea toate acestea. Prin urmare, cred că poziția maghiară este atât uman și consecventă. Migranții trebuie să coopereze cu autoritățile, trebuie să fie identificat și înregistrat în conformitate cu reglementările europene, iar noi le oferim apoi posibilitatea de a merge la puncte de colectare unde sunt date alimente, băuturi, cazare și asistență medicală; De fapt, le cerem să se folosească de aceste servicii. Acest lucru este în cazul în care ne aflăm acum. Această situație se va schimba pe maghiari laterale, doamnelor și domnilor, la 15 septembrie, ca Parlamentul Ungariei - și aș dori să profit de această ocazie pentru a exprima mulțumirile mele pentru cooperarea sa, chiar dacă nu a fost unanimă - au votat pentru noi reglementări care ridica nivelul de protecție a frontierelor externe ale Ungariei. Reprezentanților a votat pentru reglementări care face clar faptul că trecerea ilegală a frontierei nu este o infracțiune minoră care transportă o penalizare de 20.000 de forinți, dar una care se pedepsește cu închisoare sau deportare. Și traficul de ființe umane nu este un fel casual, de a suplimenta veniturile cuiva (chiar dacă cei care sunt dispuși să se alăture acestei afaceri pe partea ungară se poate altfel găsi convenabil), dar o crimă: o infracțiune foarte gravă, care poartă o pedeapsă de mai mulți ani în închisoare, și confiscarea bunurilor plin. Acestea vor fi noile norme de la 15 în septembrie. Motivul pentru care nu sunt introduse mâine dimineață este că noile reglementări sunt foarte mult mai stricte decât cele anterioare. Și astfel de reglementări strans nu poate fi pusă în aplicare imediat, chiar la granița. Toată lumea trebuie să aibă timp să se pregătească. Acesta este motivul pentru, de exemplu, suntem urmăresc o campanie afisul acum în Serbia. Acesta este motivul pentru ne vom folosi toate mass-media disponibile pentru a spune migranților: situația de pe granițele Ungariei sa schimbat, nu vin, pentru că sunt susceptibile să se confrunte cu deportare sau mai mulți ani de închisoare. Este de sperat că putem trimite acest mesaj pe pliante noastre în limbile corecte, și în mod corect, cu un grad de precizie lingvistică demn de cultura maghiară. Ne-ar dori, de asemenea pentru a face clar pentru traficanților de ființe umane care, la 15 septembrie, riscurile implicate în activități de pescuit în apă tulbure sunt mai mari decât înainte. În același timp, oferind, de asemenea, noi suntem timpul nostru de poliție pentru a pregăti și a înființat unități de supraveghere a frontierelor, ca acest lucru nu este un fel de loc de muncă în care au fost folosite pentru a face în ultimii ani. Și armata și soldații noștri trebuie să fie, de asemenea, pregătite, odată dat autoritatea legislativă; și am din nou cer opoziția, pentru a permite extinderea acestei autorizații pentru protecția frontierelor la situațiile în care nu există nici un conflict, dar în care granițele sunt amenințate de o invazie civil. . Deci, toată lumea are o câteva zile să se pregătească pentru această Întrebarea este acum dacă o schimbare reală - o îmbunătățire în ceea ce ne privește - va apărea peste noapte la 16 septembrie. Am putea sper, dar nu se poate gândi în mod rezonabil așa. În parte pentru că opoziția a refuzat să sprijine desfășurarea armatei, nu am reușit să dezbatem proiectul de lege cu promptitudine în Parlament, iar acest lucru va fi posibil doar la un moment dat după 20 septembrie sper. Prin urmare, nu vom fi în măsură să desfășoare toate forțele la 15 septembrie, pentru că există restricții constituționale, și într-o democrație mai puțin dezvoltate, cum ar fi al nostru, puteți vedea că Constituția trebuie să fie respectate. În democrațiile mai dezvoltate văd există soluții mai flexibile. Mi-ar cita din nou exemplul frontierei franco-britanic. Cu toate acestea, trebuie să observăm aceste reguli, iar acest lucru este corect; aceasta este singura soluție fezabilă din punct de vedere constituțional. Și eu cred că putem lua doar măsuri încrezător, firmă dacă știm că ne aflăm pe un teren care este complet stabil din punct constituționale, legale și morale de vedere. Dar chiar dacă o schimbare semnificativă nu apare peste noapte, un lucru este sigur: guvernul maghiar nu va înapoi în jos și va face progrese pas cu pas în timp ce aplicarea reglementărilor internaționale, precum și legile ungare, și în timp ce afirmarea la fel de valori morale și umane fundamentale. Sper sincer că vom face progrese rapide, iar cu ocazia vor apărea în curând, atunci când Ungaria pot să înștiințeze prietenii săi din Germania și Austria, care de frontieră din sudul Ungariei este securizat; Desigur, acest lucru nu va însemna că Ungaria a închis granițele sale, astfel cum a fost stabilit în mass-media internațională. Că este gunoi, daca imi expresia, pentru că asigurarea unui frontieră nu înseamnă că nu poate fi trecut deloc. Granița cu Ungaria poate fi traversat - la punctele desemnate. Viața va merge mai departe. Granița sârbo-ungară va fi la fel de deschis pentru trecerea prin mijloace legale așa cum a fost înainte, acesta va fi asigurat numai împotriva trecerea ilegală a frontierei. Prietenii noștri germani și austrieci pot fi siguri că vom pune în aplicare a Acordului Schengen și vom conforma acesteia; nu vom schimba poverile altora, dar le va suporta noi. Pentru a demonstra pentru a vă cât de departe de noi ceilalți sunt în ipocrizie, și că aceasta este o cursă pe care trebuie să intrăm, permiteți-mi să vă dau un exemplu mic: în timp ce este evident că mult mai mulți migranți vin la Ungaria (uneori , de multe ori mai mult) decât în alte țări cu frontierele externe - și, din nou, voi nu este numele țărilor - asistența acordată ei este așa de mare, în timp ce asistența primim este acest mic. Dar nu există nici un motiv in obtinerea supărat despre acest lucru, pentru că aceasta este viața în Ungaria. Sarcina in mana este de a reuși cu ajutorul resursele proprii. Acesta este aceea spun mereu că nu sunt de gând să solicite un singur penny. Există fonduri de la care Ungaria ar trebui să fie dreptul la asistență, și, desigur, noi credem că ar fi corect dacă ne-am partea noastră de asistență; dar nu vom merge la o singură țară pentru a le spune că avem dificultăți enorme, și judeca cu ele pentru a ne da bani. Ungaria este un stat - un stat în vârstă de-o mie de ani o - care trebuie să fie capabil să se bazeze pe propriile resurse în protejarea frontierelor sale externe și aplicarea legii și ordinii pe acele secțiuni ale frontierei. Dacă trebuie să ne bazăm pe propriile noastre resurse, așa să fie. Dacă ni se dă ajutor, vom accepta, dar niciodată nu trebuie să vina o lipsa de asistență pentru orice nerespectare a obligațiilor noastre. Doamnelor și domnilor, Excelențele Voastre, onorabilul Externe miniștri Martonyi și Kovács, Stima

Vă mulțumim pentru atenție.A fost o onoare să mă adresez. (Biroul Primului Ministru)

Scris de Continut sponsorizat

There is a gap between the opinion of the people and the policy pursued by the elite