De data aceasta, cine l-a mai abdicat pe Mihai I de România?

Scris de **Admin** Mier Mar 02, 2016 10:43 pm

http://www.academiacatavencu.info/actualitate/de-data-aceasta--cine-l-a-mai-abdicat-pe-mihai-i-de-romania--39260

De data aceasta, cine l-a mai abdicat pe Mihai I de România? Fostul%2Bsuveran%2Bal%2BRom%25C3%25A2niei%252C%2Bsurprins%2Baici%2Bdup%25C4%2583%2BRevolu%25C8%259Bie%252C%2Bal%25C4%2583turi%2Bde%2Bfamilia%2Bpenal%25C4%2583%2Ba%2BRom%25C3%25A2niei%2B%25C8%2599i%2Bde%2Bo%2Bga%25C8%2599c%25C4%2583%2Bde%2Bbufoni%2B%25C8%2599i%2Bsaltimbanci%2B_46671

După ce nimeni nu l-a mai văzut în ultimul an, aflăm azi că Regele Mihai a fost operat de cancer la Londra și că prerogativele “regale” au fost preluate de către Principesa Margareta, soția Întâiului Consort Cărător de Tavă Radu Duda (fiu de pesedist de frunte ieșean despre care gurile rele afirmă că a fost vârât în patul consoarte de către noua securitate).

Din comunicatul public al Casei „Regale” este clar că Mihai I de România nu o mai duce mult – asta dacă nu cumva vom afla că a fost pus în geam cu mult timp în urmă. Un singur lucru e evident Mihai I de România a fost abdicat de patru ori în viața sa. Prima dată l-a abdicat taică-su. A doua oară l-au abdicat aliații săi sovietici. A treia oară l-au abdicat alde Margareta și consortul cu tava atunci când i l-au dezmoștenit pe nepotul Nicolae. A patra oară e abdicat acum. O singură dată a abdicat singur: atunci când a pactizat cu Ion Ilici Iliescu și gașca de devalizatori ai României pentru bănuții (nu puțini) cu care aceștia l-au cumpărat. Să aibă de zestre la fetițele “regale”. Și ar mai fi un episod care ar putea fi considerat abdicare: momentul în care a decis, în 10 mai 2011, să rupă toate legăturile istorice și dinastice dintre Casa Regală a României şi Casa Princiară de Hohenzollern. Dar, cică, nici acest gest nu ar fi ceva care să vină de la el. În 1916, ca urmarea a intrării României în Război împotriva Germaniei, Wilhelm al II-lea l-a eliminat pe Ferdinand dintre membrii Casei Regale. Ferdinand a rămas doar Rege al României şi nu reprezentant al Casei de Hohenzollern în România. Iar legăturile nu s-au mai reluat până azi. Deci, cam fâs…

Principele Mihai s-a născut la Sinaia, ca fiu al Principesei Elena şi Principelui Moştenitor Carol - Priapicul (ce-o lăsase temporar la păstrare pe Lupeasca, de teamă să nu fie total dezmoştenit). Carol I, dezintegratorul, era fiul cel mai mare al Regelui Ferdinand Întregitorul. S-a întâmplat, în sunetul salvelor de tun la 25 octombrie 1921. Din pricina unui tată cam destrăbălat, prin legea ereditară ajunge pentru prima oară rege pe la 6 ani. După decesul bunicului, care îl seconda, e tutelat de o regenţă triumviră, formată dintr-un unchi, fratele lui Carol II, un mitropolit şi un magistrat de rangul cel mai înalt.

La 19 ani, Mihai ajunge a doua oară rege - dar tot ornamental, sub conducerea militară efectivă, autoritară a Legiunii condusă de Horia Sima (guvern unipartit profascist, el vicepreş) şi Ion Antonescu, alt erou de la Mărăşeşti, realul Conducător. Fiind stare specială, cu parlament practic anihilat, Mihai este „uns” de un înalt prelat „numai prin drept divin”, fără să mai fie ratificat constituţional prin nici un parlament ulterior. Și s-a complăcut (cum o va face deseori) în starea de semilegalitate timp de peste 6 ani. Se pare că şi armatei, şi magistraţilor, dar şi partidelor istorice le-a convenit asta, de vreme ce n-au găsit voinţa şi calea necesară de a-l legitima, după şi în acord constituţional. În schimb, este făcut mareşal de formă, decorat cu trei înalte distincţii militare, la paritate cu celălalt mareşal. Pe măsură ce a crescut, grupul de curteni cu care s-a înconjurat l-a determinat să se rupă de sub autoritatea antonesciană prin lovitura de stat din 22 spre 23 august 1944. Cei interesaţi s-au grăbit să aclame gestul şi au ascuns multă vreme că adevăratul mareşal avea asupra lui un plan de capitulare condiţionată, dar sigur mai demn pentru stat şi naţiune. În prezent, se acreditează ideea că Mihai însuşi a complotat pentru arestarea mareşalului şi predarea sa la sovietici, sub acuzaţia de criminal de război. Apoi, s-a dezinteresat total de soarta lui. În fapt, el n-a complotat nimic, a fost doar manipulat de camarilă.

Apoi a urmat celebra „abdicare”. Securitatea şi sovieticii susţin – habar nu am dacă au dreptate – că abdicarea şi plecarea din țară s-a negociat la sânge, nesângeros. Că toate cele promise, inclusiv banii din bănci străine, i-au revenit fostului rege. Că, datorită acelei averi, a avut loc şi nunta de la Atena, şi voiajul de nuntă.

Adevăru-i că a locuit unde a dorit, uneori strâmtorat, dar niciodată în sărăcie lucie. Deci, n-a plecat, n-a ajuns nicăieri cu mâna goală. Şi n-a întins la nimeni mâna, deşi a căutat de la mulţi o protecţie şi o legitimitate ce nu i s-a mai acordat. Nunta, călătoriile, trendul la curtea britanică, întreţinerea fetelor (tot mai multe) au obligat, de la an, la an, ca familia să se restrângă la cheltuieli şi chiar să practice activităţi de subzistenţă. Asta, în contextul social în care marile case regale europene nu-i mai primeau, iar Hohenzolnerii îi dezavuau.

Ca şi întronarea lui Mihai, în 1940, şi instaurarea Republicii în 1947 s-a făcut cu încălcarea legilor de atunci. Dacă Regele Mihai ar fi abdicat de buna sa voie, decizia trebuia aprobată de Parlament (cu toate că încă nu-i validase regalitatea) şi supusă referendumului naţional. Parlamentul a votat, după obiceiul străvechi al lipsei de cvorum, iar naţiunea nu a fost consultată. În loc de comunicat de sărbători, în 31 decembrie 1947, la radio s-a auzit vocea cetăţeanului Mihai anunţându-şi abdicarea. Azi nici vocea nu i-o mai auzim.

Mihai a părăsit ţara pe 3 ianuarie 1948, cât a stat în semiarest. S-a dus întins în Anglia, apoi a mai colindat Europa, unde a tergiversat denunţarea loviturii de stat. Unii spun că Aliaţii îl deconsiliau, aşa că a aşteptat să ajungă-n state ca s-o facă. După mai multe locuinţe, în 1956, familia se stabileşte la Versoix, unde a stat cuminte, până când a putut reveni în ţară. Se cunosc luptele intestine care l-au împiedicat pe fostul rege drept sau nedrept, legal sau nelegal, să revină, dar nu imediat după lovitura de stat din 1989. Regimul fesenisto-iliescian şi pesedeii s-au opus cât au putut, cât le-a convenit situația.

Când au avut ei nevoie de legitimitate, mai ales după ce au penetrat patul “moștenitoarei”, au început să-l curteze. Și l-au curat pe banii noștri. Încet, dar sigur, familia fostului rege reintră în proprietăţile deţinute înainte de 1948. Deşi deplângea halul în care a ajuns ţara, nimic nu l-a împiedicat să trăiască pe picior mare, în proprietăţi şi bunuri cedate ţării de ai săi străbuni – ce nu au fosr niciodată confiscate.

Și-așa, cu imaginea lui Mihai I de România (pe care în anii 90 l-am adorat ca Rege), așezat la masă cu Ion Ilici Iliescu și turnătorul-devalizator Dan Voiculescu, se încheie și acest episod al unei Românii ce nu-și mai atinge modernitatea.