Centenar Nicolae Ceaușescu. (4) În planul asasinilor, soții Ceaușescu urmau să fie linșați pe 22 decembrie în clădirea C.C.”, având un subtitlu intitulat „Victor Stănculescu și David Aurel au salvat onoarea noastră în 22 decembrie 1989!”

Scris de **Admin** Vin Feb 02, 2018 10:36 am

m să mă refer doar la momentul petrecut în interiorul sediului C.C. al P.C.R., în 22 decembrie 1989, în preajma orelor 12. Evenimentele au fost reconstituite de mai mulți investigatori și nu mai există dubii privitor la ele. Mai sunt în mod cert multe detalii care se mai pot obține, dar coloanal vertebrală a evenimentelor a fost reconstituită. Întreaga situație operativă din sediul C.C. al P.C.R., ca și din afara lui, s-a aflat sub controlul permanent al generalului Iulian Vlad. Nimic nu a scăpat de sub control și nimic nu s-a întâmplat altffel decât au dorit puciștii, în frunte cu generalul Iulian Vlad, creierul și coordonatorul a tot ceea ce s-a întâmplat în 22 decembrie în sediul puterii și în afara lui. Toate ușile, scările de acces, coridoarele, lifturile, toaletele, ferestrele, erau păzite de luptători ai Direcției a V-a de Securitate și Gardă, de luptători de la U.S.L.A. și de unii ofițeri de la Trupele de Securitate aduși acolo. Nu mișca „nici musca”. Ceaușescu nu mai era liber de cel puțin două ore. La ora 10.00, ministrul Comerțului Interior, Ana Mureșan, membru al C.P.Ex., a telefonat la Sibiu lui Nicu Ceaușescu, spunându-i să vină la București și să preia conducerea țării pentru că părinții lui nu mai sunt la conducerea statului. Ceaușescu a încercat să dea telefoane în afara sediului, dar nu mai avea legături. Apoi, a încercat să se retragă în punctul de comandă din buncărul sediului C.C. Avea acolo apă, oxigen și mâncare, pentru câteva luni, avea legături telefonice cu toată țara și nu putea fi extras de nimeni. Buncărul a fost închis pe dinăuntru de generalul de securitate Ioan Geoană, care deținea funcția de șef al Apărării Civile, structură în subordinea C.C. al P.C.R., membru în grupul de puciști. Ceaușescu nu a fost lăsat să intre în adăpost. Apoi, Ceaușescu a încercat să se adreseze oamenilor din fața sediului, prin stația de pe balcon, dar aceasta fusese dezafectată de ofițerii Direcției a V-a. Atunci, Ceaușescu a încercat să se adreseze oamenilor de la balconul etajului I, printr-o portavoce și după ce a spus oamenilor să plece acasă că nu este ceea ce cred ei, ci este o lovitură de stat, un ofițer de Securitate l-a tras cu forța de pe balcon în interiorul sediului. Din acel moment, Ceaușescu a fost permanent înconjurat de opt luptători ai Direcției a V-a de Securitate și Gardă, printre care se afla și „eroul” dumneavoastră, Aurel David. Ceaușeștii nu au vrut „în ruptul capului” să plece din sediul C.C. al P.C.R. Legenda mincinoasă cu „fuga dictatorului”, creație a nu mai puțin mincinosului general Iulian Vlad, a fost o manipulare menită să distrugă imaginea fostului președinte. Cei opt luptători i-au condus pe Ceaușești la lift și i-au suit. După ce s-au închis ușile și liftul a început să urce, Ceaușescu a apăsat pe butoane și a blocat liftul între etaje. Luptătorii l-au scos din lift și l-au urcat pe acoperiș. Doi l-au dus pe Nicolae de subsoară și alți doi pe Elena și i-au suit în elicopter (vezi declarația dată Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de colonelul Vasile Maluțan, cu o zi înainte de a fi asasinat). Unul dintre acești ofițeri a fost, într-adevăr, „eroul” Aurel David.

Nu a existat nici un pericol ca falșii revoluționari să linșeze pe cineva sau să deranjeze pe cineva. Din ordinul generalului Vlad, au fost retrase forțele care apărau în stradă sediul puterii și au fost introduși aprox. 200 de oameni în clădire. Deci, ușile sediului C.C. nu „s-au deschis ca prin minune”, cum se scrie în articol, ci din ordinul generalului Vlad. Majoritatea celor care au intrat în primul val erau agenți și informatori, fără arme și disciplinați. Colonelul Ardeleanu le-a și cerut imperativ să fie disciplinați. Când generalul Vlad trecea pe coridor, ei se dădeau cu spatele la perete și salutau cu „Să trăiți!” Aceștia erau „revoluționarii”, domnule profesor!

Ulterior plecării elicopterului, generalul Vlad a dat ordinul ilegal ca luptătorii Direcției a V-a să-și abandoneze armele în sediul puterii, iar acestea au fost luate și folosite de „revoluționari”, astfel că aceștia au devenit o mască pentru luptătorii instituțiilor de forță care au fost implicate de noua putere în fenomenul terorist-diversionist, încât să nu se mai știe cine în cine și de ce trăgea. Trăgeau unii din prostie, alții din beție și profesioniștii ca să creeze diversiune, aceasta din urmă având scopuri diferite: unii dădeau impresia că se luptă Armata cu Miliția, alții că se luptă Armata cu Securitatea, alții dădeau impresia că niște teroriști atacă noua putere, alții dădeau impresia că există forțe neidentificate care vor să-l salveze pe Ceaușescu și să-l readucă la putere, alții omorau oameni ca să creeze impresia că i-au omorât alte forțe etc. O nebunie, pornită de acolo, din sediul puterii și din mintea coordonatorului loviturii de stat, gl. Iulian Vlad, care nu a scăpat nici un moment evenimentele din mână, până când echipa Iliescu i-a luat puterea și i-a predat-o generalului Militaru.

Ideea că s-ar fi intenționat asasinarea lui Ceaușescu acolo, în sediul puterii, prin linșare de către falșii revoluționari nu se înscrie în logica evenimentelor care au fost stabilite cu precizie că au avut loc. Puciștii au proiectat ideea că Ceaușescu a fugit ca un laș și a lăsat puterea de izbeliște, adică faptul că Ceaușescu a trădat țara și a lăsat-o la greu punându-și viața la adăpost și intenționând să fugă din țară cu un miliard de dolari, cum s-a afirmat în acele zile de către conspiratorii care au luat puterea. Pe acest fond, au apărut din spuma mării „emanații revoluției”, care au găsit libere scaunele de pe care se conducea România și s-au așezat cuminți pe ele.

O linșare a lui Ceaușescu strica proiectul de a se induce ideea fugii lui Ceaușescu. Apoi, o linșare de către „revoluționarii” de la periferia societății, majoritari în stradă până către orele 13, când lumea a prins curaj și s-a înmulțit în stradă, l-ar fi transformat pe Ceaușescu într-un martir, ceea ce, pe de o parte, ar fi putut anula o parte din resentimentele induse cu mari eforturi, timp îndelungat, de către participanții străini și români la Planul „Dniestr”. Pe de altă parte, menținerea lui Ceaușescu în viață, cataliza efortul general al „revoluției” în aceeași direcție anticeaușistă. Ieșirea lui Ceaușescu „din peisaj”, încheia brusc etapa, nu mai justifica lupta împotriva lui și putea determina diverse forțe să dorească un alt curs al evenimentelor. Cu Ceaușescu în viață, Iliescu&Co au câștigat timp de consolidare a puterii, iar forțele sovietice implicate în evenimente, nu au fost nevoite să acționeze la vedere. Generalii Vlad și Rogojan susțin în cartea lor că forțele serviciilor speciale sovietice au fost de dimensiunea unei divizii, deci recunosc că au fost zeci de mii de agenți ruși care au acționat în România.

Din această cauză și din multe altele, la care nu am să mă mai refer, nu cred deloc în teoria că David și cu Stănculescu au făcut vreo minune în sediul C.C. Apoi, Stănculescu avea în sediul C.C. al P.C.R. până în 10 oameni. El nu putea lua nici o decizie acolo și nu ieșea din vorba generalului Vlad. Toate deciziile au fost luate de generalul Vlad care avea sute de luptători înarmați până în dinți și instruiți corespunzător respectivului moment. Stănculescu avea puterea doar în oraș și în țară, unde se aflau efectivele M.Ap.N. Stănculescu a fost ținut în C.C. pentru ca, după asasinarea ministrului Milea, să dea ordine contrare celor de represiune date de acesta și să întoarcă în cazărmi unitățile militare chemate de Milea să mențină ordinea publică restabilită în noaptea de 21 spre 22 decembrie și în dimineața zilei de 22 decembrie. Stănculescu s-a deghizat în ministrul Apărării și a transmis aceste ordine sub indicativul lui Milea („Rondoul”), din punctul de comandă de la C.C. pe Milea îl asculta întreaga armată. Dacă armata ar fi aflat despre asasinarea lui Milea, la ora 8,30, de către adversarii lui Ceaușescu, lucrurile scăpau de sub controlul complotiștilor. Așa, la ora după 11, când s-a anunțat moartea lui Milea de către conspiratori, printr-un comunicat fals, dat în numele lui Ceaușescu, armata a bănuit că Ceaușescu l-a omorât pe Milea…, sau alții au crezut că Milea s-a sinucis din cauza lui Ceaușescu.

Generalul Vlad a luat măsuri prin care nu s-a expus unor riscuri. Stănculescu și David nu au acționat individual, în afara grupului condus de gl. Vlad. Abia după ce Stănculescu a ajuns la sediul M.Ap.N. și a găsit acolo pe generalii sovietici Mihailov și Bociaev, care conduceau operațiunile, ascultând de ei, Stănculescu a ieșit de sub controlul lui Vlad, ca apoi să primească ordin să acționeze împotriva Securității. Motivul a fost unul limpede: Milea fusese omorât, Nuță era vânat de securiști și urma să fie prins și omorât, adjunctul său, Petre Moraru, fusese arestat de oamenii generalului Vlad (va fi și el asasinat în celulă), ministrul Postelnicu fusese arestat tot din ordinul lui Vlad, așa că acesta rămăsese stăpân absolut pe toate forțele Ministerului de Interne și controla toate forțele românești ale M.I. din țară. Noii puteri nu i-a plăcut să-l știe pe Vlad atât de puternic. Ea văzuse cu cât sânge rece l-a trădat Vlad pe Ceaușescu (a recunoscut acest lucru în repetate declarații scrise, la Comisia „Decembrie 89”, în memoriul către Ion Iliescu, în declarații din procese și în cartea scrisă de Rogojan), iar puciștii știau că „cine a trădat o dată, va mai trăda” și le va veni și lor rândul să fie trădați.

Apoi, Stănculescu nu decidea el chemarea elicopterului. Elicopterul prezidențial nu se putea ridica de la sol decât la ordinul generalului Marin Neagoe, înlocuitor la comanda Direcției a V-a, sau a generalului Iulian Vlad. Abia după ce aparatele flotilei prezidențiale se ridicau în aer, ieșeau de sub comanda Direcției a V-a și intrau sub coordonarea turnului de control, care era al M.Ap.N.-ului. Gl. Marin Neagoe i-a dat ordin colonelului Vasile Maluțan să se ridice de la sol și să vină pe acoperișul sediului C.C., unde ofițerii de securitate au ferit antenele ca să se poată ateriza și în continuare i-a cerut să asculte ordinele lui Stănculescu.

O altă chestiune legată de dispozitivul circular din jurul C.C. al P.C.R. la care se face referire în articol este cea a părăsirii sediului de către forțele M.Ap.N. din stradă, care l-au lăsat pe Ceaușescu să fie păzit doar de securiștii din interiorul clădirii. Nu este așa. Primii luptători care au părăsit dispozitivul au fost cei din forțele M.I., la ora 8,35-8,40, imediat după rănirea prin împușcare a generalului Milea, când Iulian Vlad a coborât la intrarea „B” a sediului C.C. și le-a ordonat comandanților forțelor M.I. să părăsească dispozitivul circular de apărare a sediului și să se retragă în cazărmi. Trădare în toată regula. Vlad a recunoscut de mai multe ori că a făcut acest lucru. Doar că atunci când am spus-o eu, s-a supărat rău de tot și l-a pus pe Rogojan să vomite venin. Eu am scris de cu mulți ani în urmă acest lucru.

Atunci, în dimineața de 22 decembrie, la 8,40-8,45, cei care s-au simțit trădați au fost militarii M.Ap.N., rămași singuri să apere sediul puterii, într-un dispozitiv descompletat tocmai de cei care aveau primii răspunderi de menținere și de restabilire a ordinii publice. Armata avea și ea atribuții pe aceste linii, dar numai ca forțe suplimentare celor ale M.I., iar întregul sistem de apărare a ordinii publice nu a avut nici un proiect alternativ, pentru situația în care o componentă a sistemului trădează și ceilalți rămân singuri să îndeplinească misiunile de luptă. A fost și o carență de legiferare a fostului regim.

Complotiștii și puciștii din decembrie 1989 continuă manipulările prin minciună, după 28 de ani. Justiția militară, continuă să se acopere de rușine și să ascundă adevărul. Profitorii de pe urma evenimentelor, cadrele militare de toate armele care au fost implicate în marile operațiuni antiromânești din decembrie 1989, executând ordinele trădătorilor (cum a fost și maiorul Aurel David și mulți alții), cei care au fost recompensați cu indemnizații, scutiri de impozite, scutiri de taxe școlare pentru copiii lor, care au primit spații comerciale, terenuri gratis, locuri de veci gratis etc., dintre care mii și mii le-au obținut prin fals, toți cei care au întreținut trei decenii marea minciună din decembrie 1989, acele „teze din decembrie”, cum le-a numit profesorul universitar și general S.R.I. (r) Cristian Troncotă, vor continua să ne mintă. De la aceștia, stimate domnule profesor Ion Coja, vă rog din suflet să nu așteptați să aflați adevărul!

Justiția Militară a redeschis dosarul „Revoluției”, ca și pe cel al mineriadei din 1990. Dosarul evenimentelor „revoluționare” de la Sibiu, deschis în 1990, nu s-a finalizat nici astăzi!! Ce merită acei procurori și judecători care acceptă să execute ordine politice prin care să nu-și facă datoria, care nu au demnitatea să spună poporului de ce nu se face justiție și dreptate în țara asta și care să-și dea demisia dacă nu sunt lăsați să-și facă profesia? Ei nu merită decât un loc în afara sistemului, la periferia societății și, în loc de uriașele privilegii pe care le au, să primească și să trăiască din pensia minimă pe care o acordă statul român! Procurorii care încalcă legea nu anchetează adevărul evenimentelor, ci un singur aspect: cine i-a ucis pe românii morți (străinii nu-i interesează, deși au fost mulți străini uciși). Fac ancheta pe o falie îngustă, cu grijă să nu iasă adevăruri dureroase la lumină. Ce justiție democratică este asta? Cum se mai poate vorbi despre presupusa democrație în România?

Dosarele „Revoluției” și mineriadei s-au redeschis pentru a se menține ancheta în curs și a nu se da acces opiniei publice la zecile de mii de pagini ale acestor dosare, care ar putea oferi populației o viziune mai bună asupra evenimentelor prezentate în mod mincinos, de zeci de ani. Așa că, pentru manipulatori, cel mai bine este să rămână anchetele în curs, procurorii și părțile să nu aibă voie să dea relații despre anchetele în curs și să se lungească boala. Boala lungă întârzie adevărul, făptuitorii mor unul după altul, cei care au acaparat România în decembrie 1989 o jefuiesc în continuare, complicii lor continuă să primească ciozvârtele aruncate din mers de colonialiștii euro-atlantici… Câinii latră ursul trece!

Prof. univ. dr. Corvin Lupu