The Race For Raqqa And America’s Geopolitical Revenge In “Syraq” (II)

Scris de BRIANA Joi Oct 15, 2015 10:26 pm

http://orientalreview.org/2015/10/14/the-race-for-raqqa-and-americas-geopolitical-revenge-in-syraq-ii/

The first part exposed the desperate push that the US is making into the heart of the Middle East from its new position of strategic weakness, while this section enumerates on the three primary ways that Russia and Syria can prevent this from happening. Iraq is excluded from this analysis because it’s outside the scope of Russian-Syrian operations, although it’s suggested that Baghdad coordinate with Tehran (its closest and most probable direct military partner) as soon as possible to stage its own Coalition of the Righteous (COR) offensive against the terrorists. It’s important that such an effort, whether it is eventually coordinated with the US or sabotaged by it, does not in any way result in a post-conflict “solution” that advances Washington’s plans for the Qatar-Turkey gas pipeline. Without further ado, here’s how Russia and Syria can crush ISIL and the US’ proxies once and for all in the Levant.

Look Before You Leap

Russia’s COR has the head start in the Race for Raqqa, and the on-the-ground momentum and force deployment numbers are clearly on their side. That said, however, the Syrian Arab Army (SAA) still has to break through the terrorists’ deep front lines that are separating the military from the ISIL ‘capital’, and it’s here where Russian airstrikes have been their most useful in changing the balance of power in favor of the government. The ongoing liberation offensives in Aleppo and HamaGovernorates are positive indications of just how significantly the tide of war has changed in such a short period of time, and if the initiative continues, it’s likely that the SAA can sweep across the country all the way to Raqqa in record time.

In doing so, however, it needs to exercise wise judgement and not rush east just for the sake of doing so. It’s equally important to cut off the terrorists’ supply lines from Turkey and secure the liberated territories, which is what the military is actually doing at the moment. While liberating Raqqa is clearly a priority for the SAA, it’s just as much of a priority to make sure that the rear guard is not exposed to a surprise terrorist attack during the final push through the desert. A debilitating and disorienting strike from behind at the same time as the initiation of the Battle of Raqqa could lead to the strategically disadvantageous position of the SAA being caught in a pincer between two terrorist formations, or perhaps by that time, between the terrorists to their back and the “Democratic Forces of Syria” (DSF) to their front.

Although such a situation is not very probable owing to the information dominance that the COR has over Syria right now (with the Russian Aerospace Force’s drone and satellite intelligence playing a key role), if it did by unfortunate chance transpire, then the backstabbing terrorists would likely be wiped out in no time. At the worst, the only ‘success’ that this suicidal mission could ever hope to have would be to delay the SAA’s liberation offensive in Raqqa by a very short period of time, which, however, might cede some of the initiative to the “DSF” if they’re neck-and-neck in the ‘race’ by that time. The bigger issue, then, is whether or not the “DSF” will engage the SAA at any time during this campaign, and if they do, whether that would constitute them as a terrorist group that’s subject to Russian airstrikes. The last part of this article will actually describe that very scenario, including the possibility of the US drawing a firm red line in providing its proxies with air support, be it against ISIL or the SAA (if a post-Raqqa clash ensued).

The Deir ez-Zor And Hasakah Holdouts

What most of the Western mainstream media constantly fails to mention is that the SAA has consistently maintained a presence in the far northeastern cities of Deir ez-Zor and Hasakah ever since the conflict first erupted. These forces have repeatedly succeeded in securing their positions inboth cities against ISIL’s advances, and they’ve been greatly aided by the control that they exercise over the positions, and as it relates to this article, also creates a major complication for the US’ plans in the area.

In the sense of disrupting the new US strategy in northeast Syria, the SAA units in Deir ez-Zor and Hasakah could converge on Raqqa concurrently with their comrades from the west and literally encircle the city, but provided that they have the means to do so. If these don’t presently exist (for example, if the troops are limited in numbers, equipment, and/or weapons), then Russia and the SAA could increase their supplies to the region in order to correct the imbalance and prepare these forces for partaking in the Battle of Raqqa. If for whatever reason Russian decision makers feel uncomfortable having their supply planes operate so deep into enemy territory and without any on-site Russian contingent to protect the landing zone, then they could opt instead to provide an air escort to their SAA counterpart that would carry out these responsibilities instead. No matter the form that it takes, there’s evidently a workable and mutually acceptable solution to accomplish this tactical goal.

On the other hand, the very presence of the SAA so far from the front lines and deep in the heart of northeast Syria, whether they engage in the upcoming decisive battle or not, is also an impediment to the US in and of itself. The de-facto independence (masqueraded as “autonomy”) that Washington wants to have its proxy-controlled areas granted would be dramatically weakened if the SAA maintains a force in the given territories, especially one that can realistically be expanded in the future. Therefore, although the US has given the “DSF” strict orders to refrain from engaging the SAA at the moment, it’s an inevitable certitude that ‘the rules’ will change in the immediate fallout of ISIL’s collapse in Raqqa (or right beforehand when such a development is incontrovertible). The US will then task its proxies or some of their members (the “Syrian Arab Coalition” more so than the YPG) with attacking the SAA positions in Deir ez-Zor and Hasakah, whether it officially acknowledges that it had ordered them to or simply blames it on “rogue moderate rebels”. No matter how the scenario unfolds, with Russia and the US providing air support for opposing ground forces, it creates the very real threat of a superpower confrontation between both of them in the very heart of the Mideast.

Bombs Away?

The US is operating from a position of strategic weakness, having been inflicted with such surprising setbacks over the past two weeks that its prior regional hegemony has all but crumbled under the weight of Russian anti-terrorist bombs. Still, as the saying goes, “a cornered fox is more dangerous than a jackal”, and the sly and cunning strategists in the US now feel pressed against the ultimate geopolitical wall. Their gambit in northeast Syria is the last possibility that they realistically have of retaining any on-the-ground influence whatsoever in the broad heartlands of the “Syraq” theater that they had previously controlled so confidently through their proxy forces. This means that the American strategic mentality must be understood as inherently unstable at the moment, so under certain circumstances, it could possibly ‘lash out’ in an ill-fated attempt to desperately protect its last remaining assets in the field.

The Race For Raqqa And America’s Geopolitical Revenge In “Syraq” (II) Isis_control_0922.0-300x169

[url][/url]

But, the US is not unstable to the point of being suicidal, so it’s not going to grandstand with such threats as having its proxies attack the SAA and intimate that it’ll provide air support for these operations (or even more dangerously, actually act on such a warning) unless there’s some relative position of strength that it has left to retain. In the context of this analysis, that would only occur in the event that the US’ proxies capture Raqqa before the SAA does, because solely in this strategic environment would it feel hopeful enough that it could succeed in clinging to the idea of an autonomous trans-border sectarian entity that would guarantee some vestige of influence retention. Without the capture of Raqqa, the US is predicted to completely abandon the Syrian theater and totally give up on its nearly five-year-long War on Syria, and despite any retreating rhetoric it spews about possibly supporting its on-the-ground proxies in the aftermath, it’s not expected to follow up on such ‘face-saving’ words at all.

Should the pro-US forces succeed in capturing Raqqa, then that would considerably increase the likelihood that the northeast of Syria would try to press forward with the Brooking Institute’s federalization model, and that the “DSF” or their “Syrian Arab Coalition” member will turn on the SAA units in Deir ez-Zor and Hasakah and either demand their surrender/removal and/or forcefully attack them. This is the most dangerous scenario that can happen in Syria in the coming future, because it would then press the SAA to strike the US’ official proxies out of self-defense, which would immediately escalate the situation to the point of Washington issuing the predetermined anti-SAA bombing threats that were spoken about earlier.

Under such a tense state of affairs, Russia could not allow the US to bomb its decades-long ally (as it also demonstrated back in September 2013), especially after having succeeded together with it in eliminating most of the terrorists based in the country by that point, so Moscow and Washington would likely enter into a very suspenseful period of President-to-President negotiations in order to “deconflict” and preempt any unexpected clash between the two. After all, it would be complete pandemonium if the US started bombing the SAA while Russia responded by destroying the “DSF” and/or the “Syrian Arab Coalition”, because in the resultant chaos, unexpected exchanges might occur between both countries’ air forces that suddenly puts them on direct war footing against the other. It doesn’t seem as though either side has the appetite for such a confrontation, so a grand settlement a la the September 2013 one could likely be in the cards in that case.

It’s more probable that the SAA could at that time reach some sort of understanding with the Kurdish YPG than they could with the Arab and multinational mercenaries fighting under the “Syrian Arab Coalition” banner, thus opening the possibility for a final divide-and-rule offensive that guarantees the Kurds some sort of benefits in exchange for splitting ranks with their coalition partners and siding with Damascus. If this development could be made possible, then the fulcrum of the US’ proxy institutional support would collapse, and amidst the infighting, Russia, if it was feeling confident enough in its overall strategic position in the Mideast, could ‘call the US’ bluff’ and begin bombing the “Syrian Arab Coalition” members who refuse to surrender to the SAA and/or peacefully integrate into post-war society. It’s a gamble, of course, but it’s betting that the US won’t have the fortified will to go toe-to-toe with Russia over what amounts to a little less than barren (albeit super strategic) desert sand.

Concluding Thoughts

The US, fresh from licking its wounds and reluctantly accepting its junior status in the Mideast, is back for one last hurrah, albeit one of a much less geographic scope that before. That doesn’t make it any less dangerous, however, since its latest scheme is aimed at dividing the Coalition of the Righteous right down the middle and splintering Syria from Iraq via a faux “Sunni” sectarian “state” that runs between both of their borders. This semi-institutionalization of what amounts to literally the exact same thing that ISIL had been trying to build (albeit a non-genocidal entity in this latest iteration) would finally attain the long sought-after goal of realizing the Qatar-Turkey gas pipeline. The trans-border sub-state that the US wants to preserve and internationally recognize would directly abut Turkey and Saudi Arabia, thus establishing the perfect geo-energy corridor for its creation.

All of this hinges on who captures Raqqa, ISIL’s ‘capital’, first, and the race is now on between the Syrian Arab Army and the US’ newly assembled “Democratic Forces of Syria”. If the Syrian government succeeds in this enormously symbolic task, then there’s no doubt that the US will complete its retreat from the Mideast’s heartland with a whimper and its tail between its legs, but if the US’ proxies do it first, then the entire strategic balance is recalibrated, as they’d then evoke enough ‘facts on the ground’ to solidify their presence in the northeast of the country and move forward with the Brookings Institute’s plan for the post-war federalization of the country. Russia and Syria recognize the urgency involved, but at the same time, they’re exercising prudent judgement and responsible self-restraint in not blindly rushing towards Raqqa without first securing their rear guard from any potentially debilitating ambushes.

Even if the US’ proxy forces ‘beat them to the chase’, so to speak, Moscow and Damascus still have enough realistic options on the table to likely shift the dynamic back to their favor. This includes the SAA’s behind-enemy-lines deployments in Deir ez-Zor and Hasakah, as well as the government’s positive history of relations with the Kurds, both of which can effectively be used to divide the anti-government coalition and open the door for the final liberation offensive of the war. Nevertheless, both strategies might encounter significant friction, and with the US and Russia’s official on-the-ground counterparts preparing to finally fight one another in the most decisive battle that the War on Syria had hitherto experienced, the situation might immediately escalate beyond what anybody is expecting. The resultant crisis would surely become the most epic faceoff between Washington and Moscow since the dark days of October 1962, although this time, it’ll likely be the US that blinks first.

Andrew Korybko is the American political commentaror currently working for the Sputnik agency.

Hamsa Haddad is the Syrian researcher based in Moscow.

Scris de BRIANA Joi Oct 15, 2015 10:27 pm

Prima parte expusă împinge disperat că SUA este de a face în inima Orientului Mijlociu de la noua sa pozitie de slăbiciune strategică, în timp ce această secțiune enumeră pe cele trei moduri principale de care Rusia și Siria pot preveni acest lucru. Irakul este exclus din această analiză, deoarece este în afara domeniului de aplicare al operațiunilor din Rusia-sirian, deși se sugerează că Bagdad coordonate cu Teheranul (cel mai apropiat și cel mai probabil partenerul său militar direct), cât mai curând posibil, pentru a organiza propria Coaliția de Drept (COR) ofensivă împotriva teroriștilor. Este important ca un astfel de efort, fie că este în cele din urmă coordonată cu SUA sau sabotată de aceasta, nu în nici un fel în urma o "soluție" post-conflict care avansează planurile Washingtonului pentru conducta de gaze Qatar-Turcia. Fără alte formalități, aici e cum Rusia și Siria pot zdrobi Isil și proxy-uri din SUA "o dată pentru totdeauna în Levant.

Nu te pripi

COR Rusiei are capul începe în cursa pentru Raqqa, și on-the-sol numerele de implementare impuls și de forță sunt în mod clar de partea lor. Asta a spus, cu toate acestea, Armata Arabă Siriană (ASA) are încă de a sparge prin "linii frontale adânci, care sunt separă militarii din Isil" teroriștilor capital ", și este aici, unde lovituri aeriene rusești au fost de cel mai util în schimbarea echilibrului de putere în favoarea guvernului. Ofensivelor eliberare curs de desfasurare in Aleppo și Hamaguvernoratele sunt indicii pozitive de cat semnificativ valul de război a schimbat într-o perioadă scurtă de timp, iar în cazul în care inițiativa va continua, este posibil ca ASA poate matura în întreaga țară toate mod de a Raqqa în timp record.

În acest sens, cu toate acestea, are nevoie să-și exercite judecata înțeleaptă și nu se grăbesc spre est doar de dragul de a face acest lucru. Este la fel de important să taie liniile de aprovizionare ale teroriștilor din Turcia și a asigura teritoriile eliberate, care este ceea ce este, de fapt armata face în acest moment. În timp ce eliberatoare Raqqa este în mod clar o prioritate pentru ASA, e la fel de mult o prioritate pentru a vă asigura că apărătoarea din spate nu este expus la un atac terorist surpriză în timpul impulsul final prin desert. Un debilitante si dezorientare greva din spatele în același timp cu inițierea Bătălia de la Raqqa ar putea duce la poziția dezavantajoasă strategic al ASA a fi prins într-un clește între două formațiuni teroriste, sau poate la acea dată, între teroriști în lor înapoi și "Forțelor Democratice din Siria" (DSF) la fata lor.

Deși o astfel de situație nu este foarte probabil din cauza dominația informații pe care CoR a peste Siria acum (cu rus Aerospace Forței de drone și prin satelit de informații joacă un rol-cheie), în cazul în care a făcut-o din întâmplare nefericită transpira, apoi teroriștii trădări ar probabil să fie șterse în cel mai scurt timp. La cel mai rău, doar "succesul" că această misiune sinucigașă ar putea spera vreodată să aibă ar fi să întârzie eliberarea ofensiva ASA într-Raqqa de o perioadă foarte scurtă de timp, care, cu toate acestea, s-ar putea cedeze o parte din inițiativa la "DSF "în cazul în care acestea sunt-gât și-gât în" cursa "până la acea dată. Problema mai mare, atunci, este dacă sau nu "DSF" va angaja ASA, în orice moment în timpul acestei campanii, iar dacă o fac, dacă le-ar constitui ca un grup terorist care este supusă atacurilor aeriene ruse. Ultima parte a acestui articol va descrie de fapt că foarte scenariu, inclusiv posibilitatea de a SUA desen o linie roșie firmă în furnizarea de proxy-uri sale cu sprijin aerian, fie că este vorba de Isil sau ASA (în cazul în care un conflict post-Raqqa urmat).

Cele Deir ez-Zor și Hasakah holdouts

Ceea ce majoritatea dintre mass-media mainstream de Vest nu în mod constant la menționat este faptul că ASA a menținut în mod constant o prezență în orașele nord-estul extrem de Deir ez-Zor și Hasakah încă de la conflictul izbucnit primul. Aceste forțe au reușit în mod repetat în asigurarea pozițiile lor în ambele orașe împotriva avansurile Isil lui, și au fost mult ajutată de controlul pe care îl exercită asupra pozițiilor, și care se referă la acest articol, creează, de asemenea, o complicatie majora pentru SUA " planuri în zonă.

În sensul de a perturba noii strategii americane în nord-estul Siriei, unitățile ASA din Deir ez-Zor și Hasakah ar putea converg pe Raqqa concomitent cu camarazii lor din vest și literalmente înconjura cetatea, dar cu condiția ca acestea să aibă mijloacele de a face acest lucru . Dacă acestea nu există în prezent (de exemplu, în cazul în care trupele sunt limitate în număr, echipamente, si / sau de arme), apoi Rusia și ASA ar putea creste aprovizionarea lor în regiune, în scopul de a corecta dezechilibrul și să se pregătească pentru aceste forțe împărtășirea în Bătălia de la Raqqa. Dacă pentru orice motiv factorii de decizie din Rusia se simt inconfortabil cu planurile lor de aprovizionare funcționează atât de adânc în teritoriul inamic și fără nici contingent pe site-ul rus pentru a proteja zona de aterizare, atunci ei ar putea opta în schimb pentru a oferi o escortă de avion pentru a omologului lor ASA, care ar transporta aceste responsabilități în loc. Indiferent de forma pe care o ia, e evident o soluție viabilă și acceptabilă pentru ambele părți pentru a realiza acest obiectiv tactic.

Pe de altă parte, chiar în prezența ASA atât de departe de linia frontului și adânc în inima nord-est Siria, indiferent dacă se angajează în bătălia decisivă viitoare sau nu, este, de asemenea un impediment în Statele Unite în sine. Independența de facto (masqueradate ca "autonomie"), care Washingtonul vrea să aibă domeniile sale controlate proxy acordate ar fi slăbit dramatic dacă ASA menține o forță în teritoriile date, mai ales una care poate fi realist extins în viitor. Prin urmare, cu toate că ne-a dat "DSF" ordine stricte să se abțină de la implicarea ASA în acest moment, este o certitudine inevitabil ca "regulile" se va schimba în Fallout imediat de colaps Isil în Raqqa (sau chiar înainte, atunci când o astfel de dezvoltare este incontestabilă). SUA vor sarcină apoi proxy sale sau unii dintre membrii lor ("Coaliției Arabă Siriană", astfel încât mai mult decât YPG), cu atacarea pozițiilor ASA din Deir ez-Zor și Hasakah, dacă recunoaște oficial că le-a ordonat să sau pur și simplu vina-l pe "rebelii moderate rogue". Nu contează cât de desfasoara scenariul, cu Rusia și SUA acordarea de sprijin aerian pentru a se opune forțelor terestre, creează amenințarea foarte reală a unei confruntări între superputeri ambii în inima de Orientul Mijlociu.

Bombe acum?

SUA este operează de la o poziție de slăbiciune strategică, fiind provocate de astfel de eșecuri surprinzătoare în ultimele două săptămâni că hegemonia regională prealabil a prabusite toate, dar sub greutatea de bombe anti-teroriste din Rusia. Totuși, așa cum se spune, "o vulpe încolțit este mai periculos decât un șacal", iar strategii viclene și viclean din SUA simt acum presat pe peretele geopolitic final. Gambit lor în nord-est Siria este ultima posibilitatea ca acestea au realist de a reține orice orice influență on-the-sol în Heartlands largi ale "Syraq" teatru care au controlat în prealabil atât de multă încredere prin forțele proxy. Acest lucru înseamnă că mentalitatea strategic american trebuie să fie înțeleasă ca inerent instabil în acest moment, așa că în anumite circumstanțe, ar putea, eventual, "lash out", în încercarea de rău augur pentru a proteja cu disperare ultimele sale active rămase în domeniu.

Dar, Statele Unite nu este instabilă, până la punctul de a fi sinucidere, asa ca nu va tribuna cu astfel de amenințări ca având proxy-uri de atac ASA și intimă că va oferi sprijin aerian pentru aceste operațiuni (sau chiar mai mult periculos, acționează de fapt pe o astfel de avertizare), dacă nu e un poziție relativă de putere pe care le-a lăsat să-și păstreze. În contextul acestei analize, care ar avea loc numai în cazul în care proxy-uri din SUA "captura Raqqa înainte face ASA, pentru că numai în acest mediu strategic ar simți destul de plin de speranta ca ar putea reuși în agățându-se ideea unei trans autonome -border entitate sectar care ar garanta o parte urmă de reținere influență. Fără capturarea Raqqa, SUA este prezis să renunțe complet la teatru sirian și complet renunțe la războiul de aproape de-a lungul cinci ani pe Siria, și în ciuda oricărei retorici retragere se spews despre sprijinirea eventual proxy sale la locul de teren în urma, nu este de așteptat să urmeze pe astfel de cuvinte "de economisire față", la toate.

În cazul în care forțele pro-americane reuși în captarea Raqqa, atunci care ar crește considerabil probabilitatea ca nord-est a Siriei ar încerca să apăsați înainte cu modelul federalizarea Institutul Brooking, iar ca "DSF" sau lor "Coaliția Arabă Siriană" membre porniți unitățile ASA din Deir ez-Zor și Hasakah și fie cere predarea / eliminarea lor și / sau forțat să le atace. Acesta este cel mai periculos scenariu care se poate întâmpla în Siria, în viitorul apropiat, pentru că atunci ar apăsați ASA să lovească proxy-uri oficiale ale SUA "din auto-apărare, care ar escalada imediat situația până la punctul de la Washington eliberează predeterminată amenințări cu bombă anti-ASA, care au fost vorbit despre mai devreme.

Sub o astfel de stare tensionată de lucruri, Rusia nu ar putea permite SUA să bombardeze sa aliat decenii (ca, de asemenea, a demonstrat din nou, în septembrie 2013), mai ales după ce a reușit, împreună cu el în eliminarea majoritatea teroriștilor bazate în țară de către acel moment, așa că Moscova și Washington va intra probabil într-o perioadă foarte suspans de președinte-în-președinte negocieri în scopul de a "deconflict" și anticipeze orice conflict neașteptată între cele două. La urma urmei, ar fi iad completă dacă SUA a început bombardarea ASA în timp ce Rusia a răspuns prin distrugerea "DSF" și / sau "Coaliția Arabă Siriană", pentru că în haosul rezultat, s-ar putea să apară schimburi neașteptate între forțele aeriene două țări care le pune brusc pe picior de război directă împotriva celeilalte. Nu pare ca și cum fiecare parte are apetitul pentru astfel de confruntare, asa ca o așezare mare a la cel septembrie 2013 ar putea fi probabil în cărți în acest caz.

Este mai probabil ca ASA ar putea ajunge la acea vreme un fel de înțelegere cu YPG kurdă decât au putut cu mercenarii arabi și multinaționale luptă în cadrul "Coaliției Arabă Siriană" banner-ul, deschizând astfel posibilitatea de o divizare-și-regula finala ofensator care garantează kurzilor un fel de beneficii în schimbul divizare pe locul cu partenerii lor de coaliție și siding cu Damasc. Dacă această evoluție ar putea fi posibil, atunci punctul de sprijin al SUA "proxy sprijin instituțional s-ar prăbuși, iar în mijlocul luptele, Rusia, în cazul în care se simte suficient de încrezător în poziția sa strategică generală în Orientul Mijlociu, ar putea" suna cacealma SUA " "și începe bombardarea" Coaliția Arabă Siriană "membrii care refuză să se predea la ASA și / sau integra pașnic în societate post-război. E un joc de noroc, desigur, dar este de pariuri că Statele Unite nu vor avea voința fortificate pentru a merge-toe la-n picioare cu Rusia asupra a ceea ce se ridică la un pic mai puțin de steril (deși foarte strategic) nisip desert.

Încheierea Gânduri

Statele Unite, de la lins rănile proaspete și fără tragere de inimă să accepte sale statutul său junior în Orientul Mijlociu, este din nou pentru o ultima ura, deși unul dintre o sferă geografică mult mai puțin că, înainte. Asta nu-l face mai puțin periculos, cu toate acestea, de la cel mai recent sistem de are ca scop împărțirea Coaliția de Drept din dreapta jos de mijloc și aschiere Siria din Irak prin intermediul unui faux "sunnit" "de stat" sectar care ruleaza între ambele lor frontierele. Acest semi-instituționalizare a ceea ce se ridică la literalmente exact același lucru pe care Isil a fost încercarea de a construi (deși o entitate non-genocid în această ultimă repetare) ar atinge în cele din urmă obiectivul lung căutate de realizare a conductei de gaz Qatar-Turcia. Trans-frontieră sub-stat pe care vrea să păstreze și să recunoască la nivel internațional ar învecina direct Turcia și Arabia Saudită, stabilind astfel perfect coridorul geo-energie pentru crearea acestuia.

Toate acestea depinde de care surprinde Raqqa, "capital" Isil lui, în primul rând, și cursa este acum pe între armata siriană și arabă SUA "" Forțelor Democratice din Siria ", nou-asamblate. În cazul în care guvernul sirian reușește această sarcină enorm simbolică, atunci nu există nici o îndoială că SUA va finaliza retragerea de la Heartland Orientul Mijlociu, cu un scâncet și coada între picioare, dar dacă proxy-uri din SUA "o face în primul rând, apoi întreaga strategic echilibru este recalibrat, ca le-ar evoca atunci suficient de "fapte pe teren" pentru a consolida prezența lor în nord-estul țării și merge mai departe cu planul Institutului Brookings pentru federalizarea postbelică a țării. Rusia și Siria recunoaște urgența implicat, dar, în același timp, ei își exercită judecata prudentă și responsabilă de auto-constrângere în graba nu orbește spre Raqqa fără asigurarea prima garda spate de orice ambuscade potential debilitante.

Chiar dacă "forțe proxy" SUA i-au bătut la subiect ", ca să spunem așa, Moscova și Damasc au încă suficiente opțiuni realiste pe masa pentru a schimba probabil dinamica înapoi favoarea lor. Aceasta include spatele inamice linii implementările ASA de la Deir ez-Zor și Hasakah, precum și istoria pozitivă a guvernului relațiilor cu kurzii, ambele din care pot fi folosite în mod eficient pentru a împărți coaliția anti-guvernamentale și deschide ușa pentru ofensiva finală eliberare a războiului.Cu toate acestea, ambele strategii ar putea întâlni frecare semnificativă, precum și cu oficial SUA și Rusia pe-the-sol omologii pregătesc pentru a lupta în cele din urmă unul pe altul în bătălia cea mai decisivă că războiul de pe Siria au experimentat până acum, situația s-ar putea escalada imediat dincolo de ceea ce oricine așteaptă. Criza rezultată ar deveni cu siguranță Faceoff mai epic între Washington și Moscova, deoarece zilele întunecate ale octombrie 1962, cu toate că de data aceasta, va fi probabil din SUA, care clipește primul.

Andrew Korybko este commentaror politic american care lucrează în prezent pentru Sputnikagenției.

Hamsa Haddad este cercetătorul sirian cu sediul în Moscova.

The Race For Raqqa And America’s Geopolitical Revenge In “Syraq” (II)