„Dogma holocaustului si delictul negării sale" - Conf. univ. dr. Alexandru Amititeloaie Partea a II-a

Scris de MIKUTZA CE KURAI Lun Apr 18, 2016 6:44 am

http://www.art-emis.ro/analize/3477-dogma-holocaustului-si-delictul-negarii-sale-2.html

Precizare: în volumul „HOLOCAUSTUL - GOGORIŢA DIABOLICĂ. Extorcarea de «bani de holocaust»", autorul nu neagă holocaustul, ci face analiza propagandei holocaustice, de la 1869 până în zilele noastre. O.U.G. 31/2002 emisă de guvernul Adrian Năstase - eminamente anticonstituțională -, a fost „revăzută" și „adăugită", apoi „cosmetizată" după canoane externe impuse. Pe parcurs, a fost „îmbogăţită" cu abuzuri şi sancţiuni, iar în vara anului trecut, transformată în Legea-fără-de-lege 217/2015. „Aleşii neamului", grăbiţi să plece în concedii pe tărâmuri exotice, au votat-o în mod iresponsabil aşa cum le-a fost servită, „la foc automat". Consecinţe:
- au fost schimbate denumiri de străzi din localităţile României;
- au fost demontate sau demolate unele busturi şi statui;
- au fost retrase titlurile de „Cetăţean de onoare" acordate de consiliile locale din România unor personalităţi şi/sau martiri ai vremilor trecute.
Aspect discriminatoriu al aplicării diferenţiate a legilor statului român: în timp ce eroii-martiri ai Neamului Românesc sunt pe nedrept re-condamnaţi, busturile criminalilor de război maghiari (declaraţi ca atare prin sentinţe definitive) au împânzit localităţile ţării sub directa coordonare a reprezentanţilor neorevizionismului hungarist. (Ion Măldărescu).

„Facem precizarea că, în lumea civilizată, nici nu se pune problema ca atitudinea pe care oamenii o adoptă față de holocaust să fie legiferată. Crimele petrecute în lagărele de exterminare naziste sunt repudiate și condamnate de opinia publică în mod natural, firesc, fără a fi nevoie de amenințarea legii. Tragismul lor este suficient pentru a trezi reacții de groază, repulsie și aversiune. În același timp, tema holocaustului este una dintre cele mai intens cercetate și studiate, având încă multe necunoscute asupra cărora trebuie să se facă lumină. Pe de altă parte, sunt și mulți impostori care, urmărind să tragă foloase de pe urma acestei tragedii, impietează memoria atâtor victime, alterând, totodată, și starea firească de compasiune pe care o simte umanitatea. Cadrul normativ la care ne referim interzice practic cercetările cu privire la holocaust. Cercetarea implică polemici, reconsiderări, controverse și revizuiri istorice; or, procedându-se astfel, există riscul de a se intra sub incidența legii care, după cum am precizat, condamnă orice poziție contrară celei hotărâte în Raportul final „Elie Wiesel". Dar, acest personaj este acuzat, în presa occidentală, de impostură, pentru faptul că n-ar fi supraviețuitor al lagărelor naziste, așa cum afirmă, falsificându-și biografia și că ar fi transformat holocaustul într-o afacere personală. Ca dovezi ar fi mărturia evreului supraviețuitor din lagărul de la Buchenwald, Samuel Jakubowits, care afirmă că cel care i-a fost coleg de cameră nu este Elie Wiesel, ci Lazar Wiesel, precum și faptul că lui Elie Wiesel îi lipsește tatuajul de pe mâna stângă, care se aplica tuturor deținuților din lagăre[8].

Nu ne pronunțăm asupra acestui subiect, îl va lămuri, dacă va considera necesar, chiar personajul în cauză; noi vrem doar să demonstrăm, și cu acest exemplu, că tema holocaustului va provoca încă multe polemici, reconsiderări și revizuiri, motiv pentru care, în numele adevărului, ele nu trebuie cenzurate cu amenințarea legii. Revenind la textul de incriminare, atragem atenția înainte de toate că el este imprecis și nu se încadrează în rigorile care trebuie să caracterizeze un act normativ, mai ales unul de natură penală. Această imprecizie obligă organele de aplicare să apeleze la serviciile de consultanță ale I.N.S.H.R.-E.W., condiții în care acest organism dobândește, aproape direct, atribuții judiciare. Odată ce autoritatea acestuia se întărește, există chiar riscul ca instanțele să devină instrumente la dispoziția sa. Practica judiciară de până la adoptarea legii 217 s-a confruntat, după cum se subliniază în expunerea de motive, cu diverse plângeri, sesizări și reclamații depuse la Parchet, fiind însă finalizate cu închiderea dosarului încă din faza de cercetare, motivul fiind tocmai imprecizia actului normativ care dădea naștere la confuzie în ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor reclamate. Prin urmare, inițiatorii legii și-au propus să dea textelor ordonanței un conținut mai clar, pentru ca „negaționiștii de astăzi să nu mai găsească scăpări"[9]. După cum vom demonstra, noul conținut al ordonanței este chiar mai confuz decât cel inițial, fapt explicabil având în vedere că proiectul de amendare n-a fost gândit să creeze armonie socială și un climat sănătos de conviețuire - care este, de fapt, rostul oricărui act normativ -, ci să realizeze un instrument juridic la dispoziția I.N.S.H.R.-E.W., cu care acesta să anihileze orice atitudine sau acțiune care i-ar periclita interesele.

În această chestiune se evită, de fapt, esențialul și anume că faptele la care se referă ordonanța nu pot fi, logic, incriminate. Pentru ca fapta de negare, contestare, aprobare, sau minimalizare să aibă sens, prima condiție care se cere este aceea ca aspectul, procesul, fenomenul etc. la care se referă să aibă valoare de adevăr absolut. Dacă ar fi așa, atunci Institutul Național de Studiere a Holocaustului din România ar rămâne fără obiect. Ce-ar mai avea el de studiat, de cercetat, de investigat, dacă holocaustul ar fi un subiect fără necunoscute. Dar nefiind așa, pentru că, în privința unor evenimente istorice, permanent apar date care reclamă anumite revizuiri, institutul are, cu alte cuvinte, de lucru. În aceste condiții nu riscă oare să încalce și el interdicțiile impuse de lege? Dacă, să zicem, în urma studiilor pe care le întreprinde, institutul se va convinge și va face public că numărul victimelor holocaustului din România nu este de 400.000, după cum se afirmă acum, ci de 100.000 sau chiar mai puțin, acest fapt, fiind o „minimalizare", va întruni elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 6 din O.U.G. 31/2002, ceea ce angajează răspunderea penală a institutului. Sintagma „minimalizarea în mod evident" este atât de evazivă, încât ea poate fi aplicată oricărei afirmații, pentru că ce să însemne altceva „în mod evident" dacă nu „după bunul plac". De fapt, toate modalitățile în care poate fi înfăptuită această infracțiune comportă o diversitate de interpretări. Aceasta face ca o atitudine, un gest, o afirmație etc. să dobândească semnificație juridică inclusiv atunci când n-ar avea legătură cu holocaustul, creându-se, astfel, pentru autorități un spațiu discreționar de acțiune mult prea larg. În aceste condiții libertatea, în general, și cea de exprimare, în special, sunt dependente de voința arbitrară a Puterii. Aceasta este o dovadă concludentă că libertatea de conștiință, revendicată încă din zorii Renașterii și consacrată astăzi în constituții și instrumente juridice internaționale, devine o iluzie când Puterea ajunge să devină captivă unor cercuri de interese oculte.

Raportat la textul incriminator, ne punem întrebarea dacă nu cumva și președintele Israelului, Shimon Peres, ar putea fi acuzat de negare[img(300.181818px,519.181818px)]http://www.art-emis.ro/cache/multithumb_thumbs/b_300_519_16777215_0___images_stories_analize_Shoah_international_2.jpg[/img]sau minimalizare a holocaustului, pentru faptul că, în august 2010, în timpul vizitei oficiale efectuată la București, a declarat că „...românii au salvat viețile multor evrei de aici, 400.000 de evrei"[10], înaltul oficial contrazicând, astfel, Raportul „Elie Wiesel", care pune pe seama României tot 400.000 de evrei, care și-ar fi găsit sfârșitul sub regimul Antonescu. Această declarație ar fi trebuit să polarizeze atenția mass media, să provoace dezbateri în spațiul public care să detalieze și să explice conținutul ei. Nu s-a întâmplat, însă, nimic din toate acestea, fapt care ne întărește convingerea că holocaustul este tratat ca o dogmă și, pe diverse căi, dezbaterile asupra lui sunt descurajate.

Sub incidența legii ar putea intra chiar și citarea unor mărturii, dacă sunt contrare verdictului dat de Institut, indiferent cât sunt ele de credibile, cel puțin prin statutul și poziția socială a autorilor. De exemplu, istoricul evreu Nicolae Minei Grünberg a afirmat că, „în România, holocaustul nu a avut loc"[11], fostul șef-rabin al evreilor din Cluj, Moshe Carmilly Weinberger, a mărturisit și el că, „...atunci când lumea a privit insensibilă spectacolul nimicirii evreilor europeni, România a fost dispusă să primească refugiații evrei și a fost gata să deschidă pentru ei porturile sale"[12]; președintele Uniunii Comunităților Evreiești din România în timpul războiului, Wilhelm Filderman, într-o declarație din 1955 făcută în S.U.A., spune, fără rezerve, că „... populația română nu este antisemită, iar vexațiile de care au suferit evreii au fost opera naziștilor germani și a Gărzii de Fier"[13]. Și evreul Nicolae Steinhardt a contestat holocaustul românesc, afirmând că „... mareșalul Antonescu a refuzat să execute programul de exterminare a populației evreiești, prescris cu strășnicie de stăpânul de atunci al Europei. Mareșalului Antonescu nu i-a lipsit curajul de a spune nu - și nu încape îndoială că nu-i va fi fost ușor și că refuzul acesta a însemnat și asumarea unor riscuri imense"[14]. Din păcate pentru Guvernul României, devenit prizonierul unor grupuri de interese care se folosesc de holocaust în planurile lor oculte, astfel de mărturii sunt, cu bună știință, ignorate.

Nici obiectul acestei infracțiuni nu poate fi definit cu claritate, pentru ca incriminarea să aibă, într-adevăr, rol protector, ca în cazul celorlalte valori apărate prin măsuri penale. Prin incriminarea omorului este apărată viața, prin incriminarea furtului este apărată proprietatea, prin incriminarea faptelor de corupție este asigurată buna funcționare a instituțiilor statului etc. Prin incriminarea faptei de negare a holocaustului ce valori sunt protejate? Un punct de vedere exclusivist cu privire la un eveniment istoric, dramatic, într-adevăr, dar aflat încă în studiu?! Dacă obiectul acestei infracțiuni este unul de substrat și scopul urmărit se confirmă a fi unul mercantil, înseamnă că în conflict cu legea și cu morala nu sunt cei care au un alt punct de vedere cu privire la holocaust decât cel „oficial", ci cei care-l exploatează pentru niște câștiguri extrem de maculate. Încă din 1993, la Ministerul Afacerilor Externe s-a depus o cerere de către unele organizații evreiești, pretinzându-se plata unei despăgubiri de 1,5 miliarde de dolari pentru Holocaust[15]. Nu se știe dacă i s-a dat sau nu vreo rezolvare. Ceea ce se știe este că s-au intensificat continuu presiunile asupra guvernului, ajungându-se ca astăzi culpa României pentru holocaust să fie legiferată, iar orice alt punct de vedere să devină un delict. În acest timp, activele țării au ajuns în mâna străinilor"[16].

Addenda

„Statul român nu mai aparține românilor!" (Acad. Dinu Giurescu)

Paradoxul acestui excelent articol este că, deși pleacă de la premise eminamente false, ajunge la concluzii corecte - îndeosebi cele referitoare la odioasa Lege 217/2015 și la fel de criminalul I.N.S.H.R.-E.W. Astfel, este absolut fals că ar fi existat un holocaust al jidanilor. Încă din anii '60 s-a dezvoltat mișcarea numită „revizionistă" a intelectualilor, a istoricilor și cercetătorilor care au început să combată dogma „holocaustului", propagată de către cercurile mai mult sau mai puțin oculte ale organizațiilor jidănești sioniste. Această mișcare revizionistă începuse, de fapt, imediat după încheierea faimosului Proces de la Nürnberg, numit și „al învingătorilor" și, deci, părtinitor din start, ca reacție tocmai la falsitatea respectivului proces! Autorul articolului, d-l Alexandru Amititeloaie, încă ancorat puternic în propaganda holocaustistă, scrie convins despre „lagărele de exterminare", în genere, și despre „exterminarea" jidanilor de către germani, în cadrul „soluției finale". Nu a existat nici o exterminare și nici o soluție finală. A demonstrat-o complet, printre mulți alții, Arthur Butz în consistenta sa carte, „Înșelătoria secolului al XX-lea"[17]. De asemenea, prizonier al aceleiași perfide propagande jidănești, prof. A. Amititeloaie scrie mereu despre „evrei". Nu a existat un popor numit „evreu"! Chiar unii jidani onești scriu despre „Inventarea poporului jidovesc"[18]!

Ceea ce foarte puțină lume știe - și continuă să se bălăcească în ignoranța sa! - este faptul că însăși cifra celor „şase milioane de jidani" care ar fi fost „uciși" de germani este falsă, iar contestarea ei este făcută de mulți jidani, chiar de una dintre holocaustiste ca Hannah Arendt, denigratoare acerbă a României, în cartea sa celebră fiindcă este citată, dar nu este și citită, în care scrisese „cu mânuța ei": „Astfel, numărul total al victimelor Soluţiei Finale este o simplă presupunere - între patru şi şase milioane - şi nu a fost niciodată confirmat, la fel ca şi numărul total al victimelor din fiecare ţară implicată" (s.n. - V.I.Z)[19]. Printre jidanii onești care au denunțat scornelile propagandei holocaustice se numără și Norman Finkelstein, cu deja cunoscuta lui carte în România, „Industria Holocaustului". O sinteză destul de cuprinzătoare a falsei, dar bine construitei propagande holocaustice a realizat-o subsemnatul, în cartea „Holocaustul - gogoriţa diabolică", publicată în august 2014[20]. În octombrie 2015, Gerhard Menuhin - fiul violonistului Yehudi Menuhin - a stârnit un nou uriaș scandal în lumea jidănească prin cartea sa „Tell the truth and shame tehe devil"[21], în care scrie ceea ce afirmasem și eu, că holocaustul este cea mai mare escrocherie din toate timpurile. Gerhard Menuhin este nepotul rabinului Moshe Menuhin, care a publicat, în 1963, cartea - confiscată și arsă de sioniștii din „S.U.A. - The Decadence of Judaism in Our Time"[22]. Dar, cum am spus, concluziile autorului sunt corecte: I.N.S.H.R.-E.W. este antinațional și existența sa constituie un atentat la securitatea națională. Și este susținut de statul român fiindcă, așa cum subliniase și acad. Dinu Giurescu, „statul român nu mai aparține românilor", ci este contra românilor, precum demonstrează și autorul acestui articol antologic în literatura revizionistă românească.

--------------------------------------
[1] Înființată prin Hotărârea Guvernului României nr. 672/5 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 436 din 17 mai 2004, hotărâre prin care ziua de 9 octombrie este declarată „Ziua Holocaustului".
[2] Înființat prin Hotărârea de Guvern nr. 902 din 4 august 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 758 din 19 august 2005.
[3] Raportul Comisiei Internaționale pentru Studierea holocaustului în România, Iași, Editura Polirom, p. 54.
[4] Alex Mihai Stoenescu, Armata, mareșalul și evreii, București, Editura RAO, 2010, p. 188.
[5] Citată în Alex Mihai Stoenescu, op. cit., p. 186.
[6] Dicționar explicativ ilustrat al limbii române, București, Editura ARC&GUVINITAS, 2007, p. 866, col. a doua.
[7] https://ro.wikipedia.org/wiki/Iosif_Vissarionovici_Stalin
[8] Ion Spânu, Iată de ce Legea 217/2015, antilegionară, nu condamnă comunismul: Directorul Institutului „Elie Wiesel" este fiul odiosului ideolog stalinist Radu Florian, Cotidianul, 12 august 2015, pe:[url=http://www.art-emis.ro/ http:/www.cotidianul.ro/directorul-institutului-elie-wiesel-este-fiul-odiosului-ideolog-stalinist-radu-florian-266320] http://www.cotidianul.ro/directorul-institutului-elie-wiesel-este-fiul-odiosului-ideolog-stalinist-radu-florian-266320/.[/url]
[9] Expunerea de motive la proiectul de lege pentru modificarea OUG 31/2002, semnat de inițiatori (Crin Antonescu - senator P.N.L., Andrei Gerea - deputat P.N.L., George Scutaru - deputat P.N.L.), pe: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.lista?cam=2&anl=2015, consultată la data de 27.10 2015.
[10] Președinția României, Comunicat de presă, 12 august 2010, sursă:[url=http://www.art-emis.ro/ http:/www.presidency.ro] http://www.presidency.ro[/url]/ (consultată la 06 noiembrie 2015).
[11] Ion Coja, Holocaust în România?, Editura Kogaion, București, 2002, p. 8.
[12] Ibidem, p. 14.
[13] Ibidem, p. 15.
[14] Nicolae Steinhardt, Primejdia mărturisirii. Convorbiri cu Ioan Pintea, Ed. Dacia, București, 1993.
[15] Alex Mihai Stoenescu, op. cit., p. 722.
[16] Lumea, nr. 1(274), 2016, p. 39-44.
[17] Vezi ultimul episod aici: http://www.altermedia.info/romania/2014/04/07/inselatoria-secolului-xx-49/
[18] Shlomo Sand, The Invention of the Jewish People. Verso, London, New York, 2009. Vezi Shlomo Sand, Comment Le people Juif fut inventé, pe[url=https://www.youtube.com/watch?v=0yjxkHXfJUs ;]https://www.youtube.com/watch?v=0yjxkHXfJUs ;[/url]
Shlomo Sand - Les Juifs ne sont pas les descendents d'anciens Hebreux, pe https://www.youtube.com/watch?v=H169UHvDEr4; Shlomo Sand, Comment la terre d'Israel fut
inventée - Rencontre a l'iReMMO, pe https://www.youtube.com/watch?v=taAUXOTx8Qg;
Shlomo Sand, Comment j'ai cesse d'etre juif - Rencontre a l'iReMMO, pe https://www.youtube.com/watch?v=BjGMgnXg_oo; Conference avec Shlomo Sand, Si Netanyahou est juif, alors moi je suis bouddhiste, pe https://www.youtube.com/watch?v=jkkaiaHqGdQ
[19] Hannah Arendt, Eichmann la Ierusalim. Banalitatea răului, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007, p. 5
[20] http://www.librariaeminescu.ro/ro/isbn/606-601-061-1/Vasile-I-Zarnescu__Holocaustul-Gogorita-diabolica.html şihttp://www.altermedia.info/romania/2014/04/09/holocaustul-gogorita-diabolica/, postfaţă la The Hoax of the twentieth cebtury: The Case Against the Presumed Extermination of European Jewry.
[21] Gerhard Menuhin, Tell the Truth and Shame the Devil, The Barnes Review; Washington DC, 2015.
[22] Moshe Menuhin, The Decadence of Judaism in Our Time, In Two Parts: I. Palestine, the Jews and the Arabs II. The Case of the Jews and of Judaism Versus „Jewish" Political Nationalism - 1965, pe http://www.amazon.com/The-Decadence-Judaism-Time-Parts/dp/B000PFF3NY. Vezi și: Moshe Menuhin, The Decadence of Judaism in Our Time, The Institut for Palestine Studies, Beirut, 1969.

Articole asemanatoare