Punct de inflexiune – Kovesi
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: Ubi patria ibi bene ? În lături, venetici ! :: FURIOASĂ , AZI , COLDUȚA NE VA ARĂTA MAIMUȚA
Pagina 1 din 1
Punct de inflexiune – Kovesi
sterie, fanatism, ură. Burtiere bombastice, ecrane colorate în galben cu breaking news-uri sufocante de zeci de ori pe zi. Acesta este peisajul mass-media românești din ultima periodă. În bătălia pe viață și pe moarte dintre cele două sisteme pentru bani și pentru putere, majoritatea jurnaliștilor și-au abandonat rolul social (informarea corectă), transformându-se într-o masă de hăitași care aduce vânatul în cătarea ori a sistemului securistic ori a celui politic.
Bazându-se pe capacitatea reală de a manipula pulimea, presa românească a devenit atât de arogantă încât nu mai ține cont de nici o normă profesională sau morală în goana ei după influență sau bani. A devenit atât de arogantă încât nu-și dă seama că, departe de a fi făcătoare de jocuri, nu este decât un instrument folosit în războiul celor două tabere pentru controlul asupra parchetelor și a instanțelor, știut fiind faptul că cine le controlează are practic puterea. Puterea de a-și băga adversarii politici la pușcărie, de a băga oamenii de afaceri în pușcărie pentru a le fura firmele și banii, sau de a face partide satelit cu indivizi șantajabili penal care să-i ajute în majorități parlamentare.
Punctul de inflexiune al acestui război a ajuns să fie șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, un funcționar al statului numită politic și menținută acolo de sistemul securistic, sistem care controlează astăzi tot sistemul judiciar românesc și, evident, nu numai. Decapitarea ei de către PSD ar face ca majoritatea procurorilor și judecătorilor să treacă, de teamă sau din oportunism politic, în tabăra învingătorilor, securiștii rămânând astfel cu buza umflată.
Deci, băi generație, când auzi televiziunile declarând că lupta lor este pentru independența justiției, să stii că, fără să înțeleagă despre ce e vorba în realitate, ele fac jocurile celor două sisteme conduse astăzi de Iohannis (ca interfață a SUA) și respectiv Dragnea, fiind manipulate sau șantajate rafinat de organizațiile din spatele celor doi, astfel:
[list="box-sizing: border-box; margin-right: 0px; margin-bottom: 26px; margin-left: 40px; padding-right: 0px; padding-left: 0px; color: rgb(0, 0, 0); font-family: \"Source Sans Pro", sans-serif; background-color: rgb(255, 255, 255);"][*]DIGI 24 – Face parte din grupul RCS-RDS condus de un fost judoka, Zoltan Teszari. Principalul obiect de activitate al companiei este distribuția prin cablu a programelor de televiziune. Depășirea cu mult a cotei de piață la care are dreptul prin lege, preluarea unor televiziuni românești importante fără să le dea vreun ban (iar dacă cineva încearcă să ceară în mod legitim bani pentru conținut, urlă ca din gură de șarpe că e șantajat), datoriile imense pe care le are și multe altele, fac ca Teszari să aibă nevoie ca de aer de protecția și sprijinul securiștilor.
[*]Realitatea TV – Trustul care mi-a aparținut și care mi-a fost furat prin falsuri de cuplul de infractori Cosmin Gușă și Maricel Păcuraru, în timp ce mă aflam în detenție. La plângerea mea penală făcută la DNA, procurorii au stabilit, pe bază de probe irefutabile, furtul și complicitățile din justiție, și nu numai, care l-au facilitat. Asta se întâmpla ACUM MAI BINE DE 4 ANI. Când mi l-au furat, trustul avea datorii de 5 milioane de euro la furnizori, 25 de milioane de euro către mine și 3,8 milioane de euro de încasat din publicitate. De atunci și până acum datoriile trustului au crescut imens. Este evident că protecția și sprijinul securiștilor sunt vitale pentru infractorii mai sus pomeniți. (Apropo, d-na Kovesi, cum se mai simte dosarul ăla, e bine, e sănătos?
[*]RTV – Proprietar Sebastian Ghiță. Având uriașe probleme penale, pentru infractor este vital ca sistemul de justiție să fie preluat de prietenul lui, Dragnea, prietenie devenită notorie când, împreună cu acesta, a decis să preia conducerea PSD-ului, după ce Ponta ar fi ajuns președinte al României la alegerile din 2014. Este convins că, având la mână mai bine de jumătate dintre PSD-iștii din fostul guvern Ponta, chiar dacă Dragnea nu-l mai iubește, va fi obligat atât de către aceștia cât și de minunatele amintiri pecuniare comune, să-l scape de pușcărie.
[*]Antena 3 – Șeful de facto Dan Voiculescu, condamnat la 10 ani închisoare. Chiar dacă ar fi fost condamnat pe fapte real comise, maniera halucinantă în care s-a făcut i-a dat acestuia posibilitatea să se victimizeze și postului său de televiziune să-și legitimeze lupta pentru “independenta justiției”. Dată fiind poziționarea politică în siajul PSD a lui Dan Voiculescu, încă de la începuturi acest post a servit interesele acestuia, într-o manieră uneori asumată, alteori ocultată.
[/list]
În concluzie, băi generație, când vezi campania furibundă dusă împotriva lui Kovesi de la Antena 3 și RTV, să știi că ea are drept scop trecerea întregii justiții în mâna politicului, în cazul de fața Dragnea, iar când vezi campania furibundă de susținere a ei, la Realitatea și DIGI 24, ea are drept scop menținerea justiției în mâna securiștilor, avându-l astăzi drept șef pe Klaus Iohannis. Dar, când vei vedea o televiziune care duce o campanie de susținere a proiectului lui Călin Popescu Tăriceanu, prin care se cere ca numirea procurorilor șefi și a șefilor de instanțe să se facă de către CSM, înseamnă că atmosfera din România are șanse să redevină respirabilă. Până atunci, încearcă să stai departe de isteria, fanatismul și ura care domină astăzi spațiul public.
Marius Pieleanu
Admitem sau nu, am ajuns astăzi un popor înapoiat, ușor de manipulat, ușor de exploatat, cu un sentiment major de frustrare și de inferioritate în fața marilor civilizații și culturi occidentale. Patru sunt pilonii pe care generația ta trebuie să-i reconstruiască aproape de la zero, pentru a-ți redobândi demnitatea, atât ca nație cât și ca stat: CULTURA, EDUCAȚIA, CERCETAREA ȘI RESPECTUL.
Culmea este că acești piloni existau și pe timpul comuniștilor în forme ferm consolidate și inoculate până la cele de mai jos nivele ale societății. Oamenii de cultură, artiștii, scriitorii, intelectualitatea tehnică și elitele profesionale aveau un statut respectat de întreaga populație. Din nefericire, revoluția a adus la suprafață o mulțime imensă de personaje de foarte proastă calitate intelectuală și morală, a căror primă grijă a fost aceea de a contesta și apoi de a dărâma pilonii pe care era construită toată scara de valori a nației și de a înlocui acești piloni cu ură, injurie, defăimare, incultură, lichelism și impostură. Și nației tale i-a plăcut. Tot ce era mai infect în fibra ei a ieșit cu voluptate la suprafață. Așa cum și-a acceptat pe timpul comunismului sărăcia, pentru că dacă toată colectivitatea e săracă atunci e mai ușor de suportat, tot așa își acceptă astăzi starea de prostie și ticăloșie colectivă. Până vei ajunge s-o conduci, nația ta va cunoaște și alte modificări, băi generație, și, de aceea, înainte de a lua o decizie, trebuie s-o înțelegi pe deplin. Iar asta nu se poate face fără o cercetare sociologică serioasă.
Practic, noi habar n-avem cine mai este poporul român. La ce nivel intelectual, aspirațional, motivațional este? Care-i sunt modelele, valorile, spaimele profunde? Nu poți lua nicio decizie serioasă fără să-ți cunoști cu adevărat nația și de aici importanța crucială a cercetării sociologice. Acest instrument al cunoașterii nu opera doar în zona sondajelor politice, plaja lui fiind, așa cum ai văzut, infinit mai largă și mai importantă. Din păcate, acestui instrument i se acordă o atenție extrem de redusă de către guvernanți, din mai multe cauze. Prima ar fi că nivelul lor intelectual este inadecvat poziției pe care o ocupă (și nu mă refer doar la actualul cabinet), ei preferând să decidă după ureche automistificarea, jucând un rol major în modul în care evoluează. Devin convinși că sunt dați dracului de valoroși. O altă cauză ar fi lipsa de încredere în institutele de cercetare sociologică, generată de comportamentul unora dintre acestea de-a lungul timpului. Din pricina lipsurilor financiare, majoritatea a acceptat să publice rezultate după placul clientului, unele au publicat rezultate “din burtă” iar altele au greșit din lipsă de profesionalism.
Campionii discreditării acestei științe sunt domnii Dâncu și Pieleanu. Primul, un profesionist cu metafizică dar implicat până peste cap în jocuri operative cu securiștii, și-a abandonat statutul, punându-se în slujba unor tipi cu neuronii aflați în comă alcoolică, și aici mă refer la Maior și Băsescu. Al doilea și-a construit reputația lipindu-se de Antena 3, unde își prezenta rezultatele unor sondaje iluzorii, făcute pe colțul mesei, ori inspirându-se din cercetările făcute de institute serioase, gen IMAS, CURS, INSOMAR. Atunci când erau exit-poll-uri, copia pur și simplu rezultatele date la alte televiziuni de către institute de cercetare, lucru dovedit de întârzierile de câteva zeci de secunde la care apăreau rezultatele lui. La ultimul exit-poll treaba a făcut-o CURS-ul, el nefăcând altceva decât să-și aroge meritele. Fără altitudine intelectuală, fără simțul penibilului, fără o educație solidă, domnul Pieleanu nu este altceva decât un produs media de proastă calitate. Îmi este antipatic!
Mircea Dinescu
Omul ăsta e o poezie din cap până în picioare. Chiar și sarmalele le învelește în poezie și apoi le îneacă voluptos în vin. Nu se pricepe la oameni, nu se pricepe la afaceri, vorbește în proză ca Monsieur Jourdain. Aparițiile în public sunt delicioase, prin stare nu prin conținut. Cu un simț educat al valorii reale, confundă adesea opera cu omul, ridicând statui nemeritate. Vijelios ca formă dar resemnat pe fond, privește cu melancolie trupul vreunei fete și cu lăcomie un crap la cuptor și o sticlă cu vin. Mă bucur că-i sunt contemporan.
Dragnea și serviciile secrete
Unul dintre consilierii lui Trump vine în România, dă un interviu ziarului Adevărul și face următoarele dezvăluiri:
[list="box-sizing: border-box; margin-right: 0px; margin-bottom: 26px; margin-left: 40px; padding-right: 0px; padding-left: 0px; color: rgb(0, 0, 0); font-family: \"Source Sans Pro", sans-serif; background-color: rgb(255, 255, 255);"][*]Serviciile secrete românești lucrează pentru Soroș.
[*]Acesta le conduce prin intermediul agenției de spionaj americane, celebra CIA.
[*]În ambasadele din România, Ungaria și altele, lucrează o grămadă de soroșiști.
[/list]
Realitatea este, băi generație, cea pe care ți-am spus-o încă de pe acum 3 ani. Într-adevăr, serviciile secrete importante din România lucrează la ordinul CIA, dar această agenție face politica SUA nu a lui SOROS. Trebuie să fie cineva de-a dreptul cretin să creadă că spionajul american ascultă ordinele unui singur individ, fie el și multi-miliardar.
Adevărul este că Trump face ce a făcut și Băsescu după 2009 și Erdoğan după puciul ratat de anul trecut. Băsescu a dat vina pe Năstase, Voiculescu și pe mine, arătându-ne adevăratii dușmani ai poporului, pentru nopțile în care nici măcar whisky-ul băut în cantități industriale nu-i putea alunga coșmarurile, și a dat ordin celor doi tiriplici de la SRI, Maior și Coldea, să se ocupe de arestările noastre și nu doar pe noi, ci și pe cât mai mulți apropiați de ai noștri. Erdoğan l-a găsit țap ispășitor pe Muhammed Fethullah Gülen și a arestat sau a demis zeci de mii de adversari și incomozi, etichetându-i ca fiind slugile acestuia. Trump s-a focalizat pe Soroș și, pentru a-l putea distruge, l-a transformat într-un monstru global, iar pe bursierii lui în niște slujbași ai diavolului. Cu acest ultim punct Trump încearcă să ascundă dezastrele provocate de SUA în țările vasale, prin securiștii locali și ambasadorii care le-au legitimat acțiunile.
Haosul din România de astăzi se datorează, în exclusivitate, politicilor SUA puse în operă de un bețiv fără orizont și slugile lui de la SRI. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns dezastrele provocate de politicile SUA, decerebrații ăștia au mai pus și de la ei. După ce au fost făcute una cu pământul, toate elitele politice și de afaceri din România, nu Soroș, au venit la Guvernul României să ne ia locul, înmânându-i lui Grindeanu, insultatorul, to do list. Nu la Soroș s-a dus Iohannis să depună jurământul de vasalitate ci la CIA, în primul rând, și abia apoi la Trump.
Dragnea știe toate astea dar îl declară pe Soroș dușmanul poporului, crezând că, pe lângă alte demersuri, și acest semnal îl va ajuta să obțină cât mai repede o întâlnire cu Trump. Știe că nu lui Kovesi i s-a pus pata pe el, ci că soarta lui a fost deja pecetluită de vizita lui Iohannis la CIA. Fără un semnal ferm de pe malurile Potomacului, nu va sărbători centenarul Unirii cu toți românii, ci doar cu unii. Și nu chiar reprezentativi.
Băi generație, pariem că cercetările din Brazilia sunt făcute de niște băieți specializați în criminalitate financiară de la Langley?
Eu pun 10 zile de pușcărie și tu pui un telefon mobil, că n-am, și ăștia de la Rahova nu vor să-mi dea.
Ce zici?
Subiecte similare
» Inflexiune: Strategia reală din judiciar, sau despre justiția fără dreptate
» Probă regină împotriva lui Kovesi
» Kovesi la cap de linie
» Kă Kovesi e chiar Albă ca zăpada (cu rochiţa pătată de spermă de cei şepte pitiHOŢI ce o vor fără chiloţi)
» Rînjetul lui Iohannis şi pacienta Koveşi
» Probă regină împotriva lui Kovesi
» Kovesi la cap de linie
» Kă Kovesi e chiar Albă ca zăpada (cu rochiţa pătată de spermă de cei şepte pitiHOŢI ce o vor fără chiloţi)
» Rînjetul lui Iohannis şi pacienta Koveşi
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: Ubi patria ibi bene ? În lături, venetici ! :: FURIOASĂ , AZI , COLDUȚA NE VA ARĂTA MAIMUȚA
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
|
|