Mohamed bin Salman, printul mostenitor al Arabiei Saudite: datoria musulmanilor este sa raspandeasca cuvantul lui Allah.
Pagina 1 din 1
Mohamed bin Salman, printul mostenitor al Arabiei Saudite: datoria musulmanilor este sa raspandeasca cuvantul lui Allah.
“In alte tari din Asia, ca Indonezia, Malaezia si India, musulmanii au fost liberi sa raspandeasca cuvantul lui Allah.” – ii spune in cadrul unui foarte interesant interviu, Mohamed Bin Salman, printul mostenitor al Arabiei Saudite, ziaristului Jeffrey Goldberg de la magazinul The Atlantic. Mohamed bin Salman se afla intr-un voiaj in Statele Unite pentru a promova proiectul “Vision 2030”, care are drept scop modernizarea Arabiei Saudite si stoparea dependentei de petrol.
Azi, Malaezia, ca si Indonezia, este un stat majoritar musulman. In sec. XIV, musulmanii reprezentau doar 10% din populatie, primii musulmani sositi aici, si primiti cu bratele deschise, fiind negustori. In momentul de fata, musulmanii sunt majoritari, islamul sunnit este religia de stat, portul valului este obligatoriu nu numai pentru femeile musulmane, apostazia a devenit ilegala prin constitutie, musulmanii care renunta la islam sau care adera la alta credinta fiind pedepsiti, in timp ce convertirea la islam este incurajata de stat prin recompense materiale, urmarindu-se reducerea procentului populatiei nemusulmane; in timpul acesta drepturile minoritatilor indiene, chineze si ale populatiei indigene, majoritar crestina, din Sabak si Sarawak fiind restranse in permanenta. Intr-un cuvant: Islam! Sau, cum spune Mohamed bin Salman, raspandirea cuvantului lui Allah.
Interviul luat de Jeffrey Goldberg printului Mohamed bin Salman a fost publicat de siteul dreuz.info.
[list="margin-right: 0px; margin-bottom: 1.69231em; margin-left: 3.1em; padding-right: 0px; padding-left: 0px; color: rgb(85, 85, 85); font-family: Bitter, Georgia, \"Times New Roman", Times, serif; background-color: rgb(255, 255, 255);"]
[*]Goldberg: Nu aveti nicio obiectie religioasa fata de Israel?
[/list]
Printul Mohamed bin Salman: Avem preocupari religioase in ceea ce priveste soarta moscheii sacre din Ierusalim si ne pasa de soarta poporului Palestinian. Atat. Nu avem nicio obiectie in legatura cu alte persoane.
[list="margin-right: 0px; margin-bottom: 1.69231em; margin-left: 3.1em; padding-right: 0px; padding-left: 0px; color: rgb(85, 85, 85); font-family: Bitter, Georgia, \"Times New Roman", Times, serif; background-color: rgb(255, 255, 255);"][*]Goldberg: Traditional, Arabia Saudita a sustinut si vehiculat una dintre cele mai virulente propagande anti-semite. Aveti vreo problema cu anti-semitismul in tara dumneavoastra?
[/list]
MBS: Tara noastra nu are probleme cu evreii. Profetul nostru a luat de nevasta o femeie evreica. Ea nu i-a fost doar o prietena, i-a devenit si sotie. Vecinii profetului nostru erau evrei. Sunt numerosi evrei in Arabia Saudita proveniti din SUA si Europa. Nu este nicio problema intre crestini, musulmani si evrei. Avem probleme cu anumite persoane, cum are toata lumea, dar este vorba de probleme banale.
[list="margin-right: 0px; margin-bottom: 1.69231em; margin-left: 3.1em; padding-right: 0px; padding-left: 0px; color: rgb(85, 85, 85); font-family: Bitter, Georgia, \"Times New Roman", Times, serif; background-color: rgb(255, 255, 255);"][*]Goldberg: E bine ca se aude de anumite schimbari pe care promiteti sa le faceti in Arabia Saudita, dar nu sunt oare premature? Tara dumneavostra este mare si complicata si este foarte dificil sa-i schimbati cultura. Dupa parerea dumneavostra, puteti incepe sa vorbiti despre Islam si despre rolul pe care ar trebui sa-l joace in lume?
[/list]
MBS: Allah ne-a incredintat doua responsabilitati: primul este sa credem, sa facem fapte bune, nu rele. Daca noi facem lucruri rele, Allah ne va judeca in ziua Judecatii de Apoi. A doua noastra datorie este sa raspandim cuvantul (credinta) lui Allah. Timp de 1400 de ani, musulmanii au incercat sa raspandeasca cuvantul lui Allah. In Orientul Mijlociu, in Africa, in Europa nu au fost lasati sa o faca. De aceea a trebuit, si inca mai trebuie, sa se bata pentru a raspandi mesajul lui Allah. In alte tari din Asia, ca Indonezia, Malayezia si India, musulmanii au fost liberi sa raspandeasca cuvantul lui Allah. Ei au spus: “Haide, spune ce vrei, toata lumea e libera sa creada in ceea ce doreste. In aceste conditii, Islamul nu a fost unul cuceritor, ci s-a raspandit in mod pasnic. Dar astazi, in Triunghiul Raului….
[list="margin-right: 0px; margin-bottom: 1.69231em; margin-left: 3.1em; padding-right: 0px; padding-left: 0px; color: rgb(85, 85, 85); font-family: Bitter, Georgia, \"Times New Roman", Times, serif; background-color: rgb(255, 255, 255);"][*]Goldberg: Triunghiul Raului?!
[/list]
MBS: Da, va explic imediat. In acest triunghi ei incearca sa raspandeasca ideea ca datoria noastra ca musulmani este de a restabili califatul, de a restabili spiritul califatului, ca slava Islamului este de a restabili un imperiu prin forta. Dar Allah nu ne-a cerut sa facem asta, nici profetul Mahomed. Allah ne-a cerut doar sa-i raspandim cuvantul. Si acesta misiune este indeplinita. Astazi, fiecare fiinta umana are dreptul sa-si aleaga credinta. In toate tarile poti sa cumperi carti religioase. Mesajul lui Allah se raspandeste. Nu mai avem datoria sa ne batem pentru a raspandi cuvantul lui Allah. Dar in Triunghiul Raului, ei vor sa-i manipuleze pe musulmani, sa-i faca sa creada ca datoria si demnitatea lor ca musulmani este sa ceara crearea unui imperiu musulman.
In primul rand in Triunghi avem regimul iranian care vrea sa-si raspandeasca ideologia extremista, ideologia siita extremista. Potrivit credintelor lor, daca isi propaga ideologia, imamul ascuns va reveni, va domni asupra lumii intregi, incepand cu Iranul, si va raspandi Islamul chiar si in America. Si ei repeta asta zi de zi, de la revolutia iraniana din 1979! Este in legile lor si o dovedesc prin actiunile lor.
A doua parte a Triunghiului este constituita din Fratia Musulmana, alta organizatie extremista. Ei utilizeaza sistemul democratic pentru a prelua puterea si a creea peste tot pe pamant califate ascunse. Ca, la sfarsit, acestea sa se transforme intr-un veritabil imperiu musulman.
Si a treia parte este compusa din teroristii Al-Qaeda si Statul Islamic: ei vor sa impuna totul cu forta. Conducatorii Al-Qaeda, conducatorii Statului Islamic au fost toti Frati Musulmani, incepand cu Osama Bin Laden si Ayman al Zawahiri. Sa fie clar! Acest Triunghi promoveaza o ideologie pe care Allah si Islamul o condamna. Ideologia lor se opune total principiilor ONU si ideii de natiuni diferite, dispunand de propriile lor legi. Arabia Saudita, Egiptul, Iordania, Bahrein, Oman, Kuweit, Emiratele Arabe Unite si Yemenul apara ideea ca natiunile independente trebuie sa se concentreze asupra propriilor lor interese, stabilind bune relatii bazate pe principiile ONU. Triunghiul Raului nu vrea asta.
[list="margin-right: 0px; margin-bottom: 1.69231em; margin-left: 3.1em; padding-right: 0px; padding-left: 0px; color: rgb(85, 85, 85); font-family: Bitter, Georgia, \"Times New Roman", Times, serif; background-color: rgb(255, 255, 255);"][*]Goldberg: Nu este adevarat, totusi, ca dupa 1979, dar si inainte de 1979, factiunile cele mai conservatoare din Arabia Saudita se serveau de petrodolari pentru a exporta o versiune mai intoleranta si mai extremista a Islamului, ideologia Wahhabita, o ideologie foarte apropiata de gandirea Fratiei Musulmane?
[/list]
Mohamed bin Salman: In primul rand ce este wahhabismul? Va rog, spuneti-ne si noua! Nu suntem familiarizati cu aceasta ideologie.
[list="margin-right: 0px; margin-bottom: 1.69231em; margin-left: 3.1em; padding-right: 0px; padding-left: 0px; color: rgb(85, 85, 85); font-family: Bitter, Georgia, \"Times New Roman", Times, serif; background-color: rgb(255, 255, 255);"][*]Goldberg: Ce vreti sa spuneti? Ca nu stiti ce este wahhabismul?!
[/list]
MBS: Wahhabismul? Ce este wahhabismul?
[list="margin-right: 0px; margin-bottom: 1.69231em; margin-left: 3.1em; padding-right: 0px; padding-left: 0px; color: rgb(85, 85, 85); font-family: Bitter, Georgia, \"Times New Roman", Times, serif; background-color: rgb(255, 255, 255);"][*]Goldberg: Sunteti printul mostenitor al Arabiei Saudite si nu stiti ce este wahhabismul?!
[/list]
MBS: Nimeni nu poate defini wahhabismul!
[list=1700][*]Goldberg: Este o miscare fondata de Ibn abd al – Wahhab in anii 1700.
[/list]
MBS: Nimeni nu poate defini wahhabismul. Nu exista wahhabism. Noi nu credem ca el exista. Noi avem in Arabia Saudita sunniti si siiti. In islamul sunnit exista 4 scoli de gandire si avem Consiliul Oulema (cea mai inalta autoritate religioasa a Regatului Saudit, care il sfatuieste pe rege in problemele islamice) si Comitetul permanent de cercetari islamice si de emitere de fatwas. Da, in Arabia Saudita este clar ca legile noastre sunt izvorate din Islam si Coran, dar noi avem 4 scoli de jurisprudenta: Hanbali, Hanafi, Shafi’i si Maliki care dezbat asupra interpretarilor.
Primul stat saudit! De ce a fost el creat? Dupa moartea profetului Mahomed si a primilor 4 califi, locuitorii peninsulei au inceput sa se lupte intre ei cum o facusera mii de ani. Dar dupa 600 de ani familia noastra a construit un oras plecand de la nimic, i-au spus Diryah. Si acesta a fost primul stat saudit. El s-a dezvoltat economic si a devenit cel mai important din Peninsula. Familia noastra a schimbat realitatea. Cele mai multe orase se bateau intre ele pentru comert. Atunci, familia noastra a spus altor doua triburi:”In loc sa atacam rutele comerciale putem sa ne unim pentru a proteja aceasta regiune.” Astfel, comertul a prosperat si orasul s-a dezvoltat. A fost metoda Saud. Trei secole mai tarziu aceasta metoda era inca valabila. Ideea se baza pe faptul ca veti avea intotdeauna nevoie de marile creiere ale Peninsulei arabe: generali, sefi de trib, savanti. Pe unul dintre ei l-a chemat Muhamad Ibn abd al – Wahhab.
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Raspunsurile printului sunt adevarate focuri de artificii trase intru gloria taqiya (inselatorie, minciuna, permisa de Coran pentru cauza lui Allah n.tr.). O adevarata capodopera! Mai ales in ceea ce priveste antisemitismul si pretinsa buna intelegere dintre evrei, crestini si musulmani in Regatul saudit, viitor Eldorado interconfesional.
Printul se bazeaza fara indoiala pe ignoranta occidentalilor cu privire la modul sangeros in care cuvantul lui Allah a fost raspandit de-a lungul secolelor, mai ales invazia islamica a Indiei, considerata cel mai mare genocid din istorie, pentru a manipula mai usor cu viziunea sa edulcorata si ipocrita a unui islam al pacii, pentru a le castiga astfel increderea si admiratia.
“Islamul este o religie a pacii – aceasta este si traducerea cuvantului islam.”- spune printul.
Nu! Tradus, cuvantul islam inseamna “supunere”.
“A doua noastra datorie este sa raspandim cuvantul (credinta) lui Allah. Timp de 1400 de ani, musulmanii au incercat sa raspandeasca cuvantul lui Allah. In Orientul Mijlociu, in Africa, in Europa nu au fost lasati sa o faca. De aceea a trebuit, si inca mai trebuie, sa se bata pentru a raspandi mesajul lui Allah.” – spune MBS.
Aceasta este o noua scuza pentru a justifica cuceririle prin jihad, dar este clar ca Mohamed bin Salman vorbeste in conformitate cu legea islamica, care stipuleaza ca musulmanii ar trebui sa traiasca in pace cu nemusulmanii, daca nemusulmanii nu impiedica raspandirea islamului. Daca musulmanii au comis atrocitati impotriva necredinciosilor a fost pur si simplu din vina acestora din urma, pentru ca i-au impiedicat pe credinciosii lui Allah sa-si faca datoria de musulmani piosi. Intotdeauna victime, niciodata vinovati acesti scumpi copii ai lui Allah.
“In alte tari din Asia, ca Indonezia, Malayezia si India, musulmanii au fost liberi sa raspandeasca cuvantul lui Allah. Ei au spus: “Haide, spune ce vrei, toata lumea e libera sa creada in ceea ce doreste. In aceste conditii, Islamul nu a fost unul cuceritor, ci s-a raspandit in mod pasnic.” – spune MBS.
O minciuna revoltatoare! Sutele de milioane de victime ale “pacifismului islamic” se intorc in mormant. Jihadul din India a fost deosebit de sangeros. Cum hindusii nu erau “oameni ai cartii” au avut de ales intre convertire si moarte. Ei nu s-au bucurat de a treia alegere, “generos” oferita oamenilor cartii – evreilor si crestinilor. Acestia din urma puteau sa se converteasca la Islam sau sa traiasca ca dhimmi (supusi, cetateni de mana a doua n.tr.), supunandu-se legi islamice. Numai in caz de refuz erau ucisi.
In 1935, Will Durant scria in cartea sa “Istoria Civilizatiei – Mostenirea noastra orientala”: “Cucerirea Indiei de catre mahomedani este probabil pagina cea mai sangeroasa din istorie. Istoricii islamici, eruditii, au descris cu cea mai mare bucurie si mandrie masacrarea hindusilor, convertirea fortata, rapirea femeilor si a copiilor si vanzarea lor la targurile de sclavi precum si distrugerea templelor de catre razboinici, intre anii 800 si 1700…”
Maniera blanda si pasnica de raspandire a cuvantului lui Allah de care vorbea printul Mohamed bin Salman.
Istoricul musulman Muhammad Qasim Hindu Shah (1560-1620) a fost primul care a dat o idée despre baia de sange medievala pe care a suferit-o India sub legea islamica. El estima ca cca. 400 de milioane de indieni au fost masacrati in timpul perioadei de cucerire si ocupare islamica a Indiei. Supravietutorii au fost redusi la sclavie si barbatii castrati. Genocidul suferit de Hindusi si de Sikhs din partea arabilor, turcilor si mongolilor a durat 800 de ani fara incetare. Este si azi necunoscut de cea mai mare parte a lumii.
Doctorul Koenraad Elst scria in articolul sau “A existat un genocid islamic al Hindusilor” : “Cuceririle musulmane pana in secolul al 16 au reprezentat pentru hindusi o veritabila lupta pentru supravietuire, o problema de viata si de moarte. Orase intregi au fost transformate in mormane de cenusa, iar populatia lor masacrata; sute de mii de oameni au fost ucisi, iar alte sute de mii dusi in sclavie si asta in timpul fiecarei campanii. Fiecare nou invadator construia munti de capete.”
“Astazi, fiecare fiinta umana are dreptul sa-si aleaga credinta. In toate tarile poti sa cumperi carti religioase” – spune MBS.
Prin urmare, este posibil sa distribui Biblii in noua Arabie Saudita, a lui Mohamed bin Salman, sa construiesti biserici, sa practici crestinismul, sa sarbatoresti Pastele si Craciunul fara riscul de a fi aruncat in inchisoare, fara a risca decapitarea, sau crucificarea, pentru ca fiecare fiinta umana are dreptul sa-si practice credinta?
“Dar Allah nu ne-a cerut sa facem asta, nici profetul Mahomed. Allah ne-a cerut doar sa-i raspandim cuvantul.” – spune Mohamed bin Salman.
Sau cum sa indulcesti cu miere fructele otravitoare ale Pomului Raului sadit de Mahomed in urma cu 1400 de ani.
Mohamed bin Salman se preface ca nu stie ca Coranul si Hadhiturile indeamna clar la jihad, la razboiul sfant impotriva necredinciosilor.
Pentru musulmani proiectul raspandirii islamului cu ajutorul fortei ramane vesnic un obiectiv de atins. Nu este vorba de o denaturare a Islamului de catre extremisti, ci de un ordin al lui Allah: “Luptati impotriva acelora care nu cred in Allah și nici in Ziua de Apoi, si nu opresc ceea ce Allah si Trimisul Sau au oprit, si nu impartasesc religia Adevarului, dintre aceia carora li s-a dat Cartea (iudeii si crestinii care nu cred in Islam n.tr.), pana ce ei nu vor plati tributul cu mana lor, fiind ei supusi legilor.”
https://www.dreuz.info/2018/04/05/lobjectif-de-lislam-netait-pas-de-conquerir-mais-de-repandre-pacifiquement-la-parole-dallah-mohamed-bin-salman/
© Rosaly pour Dreuz.info
Subiecte similare
» Mark Zuckerberg nu este Dumnezeu. Facebook, dat în judecată de Valerian Stan pentru CENZURĂ. Cuvântul Autorului
» „IMAMUL” BERGOGLIO SI AHMED EL-TAYEB, “PAPA” MUSULMANILOR
» Doamna Merkel, deportăm și noi mai cu talent?
» ALLAH NU ARE NICIO LEGATURA CU ISLAMUL !
» FREUD NU POATE SĂ-L ÎNFRÂNGĂ PE ALLAH
» „IMAMUL” BERGOGLIO SI AHMED EL-TAYEB, “PAPA” MUSULMANILOR
» Doamna Merkel, deportăm și noi mai cu talent?
» ALLAH NU ARE NICIO LEGATURA CU ISLAMUL !
» FREUD NU POATE SĂ-L ÎNFRÂNGĂ PE ALLAH
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum