„GLORIA CONSTANTINI" SAU… „ÎNTOARCEREA PE SCUT"

Scris de **Admin** Lun Oct 19, 2015 3:47 am

http://www.cuvantul-liber.ro/news/86458/61/Gloria-Constantini-sau-intoarcerea-pe-scut

Tatăl meu se numea Constantin, era militar de carieră, veteran de război, şi un părinte excepţional. Dumnezeu să-l ţină în lumina Sa! Obişnuia să ne îmbrăţişeze, pe mine şi pe fraţii mei, înaintea vreunei încercări mai dificile la şcoală, la universitate ori… pur şi simplu, în viaţă, îndemnându-ne: „Orice vi s-ar s-ar întâmpla, totdeauna să vă întoarceţi pe scut! Nu sub scut!" Am încercat să-i urmez sfatul vizând nu doar onoarea luptătorului rănit, dar victorios şi respectat, ci a demnităţii umane, şi peste ani, inclusiv recent, în cadrul celei de-a IX-a ediţii a „Punţilor de lumină". Nu acest subiect îl voi dezvolta însă aici, nu amănuntele sunt relevante, ci faptul că, de fiecare dată, la fiecare asemenea întâlniri, în pofida tuturor piedicilor, Dumnezeu „a lucrat". Dumnezeu înseamnă Iubire, iar iubirea motivează forţa, solidaritatea, curăţenia sufletească, frumuseţea, înfrânge mizeria, necinstea şi răutatea. Nu voi vorbi nici despre splendida nuvelă „Gloria Constantini", a lui Gala Galaction - unul dintre cei mai mari prozatori români, aruncat în coşul uitării de potrivnicii culturii şi Neamului, doar pentru vina de a fi fost, spre sfârşitul vieţii, preot.

Nimic nu este întâmplător. Poate de aceea mi-au răsărit sub ochi, recent, printre miile de… semne ale imaginilor cercetate pe ecranul calculatorului, rândurile de mai jos, însoţite de efigia reprezentând un scut înconjurat, în cruce, de patru capete de cai:

„La 29 octombrie 312 împăratul Constantin cel Mare ordonă armatei sale ca Semnul Crucii să fie pus pe steagurile militare, cum îl aveau geţii din secolul ll î.e.n., aşa cum arată tăbliţele de plumb dosite încă la Institutul de Arheologie din Bucureşti. Dar Semnul Crucii îl purtau pe scuturi şi soldaţii persani pe care Tertulian nu a apucat să-i acuze de erezie, înleşătorie şi ceva cârdăşeli cu Satana.

În anul 313 se acordă libertatea cultelor în imperiu de către împăraţii Constantin şi Licinius, prin Edictul de la Milano, care însă nu poate fi dovedit, iar povestea are iz de poveste, pentru că nu a fost susţinută decât târziu de către iudeo-creştini. În anul 321, împăratul get Constantin cel Mare introduce în Imperiul Roman sărbătoarea «Duminica - dies solis» (soare, fiinţă strălucitoare), ca zi obligatorie de odihnă, fiind o sărbătoare arimină sau mithraică, (aşa) cum ar trebui să spună înveninaţii latini sau făcătorii de istorii îndrăcite şi sataniste. Duminica peste care patrona Fiul Omului sau Fiul Luminii, Mitra şi Sfântul Soarele, era zi sfântă în cultul arimin şi niciun membru al acestei religii nu lucra. Dar ariminismul era cultul împăratului şi religia oficială a Imperiului Roman, deci sărbătoarea zilei de odihnă duminica s-a impus de la sine ca un firesc pentru armată şi funcţionărime." (Constantin Olariu Arimin)

„Gloria Constantini" este inscripţia de pe aversul tuturor monedelor Constantinilor. De ce ar trebui să ne intereseze? Fiindcă este primul împărat creştin, şi pentru că a ajuns cu armatele sale până la Dunăre, intitulându-se Dacicus Maximus (era get!), Sfântul Constantin a rămas cunoscut până în timpurile noastre mai ales pentru Edictul de la Milano din anul 313, care marchează intrarea în legalitate a religiei creştine pe întreg cuprinsul Imperiului, pentru prima oară în istorie, precum şi pentru organizarea Primului Sinod Ecumenic de la Niceea în anul 325; aceste acţiuni fiind considerate factori majori ai răspândirii religiei creştine. „Biserica îl cinsteşte în rândul sfinţilor, în ceata drepţilor, prăznuindu-l împreună cu mama sa, sfânta împărăteasă Elena, pe 21 mai, fiind numiţi «Sfinţii Mari Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena»".

„Imperiul Roman este astfel reunificat şi supus autorităţii unui unic împărat, situaţie politică nemaiîntâlnită din anul 285. Constantin, care se revendica drept alesul pe pământ al divinităţii unice, abandonează politeismul tetrarhiei în favoarea monoteismului creştin. Constantin a continuat şi a desăvârşit toate reformele iniţiate de împăratul Diocleţian . Numărul provinciilor romane este ridicat la 117, grupate în 14 dioceze şi 4 prefecturi (Orient, Illyricum, Italia şi Galia). Prin crearea unei noi monede de aur (solidus-ul) este abandonată politica economică a principatului - care era bazată pe argint -, în favoarea aurului, care devine baza sistemului monetar imperial roman. Armata se împarte acum definitiv în trupe de graniţă (limitanei) şi trupe de campanie (comitatenses). Din iniţiativa lui Constantin este inaugurat, în 328, între Sucidava şi Oescus, un pod peste Dunăre, care reflectă importanţa dobândită de regiunile nord-dunărene pentru imperiu. Prin campaniile sale la frontiera Dunării, recuperează o parte din teritoriile Daciei (care fusese părăsită de legiunile împăratului Aurelian). Acum Constantin şi-a adăugat şi titlul de Dacicus Maximus.

Constantin a luat hotărârea de a restaura Byzantionul şi de a face din el capitala imperiului. În noiembrie 324, a stabilit în mod oficial hotarele noului său oraş, mutându-le cu circa 4 km în afară şi mărind cam de 4 ori suprafaţa sa. Noul oraş a devenit un centru al creştinismului, reşedinţa unui patriarh, comparabil ca dimensiuni cu Roma, Alexandria sau Ierusalimul. „Noua Romă" a moştenit instituţiile politice ale vechii Rome, dar şi tradiţii culturale ale Răsăritului grec.

„De peste 100 de ani, în subsolurile Institutului de Arheologie din Bucureşti zace, uitată şi prafuită, o posibilă comoară a istoriei românesti: zeci de plăcuţe turnate în plumb, relatând în imagini şi într-o limbă necunoscută, o cronică a regilor daci". …„cu mari eforturi, a fost făcută, în Anglia, o analiză comparativă a metalului uneia dintre plăcile de plumb, cu o scoabă dacică tot din plumb, luată de la Sarmizegetusa. Ştiţi care a fost răspunsul englezilor? «Dacă scoaba e autentică, atunci plăcile sunt autentice, în ceea ce priveşte compoziţia aliajului. Este un aliaj identic cu cel dacic». (…) La Sarmizegetusa, în marele sanctuar rotund, au fost găsite resturi de turnare în plumb şi argint, şi poate că această adevărată cronică înscrisă pe plăci de plumb, această adevărată dare de seamă despre regii daci şi despre preoţii lor a fost turnată chiar acolo, în cetate. Ştiu, se spune că dacii nu aveau scriere, pentru că nu s-au găsit prea multe inscripţii, dar dacă aveau, aşa cum este foarte probabil, atunci cei care scriau nu erau oamenii de rând, ci iniţiaţii, preoţii din temple. S-au găsit acolo cantităţi uriaşe de plumb, creuzete pentru topit metalul, şi asta exact acolo unde erau şi templele." (Dan Romalo)

„…. Am aflat despre tăbliţe în 2003, din cartea domnului Romalo, şi mi s-a părut ceva extraordinar. Mi-am spus că, dacă sunt falsuri, sunt atât de bune încât merită cercetate.

Mi s-a părut o provocare, un subiect de cercetare pasionant. Cartea domnului Romalo are meritul de a fi pus în discuţie, pentru prima dată după o sută şi ceva de ani, aceste obiecte, după părerea mea, senzaţionale. Ar putea fi vorba despre o arhivă şi în acelaşi timp, despre o cronică a regilor daci, despre care nu s-a vorbit niciodată public, şi care a fost ignorată. Se ştia despre aceste plăci de la sfârşitul secolului al XIX-lea, dar nimeni nu a avut curajul să le pună în discuţie, pentru că, în mod evident, ar fi bulversat toată «istoria oficială». Şi aşa, nefăcând altceva decât să le prezint, fără nicio interpretare, am stârnit nervozitatea experţilor. Chiar dacă avem a face cu nişte falsuri, ele sunt geniale, unice prin complexitatea lor. Presupusul falsificator a inventat, în acest caz, o limbă. Eu nu mai cunosc ceva asemănător. Şi-apoi, poţi plăsmui o piesă, două, trei, dar nu zeci de piese care cuprind nume, împrejurări, războaie, negocieri, detalii uluitoare despre o întreagă epocă, pe care le ghicim mai curând din reprezentările grafice decât din scris. În prezentarea mea de la Academie, m-am limitat să fac o sinteză a tuturor acestor ipoteze, cu argumentele pe care le aveam la vremea respectivă, fără să încerc, deocamdată, interpretări ale textelor. (…) Biblia lui Wulfila se ştie că a fost scrisă în nordul Dunării, în sec. IV d.Hr. Wulfila a trăit câţiva ani aici. El a fost cel care i-a creştinat pe goţi şi primul care a tradus în gotică Biblia. Alfabetul gotic a fost inventat de el, şi se spune că are la bază alfabetul grecesc. Însă alfabetul gotic primitiv, publicat de Vulcanius Bonaventura, conţine cel puţin un semn, care a fost folosit şi de daci în aceste tăbliţe. Pentru că, chiar dacă spunem că dacii au folosit în tăbliţe alfabetul grecesc, nu este totuşi alfabetul grecesc pur, ci unul care conţine nişte semne speciale, pentru sunete speciale, care nu există în limba greacă. Acel semn din alfabetul gotic, care în alfabetul dacic notează sunetul «ce», nu are valoare în alfabetul gotic, pentru că nu există sunetul.

De aceea nu se explică existenţa lui, decât printr-o preluare de la daci." (Aurora Peţan, cercetător principal la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti")

Vom mai vorbi despre Plăcuţele din Plumb de la Sinaia şi despre cele câteva dintre piesele rămase la Mănăstirea Sinaia, aparţinând acestui impresionant tezaur geto-dacic. Lăcaşul sfânt, ridicat, conform obiceiului vremurilor, pe temelia altui lăcaş de cult precreştin (capişte dacică) deţine, printre multe altele, o plăcuţă rotundă, cu un diametru de circa 10 cm, scrisă pe ambele feţe, unica de acest gen din întregul tezaur cunoscut. „Medalionul/plăcuţă, prin scrierea existentă pe ea, pe o faţă exista o scriere descifrabilă, conţinând caractere greceşti şi latine vechi, iar pe partea cealaltă conţinând scrierea sacră a preoţilor, o scriere prin simboluri/semne sacre; prin aceste două stiluri de scriere a aceluiaşi mesaj, prin forma literelor şi genul basoreliefului, aparţine Tezaurului de la Sinaia. Medalionul cu rol de identificare a unei notabilităţi, se presupune că era purtat de un reprezentant/ambasador al regelui Burebista, care astfel era recunoscut şi respectat în întreg regatul geto-dacic şi nu numai, este făcut din argint, 83,5% argint şi 16,5% cupru, provenit din zona minieră Baia de Criş, are o vechime de circa 2.000 de ani şi este la prima prelucrare." No comment!

Vom reveni - pentru că aşa se cuvine! - asupra acestui tezaur, „ O posibilă arhivă regală dacică, alcătuită din plăcuţe dreptunghiulare, cu dimensiuni cuprinse între 93/98mm şi 354/255mm, şi o piesă rotundă, multe dintre ele prezentând urme de agăţare. Miza este enormă: pe de o parte, pentru cercetători, probarea autenticităţii pieselor de plumb şi descifrarea înscrisurilor ar putea duce la rescrierea unor capitole întregi din istoria noastră veche, cu consecinţe continentale nebănuite, iar pe de altă parte, ar putea provoca o adevărată revoluţie în lingvistica indo-europeană dar şi în istoria limbii române."

Revenind la titlul editorialului, despre Semnul Crucii pe flamurile armatei lui Constantin cel Mare - Maximus Dacicus - primul împărat roman creştin - autor moral al podului peste Dunăre de la Sucidava - stau mărturie (şi) Tăbliţele de plumb de la Sinaia! Gloria Constantini, aşadar!