Cei care au „aranjat” victoria PSD de duminică

Scris de **Admin** Vin Dec 09, 2016 10:17 pm

http://www.evz.ro/cei-care-au-aranjat-victoria-psd-de-duminica.html

Victorie, deja, certă. Şi nu o spun numai sondajele, ci chiar o minimă analiză a peisajului politic intern. PSD-ul va câştiga alegerile, necunoscut este doar scorul. Dacă trece de 50 % (după redistribuiri) nu mai are nevoie de nimeni pentru a face guvernul. Adică nu mai poate fi şantajat de partidele mai mici, cum ar fi ALDE. Şi, mai ales, scapă de UDMR. Pe ALDE îl va lua însă pe lângă el pentru a avea garanţia voturilor necesare la subiecte organice şi în situaţii neprevăzute.

Nu e lucru bun (victoria PSD), dar nici cel mai rău posibil (pe acesta îl voi menţiona la final) – cel puţin privind de aici, pe baza datelor cunoscute şi a experienţelor anterioare. Căci, altfel, viitorul ne poate aduce mari suprize.

PSD-ul nu are însă cu ce se lăuda pentru acest succes. Nu a avut prea multe de făcut. Adevăraţii „aranjori” ai succesului sunt alţii. Le voi prezenta pe scurt contribuţia, asupra unora dintre ei urmând să revin după alegeri.

Klaus Werner Iohannis

Deşi nimeni nu se aştepta la minuni, KWI a reuşit să fie, în postura de preşedinte al ţării, de la dezamăgitor la revoltător. Cu o statură politică mică, în dezacord cu cea fizică, măcinat de interese meschine, orgolii şi şi metehne greu de ascuns (vezi cazul casei pentru care se „bate” cu justiţia, pe care altfel zice că o protejează, cheltuielile exagerate pentru reşedinţele prezidenţiale, vizitele cu dna Carmen chiar şi unde nu era cazul); cu neputinţe de înţelegere a fenomenelor politice şi a cerinţelor normale, naturale faţă de politică; cu poziţionări „comandate” din afară, plin de platitudini şi de emfază goală, îmbrăţişând (după cum tot afirmă) valorile europene actuale (antinaţionale, antiidentitare, pro-lgbt, pro-migraţie); arogant şi agresiv, chiar dictatorial, faţă de românii care intră în coliziune cu convingerile proprii/comandate (vezi poziţia în materia iniţiativei populare semnate de 3 milioane de români, în privinţa familiei); absent, ba chiar dăunător, din politica externă a României prin oportunismul facil de supuşenie faţă de UE, Berlin, ori Paris; promovând oferta goală de conţinut a PNL-ului. Asupra lui KWI voi reveni mai pe larg într-o analiză dedicată jumătăţii de mandat prezidenţial.

Cioloş şi guvernul său

Guvern pentru care, normal, răspunde. Greu de înţeles, în afara sub-mediocrităţii, anarhiei organizate şi unor ordine din exterior, de ce s-a bătut şi s-a umplut de penibil PNL-ul, pentru a-l avea ca far călăuzitor pe acest personaj ce nu-şi poate depăşi condiţia de slujbaş al Bruxelului, adică al globalismului; după cum s-a văzut şi din angajarea pe post de miniştri a unor alţi slujbaşi supuşi din aceeaşi zonă, aspri mustrători şi re-educatori ai poporului român. Nesincer încă de la declaraţiile privind modul în care şi-a alcătuit guvernul, cu rezultate contradictorii, cu amplificări şi nu cu simplificării (cum a anunţat) a birocraţiei, cu poziţii antinaţionale, antiidentitare ale guvernului său ascunse sub haina tehnicismului, şef al unor miniştri declaraţi anti-democraţie, anti-familie, pro-lgbt, cu nenumărate scandaluri şi înlocuiri de miniştri. Un guvern încropit din slujbaşi globalişti, relicve politice interne, personaje manevrabile, trimişi ai partidelor. Cu unii miniştri ce sau dovedit a fi, sub poleiala tehnocrată, faţada lucitoare a unor interese pragamatice mult mai negre.

PNL

O epavă politică, corabie fără cârmă şi fără pânze, plină de şobolani şi de gândaci înfometaţi, cu cel mai antiproductiv, anti-performant comportament, în ultimii ani, din toţi cei 27 de ani de „democraţie”. Un poartid periculos pentru că, în această situaţie de balamuc şi confuzie, este uşor de direcţionat din afară, după cum s-a văzut şi prin îmbrăţişarea candidaturii Iohannis, dar mai ales prin cea a iubirii neţărmurite pentru Cioloş şi unii dintre miniştri săi. Un caz tipic de adunătură interesată de binele propriu, cu competenţe minime, cu repere morale negative, fără viziune, fără respect şi dăruire pentru oamenii cărora le cer votul (şi apoi banii, evident). Cu nimic mai bun decât PSD-ul, la care se doreşte a fi o alternativă la guvernare. Cu o evoluţie catastrofală pentru o perioadă de opoziţie când, dacă nu ştii ce să faci, nu ai decât să taci şi să mormăi dezaprobator la ceea ce fac cei de la putere. Cu o tâmpă legare, în anul dinaintea alegerilor, de terna guvernare Cioloş, care nu a impresionat prin nimic pozitiv, ba chiar a reuşit să-şi ostilizeze mase mari de oameni prin poziţionări progresist-globaliste.

USR

Neseriozitate şi lipsă de respect faţă de cetăţean (au promis salvarea Bucureştiului, pe care l-au abandonat pentru a salva România); fără garanţii - dincolo de cuvinte, participarea la acţiuni de protest, sau de încercari de stopare (reuşite sau nu) a unor demolări - că se pricep totuşi la administrarea unui oraş, darămite a unei ţări; strigând „noi suntem altfel”, dar intrând rapid în pielea celorlalţi şi pe drumul celorlalţi; lipsa dimensiunii umane a politicii lor, senzaţia de grupare de eterni militanţi şi/sau (posibili, căci nu au demonstrat, cum spuneam, nimic în acest sens) tehnocraţi, specialişti pe unele domenii ale guvernării locale şi/sau naţionale (dar de la un partid se cere mai mult decât de la o echipă de experţi, altfel ar fi simplu, am angaja astfel de echipe pe care le-am putea concedia sau nu funcţie de rezultate); lipsa unei dimensiuni ideologice, de fapt mascarea direcţiei progresist-globaliste sub această o aparentă zonă albă ideologică, dezvăluită (din fericire) prin susţinerea şi chemarea în rândurile lor a miniştrilor tehnocraţi şi a premierului Cioloş, prin poziţionarea anti-creştină, prin refuzul (mascat sub „rezonul” eterogenităţii ideologice a fomaţiunii) susţinerii unei politici naţionale, identitare (vezi iniţiativa populară privind familia), prin prezenţa în rândurile lor şi pe liste a unor personaje cu activităţi şi declaraţii anti-românism, anti-tradiţie, anti-creştine, pro-lgbt, pro-migraţie. Dar asupra USR voi reveni după alegeri cu o analiză mult mai detaliată.

Aceasta a fost linia principală de atac/apărare faţă de PSD, fără niciun fel de garanţii că ar fi mai buni, ba chiar cu unele îndoieli justificate şi cu perspectiva de a fi chiar mai nocivi. Aş denumi-o pe scurt „axa cea mai toxică pentru România” a acestor alegeri.

Rândurile de mai sus nu se vor o pledoarie pentru PSD – pe care îl cunoaşteţi foarte bine şi nu mai e necesar să vi-l prezint. Se vor doar o abordare lucidă a ofertei electorale principale anti-PSD a acestor alegeri şi a rezultatelor aşteptate de duminică, din partea unui analist/alegător. O explicaţie, pentru cei care nu înţeleg, cum de este posibilă, din nou, victoria aşa-zişilor socialişti.

Evient că în ceea ce priveşte votul, în afara PSD-ului şi a axei amintite mai sunt şi alte opţiuni politice: partide mai mici, despre care nu am discutat aici, căci deocamdată nu pot face mare lucru şi, la rândul lor, au mai mari sau mai mici probleme de identitate şi respectabilitate, dar şi opţiunea anulării votului sau neparticipării la vot. Din păcate, nu sunt şi speranţe de mai bine pentru ceea ce se va întâmpla după aceste alegeri.