Proiectul meu de țară

Scris de **Admin** Mar Feb 13, 2018 5:01 am

Când am început cu activitatea publicistică, mulți s-au temut că voi începe să scriu despre ei, mișmașurile lor, șpăgile lor sau relațiile lor amoroase. Alții s-au temut că voi începe să scriu lucrurile pe care le știu despre anumite operațiuni și secrete ale statului român. Oricât de urât am fost lovit de oamenii la care am ținut și în care am avut încredere, oricât de urât am fost lovit de către acest stat, m-am abținut de la a face rău. Fiind o fire pozitivă, constructivă și pentru că încă îmi pasă, mi-am propus să te ajut să înțelegi, generație, cum funcționează lumea din jurul tău, cum funcționează statul român în realitate, care sunt problemele de fond ale acestui stat. Nu m-am mulțumit doar să-ți semnalizez aceste probleme, ci am încercat să-ți ofer atât explicații pentru motivele care au cauzat aceste probleme, cât și soluții pentru o parte dintre ele. Ți-am pus la dispoziție o tabelă de valori după care să te ghidezi, un set de informații utile, și încerc să te ajut să-ți formezi propriului tău aparat critic care să te ajute să înțelegi singură evenimentele atunci când ele se produc. Vreau ca atunci când vei conduce această țară să fii perfect echipată din punct de vedere intelectual și moral. În continuare a tot ce te-am învățat până acum, astăzi îți voi explica ce este un proiect de țară, cum trebuie făcut un asemenea proiect, iar din ceea ce voi scrie vei înțelege și de ce este vital pentru o țară să aibă un asemenea proiect.

Ce este proiectul de țară?

După cum deja se știe, statul, prin conducătorul lui, are obligația de a asigura pacea și bunăstarea țării. Metodele prin care statul poate atinge aceste obiective sunt cuprinse într-un document care se numește proiect de țară. Pentru elaborarea documentului respectiv, conducătorul statului apelează la experți din toate domeniile, cerându-le o evaluare exhaustivă a domeniului pe care îl cunosc. Începând de la inventarierea resurselor umane și materiale, continuând cu nivelul de competitivitate pe plan internațional și terminând cu importanța strategică a respectivului domeniu. După ce s-a făcut acest lucru, conducătorul statului angajează un Think-Tank intern sau extern, îi pune pe masă datele și, împreună cu acesta, stabilește soluțiile cele mai bune pentru a asigura țării pacea, prosperitatea și progresul pe care este obligat să le livreze. Aceste soluții sunt cuprinse în documentul care se intitulează „proiect de țară” și, în funcție de ele, îți stabilește și parteneriatele strategice. Există și posibilitatea ca liderul să aibă propria sa viziune iar grupul de experți să găsească modalități de implementare în funcție de rezultatele cercetărilor sectoriale. Primul proiect de țară de după 1989 a fost făcut de Ion Iliescu, împreună cu un grup de experți autentici din aproape toate domeniile. El n-a putut fi pus în aplicare din trei motive:

Nu s-a apelat și la un expert în domeniul psihologiei sociale. Populația era sătulă, până peste cap, de planurile cincinale ale vechiul regim, preocupată de găsirea unor soluții individuale de îmbogățire rapidă, fascinată de civilizația apuseană și încrezătoare până la fanatism în onestitatea acestora, care nu urmăreau altceva, în opinia ei, decât bunăstarea nației române.
Presa română din acea vreme, dând dovadă de un entuziasm adolescentin și de o naivitate preșcolară, a devenit portavoce a propagandei occidentale, convinsă fiind că în felul acesta își ajuta nația să se lepede rapid de comunism și să intre în clubul select al civilizațiilor apusene. Una dintre ideile centrale din acea vreme era aceea că industria românească este un „morman de fiare vechi” de care trebuie să scăpam rapid. Asta a făcut ca proiectul de țară propus de Ion Iliescu, care se baza în primul rând pe capacitățile industriale uriașe de care dispunea România la acea vreme, să nu aibă niciun fel de susținere din partea populației.
Inexistența unei clase politice. Cei care au intrat în politică la acea vreme habar n-aveau ce înseamnă cu adevărat politica, mai ales politica internațională. Cele trei mari personalități din acea vreme, Coposu, Câmpeanu și Rațiu, erau la fel de ignorante în privința planurilor de decavare, clocite în laboratoarele marilor cancelarii, printre care se afla și România. Acestea au fost cauzele eșecului primului proiect de țară, eșec care a condus, așa cum fusese deja indus, către cel de al doilea proiect de țară al României – aderarea la spațiul euro-atlantic.

Din perspectiva Occidentului, acest proiect a fost un succes de necontestat:

Au preluat cel puțin două milioane de muncitori mediu și superior calificați, aflați la a doua sau chiar la a treia generație de muncitori din tată în fiu, în aceeași profesie. Costurile de calificare de la simplu instalator la mari medici fiind suportate de nația română și făcând astfel ca orice încercare de relansare industrială, indiferent de domeniu, să fie practic imposibilă.
Au impus un deficit economic de 3%, deficit care face imposibilă dezvoltarea economică a unor țări aflate în situația României.
Au cerut drept șpagă pentru această aderare (în limbaj cinic denumită privatizare) tot sistemul bancar, toată industria petro-chimică cu tot cu resurse, toate rețelele de distribuție, cu prețuri derizorii.
Americanii au impus o taxă de protecție de 2% din PIB (Corleone era un îngeraș pe lângă ăștia). Împotriva cui ne protejează, rămâne în continuare un mare mister. Idioțenia aia cum că ne invadează rușii sau că ne bombardează iranienii nemaifiind înghițită nici măcar de cei care o colportează ca sarcină de serviciu.

Deci, băi generație, și acest al doilea proiect de țară postdecembrist s-a soldat cu un mare eșec din perspectiva românească. Vocile care îți spun cât de mult datorăm noi Occidentului o fac doar pentru a le fi lor bine. Aceste voci încearcă să-și construiască un profil trendy, de oameni superior educați, profund pătrunși de valorile europene și perfect pregătiți să primească omagiul concetățenilor și eventualele privilegii pe care consideră că le merită. Purtătorii acestor voci sunt fie de bună credință, dar naivi, fie proști de-a dreptul, fie ticăloși care știu cum stau lucrurile de fapt, dar nu le pasă.

Voi începe, generație, prin ați demantela episodul Micii Uniri din 1859 atribuit generozității marilor puteri europene de la acea dată. Voi continua apoi cu Marea Unire din 1918 atribuită generozității acestora cât și mai noii apariții în acest club, SUA.

Fără a fi exactitatea localizată în timp, dar cu precizie situată în Franța, francmasoneria a jucat un rol determinant în politica europeană din secolul al XIX-lea. După unii, ea a început în timpul Revoluției franceze din 1789. După alții, în 1832, când forțele republicane au ridicat baricade, încercând să-l dea jos pe Ludovic Filip, cel care a restaurat monarhia în Franța în 1830, fiind inițiată de către reprezentații luminați ai breslelor franceze. Despre această organizație se știu extrem de puține lucruri chiar și astăzi, ea funcționând ca o organizație secretă, cu obiective secrete, cu membri secreți, cei de la vedere nefiind altceva decât vitrină pentru public, vitrină care, prin calitatea celor etalați, avea rolul de a onorabiliza organizația, jucând în același timp și rolul de PR al acesteia. Astfel, în timp, apartenența la francmasonerie reprezenta o garanție a succesului social a recunoașterii valorii individuale, o carte de vizită care îți deschidea uși și crea relații. Proiectul public enunțat de acestă organizație era unul măreț și generos – refacerea granițelor Imperiului roman. Așa a apărut, încă de pe atunci, proiectul Europei unite, așa s-a creat peste un secol statul Israel, ocuparea nordului Africii de francezi și deschiderea negocierilor de aderare a turcilor la Uniunea Europeană; Marea Mediterană trebuia să redevină Mare Nostrum, adică marea interioară a Imperiului roman. Seduși de frumusețea proiectului, tinerii boieri din Principate, care își făceau studiile pe la Paris sau Viena, au aderat în corpore la această organizație, ei fiind cunoscuți mai târziu sub numele de grup – „Generația Pașoptistă”, adică generația care a organizat revoluțiile din Principate în anul 1848, revoluție care face parte din revoluțiile organizate de francmasoni pe aproape întreg cuprinsul Europei, tonul lor fiind dat de revoluționarii de profesie care erau parizienii. Cu sprijinul total din partea Francmasoneriei, organizație care penetrase până la cele mai înalte nivele ale statelor europene, pașoptiștii noștri reușesc Mica Unire din 1859, ea fiind un pas mic în marele proiect de unificare europeană. Un an mai târziu, Giuseppe Garibaldi începe din Sicilia procesul de unificare al Italiei, cunoscut în istorie prin Marșul celor 1000, proces desăvârșit de Emanuel al III-lea cu largul concurs al unuia dintre cei mai luștri masoni ai vremii, monarhul Franței, Napoleon al III-lea.

Data fiind situația în care mă aflu, este posibil ca anumite detalii să fie inexacte, eu neavând la dispoziție alte posibilități de informare în afara memoriei din dotare. Te las pe tine, generație, să te informezi și să mă corectezi dacă este cazul. Oricum, informația de bază este certă – Mica Unire a fost făcută de pașoptiștii români cu sprijinul uriaș al francmasoneriei europene, organizație din care și ei făceau parte.

Aș mai face aici o paranteză, cel care a pus bazele statului român, cel care a fost creierul amplelor reforme făcute de Alexandru Ioan Cuza din acea vreme, a fost uriașul bărbat de stat, Mihail Kogălniceanu. El este cel care a dat țării un stat, iar Mihai Eminescu o limbă pe care am vorbit-o cu toții până la apariția celuilalt creator de limbă, limbă pe care o vorbim și astăzi – Nichita Stănescu.

În ceea ce privește Marea Unire, ea a fost posibilă în mod paradoxal și ironic, datorată Uniunii Sovietice. Marea Revoluție Socialistă din octombrie 1917 și instalarea puterii bolșevice în Rusia, a speriat într-un asemenea hal Occidentul încât argumentele existenței unui stat puternic la graniță cu această urgie adusă de politicienii români de la acea dată și de minunata noastră regină – Regina Maria, au găsit sprijinul necesar pentru reîntregirea neamului. Deci a fost un act de protecție al propriilor state și nu un gest de benevolență la adresa României de atunci. Tot ceea ce am scris până acum, cum că noi nu datorăm nimic apusului, iar dacă am datorat vreodată ceva am plătit cu vârf și îndesat, toată retorica asta, cu ce minunat s-a comportat occidentul cu noi, cu ce dragoste frățească ne-au acceptat în lumea lor, mă face să urlu de draci. Nu doar că ne-au primit în casa lor pe post de slugi ci, culmea cinismului, în loc să ne plătească, ne-au pus tot pe noi să-i plătim. Considerând că și proiectul aderării la structurile euro-atlantice reprezintă în realitate un eșec, fără nicio perspectivă de câștig, de pe urma căruia am avut niște pierderi colosale de resurse, de imagine și de self-respect, este momentul să se gândească și să se pună în aplicare un nou proiect de țară. Unul atât de clar, de măreț și de generos încât să genereze entuziasm și susținere la nivelul întregii populații.

Proiectul meu de țară

A. Cine conduce?

Monarhia – după decesul regelui Mihai nu avem acum un urmaș la tron pregătit pentru o asemenea onoare.
Republica parlamentară – asta încearcă să facă acum Dragnea. Proiectul meu (de fapt orice proiect serios) presupune o reducere drastică a costurilor de funcționare a statului printr-o nouă arhitectură teritorial-administrativă. Crearea a 9 regiuni după specificul lor etno-folcloric, desființarea ideii de consilii locale, desființarea majorității agențiilor locale urmare a informatizării totale a statului, reducerea la maxim 10 ministere. Niciun partid n-ar accepta un asemenea tip de reducere a costurilor întrucât n-ar mai avea cum să fie oferite sinecurii activului de partid. Acesta este principalul motiv pentru care o republică parlamentară n-ar aduce niciun beneficiu.
Republica prezidențială – astăzi președintele este total inutil, singura lui putere este de a spiona oameni și de a-i băga sau ține pe la pușcării, ori prin aresturi. Nu poate decide nimic pe plan politic, economic, social. A spune despre el că este șeful statului este nimic altceva decât o persiflare decent îmbrăcată, și asta în condițiile în care peste 6 milioane de cetățeni îl trimit acolo ca să-i conducă. Dacă vei însuma numărul tuturor voturilor exprimate pentru toți parlamentarii vei vedea, generație, că nu egalează numărul voturilor date unui singur om, om ales să fie șeful suprem – președintele României. Mergând pe această idee, este natural să i se dea și instrumentele de putere necesare pentru a te putea conduce pe drumul pe care a spus că o va face atunci când l-ai ales. Acestea sunt motivele care m-au făcut să-ți propun încă de acum trei ani că forma de organizare statală să fie republica prezidențială. Știu că teama de a veni un alt Băsescu (dacă eleganța epitetelor de genul: jegos, zdreanță, panaramă n-ar fi fost compromisă de celebrul procuror Portocală, aș fi zis că i-ar fi venit mănușă distinsului dom’ ex-președinte) te face să fii reticentă în a-i da toate pârghiile de putere unui singur om, dar se pot crea modalități legale de control pentru ca un astfel de individ să nu-și mai poată permite să facă porcării de tot felul și chiar să fie dat jos dacă se abate de la proiectul pentru care l-ai votat.
B. Puncte slabeTransilvania – există marele pericol al unei revoluții a populației maghiare inspirată, finanțată de Ungaria și sprijinită tacit și de alte state inamice sau „aliate”;
Lipsa infrastructurilor de transport marfă și călători;
Lipsa forței de muncă;
Lipsa unei legislații fiscale atractivă pentru investitorii români și străini;
Incapacitatea colectării la nivel optim a taxelor și impozitelor;
Lipsa unui sistem financiar bancar de susținere a investitorului român;
Parteneriate strategice care nu aduc niciun fel de profit pe niciun plan, fiind în același timp extrem de costisitor de întreținut;
Lipsa marilor capacități de producție industrială;
Un SRI infiltrat și fără credibilitate;
SIE mult subdimensionat ca personal și, pe cale de consecință, ineficient;
Partide politice cu o bază de selecție extrem de redusă, fără doctrine, fără studii politice;
Lipsa unei școli de administrație publică;
Lipsa unor universități echipate cu laboratoare ultra moderne și profesori de anvergură internațională;
Lipsa unui recensământ general.
Lista poate fi completată cu probleme de la nivelul tuturor sectoarelor de activitate, dar eu mă opresc doar la punctele enumerate considerându-le ca fiind esențiale în creionarea unui proiect de țară.

C. Direcții

Construcția, pentru început, a 200.000 de locuințe complet echipate, începând cu centrală termică proprie și terminând cu veselă și tacâmuri. Aceste locuințe de una, două sau trei camere să fie date cu chirie tinerilor de până în 35 de ani, cu chirii cuprinse între 5-15 euro lunar. Am publicat deja un plan de afaceri tot pe acest blog acum vreo doi ani și jumătate. El ar trebui doar actualizat la prețurile de azi și orice funcționar îl poate pune în practică imediat. O dată cu înmânarea cheilor de la casă, tânărului i se va înmâna și cheia de la un autoturism pe care va urma să-l achite într-o perioadă de 10 ani, cu o perioadă de grație de un an de zile. În același moment, tânărul va primi și un contract de muncă într-unul din domeniile pe care le voi arăta la punctele următoare. În momentul în care statul oferă tânărului o casă mobilată, o mașină și un job, nu numai că exodul se va opri, dar și majoritatea celor care au plecat se vor întoarce. La sursele de finanțare pe care le-am arătat deja în proiectul publicat se mai poate adăuga și partea din economiile pe care statul le va face prin informatizare și reorganizare teritorial-administrativă.
Industrializarea agriculturii este zona în care România trebuie să dezvolte masiv. Acest lucru se poate face în trei moduri:

Măsuri fiscale – scutirea la plată tuturor taxelor și impozitelor pe o perioadă de minim 5 ani. Asta stimulează investiția privată.
Statul investește în unitățile de producție și apoi le privatizează prin metoda MEBO.
Statul investește și le dă în locație de gestiune tinerilor întreprinzători.

Problemele de fond ale unui proiect de asemenea anvergură sunt cele de aprovizionare ritmică cu materii prime și cele de piețe de desfacere. Recunosc că m-am muncit mult timp la găsirea unei soluții pentru aprovizionare ritmică cu materii prime, din cauza faptului că niște idioți au acceptat, la presiunea „partenerilor noștri strategici”, să ne înstrăineze pământurile. Fără niciun pic de modestie (nu că aș fi avut vreodată așa ceva), soluția pe care am găsit-o este de-a dreptul genială, mai ales prin dezvoltările ei ulterioare.

Înființare de către România și Republica Moldovă a două burse, una de cereale și cealaltă cu restul produselor agricole importante în proiectul de industrializare. Una cu sediul în Iași, iar cealaltă cu sediul la Chișinău, cele două state fiind acționare în proporții egale. Cu reglementări clare, cu o legislație comună, inteligentă, adoptate în ambele state, aceste burse vor deveni în câțiva ani burse regionale și apoi europene. Fermierii din Franța, Germania, Italia… își vor vinde recolte pe aici. Peste vreo două decenii ei vor deveni căpșunarii noștri. O altă consecință va fi aceea că se vor reface rețelele de achiziții a producției țărănești, astfel încât țăranii noștri și cei moldoveni vor primi suma corectă rezultată în urma muncii lor. La fel de importantă va fi și refacerea pentru început și apoi dezvoltarea capacităților de stocare, lucru care va permite și apariția derivativelor financiare bazate pe certificatele de depozit, în primul rând pe bursa de cereale, astea fiind raiul și motorul marilor speculatori. N-am nicio îndoială că Moldova va accepta cu bucurie un asemenea proiect, dat fiind faptul că situația ei economică este chiar mai proastă decât a României și la fel de lipsită de perspective. După ce locurile vor începe să meargă, este suficient ca partea română să-și desființeze punctele de trecere de frontieră de la granița cu Moldova. Presiunile populației care are de acum interese economice reale vor face ca în câțiva ani și partea moldavă să-și desființeze punctele de trecere. Moment în care nimic nu ne mai separă. Va trebui doar să găsim o formulă inteligentă prin care să se conserve privilegiile elite politice de acolo, lucru care în contextul reformei teritorial administrative pe care o vom face va fi simplu de rezolvat. Problema aprovizionării cu materii prime fiind astfel rezolvată, mai rămâne problema piețelor de desfacere. Aici avem două mari și extrem de importante direcții. Prima este ocuparea piețelor interne – tu nu ai de unde să știi, generație, ce bunătăți livra până în 1989 industria agro-alimentară românescă. Institutele de cercetare au creat soiuri de semințe care transformau o simplă roșie, de exemplu, într-un regal al gustului. Conservele, începând de la cele de pate de ficat, de pește și continuând cu alte zeci de tipuri de conserve, zecile de tipuri de salam, untul, brânzeturile și incredibilul parizer aveau 20 de clase peste porcăriile pe care ni le livrează astăzi „partenerii strategici”, porcării pe care, din nefericire, le livrează astăzi și producătorii industriali autohtoni. Se vor căuta bătrâni care încă mai trăiesc și știu cum se fac, se vor căuta vechile rețetare și se vor identifica zonele în care încă se mai folosesc semințele produse de defunctele noastre institute. În funcție de toate astea, Ministerul Agriculturii și cel al Sănătății vor elabora normele tehnice în baza cărora pot fi comercializate produsele agro-alimentare pe teritoriul țării, inclusiv cele de panificație. În felul acesta vom scăpa atât de mizeriile care vin de afară, cât și de cele care se produc astăzi în România, lăsând locul liber pentru produse de o excelentă calitate pe care noile capacități care au luat naștere le vor livra pe cele două piețe interne. Evident că și actualii producători interni, dacă vor trece pe noile rețetare, sunt bineveniți în proiect.

A doua direcție este piața chinezească. O piață de aproape de 1,5 miliarde de oameni. Se intră extrem de greu acolo, motiv pentru care statul chinez să fie cointeresat cu un pachet politico-economic de nerefuzat.

Ei livrează toate echipamentele pentru cele peste 1000 capacități de producție, plata urmând a fi făcută în timp în bani și produse ale acestor capacități.
Concesionare pe 90 de ani a celor 6 autostrăzi pe care tot ei ar urma să le facă.
Concesionarea pe aceeași perioadă a infrastructurii de cale ferată cu obligativitatea modernizării acestora la standarde internaționale.
Accesul la Marea Neagră prin cedarea a 40% din portul Constanța.
Cedarea a 40% din aeroportul Otopeni.
Fuziunea Tarom cu compania lor de aviație.
Exploatarea în comun a resurselor energetice pe care le avem în Marea Neagră (dacă informația conform căreia Dragnea și Tăriceanu au decis ca toată producția de gaz au dat-o sau o vor da Ungariei, atunci cei doi nu mai merită cetățenia română. Trebuie să fii prost să crezi că îți creezi astfel un avantaj tactic. Sau dacă nu ești prost înseamnă că ai acțiuni mascate la firma privată care va tracționa între cele două state).

Toate aceste măsuri sunt în avantajul ambelor state. Abia acesta este tipul de parteneriat strategic de care țara noastră are nevoie.

3. Inteligența artificială și robotică

La punctul 1, prin oferirea unei case gata mobilată, a unei mașini și a unui loc de muncă, îmi aduc înapoi în țară o mare parte dintre tinerii care au plecat și opresc hemoragia de tineri care vor să plece. Aici țara are două câștiguri majore, câștiguri care depășesc cu mult investiția în casele mobilate și în mașini (bani pe care statul îi recuperează oricum după cum am arătat în planul de afaceri pe care l-am publicat în materialul cu numele de republică prezidențială).

Primul și cel mai important câștig este acela că-mi repopulez țara cu tineri umblați prin lume, creativi și entuziaști, și mi-i țin acasă pe cei pe care deja îi am sau vin din urmă.

Al doilea câștig este strict material. Hai să presupunem că din cei patru milioane de români care au plecat avem un milion de tineri care au liceul făcut. În cei 12 ani de școală, eu, statul, am cheltuit în medie cam 5.000 USD pe an cu școlarizarea lor, adică 60.000 mii USD în cei 12 ani de școală. Prin plecarea lor, eu, statul, am pierdut 60 mld USD, bani pe care mi-i pot recupera cu un cost inițial de maxim 40 mii USD per tânăr recuperat. Chiar dacă n-aș mai recupera nimic din banii ăștia, tot aș avea un câștig net de 20 mii USD de pe urma fiecărui tânăr. Iar asta doar dacă tânărul are doar liceul terminat. Dacă a mai făcut și o facultate, mai adaugă încă 20 mii USD la câștigul statului. Iar astea sunt calcule minimale. Sumele pe care „partenerii strategici” ni le-au luat pe degeaba sunt în mod cert cu mult mai mari. Din salariile amărâte pe care aceștia le primesc, o mare parte sunt trimiși părințiilor acasă, părinți care își cumpără din banii ăștia mizeria de mâncare importată de la minunații noștri „parteneri” sau bunuri de larg consum fabricate de ăștia pentru țările estice, adică produse de proastă calitate.

La punctul 2, prin industrializarea agriculturii și prin cererea unui parteneriat strategic cu China, ne asigurăm singuri mâncarea, recuperând delicioasele rețete și semințe ale agro-industriei românești de până în anul 1989, facem un pas uriaș în crearea unei relații profunde și decisive bazată pe interese economice solide cu Moldova de dincolo de Prut, ne dotăm cu autostrăzi și căi ferate moderne și ne atragem un partener atât de bogat și de puternic încât o planetă întreagă nu mai știe cum să-i atragă bunăvoința.

La punctul 3 îți voi vorbi, generație, despre noul tip de industrie pe care România îl va dezvolta. O industrie de avangardă care va domina toate marile industrii în acest secol – industria roboților casnici inteligenți.

Acum foarte mulți ani în urmă eram un puști convins de propaganda comunistă de atunci cum că noi, românii, suntem niște tipi dați dracului de deștepți și cultivați. Invitat la o partida de poker, mă pomenesc la masă cu un tip negru ca smoala despre care aveam să aflu puțin mai târziu că se numește Paul, că era din Senegal și că era venit să învețe medicina la noi. Pe vremea aceea învățământul superior din România era plin de studenți din toată Africa, din toate țările arabe, din China, Vietnam… Era un învățământ de foarte bună calitate, iar tinerii care în acele timpuri și-au făcut studiile aici au ajuns în ani să ocupe poziții importante în statele lor și să poarte o reală simpatie României și românilor. Revenind la partida noastră de poker, mă pomenesc la un moment dat că senegalezul îmi trage o cacealma de toată frumusețea, în care reușește cu doi șeptari să mă alunge cu trei popi de la masă. La vremea aceea jucam pokerul acela cu 5 cărți în care o cacealma de acest tip îți făcea orgoliul pulbere. Te izbeai cu capul de colțul mesei, îți trăgeai singur câteva perechi de palme, te tăvăleai vreo 5 minute pe covor, iar în final admiteai că ești un prost și-l urai de moarte pe cel care îți provocase acea cumplită revelație. Încercând să salvez cât de cât nenorocirea, decid să joc pe cartea românului dat dracului de deștept și de cult.

– Băi, fir-ai ai dracu, ăștia abia au căzut din copaci și-au învățat deja să tragă cacealmale.

– Da, răspunde senegalezul, care urma să devină în timp unul dintre cei mai buni prieteni ai mei și un important lider în țara lui, dar noi am căzut din copaci direct în Mercedesuri.

În proiectul meu de țară exact asta propun și eu, generație, să ardem etapele, să mergem direct la vârf. Avem o excelentă școală de matematică cu matematicieni români care ocupă poziții înalte în instituțiile de învățământ și în laboratoarele străine. Avem matematicieni de excepție și în țară, avem o generație extrem de talentată de informaticieni, avem fizicieni excelenți atât în universitățile românești, cât și în cele străine (nu discutăm despre Iohannis). Cu toate aceste resurse, în foarte scurt timp vom reuși să recuperăm decalajele dintre noi și cei care sunt înaintea noastră. Cu ajutorul SIE (băieții de acolo înțeleg exact la ce mă refer), în câțiva ani îmi pot echipa laboratoarele cu toată aparatura și tehnologia de care am nevoie. Când vei ajunge tu la pensie, generație, în orice colț al lumii te vei afla, pe robotul pe care îți va face cumpărăturile, pe robotul care va suna la salvare când ți se va face rău, pe robotul care îți va face conversație când nimeni nu te mai caută, va scrie Made in Romania.

Acesta este proiectul de țară pe care ți-l propun, generație. Este un proiect realist, fezabil și generos cu tine și generațiile care îți vor urma. Cercetarea fundamentală în domeniul inteligenței artificiale care va avea o primă utilizare în robotică va aduce României uriașa șansă de a deveni un centru mondial de putere. Acest proiect nu este o utopie, generație. Când e vorba de câștig sunt un tip pragmatic, cinic și amoral (a nu se confunda cu imoral). Sunt convins că, mergând pe acest proiect, prima fabrică de androizi din lume se va construi în România. O echipă de 150-200 oameni poate face ca în maximum doi ani totul să prindă viață. Proiectul este simplu și clar.

Impuneți un șef al statului și dați-i toată puterea pe perioada mandatului;
Case mobilate, mașini și job-uri pentru tineri;
Industrializarea agriculturii;
Inteligența artificială și robotică;
China – partener strategic.

Scris de **Admin** Joi Mar 15, 2018 4:33 am

http://sov.ro/2018/03/15/ce-este-etapa-a-2-a/

Sistem politic impotent, clasă impotentă, stat impotent, un popor abuzat, abrutizat și impotent. Țara a mai trecut prin momente similare de-a lungul istoriei ei și, de fiecare dată, a avut șansa ca generația care venea din urmă s-o salveze de catastrofă. Acum tu ești generația care vine din urmă și ai obligația ca cel târziu în 2024 să preiei, prin orice mijloace, puterea. Am decis să te ajut, generație, încă din momentul în care am intrat în mediul online, gândind acest ajutor în mai multe etape. Am încheiat prima etapă odată cu publicarea proiectului de țară. Cei care m-au urmărit constant, încă de acum aproape trei ani, de când am început acest proiect, au avut posibilitatea să-și construiască un aparat critic propriu, să-și fixeze niște valori perene ale speciei umane, să înțeleagă modul de funcționare ale diverselor tipuri de societăți și state și, mai presus de toate, care sunt problemele românești și cum pot fi ele soluționate.

Etapa a 2-a presupune identificarea elitelor tale, generație, elite din rândul cărora va țâșni și liderul tău. Un lider charismatic, inteligent, cult, uman și vizionar. În acest sens voi atașa acestui blog o pagină nouă care va putea fi accesată doar contra cost. O parte dintre acești bani vor fi folosiți pentru întreținerea site-ului, restul urmând a fi distribuiți ca stimulente către cei mai valoroși dintre voi. Va fi o mini-platformă de social media dedicată în exclusivitate tinerilor care gândesc și care știu cum să-și exprime în mod civilizat ideile, trăirile și viziunile.

Pentru început, temele dezbătute vor fi propuse de mine, urmând ca mai apoi să vi le alegeți singuri. În funcție de întrebările, răspunsurile și comentariile formulate într-o perioadă de șase luni, vă voi pune la dispoziție și o evaluare psihologică a personalității voastre. Ce este prietenia, ce este iubirea, care este deosebirea dintre fidelitate și loialitate, ce este cryptomoneda, există rase superioare, se poate călători în timp, există universuri paralele, vom putea coloniza alte planete, există civilizații extraterestre, își va păstra America poziția dominantă la nivel planetar, care este cea mai mare amenințare pentru ea, va reuși România să-si recapete independența, îți place puterea, ce ai face dacă ai deține-o timp de 4 ani, ai auzit de blockchain? Acestea ar fi unele dintre temele la care ești invitat să-ți exprimi ideile.

După șase luni voi publica lista cu cei care pot fi considerați a face parte dintre elitele tale, generație, argumentând fiecare alegere. Sunt convins că lista pe care o voi publica eu se va suprapune cu lista pe care o vei face și tu, generație, și va avea la bază capacitatea de a comunica valoarea comentariilor, numărul de adepți pe care fiecare în parte va reuși să și-l facă. Noua platformă va fi singurul loc de întâlnire dintre tinerii cu adevărat valoroși din generația conducătoare a timpului ce va veni și câțiva dintre reprezentanții elitelor generației mele.

Proiectul meu de țară

Proiectul meu de țară

Ce este proiectul de țară?

Proiectul meu de țară

C. Direcții

Ce este etapa a 2-a?