A fost şi este periculos, pentru scopurile şi idealurile organizaţiei sataniste universale, ca la conducerea statului român să se găsească români

Scris de **Admin** Mar Dec 19, 2017 9:44 pm

„A fost şi este periculos, pentru scopurile şi idealurile organizaţiei sataniste universale, ca la conducerea statului român să se găsească români; chiar şi pentru simplu fapt că un român, oricât de ticălos ar fi, poate la un moment dat să iasă din ascultarea lojelor şi să nu fie de acord cu distrugerea propriului său popor.”

Mai întâi că domnia străină pe care o tot cereau trădătorii lui Al. I. Cuza – de altfel, fratele lor de lojă iudeofrancmasonică, dar un frate care începuse să creadă că România e mai importantă decât scopurile umanitaro, evoluţionisto, iluminato, etco iudeofrancmasonice; fiindcă lucrul este dovedit: urmarea domniei lui Cuza era proiectată a fi instaurarea republicii, dar asta doar din pornire -, aşadar domnia străină, a cărei necesitate a fost şi este justificată în istoria oficială exact cum justifică Ion Iliescu lovitura de stat din decembrie 89, ca fiind revoluţie, această domnie străină a avut un singur scop: îndepărtarea de la conducerea şi din preajma conducerii statului a tuturor celor care ar fi putut împiedica planurile iudeofrancmasoneriei. Este exact ceea ce se întâmplă şi astăzi, şi nu doar în România.

Cu alte cuvinte, a fost şi este periculos, pentru scopurile şi idealurile organizaţiei sataniste universale, ca la conducerea statului român să se găsească români; chiar şi pentru simplu fapt că un român, oricât de ticălos ar fi, poate la un moment dat să iasă din ascultarea lojelor şi să nu fie de acord cu distrugerea propriului său popor. Este un risc pe care conducătorii ocultei nu şi-l mai asumă; Al. I. Cuza i-a costat aproape 100 de ani, până când, din balconul palatului, marele maestru iudeofrancmason Mihail Sadoveanu, a declarat România ca fiind republică, adică a anunţat victoria satanismului împotriva lui Hristos.

Poporul, în ordinea iudeofrancmasoneriei, este o noţiune inacceptabilă, cum inacceptabilă este pentru ei credinţa în Învierea lui Hristos. Aşa au sosit, nu regii, ci domnitorul Carol I de Hohenzolern, despre care cred că este suficient să observăm doar câteva lucruri. Primul este că Majestatea Sa este campionul dărâmării de biserici şi mânăstiri, în curgerea tulburatei noastre istorii. Nici tătarii, nici Cuza şi nici Ceauşescu – care în adevăr au fost anticreştini înverşunaţi – nu au reuşit să dărâme atâtea biserici şi mânăstiri. Ei, iată cum v-aţi enervat, iubiţi cititori – şi asta pentru că tocmai am lovit un alt clişeu după care vă ghidaţi viaţa; şi unul tot istoric. Dar, ca să mă iertaţi, mă dau în vileag: cine are curiozitatea poate verifica la Biblioteca Academiei lista cu bisericile şi mânăstirile dărâmate de Carol I – de altfel, Podul Mogoşoaiei, cunoscut astăzi sub numele de Calea Victoriei (nici nu se mai ştie care victorie, a cui împotriva cui), era plin de mânăstiri. Şi, ca un exerciţiu: dacă am vrea să ne exprimăm corect din punct de vedere politic, atunci am spune: Carol I nu a dărâmat biserici şi mânăstiri, ci a modernizat România. Şi, mai departe: iată ce clădiri frumoase s-au construit – Cecul Mare, Casa Oştirii (CCA) şamd -, pe locurile pe care până nu demult erau nişte mânăstiri vechi şi înapoiate.În ceea ce ne priveşte pe noi, trebuie să înţelegem odată pentru totdeauna: acesta este chiar modul în care se cântăresc şi astăzi lucrurile, şi asta pentru că, acei care cântăresc, sunt aceiaşi urâtori ai credinţei şi neamului românesc. E şi ăsta un fel de a vedea lucrurile, pe care însă, eu personal nu pot să-l împărtăşesc.

Încă un lucru şi doar atât despre acest conducător catolic, urâtor de români: independenţa, pentru care au murit mii şi mii de români luptând, nu a fost cucerită prin jertfa lor; fiindcă Regatul Român devenea independent automat la capătul războiului, la care nu avea nici un rost să participe. Dar, dacă tot a participat – fiindcă aşa au cerut obligaţiile lui Carol I – pentru a ne fi recunoscută independenţa (încă odată, pentru care am dat mare jertfă de sânge), Majestatea Sa Carol I a împământenit multe, extrem de multe familii evreieşti în Ţară. Aşadar, am murit şi am şi plătit pentru acest lucru. Este chiar situaţia în care am mai fost puşi şi de Majestatea Sa Mihai I.

.