The Liberation of US Foreign Policy

Scris de ana morosana Dum Aug 09, 2015 9:28 am

http://www.veteransnewsnow.com/2015/08/08/520761the-liberation-of-us-foreign-policy/

Once we defeat the Israeli-directed attempt to derail the deal in Congress we can safely go out into the streets declaiming: Free at last! Free at last! Thank God almighty, we’re free at last!

The Liberation of US Foreign Policy Obama-hails-Iran-Deal

by Justin Raimondo

Antiwar.com

The Iran deal is a turning point in US foreign policy, and its approval by Congress will represent a sea change in American politics: it will mark nothing less than a day of liberation which future generations might dub “VI Day” – victory over Israel day.

The Liberation of US Foreign Policy ISRAELI-LOBBY-BOOK1

I am sometimes asked if I have any regrets about publishing our book. As of today, my only regret is that it is not being published now. After the humiliations that Obama has endured at the hands of the Israel Lobby and the Hagel circus, we would sell even more copies and we would not face nearly as much ill-informed criticism. — Stephen Walt, co-author of the book.

The post-9/11 era saw the already formidable power of Israel’s lobby in the US rise to make it the decisive factor in any foreign policy debate: a heavyweight became a crushing weight, one that leveled any and all opposition to US intervention abroad under the steel toe of the “war on terrorism.” The Lobby’s role in ginning up the invasion and conquest of Iraq is well-documented in Stephen Walt and John Mearsheimer’s The Israel Lobby and US Foreign Policy, and there is no need to replicate their detective work here. I would merely add that, even before the Iraq invasion ,then Prime Minister Ariel Sharon issued fresh marching orders to the US military, specifying Iran, Libya, and Syria as the next victims on Tel Aviv’s list. As Ha’aretz reported in 2003, before the invasion of Iraq was even launched:

“‘These are irresponsible states, which must be disarmed of weapons mass destruction, and a successful American move in Iraq as a model will make that easier to achieve,’ Sharon said to a visiting delegation of American congressmen.

“Sharon told the congressmen that Israel was not involved in the war with Iraq ‘but the American action is of vital importance.’

“In a meeting with U.S. Undersecretary of State John Bolton yesterday, Sharon said that Israel was concerned about the security threat posed by Iran, and stressed that it was important to deal with Iran even while American attention was focused on Iraq.

“Bolton said in meetings with Israeli officials that he had no doubt America would attack Iraq, and that it would be necessary thereafter to deal with threats from Syria, Iran and North Korea.”

As the saying goes: and the rest is history.

The Liberation of US Foreign Policy Who-to-blame-for-Iraq-War1

Zionist Architects of Iraq war

The 9/11 attacks paved the way for America’s Thermidor. The crisis empowered the neoconservative covenembedded in the Bush White House and in the top echelons of the national security bureaucracy, which effectively pulled off a coup d’etat.

As Bob Woodward reported in his book Plan of Attack:

“[Then Secretary of State Colin] Powell felt Cheney and his allies – his chief aide, I. Lewis ‘Scooter’ Libby, Deputy Defense Secretary Paul D. Wolfowitz and Undersecretary of Defense for Policy Douglas J. Feith and what Powell called Feith’s ‘Gestapo’ office – had established what amounted to a separate government.”

The signing of the Iran deal, and its probable approval by Congress – it doesn’t look like the War Party has the votes to overturn it – heralds the victory of the countercoup, i.e. the overthrow of the Lobby’s stranglehold and the eventual restoration of a pro-American foreign policy. This was evident in practically every line of President Obama’s recent speech at American University, and the text deserves closer examination than it has so far gotten.

The Liberation of US Foreign Policy Jfk-assasination-plot-640x328

Obama started out by invoking John F. Kennedy’s speech of June 10, 1963, delivered at the same venue: a remarkable oration, in which the young President, who would fall to an assassin’s bullet in less than six months, asked Americans to reconsider the myths of the cold war and called for a practicable peace with the Soviet Union. In the speech Kennedy went after the neocons of his day, who were calling for military measures to “roll back” the Soviet Union and demanding an end to any effort to reach an arms control accord. Kennedy, Obama recalled,

“[R]ejected the prevailing attitude among some foreign policy circles that equated security with a perpetual war footing. Instead, he promised strong, principled American leadership on behalf of what he called a ‘practical’ and ‘attainable peace’ – a peace ‘based not on a sudden revolution in human nature but on a gradual evolution in human institutions – on a series of concrete actions and effective agreements.’”

It was a long way from “pay any price, bear any burden,” the militaristic leitmotif of hisinaugural address.

Obama goes on to describe the series of arms control measures adopted by successive administrations of both parties, and the subsequent implosion of the Soviet bloc, celebrating our victory in the cold war “without firing a shot at the Soviets.” Segueing into his defense of the Iran deal, the President commences firing at the neocons of today:

“Between now and the congressional vote in September, you’re going to hear a lot of arguments against this deal, backed by tens of millions of dollars in advertising. And if the rhetoric in these ads, and the accompanying commentary, sounds familiar, it should – for many of the same people who argued for the war in Iraq are now making the case against the Iran nuclear deal.”

One can almost hear the squirming of the neocons as Obama attacks the soft underbelly of the GOP opposition. Here, after all, is a party that is unanimous in its unwillingness to learn anything from its recent series of repudiations at the polls, or from the bloody history of what the lateGeneral William E. Odom called the worst disaster in American military history. Yes, it’s the very same people – the Kristols, the Kagans, the Krauthammers, and the rest of thatJacobin-“conservative” crowd – who lied us into war and who are now clamoring for yet another bloodbath in the Middle East.

One could only stand and cheer as the President called out the neocons:

“Now, when I ran for President eight years ago as a candidate who had opposed the decision to go to war in Iraq, I said that America didn’t just have to end that war – we had to end the mindset that got us there in the first place. It was a mindset characterized by a preference for military action over diplomacy; a mindset that put a premium on unilateral US action over the painstaking work of building international consensus; a mindset that exaggerated threats beyond what the intelligence supported. Leaders did not level with the American people about the costs of war, insisting that we could easily impose our will on a part of the world with a profoundly different culture and history. And, of course, those calling for war labeled themselves strong and decisive, while dismissing those who disagreed as weak – even appeasers of a malevolent adversary.”

Obama doesn’t name the mindset that led us to disaster in Iraq, but it’s clear he’s describing the neoconservative mind– a mentality awash in visions of conquest and hubristic delusion, one prone to uttering “exaggerated threats beyond what the intelligence supported.” He doesn’t quite accuse the neocons of lying us into war, but he comes fairly close: close enough to make the targets of his ire recognizable.

The President asks us to do what is rarely done in a country that lives in the moment: he wants us to remember.Do you remember who led us to ruin last time? Remember who accused the prescient critics of the rush to war of treason? Remember who has been wrong about everything for the past decade and a half?

Now all this is generally known, at least outside of the world of Sean Hannity, Breitbart.com, and the GOP fringe, but the effects of the Cheney coup are still with us. The neocons are out of power, at least officially, but their penumbra remains, hovering over Washington like a radioactive cloud. And we are still haunted by the horrific consequences of Cheneyism-in power. The President recognizes this:

“More than a decade later, we still live with the consequences of the decision to invade Iraq. Our troops achieved every mission they were given. But thousands of lives were lost, tens of thousands wounded. That doesn’t count the lives lost among Iraqis. Nearly a trillion dollars was spent. Today, Iraq remains gripped by sectarian conflict, and the emergence of al Qaeda in Iraq has now evolved into ISIL. And ironically, the single greatest beneficiary in the region of that war was the Islamic Republic of Iran, which saw its strategic position strengthened by the removal of its long-standing enemy, Saddam Hussein.”

This is a profoundly conservative speech in the sense that the President exhorts us to look to the lessons of history in order to chart a path to the future.

“I raise this recent history because now more than ever we need clear thinking in our foreign policy. And I raise this history because it bears directly on how we respond to the Iranian nuclear program.”

Ron Paul raised Republican eyebrows when he famously attributed the 9/11 attacks to “blowback,” and faced down the bombast of Rudy Giuliani in front of a jeering crowd. Paul rose to prominence as the direct result of that encounter because he was clearly speaking truth to power – and the sheer radicalism of his stand inspired many thousands. Obama is here doing something similar, if not quite so eye-opening, when he decries the largely unknown history of Iran’s nuclear program as a product of …US intervention: “That program has been around for decades,” he said, “dating back to the Shah’s efforts – with US support – in the 1960s and ’70s to develop nuclear power.” He goes on to describe the real history of the program, attributing its weaponization to the Iraq-Iran war – “in which Saddam Hussein used chemical weapons to brutal effect” – albeit without mentioning that the US provided those chemical weapons to Saddam. Oh well, there’s only so much real history Americans can take in a single sitting….

With the Cheney regime out of office, and a new administration in place, the Iranians – who had no operating centrifuges in 2001 – now had thousands of centrifuges spinning away: another deadly legacy of the neocon coup. The neocons had set a booby-trap ready to spring on the next occupant of the White House: the “blowback” from their constant threats directed at Tehran (and the history of US imperialism in the region) set the Iranians on a course that could only end in war between Tehran and the West. Yet this President was determined not to go there.

Obama’s history of the sanctions regime is completely dishonest: but one doesn’t expect anything else from him on this point. He claims the sanctions brought the Iranians to the negotiating table, and yet our own intelligence community confirmed what the Iranians have been saying all along: their nuclear weapons program was abandoned in 2003 and never restarted. They had publicly abjured nuclear weapons, and Ayatollah Khamenei had released a fatwadeclaring their development impermissible under Islamic law. In short: there never was much of a nuclear threat from Iran. Yet there was the looming possibility that what happened to Iraq would happen to them: and if they were going to be attacked anyway, as the Iranian hard-liners insisted, then they might as well have some means of defense. And so the possibility that they would try to develop them in the future could not be entirely discounted – yet more “blowback” from the heyday of the neocon coup.

At any rate, Obama went on to negotiate what is the most stringent nuclear arms control regime in history, and as he told that story he went through the various “talking points” opponents of the deal have put forth. I won’t go into them here – I’ve written on this issue before, and, besides that, there is plenty of other material on this site that covers these questions more than adequately. Because the real issue is this: since there is no “better deal,” but only this deal, and because, as Obama puts it, “more sanctions won’t produce the results that the critics want, we have to be honest”:

“Congressional rejection of this deal leaves any US administration that is absolutely committed to preventing Iran from getting a nuclear weapon with one option – another war in the Middle East.

“I say this not to be provocative. I am stating a fact. Without this deal, Iran will be in a position – however tough our rhetoric may be –- to steadily advance its capabilities. Its breakout time, which is already fairly small, could shrink to near zero. Does anyone really doubt that the same voices now raised against this deal will be demanding that whoever is President bomb those nuclear facilities?

“ … So let’s not mince words. The choice we face is ultimately between diplomacy or some form of war – maybe not tomorrow, maybe not three months from now, but soon.”

No doubt many in his audience were well aware of Sen. Tom Cotton’s recent remarks to Israeli reporters making the case for war:

“You can destroy facilities. I don’t think any military expert in the United States or elsewhere would say the US military is not capable to setting Iran’s nuclear facilities back to day zero. Can we eliminate it forever? No, because any advanced industrialized country can develop nuclear weapons in four to seven years, from zero. But we can set them back to day zero.”

It’s only natural that Sen. Cotton was speaking to Israeli reporters, because this is precisely the Israeli case that he’s making. It’s clear that the Israelis want war, as they did in Iraq, and what’s more they want us to do their fighting for them. They want us to take out what they regard as their principal enemy in the region, and have others pay the price: Ariel Sharon made that clear way back in 2003. And that’s what the Israel lobby in this country is fighting for, which is why they are the loudest, most insistent opponents of the Iran deal.

The Liberation of US Foreign Policy Sen.-Tom-Cotton-640x358

Tom Cotton wants to invade Iran and Syria, jail journalists and whistleblowers, eavesdrop on Americans, and keep the ‘savages’ locked up in Gitmo.

And while Obama protested that he didn’t mean to be “provocative,” he aimed his remarks directly at Sen. Cotton and his Israeli fans when he said:

Now, there are some opponents – I have to give them credit; there are opponents of this deal who accept the choice of war. In fact, they argue that surgical strikes against Iran’s facilities will be quick and painless. But if we’ve learned anything from the last decade, it’s that wars in general and wars in the Middle East in particular are anything but simple. The only certainty in war is human suffering, uncertain costs, unintended consequences. We can also be sure that the Americans who bear the heaviest burden are the less than 1 percent of us, the outstanding men and women who serve in uniform, and not those of us who send them to war.”

Now that was a direct hit. The audience, I note, broke into sustained applause when he said Middle Eastern wars are “anything but simple,” and there’s no doubt the overwhelming majority of American share this sentiment.

It was, in short, another shot at the neocons – the most widely hated ideological grouping in the country since the decline of the Communists.

The Liberation of US Foreign Policy IRAN-DEAL-WRECKERS-2-640x447

Can the Republican and Democratic hawks backed by Isareli PM Bibi Netanyahu wreck the historic IRAN agreement?

Standing behind the neocons are the Israelis: the mothership, so to speak. And Obama takes them on, too, in a passage I never thought I’d hear in a presidential speech:

“On the other hand, I do think it’s important to acknowledge another, more understandable motivation behind the opposition to this deal, or at least skepticism to this deal, and that is a sincere affinity for our friend and ally, Israel …”

He goes on to say how much he shares this “affinity,” and how justified the fear of Iran is: there’s the obligatory invocation of the Holocaust, of Iranian anti-Semitism, and the litany of complaints the Israelis have about the “rough neighborhood” in which they have chosen to expropriate a country. Yet he goes on to remind them that what security they have is due to “American military and intelligence assistance, which my administration has provided at unprecedented levels.” Is there just the slightest hint that the Israelis are ingrates? And then he gets down to business:

“I recognize that Prime Minister Netanyahu disagrees – disagrees strongly. I do not doubt his sincerity. But I believe he is wrong. I believe the facts support this deal. I believe they are in America’s interest and Israel’s interest. And as President of the United States, it would be an abrogation of my constitutional duty to act against my best judgment simply because it causes temporary friction with a dear friend and ally. I do not believe that would be the right thing to do for the United States. I do not believe it would be the right thing to do for Israel.”

The reference to his constitutional duty is a clear reminder that the President’s chief obligation is to defend the interests of the United States of America. Yes, he contends that this deal is also in Israel’s best interests – and he makes a convincing case – but there’s no doubt where Obama’s duty lies. The message to Netanyahu, to Israel, and to the Israel lobby is clear:The days when America leapt when the Israeli Prime Minister said “Jump!” are over.

The Liberation of US Foreign Policy Bibi-Boehner

The Israelis recognize this. In an article in Ha’aretz, Barak David writes of the Israelis’ entirely justified fear that this marks “a real turning point in the strategic relations between Jerusalem and Washington”:

“Obama marked Netanyahu not as a major ally, but as his greatest political rival. … At times you could hear Obama’s disdain for Netanyahu, as when he unconsciously imitated the latter’s baritone from his speeches against the nuclear agreement. ‘It’s a bad deal, we need a better deal,’ he said, as he deepened his voice.

“Obama isolated Netanyahu, portrayed him and his government as the only ones in the world who oppose the agreement, and positioned him as the head of the warmongering camp that rejects any diplomatic compromise of any kind, under any circumstances. The attempt by Netanyahu to scuttle the nuclear agreement, Obama wanted to say, is a cousin to the campaign conducted by those who supported the war in Iraq in 2003. It’s doubtful there is any group of people more disliked by the American public.”

By taking on the neocons and the Israelis in the same speech, and linking their arguments together, the President made his point indirectly – and far more effectively than if he had been more explicit. David continues:

“What should disturb the sleep of every Israeli is the fact that Netanyahu’s battle against the nuclear agreement has pushed Obama into a situation in which he must distinguish between the security interests of the United States and those of Israel, and clarify that they are not necessarily the same. ‘As president of the United States it would be an abrogation of my constitutional duty to act against my best judgment simply because it causes temporary friction with a dear friend and ally,’ he said, and thus delivered a clear message: Netanyahu crossed red lines in his battle against the Iran deal, when he grossly intervened in domestic American politics and tried to present himself as someone who knows America’s interests better that the president of the United States.

“The wild applause from the audience following that sentence was just a small example of the serious problem Israel finds itself in; the alienation that entire populations in the United States feel for its government’s policies and their feeling that with regard to the nuclear deal with Iran they’re a tail that’s trying to wag the dog.”

The backlash against our Israel-centric foreign policy has been a long time coming, and that it is now being given expression by the President of the United States is significant beyond measure. The Lobby recognizes this fact, which is why they’re spending many millions, and calling in all their chits, in an all-out effort to defeat the Iran deal.

On the other hand, all too many on my side of the barricades fail to recognize the importance of this speech and what it represents. Writing in The Intercept, Glenn Greenwald, normally an astute observer, gloms on to irrelevant boilerplate in the speech, and complains that the President finds it necessary to boast about how many times he’s launched his bombers.

This peevish liberal moralism misses the point entirely, which is that an historic shift is taking place before our eyes, one that diverts us from the path of perpetual war and puts us on the road to being a normal nation. Braving considerable pushback from his own party, as well as from the Israeli-subservient GOP, this President has single-handedly managed to turn the enormously cumbersome ship of state completely around – no easy task under the best of circumstances. For this he deserves better than tepid applause from Greenwald.

Micah Zenko, writing over at the Council on Foreign Relations blog, takes a different tack: he descries Obama’s contention that it’s either a deal or war, averring that this posits that the Iranians, facing the collapse of the deal, will take the path of weaponizing their nuclear infrastructure and begin to develop a bomb. This assumes far too much, avers Zenko: it’s more likely they’ll adopt a stance of nuclear ambiguity, standing on the threshold of acquiring a bomb without provoking the West into attacking them.

This argument leaves out one crucial factor: America’s War party, which has been trying to gin up a military conflict with Iran ever since the latter days of the George W. Bush administration. It also leaves out history: after all, the Iraqis never did have those “weapons of mass destruction,” and yet the US convinced the world (except a few dissidents, includingyours truly) that Saddam was actively pursuing nukes, if he didn’t already have them secreted away under one of his palaces. Recognizing the degree of influence the Israelis and their lobby exercise over American politics, in the event the deal collapsed the Iranians would have every reason to resort to building a nuclear arsenal in self defense. We can’t predict what the Iranians will do, says Zenko: but surely, given our record, they will have more success in predicting ourfuture actions. Zenko is wrong: Obama is right – it’s the deal, or war.

The bottom line of all this is: if the deal goes through Congress unscathed, the Cheney coup will have been defeated. Our Israel-centric policy of fighting wars on Israel’s behalf will be over: the tail will no longer be wagging the dog. Once we defeat the Israeli-directed attempt to derail the deal in Congress we can safely go out into the streets declaiming: Free at last! Free at last! Thank God almighty, we’re free at last!

The Liberation of US Foreign Policy Justinraimondo2007-10-300x300

Justin Raimondo is the editorial director of Antiwar.com. He is the author of An Enemy of the State: The Life of Murray N. Rothbard(Prometheus Books, 2000),Reclaiming the American Right: The Lost Legacy of the Conservative Movement (ISI, 2008), and Into the Bosnian Quagmire: The Case Against U.S. Intervention in the Balkans (1996).

He is a contributing editor for The American Conservative, a senior fellow at the Randolph Bourne Institute, and an adjunct scholar with theLudwig von Mises Institute.

He writes frequently for Chronicles: A Magazine of American Culture.

See: Neocon retreat?

de Justin Raimondo

Antiwar.com

Tranzactia Iranul este un punct de cotitură în politica externă americană, iar aprobarea acestuia de către Congresul va reprezenta o schimbare în politica americană: se va marca nimic mai puțin decât o zi de eliberare, care s-ar putea copia generațiilor viitoare "Ziua VI" - victoria asupra lui Israel zi .

Sunt uneori întrebat dacă am regrete despre editarea de carte noastre. Începând de astăzi, Singurul meu regret este că nu este publicat acum. După umilințele pe care Obama a suferit în mâinile lobby Israel și circ Hagel, ne-ar vinde mai multe exemplare și nu ne-ar confrunta cu critici aproape la fel de mult informat-bolnav. - Stephen Walt, co-autor al cărții.

Post-9/11 era văzut puterea deja formidabilă de lobby Israelului în creșterea noi să-l factorul decisiv în orice dezbatere politica externă a face: o grea a devenit o greutate zdrobitoare , una care nivelat orice și toate de opoziție a intervenției SUA în străinătate în conformitate cu piciorul de oțel a "războiul împotriva terorismului". Rolul Lobby în egrenare sus invazia și cucerirea Irakului este bine documentat în Stephen Walt si John Mearsheimer lui Israel Lobby și Politică Externă din SUA , și nu este nevoie de a se replica detectiv lor lucrez aici. Aș adăuga doar că, chiar înainte de invazia din Irak, apoi prim-ministrul Ariel Sharon a emis ordine de marș în stare proaspătă către armata SUA, precizând Iran, Libia, Siria și ca următoarele victime de pe lista din Tel Aviv. După cum Ha'aretz raportat în 2003, înainte de invadarea Irakului a fost chiar lansat:

"" Acestea sunt state iresponsabile, care trebuie să fie dezarmat de distrugere în masă arme, și o mișcare american de succes în Irak ca un model care va face mai ușor de realizat ", a spus Sharon o delegație a vizita de congresmani americani.

"Sharon a declarat congresmenii care Israel nu a fost implicat în războiul cu Irakul", dar acțiunea american este de o importanță vitală. "

"Într-o întâlnire cu Subsecretarul american de Stat John Bolton ieri, Sharon a declarat că Israelul a fost preocupat de amenințarea reprezentată de securitate Iran, și a subliniat că este important să se ocupe cu Iranul, chiar în timp ce atenția american a fost concentrat asupra Irakului.

"Bolton a declarat în cadrul reuniunilor cu oficialii israelieni că nu avea nici o îndoială America va ataca Irakul, și că ar fi necesar ulterior pentru a face față amenințărilor din Siria, Iran și Coreea de Nord."

Așa cum se spune:, iar restul este istorie .

Arhitecti sioniste din Irak război

Atacurile din 9/11 a deschis calea pentru Americii Thermidor . Criza împuternicită neoconservator sabatîncorporat în Bush Casa Albă și în eșaloanele de top ale securității naționale birocrația , care a scos în mod eficient pe o lovitură de stat.

Ca Bob Woodward raportat în planul Său cartea de atac:

"[Atunci Secretarul de Stat Colin] Powell simțit Cheney și aliații săi - consilierul său șef, I. Lewis Scooter" Libby, Adjunctul Secretarului Apararii Paul D. Wolfowitz și subsecretarul Apărării pentru politica Douglas Feith J. și ceea ce Powell numit lui Feith " birou Gestapo "- a stabilit ceea ce a constituit un guvern separat".

Semnarea acordului Iran, și aprobarea acestuia probabil de Congres - aceasta nu arata ca Partidul război a voturilor pentru a rasturna - anunta victoria contralovitura, adică răsturnarea dominația lobby și eventuala restaurare a unui politica externă pro-american. Acest lucru a fost evident în practic fiecare linie de discurs recent președintele Obama la American University, și textul merită o examinare mai atentă decât a ajuns până în prezent.

Obama a început prin invocarea John F. Kennedy discurs din 10 iunie 1963 , pronunțată în aceeași locație: un discurs remarcabil, în care tânărul președinte, care ar scădea la glonțul unui asasin în mai puțin de șase luni, a cerut americanilor să-și reconsidere mituri ale Războiului Rece și a solicitat o pace posibil cu Uniunea Sovietică. În discursul Kennedy a mers după neoconservatorii din zilele lui, care au fost de asteptare pentru măsuri militare pentru a "se rostogolească înapoi" Uniunea Sovietică și exigente capăt orice efort de a ajunge la un acord de control al armelor.Kennedy, Obama a reamintit,

"[R] evacuat atitudinea predominantă în rândul unor cercuri politice străine care asimilate de securitate cu un picior de război perpetuu. În schimb, el a promis principială o conducere puternică, American în numele a ceea ce el a numit un și "pace realizabile '' practic '- o pace" nu se bazează pe o revoluție bruscă a naturii umane, ci pe o evoluție treptată în instituții umane - pe o serie de acțiuni concrete și eficiente. "acorduri"

A fost un drum lung de la "plătească orice preț, să poarte orice povară," laitmotivul militaristă a lui adresa inaugural .

Obama continuă să descrie seria de măsuri de control al armelor adoptate de administrațiile succesive ale ambelor părți, și implozia ulterioară a blocului sovietic, sărbătorind victoria noastră în războiul rece ", fără a trage un foc la sovietici." Trecând în apărarea de afacere Iran, președintele începe tragere la neoconservatorii de azi:

"Între acum și votul Congresului în luna septembrie, ai de gând să auzi o mulțime de argumente împotriva acestui acord, susținute de zeci de milioane de dolari în publicitate. Și dacă retorica în aceste anunțuri, și comentariu de insotire, sună familiar, ar trebui -. Pentru multe din aceleași persoane care au susținut pentru războiul din Irak sunt acum de luare cazul împotriva acordului nuclear al Iranului "

Se poate auzi aproape agită de neoconservatorii ca atacă Obama underbelly moale a opoziției GOP. Aici, la urma urmei, este un partid care este unanimă în refuzul său de a învăța ceva de la seria recentă de repudiations la urne, sau din istoria sângeroasă a ceea ce târziu generalul William E. Odom numit cel mai mare dezastru din istoria militară americană. Da, e foarte aceiași oameni - Kristols, de Kagans, Krauthammers, iar restul de care Jacobin- "conservatoare mulțime "- care ne-a mințit în război și care sunt acum inghesuie pentru încă o baie de sânge în Orientul Mijlociu.

S-ar putea sta doar și majorete ca președinte a strigat neoconservatorii:

"Acum, când am fugit de președinte în urmă cu opt ani, ca un candidat care a opus decizia de a merge la război în Irak, am spus că America nu trebuie doar să se încheie acest război - am avut să se încheie cu mentalitatea care ne-a ajuns acolo in primul loc. A fost o stare de spirit caracterizata printr-o preferință pentru o acțiune militară peste diplomației; o stare de spirit care a pus o primă pe acțiune unilaterală SUA asupra activității minuțioasă de a construi un consens internațional; o stare de spirit care exagerate amenințări dincolo de ceea ce a susținut inteligenta. Liderii nu au același nivel cu poporul american cu privire la costurile de război, insistând asupra faptului că am putea impune cu ușurință voința noastră pe o parte a lumii, cu un profund diferit de cultură și istorie. Și, desigur, cei care solicită război ei înșiși etichetate puternic și decisiv, în timp ce de respingere cei care nu sunt de acord slab -. Pacifiști chiar de un adversar răuvoitoare "

Obama nu numele mentalitatea care ne-a condus la dezastru în Irak, dar e clar că a descrie mintea neoconservatoare -". exagerate amenințări dincolo de ceea ce a susținut inteligenta" o mentalitate pline în viziuni de cucerire și iluzii hubristic, unul predispuse la rostirea El nu destul de acuza neoconservatorii de la noi culcat într-un război, dar el vine destul de aproape: destul de aproape pentru a face obiectivele IRE sa recunoscut.

Președintele ne cere să facem ceea ce este rareori face într-o țară care trăiește în acest moment: el vrea să-și amintească Îți amintești cine ne-a condus la ruina ultima dată Amintiți-vă care a acuzat criticii spusele de graba la război de trădare.?? Amintiți-vă care a fost gresit despre totul pentru ultimul deceniu și jumătate?

Acum toate acestea sunt, în general, cunoscut, cel puțin în afara lumii de Sean Hannity, Breitbart.com, iar bretonul GOP, dar efectele loviturii de stat Cheney sunt încă cu noi. Neoconservatorii sunt de putere, cel puțin oficial, dar penumbra lor rămâne, plutind deasupra Washington ca un nor radioactiv. Și suntem încă bântuit de consecințele oribile ale puterii-Cheneyism în. Președintele recunoaște acest lucru:

"Mai mult de un deceniu mai târziu, am încă mai trăiesc cu consecințele deciziei de a invada Irakul. Trupele noastre atins fiecare misiune s-au dat. Dar mii de vieți au fost pierdute, zeci de mii de răniți. Asta nu contează viața pierdut printre irakieni. Aproape un trilion de dolari au fost cheltuiți. Astăzi, Irak rămâne cuprins de conflicte sectare, și apariția de Al-Qaeda din Irak a evoluat acum într-Isil. Și ironic, cel mai mare beneficiar al regiunii că războiul a fost Republica Islamică Iran, care a văzut poziția sa strategică consolidată prin eliminarea inamicului său de lungă durată, Saddam Hussein. "

Acesta este un discurs profund conservatoare în sensul că Președintele îndeamnă să se uite la lecțiile de istorie, în scopul de a consemna o cale spre viitor.

"Am ridica această istorie recenta, deoarece acum mai mult ca niciodată avem nevoie de o gândire clară în politica noastră externă. Și am ridica această istorie, deoarece are direct pe modul în care răspunde la programul nuclear iranian. "

Ron Paul a ridicat din sprâncene republicane atunci când a atribuit celebra atacurile 9/11 la "blowback", și cu fața în josbombastic de Rudy Giuliani, în fața unei mulțimi batjocoritoare. Paul a crescut la importanță ca rezultat direct al acestei întâlniri, pentru că vorbea clar adevărul la putere - și radicalismul mare de standului său inspirat multe mii . Obama este aici face ceva similar, în cazul în care nu chiar așa de ochi-de deschidere, când a decries istoria in mare parte necunoscut de programul nuclear al Iranului ca un produs de ... intervenție SUA: "Acest program a fost in jur de zeci de ani", a spus el, "datând la eforturile șahului - cu sprijinul SUA - în anii 1960 și '70 pentru a dezvolta energia nucleară. "El continuă pentru a descrie istoria reală a programului, atribuind înarmare sa la războiul din Irak-Iran -" în care Saddam Hussein folosit chimică arme efect brutal "- deși fără a menționa faptul că SUA cu condiția ca aceste arme chimice. la Saddam Ei bine, nu e numai atât de mult istoria reală americanii pot lua într-o singură ședință ....

Cu regimul Cheney din birou, și o nouă administrație în loc, iranienii - care nu a avut nici centrifuge de operare în anul 2001 - avea acum mii de centrifuge filatura departe: un alt moștenire de moarte al loviturii de stat neoconservatoare.Neoconservatorii au stabilit un armelor-capcană gata să sară în următoarea ocupantul Casei Albe: "blowback" de la amenințările lor constante îndreptate la Teheran (și istoria imperialismul american în regiune) a stabilit iranienii pe un curs care ar putea încheia numai în război între Teheran și Occident. Cu toate acestea, acest președinte a fost determinat să nu meargă acolo.

Istoria lui Obama a regimului de sancțiuni este complet necinstit: dar nu se așteaptă nimic altceva de la el cu privire la acest punct El susține sancțiunile adus iranienii la masa negocierilor, și totuși comunitatea noastră inteligență proprie a confirmat ceea ce iranienii au spus tot. de-a lungul: programul lor de arme nucleare a fostabandonat in 2003 si nu repornit. Ei au lepădat public arme nucleare, și Ayatollah Khamenei a lansat o fatwa declarare dezvoltarea lor nepermis în temeiul legii islamice. Pe scurt: nu nu a fost niciodată mai mult de o amenințare nuclearădin Iran. Cu toate acestea, exista posibilitatea profilează ca ceea ce sa întâmplat în Irak se va întâmpla cu ei: și dacă acestea au fost de gând să fie atacat oricum, ca a insistat iraniene hard-garnituri, atunci ei ar putea avea la fel de bine unele mijloace de apărare. Și astfel posibilitatea ca aceștia să încerce să le dezvolte în viitor nu a putut fi actualizate în întregime - încă mai "blowback" din perioada de glorie a loviturii de stat neoconservatoare.

În orice caz, Obama a continuat să negocieze ceea ce este cel mai stricte regimul de control al armamentelor nucleare din istorie, și așa cum el a spus că povestea el a mers prin diferite "puncte vorbesc" adversarii afacere au pus mai departe. Nu voi intra în ele aici - am scris pe această temă înainte, și, în afară de faptul că, există o mulțime de alte materiale de pe acest site care acoperă aceste întrebări mai mult decât adecvat. Deoarece problema reala este aceasta: deoarece nu există nici "afacere bună", dar numai această afacere, și pentru că, așa cum Obama pune, "mai multe sancțiuni nu va produce rezultatele pe care criticii doresc, trebuie să fim sinceri":

"Respingere Congresului de această afacere lasa orice administrație americană, care este absolut angajamentul de a preveni Iranul de la obtinerea unei arme nucleare cu o opțiune - un alt război în Orientul Mijlociu.

"Eu spun acest lucru nu pentru a fi provocatoare. Sunt precizând un fapt. Fără acest acord, Iranul va fi în măsură - cu toate acestea dură retorica noastră poate fi - pentru a avansa în mod constant capacitățile sale. Timpul său Breakout, care este deja destul de mic, ar putea reduce până aproape de zero. Are cineva cu adevărat îndoială că aceleași voci ridicate acum împotriva acestui acord va fi cerând ca oricine este președintele bombardeze aceste instalații nucleare?

"... Deci să nu fileu de cuvinte. Alegerea cu care ne confruntăm este în cele din urmă între diplomație sau o formă de război - poate nu maine, poate nu de trei luni de acum, dar în curând ".

Fără îndoială, mulți în audiență sa au fost conștienți de recente observații senatorul Tom bumbac de la reporteri israeliene care fac caz de război :

"Puteți distruge facilități. Nu cred că orice expert militar în Statele Unite sau în altă parte ar spune armata americană nu este capabil să setarea instalațiile nucleare ale Iranului înapoi la ziua zero. Putem elimina pentru totdeauna? Nu, pentru că orice țară industrializată avansate se poate dezvolta arme nucleare în patru la șapte ani, de la zero. Dar le putem seta înapoi la ziua zero. "

E normal ca senatorul bumbac vorbea cu reporterii israeliene, pentru că aceasta este tocmai cazul israelian că el face. Este clar că israelienii vor război , așa cum au făcut în Irak, și ceea ce este mai doresc să facem lupta lor pentru ei . Vor să ia ce le consideră inamicul lor principal în regiune, și au alții plătească prețul: Ariel Sharon a făcut ca mod clar înapoi în 2003. Și asta e ceea ce lobby-ul Israel în această țară este lupta pentru , care este de ce sunt cel mai tare, cel mai adversarii insistente ale acordului Iran.

Tom bumbac vrea să invadeze Iranul și Siria, jurnaliștii închisoare și denunțătorilor, trage cu urechea pe americani, și să păstreze "sălbaticii" închis în Gitmo.

Și în timp ce Obama a protestat că nu a vrut să fie "provocatoare", a țintit remarcile direct la senatorul Bumbac și fanii lui israeliene atunci când a spus:

Acum, există unele adversari - Trebuie să le dea credit; există adversari de această afacere care accepta alegerea de război. De fapt, ei susțin că greve chirurgicale împotriva facilități Iranului va fi rapid și nedureros.Dar dacă am învățat ceva din ultimul deceniu, e că războaiele în general și războaie în Orientul Mijlociu, în special, sunt nimic, dar simplu. Singura certitudine în război este suferința umană, costurile incerte, consecințe nedorite. Putem fi, de asemenea, sigur că americanii care poartă cea mai grea povara sunt la mai puțin de 1 la suta din noi, bărbații și femeile restante care servesc în uniformă, și nu cei care le trimit la război. "

Acum, că a fost o lovitură directă. Publicul, observ, a izbucnit în aplauze susținut atunci când a spus războaiele din Orientul Mijlociu sunt "nimic, dar simplu," și nu există nici o îndoială majoritatea covârșitoare a cotei american acest sentiment.

Acesta a fost, pe scurt, un alt împușcat la neoconservatorii - gruparea ideologic cel mai urât în țara de la declinul comuniștilor.

Poate Republican și Democrat Hawks susținută de Isareli PM Bibi Netanyahu distruge acordul istoric IRAN?

În picioare în spatele neoconservatorii sunt israelieni: mamă, ca să spunem așa. Și Obama le ia pe, de asemenea, într-un pasaj nu m-am gândit aud într-un discurs prezidențial:

"Pe de altă parte, eu cred că este important să se recunoască un alt, motivație mai ușor de înțeles în spatele opoziției la această afacere, sau cel puțin scepticism la această afacere, și că este o afinitate sinceră pentru prietenul și aliatul nostru, Israel ..."

El continuă să spună cât de mult el împărtășește această "afinitate", și modul în care se justifică teama de Iran este: nu e invocarea obligatorie a Holocaustului, de iranian antisemitismului, și litania plângerilor israelienii au cu privire la "cartier dur "în care au ales să exproprieze o țară. Cu toate acestea, el continuă să-i reamintesc că ceea ce securitatea au se datorează "asistență militară și informații americane, care administrația mea a oferit la un nivel fără precedent."Este doar cel mai mic indiciu că israelienii sunt nerecunoscători? Și apoi el devine la afaceri:

"Recunosc că prim-ministrul Netanyahu nu este de acord - nu este de acord cu tărie. Nu mă îndoiesc de sinceritatea lui. Dar eu cred că este greșit. Cred că faptele sprijini această afacere. Eu cred că sunt în interesul Americii și interesul Israelului. Și în calitate de președinte al Statelor Unite, ar fi o abrogare a datoria mea constituțional de a acționa împotriva cel mai bun judecata mea, pur și simplu pentru că provoacă frecare temporară cu un prieten drag și aliat. Nu cred că ar fi un lucru bun pentru a face pentru Statele Unite. Nu cred că ar fi un lucru bun de a face pentru Israel. "

. Trimiterea la datoria lui constituțională este un memento clar că obligația șef președintelui este de a apăra interesele Statelor Unite ale Americii Da, el susține că această afacere este, de asemenea, în cele mai bune interese ale Israelului - și el face un caz convingător - dar nu e fără îndoială în cazul în care datoria lui Obama se află. Mesajul a Netanyahu, în Israel, și a lobby-ul Israel este clar: Zilele când Americii sări atunci când primul-ministru israelian a declarat peste "Salt!".

Israelienii recunosc acest lucru. În -un articol in Ha'aretz, Barak David scrie despre frica pe deplin justificată israelienilor "că aceasta marchează" un punct de cotitură în relațiile strategice dintre Ierusalim și Washington ":

"Obama a marcat Netanyahu nu ca un aliat important, ci ca cel mai mare rival politic. ... La ori ai putea auzi disprețul lui Obama pentru Netanyahu, ca atunci când a imitat inconștient bariton acestuia din discursurile sale împotriva acordului nuclear. "Este o afacere proastă, avem nevoie de o ofertă mai bună," a spus el, ca el adâncit vocea.

"Obama izolat Netanyahu, el și guvernul său portretizat ca singurele din lume care se opun acordului, și l-au pozitionat ca șef al taberei iubitori de război care respinge orice compromis diplomatic de orice fel, în nici un caz. Încercarea de Netanyahu a sabota acordul nuclear, Obama a vrut să spună, este un văr de a campaniei efectuate de către cei care au susținut războiul din Irak, în 2003. Este puțin probabil nu există nici un grup de mai multe persoane nedorite de publicul american. "

Prin luarea în neoconservatorii și israelieni în același discurs, și leagă argumentele lor împreună, Președintele a făcut punctul său indirect - și mult mai eficient decât dacă ar fi fost mai explicit. David continuă:

"Ce ar trebui să tulbure somnul fiecare israelian este faptul că lupta lui Netanyahu împotriva acordului nuclear a împins Obama într-o situație în care trebuie să se facă distincția între interesele de securitate ale Statelor Unite și cele ale lui Israel, și să clarifice că nu sunt în mod necesar aceeași. "În calitate de președinte al Statelor Unite ar fi o abrogare a datoria mea constituțional de a acționa împotriva cel mai bun judecata mea, pur și simplu pentru că provoacă frecare temporară cu un prieten drag și aliat", a spus el, și a emis astfel un mesaj clar: Netanyahu trecut linii roșii în lupta sa împotriva acordului Iranului, atunci când a intervenit extrem de în politica americană interne și a încercat să se prezinte ca cineva care stie interesele Americii bine că președintele Statelor Unite.

"Aplauzele sălbatic din partea publicului următoare sentință a fost doar un mic exemplu de problema gravă Israel se află în; înstrăinarea că populații întregi din Statele Unite sa se simta pentru politicile guvernamentale sa și sentimentul că, în ceea ce privește acordul nuclear cu Iranul sunt o coadă care încearcă să WAG câine. "

Reacție împotriva politicii noastre externe Israel-centric a fost o lungă perioadă de timp, și că acum este dat expresie de către președintele Statelor Unite este semnificativă peste măsură. Lobby-ul recunoaște acest fapt, motiv pentru care acestea sunt de cheltuieli de multe milioane de oameni, și de asteptare în toate chits lor , intr-un efort de toate-out pentru a învinge afacere Iran.

Pe de altă parte, prea multe pe partea mea de baricade nu recunosc importanța acestui discurs și ce reprezintă.Scrierea în Intercept, Glenn Greenwald, în mod normal, un observator perspicace, gloms pe șabloane irelevante în discursul, și reclamă faptul că președintele consideră că este necesar să se laude de câte ori el a lansat bombardiere lui.

Acest moralism liberal peevish trece aproape de punctul în întregime, ceea ce este ca o schimbare istorică are loc în fața ochilor noștri, una care ne distrage de la calea războiului perpetuu și ne pune pe drumul de a fi o națiune normală. Înfruntând pushback considerabile din propriul partid, precum și de GOP israeliano-servil, această președintele are unul singur a reușit să transforme nava enorm greoaie de stat complet în jurul valorii de - nu este o sarcină ușoară în cele mai bune circumstanțe. Pentru aceasta el merită mai bine decât aplauze calduta de la Greenwald.

Micah Zenko, scriind pe la Consiliul pe blog-ul Relații Externe, ia o tac diferit: el descries afirmația lui Obama că este fie o afacere sau de război, averring că acest postulează că iranienii, cu care se confruntă prăbușirea afacere, va lua calea înarmare infrastructura nucleară și să înceapă să dezvolte o bomba. Aceasta presupune mult prea mult, Avers Zenko: este mult mai probabil ca ei să adopte o poziție de ambiguitate nucleare, în picioare pe pragul de a obține o bombă fără a provoca Occidentul să atace ei.

Acest argument lasa unul factor crucial: partidul Americii War, care a fost încercarea de a gin un conflict militar cu Iranul încă din ultimele zile ale administrației George W. Bush. De asemenea, lasă în istorie: la urma urmei, nu irakienii au acele "arme de distrugere în masă", și totuși ne-a convins lumea (cu excepția câteva disidenți, inclusiv subsemnatul ), care a fost Saddam desfasoara in mod activ nukes, dacă el nu " T deja le secretat departe sub unul din palatele sale.Recunoscând gradul de influență israelieni și exercitarea lor de lobby asupra politicii americane, în cazul în care acordul prăbușit iranienii ar trebui toate motivele să recurgă la construirea unui arsenal nuclear în legitimă apărare. Nu putem prezice ce iranienii vor face, spune Zenko: dar sigur, având în vedere istoria noastră, ei vor avea mai mult succes in estimarea acțiunile noastre viitoare Zenko este greșit: Obama are dreptate - e afacere, sau de război..

Linia de jos a toate acestea este: dacă afacerea trece prin Congres nevătămați, lovitura de stat Cheney va fi învins. Politica noastră Israel-centrice de războaie în numele lui Israel va fi de peste: coada nu va mai fi datul câinele. După ce vom învinge încercarea israeliano-direcționat să deraieze acordul în Congres putem merge în condiții de siguranță pe străzile declama: Gratuit la ultima! In sfarsit liber! Mulțumesc lui Dumnezeu atotputernic, suntem liberi în sfârșit!

Justin Raimondo este directorul editorial al Antiwar.com El este autorul a. un inamic al statului: Viața de Murray N. Rothbard (Prometeu Books, 2000), Recuperarea american dreapta: Legacy pierdut al Mișcării Conservator (ISI , 2008), și în mlaștina bosniacă: Cazul împotriva noastră intervenție în Balcani (1996).

El este un editor care contribuie pentru american conservatoare , un coleg senior la Institutul Bourne Randolph, și un savant adjuvant cu Ludwig von Mises Institute .

El scrie în mod frecvent pentru Chronicles: o revista de cultură americană .

Citește mai mult de Justin Raimondo

Alianța Washington cu Jihadiștii sirieni - 04 august 2015
La Washington, războiul este pace - 02 august 2015
Monsters din Ucraina: Made in SUA - 30 iulie 2015
Rand Paul: Frauda, Nerespectarea, Liar - 28 iulie 2015
Păstrați Pollard în închisoare - 26 iulie 2015

Postari relevante:

The Liberation of US Foreign Policy