Revolta Străzii împotriva Ciocoismului românesc postdecembrist

Scris de ion_pribeagu Lun Noi 09, 2015 10:38 am

http://www.evz.ro/revolta-strazii-impotriva-ciocoismului-romanesc-postdecembrist-romania-lui-cristoiu.html

După cum am văzut unii – dacă s-au ostenit să facă asta în conflict cu sărbătorirea numelor de Mihai și Gavril –, duminică, 8 noiembrie 2015, de la 21 la 23 am fost prezent activ, ca moderator ajutător, la dialogul angajat de Cătălin Striblea cu Traian Băsescu. Pentru vîrsta, pentru preocupările mele (a doua zi voiam să fiu de dimineață la BAR), un taifas în direct (puțini știu cît te stoarce de energie transmisia în direct) la ore atît de tîrzii, duminică noaptea, ar fi fost de așteptat să fie un calvar.N-a fost așa.

Ba mai mult, în ciudat timpului, a oboselii, a enervării stîrnite de un Promo isteric, comandat parcă de Divizia de Presă a SRI (ce i-a apucat pe cumpăniții de la B1 Tv, vor să-ntreacă Realitatea tv în materie de isterii televizate?!), dezbaterea – pentru că dezbatere a fost – m-a încîntat și mai ales m-a provocat. Așa cum am susținut și duminică seara, una dintre instituțiile românești, dacă nu chiar prima în această privință, care nu știu să managerizeze o Criză, pe care o lasă nervii și intră în spaime ca epilepticii, e Presa. Peste tot în lume unde e presă profesionistă, jurnaliștii nu au emoții de Mița Baston din Carnaval.

Ei informează exact, comentează lucid, pun consumatorilor la dispoziție date, amănunte, dezvăluie ceea ce Autoritățile caută să ascundă. Rusia a fost lovită de tragedia cumplită a avionului decolat din Egipt cu 220 de pasageri, toți familiști (erau și zece bebeluși).

N-a văzut pe Russia Today prezentatori în negru și prezentatoare cărora să le curgă nasul a durere ostenatitv exprimată.

Ca și pompierii, ca și șoferii de pe Salvări, ca și medicii de la Urgență, în momente de Criză, ziariștii profesioniști sînt scutiți de exprimarea publică a emoțiilor, deoarece ei au altă misiune decît cea de a dovedi că sînt îndurerați, revoltați, fericiți sau dezamăgiți.

Despre dezlănțuirea de nevricale din presa românească de după tragedie, am mai scris.

Cînd se petrece un asemenea eveniment cu efecte de deja moment istoric, jurnaliștii devin ceea ce Pamfil Șeicaru numea istorici ai clipei. Ei, jurnaliștii, fac ceea ce vor face, peste decenii, istoricii momentului.

Caută să radiografieze evenimentul, să-l scaneze complet, pentru a-i descoperi cauzele, a-i stabili efectele și, mai ales, a găsi în el învățături pentru întreaga națiune. Cum așa ceva nu s-a întîmplat în presa noastră de fătuci pe de o parte și de ofițeri acoperiți pe de alta, dialogul cu Traian Băsescu, aplecat asupra radiografiei lucide a Momentului pe care-l traversăm, a fost o încîntare intelectuală.

Una dintre cauze stă și în felul de a fi al lui Traian Băsescu.

De pe vremea cînd era președinte, Traian Băsescu m-a surprins plăcut prin disponibilitatea de a fi interesant, incitant, într-o lume de politicieni și jurnaliști drogată de clișee și intimidată de cenzura consensului.

Nu știu cîte dintre ideile lui Traian Băsescu de duminică seara au fost sesizate și consemnate de presă. Eu însă, care scriu pentru arhivele viitorului sau, mă rog, cred prostește că scriu, pentru că nu știu ce-mi rezervă și ce nu-mi rezervă viitorul, mă grăbesc să consemnez pentru început una dintre cele mai importante.

Aceasta se referă la semnalul pe care l-au dat demonstrațiile din săptămîna trecută, cu precădere, cea din prima seară.

După Traian Băsescu, izbucnirea de revoltă din Stradă, mai ales cea din prima seară, a fost a clasei mijlocii. Fostul președinte atrăgea atenția că-n stradă nu s-a cerut creșterea salariilor, locuri de muncă. S-a cerut o schimbare-n felul de a face politică.

A fost o revoltă morală.

E mai mult decît interesant ce observa Traian Băsescu:

Revolta a avut drept scînteie Scandalul Oprea.

– Scandalul Oprea a fost glonțul pe țeavă. Dacă nu era Tragedia, ar fi fost un alt eveniment în stare să detoneze Revolta.

După emisiune, am meditat pe îndelete la această observație făcută de Traian Băsescu.

Într-adevăr, la o privire mai adîncă descoperi note comune ale celor două momente:

– Și-ntr-un caz și-n celălalt a fost vorba de morți.

– Și-ntr-un caz și-n celălalt, o parte a populației a identificat drept cauză felul tradițional de a face politică în România.

– Și cazul polițistului mort și cazul tinerilor morți în incendiu au fost puse pe seama Guvernării PSD.

Din acest punct de vedere, ceea ce n-a spus Traian Băsescu voi spune eu:

Există și un alt moment care poate fi pus sub același semn cu ultimele două:

Revolta din 16 noiembrie 2014, concretizată în votul anti-Ponta.

Dacă ne uităm la cele trei momente de revoltă – fiecare cu o formă proprie de expresie (cea din 16 noiembrie 2014, la urne, cea din Cazul Oprea, pe rețelele sociale, cea din cazul Colectiv, în stradă) vom sesiza principala cauză a Revoltei:

O parte a electoratului, alcătuită - cum spunea Traian Băsescu duminică seara – din oameni care nu depind de stat, dar - zic eu- din oameni care-și au asigurată ziua de mîine (mulți lucrează la corporații sau sînt elevi și studenți întreținuți de părinți pricopsiți) e scoasă din sărite de ceea ce aș numi Noul Ciocoism românesc.

El, acest Nou Ciocoism, e întruchipat de PSD.

Da, dar dacă ne uităm mai atenți, Noul Ciocoism se regăsește și în alte partide postdecembriste.

Victor Ponta a stîrnit Revolta la vot prin comportament ciocoiesc, deși – culmea! el nu e un ciocoi, dimpotrivă.

Partidul l-a împins către Sărbătorirea zilei de naștere pe stadion.

Partidul l-a împins să refuze smerenia obligatorie de după primul tur, cînd trebuia să taie în carne vie.

Partidul l-a împins către autosuficiența enervantă dintre cele două tururi.

La fel s-a întîmplat și-n cazul Gabriel Oprea.

Deși fostul vicepremier susține că era vorba doar de o echipă de la circulație, românii au văzut în moartea polițistului rezultatul blestematului nărav românesc de a folosi alaiul ca expresie a Puterii.

De ani întregi am făcut interviuri cu mai marii zilei. Cu mici excepții (Traian Băsescu, Victor Ponta) m-a surprins neplăcut huietul apariției respectivului la postul Tv.

De la fanarioți încoace, ștabii noștri nu știu să-și exercite puterea decît sub forma aspectelor exterioare, așa cum ghiorțanul postdecembrist simte nevoia să arate lumii că e bogat trîntindu-și o vilă cu aspect de fortăreață.

Revolta în cazul Oprea a fost accentuată și de muțenia vicepremierului, văzută ca aroganță.

Paralizat de gîndul că Gabriel Oprea înseamnă guvernarea PSD, Victor Ponta i-a sărit în ajutor.

Astfel, o parte din ura stîrnită de Gabriel Oprea s-a îndreptat asupra lui.

Tragedia de la Colectiv a fost punctul culminant al Revoltei. Oricum, oamenii ar fi ieșit în stradă împotriva Guvernului Ponta.

Și-n acest caz, Revolta a fost sporită de ceea ce s-a văzut ca aroganță.

După tragedie, Guvernul Ponta a reacționat moale.

Tot din cauza Coaliției, Victor Ponta n-a cerut demisia lui Piedone, a lui Raed Arafat, a lui Gabriel Oprea.

N-avea importanță că nu erau responsabili direct.

Avea importanță că o asemenea tragedie cerea răspunderi mult mai înalte decît cele penale ale patronilor.

Și această tăcere (Victor Ponta n-a trimis Corpul de Control) a fost identificată ca aroganță.

Ce ne spun cele trei momente?

Că la nivelul unei părți a electoratului - cel de dreapta – beneficiar al unei prosperități economice datorate – culmea! chiar Guvernării Victor Ponta- se vrea nu un nou fel de a face politică, cum se tot spune, ci un fel modern, impus de a face politică.

Și anume o politică în stare să creeze și să întrețină imaginea că demnitarul, funcționarul public, Ștabul în general, e în serviciul Poporului și nu invers.

Un astfel de a face politic a promis Klaus Iohannis între cele două tururi.

Din nefericire, Klaus Iohannis a făcut tot o politică tradițional românească.

Absența dialogului cu Poporul, cultivarea Primei Doamne ca promotoare de modă (văd c-a lăsat-o mai moale), luxul deplasărilor în străinătate, tendințe către gesturi și vorbe de monarh absolut au dezamăgit electoratul de care vorbea Traian Băsescu.

Și acest electorat, a ieșit în stradă, în loc să-și îndrepte privirile către Cotroceni.

Revolta Străzii, transpunere în realitate a Revoltei de pe Internet, e o Revoltă împotriva ciocoismului românesc postdecembrist de care e lovit orice politician după ce parvine la o funcție.

Acesta e semnalul dat de ultimele proteste din stradă și de pe Internet.

Cine va înțelege acest semnal mai are șanse să rămînă în politică.