AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Băsescu Traian. În numele infractorilor

In jos

Băsescu Traian. În numele infractorilor Empty Băsescu Traian. În numele infractorilor

Mesaj Scris de Admin Joi Apr 27, 2017 10:38 pm


Tranziția nu s-a terminat odată cu finalul mandatelor pe care le-ați avut la Cotroceni. Tranziția se va termina abia când absolut toți cei care au jefuit țara asta vor plăti. Tranziția se va termina și când dumneavoastră veți înțelege că sunteți ales al poporului. Iar asta nu înseamnă să luptați contra lui, domnule Băsescu Traian!Mi-ar fi plăcut, domnule Băsescu, să mă adre­sez dumneavoastră cu „domnule pre­ședinte“. Așa cred că e frumos să îi spui unui fost șef de stat în care ai crezut vreo zece ani, pe care l-ai votat de fiecare dată, l-ai sus­ți­nut, așa cum ai putut tu, un cetățean obișnuit, în do­uă suspendări, l-ai admirat pentru curajul de a se lua la trântă cu mafia, pentru determinarea de a con­so­li­da justiția și statul de drept. Sigur, m-ați și dezamăgit, domnule Băsescu, în vre­mea în care erați la Co­tro­ceni. Promovarea cu încăpățânare a unor elene ale căror plusuri nu aveau legătură cu un CV demn de luat în seamă a fost un motiv. Altul, când vă trezeați vorbind. De exemplu, atunci când ați ținut morțiș să puneți la punct o profesoară, spunându-i să lase „țățismele“, doar pentru că în­drăz­nise să vi se plângă, pe drept, că i-a fost tăiat salariul și așa mic. Sau când aveați chef de glume, în fața unor sărmani bles­temați de inundații, explicându-le că și dumneavoastră vi s-au stricat straturile cu roșii de la Palat.
 
M-ați întristat de mai multe ori, domnule Băsescu. Dar nici măcar asta nu mi s-a pă­rut cel mai grav. Consideram că aveați un lucru pe care nimeni altcineva, în tim­purile acelea, nu l-ar fi avut dacă ajungea în fruntea țării mele. Iubirea pentru o justiție dreaptă, tăria de a susține lupta an­ticorupție, de a scăpa România de ma­fie, de toate încrengăturile, com­binațiile și afa­cerile prin care o gașcă de indivizi certați cu legea le făcea cu bani furați de la stat. Cu banii munciți de noi, ce­tățenii, mai exact. Am apre­ciat când, în iunie 2014, printre lacrimi și cu glasul înecat, ne spuneați că „în­tre ne­voia de consolidare a jus­tiției și reflexul firesc de a-ți apăra fratele aleg con­solidarea justiției“. Am cre­zut în toate astea, nu ca un „lingău vo­lun­tar“, așa cum îi cata­lo­gați, mai nou, pe cei care v-au susținut. Ci ca un om ca­re își iubea, la rândul lui, țara, care credea și lupta și el, cu forțele pe ca­re le are un cetățean obișnuit, pentru apă­rarea ei, pen­tru a o vedea scăpată din mâi­nile unor co­rupți obsedați de putere și de bani.
 
Am crezut, dar am greșit, domnule Bă­ses­cu. Odată ce ați plecat de la Cotroceni, am înțeles că în niciuna dintre valorile pe care speram că le împărtășim nu credeați cu adevărat. Singura justiție pe care cred că ați susținut-o, de fapt, în mandatele pe care le-ați avut, a fost aceea care mergea până la un grup bine definit ce vă în­conjura. Și cred că din acel grup nu făcea parte și fratele, Mircea Băsescu. Pentru că, altfel, nu-mi pot explica cum de, în 2014, alegeați, fără să clipiți, justiția, iar acum alegeți infractorii. Nu-mi pot ex­pli­ca nici cum de, până acum doi ani, sus­țineați statul de drept, iar acum rostiți cu atâta convingere, uluitoare pentru unii ca mine: „A luat o dată o mită, acum nu îi distrugem toată viața. Așa a fost în tran­ziție. Avem nevoie de un moment zero, de o grațiere largă, de la care să spu­nem: «Oameni buni, știți ce se poate în­tâm­pla, așa că terminați cu hoția»“. Nu-mi pot explica nici cum batjocoriți de la un ca­păt la altul procurori, judecători, ins­ti­tuții internaționale de referință din UE, care monitorizează felul în care se face jus­tiție în țara noastră. Și judecaţi totul după niște legi de mahala, meschine, desprinse parcă din mintea oloagă a unui individ su­pus unor interese dubioase de grup.
 
N-am să vă reproșez că ați ajuns să ne vor­biți la fel cum ne vorbesc și niște inși cu profil de pușcăriași sau chiar cu ani de con­damnări trecuți în caziere, ajunși, prin­tr-o eroare a istoriei, să ne conducă din parlament. N-am să vă reproșez că ați in­trat în hora penalilor alături de infractorul Dragnea Liviu și de inculpatul Tăriceanu Călin. Deși e dezgustător acest tablou pe care îl privesc, n-am să rezum schimbarea dumneavoastră radicală la un simplu joc politic. Nu, ce faceți e departe de asta. E o mișcare bolnavă, contra democrației, a adevărului, a justiției, a dreptății. Chiar îm­potriva a ceea ce credeam că însemna, oda­tă, președintele Traian Băsescu.
 
Dar am să vă spun că tranziția nu s-a ter­minat odată cu finalul mandatelor pe care le-ați avut la Cotroceni. Tranziția se va termina abia când absolut toți cei care au jefuit țara asta vor plăti. Și vor plăti cu ani grei de pușcărie, dacă așa spune legea. Tran­ziția se va termina abia atunci când toți banii care ne-au fost furați - și, odată cu ei, viețile noastre care puteau fi măcar cu un dram mai bune - vor fi recuperați de România noastră. Tranziția se va ter­mina abia când cei din parlament și din guvern ne vor conduce cu bună-credință. Când vor înțelege să muncească în folosul nos­tru, al cetățenilor care au ales să tră­ias­că cinstit, și nu din șpăgi. Când vor în­țe­le­ge că trebuie să-i preocupe să scoată să­nă­tatea și educația din groapă, nu să îi ierte de pușcărie pe cei care le-au băgat acolo. Tranziția se va termina și când dum­nea­voa­s­tră veți înțelege că sunteți ales al po­porului. Iar asta nu înseamnă să luptați con­tra lui, domnule Băsescu Traian! 
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10860
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum