AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Vrei să reacționezi la acest mesaj? Creați un cont în câteva clicuri sau conectați-vă pentru a continua.

IULIAN VLAD cu oistea in gard :Adio, bătrâne asasin!

In jos

IULIAN VLAD cu oistea in gard :Adio, bătrâne asasin!  Empty IULIAN VLAD cu oistea in gard :Adio, bătrâne asasin!

Mesaj Scris de Admin la data de Lun Oct 02, 2017 10:07 am

"Se lichideaza radical!". Acesta a fost ordinul dat securistilor de generalul Iulian Vlad, seful Securitatii lui Ceausescu, in 17 decembrie 1989, cand timisorenii protestau impotriva regimului comunist. O spune istoricul Madalin Hodor, cercetator la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, intr-un articol publicat in Revista 22.
Sursa informatiei? "Agenda de serviciu a fostului tau subordonat, generalul Stefan Alexie, membru al CSS (Consiliul Securitatii Statului, organul colectiv de conducere al Securitatii, n.n.), care si-a notat, cuvant cu cuvant, ordinele tale din zilele acelea. Si-a notat, referitor la acesta, si de unde l-ai transmis, adica direct de la sedinta CPEx".
Madalin Hodor demistifica in articolul sau toate miturile create de apologetii fostului sef al Securitatii, pe care il numeste "batranul asasin".
Citeste mai jos tot textul semnat de Madalin Hodor:
Toată gaşca asta pestriţă de securişti, penali, pseudoistorici şi aşa-zis jurnalişti te plânge astăzi cu lacrimi amare. Îi înţeleg. Şi-au pierdut efigia. De unde să mai scoată dezvăluiri despre cum seamănă justiţia de astăzi cu abuzurile „Securităţii rele“ din anii ’50? Cine o să-i mai mângâie pe cap înţelegător, când vor spune că sunt totuna cu deţinuţii politici din penitenciarele comuniste? Cine o să le mai dea dreptate că Uniunea Europeană este o dictatură şi democraţia este o prostie? Cine le mai alimentează conspiraţiile? Că doar nu o să se apuce acum, că nu mai eşti, să citească documentele produse de tine. 
Nu ne-am cunoscut niciodată în mod direct. Nu am fost prezent la ultimele tale turnee prin ţară, cele de anul trecut, atunci când, alături de fostul tău şef de cabinet şi prieten Aurel Rogojan, aţi răspândit ultima doză de venin şi minciună pe care aţi mai putut s-o livraţi acestui popor intitulată Factorul intern. România în spirala conspiraţiilor. Aţi publicat-o la editura fostului vostru informator, Petru Romoşanu, care, nu-i aşa, nu a putut să vă refuze. Nu ai avut nicio ruşine să mergi cu ea la Timişoara, oraşul pe care tu şi oamenii tăi aţi fi vrut să-l ştergeţi de faţa pământului în decembrie 1989, şi de la pupitrul filialei locale a Academiei Române (care, apropo, nu a avut nici măcar minima decenţă să se prefacă că nu a ştiut despre organizarea evenimentului) le-ai spus celor din sală că Securitatea nu a tras nici un foc de armă acolo. Că morţii Timişoarei sunt opera exclusivă a Armatei, a „diversioniştilor sovietici“ şi a „spionilor occidentali“. Oamenii tăi nici nu au îndrăznit să se apropie de manifestanţi pentru că erau prea ocupaţi să împiedice „dezmembrarea României“. N-aţi tras niciunul.
 Cei câţiva revoluţionari timişoreni care te-au aşteptat în faţa intrării nu te-au putut opri pentru că erai păzit de jandarmi şi ai sosit într-o maşină a SRI-ului local. Şi ce-ar fi putut face altceva decât ceea ce au făcut, şi anume să strige „ruşine“? Nu a lor. A noastră, a tuturor celorlalţi, care am asistat impasibili la aşa ceva. Marius Mioc, care a fost arestat în decembrie 1989 din ordinul tău, te-a întrebat dacă nu cumva e cam mult să afirmi asta tocmai tu, care ai fost condamnat pentru „complicitate la genocid“, fix pentru măcelul de la Timişoara. Ai răspuns că nu ştii pentru ce ai fost condamant. A fost „un proces politic“, nu ai văzut nici măcar sentinţa. „KGB-iştii lui Iliescu“ s-au răzbunat pe tine pentru că ai vrut să-i împiedici să pună mâna pe putere. Ai minţit. Dar indiferent de cât de mare a fost minciuna, ziarele şi televiziunile prietenilor tăi au titrat că ai făcut mari dezvăluri despre „lovitura de stat KGB-istă“. Te-au promovat la fel de deşănţat cum au făcut-o de atâtea ori. Dar tu ştiai care era adevărul. Ai ştiut-o mereu, toţi aceşti 28 de ani.
 Aşa cum spuneam, nu te-am cunoscut niciodată personal. Nici nu mi-am dorit să o fac vreodată. Nu am simţit nevoia să-ţi înghit poveştile şi să le reproduc ca un papagal fără discernământ, asemeni celor câteva zeci de ziarişti, pseudoistorici şi oameni de televiziune, care mint intenţionat un public neavizat, se păcălesc singuri, sau pe care ai reuşit să-i păcăleşti de-a lungul timpului. Eu te-am cunoscut însă mult mai bine. Pentru că, spre deosebire de ei, eu ţi-am citit timp de 16 ani „operele“, ţi-am urmărit lucrătura „fină“, ţi-am contabilizat victimele. Ce-ar fi să le spunem şi lor, acestor prieteni ai tăi, care te ridică astăzi în slăvi, acum, că am ajuns la final, câte ceva despre adevărata ta faţă? Ce-ar fi să începem cu ziua de 17 decembrie 1989? Mai ţii minte ce ai ordonat atunci? Ai dat următorul ordin:
„Se lichidează radical!“
Da, tu ai spus-o, nu Ceauşescu. De unde ştiu eu? Din agenda de serviciu a fostului tău subordonat, generalul Ştefan Alexie, membru al CSS (Consiliul Securităţii Statului, organul colectiv de conducere al Securităţii, n.n.), care şi-a notat, cuvânt cu cuvânt, ordinele tale din zilele acelea. Şi-a notat, referitor la acesta, şi de unde l-ai transmis, adică direct de la şedinţa CPEx. Iată că nu e chiar aşa cum spunea în Evenimentul Zilei Aurel Rogojan, că „despre cele mai multe dintre aceste fapte (adică cele pe care istoria naţională „le va asuma ca bun de patrimoniu al patriotismului real“) nu există nimic consemnat oficial, fiindcă aşa a fost rânduiala deciziilor“. Uite că s-a mai consemnat câte ceva şi oficial. Pentru că „în rânduiala deciziilor“ şi „sub incidenţa, deopotrivă benefică, dar şi malefică, a secretului şi raţiunilor de stat“ aţi uitat să ardeţi şi agendele lui Alexie. Ghinion.
 În ele este scris negru pe alb ce le-ai transmis în realitate subordonaţilor tăi să facă în decembrie 1989 şi cum să privească „cu discernământ politic“ situaţia. Le-ai spus că este vorba despre „o lovitură de stat anti-socialistă“ (antisocialistă, şi nu antinaţională, dragi prieteni ai lui Vlad), o provocare „din afară“ şi că la Timişoara trebuie „să se facă linişte într-o oră“. „Radical“? „Linişte“? Nu tocmai imaginea pe care o vor promovată despre tine. Prietenii tăi ar jura că „diplomatul în ştiinţe juridice, militar de carieră, spiritul erudit, reformistul împătimit al locurilor prin care a trecut, loial României şi devotat cauzelor naţionale“ nu avea cum să se exprime în acest fel. Nu în cuvinte demne de Himmler sau Heydrich. Dar ei nu ştiu că tu exact aşa vorbeai când erai în cercul tău intim, împreună cu ceilalţi şefi ai Securităţii.
 Tu le-ai spus, cu dispreţ suveran, atunci când ţi s-a raportat că la Timişoara în stradă nu sunt „agenţi străini“ şi „diversionişti“, ci muncitori şi studenţi, că „Gloata nu se revoltă singură“. Da, asta credeai tu şi securiştii tăi cu adevărat despre români. Gloata. Prostimea. Nu aveau ei cum să se ridice împotriva voastră singuri. Nu-i ducea mintea. I-a învăţat cineva. Trebuia să vină agenţii spionajului internaţional ca să le deschidă ochii că mor de foame şi de frig. I-ai admonestat pe cei care îţi raportau situaţia în timp real şi le-ai cerut să caute neapărat „cine este în spate“. Le-ai ordonat să scoată din pământ, din iarbă verde, spioni, turişti, CIA, KGB, Malta şi Ialta. Deşi tu ştiai foarte bine că nu au de unde să-i scoată. Nu hotărâsei tu, împreună cu Postelnicu, să treceţi trupele de grăniceri de la Armată la Ministerul de Interne, tocmai pentru a avea controlul direct al graniţelor? Nu aveai încredere în Armată, cum nici şeful tău Ceauşescu nu avea, şi ai vrut să ştii tot ce mişcă. Şi ai ştiut. Ţi se raporta zilnic câţi turişti intră în ţară, de unde vin, unde se duc, naţionalitatea, numărul de la maşină etc. Tot. Pe unde să intre cu arme şi bagaje „diversioniştii“? Ai ordonat ca până şi trenurile internaţionale să fie deviate (să nu mai treacă prin Ungaria), nu care cumva să se rătăcească prin ele vreun „trădător al socialismului“ şi să dea idei „gloatei“. Ai sistat şi „micul trafic de frontieră“ încă din 12 decembrie. Ai izolat România etanş. Cum ţi s-a ordonat.
 Tu însă aveai planul tău. Al tău şi al şefului tău, Ceauşescu. Aveaţi nevoie de „agenţi“ şi „diversionişti“, de „turişti sovietici“ şi de „agresiuni externe“, de ameninţări cu „dezmembrarea României“ şi de „complotul marilor puteri“ pentru a aduce ţara în stare de război. Pentru că era singurul mod în care mai puteaţi să rezistaţi tăvălugului istoriei, care venea peste voi şi peste regimul vostru decrepit. Declarând stare de război şi împuşcând oameni. Şi asta aţi şi făcut. Împreună.
 După ce le-ai ordonat să „lichideze radical“, securiştii tăi de la Timişoara te-au ascultat şi s-au înarmat. Toţi, fără excepţie. Ofiţeri de birou, operativi, paznici, subofiţeri au primit arme automate şi cartuşe de război. „Nimeni nu iese fără muniţie de război“, ai ordonat tu. Alexie, fatalitate, şi-a notat şi asta. De altfel, listele cu numele celor care s-au înarmat atunci au fost publicate, precum şi faptul că, atunci când au adus înapoi armele, majoritatea aveau urme de praf de pușcă pe ţeavă. Se ştiu şi seriile celor cu care s-a tras.
 Au tras deci. La ordinul tău direct. La ora la care securiştii tăi porniseră măcelul, Armata încă mai credea că vin ungurii şi ruşii, iar Milea dădea din colţ în colţ încercând să scape de responsabilitate. Pentru că tu, Nicolae Ceauşescu, Ilie Ceauşescu şi Postelnicu aţi spus că e „invazie“. Aveaţi „informaţii“. Dar adevărata ta lovitură de maestru nu a fost că i-ai convins în decembrie 1989 să înghită minciuna asta pe săracii militari în termen rupţi de lume şi consemnaţi în unităţi şi pe unii ofiţeri MApN îndoctrinaţi ani de zile cu „pericolul maghiar“, ci pe unii care au trăit, după aceea, 28 de ani de democraţie. Genial.
 Pe 18 decembrie 1989 erai supărat că oamenii tăi făcuseră „prea mare gălăgie“. Le-ai recomandat „să nu se mai facă uz de armă“ (să nu se mai...? păi asta nu înseamnă că se făcuse până atunci?) şi să folosescă mai mult „bastoanele, scuturile şi tunurile cu apă“. Au înţeles. Venise momentul să-şi şteargă urmele şi să se concentreze pe arestaţi. Acum, că era acolo şi Armata, avea cine să se ocupe de „linişte“. Ţi-au raportat că au arestat aproape 1.000 de oameni şi ţi-au trimis statististicile pe ocupaţie, vârstă, antecedente. Timişoreni, majoritatea între 25-35 de ani, majoritatea muncitori, fără antecedente. Nici un diversionist. Nici un străin. În schimb foarte mulţi copii. „Diversionişti“ care aveau 12-14 ani. Aţi căutat să vedeţi în ce penitenciare din ţară puteţi să-i înghesuiţi. Nu prea erau locuri. Ai ordonat ca de anchetă să se ocupe exclusiv Securitatea („Să îi alegem pe ai noştri“) şi să scoată de la ei că sunt agenţi ai puterilor străine. Îi voiai pe „iniaţiatori“.
Ai tăi, ai lor şi ai noştri
 Le-ai ordonat apoi să înceapă să-şi şteargă urmele şi să se ocupe de cadavre. Le-au strâns pe toate la morga Spitalului Judeţean (s-au grăbit şi au ratat câteva, pentru că aşa au aflat şi procurorii militari ce aţi făcut) şi Ghircoiaş i-a selectat pe cei omorâți de voi. Cei împuşcaţi în cap, cei împuşcaţi din apropiere, cei înjunghiaţi. I-a urcat în maşina frigorifică şi i-a ars la crematoriul de la Bucureşti. Aţi vrut iniţial să-i îngropaţi într-un judeţ vecin sau să-i ardeţi chiar la Timişora. S-a opus primarul, de frică să nu se răspândească mirosul în oraş şi să nu vadă familiile, care îi căutau, fumul de la coşul crematoriului.
 Ai stabilit asta tot în şedinţa CSS, pentru că Alexie şi-a notat în agendă şi a încercuit cu pixul problema pe care trebuia să o rezolvaţi voi: „Unde sunt copiii noştri?“. Bocetele părinţilor de la Timişoara. Tot tu ai inventat povestea care trebuia să li se spună familiilor, cum că morţii „au fugit peste graniţă“. Ai putut să spui apoi că a fost ideea Elenei Ceauşescu. Ea oricum nu se mai putea apăra. Postelnicu te-a acoperit la proces pentru că i-a convenit şi lui să dea vina pe „odioasa“. Singurul care a apucat să spună ceva care să aibă cât de cât legătură cu adevăratul scop al operaţiunii „Trandafirul“ a fost Ştefan Guşă, şeful Statului Major al Armatei. Când oamenii lui de la DIM (Direcţia de Informaţii Militare, n.n.), pe care îi adusese de la Buzău tocmai ca să strângă informaţii din oraş (pentru că începuse să nu mai aibă încredere în bazaconiile voastre cu atacul extern) şi care aveau comandamentul instalat chiar în interiorul Spitalului Judeţean, i-au raportat ce făcuse Ghircoiaş, a izbucnit: „Ce? Şi i-au luat pe ai lor?“. Da. Şi aţi lăsat Armata să se descurce cum poate cu „ai ei“. Dar Guşă a murit repede. Nu a avut ocazia să fie întrebat de nimeni ce a vrut să spună atunci, iar istoria a consemnat că de vină pentru arderea cadavrelor de la Timişoara a fost Elena Ceauşescu. Tu nici nu ai fost menţionat. Păcat. Era meritul tău.
 Pe 20 decembrie 1989, când pierduseţi deja Banatul şi flacăra „loviturii de stat anti-socialiste“ îşi croia drum spre Bucureşti, încă erai ferm convins că „nu există altă cale decât lichidarea acestei mişcări îndreptate împotriva securităţii statului“. Tu i-ai trimis cu avionul, la solicitarea lui Postelnicu, pe cei 40 de uslaşi în trening să-l apere pe Nicuşor la Sibiu. Aţi spus după aceea, ba că erau omniprezenţii „turişti sovietici“, ba că erau „cercetaşi de la DIA“. Dar nu erau. Erau de la USLA şi tu ştiai asta, pentru că erau băieţii tăi de suflet. USLA era sub directa ta comandă. Nu răspundeau decât în faţa ta. Tot tu îi trimisesei şi la Iaşi pe 10 decembrie 1989, când ai mutat acolo Dinamoviada de judo (care fusese planificată de la începutul anului la Oradea) ca să poţi reprima tentativa de miting. „Judokanii“ tăi i-au luat pe sus pe cei câţiva ieşeni care au avut curaj să vină în Piaţa Unirii. „S-a încercat la Iaşi, dar s-a lichidat la timp“, ai spus. Da, s-a lichidat pentru că aţi aflat şi aţi avut timp să vă organizaţi. La Timişoara n-aţi avut norocul ăsta. Spontaneitatea revoltelor autentice, ce să-i faci? Ani la rând tu şi prietenii tăi aţi aruncat cu noroi în episodul respectiv şi aţi spus că a fost organizat de „KGB“. Atunci erai de altă părere. N-ai zis nimic de ruşi. Zilele astea, ce ironie, un judokan celebru îi ameninţă la postul domniei sale de televiziune pe toţi cei care îndrăznesc să te vorbească de rău că va reacţiona din „datorie bărbătească“. Tot la USLA o fi învăţat judo şi el? Revenind la cei pe care i-ai trimis atunci la Sibiu, să ştii că şi-au făcut şi acolo datoria. La Sibiu a fost măcel.
 Cu privire la noaptea de 21-22 decembrie 1989, ai făcut o altă „dezvăluire bombă“: i-ai fi propus lui Milea, căzut fizic şi psihic după ce dirijase tancurile de la Intercontinental, să-l arestaţi pe Ceauşescu. De fapt, conform lui Ştefan Alexie, ai ordonat ca în noaptea aceea „Să se facă arestări dintre cei pretabili să se erijeze în conducătorii acestei mişcări. Cine mişcă, îi vedem!“. Îi vedeaţi, da, prin luneta de la armele care trăgeau din casele de lucru ale USLA şi ale Serviciului Trasee de la Securitatea Municipiului Bucureşti. Ştii tu, alea pe care le aveaţi în fiecare bloc din intersecţiile mai importante, pe unde trecea de regulă Tovarăşul. Că doar nu vă dispuneaţi aleatoriu lunetiştii, care asigurau de regulă securitatea „Conducerii superioare de partid şi de stat“, de fiecare dată când se deplasa. Aveaţi puncte fixe. Despre asta ai spus tu ceva atunci, pe 22 decembrie 1989, când au început să tragă din nou, dar prietenii tăi nu o ştiu nici pe asta. În fine, ai spus că Dumitru Mazilu a fost arestat datorită excesului de zel al lui Aristotel Stamatoiu şi că, atunci când ai aflat, ai ordonat să fie eliberat imediat. Din nou, o minciună. De fapt, chiar tu ai dat ordinul să fie arestat împreună cu întreaga familie (cum au fost şi Brucan şi Dinescu, şi alţii) şi probabil că oameni tăi l-ar fi executat, dacă nu se schimba situaţia. Cât despre Vasile Milea, tot tu îl ai pe conştiinţă. Tu şi Ceauşescu, care l-aţi manipulat permanent şi l-aţi împins constant de la spate să antreneze întreaga Armată în măcel pentru a vă acoperi crimele. Spre deosebire de tine şi de restul securiştilor, Vasile Milea chiar a crezut că va plăti pentru obedienţa lui prostească şi a avut suficientă conştiinţă rămasă să se sinucidă. Tu nu. Tu ai avut cinismul să spui că nu ai putut să-l arestezi pe Ceauşescu din cauză că nu a vrut Milea. Şi Milea cum să te contrazică? Era, ca şi Guşă, ca şi Elena Ceauşescu, mort, nu-i aşa?
 Dar situaţia s-a schimbat. În dimineaţa de 22 decembrie 1989, oamenii tăi din întreprinderi te-au informat că muncitorii s-au pornit spre centru şi că nu-i mai pot opri. Au încercat să sudeze porţile fabricilor, „să-i întârzie printr-o poveste, ceva“ (cum spune pe staţie unul dintre ei), dar nu mai mergea. La ora 10.00 ai ordonat tuturor unităţilor de Securitate să înceapă arderea dosarelor pentru că partida era în sfârşit definitiv pierdută şi îţi era teamă că „gloata“ va pune mâna pe ele. Şi cine ştie ce se întâmpla dacă se apucau să le citească ? Ai pretins ulterior că ai dat exact ordinul contrar, şi anume să nu se ardă nici un dosar. Te-au trădat doi securişti de la Argeş, singurii care, din prostie sau neglijenţă, au menţionat în rapoartele lor din 1990 că ordinul de ardere a dosarelor nu a fost o iniaţitivă locală, ci a venit de la Centru, de la generalul Ţencu, ofiţer de serviciu pe DSS în ziua de 22 decembrie. Iar lui Ţencu doar tu ai fi putut să-i ordoni aşa ceva. Apoi te-ai dus la ultima şedinţă a CPEx şi ai răspuns la îndemnul şefului tău de a „lupta până la capăt“: „Aşa vom face!“. Prietenilor tăi din presă le-ai spus că ai zis „Luptăm pe dracu’!“. Serios? Şi Nicolae Ceauşescu ce-a spus când a auzit asta? „Bine Vlad, cum vrei tu, numai nu mai fi supărat.“
 A urmat fuga. Altă minciună. Ai „prevenit un măcel“ pentru că aveai 2.000 de securişti înarmaţi până în dinţi în CC şi dacă le dădeai tu ordin trăgeau, iar oamenii din piaţă „cădeau ca spicele“. Mulţumim frumos. Ai uitat să ne spui ce plănuiai să faci după aceea cu restul de zeci de mii de oameni care te-ar fi făcut bucăţi şi pe tine, şi pe toţi securiştii tăi ultraînarmaţi, mai ceva ca la Budapesta în 1956. Ca să nu mai vorbim de tancurile Armatei pe care veniseră demonstranţii şi ale căror echipaje tocmai aflaseră că ministrul lor „fusese sinucis“. Dar nu e nevoie să te întreb. Pentru că ştiu că, de fapt, şi asta este o minciună sfruntată şi că nici prin gând nu ţi-a trecut să dai vreun ordin în acele momente. În acele momente ai vrut să fugi împreună cu şeful tău, Nicolae Ceauşescu, şi ţi-ai lăsat oamenii de izbelişte să se descurce cum pot. Cei de la Direcţia a V-a şi-au aruncat armele şi s-au amestecat în mulţime, uslaşii umblau speriaţi pe coridoare, iar temutul general Neagoe s-a ascuns în sediul secret din subsolul clădirii, mascat de magazia cu măturile femeilor de serviciu. Tu ai urcat cu soţii Ceauşescu spre acoperişul unde vă aştepta elicopterul şi, pentru că ascensorul s-a blocat din cauza supraîncărcării, s-au dispensat scurt de prezenţa ta. Şi de cea a lui Dincă, pe care îl bănuiau de trădare din momentul în care Gorbaciov avusese proasta inspiraţie să-l strângă în braţe, gest interpretat automat de paranoicul Ceauşescu drept o desemnare a succesorului. Te-au abandonat în clădirea CC şi te-ai ascuns şi tu, ca toţi ceilalţi, într-un birou, până când ţi-ai dat seama că oamenii nu vor să se răzbune pe tine (nici nu ştiau cine eşti) şi ai recunoscut între cei care se agitau în jurul noii puteri figuri familiare. Ai descins în mijlocul lor însoţit de gărzile tale de corp şi de staff-ul tău, care câteva ore înainte lucra febril la planurile de lichidare ale „loviturii de stat anti-socialiste“ şi te-ai alăturat Revoluţiei. Apoi ai spus că fără tine nu ar fi reuşit. De mult doreai tu răsturnarea regimului. „Salvatorul“ României.
Domnul Trandafir
 Ştiu că ţi-a plăcut mereu să fii prezentat ca un învăţător sfătos şi cald. Prietenii tăi au făcut mereu mare caz de începuturile tale în cariera de dascăl, legându-le de amintirea duioasă a familiei. Dar nu ştiu şi nici tu nu le-ai spus că în dosarul tău de cadre este menţionat un episod care arată că, atunci când ai avut de ales între familie şi Securitate, ai ales-o pe ultima. Adevărata ta familie. Erai un tânăr căpitan pe atunci, cu perspective frumoase pentru că erai propagandist şi ştiai foarte bine ce trebuie să spui ca să avansezi (tocmai ce te întorseseși de la un curs de specializare în URSS), când a apărut problema. Un „binevoitor“ te-a turnat la Cadre. Le-a arătat că tatăl tău (fost chiabur) încă mai frecventează biserica din satul natal şi că pe unul dintre pereţii acesteia sunt pictaţi, în calitate de ctitori, bunicii tăi. Grav. Ai întocmit urgent un raport în care ai spus că ai luat măsuri imediate. Ai avut o discuţie „principială“ cu tatăl, arătându-i că nu este sănătos să urmeze credinţe absurde şi care nu sunt conforme cu realismul socialist (ai avut grijă să menţionezi că tu nu împărtăşeşti deloc „superstiţiile“ respective), iar pictura a dispărut din biserică. Nimic nu trebuia să stea în calea carierei. Şi nu a stat. Iar ea, cariera, a fost prodigioasă.
 Nu ştiu cât de erudit ai devenit de-a lungul anilor. Aurel Rogojan spune că ai fost. Eu ştiu doar că lucrarea ta de admitere în Şcoala de Ofiţeri a MI din 1951 a fost o catastrofă. Ai avut de scris despre Lupta poporului sovietic cu imperialismul şi ai reuşit să confunzi în aşa hal perioadele istorice, încât i-ai enumerat pe „panii polonezi“ şi pe „japonezi“ printre inamicii revoluţiei bolşevice din 1917. Dar nu-i nimic. Ai compensat, repetând la două propoziţii cât de „genial“ este „genialul Stalin“ şi asta a fost decisiv. Profesorii au înţeles imediat că erai de viitor.
 În 1957 erai deja locţiitor al Serviciului Învăţământ din Direcţia Cadre. Până în 1977, adică timp de 20 de ani, ai şcolit întreaga generaţie de securişti, care erau în decembrie 1989 în plină activitate. Oamenii tăi. Şi ce lucruri frumoase i-ai învăţat! Da. Tu ai fost unul dintre autorii manualului Bazele muncii de securitate din 1972, cel care avea ca singur obiect adaptarea vechilor abuzuri la noua orientare a „legalităţii socialiste“. Cum să bateţi, să torturaţi şi să omorâţi cu acoperire legală şi fără să lăsaţi urme. O carte întreagă despre disimulare, minciună şi strategii de camuflare a represiunii. A devenit a doua natură a ta şi a învăţăceilor tăi şi a avut atât de mare succes, încât a fost reeditată în 1975. Puţini ştiu că ai avut o contribuţie decisivă la partea teoretică a represiunii din anii ’80. Păcat. Alt merit trecut cu vederea. Nici prietenii tăi nu o ştiu, că altfel ar cita-o ca pe o altă dovadă a calităţilor tale de „dascăl“.
Când a fugit Pacepa erai deja de ceva vreme în conducerea DSS şi te ocupai de problemele pe linie de contraspionaj. Bineînţeles că tu, primul care ar fi trebuit să fie informat cu mişcările „spionului“ Pacepa, nu ştiai absolut nimic şi ai fost la fel de surprins ca şi restul colegilor tăi din conducere, când aţi aflat de la Europa Liberă că este deja în Statele Unite. Asta nu te-a împiedicat să construieşti, împreună cu ceilalaţi membri ai pseudocomisiei de anchetă, nişte explicaţii fantasmagorice despre motivele dezertării celui care fusese cel mai apropiat consilier al lui Nicolae Ceauşescu. Tonele de declaraţii date chiar de foştii tăi elevi, pe care i-ai anchetat împreună cu Pleşiţă, Macri şi Vasile Gheorghe - şi care arătau cât de profund mafiotă devenise „Fami(g)lia“ - au fost convenabil băgate sub preş şi tu ai bifat linia „corect politică“ impusă de Şeful. Aţi concluzionat că Pacepa fusese de fapt un spion american încă de la intrarea în Securitate şi că a complotat vreo 20 de ani neştiut de nimeni ca să murdărească imaginea imaculatei instituţii. Sigur că da. Dar pe tine nu te-a deranjat niciodată să minţi, cu atât mai puţin dacă asta se cerea şi era rost de avansări. Şi ai mai avansat puţin. Ai ajuns şeful iubitei tale familii.
 Oameni pe care nu i-ai cunoscut
 Pe Gheorghe Ursu nu l-ai întâlnit vreodată, dar ştiu că l-ai urât. Mai ştii cât de greu l-aţi găsit? Ani în șir l-aţi căutat pe cel care a trimis scrisoarea aia la Europa Liberă, în care a dezvăluit lumii întregi că Ceauşescu nu a făcut nici o consolidare serioasă a clădirilor avariate după cutremurul din martie 1977. Le-a dat un strat de tencuială şi gata. Nu era să bage el bani în clădirile construite de „burghezo-moşierime“. El avea de făcut Casa Poporului. Gheorghe Ursu a pus pe hârtie toată povestea măsurilor voastre criminale şi a trimis-o spre ştiinţa tuturor. V-a demascat, ca pe nişte criminali cinici ce eraţi. L-aţi fi rupt în bucăţi atunci, dacă l-aţi fi găsit.
 Ai avut totuşi noroc. L-aţi descoperit întâmplător, pentru că o colegă de serviciu era prea frustrată, iar ofiţerul de obiectiv, Dumitraciuc, care tocmai fusese retrogradat pentru delapidări pe la DIE, vroia să se reabiliteze în ochii şefilor. Aţi găsit jurnalele şi apoi a recunoscut că este autorul scrisorii. Ai spus că nu era de competenţa ta şi că nu ai ştiut nimic. Ba era fix de competenţa ta. Ţie ţi-a adus Dumitraciuc dosarul, ca să dai dispoziţii privind modul în care să fie lucrat cazul „cu discernământ politic“. Le-ai indicat, cum îţi era obiceiul, pe un bileţel, cum să acţioneze. Să lucreze prin intermediul Miliţiei, să nu menţioneze jurnalele şi mai ales să afle cine mai era amestecat în complot. Că asta era marota voastră: complotul. „Cine e în spate.“ Nu era nimeni, în afară de Gheorghe Ursu, care se săturase de voi. Pentru că nu aţi scos de la el „grupul de complotişti“, l-aţi bătut până l-aţi omorât. Apoi aţi dat vina pe Miliţie şi pe un infractor de drept comun.
 Pe Adrian Fulea ţi-l aduci aminte? Puţin probabil. Era un tânăr de perspectivă şi o minte sclipitoare. Era pasionat de fizică nucleară şi era foarte bun. Atât de bun, încât a fost trimis în Canada la specializare pentru a deveni unul dintre viitorii noştri experţi în zona tehnologiilor nucleare. Dar pe voi nu vă pasiona asta. Aţi vrut să-l recrutaţi ca să vă dea nişte informaţii de doi lei despre profesorii lui canadieni. Omul v-a refuzat pentru că nu îl interesau prostiile voastre şi din cauza asta i-aţi anulat viza. Nu s-a întors imediat pentru că dorea să-şi termine studiile. Dar nici nu a fugit şi nici nu a rămas acolo. În prostia lui, credea că va face carieră în România şi că îşi va ajuta ţara. Voi aveaţi alte planuri. Nu l-aţi lăsat să îşi urmeze cariera şi l-aţi trimis să fie asistent universitar şi să care servieta unuia care ştia de zece ori mai puţin ca el. S-a enervat şi a scris o scrisoare de protest. L-aţi mustrat într-o şedinţă a oamenilor muncii. A început să vocifereze că nu e normal şi că toţi sunt nişte impostori, în frunte cu „Tovarăşa“, care a greşit complet o formulă în nu ştiu ce studiu ştiinţific scris de altcineva. L-aţi dat afară. Aţi presat-o pe nevastă-sa să divorţeze, i-aţi luat copilul şi l-aţi transformat în şomer. Când a început să-i scrie lui Ceauşescu şi a ameninţat că iese în faţa coloanei oficiale l-aţi internat la psihiatrie. Neuroleptice şi şocuri electrice până când i se vindecă „delirul revendicativ“. Aveaţi şi diagnostic pentru aşa ceva. Singura ţară din lume unde exista boala asta. Apoi îl săltaţi de acasă şi-l internaţi de fiecare 23 august, la fiecare vizită a vreunui şef de stat, la fiecare manifestare publică. Alte neuroleptice, alte şocuri electrice. Când l-am cunoscut eu, în 2000, doar dacă îi citeai dosarul şi vedeai actele oficiale din el ai fi putut crede că omul care stătea în faţa ta fusese cândva doctor în fizică nucleară. Patriotismul în cea mai înaltă formă. Cum zice Aurel Rogojan în Evenimentul Zilei? „Devotat cauzelor naţionale.“ Şi ai mai fost ceva, tot potrivit prietenilor tăi.
  Părintele antiteoriştilor
 Dacă pe cei doi de mai sus nu i-ai cunoscut direct, pe Trosca sunt sigur că ţi-l aminteşti. Da. Gheorghe Trosca, şeful de stat major de la USLA, care a murit împreună cu prietenul lui Eugen Cotună şi cu alţi cinci uslaşi la MApN în noaptea de 23-24 decembrie 1989. Ştiu că deja le-ai povestit prietenilor tăi cât de îndurerat eşti de moartea lui şi cât de nenorocit a fost „KGB-istul“ ăla de Militaru, care i-a asasinat cu sânge rece. Pentru că, nu-i aşa, despre asta a fost vorba. Tu şi securiştii tăi aţi fost în decembrie 1989 victimele unui complot KGB-ist. Dacă ai putut să spui asta până în 22 decembrie, ce te-ar fi împiedicat s-o afirmi după aceea? Păi nu ai făcut decât să te ţii de povestea ta şi a lui Ceauşescu din 17 decembrie. N-ai schimbat nicio virgulă.
 Dar de ce nu le-ai spus, de exemplu, că Trosca te-a căutat pe tine în acea noapte la MApN? Da, pe tine, nu pe Militaru. Bleorţ, celălalt adjunct de la USLA, l-a auzit pe staţie, imediat după ce tancul a tras prima rafală asupra lor, încercând să-l contacteze pe „80“. A declarat asta în faţa procurorilor militari, dar ei nu aveau idee ce e chestia asta cu „80“. Cine ştia ce coduri folosea Securitatea? Te-au întrebat pe tine. Ai scris în declaraţie că habar nu ai şi că Bleorţ sigur inventează, din cine ştie ce motive, totul. A rămas ca tine. Pentru că, nu-i aşa, cine are tupeul să-l contrazică pe generalul Vlad?
 Dar am aflat că ai minţit şi în privinţa asta. „80“ era indicativul tău. Ştiu sigur, pentru că am găsit în arhivă tabelul cu distribuţia indicativelor de staţie a tuturor şefilor Ministerului de Interne întocmit pentru situaţiile de alarmă. Ca să vă poată găsi oriunde şi oricând şi ca să puteţi comunica între voi pe frecvenţe rezervate. Logic, de altfel. Deci Trosca, care ştia şi el indicativul, te-a căutat pe tine în timp ce asupra lui începuse să se tragă. De ce? Ca să-i opreşti pe cei de la MApN şi să-l salvezi, normal. Pentru că şi-a dat seama că planul tău şi a lui Ardeleanu, oricare ar fi fost el, a eşuat şi el o să plătească pentru asta. L-aţi ţinut 30 de minute în faţa Centrului de Calcul fără să-i daţi nici un semn, fără să-i trimiteţi omul de legătură care să-l introducă în sediu, fără nimic, până când cei din dispozitiv au devenit suspicioşi şi au vrut să vadă ce-i cu el acolo. Care era planul vostru? Păi să scăpaţi voi. Tu şi Ardeleanu. Conducerea CFSN se trezise puţin că poate nu sunteţi aşa de loiali Revoluţiei cum susţineaţi şi a început să vă suspecteze. Pe Ardeleanu l-au luat la întrebări despre uslaşii care tot apăreau prin oraş, deşi el jura că sunt toţi în unitate, iar pe tine, pe Stănculescu şi pe Guşă v-au înlocuit de la comandă. Ţi-ai dat seama că te bănuiesc. Brucan ţi-ar fi luat gâtul imediat, dar Iliescu, fricos cum îl ştii, nu vroia încă să se pună rău cu voi.
 L-aţi chemat pe Trosca la MApN (în fine, Ardeleanu i-a dat efectiv ordinul direct), în caz că aveaţi nevoie urgent de „băieţii voştri“. A venit cu cea mai bună grupă de intervenţie pe care o avea la dispoziţie. Ştiu că aţi spus că este ridicol ca cineva să-şi imagineze că uslaşii cu două ABI-uri puteau să atace ministerul apărat de atâtea tancuri, atâţia militari etc. Aparent aşa este. Dar, dacă citeşti ordinele de zi pe unitate ale USLA şi vezi că oamenii lui Trosca făceau trageri în fiecare zi, 365 de zile pe an, cu toate tipurile de armament, că simulările lor prevedeau situaţii de pătrundere în obiective puternic apărate, că Trosca însuşi se ocupa de conceperea şi desfăşurarea unor astfel de exerciţii, că deghizarea în uniforme MApN, ale Gărzilor Patriotice sau Miliţiei era rutină, îţi mai schimbi părerea. Mai ales când ştii că militarii în termen ai MApN abia dacă trăgeau trei cartuşe şi apoi erau trimişi restul stagiului militar la porumb. A fost un miracol că nu s-au împuşcat toţi singuri în decembrie 1989. Da. Uslaşii lui Trosca ar fi putut, dacă li se ordona, să intre în MApN. Dar nici tu şi nici Ardeleanu nu mai puteaţi să-i daţi un astfel de ordin şi, în general, nici să-i spuneţi ce să facă. Eraţi izolaţi. Iar Trosca a murit din cauza voastră.
 Aţi ambalat apoi frumos povestea în cea a conspiraţiei KGB-iste şi le-aţi vândut-o prietenilor voştri din presă, unor pseudoistorici şi altora, oameni altfel destul de în regulă, dar cu lecturi greşite. Le-aţi băgat-o pe gât şi elevilor de la SRI, care, ajunşi astăzi ofiţeri plini, ar putea să jure că USLA a fost o unitate care se ocupa doar de antiterorism şi că „tradiţia binelui“ durează de 40 de ani. Tu şi Ardeleanu aţi fost, evident, nişte victime.
 Mai e ceva. Ai uitat să le povesteşti despre diversiunea electronică. Că asta e într-adevăr o chestie de mare artă. Poţi să spui că nu au existat terorişti, că s-au împuşcat între ei revoluţionarii şi Armata, că au fost diversionişti, că au vrut ruşii şi americanii să dezmembreze România, în fine, orice. Dar ţintele alea electronice de pe radarele Aviaţiei cine le-a generat? Cine putea să imite semnăturile radar ale unor grupuri de elicoptere suficient de bine, încât CAAT (Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului, n.n.) să tragă sute de rachete în aer, avioanele de vânătoare să fie ridicate de zeci de ori de la sol ca să intercepteze ţintele şi toată lumea să creadă că suntem atacaţi din toate părţile? Răspunsul? Voi. Adică tu, Stănculescu şi Guşă. Comandamentul Militar al Revoluţiei. De ce? Păi voi aveaţi nevoie de un nou duşman extern, ca să vă erijaţi în salvatorii Revoluţiei şi să scăpaţi de răspunderea pe care o aveaţi pentru represiunea dinainte de 22 decembrie 1989. Pompierii-piromani. Le-aţi împuiat capul tuturor cu terorişti arabi, comandouri ale lui Ceauşescu şi baze subterane de elicoptere, aţi pus oamenii voştri să sune la Televiziune şi să anunţe otrăvirea apei, bombe şi coloane blindate, ca să nu aibă nimeni timp să vă întrebe ce aţi făcut până atunci. V-aţi negociat supravieţuirea. Pe noi nu ne-a costat decât câteva sute de morţi şi câteva mii de răniţi în plus. 
A, da. Nu e doar o supoziţie şi o teorie a mea. Simulările de ţinte aeriene s-au făcut cu ajutorul unor staţii montate pe camioane, care se găseau la detaşamentele de cercetare diversiune de pe lângă marile unităţi ale Armatei şi pe care le aveam de la aliaţii noştri ruşi. Poate vă aduceţi aminte că eram în Tratatul de la Varşovia şi că aveam tehnică de luptă de provenienţă sovietică. Da. Tu, Stănculescu şi Guşă aţi simulat atacurile aeriene, ironia sorţii, cu echipamentul prietenilor sovietici, pe care i-aţi acuzat după aceea că au vrut să atace România.
 Ştii bine că aţi şi testat tot scenariul în vara lui 1989, chiar în Dobrogea, ca să vedeţi reacţia CAAT-lui la un posibil atac de desant asupra litoralului. Atunci, Aviaţia s-a confruntat cu aceleaşi ţinte false pe radar, a ridicat (ca şi în decembrie) avioanele de vânătoare şi nu a găsit (iar ca în decembrie) nimic. Aţi văzut că merge. Singurii care v-au observat au fost tot ruşii, care v-au monitorizat comunicaţiile prin staţia lor de ascultare de lângă Chişinău.    
 Prietenii tăi sunt însă convinşi că de fapt tu ai salvat Revoluţia. Dar cine sunt totuşi aceşti prieteni?
 Prietenii lui Moş Crăciun
 N-au fost mulţi la început. Era şi greu. Memoria era încă proaspătă. Atunci, imediat după evenimente, oamenii nu aveau mari dubii referitoare la responsabilii masacrului din decembrie 1989: Armata şi Securitatea. S-au organizat procese şi tu, împreună cu ceilalţi securişti aţi fost judecaţi şi condamnaţi. Nu aţi spus nici un cuvânt atunci despre existenţa unor planuri de dezmembrare a României şi despre turişti sovietici, deşi asta chiar v-ar fi exonerat. Dar nu aţi spus-o. Nu puteaţi produce nicio dovadă. Şi era prea gogonată la ora aia.
 Apoi a urmat pasarea responsabilităţii între voi şi Armată. Armata a avut iniţial un avantaj evident, pentru că ieşise din Revoluţie cu ascendentul moral al luptei împotriva „teroriştilor“, dar aţi recuperat rapid. Când s-au mai liniştit apele, v-au graţiat pe toţi şi v-au reintrodus în circuit. Oricum, deja oamenii tăi capturaseră puterea după câteva lovituri bine ţintite cu Mineriada şi evenimentele de la Târgu Mureş, aşa că nu ţi-a fost foarte greu. Ai rămas totuşi în umbră. Era mai avantajos.
 Foştii tăi camarazi nu au avut timp să facă istorie în anii ’90, pentru că priorităţile erau altele. Acapararea economiei, a justiţiei, a partidelor politice şi în general a ţării, pe care o considerau moştenirea lor directă de la Ceauşescu, îi ţinea ocupaţi. Singura grijă constantă era ca dosarele la care au lucrat 50 de ani să rămână ferecate, căci de acolo emana esenţa puterii lor. Cu ele se putea şantaja, corupe şi influenţa. Atât timp cât erau în mâinile lor, era bine. Aveau controlul. Cine făcea pe nebunul se trezea deconspirat în presă cu note olografe. Nu a fost nevoie decât în rare ocazii. Majoritatea au înţeles aluziile din start.
 Dar unii au vrut să intre în NATO şi UE. Şi de aici ţi s-a tras. Impunitatea de care se bucurase Securitatea după 1990 s-a sfârşit. Cu scrâşnete de dinţi, cu piciorul în uşă, cu „siguranţa naţională“, foştii tăi elevi, ajunşi şefi pe la SRI, au trebuit să dea dosarele. Era ordin de sus şi nu puteau face nimic. Şi când „gloata“ a început să afle ce scrie în ele şi dintre paginile lor s-a ivit adevărata imagine a „patriotismului“ vostru de faţadă, a fost foarte rău. Au început procesele publice, istoricii au început să scrie, ziarele să publice şi televiziunile să facă documentare. Trebuia făcut urgent ceva şi oprită hemoragia. Şi atunci şi-au amintit de tine. Efigia perfectă. Eroul „Securităţii patriotice“. Moş Crăciun.
 Ofensiva rescrierii istoriei a început treptat. Mai întâi a trebuit relativizat totul. Nu a existat Revoluţie, nu au existat abuzuri ale Securităţii, toţi românii au fost de fapt turnători, nimeni nu a rezistat cu adevărat comunismului. O ţară în care toată lumea a fost victimă. Nici un călău. De fapt, unul singur: Ceauşescu. Dovezile aduse împotriva acestor susţineri? Invenţii şi manipulări. Apoi aţi revizuit-o şi pe asta pentru că nu mai puteaţi nega chiar totul. Aţi început să spuneţi că abuzuri s-au făcut doar până în 1964-1968. După aia, gata. Iar înainte nu le-aţi făcut voi, că ţara era condusă de ruşi. Tot ruşii au fost vinovaţi. Se potrivea ca o mănuşă cu minciunile despre Revoluţie. Furaţi de ostilitatea lor pentru Ion Iliescu şi regimul lui, oamenii v-au urmat orbeşte în susţinerile voastre fără să-şi dea seama că miza voastră nu era adevărul, ci să vă excludeaţi din lista responsabilităţilor.
 Au apărut imediat „tovarăşii de drum“. Fostul informator care aspira să ajungă ofiţer de Securitate (dar nu s-a putut) Alexandru Stoenescu a trebuit să o ia de la Burebista cu loviturile de stat, doar pentru a vă ajuta să dovediţi că în decembrie 1989 s-a întâmplat aşa ceva. Şi de aici a tot scris. A fost promovat de televiziunile controlate de prietenii voştri şi a ajuns „autoritate“ în domeniu. O autoritate în minciună şi manipulare. I-au urmat alţii, care l-au luat drept reper. Din păcate, printre ei, şi Cartianu. Profesorul Troncotă şi-a făcut treaba mai întâi la Academia SRI, unde le-a livrat, generaţie după generaţie, aberaţiile voastre tinerilor care erau selectaţi să vă înlocuiască. I-a nenorocit pe viaţă, convingându-i că între voi şi ei nu este nicio diferenţă. Aţi lucrat cu toţii în Intelligence. Ba nu. Ei urmau să lucreze în Intelligence, voi aţi lucrat la Securitate. Şi nici nu erau criminali cum aţi fost voi şi nici nu erau angajaţi să omoare oameni. Când a considerat că lumea a uitat că a fost ofiţer de Securitate, „Profesorul“ a început şi el să scrie. Tot pe linia lui Stoenescu.
 Bătrânii istorici din generaţia lui Giurescu şi Berindei, pe care i-aţi avut pe lista de cheltuieli înainte de 1989, au intrat în joc mai târziu, dar când au făcut-o, au făcut-o cu toată autoritatea lor de monştri sacri ai Istoriei. Greu de explicat publicului că au avut o altă agendă şi că ce au produs pe tema asta este în cel mai bun caz maculatură.
 Dar nu toţi au fost din categoria asta. Unii dintre prietenii tăi te-au curtat pentru că le erai util. Ei aveau de fapt nişte meciuri cu justiţia pe partea penală. Ca Voiculescu, ca Vântu sau ca tânărul tău discipol declarat Andronic. Cel din urmă ţi-a pus la dispoziţie ziarul Evenimentul Zilei ori de câte ori avea nevoie de efigia ta pentru a se lupta cu „binomul“. Tu erai cel care gira, cu statura ta patriotică, „dezvălurile“ lui. Acum înţeleg că de fapt cei care te critică pe tine sunt „oamenii lui Coldea“. Ce să faci? Fiecare cu oful lui. Pe Cristoiu nici nu trebuia să-l convingi. Gândeşte doar în conspiraţii. Aproape că nu vă pot distinge.
 Toată gaşca asta pestriţă de securişti, penali, pseudoistorici şi aşa-zis jurnalişti te plânge astăzi cu lacrimi amare. Îi înţeleg. Şi-au pierdut efigia. De unde să mai scoată dezvăluiri despre cum seamănă justiţia de astăzi cu abuzurile „Securităţii rele“ din anii ’50? Cine o să-i mai mângâie pe cap înţelegător, când vor spune că sunt totuna cu deţinuţii politici din penitenciarele comuniste? Cine o să le mai dea dreptate că Uniunea Europeană este o dictatură şi democraţia este o prostie? Cine le mai alimentează conspiraţiile?
Că doar nu o să se apuce acum, că nu mai eşti, să citească documentele produse de tine.


Ultima editare efectuata de catre Admin in Mar Oct 03, 2017 10:53 pm, editata de 1 ori
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 8622
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

IULIAN VLAD cu oistea in gard :Adio, bătrâne asasin!  Empty Victor Roncea dixit

Mesaj Scris de Admin la data de Lun Oct 02, 2017 10:19 am

Inteleg ca exista o isterie in presa de limba romana pe care nu o mai urmaresc (aproape in totalitate straina, cu proprietari de la Soros la KGB, adica cam tot aia) legata de Iulian Vlad. Pentru cei intoxicati si dusi de valul virusilor mediatici, e bine, cred, sa amintim ca Iulian Vlad a fost seful Securitatii... fix 2 ani! Ultimii doi ani ai regimului. Ascensiunea generalului Vlad a urmat imediat dupa "defectarea" agentului KGB Pacepa, al carui caz l-a si instrumentat (1978). In decembrie 1977, Iulian Vlad a creat o unitate de elita a serviciilor romanesti - USLA, actuala Brigada Antiterorista, recunoscuta la nivel international drept redutabila, la scurt timp dupa infiintarea ei, cu concursul serviciilor speciale ale Germaniei occidentale (!). Apoi a coordonat direct o unitate ultraconspirata unica in spatiul sovietic - celebra UM 0110 supranumita "anti-KGB/anti-STASI". Evident ca a avut functii de raspundere, dupa 1978, pana in 1987 cand a fost numit sef al Departamentului Securitatii Statului. Dar activitatea lui nu are nici o legatura cu crimele securitatii bolsevice din anii '50, pe vremea cand era condusa nemijlocit de alogeni KGB-isti, dupa cum se incearca sa se induca pentru naivi. Dimpotriva, serviciul condus de Iulian Vlad a mentinut independenta fata de URSS si apropierea de SUA, dupa cum o demonstreaza indubitabil foste documente secrete ale serviciilor occidentale, scoase la lumina de istoricul american Larry Watts in lucrarile sale documentate cu acribie. Asa cum spune foarte corect unul dintre jurnalistii de mare curaj si profesionalism "lucrati" si eliminati din presa de continuatorii mentalitatii de tip Pacepa din serviciile noastre de informatii, Razvan Belciuganu, personalitatea unui sef de serviciu secret - din orice tara a lumii si de sub orice regim, fie el democratic sau dictatorial - nu poate fi decat complexa, cu bune si rele. Dar nimic din toate acestea nu au mai contat in decembrie 1989, cand Ceausescu a hotarat demiterea lui pentru ca NU A TRAS in manifestantii de la Timisoara (stenogramele sunt disponibile public de 27 de ani!). In momentul in care gasca Brucan-Iliescu a pus mana total pe putere, Iulian Vlad a fost arestat sub comanda KGB/GRU (Militaru-Tiajelnikov) si condamnat la 25 de ani pentru... "genocid" in prima instanta, ulterior pentru coordonarea represiunii pe care... nu a coordonat-o, conform reprosurilor dure ale lui Ceausescu. Un pseudo-cercetator din Timisoara invarte pe forumuri gargariseala ca generalul Vlad nu a dat ordin ca Securitatea sa nu traga. O asemenea aberatie n-am mai auzit din 1989-1990 de cand cu inventarea gogoritei "securisti-teroristi". Efectivele Securitatii se ridicau la 10.000 de oameni in 1989. Va imaginati ce se intampla daca tragea fiecare ofiter UN SINGUR GLONT in manifestanti? Ar fi insemnat automat cel putin 10.000 de morti. Dar doua gloante? Dar 10? 100.000 de morti, oameni buni! Nu exista nici o indoiala ca acest macel - pe care il urmarea si si-l dorea KGB-ul, stimulat activ de trupele speciale rusesti disimulate in "turisti", macel anuntat deja de catre Brucan prin ventilarea cifrei de 60.000 de morti - a fost evitat nemijlocit gratie lui Iulian Vlad. Hai sa fim realisti si sa lasam deoparte inventiile puilor degenerati ai lui Pacepa sau cele ale ziaristilor cu prea multa imaginatie. Cred ca pentru simplul fapt ca sute de mii de romani nu-si plang acum 100.000 de morti - si consecintele la nivel national, inclusiv de ordin teritorial, trebuie luate de asemenea in calcul - ar trebui sa conteze in evaluarea la rece a vietii generalului Iulian Vlad. Il citez pe colegul meu de eliminare din "peisajul presei": "Oameni pe care ii stiam echilibrati, au inceput de doua zile sa se comporte foarte visceral. Parca la ordin. Fara indoiala ca Iulian Vlad este o personalitate complexa, cu bune si rele. Ceea ce pe mine ma deranjeaza e ca ne sunt prea multe subiecte prezentate drept tabu. Cred ca datoria noastra de ziaristi e sa incercam sa aflam raspunsuri despre fapte, asa cum au fost si sa n-avem tabu-uri impuse de altii". Daca suntem cat de cat crestini spunem "Dumnezeu sa-l ierte!" Daca suntem ca Brucan, Iliescu si Tismaneanu, nu. In fata Istoriei si a lui Dumnezeu, Iulian Vlad sta singur, cu bune si rele, spre marea judecata.
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 8622
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

IULIAN VLAD cu oistea in gard :Adio, bătrâne asasin!  Empty Ruşinea numită Iulian Vlad

Mesaj Scris de Admin la data de Mar Oct 03, 2017 3:57 am


După război, victimele Holocaustului au tăcut îndelung, ruşinate. Aşa tac cu anii multe victime ale violurilor sau încălcării brutale a drepturilor lor. În schimb, vociferează torţionarii, asasinii şi adulatorii lor.E greu să-ţi faci auzită vocea, după călcarea în picioare a demnităţii tale. E greu să te ridici din genunchi sau din poziţia orizontală, dacă te-ai obşnuit să te târăşti în noroi. Net mai puternice se aud în schimb. fără vreo jenă, ţipetele indignate ale făptaşilor. ”Noi? Vinovaţi? Toţi am fost de vină”, cârâiau asasinii Securităţii în 1990.
A culpabiliza dezinformata societate proaspăt ieşită din marele coşmar era o metodă eficientă spre a-i induce mila faţă de criminalii poliţiei politice. Când s-au văzut cu sacii în căruţă, inşi ca Iulian Vlad şi Aurel Rogojan s-au grăbit să-ntoarcă foaia. Cu ajutorul unor cozi de topor intelectuale, inclusiv din vest, lichelele, ca şi torţionarii şi criminalii cei laşi ai Securităţii, s-au lepădat rapid de cenuşa pe care unii, puţini, şi-o puseseră în cap. Ba şi-au arogat statutul de "eroi". 
Căci au început să răspândească asiduu teza istoric falsificantă a celor "două" Securităţi. Din care una ar fi fost, chipurile, "bună", căci i-ar fi "apărat" pasămite pe români de ruşi. Iar ei pe cea presupus "patriotică" ar fi slujit-o.
Adevărul e că, românilor, comunismul le-a călcat în picioare demnitatea. Le-a distrus viaţa şi le-a furat viitorul. Nu, nu doar în era Anei Pauker, care, de fapt era şi a lui Dej, Drăghici et eiusdaem farinae. Ci şi sub Ceauşescu, în epoca în care şi regimul naţional-comunist al lui Pingelică, susţinut de poliţia lui politică, numită Securitate, a pretins că ar fi „de partea românilor”.
Asasinate, răpiri, schingiuri, fărădelegi fără număr a comis această poliţie secretă a regimului totalitar şi în anii 70 şi 80, chiar dacă nu le-a înfăptuit la scara terorii şi crimelor în masă staliniste săvârşite la Canal, Gherla, Piteşti, Jilava, Aiud şi aiurea. Adevărul dureros este, concomitent, că n-a fost greu de loc ca ruşii să fie înlocuiţi de români ca prigonitori ai românilor. 
Sub oblăduirea ofiţerilor Securităţii li s-au zdrobit oasele şi vieţile minerilor revoltaţi nu doar de condiţiile lor de viaţă şi de muncă inumane, ci şi de trufia oficialilor comunişti din epocă, toţi, de altfel, neaoşi, trimişi de partidul comunist să negocieze cu ortacii în august 1977. Manea Mănescu, pe-atunci premier, Ilie Verdeţ, adjunctul său, şi alţi activişti s-au deplasat în Valea Jiului. Dar intervenţia lor futilă n-a durat decât o clipă. O persecuţie eternă le-a impus, în schimb, victimelor, Securitatea. I-a infiltrat şi urmărit ani şi ani la rând pe ortaci. Şi i-a pedepsit în fel şi chip pe cei care îndrăzniseră să-şi revendice drepturile. Aşijderi s-a comportat în nenumărate alte instanţe.  
De pildă în 1987, când s-au revoltat muncitorii braşoveni. Dur i-au tratat securiştii şi pe intelectualii neconformişti, pe transfugi, preoţi, studenţi, credincioşi fervenţi ai cultelor neoprotestante, pe apărătorii drepturilor sindicale şi ale omului sau minorităţilor. Nici până azi nu se ştie cu precizie câţi au dispărut, câţi au fost ucişi încercând să fugă din ţară în ultimele decenii al regimului comunist, câţi au înfundat ospiciile din motive politice. În fine, pe disidenţi.
Pe care, dacă nu făceau valuri suficiente în vest, îi asasinau prin varii metode, inclusiv prin tortură, în beciurile poliţiei ori Securităţii, aşa cum, sub Iulian Vlad, l-au omorât pe poetul inginer Gheorge Babu Ursu. Concomitent, au continuat să le victimizeze pe femei, condamnând multe la moarte prin legea avorturilor şi represiunea gândită s-o impună. Pe minoritari, prigoniţi ca atare.
Lista poate continua cu oamenii refugiaţi în Apus, în special dacă optau pentru a spune adevărul, de pildă de la microfonul Europei Libere. Grea s-a dovedit şi soarta românilor din ţară, siliţi să plătească viaţa de lux şi de huzur a Ceauşeştilor şi securiştilor prin foame cruntă, frig cumplit şi botniţă la gură, aplicată prin îndoctrinare, răspândirea fricii şi sistematica întreţinere a terorii.
Pe scurt, securiştii au fost fără hiat câinii de pază ai unui regim care, deşi detestat de majoritatea naţiunii, înţelegea să se menţină la putere în interesul nomenclaturii prin supraveghere şi represiune sistematică, prin prigoană punctuală, arestări ilegale, tortură şi asasinate. Dacă aşa acţiona această organizaţie criminală în anii mai blânzi ai regimului, oare cum trebuie calificate faptele şefului ei din faza cea mai neagră a dictaturii ceauşiste, cea de la finele anilor 80? Când la cârma Securităţii se afla Iulian Vlad, un ins ajuns la conducerea ministerului de Interne din 1977?
Am convingerea că, în ciuda vicleniei lor, inşii perverşi care au pus umărul, până la capăt, la atrocităţile poliţiei politice comuniste, n-au fost doar ticăloşi, ci şi neghiobi. Căci şi oportuniştii puteau găsi căi inteligente de a parveni, fără să-şi păteze mâinile cu sângele vărsat de securişti ori prin complicităţi cu ei. Ce e, deci, a-l elogia pe şeful criminalilor poliţiei politice? Ce e a-l ridica pe scut şi a fi primit cu osanale, cum s-a întâmplat cu Iulian Vlad? Ce e a-i atesta şefului torţionarilor ”demnitate”, ”profesionalism”, "patriotism” şi alte calităţi ori virtuţi care mai de care mai fanteziste?
Toate acestea aplică o nouă palmă, poate mai usturătoare decât toate celelalte, pe obrazul victimelor lui. Fiindcă, după ce au fost striviţi de generaţii întregi de securişti şi nomenclaturişti, românii se văd iar puşi la punct, scuipaţi între ochi şi reeducaţi de adulatorii contemporani ai teroriştilor şi asasinilor regimului comunist. Dar acum nu-i reeducă în condiţii de Război Rece şi de stalinism nici Ţurcanu, legionarul care a pus în aplicare experimentul de la Piteşti, nici ruşii.
Ci, întru reinterpretarea noţiunii de patriotism şi acceptarea versiunii lui false, rentabile, ultranaţionaliste, îi mancurtizează în democraţie propagandiştii din serviciul tartorilor impenitenţi ai unui regim totalitar mai criminal decât toate celelalte, în Europa, dacă facem abstracţie de al staliniştilor albanezi. Iar asta, la decenii după ce oamenii au avut bunătatea să-i ierte pe asasini, torţionari, turnători şi pe şefii lor, care ar fi trebuit pedepsiţi exemplar.
Cruţarea lor prezumtiv creştinească a creat nu doar o problemă de memorie şi de educaţie, de elucidare şi asumare onestă a trecutului totalitar. De tăcerea victimelor beneficiază făptaşii. Iar coruperea memoriei a generat şi o spinoasă chestiune politică, un impediment uriaş în calea instalării în România a unei democraţii liberale autentice. Şi a unui stat de drept veritabil.
Care nu poate supravieţui fără satisfacerea unui elementar simţ al dreptăţii. Sigur, Iulian Vlad a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. S-a spus că ar fi ordonat să nu se tragă în oameni, în decembrie 89. Nu ştiu în ce măsură e aşa. Dar în ipoteza că ar fi aşa, să-l lăudăm pe un criminal doar pentru că, în final de regim, i s-a făcut frică şi s-a abţinut să ucidă în masă? Rămâne o pagină de eternă ruşine pentru specia numită om, nu doar pentru majoritatea românească a victimelor Securităţii, că oamenii au tolerat eliberarea lui, sub Ion Iliescu, după doar câţiva ani petrecuţi după gratii.
Îngreţoşarea care-i apucă acum, pe mulţi, auzind ditirambii televizaţi la adresa defunctului general de securişti, e preţul de plătit pentru că nu s-au ridicat atunci revoltaţi, să umple străzile spre a cere pedepsirea unor răufăcători siniştri, în conformitate nu cu faptele lor, căci nu s-ar fi putut, dată fiind dimensiunea incomensurabilă a crimelor lor, ci măcar cu simţul dreptăţii omului modern.  
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 8622
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

IULIAN VLAD cu oistea in gard :Adio, bătrâne asasin!  Empty Ce ne mai iubim torționarii

Mesaj Scris de Admin la data de Mar Oct 03, 2017 10:48 pm

http://www.catavencii.ro/ce-ne-mai-iubim-tortionarii/
IULIAN VLAD cu oistea in gard :Adio, bătrâne asasin!  Catavencii-322-38_04_octombrie-2017-mic_3_001-594x1024
Osanale, ode, limbi lipite de catafalc. “Eroul” din 1989 s-a stins. Un mare român, un patriot, un om care a vrut binele țărișoarei, dar nu a fost lăsat să-l facă, nu mai e printre noi. Să plângem, să ne întristăm. Suntem mai săraci, de câteva zile, cu o valoare incontestabilă, un om fără de care eram și azi sub jugul dictaturii, o ființă superioară pe care agenții puterilor străine au vrut să o îngenuncheze și să o umilească. Iulian Vlad, generalul providențial care nu a înecat România în sânge, a decedat.
De fapt, dacă e să fim corecți,
generalul de Securitate Iulian Vlad s-a dus să facă represiune și poliție politică printre îngerii căzuți.
După deșănțatele onoruri acordate bicisnicului turnător Mircea Ionescu Quintus, asistăm acum la o avalanșă de regrete eterne adăugate pe jerbele și coroanele ce însoțesc cortegiul funerar al ultimului șef al Securității lui Ceaușescu.
Zici, cumva, că s-a prăpădit însuși Hasan Ibn Sabbah, Bătrânul din Munte, iar feddayinii din secta hașașimilor i se detonează pe mormânt. De fapt, hei, chiar așa se și întâmplă. Ultimul calif al Securității este, zilele astea, stropit cu lacrimi de către fideli și ignoranți. Din aceste lacrimi, pe mormântul său vor crește cu viteză florile nepăsării față de adevăr, ale mistificării, ale preamăririi criminalilor în dauna respectării victimelor.
Iulian Vlad și-a început
drumul alături de valorile totalitarismului comunisto-securist la vârsta de 16 ani. Nu poți spune despre un om care a ales, atunci, să se alăture unui partid care epura tot ce-i stătea împotrivă că a devenit, odată cu vârsta, un înțelept democrat. Iulian Vlad și-a pus toată viața în slujba sinistrului partid comunist și a Securității, fără să aibă vreo clipă intenția de a schimba lucrurile în bine. Dacă în 1989 a contribuit, cumva, la căderea regimului prin inacțiune, nu e neapărat dovada patriotismului său, ci a vicleniei politice a unui om care a simțit încotro se mișcă lucrurile și a jucat, cumva, la două capete, asigurându-și pielea în caz că debarcarea Ceaușeștilor reușea, dar și în caz că aceasta eșua. De ce este el patriot? De ce se considera chiar el și de ce este considerat de alții un erou? Greu de spus.
Ni se povestește azi că știa multe despre ceea ce s-a întâmplat în 1989. Serios? Și, atunci, de ce nu le-a povestit public? N-avea nimic de pierdut. A scris niște memorii inconsistente, din care, desigur, ieșea el bine, și a dat niște interviuri plate despre ceea ce făcea, din când în când, Ceaușescu. Fără dovezi, fără documente. Cam ca Pacepa, care a început să delireze în Orizonturi roșii și a dus delirul la apogeu în Moștenirea Kremlinului.
Băieții ăștia, ajunși la anaghie, atât aveau de spus ulterior trădării: că Ceaușescu era un om rău, iar Ceaușeasca era diabolică. Căpitanii Evidență ajunși, din greșeală, generali și șefi ai Securității în varii momente.
Dar să recapitulăm câteva
dintre faptele de arme ale patriotului Iulian Vlad. De partea bună a torței să punem, așadar, românismul, patriotsimul, sacrificiul de sine al celui care a ținut Securitatea în cazărmi și n-a lăsat-o să tragă în populație în decembire 1989. De parcă miile de civili care mișunau atunci cu AKM-ul atârnat la piept și răspândeau panică, zvonuri și zăpăceală pe străzile țării nu tot securiști ar fi fost. De parcă Securitatea ar fi fost doar tipii ăia în uniformă, majoritatea militari în termen. Nu-i așa că unora le părem foarte-foarte proști?
În partea cealaltă, însă, să luăm mostre mai dure din existența real documentată a securistului Vlad Iulian.
În 1985, Iulian Vlad
a fost cel care a ordonat arestarea lui Gheorghe Ursu sub un pretext de drept comun, pentru deținere ilegală de valută. În perioada în care se pretinde că deja Securitatea era mai deschisă spre Glasnosti și Perestroika decât Partidul, Vlad ordona arestarea unui om a cărui unică vină era că ținea un jurnal în care-și exprima nemulțumirile legate de regim. Gheorghe Ursu a murit în închisoare, torturat crunt.
SRI ține încă la secret dosare din acea perioadă, din motive ce ne rămân necunoscute. SRI-ul lui Coldea, al predecesorilor săi și, poate, și cel al succesorilor. Așa că susținătorilor lui Iulian Vlad le vine ușor să spună că nimic din toate astea nu e adevărat. Desecretizați, securiștilor, toate dosarele și discutăm după aia. Memoriile unui securist nu sunt documente cu valoare istorică sau judiciară reală.
Iulian Vlad a devenit
șef deplin al Securității în 1987. În noiembrie 1987, pe 14, la Brașov a început o revoltă fără precedent în românescul deceniu 9 al secolului trecut. Nu elitele, nu intelectualii fini, unii dintre ei subsidiați de Securitate (urma să aflăm mai târziu) s-au revoltat, ci muncitorii de la “Steagul Roșu”. De la ei a pornit și s-a extins ulterior.
Iar Securitatea, condusă de Iulian Vlad, a reacționat rapid și dur. Filaj, bătăi, tortură. Asta fac patrioții, cei care luptă pentru popor: dau ordin ca doleanțele poporului însuși să fie înecate în propriul sânge al aceluiași popor.
„[…] din cuprinsul Notei de constatare
S/DI/13799 din 15.12.2008, şi a înscrisurilor ataşate acesteia s-a stabilit că, pârâtul [Iulian Vlad] având gradul de general locotenent, secretar de stat în cadrul Direcţiei Securităţii Statului (1977, 1981), general-locotenent (1983) şi general-colonel (1988), adjunct al Ministrului de Interne (1983, 1988), a dispus urmărirea mai multor persoane pentru prevenirea acestora de la activitatea ostilă orânduirii socialiste, precum şi pentru sancţionarea unor scriitori care publicaseră lucrări apreciate ca fiind în contradicţie cu ideologia colonistă [comunistă]. De asemenea, în aceeaşi calitate, pârâtul a dispus măsuri de supraveghere informativă şi monitorizare a transmisiunilor de televiziune, cercetări informative a dizidenţilor din anii 1980. […] Măsurile informative dispune [dispuse] împotriva scriitorului I.C., sancţionarea celor care publicaseră volumul de poezii pentru copii al A.B., şi retragerea de pe piaţă a acestor lucrări literale, aprobarea cercetării informative a unui cunoscut disident din anii 1980, supravegherea informativă şi monitorizarea transmisiilor de televiziune neputându-se constitui măsuri represive având ca ţintă opiniile sau activităţile politice ale vreunei persoane, ci exclusiv îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către ofiţerii din subordine. […] Din nota de măsuri privind pe scriitorul…, semnată olograf de către pârât reiese că în calitatea acestuia a dispus urmăriri informative a acestei persoane care s-ar fi angrenat în acţiuni ostile la adresa României Socialiste prin acordarea unor interviuri postului de radio Europa Liberă, pârâtul dispune adoptarea unor măsuri represive şi de natură să îngrădească dreptul acestei persoane la libera circulaţie şi la libertatea de opinie, având ca scop întreruperea activităţii acestei persoane şi, în subsidiar, compromiterea acesteia.”

Aceasta este parte
din sentinţa civilă nr. 150 din 12.01.2010 a Curții de Apel București privindu-l pe Iulian Vlad. Numărați dumneavoastră de câte ori apare cuvântul “represiv”. Or, se știe, represiunea este mama democrației, a patriotismului, a românismului.
Hai, băi, mai luați o pauză, că e deja prea mult.
Dacă vreți, închinați-vă voi la securiști, torționari și criminali. O mare parte dintre noi, ceilalți, preferăm să nu frecventăm astfel de biserici.
Salvează
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 8622
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

IULIAN VLAD cu oistea in gard :Adio, bătrâne asasin!  Empty Mitul Iulian Vlad și adevărurile pe care le ascunde fostul comandant al D.S.S

Mesaj Scris de Admin la data de Sam Oct 07, 2017 12:11 am

Generalul Iulian Vlad a ieșit rar în public și doar în circuit închis și controlat. În fața marelui public și cu mediatizare la nivel național a apărut pentru prima oară la Universitatea din Târgu Jiu, în toamna anului 2015, întregul său discurs fiind axat pe combaterea susținerilor din cartea mea Trădarea Securității în decembrie 1989, București, Editura Elion, 2015. Ulterior, împreună cu fostul său secretar de la cabinet și om de încredere, gl. Aurel Rogojan, dar și cu col. Filip Teodorescu, președintele A.C.M.R.R.-S.R.I., au răspândit cu mare mediatizare Mitul Iulian Vlad, eroul național, salvatorul României, omul care a împiedicat dezmembrarea României, omul care a împiedicat (alături de gl. Gușă) invadarea sovietică a României, omul devotat conducătorului statului, omul devotat poporului, omul care a respectat regulamentele și legile țării, omul care nu a permis să se tragă în români, omul blând și bun care și-a ocrotit subordonații și a fost respectat de ei, modelul absolut de ofițer de securitate ș.a.
Pe parcursul anilor care au trecut, chiar și contestatarii vehemenți ai lui Iulian Vlad din interiorul fostei Securități au înțeles că nu este bine să îl critice și să îl combată pe generalul Iulian Vlad, ci le este tuturor util să susțină Mitul Iulian Vlad. Prin logica elementară, opinia publică înțelege că dacă Iulian Vlad a fost un erou și a acționat cu mult patriotism, atunci întreaga instituție a Securității, cu toate efectivele ei, eventual cu câteva excepții/uscături, merită tot respectul și multă cinstire din partea poporului român, merită și pensiile foarte mari pe care le au, merită și averile pe care le dețin, merită și controlul asupra societății pe care îl dețin prin copiii lor, prin alți aparținători și prin susținătorii lor din aparatul de stat și din statul paralel acoperit.
În spatele Mitului Iulian Vlad se află mari interese. Toți cei legați de aceste interese sunt mulți și susțin acest mit, blocând cu determinare adevărul despre activitatea Securității din timpul regimului trecut și mai ales din zilele agresiunii străine împotriva României, petrecută în decembrie 1989, cu complicitatea și cu sprijinul direct al Securității condusă de generalul Iulian Vlad. În acest sens, unii dintre cititorii acestor rânduri își aduc aminte de corul asurzitor cu care s-a încercat combaterea adevărurilor cuprinse în cartea mea menționată mai sus, inclusiv cu atacuri la persoană proferate de gl. Aurel Rogojan.
Mitul Iulian Vlad cuprinde unele adevăruri, ocolește alte adevăruri și prezintă distorsionat cursul unora dintre evenimente.
Între Ceaușescu și Securitate a existat un conflict îndelungat. Ceaușescu a dorit ca Securitatea să fie un instrument supus și disciplinat al României, implicit al său, el identificându-se cu țara, în viziunea oficială de atunci. După părerea lui Ceaușescu, declarată într-o plenară a C.C. al partidului unic, „Securitatea este un cal nărăvaș care nu a fost bine călărit”. Ca urmare, Ceaușescu a călărit Securitatea și a controlat-o în măsura maximă în care a putut să o facă un conducător. Control absolut asupra serviciilor secrete nu are nici un lider de pe glob, nu a avut nici Stalin, nici alți lideri puternici și, începând cu epoca contemporană, acest lucru nu este posibil. Serviciile secrete s-au scufundat în adâncurile societății și ale statului, cooperează între ele pentru a-și conserva puterea și controlul asupra guvernărilor, schimbă informații importante pentru a convinge conducerile politice de indispensabilitatea lor, dețin imperii economice și elimină din joc conducătorii care le devin adversari. Marele Stalin a murit de mâna lui Beria… Kennedy, alt conducător care a dorit să „călărească” serviciile secrete, a murit tot de mâna lor, iar exemplele de acest fel sunt multe.
Generalul Iulian Vlad a ajuns la conducerea D.S.S. în 1977, fiind numit de Ceaușescu secretar de stat în M.I. și adjunct al șefului Securității, șeful departamentului fiind activist de partid, ceea ce făcea ca Vlad să conducă de fapt întreaga Securitate din punct de vedere operativ, al alegerii și promovării cadrelor, al controlului asupra societății românești și inclusiv asupra legăturilor cu alte servicii străine de profil. Când a devenit șef al D.S.S., în 1987, el a continuat practic să desfășoare aceeași activitate. Mitul Iulian Vlad accentuează că el a condus departamentul doar doi ani de zile și este străin de poliția politică și de represiunea anterioară, ceea ce nu este adevărat. Dar, după părerea mea, nu poliția politică și represiunea sunt vinovăția principală a generalului Vlad. Aceste vinovății menționate anterior sunt învederate de obicei de oamenii de rând. Poliție politică și represiune s-a făcut și se face și astăzi, în toată lumea, inclusiv în „patriile libertății”, inclusiv în România euro-atlantică (fără brutalitatea fostei Securități, dar cu mijloace mai acoperite și mai perfide), dar ele nu deranjează omul de rând, fiind îndreptate împotriva rivalilor în lupta pentru putere, împotriva adversarilor sistemului, împotriva revoltelor, împotriva personalităților care prezintă risc de securitate și a familiilor tuturor acestora.
Principala vinovăție a generalului Iulian Vlad, care, desigur, este contestată de securiști, colaboratorii lor și de profitorii noului regim, poate fi prezentată telegrafic în următoarele puncte:
Sabotarea subtilă și bine ascunsă a conducătorului României,
Protejarea unor reprezentanți ai opoziției internaționalist-comuniste din P.C.R. (în frunte cu Ion Iliescu și Silviu Brucan), Securitate (în frunte cu Virgil Măgureanu) și Armată (în frunte cu Nicolae Militaru) și sprijinul dat de Securitate pentru accesul lor la conducerea României;
Racordarea Securității la proiectul și acțiunea de generare de nemulțumiri în rândul populației, alături de trădătorii internaționaliști pro-sovietici din Partidul Comunist, în scopul creării de condiții favorizante pentru revolta populară necesară destabilizării țării și înlăturării lui Ceaușescu (în primul rând inducerea crizei alimentare, energetice și de bunuri de larg consum),
Racordarea Securității la acțiunea C.I.A. de denigrare a lui Nicolae Ceaușescu și a regimului din România, prin Radio „Europa Liberă” (vezi Dosarul Cummings),
Permisiunea, cu bună știință și rea intenție, în anul 1989, de pătrundere în România a unui mare număr de agenți acoperiți ai unor servicii secrete străine care să acționeze pentru catalizarea loviturii de stat,
Acțiunea agenturii Securității pentru declanșarea revoltei populare de la Timișoara,
Nerespectarea de către Securitate a regulamentelor militare și a legislației României privitoare la munca de prevenire și apoi de restabilire și de menținere a ordinii publice, începând din faza inițială a revoltei populare (începută cu 10-12 oameni, după câteva ore 50-60, iar la sfârșitul primei zile de revoltă, 100 de oameni; ulterior, după alte acțiuni trădătoare, în 20 decembrie în stradă erau zeci de mii de oameni) și până la arestarea comandantului suprem,
Implicarea directă a unor cadre de securitate în asasinarea generalului Milea (în primul rând garda de corp de la Direcția a V-a), comandantul Comandamentului Militar Unic al României și, din 21 decembrie 1989, șeful generalului Vlad, care a refuzat „oferta”/propunerea lui Vlad de a-l aresta pe Ceaușescu și a dispus represiune cu toată energia),
Ordinul dat de Iulian Vlad de retragere în cazărmi a trupelor de securitate care păzeau sediul C.C. al P.C.R. și de a se deschide poarta „B” a sediului C.C. al P.C.R. și permisiunea dată oamenilor din stradă de a pătrunde în sediul puterii de stat,
Împiedicarea lui Ceaușescu de a-și exercita autoritatea de stat (blocarea accesului Ceaușeștilor în buncărul prezidențial, împiedicarea lui Ceaușescu de a se adresa mulțimii prin stația care a fost blocată, întreruperea legăturilor telefonice de la cabinetele 1 și 2, împiedicarea lui Ceaușescu de a vorbii mulțimii prin portavoce de la balconul sediului C.C. al P.C.R.),
Ordinul ilegal dat de gl. Vlad de retragere a trupelor de securitate care păzeau Televiziunea Română și Radio România și punerea acestor instituții la dispoziția uzurpatorilor Iliescu-Brucan-Roman-Militaru-Măgureanu (toți cinci minoritari etnici și adversari înrăiți ai naționalistului român Ceaușescu), echipă pregătită din timp să preia conducerea țării,
Toate acțiunile Securității din zilele agresiunii străine împotriva României și a loviturii de stat din decembrie 1989, au fost racordate integral la acțiunea serviciilor secrete străine și a trădătorilor din Armată,
Arestarea mascată a lui Nicolae Ceaușescu și a Elenei Ceaușescu în sediul C.C. al P.C.R., ridicarea lor de către opt luptători ai Direcției a V-a a D.S.S. și evacuarea lor forțată cu liftul și elicopterul (aducerea lor târâș fiecare de către doi luptători, de subsuoară – declarația col. Vasile Maluțan, ulterior asasinat; Ceaușescu la proces: „noi nu am vrut să plecăm din C.C.”),
Ducerea lui Ceaușescu de către ofițerii de Securitate ai Direcției a V-a, prin metode care să poată sugera opiniei publice că ar fi vrut să fugă, în cazarma de la Târgoviște (unde a fost păzit până la execuție și de lt. col. de securitate Dinu, ulterior și el asasinat),
Contribuția decisivă a unor comandanți din Securitate, care ascultau orbește doar de ordinele generalului Vlad, la asasinarea comandanților din Ministerul de Interne care au rămas loiali legislației în vigoare, jurământului depus și ordinelor comandantului suprem (gl. Constantin Nuță, gl. Velicu Mihalea, col. Petre Moraru, lt. col. Gheorghe Trosca și alții mai puțin importanți),
Participarea directă a reprezentanților Securității (Măgureanu și Gelu-Voican Voiculescu) la asasinarea Ceaușeștilor.
Generalul Vlad, ca și subordonații săi au jurat să lupte să apere România, chiar cu prețul vieții. În decembrie 1989 a avut loc o intervenție străină acoperită împotriva României. Generalul Vlad a ales să nu respecte jurământul dat.
Aș putea să-i întreb retoric pe toți avocații gălăgioși ai Mitului Iulian Vlad, ce ar fi mai trebuit să facă Iulian Vlad ca să i se recunoască calitatea de trădător???
Pentru mine ca și cercetător al evenimentelor, neimplicat politic, nesusținător al regimului ceaușist, nesusținător al regimului colonial actual, Mitul Iulian Vlad este o ofensă adusă minimei inteligențe a opiniei publice, cu deosebire a cunoscătorilor evenimentelor.
Dumnezeu să-l ierte pe generalul Iulian Vlad, că are pentru ce!
Prof. univ. dr. Corvin Lupu – Justițiarul
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 8622
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

IULIAN VLAD cu oistea in gard :Adio, bătrâne asasin!  Empty 9 zile lipsă: ce a făcut Securitatea între 22 și 30 decembrie 1989?

Mesaj Scris de Admin la data de Mar Oct 10, 2017 1:13 am

O parte a presei din România a fost surprinsă de discursul domnului Eduard Hellvig, directorul SRI, susţinut joi, 5 octombrie, la inaugurarea programului de master Studii de Securitate Globală din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. La ce anume s-a referit directorul SRI şi de ce a ţinut să facă acele precizări?
 
Predarea documentelor deținute de SRI, o urgență
 
Ca să înţelegem trebuie să ne întoarcem în seara zilei de 28 septembrie 2017. În acea seară, începând cu ora 18.00, a avut loc la sediul GDSdezbaterea Procesul co­munismului. Probleme şi soluţii. Am vorbit atunci, împreună cu Andrei Ursu, fiul dizidentului Gheorghe Ursu, şi cu istoricul Mihai Demetriade despre anumite deficienţe care, în opinia noastră, pun în pericol des­făşurarea actului de justiţie în cadrul a ceea ce este ge­neric cunoscut drept „Pro­cesul comunismului”. Cea mai mare problemă, am susţinut fiecare pe rând, referindu-ne la cazurile pe care le cunoaştem cel mai bine (Andrei Ursu – cazul Ursu, Mihai Demetriade – Braşov 1987, eu – Dosarul Revoluţiei), este ab­sen­ţa unor documente de maximă însem­nă­tate, a căror desecretizare şi predare către instituţiile competente ar lămuri definitiv gradul de vinovăţie a celor implicaţi. Am arătat că din cercetările făcute de noi re­zultă, dincolo de orice dubii, că aceste ma­teriale există, că ele au fost produse de fos­ta Securitate şi că ar trebui să fie în cus­todia SRI. Dacă nu sunt, atunci ar trebui măcar să avem o explicaţie a dispariţiei lor. Considerând că demersul nostru este de maximă însemnătate (având în vedere că vorbim despre cauze aflate fie deja pe rolul instanţelor, fie în stadiul de întoc­mi­re a rechizitoriului), am decis să ne adre­săm, în calitate de istorici şi de cetăţeni ai acestei ţări (o democraţie încă, după şti­inţa noastră), domnului preşedinte Klaus Iohannis, solicitându-i ajutorul. Am ales o formă publică de comunicare, şi anume o scrisoare deschisă, pe care am anunţat, tot în cadrul întrunirii de la GDS, că o pot semna toţi cei care doresc să ni se alăture în acest demers.
 
La respectivul apel s-a referit directorul SRI atunci când a spus că este de acord că „trebuie făcută odată lumină în aceste ca­zuri“. De asemenea, îndrăznesc să re­marc că domnia sa ne-a dat dreptate atunci când a anunţat că „am finalizat, în cadrul unor structuri interne spe­cia­li­za­te, procedurile pentru a putea preda că­tre CNSAS şi anumite documente care nu au putut fi predate până acum, potrivit legii, şi care sper că vor lămuri aspecte importante legate de trecutul con­tro­ver­sat“. Rezultă că acele do­cu­mente despre care noi am vor­bit pe 28 septembrie exis­tă, se află în custodia SRI şi vor fi predate. Ră­mâne de văzut când anu­me. Dacă istoricii şi jur­na­liştii mai pot aştepta (tot au aşteptat 28 de ani), mă tem că, din punctul de ve­dere al victimelor şi al Par­chetului Militar, urgenţa este de la sine înţeleasă. Imaginaţi-vă că acum există posibilitatea (eu aş spune chiar probabilitatea) ca anchetele în des­fă­şurare să ia o altă turnură, ceea ce ar pre­supune din partea procurorilor militari fie necesitatea completării cercetărilor, fie chiar reevaluarea lor în întregime. Deci, timp. Iar dacă tot vorbim despre timp, atunci ar fi util să vorbim şi despre cel ca­re a fost uitat.
 
Din istoria Securității lipsesc 9 zile din timpul revoluției
 
Este vorba despre 9 zile şi 8 nopţi. Atât timp s-a scurs între 22 şi 30 decembrie 1989. În acel interval, 953 de cetăţeni ro­mâni (mi­li­tari şi civili) au fost ucişi, cifră avansată de Secretariatul de Stat pentru Pro­ble­mele Revoluţionarilor şi publicată în Mo­nitorul Oficial nr. 645/ 20.07.2004. Puţin peste 100 pe zi. Unde vreau să ajung cu asta? Nu la veşnica întrebare „Cine a tras în noi după 22?“, ci la aspectele ei le­gale, ca­re lipsesc cu desăvârşire. Să mă ex­plic.
 
IULIAN VLAD cu oistea in gard :Adio, bătrâne asasin!  Foto-hodor-1asdasdas
Iulian Vlad, şeful Securităţii, în timpul revoluţiei
 
Există în România o singură instituţie care se ocupă cu gestionarea arhivei fostei Se­cu­rităţi: Consiliul Naţional pen­tru Stu­die­rea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Pro­blema este că perioada pre­văzută în legea de funcţionare (OUG nr. 24/2008, apro­bată cu modificări şi completări prin Le­gea nr. 293/2008) stabileşte limitele cro­nologice ale accesului la documente (deci şi ale predării acestora de către deţinători) între 6 martie 1945 şi 22 decembrie 1989, perioadă în care „puterea comunistă a exer­citat, în special prin organele se­cu­ri­tăţii statului, o permanentă teroare îm­po­triva cetăţenilor ţării“. Dacă, în privinţa instalării, respectiv înlăturării „puterii co­muniste“, limitele cronologice sunt ab­so­lut corecte, nu acelaşi lucru poate fi spus despre cele care privesc Securitatea. Ceea ce este cel puţin ciudat pentru o lege care are drept scop tocmai accesul la do­cu­men­tele întocmite de odioasa instituţie, iar nu stabilirea cronologiei comunismului ro­mâ­nesc. Miza, după cum cred că v-aţi dat de­ja seama, nu este reprezentată de cei trei ani care s-au scurs din martie 1945 până la înfiinţarea oficială a DGSP (august 1948), ci fix de cele 9 zile şi 8 nopţi dintre 22 şi 30 decembrie 1989. Căci Securitatea nu a dispărut pe 22 decembrie 1989, odată cu regimul comunist, ci i-a supravieţuit până pe 30 decembrie 1989, când a fost des­fiinţată prin Decretul nr. 33 al CFSN (publicat în MO nr. 8/ 31.12.1989). Strict legal vorbind.
 
De altfel, Comunicatul către ţară al CFSN din 22 decembrie 1989 vorbeşte despre de­mi­terea guvernului, dizolvarea Consiliului de Stat şi a tututor „structurilor de pu­tere ale clanului Ceauşescu“, dar nu spune absolut nimic despre Securitate. Ba chiar o menţioneză, sub formula „unităţile Mi­nisterului de Interne“, ca parte com­po­nentă, alături de Armată, a nou înfiin­ţatului Consiliu Militar Superior.
 
Activitatea Securității între 22 și 30 decembrie 1989
 
Deci Securitatea a continuat să func­ţio­neze, să vorbească la telefon, să dea or­di­ne, să înregistreze, să filmeze şi să pro­du­că documente. Au continuat să fie înre­gis­trate activităţile curente în registrele de ordine pe unităţi. Unul dintre aceste re­gis­tre care aparţinea Securităţii Iaşi ne arată, de exemplu, că în perioada de după 22 de­cembrie au existat şedinţe ale colectivului de ofiţeri, că s-au primit şi s-au dat or­di­ne de la Centru. Că anumiţi ofiţeri au pri­mit misiuni şi că s-au deplasat în oraş ca să le execute. Ce anume executau nu se men­ţionează. Dar ar fi interesant de aflat. Or, nu cred că Securitatea Iaşi a fost un caz izolat.
 
IULIAN VLAD cu oistea in gard :Adio, bătrâne asasin!  Foto-hodor-2asdasds
Uslaşii ucişi de forţele MApN în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989
 
Că au existat comunicaţii între unităţile Securităţii şi că ele s-au păstrat a devenit evident atunci când au apărut în spaţiul public celebrele fragmente ale conversaţiei din­tre echipajele lui Trosca şi baza USLA din timpul misiunii din noaptea de 23-24 decembrie. Respectivele fragmente au fost în mod evident editate şi trunchiate, dar asta nu înseamnă că ele nu au existat. Cum au existat şi echipele de la Filaj care au înregistrat pe cameră evenimentele din locaţiile prevăzute special în planurile uni­ce de intervenţie din centrul fiecărui oraş din ţară. La Braşov, de exemplu, o astfel de echipă formată din doi ofiţeri de Se­cu­ri­tate a fost găsită într-unul dintre hote­lurile din centrul oraşului în seara zilei de 22 decembrie de o patrulă militară care căuta „terorişti“. S-au legitimat ca să nu fie luaţi pe sus de militari. Și nu se poate spune că stăteau acolo din 17 decembrie şi că i-au uitat acolo. La Bucureşti s-a filmat tot timpul din Intercontinental. Până şi la Mineriada din iunie 1990, tot acolo erau instalate echipele de filaj.
 
De asemenea, este de presupus că sutele de microfoane băgate în pereţii fiecărei ins­tituţii de stat şi ai celor câtorva sute de locuinţe particulare nu şi-au încetat brusc emisia pentru că Ceauşescu a fugit cu elicopterul de pe CC. Multe dintre le func­ţionau oricum autonom, pe bază de ba­te­rii. Ce să mai vorbim despre informatorii ca­re au continuat „să ţină legătura“ şi ca­re au furnizat rapoarte despre evenimente şi despre „obiectivele“ pe care le aveau în atenţie, inclusiv în acele zile.
 
Or, tocmai acest volum de materiale, care mai mult ca sigur că se găsesc în con­ti­nua­re în custodia SRI, căci nu au fost predate nimănui, s-ar putea dovedi inestimabile în aflarea răspunsului la întrebarea de mai sus. Atunci când le va desecretiza şi pre­da, domnul Hellvig va avea posibilitatea să demonstreze, dincolo de orice dubii, că a mers până la capăt. Până la desfiinţarea Se­curităţii. 
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 8622
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

IULIAN VLAD cu oistea in gard :Adio, bătrâne asasin!  Empty Diversiunile din jurul morţii generalului Iulian Vlad. Regizorul Cornel Mihalache desfiinţează propaganda GDS şi a Institutului Revoluţiei lui Iliescu

Mesaj Scris de Admin la data de Mar Oct 10, 2017 1:15 am

O opinie…” este un comentariu trimis redacției Evenimentului Zilei de regizorul Cornel Mihalache, autorul mai multor filme documentare despre Revoluția din 1989, printre care și renumitele „De Crăciun ne-am luat rația de libertate” și „Sânge pe catifea”.
 
Iată textul regizorului Cornel Mihalache
„Moartea generalului Iulian Vlad. „Adio, bătrâne asasin!” scrie istoricul CNSAS Mădălin Hodor în Revista 22. M-am intersectat cu domnia-sa într-o polemică din aprilie-iunie 2016, pe care am denumit-o ”Manipulări cu teroriști”. Cu ocazia acestui eveniment, – plecarea lui Iulian Vlad – istoricul recidivează, manipulând istoria lui decembrie 1989.
Scris cu furie, dintr-o suflare, articolul domniei-sale amestecă inteligent istoria generalului cu cronologia cunoscută a evenimentelor din decembrie 1989. Dar pe care o manipulează emoțional. Tot răul pe care l-a făcut Securitatea în regimul ceaușist, condamnabil fără nuanțe, e scris și descris cu talent de tânărul istoric. Distribuția articolului pe facebook arată un interes imens al cititorilor pentru ADEVĂR. Dar despre ADEVĂR e vorba.
De pildă, un amic regizor scrie: ”Cred că sarcina noii generații de istorici români e, în privința istoriei noastre contemporane, să dărîme mitul „securistului patriot”. E un mit creat cu migală prin contribuții diverse, creat de ziariști, interesați sau idioți utili, de istorici cu muște pe căciulă, de istorici-lingăi, de exaltați, de semidocți vioi cu inclinații conspiraționiste, de nostalgici ratați, un mit crescut voinic pe solul fertil și amestecat al rusofobiei seculare, al obsesiilor naționaliste, al fricii față de veneticii care vor să ne fure țara, toate întreținute de național-comunismul ceaușist.”
Un alt amic ziarist: ” …Tânărul istoric și cercetător în arhivele CNSAS are însă de partea lui adevărul documentelor pe care le-a studiat. Documente care arată, negru pe alb, că Iulian Vlad a fost eminența cenușie a represiunii ceaușiste.”
Un prieten regizor susține articolul: ”De citit daca va pasa. De preferinta cu un ceai cald alaturi, dupa ce v-ati culcat copiii sau ati revenit acasa, dupa o seara in oras. Luati-va timp si nu va grabiti. Cititi si ginditi. Sau ginditi in timp ce cititi. La toate figurile triste ale ultimilor 25 de ani, la manipulari, la eroii de carton post-1989, la masiva spalare de creier a poporului roman(…) Articolul asta mi-a zguduit ziua si m-a facut sa imi aduc aminte de zilele din decembrie 1989 cind eram convins ca suntem atacati si ca teroristii lui Ceausescu omoara oameni nevinovati.”
Ultima frază m-a convins, (dragă Tudor Giurgiu), că trebuie să scriu.
Am senzația că se folosește moartea lui Iulian Vlad în rescrierea istoriei evenimentelor din decembrie 1989. Am certitudinea că Adevărul este eludat și ascuns sub acuzele pertuiste ale istoricului Hodor. E dreptul lui să scrie un pamflet în care să se bată pe burtă cu un mort care nu se mai poate apăra. E dreptul lui să fie furios și să urască visceral, pentru că demantelează zilnic la serviciu practicile Securității. (Când se va intra și în paginile Armatei și mai ales ale Partidului Comunist să ne spuneți).
„Demersul meu pare sinucigaș” 
Demersul meu pare sinucigaș (și, probabil, voi avea câțiva prieteni mai puțin) dar nu pot accepta că fac parte din ”gașca asta pestriță de securiști, penali, pseudoistorici și așa-zis jurnaliști” pentru că am o altă părere. Mai ales că eu nu îl plâng pe Iulian Vlad. Pentru mine a fost și este un personaj important al filmului meu documentar despre 1989. Așa cum sunt și Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu sau Sergiu Nicolaescu.
Și nu pot accepta manipularea atât de ușor fără să o pun la punct. Și nici să fiu făcut mincinos de către un istoric pe care l-am numit ”străveziu”.
Deci.
Scrie Mădălin Hodor, adresându-se direct lui Iulian Vlad:
„Ce-ar fi să începem cu ziua de 17 decembrie 1989? Mai ții minte ce ai ordonat atunci? Ai dat următorul ordin:„Se lichidează radical!”
Da, tu ai spus-o, nu Ceaușescu. De unde știu eu? Din agenda de serviciu a fostului tău subordonat, generalul Ștefan Alexie, membru al CSS (Consiliul Securității Statului, organul colectiv de conducere al Securității), care și-a notat, cuvânt cu cuvânt, ordinele tale din zilele acelea. Și-a notat, referitor la acesta, și de unde l-ai transmis, adică direct de la ședința CPEx”.
Numai că generalul Ștefan Alexie (decedat în 2011) declară sub jurământ, în fața comisiei de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, la audierea sa din 20 iulie 1994, următoarele:
„…am un mare infarct de miocard. Boala a evoluat în rău, am stat în concediu de boală și de odihnă din februarie până în iulie 1989, și la sfârșitul lunii iulie m-am dus la serviciu, dar boala se agrava, am cerut prin octombrie să mă pensionez, gen Vlad mi-a spus că voi fi ajutat, dar trebuie să mai aștept… Boala mea s-a agravat, am făcut obstrucție pe toate vasele coronare și evenimentele din decembrie m-au prins într-o stare foarte gravă, fiind puțin marginalizat pentru a fi protejat dată fiind starea sănătății mele. Din această cauză am vrut să mă internez în spital, și pe 16 decembrie am plecat acasă pentru a mă pregăti de internare… În dimineața de 16 dec am avut o scurtă ședință cu șefii de unități, ședință la care Vlad a sesizat că îmi este rău, luam nitroglicerină, și a vrut să mă ocrotească și de aceea nu m-a chemat… În 17 dec, duminică dimineața cum era obiceiul m-am dus la serviciu și Vlad a venit la mine în birou și mi-a povestit ce s-a întîmplat la Timișoara… Era oarecum satisfăcut că el credea că s-au potolit lucrurile fără a se folosi violența, asta în noaptea de 16 dec. Știu că după aceea l-a căutat pe gen Ghiță, comandantul trupelor de securitate, sau pe col. Pavelescu nu mai rețin, care era șeful statului major pentru a le aduce mulțumiri de felul cum au acționat… ”
Construcția domnului istoric nu stă în picioare. Ștefan Alexie era mult prea bolnav ca să noteze ”cuvânt cu cuvânt, ordinele lui Iulian Vlad din zilele acelea”.
Un general cardiac 
Generalul Ștefan Alexie depune însă mărturie în fața Comisiei:
”Atunci în 17 dec a fost teleconferința și de la cabinetul lui Vlad mi-a dat telefon să merg și eu la teleconferință, când m-am dus începuse și erau la teleconferință și șefi de unități.”
Să vedem cine a zis ”Se lichidează radical!”. Că doar avem o stenogramă. Și suntem cercetători, jurnaliști și istorici. După ce-i ceartă că trupele nu erau înarmate și îi destituie pe Milea, pe Postelicu și pe Vlad, Ceaușescu spune:
”Deci, măsuri imediate, să lichidăm repede ce este la Timișoara, să punem trupele în stare de alarmă, în stare de luptă, atît unitățile ministerului de interne, cît și cele ale apărării naționale și oriunde se încearcă vreo acțiune, lichidată radicală, fără nici un fel de discuție.”
Nu Iulian Vlad a spus această propoziție în 17 decembrie. Conform stenogramei.
Dealtfel Ștefan Alexie care – dacă e adevărat și cred că e adevărat că doar domnul Mădălin Hodor e un istoric la CNSAS, unde nu te joci cu vorbele – a notat în agendă vorbele radicale ale lui Nicolae Ceaușescu, și nu ale lui Iulian Vlad, mărturisește în fața Comisiei amintite:
„După teleconferință mi-a spus mie și lui Bucurescu să mergem la el în birou… Ne-a spus că nu mai este șeful DSS, că a fost destituit din funcție în urma unor critici severe, dar ne roagă să nu aducem la cunoștința aparatului, pentru că nu era oportun în acele momente… Am plecat fiecare la birourile noastre, eu am avut iar crize violente, într-o zi au adus un medic în unitate care m-a pus sub tratament și m-a imobilizat în pat, existau acele camere de odihnă, am stat acolo… În 21 dec mi-a fost foarte rău și m-am dus la spitalul Ministerului de Interne și urma să mă internez a doua zi, am aceste documente, și am revenit la minister.”
Ghinion. Mărturia atestă că Alexie era bolnav și că a fost sporadic lângă Iulian Vlad în acele zile până în 22 decembrie. Iar agendele lui – dacă sunt adevărate – nu sunt o probă directă și corectă.
Există și astăzi un plan de dezmembrare a României? 
Continuă MD:
„I-ai admonestat pe cei care îți raportau situația în timp real și le-ai cerut să caute neapărat „cine este în spate”. Le-ai ordonat să scoată din pământ, din iarbă verde, spioni, turiști, CIA, KGB, Malta și Ialta. Deși tu știai foarte bine că nu au de unde să-i scoată. Nu hotărâsei tu, împreună cu Postelnicu, să treceți trupele de grăniceri de la Armată la Ministerul de Interne, tocmai pentru a avea controlul direct al granițelor?”
Colonelul (r.) dr. Ion Petrescu, fost șef al Direcției Informare și relații Publice din M.Ap.N. și fost director al Trustului de Presă al Ministerului Apărării Naționale (un securist, nu?) are o altă părere:
„Practic, în decembrie 1989, și în Ministerul Apărării Naționale și în Ministerul de Interne au apărut primele cozi de topor ale puterii de la Răsăritul Europei. Din fericire, pentru România, armata din acel moment, așa cum era, umilită de muncile agricole, în mine, pe șantierele canalelor Dunăre-Marea Neagră și Dunăre-București, neinstruită din rațiuni invocat economice, a dat dovadă că poate ține cârma țării într-un moment când președintele republicii socialiste, de atunci, fusese deposedat de putere, serviciile secrete se ascundeau, de voie/de nevoie, sub mantaua kaki, partidul comunist devenise pata, nedorită, pe biografia a patru milioane de conaționali, iar colac peste pupăză, la frontiera cu URSS și Ungaria, coloanele de camioane militare, pline cu soldați, așteptau – acesta este adevărul – permisiunea unor trădători de țară, de la București, ca să intre în România pentru a lichida…teroriștii.
Rândurile acestea nu sunt scrise după cărți deja tipărite, ci pornesc din experiențe personale, trăite în acele zile, ca jurnalist militar și din concluziile unor dialoguri pe care le-am purtat cu ofițeri ce au servit țara, în decembrie 1989, la cele două granițe menționate, cu mâna pe simple pistoale-mitralieră, socotind, ca simpli militari, câte ore, doar ore, nu zile, ar fi rezistat trupelor invadatoare, acolo, pe fâșia arată.”
Mădălin Hodor continuă:
„Tu însă aveai planul tău. Al tău și al șefului tău, Ceaușescu. Aveați nevoie de „agenți” și „diversioniști”, de „turiști sovietici” și de „agresiuni externe”, de amenințări cu „dezmembrarea României” și de „complotul marilor puteri” pentru a aduce țara în stare de război. Pentru că era singurul mod în care mai puteați să rezistați tăvălugului istoriei, care venea peste voi și peste regimul vostru decrepit. Declarând stare de război și împușcând oameni. Și asta ați și făcut. Împreună.”
Mădălin Hodor este un istoric ”purist” al revoluției române. Dar în munca de cercetare a evenimentelor nu poți eluda zecile de cărți și documente care spun contrariul. Întrebare: astăzi există amenințări cu „dezmembrarea României”?
Un fost demnitar sovietic 
Uite, de pildă, cu ce se ocupă o instituție fundamentală a Revoluției Române:
„Marți, 14 martie 2017, la sediul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, a avut loc ședința Consiliului Științific al IRRD, condusă de prof. univ. dr. Ion Calafeteanu, vicepreședintele Consiliului… În intervențiile lor, membrii Consiliului au recomandat să fie aprofundate și temele de interes pentru opinia publică și, să fie elucidate unele informații sau afirmații care apar în presă fără suport documentar… Lectorul univ. dr. Alexandru Murad Mironov a precizat că a participat la o reuniune la care a fost prezent și Valerii Mușatov, înalt demnitar sovietic, în 1989. Acesta a afirmat că ambasadorul Teajelnikov a fost schimbat din funcție pentru că și-a luat angajamente neautorizate față de noile autorități române, legate de o intervenție militară. Cei prezenți la întâlnirea respectivă l-au contrazis pe fostul lider sovietic.”
I-auziți, domnule Mădălin Hodor, ce se dezbate la Institutul Revoluției?!
Operațiunea „Trandafirul” 
Nu vreau să mai citez din articolul-pamflet care amestecă radical neadevăruri cu omisiuni și din care reiese că Armata a fost bună și Securitatea rea, că Securitatea a început tragerea la Timișoara și Armata „dădea din colț în colț”.
Cea mai oribilă soluție a Miliției, a lui Postelnicu și a Elenei Ceaușescu, arderea cadavrelor din morga Spitalului Județean este pusă de domnul Mădălin Hodor tot în spatele lui Iulian Vlad. Chiar dacă procurorul militar Dan Voinea a instrumentat și a închis ”Operațiunea Trandafirul” încă din 1990, fără a-l inculpa pe șeful Securității.
Altă enigmă a evenimentelor, pe care domnul istoric Hodor o rezolvă este prezența a 40 de luptători în trening (generalul Nicolae Militaru scrie că 80) la Sibiu:
„Tu i-ai trimis cu avionul, la solicitarea lui Postelnicu, pe cei 40 de uslași în trening să-l apere pe Nicușor la Sibiu. Ați spus după aceea, ba că erau omniprezenții „turiști sovietici”, ba că erau „cercetași de la DIA”. Dar nu erau. Erau de la USLA și tu știai asta, pentru că erau băieții tăi de suflet… Revenind la cei pe care i-ai trimis atunci la Sibiu, să știi că și-au făcut și acolo datoria. La Sibiu a fost măcel.”
Alții spun că erau de cercetare diversiune de pe lângă Direcția de Informații a Armatei. Nu a ieșit nicio dovadă până acum. Și de ce să fi fost primiți și cazați 40 (80) de uslași în Școala Militară (a Armatei!) condusă de colonelul Aurel Dragomir?!, istoricul cercetător nu ne spune. Și nu aduce nicio dovadă în acest sens.
Diversiunea cu televizorul 
Mădălin Hodor continuă:
„Dar nu e nevoie să te întreb. Pentru că știu că, de fapt, și asta este o minciună sfruntată și că nici prin gând nu ți-a trecut să dai vreun ordin în acele momente.”
Ordinul de deschidere a porților de la TVR a fost dat în jurul orei 11.00. Președintele de atunci al televiziunii, Petre Constantin, speriat, a sunat înapoi la generalul Iulian Vlad ca să confirme încă o dată.
Mădălin Hodor continuă:
„În acele momente ai vrut să fugi împreună cu șeful tău, Nicolae Ceaușescu, și ți-ai lăsat oamenii de izbeliște să se descurce cum pot. … Tu ai urcat cu soții Ceaușescu spre acoperișul unde vă aștepta elicopterul și, pentru că ascensorul s-a blocat din cauza supraîncărcării, s-au dispensat scurt de prezența ta.”
Stenogramă a audierii în fața Comisiei de cercetare a evenimentelor a lui Florian Raț – aghiotant (16 nov 1995):
„Era ora aproximativ 11,45 am urcat în lift și erau El. și N. Ceaușescu, Rusu Marian și eu ca să ajungem la etajul 6 unde aterizase elicopterul…”
Stenogramă a audierii în fața Comisiei de cercetare a evenimentelor a lui Aurel David – aghiotant (10 mai 1994):
„…în liftul pe care l-am blocat eu au intrat Dincă, Emil Bobu, un coleg de-al meu, căpitanul Dărămuș Victor, după care am intrat eu și după mine a venit căpitanul Rusu Marian, aghiotantul Elenei Ceaușescu. N-am apucat să închidem ușa pentru a pleca cu liftul, pentru că, din spate au venit Tudor Postelnicu și generalul Iulian Vlad. Au intrat în lift și, în momentul în care au apăsat pe buton, liftul n-a plecat. Eram prea multe persoane. Toți s-au uitat la noi, la ofițeri și am fost nevoit eu să ies din lift. Iar s-a apăsat pe buton, liftul nu a plecat și a fost nevoit și căpitanul Rusu Marian să iasă din lift.”
Poate sunt eu chițibușar, dar, repet, când ești jurnalist sau istoric trebuie să respecți adevărul și cuvântul scris. Iulian Vlad nu a fost în același lift cu Ceaușescu. De ce să spui asta?
Mădălin Hodor continuă:
„Adică tu, Stănculescu și Gușă. Comandamentul Militar al Revoluției. De ce? Păi voi aveați nevoie de un nou dușman extern, ca să vă erijați în salvatorii Revoluției și să scăpați de răspunderea pe care o aveați pentru represiunea dinainte de 22 decembrie 1989. Pompierii-piromani. Le-ați împuiat capul tuturor cu teroriști arabi, comandouri ale lui Ceaușescu și baze subterane de elicoptere, ați pus oamenii voștri să sune la Televiziune și să anunțe otrăvirea apei, bombe și coloane blindate, ca să nu aibă nimeni timp să vă întrebe ce ați făcut până atunci. V-ați negociat supraviețuirea. Pe noi nu ne-a costat decât câteva sute de morți și câteva mii de răniți în plus.”
Amestecul inteligent între cei trei generali, tochitura asta istorică este ridicolă. Adică cei care au transformat securiștii în teroriști pe televiziune sunt tot de la Securitate? Sau de la Armată? Sau și și?
Adică cei trei redactori ai televiziunii sunt ai Securității?
Cei care spun asta?!:
„Teodor Brateș: Televiziunea este încercuită de acești bandiți, de grupuri răzlețe. Televiziunea este în pericol! Cerem urgent armata să intervină! Nu mai este timp de pierdut! Dați ordinele corespunzătoare așa cum v-ați angajat în fața poporului!
Victor Ionescu: Ostași, folosiți armele pe care le aveți în dotare fără a aștepta neapărat această dezlegare formală. Poporul vă dă acum ordine! Nu așteptați numai de la niște comandanți, poate prea limitați în limitele impuse atâția ani de dictatură. Să ne apărăm cu ceea ce avem la îndemână!
George Marinescu: Utilizați toate forțele! Tot armamentul, toată muniția!”
Aduceți de urgență ajutoare!
Victor Ionescu: Există aruncătoare de grenade care nu au fost puse în acțiune! Să intre…
Teodor Brateș: Să intre tancurile și să dărâme clădirile în care se află acești cri­minali! Să se acționeze cu toată fer­mi­tatea, nu mai este timp de pierdut!”
(Televiziunea Română, 23 decembrie 1989)
Dosarul morții lui Trosca 
Dar cea mai groasă manipulare este acuza că de vină pentru moartea lui Trosca este, în locul generalului Nicolae Militaru, Iulian Vlad.
În articolele din februarie-aprilie 2016 (link – http://revista22online.ro/70251894/asasinarea-lui-trosca-i-misterele-uslailor-ucii-la-revoluie.html), Mădălin Hodor îl acuza doar pe colonelul Ardeleanu. Astăzi îl adaugă și pe generalul Iulian Vlad.
Mădălin Hodor:
„Gheorghe Trosca, șeful de stat major de la USLA, care a murit împreună cu prietenul lui Eugen Cotună și cu alți cinci uslași la MApN în noaptea de 23-24 decembrie 1989. Știu că deja le-ai povestit prietenilor tăi cât de îndurerat ești de moartea lui și cât de nenorocit a fost „KGB-istul” ăla de Militaru, care i-a asasinat cu sânge rece. Pentru că, nu-i așa, despre asta a fost vorba. Tu și securiștii tăi ați fost în decembrie 1989 victimele unui complot KGB-ist. Dacă ai putut să spui asta până în 22 decembrie, ce te-ar fi împiedicat s-o afirmi după aceea? Păi nu ai făcut decât să te ții de povestea ta și a lui Ceaușescu din 17 decembrie. N-ai schimbat nicio virgulă.”
Sunt nevoit să reiau un fragment din articolul meu de anul trecut:
„Iată o probă din chiar revista 22, 6 mai 2002: Întrebat dacă Militaru era agent so­vietic, Silviu Brucan, eminența cenușie a FSN, declara:
 „…majoritatea generalilor ro­mâni din perioada aceea și-au făcut școala la Moscova. În ce-l privește pe Militaru, cred că era într-adevăr foarte aproa­pe de serviciile secrete. Dar ce m-a interesat pe mine era poziția lui îm­po­triva lui Ceaușescu, pentru că partea so­vietică începuse și ea să fie împotriva lui Ceaușescu. Iar Militaru a mers pe linia asta, îmbinând și trecutul lui de om al serviciului militar sovietic – GRU – cu poziția anti-Ceaușescu”.
Mădălin Hodor către Iulian Vlad:
„Dar de ce nu le-ai spus, de exemplu, că Trosca te-a căutat pe tine în acea noapte la MApN? Da, pe tine, nu pe Militaru. Bleorț, celălalt adjunct de la USLA, l-a auzit pe stație, imediat după ce tancul a tras prima rafală asupra lor, încercând să-l contacteze pe „80″. A declarat asta în fața procurorilor militari, dar ei nu aveau idee ce e chestia asta cu „80″.”
Indicativul generalului Vlad 
Domnule Mădălin Hodor, ați aflat indicativul pentru stație al lui Iulian Vlad: „80”. Dar credeți că odată ajuns la M.Ap.N., în seara lui 23 decembrie, Iulian Vlad a și primit o stație de emisie-recepție? Un telefon TO? Sau a fost adus mai aproape pentru a fi supravegheat mai ușor? Apoi, există mărturia unui supraviețuitor din acel ABI, Constantin Isac (parola ”Ionescu”) de lângă Trosca, care depune mărturie că nu s-a vorbit vreodată de indicativul „80”.
Ba, mai mult, arbitru de judo fiind, a fost la Iași în acel decembrie 1989, depune mărturie că toți judoka (din toate structurile militare, cei mai pregătiți oameni) au primit trei zile liber după manifestarea de la Iași.
Mădălin Hodor:
„Știu sigur, pentru că am găsit în arhivă tabelul cu distribuția indicativelor de stație a tuturor șefilor Ministerului de Interne întocmit pentru situațiile de alarmă. Ca să vă poată găsi oriunde și oricând și ca să puteți comunica între voi pe frecvențe rezervate. Logic, de altfel. Deci Trosca, care știa și el indicativul, te-a căutat pe tine în timp ce asupra lui începuse să se tragă. De ce? Ca să-i oprești pe cei de la MApN și să-l salvezi, normal. Pentru că și-a dat seama că planul tău și a lui Ardeleanu, oricare ar fi fost el, a eșuat și el o să plătească pentru asta.”
Ar fi degradant să răspund oricărei ma­nipulări a domnului M. Hodor, care știe, ia­tă, foarte multe lucruri despre „in­ci­den­tul” de la MApN din 23/24 decembrie 1989. Gheorghe Trosca, mai grăsuț, nu avea un combinezon de luptă. De altfel, un șef de stat major care primește o ase­menea misiune, să împresureze blocurile dimprejurul MApN din Drumul Taberei cu 600 de luptători împotriva unor teroriști, ca orice om cu mintea la el, vine să lă­mu­rească misiunea și ordinul cu cei care l-au dat.
„Brucan ți-ar fi luat gâtul” 
Mădălin Hodor:
„Care era planul vostru? Păi să scăpați voi. Tu și Ardeleanu. Conducerea CFSN se trezise puțin că poate nu sunteți așa de loiali Revoluției cum susțineați și a început să vă suspecteze. Pe Ardeleanu l-au luat la întrebări despre uslașii care tot apăreau prin oraș, deși el jura că sunt toți în unitate, iar pe tine, pe Stănculescu și pe Gușă v-au înlocuit de la comandă. Ți-ai dat seama că te bănuiesc. Brucan ți-ar fi luat gâtul imediat, dar Iliescu, fricos cum îl știi, nu vroia încă să se pună rău cu voi.”
Istoricul Mădălin Hodor joacă aici un snooker de mare clasă. Acuzându-l pe Vlad de moartea lui Trosca, îi acuză și pe uslași că doreau să intre în Ministerul Apărării Naționale ca să lichideze noul grup CFSN. Frumoasă lovitură. Și e independent! Și curajos! Îl face fricos pe Ion Iliescu!
Una, că nu existau 600 de luptători ai USLA, apoi, nu poți strânge ca în chingă blocurile dimprejurul MApN, fără să sta­bi­lești cu cei de pe partea cealaltă, apă­ră­torii MApN, că nu vii cumva și împotriva lor. Deci un sistem de parole și recu­noaș­teri inerente oricărei aplicații. La ordinul primit, de a veni cu 600 de uslași îm­po­triva teroriștilor, orice șef de stat major, orice luptător cu bun-simț militar vine în recunoaștere și în stabilirea situației din teren. Da, cred că vroia să intre în MApN, „să facă o escală” și să stabilească inamic, hărți, parole, conlucrare etc. Pentru că erau profesioniști.
Mădălin Hodor:
„Știu că ați spus că este ridicol ca cineva să-și imagineze că uslașii cu două ABI-uri puteau să atace ministerul apărat de atâtea tancuri, atâția militari etc. Aparent așa este. Dar, dacă citești ordinele de zi pe unitate ale USLA și vezi că oamenii lui Trosca făceau trageri în fiecare zi, 365 de zile pe an, cu toate tipurile de armament, că simulările lor prevedeau situații de pătrundere în obiective puternic apărate, că Trosca însuși se ocupa de conceperea și desfășurarea unor astfel de exerciții, că deghizarea în uniforme MApN, ale Gărzilor Patriotice sau Miliției era rutină, îți mai schimbi părerea. Mai ales când știi că militarii în termen ai MApN abia dacă trăgeau trei cartușe și apoi erau trimiși restul stagiului militar la porumb. A fost un miracol că nu s-au împușcat toți singuri în decembrie 1989. Da. Uslașii lui Trosca ar fi putut, dacă li se ordona, să intre în MApN. Dar nici tu și nici Ardeleanu nu mai puteați să-i dați un astfel de ordin și, în general, nici să-i spuneți ce să facă. Erați izolați. Iar Trosca a murit din cauza voastră.”
Sunt aberante declarațiile lui Nic­o­lae Militaru și ale lui Silviu Bru­can, care atestă faptul că au ce­rut, prin ordin, capacitarea a 600 de uslași care să atace blo­curile dimprejur și să anihileze teroriștii, iar Trosca, dimpotrivă, a venit cu 11 oa­meni care să îi atace pe ei în minister și să-i omoare, în prezența apărătorilor mi­nisterului: 2.137 de militari, 63 de tancuri, 49 de TAB-uri și două baterii de an­ti­ae­ria­nă. Precum și a parașutiștilor de cerce­tare-diversiune de la Buzău, conduși de Gheorghe Truțulescu, specialiști în lupta de gherilă urbană, dar nefolosiți inex­pli­ca­bil în acest război împotriva ”teroriștilor”.
Mărturia lui Silviu Brucan 
Și pentru că ați adus vorba de Silviu Brucan, vă propun un interviu video și audio din arhiva personală despre acest subiect, ca să înțelegem cum se pot întâlni spiritual un istoric tânăr și un bătrân asasin:
Silviu Brucan: Eu am fost in biroul lui Militaru, ca ministru al apărării naționale, noi eram toți acolo și el era ministru, el a convocat la el pe șeful USLA… Pe colonelul Ardeleanu, și era de față și generalul Vlad Iulian. Eu am asistat la această scenă. Și Militaru le-a cerut și le-a spus:
„Voi aveți vreo 600 de oameni bine pregătiți pentru asemenea lucruri, ar fi pentru voi foarte ușor să înconjurați toată regiunea asta din jurul M.Ap.N, și să scotociți acolo și să-i scoateți pe ăia care trag în minister, că se auzeau și atunci, zgomotul făcut de gloanțe… și a rămas că Ardeleanu pleacă să organizeze o încercuire a întregii regiuni pentru a o scotoci și a scoate pe cei care trăgeau în minister.
Cornel Mihalache: Și Ardeleanu a trimis 11 oameni.
SB: În loc să facă treaba asta, Ardeleanu a plecat și a trimis misiunea Trosca.
CM: 3 ABI-uri și 11 oameni.
SB: Care aveau o sarcină foarte suspectă, care s-au apropiat de intrarea M.Ap.N, pe întuneric, ce avea să caute acolo, nu s-a lămurit nici în momentul de față. În orice caz, în loc să execute ordinul ministrului, al lui Militaru, a făcut exact invers. Pentru că, după părerea mea, misiunea unității asta a lui Trosca era să ne lichideze pe noi, pe noi, conducerea FSN. De ce s-au apropiat ei pe întuneric de intrarea M.Ap.N.? Ca să pătrundă în minister… altă explicație…
CM: Alți analiști spun că Trosca l-ar fi urmărit informativ pe generalul Militaru cu ani înainte, ca presupus kgbist,
SB: Da.
CM: Și că a fost de fapt nu un fel de răzbunare, ci de ascundere a celor care știau mai multe despre parte din noua conducere a FSN.
SB: Bine, asta e o chestie, de informație, dezinformare și așa mai departe. Dar ce căuta această unitate în fața ministerului…
CM: Ei ai spus că au primit ordin…
SB: Sigur că au primit ordin, au primit ordin  de la Ardeleanu, și poate și de la Vlad Iulian.
CM: Mai sunt încă supraviețuitori dintre ei, sunt 5 supraviețuitori.
SB: Ei și, te aștepți să spună adevărul? Nu cred.
CM: Eu nu mă mai aștept să spună adevărul nimeni acum.
SB: Nu cred că ar putea ei să spună în momentul de față că au fost trimiși de Ardeleanu și de Vlad Iulian ca să lichideze conducerea FSN-ului, nu putea să spună așa ceva, pentru că s-ar incrimina singuri.
CM: Ei spun că gen Militaru a chemat această unitate, să apere și să scotocească blocurile dimprejur. Scrie și în Cartea albă a armatei.
SB: Și atunci de ce s-au apropiat de intrarea ministerului?
CM: Pentru că trebuiau să primească niște…
SB: În loc să scotocească casele dimprejur au vrut să intre în minister.
CM: După ce au stat jumătate de oră pe loc.
SB: În schimb, n-au întreprins nici o acțiune de scotocire a caselor din jurul M.Ap.N, pentru că s-a tras și în ziua aceea, și a doua, și a treia zi. Misiunea pe care a primit-o Ardeleanu de la generalul Militaru n-a fost efectuată. Dimpotrivă, el a trimis această grupă de comando. Am fost de față cu Militaru când i-a cerut colonelului Ardeleanu scotocirea caselor.
„Domnul istoric s-a înregimentat” 
Ca să înțelegem mai bine de ce l-am numit pe tânărul Mădălin Hodor ”străveziu” vă aduc la cunoștință următoarele:
Datorită faptului că a semnat, alături de istoricul Adrian Niculescu propunerea unei legi care să condamne negarea Revoluției din 1989, acesta l-a recompensat:
„Marți, 14 martie 2017, la sediul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, a avut loc ședința Consiliului Științific al IRRD, condusă de prof. univ. dr. Ion Calafeteanu, vicepreședintele Consiliului. La ședință au participat 14 membri ai Consiliului științific, ședința fiind statutară și s-a desfășurat în prezența directorului general al Institutului, Claudiu Iordache.
Prof. univ. dr. Ion Calafeteanu a propus cooptarea în Consiliul Științific, a unor membri noi: Mădălin Hodor (consilier superior CNSAS). Toate documentele propuse discuțiilor, precum și sugestiile membrilor Consiliului, au fost aprobate în unanimitate.” Nr 68 Caietele Revoluției IRRD.ro
Domnul istoric s-a înregimentat. Nu mai e liber. Nu mai e nimic de comentat.”
Surse: EvZ /.AN
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 8622
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

IULIAN VLAD cu oistea in gard :Adio, bătrâne asasin!  Empty Re: IULIAN VLAD cu oistea in gard :Adio, bătrâne asasin!

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum