[rezolvat]Țară de vite! (I-V)

Scris de **Admin** Vin Oct 13, 2017 1:35 am

Ca să nu fiu acuzat de plagiat, precizez de la bun început că acest titlu a fost folosit de Marian Nazat pentru articolul său publicat in Jurnalul Național din 3 sept. 2010. Am reținut titlul întrucît în conținutul articolului este preluat un citat din cartea mea (…Fiindcă, vorba lui Dan Cristian Ionescu, „Cel mai mare pericol pentru sănătatea şi viaţa oamenilor este stresul, iar cel mai important factor de stres este statul. Statul, cel care controlează tot mai mult viaţa cetăţenilor, care le impune obligaţii noi şi le restrânge drepturile lor naturale, care creează nedreptate, care îi jefuieşte, îi umileşte şi îi chinuie”. Neîndoielnic, autorul cărţii samizdat „Codul lui Lucifer” are dreptate în încercarea de a surprinde esenţa principalei surse a dezintegrării româneşti.)

Mi-am amintit de acest titlu, gîndindu-mă la poporul meu.

*

Odată cu intrarea noastră în rîndul așa-ziselor țări „civilizate”, am devenit și noi o țară de vite. Desigur, la naștere, românii încă primesc un nume, ca să știm cum să ne strigăm între noi, dar pentru stat sîntem niște vite identificate printr-un număr reprezentat de CNP. Este bine că cel puțin deocamdată, nu sîntem obligați să purtăm la urechi crotalii pe care să fie stanțat CNP-ul. Și este bine că putînd fi localizați prin telefonul mobil sau prin GPS, nu sîntem obligați să purtăm la gît talăngi personalizate, ca să se știe în orice moment unde sîntem.

În decembrie 1989, cineva scrisese la Piața Romană „ne-am luat rația de libertate”. A fost ultima noastră rație de libertate. Apoi, am început treptat să pierdem tot mai multe drepturi și libertăți, să fim împovărați cu totul felul de noi obligații. Controlul asupra noastră a ajuns total, cu mult peste nivelul celui de pînă în 1989, imbecilizarea tineretului ne apropie și din acest punct de vedere de țările „civilizate”. Ni se explică, precum unor copii tîmpiți, că aceste restrîngeri de drepturi și libertăți, aceste noi îndatoriri, sînt în interesul nostru, pentru binele nostru, pentru siguranța noastră, sînt necesare pentru a lupta împotriva terorismului. Dar, concomitent, acceptăm în țară (și în UE) potențiali teroriști.

Cu excepția bolșevismului și nazismului, niciodată serviciile secrete nu au avut drepturi, atribuții și privilegii atît de mari ca astăzi, niciodată nu au beneficiat ca acum de toate cuceririle științei și tehnicii, dintre care pe unele nici măcar nu le cunoaștem.

Interceptarea convorbirilor telefonice, interceptările ambientale, verificarea mail-urilor, verificarea site-urilor de internet accesate, sateliții de supraveghere, dronele, camerele de supraveghere interioare sau exterioare, microtehnica plasată în locuințe ori clădiri publice, dispozitivele de detectare a metalelor ori percheziții corporale la intrarea în unele instituții, verificarea cumpărăturilor plătite prin card, controlul sumelor depuse ori retrase din bancă și atîtea altele, depășesc cu mult imaginația lui George Orwell din cartea sa (scrisă în 1947), considerată pînă de curînd de ficțiune, „1984” (iar conducătorii Europei și ai României ne duc cu gîndul la o altă carte a lui Orwell, „Ferma animalelor”). Europa începe să semene cu un continent cu jumătate de miliard de teroriști. Dar europenii simpli nu își dau seama că pe adevărații teroriști îi poți găsi în palatele de reședință ale conducătorilor statelor OTAN (NATO).

Cît de real este în România pericolul terorist? Iar dacă este real, aceasta se întîmplă fiindcă pe unii i-a mîncat undeva să sprijinim direct OTAN înainte de aderare, după care să și aderăm. O vorbă spune: „prietenul dușmanului meu este dușmanul meu” – ne-am împrietenit cu SUA și astfel multe țări arabe ne privesc ca pe dușmani.

Dar chiar dacă acest pericol este real, justifică faptul că serviciile noastre secrete (mult supradimensionate față de cele de pe vremea lui Ceaușescu) se ocupă numai de terorism? Pe vremea lui Ceaușescu nu toți securiștii se ocupau cu poliția politică și apărarea dictaturii – cei mai mulți urmăreau spionii sau apărau economia națională de sabotaje, corupție, jafuri (în vara anului 1990, Măgureanu i-a trecut în rezervă pe toți care aveau experiență înlocuindu-i în general cu oameni fără pregătire și fără experiență, dintre care foarte mulți nu au dobîndit nici una și nici alta chiar dacă au ajuns generali la mai puțin de 40 de ani și s-au pensionat cu pensii de mii de euro lunar după ce au depășit această vîrstă), pe vremea lui Ceaușescu lucrătorii DIE erau spionii care apărau interesele României în țările în care erau trimiși (în 1992, ajuns în fruntea SIE – noua denumire – Ioan Talpeș a desființat cele mai importante rețele pe care le aveam, cele din SUA și Germania), pe vremea lui Ceaușescu, USLA era unitatea specială de luptă antiteroristă și erau o mînă de oameni, cei mai buni fiind uciși din ordinul gen. Nicolae Militaru, cel racolat de KGB și pus de Ion Iliescu în fruntea M.Ap.N. (astăzi, parcă toate zecile de mii de lucrători din serviciile secrete ar fi cu toții uslași).

SRI avea în decursul timpului multe de făcut, dar nu a făcut nimic din toate acestea. De pildă, ar fi trebuit să afle cine i-a dat lui Frank Timiș hărțile secrete cu zăcămintele aurifere ale României, cine a dat multor altora alte hărți secrete cu bogățiile subsolului țării, cum a vîndut pe cont propriu Radu Berceanu (presa susține că a primit 6 mil. $) unei firme israeliene planurile avionului IAR 109 proiectat de Uzina de avioane Craiova, în general SRI trebuia să combată distrugerea economiei României. Dar nu a făcut-o. S-au mulțumit doar să strîngă stele pe umeri și bani în cont.

Acum, mai este o problemă, o mare problemă legată de secretul pe care lucrătorii SRI trebuie să îl respecte cu strictețe. Eu nu știu conținutul jurămîntului pe care îl depun ofițerii SRI, dar nu cred că jură credință mafiei și trădătorilor de țară ci, probabil, patriei și poporului român. Și atunci, cînd vezi că șefii rup și aruncă la coșul de gunoi rapoartele și informările despre distrugerea României, nu crezi că este de datoria ta ca prin toate metodele posibile și toate canalele pe care le ai, să aduci la cunoștința poporului căruia i-ai jurat credință cum este jefuit, cum este distrus? Oare nu este Constituția mai presus de toate, mai presus de orice lege? Cînd șefii încalcă Constituția, te poți ascunde în spatele secretului de servici?

Și SIE mănîncă banii degeaba, se țin doar de chefuri prin capitalele în care își primesc sinecura și își văd de propriile afaceri. Ar fi trebuit să informeze asupra bonității pretinșilor mari investitori, dar nu a făcut-o. Dacă ar fi făcut-o, ARO Cîmpulung Muscel ar fi putut să continue exportul pe 5 continente, combinatele siderurgice Reșița și Oțelul Roșu nu și-ar fi intrerupt activitatea și … mă opresc, mai sînt sute de exemple.

Cîinii de pază ai dictaturii (fiindcă noi trăim o dictatură așa zis democratică, în care o gașcă ineptă de trădători, corupți, nepricepuți și nepăsători la problemele țării, repartizați în partide aparent opuse, a ajuns să reprezinte alternativa la guvernare) sînt cei mai bine plătiți din țară. Fiindcă cei mai bine plătiți nu sînt cei care ne asigură hrana, cei care ne asigură educația, cei care ne asigură sănătatea. Cei mai bine plătiți sînt judecătorii, procurorii, cei din serviciile secrete, armata, jandarmeria.

*

Mai există oare în lume vreo altă țară în care marii Eroi ai Neamului să fie ori necunoscuți, ori interziși? Cîți dintre tinerii de azi știu adevărul despre legionari? Cîți dintre tinerii de azi știu despre luptătorii din munți? Cîți dintre tinerii de astăzi știu despre sacrificiul suprem de care au dat dovadă Liviu Corneliu Babeș, Călin Nemeș, Radu Chesaru? Respect jertfele lor, dar s-au dovedit inutile. Liviu Corneliu Babeș și-a dat foc în martie 1989 pe pîrtia Bradu din Poiana Brașov pentru a atrage atenția Occidentului asupra situației din România – dar Occidentul știa foarte bine, de cîțiva ani plănuia înlăturarea lui Ceaușescu, însă nu spre binele nostru, ci pentru înrobirea țării. Ceilalți doi, bravi luptători în decembrie (iar ultimul și fondator în 1989 al organizaței clandestine „Vulturul Brîncovenesc”), scîrbiți de nedreptate și de conducătorii statului român, trădători, corupți, nepricepuți și nepăsători, au ales să se sinucidă în semn de protest – eu socotesc însă că era mult mai bine să continue lupta lor curajoasă spre binele țării.

Țară de vite! Dar oare cine sînt vitele? Cei care au plecat? Cei care au rămas? Și unii și alții?

Exodul forțat al românilor a început la mijlocul lui iunie 1990, cînd în urma diversiunilor din 13 iunie, Ion Iliescu a obținut singurul lui cîștig: în urma prigoanei dezlănțuite împotriva lor, mulți dintre luptătorii din decembrie și dintre ceilalți participanți la fenomenul Piața Universității extins în toată țara, rămași fără speranță, au părăsit țara. Au fost mulți, nu știu cîți la nivelul țării, dar numai eu știu destui. Au plecat fiindcă ei sperau în ajutorul Occidentului, care a fost exact ca cel dat rezistenței din munți în anii ’40-’50 – adică nul. Iliescu a scăpat de cei mai vehemenți, mai curajoși, mai periculoși contestatari ai săi. Nu îmi aduc aminte ca vreun stat democratic să fi criticat derapajele totalitare ale lui Iliescu și Roman.

Apoi au venit valurile mari ale plecărilor. Distrugerea economiei naționale a avut două efecte importante: pe de-o parte posibilitatea ca aceasta să fie împărțită (și jefuită) între mafioții români și companiile occidentale, iar pe de-altă parte milioane de români, tineri, în putere, au ales calea străinătății ca să își cîștige pîinea.

De ani de zile, salvarea României nu putea fi decît o revoluție adevărată. Dar cei care ar fi putut să o facă, acum slugăresc în străinătate, iar cei care ar fi trebuit să fie în fruntea lor, ori s-au sinucis ori, dezgustați, s-au retras.

Mai sînt multe de spus, dar hai să luăm o pauză, să îmi trag și eu puțin sufletul și poate reușesc să mănînc.

Dan Cristian IONESCU

Scris de **Admin** Vin Oct 13, 2017 1:36 am

Cînd am terminat prima parte (Țară de vite! (I)), în care mă referisem sumar și la serviciile secrete, nu aveam de gînd să revin asupra acestora. S-a întîmplat însă că am aflat cu mare întîrziere și cu întristare de moartea, la sfîrșitul anului trecut, a fostului căpitan SRI Constantin Bucur, cel care în anul 1996 a denunțat public faptul că SRI interceptează neautorizat convorbirile unor persoane publice considerate periculoase pentru sistem. A fost trimis în judecată și, la capătul unui proces în care actele solicitate ca probe în apararea sa nu au fost desecretizate, a fost condamnat – o altă pată rușinoasă pe obrazul justiției române. Cu mare întîrziere, în 2015, i s-a făcut dreptate la CEDO, astfel încît în 2016 și instanța română a fost nevoită să îl achite – după cîteva luni, a murit. A murit sărac, cu o pensie mizeră.

Am restructurat planul inițial pentru cea de-a doua parte a articolului, întrucît mi-am dat seama că am fost prea blînd cu Virgil Măgureanu.

În decursul timpului am mai scris despre servicii, iar un articol a fost dedicat exclusiv acestora (http://ioncoja.ro/aveam-prieteni-din-noul-sri-si-noua-um-0215-care-imi-spuneau-cum-sefii-lor-arunca-la-cos-rapoartele-lor/).

Am scris în decursul timpului și despre Măgureanu, despre cum în iunie 1990 serviciul condus de el a întocmit listele cu cei care trebuiau arestați întrucît luptau, democratic, împotriva regimului Iliescu; despre faptul că în vara aceluiași an a trecut în rezerva ofițerii superiori din SRI, adică pe cei care aveau cea mai multă experiență; despre vila de lux (peste 1.000 m.p. suprafață construită) pe care și-a ridicat-o la Giurtelecul Hododului fără ca veniturile sale să poată justifica costul enorm. Constantin Bucur a arătat că acest conac a fost construit fără plată de oameni de afaceri șantajați de Măgureanu, iar surse din aceeași instituție declară că gresia și faianța montate la vilă au fost furate de la SRI – mai exact, atunci cînd s-a construit la Grădiștea hotelul SRI, Măgureanu s-a dus personal să aleagă gresia și faianța, după gustul său, parte din aceasta luînd drumul Giurtelecului. De altfel, după ce am dobîndit și noi acces la Internet, au apărut multe articole pe această temă. Îmi pare rău că bunul meu prieten Samoilă (Ilă) Joarză (Dumnezeu să îl ierte!), procuror militar, ajuns general de justiție, un ardelean cinstit și corect, așa cum îl știam eu, l-a scos pe Măgureanu basma curată.

Deci, mă întorc la Măgureanu. Născut cu numele de Imre Asztalos, a lucrat o perioadă în securitate, dar spre sfîrșitul anilor ’80 este racolat de KGB intrînd în grupul de conspiratori împotriva lui Ceaușescu. Întrucît Iliescu avea mare încredere în KGB-iștii lui, într-un mod firesc am putea spune, Virgil Măgureanu a ajuns șeful celui mai important serviciu de informații din România.

Și acum haideți să vă spun care este, din punctul meu de vedere, cel mai mare păcat al lui Măgureanu, care îl face în mod direct vinovat de distrugerea economiei țării – el a desființat principiul muncii în obiectiv. Cine crede că cei 15.000 de lucrători din securitate se ocupau cu toții numai să intercepteze convorbirile telefonice, să-i urmărească și să-i bată pe cei care ascultau Europa Liberă sau spuneau bancuri cu Ceaușescu, se înșeală. Mii de ofițeri de securitate aveau ca sarcină de servici să supravegheze obiectivele economice și, în raport de specificul acestora (siderurgie, petrochimie, construcții de mașini, medicamente, industrie alimentară, etc.) fie erau absolvenți ai unei facultăți de resort, fie primeau o pregătire ulterioară de specialitate. Aceștia supravegheau obiectivul pentru a-l apăra de sabotaje, de furturi, de o administrare proastă.

Din momentul în care Măgureanu a desființat acest principiu, întreprinderile românești au rămas orfane, au putut să fie devalizate și jefuite în voie (îmi aduc aminte de un caz exemplu pentru distrugerea economiei naționale, pentru îmbogățirea directorului: în anul 1995, un director de întreprindere din domeniul energetic a achiziționat utilaje nou-nouțe pe care le-a vîndut imediat la preț de fier vechi firmei private cu același obiect de activitate pe care o înființase, după care, nu mai țin minte dacă a demisionat sau s-a pensionat, dar a plecat cu utilajele și cu clienții).

Nu pot să mă pronunț asupra unor suspiciuni de corupție aduse de presă lui Măgureanu întrucît nu am fost interesat să le verific, dar pe pagina lui wikipedia o parte dintre acestea sînt menționate („A fost suspectat că a fost omul din umbră în marile scandaluri de corupție – Eurocolumna, afacerile cu petrol, Țigareta I și Țigareta II, Bastos, Porțelanul, Megapower și Vila de la Giurtelec”).

Și după cum se știe, foarte multe alte acuzații i-au fost aduse de fosta sa noră, Alina Petre – nu or fi chiar toate false.

Revenit la putere în anul 2000, Ion Iliescu numește în fruntea SRI un alt racolat de sovietici, pe răposatul Alexandru Radu Timofte, recrutat de GRU încă de pe cînd era ofițer activ în armata română. Cum șade bine unui trădător, Ion Iliescu i-a acordat în anul 2002 ordinul Steaua României în grad de cavaler.

Despre generalul Mihail Florian Coldea, am auzit unele lucruri care nu apar în biografia sa wikipedia. Le expun, menționînd că dacă nu sînt reale, îmi cer scuze. Mi s-a spus că după absolvirea liceului agricol (și nu exclusiv industrial, cum menționează wikipedia) s-a înscris la facultatea de construcții din Timișoara, unde a rămas repetent. Apoi a absolvit ANI, dar fără să își dea licența, absolvind astfel academia cu gradul de sergent major. Repet, dacă aceste informații nu sînt reale, îmi cer scuze – dar dacă sînt reale, este greu de înțeles cum a putut să ajungă general și, în două situații, sa conducă în calitate de director interimar SRI-ul.

Am tot vorbit despre ordinul „Steaua României”. Deși sub ochii lor economia țării a fost făcută praf, foștii directori ai SRI sînt abonați la acest ordin.

Nu am ce să-i reproșez lui Costin Georgescu, un om decent și bun specialist în domeniul lui de activitate (construcții hidrotehnice). Dar am ce să îi reproșez lui Emil Constantinescu. Eu înțeleg dorința fiecărui conducător de a se înconjura cu oameni de încredere (Costin Georgescu a fost membru în consiliul de conducere al fundației lui Constantinescu), dar pune, Doamne iartă-mă, omul potrivit la locul potrivit, să cunoască specificul activității, să știe despre ce este vorba în propoziție. Nu înțeleg pentru care merite Costin Georgescu a primit în anul 2000 ordinul „Steaua României” în rang de mare ofițer.

Despre alt director SRI decorat, am pomenit (Alexandru Radu Timofte).

Dar cel mai decorat dintr toți este George Cristian Maior. Decorat în 2002 de Ion Iliescu cu ordinul național „Serviciu credincios”, a primit apoi de la Traian Băsescu de trei ori „Steaua Romaniei” (2008 – în grad de cavaler, 2010 în grad de ofițer și 2013 în rang de comandor), iar în 2017 a primit de la CIA medalia „Earl Warren”. Nu vreau să spun ce părere mi-am făcut despre Maior cînd l-am auzit vorbind la TV (pe cînd aveam cablu), dar mă gîndesc uneori că Băsescu și-a bătut joc de SRI, iar Iohannis de americani. Desigur, cred că mă înșel.

În vara acestui an, în „Adevărul” a apărut un articol cu un titlu absolut imbecil, care ridică semen de întrebare asupra autorului (idiot sau manipulator?): „Curăţenia de vară la SRI. Iohannis a pensionat-o pe „Anaconda“, alături de alţi 10 generali SRI, unii avansaţi de Băsescu”. Cum adică. Iohannis a făcut curățenie la SRI? Idiotul (sau manipulatorul) chiar nu știa că generalii s-au îngrămădit să prindă ultimul tren ca să se pensioneze la puțin peste 40 de ani, cu pensii de cca. 4.000 de euro lunar, pentru ca apoi să se angajeze la privați ori să își deschidă propria afacere?

„Anaconda“ este fostul general SRI Elena Istode, numită în presă ca fiind „șefa acoperiților din … presă”! Tot presa pretinde că și-a dobîndit acest renume în timp ce urma cursurile de la Grădiștea pentru calități pe care nu le comentez întrucît nu am informații (și eu de mult nu mai cred ceea ce citesc în presă). Amanta unui alt general SRI care a cerut acum pensionarea, Sorin Gabriel Cozma, cel care a intrat în SRI și a promovat întrucît era căsătorit cu o nepoată a soției lui Virgil Măgureanu, pe care apoi a lăsat-o. Elena Istode, ceea care își petrecea vacanțele cu familia parlamentarului PSD infractor Cristian Rizea.

De altfel, politicienii infractori aveau întotdeauna ușa deschisă la sediul SRI, unde erau ca la ei acasă. Sebastian Ghiță, Elena Udrea, Dorin Cocoș (infractor și fără să fie politician, fiindcă se poate și așa) sînt doar cîteva exemple.

Pe internet poți afla multe lucruri interesante despre SRI și lucrătorii săi. Astazi, căutînd cu totul altceva, am dat întîmplător despre Camelia Butnaru, locotenent SRI, care după ce și-a părăsit iubitul în favoarea unui coleg de servici, a ieșit un mare scandal în urma căruia ex-ul a fost arestat. Nu știu care este adevărul, dar sms-urile prin care ea îî cerea ori sute de lei, ori sute de euro, ori să-i trimită la București un taxi să o ducă la el, în Moldova, pentru o noapte de sex, nu cred că puteau fi falsificate (http://www.ziare.com/piatra-neamt/stiri-actualitate/santaj-sexual-la-sri-5151739).

Vă mai mirați de ce a ajuns România în halul acesta? Priviți cine sînt cei care au fost însărcinați să o apere! Și întrebați-vă de ce trebuie permanent majorate alocațiile de la buget.

Există în parlament o comisie numită de control a SRI – în realitate, este o comisie controlată de SRI. În parlament, este o majoritate formată din acoperiți sau din șantajabili. Prin presa pe care o controlează, SRI promovează în timpul și în afara campaniilor electorale pe cei care îi poate controla în parlament – iar aceștia sînt corupți și/sau trădători de țară.

Această nenorocită de lege a secretului de stat ne împiedică să aflăm cine au fost și cine sînt trădătorii țării, ne împiedică să aflam multe încălcări ale Constituției. La umbra legii, trădătorii își fac nestingheriți treaba.

Încă mai sînt lucrători patrioți și cinstiți în SRI. Dar cîți or mai fi? Constantin Bucur a fost dat afară și condamnat. Alții au fost trecuți nejustificat în rezervă. În zilele noastre, fostul col. Ion Dedu a fost dat afară din SRI, și a început să vorbească. A început să vorbească, nu știu cît de obiectiv, și fostul col. SRI Daniel Dragomir (dar după ce a fost condamnat și el).

M-aș bucura dacă alți ofițeri (foști sau activi) SRI ar interveni prin comentarii, rectificînd sau completînd ceea ce am scris eu. Totul, spre binele României.

Acum, fiindcă mi-am răcorit sufletul, cred că mai am puțin drept la odihnă, după care voi continua cu alte aspecte.

Dan Cristian IONESCU

Scris de **Admin** Vin Oct 13, 2017 1:37 am