România în contrarevoluţie şi dictatură originală
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: OHA si PNL :: DIN TARA LUI OHA , CEL CARE NU CUVINTA :: scrisorili lu Neacsu din Câmpulung cătră KRAUS WERNER judele Sibiului și alți ciumpalaci :: Cei cu mușchii ca oțelul și puța ca tăiețelul vor culege mușețelul
Pagina 1 din 1
România în contrarevoluţie şi dictatură originală
România e în plină contrarevoluţie. Ce li se pregăteşte românilor? Nu doar republica infractorilor. Ci dictatura lor. Şi nu doar o dictatură parlamentară. Ci un regim totalitar.Căci hoţii nu se mulţumesc cu impunitatea, ci reclamă şi elogiile românilor. Nu va mai dura, deci, mult până la un nou cult al personalităţilor infractorilor gen Dragnea. Acest nou regim, postdemocratic, dictatorial şi, probabil, totalitar a văzut lumina zilei în această săptămână, în Parlament.
Unde s-a stabilit, practic, prin modificări legislative, că a cârti în contra nomenclaturii republicii mafiote se va pedepsi cu închisoarea. Anterior, grupul organizat slujind protejării de închisoare a şefului PSD Liviu Dragnea, a baronilor şi a coteriei care-l susţine la putere, a introdus în România dictatura prin modificarea regulamentelor de funcţionare a Camerei Deputaţilor.
Modificarea, în vigoare de miercuri, când a fost nu doar adoptată, ci şi publicată în Monitorul Oficial blochează şi desfiinţează practic opoziţia. Fiindcă o împiedică să-şi prezinte propunerile de amendamente legislative. Pentru instaurarea dictaturii, în speţă a dictaturii majorităţii, pare că n-ar mai fi fost nevoie de alt demers.
Căci s-a lichidat dintr-un foc o funcţie cheie a forului legislativ, al unei democraţii ce se respectă, atentându-se la însăşi ideea de opoziţie, de vreme ce li s-a interzis reprezentaţilor ei din Parlament să participe liber şi activ la modificările ori prezervarea normelor în vigoare. Nimic nu împiedică, în consecinţă, majoritatea PSD-istă, să adopte în ritm nebunesc, cu ajutorul cozilor ei de topor din ALDE şi UDMR, legi ale fărădelegii, de natură să asasineze statul de drept şi ordinea constituţională. Norme care să nu mai permită vreodată renaşterea spiritului democratic în România postcomunistă.
Or, mafia nu s-a mulţumit cu atât. Contrarevoluţia declanşată de clica lui Dragnea nu încearcă doar să lichideze urmele unei democraţii româneşti fie şi defecte, cum a funcţionat ea după 1990, ci să edifice o republică mafiotă, cum n-a mai văzut Europa din epoca tâlharilor controlând Codrul Vlăsiei încoace.
În consecinţă, iacobinii conduşi de terţetul Iordache, Nicolicea, Nicolae s-au activat plenar. Profitând de doliul suscitat de trecerea în eternitate a regelui, neobolşevicii şi susţinătorii lor parlamentari au atacat şi lichidat practic independenţa magistraturii, întărind, sub pretextul mincinos al aplicării unei directive UE, drepturile suspecţilor şi inculpaţilor astfel încât să fie virtual imposibilă judecarea adecvată şi condamnarea răufăcătorilor.
Modificările codului penal şi ale codului de procedură penală constituie o listă de atrocităţi menite să omoare orice eventuală eficacitate a justiţiei şi să transforme statul din temelii. Se împlineşte ca atare cel mai pasionant vis erotic al tâlharilor din protipendada politică românească. Fiindcă procurorii urmează să fie siliţi, între altele, ca în urma înregistrării unei sesizări să-i anunțe şi să îi îndrituiască pe suspecţi să asiste la propria lor urmărire. Prinderile în flagrant au fost astfel ucise.
Trai pe vătrai pe mafioţii de la putere în judeţe ori la Bucureşti. Iar ororile politice, juridice şi legislative nu s-au oprit, desigur, aici. Martorii urmează să fie supuşi probei de foc şi intimidărilor în instanţă, magistraţii discriminaţi, condamnarea în contumacie să devină imposibilă, arestarea preventivă la fel, iar mărturia mincinoasă, vai, să fie dezincriminată.
Lista nemerniciilor şi crimelor antidemocratice e lungă. DNA a enumerat o parte din modificările cele mai grave din unghiul unei justiţii funcţionale. Iată o mostră de responsabilitate şi de transparenţă care nu va mai fi nici ea, în curând, pesemne, posibilă.
Fiindcă procurorii ar urma să treacă sub un control politic de tip stalinist. La fel şi jurnaliştii. Lor li se interzice, pe viitor, ca “în cursul urmăririi penale și al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară" să facă "declaraţii publice şi să furnizeze alte informații, directe sau indirecte, provenind de la autorități publice sau orice alte persoane fizice sau juridice referitoare la faptele și persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Încălcarea acestei obligații reprezintă infracțiune și se pedepsește, potrivit legii penale.”
Se înţelege de la sine că această interdicţie nimiceşte jurnalismul de investigaţie, (de tipul celui excelent, practicat de Rise Projects, care a dezvăluit mecanismele de spălare a banilor în Teleorman) transformând libertatea presei, şi, prin urmare, însăşi democraţia liberală, în care mass-media ar trebuie să fie a patra putere şi să le controleze pe celelalte, într-o glumă proastă.
Luate împreună, chiar şi numai schimbările menţionate, reprezentând doar vârful suliţei împlântate sub inspiraţie mafiotă în inima statului de drept românesc, sunt prea multe şi ample ca să nu evoce o contrarevoluţie în derulare, o lovitură de stat mortală pentru democraţie, pentru ţară şi alianţele ei.
Ce urmează? Dacă preşedintele şi cetăţenii nu reuşesc, de pildă prin instituţii, proteste sau o grevă generală, să pună capăt acestui puci al pungaşilor asasinând, din interiorul unui Parlament original ca democraţia lui Ion Iliescu, atât justiţia şi statul de drept cât şi democraţia, România se va preface nu doar în prada unei noi dictaturi. Va deveni scena durabilă a unui nou regim totalitar. Unul poate chiar mai odios, căci mai aprig falsificator, decât cel naţional-comunist, a cărui prelungire ar fi.
Această schimbare de proporţii istorice fusese anunţată recent, de ideologizarea galopantă a puciştilor manifestată în adoptarea oficială, de către PSD, a doctrinei justificatoare a ”statului paralel”.
Ea reclamă românilor nu doar susţinerea funestului regim, precum şi elogii liderilor republicii mafiote, ci şi participarea la lupta contra imaginarului "inamic public", criticile eventuale rezervate toxicităţii măsurilor penalilor şi condamnarea crimelor lor putând fi cotate oricând ca acte de presupusă ”trădare naţională”.
Ca atare, doctrina elaborată de Dragnea sub influenţa demolării democraţiilor în Rusia, Turcia sau Venezuela, ar putea furniza , la nevoie, justificări teoretice terorii slujind unui atare regim totalitar.
Subiecte similare
» DE CE PSD NU VA PUTEA INSTAURA DICTATURA IN ROMANIA
» Este oare o dictatura pe cale să se instaleze in România ?
» Unde erați, rege Mihai, când rușii bolșevici instaurau dictatura comunistă în România?
» Dictatura D.N.A.-tică și S.R.I.-stă
» Dictatura minorităţilor
» Este oare o dictatura pe cale să se instaleze in România ?
» Unde erați, rege Mihai, când rușii bolșevici instaurau dictatura comunistă în România?
» Dictatura D.N.A.-tică și S.R.I.-stă
» Dictatura minorităţilor
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: OHA si PNL :: DIN TARA LUI OHA , CEL CARE NU CUVINTA :: scrisorili lu Neacsu din Câmpulung cătră KRAUS WERNER judele Sibiului și alți ciumpalaci :: Cei cu mușchii ca oțelul și puța ca tăiețelul vor culege mușețelul
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum