Criza din spatele crizei politice și soluția de moment

Scris de BRIANA Dum Iun 07, 2015 5:18 am

http://cursdeguvernare.ro/cristian-grosu-criza-din-spatele-crizei-politice-si-solutia-de-moment.html

Situația rezultată din punerea sub învinuire a premierului Pontaîi privește direct atât pe cei care au renunțat demult să privească la jocul politic (și se concentrează pe fenomenele din economie sau, mai îngust, pe mersul lucrurilor în sectorul în care-și desfășoară business-ul), cât și pe chibiții cu vocație.

Asta pentru că produce consecințe foarte concrete în România următorilor 2 ani: cu sau fără criză politică, acum tocmai se scrie factura anului 2017 – în România aia care curge paralel cu procedura în care se iau deciziile guvernamentale.

Sau poate nu ne pasă cum va ieși codul fiscal? Sau cum se va împrumuta România peste 2 ani sau în ce stadiu de pregătire vom adera la euro? Sau cine va decide și, mai ales cum va decide despre cele de mai sus?

***

Înainte de-a vorbi despre confuzia din sânul majorității guvernamentale actuale, să dăm de-o parte alternativa ei:

Pentru cei care iau în calcul ieșirea PSD de la guvernare și intrarea (noului) PNL – 2 observații scurte:

Văd un PNL nu doar total nepregătit să preia guvernarea: ci, în primul rând, un PNL care, în următoarele 10-12 luni și-ar consuma 99% din energie împărțindu-și posturile din administrația centrală și locală până la postul de portar la deconcentrate și străîduindu-se, după metodele atât de bine cunoscute, să-și reîntoarcă primarii (foarte mulți) luați cu japca de ordonanța Dragnea de suspendare a legii electorale.

PNL încă nu și-a reglat conturile cu PDL în teritoriu, sunt situații în care părțile sunt de neîmpăcat – epidosul Atanasiu (cu înregistrarea si tot tacâmul) e doar un exemplu ajuns în atenția publică. PNL s-ar comporta ca pe timpul alianței DA.

De fapt, în asta și constă ezitarea președintelui Iohannis și asta e și cheia declarației sale de dinainte de a-oi cere demisia premierului: anume că trebuie evitată criza politică. Alternativa la actuala majoritate e fragilă și nepregătită – iar Klaus Iohannis știe, ca fost primar, ce înseamnă într-un județ o politică de la Centru cu mari probleme de propagare printre grupurile transpartinice ale politicienilor locali.

Și acum, înapoi, la PSD :

Succesul acestui mastodont politic – care a trăit mereu din mentalitatea subliminală a 70% dintre votanți (30% fideli, iar 40% mereu nehotărâți, sau disipați către partide afiliate) – s-a bazat pe o infrastructură teritorială devastatoare.

Ce a vrut să spună Dl. Klaus Werner Iohannis

Problema unui președinte (în cazul de față Iohannis) este că în acest moment majoritatea guvernamentală are infrastructura, dar nu prea mai are partidul.

Adică, nu prea ar mai avea cu ce/cine să guverneze.

E drept că problemele – foarte mari – din PSD nu au cum să nu afecteze actul de guvernare. Însă partidul de guvernământ se confruntă acum cu o nemaiîntâlnită incapacitate de-a produce un lidereship de avarie : capii de la Centru au mari probleme cu justiția, în teritoru a fost decimată garnitura celor mai influenți baroni, partidul nu are o listă de ministeriabili cu forță politică în stare să asigure administrarea țării.

Nu e vorba de orice fel de administrare :

suntem în plină ”dezbatere” pe noul cod fiscal (de care depind investițiile – interne și străine – nimeni nu poate băga mâna în foc în acest moment pe fiscalitatea de peste 6 luni, de exemplu), ANAF deja interpretează legile cum poftește și pune mediul de afaceri față în față cu arbitrariu și trimite fiscalitatea în fața judecătorilor), acordurile cu finanțatorii internaționali sau cu troica sunt suspendate, investițiile locale sunt oprite pe linie de partid (e o informație de la un primar de pe Valea Prahovei) pentru a se păstra excedentul bugetar pentru politicile electorale, sistemele de bază ale societății 9 Educația și Sănătatea) sunt în plin provizorat.

Asta la intern. Căci la extern, e suficiant să amintim doar că forțele aliaților mărșăluiesc pe infrastructura abandonată a României și că ultimul lucru de are au nevoie NATO și Americanii e o criză politică într-o țară care are graniță cu un conflict departe de-a se finaliza – cel cu Rusia.

Aceasta este situația în care Klaus Iohannis spune: Nu vreau criză politică, premierul să demisioneze. Or asta nu înseamnă decât un lucru: rămâneți la guvernare, dar veniți cu un alt premier și cu o altă garnitură.

Și aici începe problema. De unde nou premier și de unde altă garnitură ?

Ar exista 2 soluții:

1), Un premier politic. Situația e atât de complicată încât numai un politic ”marcant”,matur, experimentat și respectat în teritoriu poate prelua, din mers, ultimul an de guvernare.

Cei din PSD care se gândesc la alternativa Ioan Rus scapă din vedere un lucru elementar:

În fiecare lună, dosarul EADS e scos la soare, scuturat de praf, i se numără filele, se dă cu naftalină și se bagă înapoi. Contractul EADS a fost semnat de dl. Ioan Rus, în timpul guvernului Năstase.

Asta din punct de vedere al vulnerabilității basic. Pe de altă parte, e greu de crezut că actualul ministru de la Transporturi are viziunea necesară pentru a fi premier acum. Ioan Rus era o alternativă în urmă cu 10 ani – după Adrian Năstase – când ar fi avut o șansă de-a devia partidul pe o direcție (ba chiar un sens!) mai în acord cu ideaologia sa. Acum nu e decât un ”provincial” rupt de lumea în care joacă România și dacă dai la o parte morga și solemnitatea confuziei sale nu e sigur că rămâne mare lucru.

În plus, garnitura noului guvern ar trebui să arate foarte diferit de cea de acum : procurorii tocmai studiază la această oră prestația a încă doi miniștri în funcție – în chestiuni care țin de fondurile europene, și n-ar fi mare lucru să-i vedem convocați la DNA înainte de-a pleca în vacanță.

2), Un premier tehnocrat, apropiat de PSD.

Există: soluia ar putea fi Florin Georgescu – prim-vicegunernatorul BNR și omul responsabil cu licăririle de luciditate care au împiedicat România fiscal-financiară a ultimilor 2 ani să fie scoasă în decor de deciziile și părerea (că e una singură) despre lume și viață a miniștrilor imberbi și inconștienți.

Și aici ar putea exista 2 mici probleme:

Prima ar fi a mediului de afaceri: atât pentru că dl. Georgescu a văzut mereu în mediul de afaceri o chestiune suspectă, cât și pentru că timpul pe care l-ar avea la dispoziție și, mai ales, momentul (anul electoral) nu i-ar pune la dispoziție sprijinul politic necesar implementării unei viziuni (care a lipsit guvernelor Ponta din 2012 încoace).

A doua problemă s-ar deconta în partid : garnitura de tineri trimiși în față să facă practică în guvern ar trebui să facă pasul înapoi: or în locul lor partidul nu ar avea pe cine pune astfel încât să-și asigure accesul la resurse.

Cam acestea ar fi cele 2 variante de opțiuni pe care PSD le are pentru a se pune în acord cu președintele și, în felul acesta, să se poată închega o colaborare utilă pentru România – că e ea a mediului de afaceri, sau a societății în genere.

Dar mai există, însă, și o a treia variantă :

3), guvernare cu orice preț.

Îmi pot foarte bine închipui un partid care descinde la București, care se revendică alea de popor și care, în această idee, decide că Parlamentul trebuie să se interpună între justiție și premier, să nu se schimbe nimic, lucrurile să meargă mai departe ca și cum nu se întâmplă nimic. Aceasta fiind ”falanga din teritoriu”.

Pentru că ar mai fi 2 :

Cea a consilierilor personali, care lucrează din greu la guvernarea facebook și care, pentru a se face utilă, ar supralicita pe imaginea premierului, într-un moment care nu are nicio legătură – sau are o legătură foarte fragilă – cu imaginea.

Și cea a majorității din Parlament : cheia e acum, la UNPR. Ne putem lesne închipui pe dl. Oprea negociind în numele partidului său – gratis, că ”interesul național” se slujește gratis, nu ? – capul premierului la votul pentru imunitate.

***

Scriam mai sus că una din cele mai fezabile variante este ca ”baza” partidului să decidă ca majoritatea parlamentară să țină justiția departe de dosarul Ponta, iar guvernarea să meargă mai departe ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Cum să nu se fi întâmplat, dacă tocmai se întâmplă ? :

În vârful unei imense structuri logistice, nu se mai află un partid propsiu-zis, cu forța de-a guverna efectiv : cu o ideologie (ce a mai rămas, de fapt, din stânga ?), cu lideri (cei 2-3 lideri, la care oamenii mai ciulesc urechile atunci când deschid gura, sunt pușcăriabili și ei) , cu relații internaționale – atât politice ( unde sunt aliații de stânga europeni ?) cât și administrative (de când nu s-a mai întâlnit premierul nostru cu oficiali europeni, într-o Europă care tocmai își regândește construcția după lecțiile crizei – nici măcar miniștrii nu mai au astfel de contacte, sunt trimiși la Bruxelles secretari și subsecretari de stat, care nu au mandat să răspunsă la marile întrebări).

Iar toate acestea se petrec pe un fundal care nu are de-a face cu calculele politice în sine, ci cu necesitățile stringente ale economiei și societății :

Când, cum și cu cine Educația (unde prăpădul din sistem a ajuns la decontare – niciodată n-am auzit atâția oameni de afaceri plângându-se că nu găsesc forța de muncă adecvat calificată), Informatizarea administrației (unde licitațiile asigură, pe bani indecent de mulți, enclavizarea sistemelor care nu comunică între ele) șiFiscalitatea suspendată între niște inși care nu văd în ea decât bani adunați la limita abuzului, și mediul de afaceri privat care plătește inclusiv datoriile companiilor de stat, fără să mai poată înțelege cum trebuie citită o lege.

E limpede că atât parlamentul cât și guvernul au, începând de vinerea trecută, o cu totul altă prioritate și un alt război de dus: mai ales că nici DNA nu va renunța la acuzații.

Să mai adăugăm, la acestea, dificultățile obiective care ne așteaptă în confuzul mediu economic internațional și imprevizibilul joc al cifrelor de guvernanță,care cer soluții de oameni care chiar se pricep : PIB-ul potențial din 2016 și 2017 după 2-3 ani de lipsă a investițiilor (care va pune presiune pe deficitele efective), inflația din 2016-2017 ca urmare a efectului de bază produc de scăderea TVA la alimente anul acesta, chestiunile pe care le ridică miza pe consum și presiunea importurilor, cauzate de creșterile electorale de venituri. Și momentul: în care românia își caută sau își construiește rolul – care-i va fi încredințat pentru decenii de-acum încolo, în economia europeană.

Iar în jur e – vrem, nu vrem s-o credem – un război în care cu greu se descurcă până și politicienii competenți care au în spate țări, economii, administrații și armate adevărate.