DESPRE OAMENII CARE TRĂIESC ÎN ROMÂNIA ȘI HALUCINANTELE LOR HÂRDAIE DE BALEGĂ!

Scris de **Admin** Vin Noi 24, 2017 4:24 pm

https://catalindumitriu.com/2017/04/30/despre-oamenii-care-traiesc-in-romania-si-halucinantele-lor-hardaie-de-balega/

DESPRE OAMENII CARE TRĂIESC ÎN ROMÂNIA ȘI HALUCINANTELE LOR HÂRDAIE DE BALEGĂ! Oameni-beti

Speranțele sunt imateriale. La unii dintre noi ele par ca niște închipuite zâmbete, la alții speranțele înseamnă muncă, dorințe firești de a transforma un imens hârdău de balegă în ceva cu mult mai frumos mirositor.

Oamenii care locuiesc în România, nu toți, dar cu siguranță cei mai mulți dintre ei, sunt săraci. Hârdaiele de balegă din jurul lor put din ce în ce mai tare, de la an la an. Chestiunea devinde clinică ori de câte ori apar câte unii care, decenți și cu bune intenții, vor să mute hârdaiele de balegă de sub nasul oamenilor care locuiesc în România.
Paradoxul se materializează o dată la patru ani, fără nici un fel de excepție! Pentru că sunt obișnuiți cu putoarea, oamenii care locuiesc în România devin bănuitori, ușor iritați și câteodată chiar violenți dacă individul în cauză îndrăznește să atenteze la proprietatea lor.
În mințile complet dereglate de imbecilitatea cronică care macină aceste ținuturi se naște, cu o cadență înfricoșătoare, un halucinant sentiment al proprietății față de hârdaiele de care vă povestesc. Hârdaiele nu sunt oameni, să fim bine înțeleși, ci metafore nereușite care ar trebui să definească starea jalnică în care se află astăzi microsocietățile românești.
Metabolismul dereglat al acestor microsocietăți generează o retorică colectivă care pipăie un absurd nici astăzi corect definit în literatura de gen. Ca atare, firescul este pus la indexul unui imaginar catalog al percepțiilor atent controlate de “gura lumii”, iar îndrăznețul care vrea să mute balega de sub nasul proprietarilor ei se va trezi cu două șuturi exact în cur pentru simplu motiv că nu l-a rugat nimeni să facă acest lucru.
Oamenii care locuiesc în România prețuiesc mai mult o roabă de asfalt decât un bob de demnitate, fie el și atent livrat, ca nu cumva bobul în cauză să genereze periculoase disonanțe cognitive.
De cele mai multe ori, “tipul cu demnitatea” este pur și simplu desființat imagologic de o simplă și plină roabă de asfalt, plimbată la timp, în zona hârdaielor de balegă.
Aceasta este țara în care locuiesc oamenii despre care vă vorbesc și probabil așa va rămâne mult timp de acum în colo, atâta vreme cât tranzacționarea viitorului rămâne o sarcină colectivă care presupune, de fiecare dată, “asumare anonimă”!
Majoritățile românești sunt delirante, abuzate zilnic de incultură și imbecilitate (DEX: imbecilitate – incapacitate de a înțelege lucruri) și suprapopulate de mancurți soioși (mancurt – persoană lipsită de memorie, care se supune orbește unui stăpân) care dau tonul isteriei publice.
Nu am crezut vreodată că voi disprețui atât de mult un atât de mare grup de oameni. Din păcate pentru mine, fac și eu parte, fără voia mea, din grupul oamenilor care locuiesc în România. Nu le spun pe nume, căci nu despre ei este vorba! Românii, în cărțile de istorie ale copilăriei mele, erau alți oameni care au locuit cu mult timp înainte în țara în care locuim noi acum. Ei, erau, așa cum îmi spunea profesoara mea de istorie, drepți, viteji, muncitori, credincioși, cu frică de Dumnezeu și deloc dispuși să-și vândă demnitatea pentru nimic in lume.
O fi așa, o fi altfel? Dracu` știe! Cert este că eu am luat de bună chestiunea în cauză, iar astăzi, într-una din cele mai proaste zile din ultimii ani, închei scriind, negru pe alb, că…aveți cu toții conducătorii pe care-i meritați, iar țara asta este croită după chipul și asemănarea lor! LAȘILOR!