Revoluția de Catifea

Scris de **Admin** Joi Noi 05, 2015 9:22 am

http://sov.ro/2015/11/05/capitolul-28-revolutia-de-catifea/

Motto:

Iată c-a venit ultima zi.

Băi, generație, m-ai făcut să mă simt al dracului de mândru de tine! Cu maturitate, cu demnitate și cu civilitate, ai știut să onorezi memoria celor care au dispărut și să-i răzbuni, pedepsindu-i pe o parte dintre cei care s-au făcut responsabili de această nenorocire. Un alt lucru extrem de important este acela că ai înțeles să continui, lucru rar întâlnit la cei din generația mea. Noi începem lucruri pe care arareori le ducem la bun sfârșit.

Revoluția de Catifea pe care ai început-o trebuie să conducă obligatoriu la o schimbare de sistem. În 1989, generația mea a schimbat sistemul comunist cu cel capitalist, iar ca formă de organizare am ales să fim o republică parlamentară (una mai degrabă „în spirit”, decât una completă, „în literă”), construind sistemul politic care funcționează și astăzi. La o primă citire, ambele sisteme par deopotrivă de seducătoare, fiind argumentate persuasiv de mari gânditori ai omenirii. Egalitatea de șanse, echitatea raporturilor de muncă dintre angajat și angajator, nivelarea câștigului obținut și universalizarea accesului la un loc de muncă sunt doar câteva dintre atracțiile sistemului comunist; pe de altă parte, libera inițiativă, pilonul de bază al sistemului capitalist, reprezintă o tentație irezistibilă pentru dorința de mai mult a fiecăruia dintre noi. Atât comuniștii, cât și capitaliștii își declară statele drept democratice; în realitate, un grup restrâns de oameni acaparează puterea și o administrează în interes personal atât în comunism, cât și în capitalism, generând o stare de frustrare majoră în rândul populațiilor lor. Această stare a condus la căderea regimurilor comuniste din Europa de Est și la numeroase revolte în țările cu vechi tradiții capitaliste, revolte rapid înăbușite de structurile de forță ale statelor respective.

În România, opțiunea pentru acest surogat de republică parlamentară era obligatorie pentru acea perioadă plină de convulsii și incertitudini. Nimeni nu ar fi avut curajul să propună și altceva – toată țara voia pluripartidism, nimeni nu mai voia conducere unică. Epoca lui Ceaușescu ne-a arătat cât de inumană poate fi dictatura și cât de otrăvitoare poate fi uniformizarea indivizilor. După 25 de ani, acest format de republică parlamentară a intrat în faliment. Lipsa de caracter, cupiditatea, prostia și grobianismul au generat nu doar politicieni corupți, ci au corupt însăși sistemul, sistem care la rândul lui a început să livreze corupți pe bandă rulantă, ucigând astfel și cea mai mică șansă de progres economic și de bunăstare pentru populație. Cu banii furați, se putea constitui lejer înc-o Românie.

Asta este ceea ce vă enervează, asta vă face să cereți dreptate până la capăt pentru cei care au murit și pentru voi, cei care trăiți într-o țară murdară, nedreaptă și disprețuitoare în raporturile cu voi, și poate că i-ați trece cu vederea toate astea dacă nu și-ar permite să vă ia de proști, să creadă că este suficient să schimbe denumirea și sigla unui partid din sistem, să creadă că este suficient să sacrifice un premier al unui alt partid, să creadă că este suficient să vă invite pentru consultări la Cotroceni însuși președintele țării, pentru ca astfel la viitoarele alegeri să-i votați tot pe ei sau pe urmașii lor.

Băi, generație, ai înțeles în sfârșit că trebuie schimbat sistemul politic, nu doar câțiva politicieni, că trebuie să dai pentru o perioadă de timp puterea unui singur om, unui șef capabil să te conducă și să te ajute să-ți faci o viață decentă la tine în țară! Nu este un secret pentru nimeni că sunt un anti-american convins. Deci, nu pot fi suspectat de pupincurism când spun că România are nevoie de un sistem politic precum cel al americanilor, adică o republică prezidențială, o republică în care președintele este și premier. Doar responsabilizând un singur om pe care să-l controlați ferm prin mecanisme constituționale și parlamentare, doar schimbând Constituția în acest sens, puteți spune că ați făcut cu adevărat o revoluție, pentru că o revoluție asta înseamnă, să schimbi un sistem cu altul, nu niște corupți cu alți corupți. Nu am niciun dram de simpatie pentru Iohannis, nu îl cunosc și nu-i înțeleg personalitatea. Nu pentru el promovez această idee, ci pentru voi; de undeva trebuie să începeți. După el vor veni alții cu un mandat clar din partea voastră, dar astăzi va trebui să vă mulțumiți cu el, altfel veți rata oportunitatea pe care voi înșivă v-ați creat-o. Încercați să nu cădeți în capcanele pe care vi le întinde actuala clasă politică, începând cu partidele și terminând cu președintele. Alegerile anticipate vor avea darul să perpetueze aceeași situație, dat fiind faptul că populația se va concentra pe alegeri, voi trecând iarăși în anonimat, cu visele voastre cu tot. Iohannis, în ultima apariție publică, a dat un spectacol absolut penibil chemând la consultări, pe lângă partidele politice, societatea civilă și “strada”, după ce în prealabil a afirmat că a văzut, a auzit și a înțeles ce dorește atât strada, cât și societatea civilă. Păi, dacă a înțeles, de ce le mai cheamă?

La ora asta, Iohannis are o putere imensă, poate numi orice guvern și parlamentul i-l va trece pentru simplul motiv că niciun parlamentar nu-și dorește să piardă un an din mandat. Și atunci ce rost are mascarada cu societatea civilă și strada? La începutul secolului trecut, prin diverse părți ale Europei, circula o teorie surprinsă de H. Sienkiewicz într-un roman modest, “Aniela” – teoria improductivității slave. Oamenii inteligenți capabili să despice firul în patru, opt, treizeci și doi, dar incapabili să genereze sau să producă ceva. Ani mai târziu, în romanul “Viața și aventurile lui Salavin” al lui George Duhamel, găsim o altă teorie, teoria spectatorului – oameni de asemenea foarte inteligenți, dar care preferă să stea în tribună și să huiduie jucătorii din teren. Societatea civilă din România este o combinație între cele două, sterilă și jenantă, greu de presupus că este capabilă să vină cu soluții. În ceea ce privește strada, este evident că funcționarul public de la primăria din Sibiu simte nevoia să se “acopere” vizavi de deciziile pe care urmează să le ia.