Politică externă de navetă
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: Ubi patria ibi bene ? În lături, venetici ! :: Și azi , la fel ca altădată .în pradă tara noastră-i dată
Pagina 1 din 1
Politică externă de navetă
România nu mai are nimic sfânt, guvernanții noștri de mucava vând, cumpără, închiriază, tot, de la tradiții, cultură, armată, flotă, industrii, regii, pământ, resurse strategice, forță de muncă, materii prime, până la conștiință. Nimic nu este imposibil pentru clasa politică românească post-decembristă, nimic nu este sfânt, unii ar fi gata să vândă și relicvele strămoșești,că oricum aurul și tezaurul s-au dat și s-a renunțat la ele de mult. Ironic, sau culmea nesimțirii, aceeași clasă politică se supără când i se spune că este cea mai coruptă clasă politică, din lume, votează legi ”antidenigrare” ca să oprească corul nemulțumirii, continuând însă să facă sluj în fața marilor potentați ai zilei și execută orbește ordinele ”fraților mai mari” sau partenerilor strategici, pentru simplul motiv că le proptesc scaunele.
Acuma guvernanții ridică în slăvi orice vine de la Washington sau de la Bruxelles atâta vreme cât aceștia le sprijină guvernarea, baleind de la o capitală la alta, după cum sunt răsplătiți. Așa se face că am ajuns de râsul lumii, să ne dăm cu stânga în dreapta și cu ambele după cap, încât nimeni nu mai știe dacă românii sunt oameni serioși sau circari. De fapt Europa, ”frații noștri de gintă latină”, turcească, slavă, sau indo-europeano-caucaziană știu de mult, de foarte mult timp cu cine au de a face și profită așa cum au profitat de sute de ani. Iată spre exemplu, ce spunea despre noi generalul Berthelot, marele ”prieten al românilor” cel care ”ne-a ajutat” acum 100 de ani să ne câștigăm independența:„… aceasta țară (România!) va fi o colonie perfectă pentru Franța … Naivitatea românilor merge până la a considera Franța o soră mai mare … Chiar în condițiile grele ale acestui război (primul război mondial) ne-am scos cvintuplat investițiile făcute în armata română … Având în vedere poziția geografică extraordinară a României propun să o transformăm cât mai repede în colonie a Franței …”
Nu știu cât de adevărată este această relatare și dacă aceasta este cu adevărat opinia celui pe care, unii istorici români îl consideră ”mai român decât românii” dar o remarcă asemănătoare apare și în alte surse, din documente militare se pare, conform cărora Berthelot ar fi spus că România Mare ar fi cea mai frumoasă colonie a Franței. Nu ar fi exclus să fie așa, adică generalul francez să fi gândit și chiar spus aceste cuvinte și atunci istoria ar trebui rescrisă, reanalizată, reinterpretată. Dar mai ales ar trebui să învățăm din ea, pentru că ea ne învață că nici un stat străin nu ne ajută de dragul nostru și toți cei care azi, indiferent când e acel azi, te sprijină, o fac pentru că au nevoie de ceva de la tine, au un interes personal sau național în ceea ce fac, iar ”ajutorul” va ține atâta cât va ține și interesul. Odată atins obiectivul, vom deveni ceea ce am devenit deja, o țară colonizată, tratată, folosită, guvernată ca o colonie, gubernie sau stat anex, vasal, ”prieten” sau ”partener strategic”, tot aia. Fără îndoială, Berthelot a jucat un rol important în sprijinirea armatei române pentru a putea face față primului război, fără îndoială, interesele Franței au fost nu atât de a sprijini România cât de a duce la înfrângerea –inclusiv prin sprijinirea României – dușmanilor ei, dar Berthelot a făcut tot ceea ce a făcut pentru că așa i s-a ordonat, el a slujit interesele Franței, nu a părăsit armata Franței pentru a se înrola în cea a României cum au făcut de exemplu La Fayette și Pacepa pentru SUA. Așa că nu ar fi rău să nu mai cătăm atât în nădragii altora.
Navetistul internațional
Vlădica Werner s-a supărat tare pe Boier Dragnea pentru că a decis să mute ambasada coloniei dela Tel Aviv la Ierusalim. Întâmplarea face –pentru prima oară- să fiu de aceeași parte, dar numai pe subiectul respectiv, cu Marele Gardirob. Dar altceva vreau să evidențiez aici. Este uimitor cât de ipocrit și uituc poate fi domnul Iohannis. Ipocrit, pentru că se face că nu a știut nimic despre acest subiect, nu a auzit nicăieri despre acest subiect(adevărul este că era și greu, domnia sa a stat în România numai un sfert din timpul cât a domnit). Acuma, după ce guvernul a luat decizia de a începe demersurile oficiale, a aflat și el că în lume, deci și în România se vorbește despre asta. Apăi ori domnul președinte ne crede proști, ori se crede el mai deștept decât este. Încă de acum 4 luni, adjunctul ministrului de externe israelian,doamna Tzipi Hotoveli, afirma că Israelul este în discuții cu mai multe țări, printre care nominaliza România, Letonia și Cehia, pentru a-și muta ambasadele la Ierusalim. Asta scriau încă de atunci, presa germană și română, ambele limbi cunoscute și folosite de domnul președinte. Să nu fi aflat domnul Iohannis, de atunci ce înseamnă asta? Dar când a discutat pe 5 Ianuarie 2018 cu Netanyahu la telefon, despre ce a vorbit despre mutarea capitalei României la Sibiu ?
Scandalul de acuma mi se pare o mare minciună și ipocrizie a acestui navetist internațional care acuma face pe inocentul când știe, sau dacă nu știe, e și mai grav, că Dragnea face jocurile, urmărește interesele oricui, numai ale țării nu. De fapt aici este singurul traseu pe care se întâlnesc amândoi și uite că se mai întâmplă să se ciocnească. Nu știu ce va face domnul Iohannis când se va ciocni și cu alți români care sprijină varianta Dragnea, nu le dau numele se știe pe sistem. Și mai ciudat este atacul verbal al lui Klauss la adresa mutării ambasadei, când spune : „Prin urmare, în această etapă, relocarea Ambasadei României în Ierusalim ar reprezenta o încălcare a dreptului internaţional relevant”. Aoleo să înțelegem noi românii că decizia luată de SUA este o încălcare a dreptului internațional? A câta?Sau cea cu bombardarea Siriei a câta o fi? Despre ea de ce nu a pomenit domnul Iohannis?
Domnul Iohannis uită sau se face că nu știe nimic despre celebra super serată ”între prieteni speciali” a zilei de 21 Decembrie 2017, când ambasadoarea SUA la ONU a dat de băut reprezentanților țărilor care votaseră pro mutare sau se abținuseră de la vot-ceea ce echivala cu un acord laș- în Adunarea Generală a ONU care condamnase această decizie. De ce nu a sărit în aer atunci domnul Iohannis și mai ales de ce nu îl chemase de la post pe Ambasadorul Românii la ONU, să îi ceară explicații? Atunci a tăcut domnul Iohannis și a dat din coadă, bucuros că este considerat prieten special al Marelui Licurici. Așa a crezut el că face ca diplomatu.
Navestista de Videle
Pe de altă parte, mă oripilează lipsa totală de discernământ, realism și miserupismul guvernului care nu numai că își depășește fișa postului, (căci vrem nu vrem, politica externă a țării nu o face un navetist din motorul de Videle-Alexandria, ci impegatul de la Cotroceni) dar mai are și marea nerușinare de a sacrifi.. pardon, secretiza această hotărâre. Oare să nu fi știut Viorica navetista că nu are nici un motiv să secretizeze acea decizie, dimpotrivă, conform art 33 din LEGEA nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, care spune că: ”Este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informaţiilor care, prin natura sau conţinutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetăţenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucționarea justiției”, îi este chiar interzis? Probabil s-a gândit domnia sa, că dacă a fost secretizat și apoi pierdut contractul Bechtel și multe altele ca el, iar prostimea a înghițit, sau Anexa 1 de la condițiile de muncă pentru calcularea pensiilor militarilor, ce mare lucru dacă clasifică drept secret și această decizie? S-au cam învățat politicienii noștri să își secretizeze toate actele de trădare și vânzările pe sub mână, ca să nu ajungă prostimea la ele. Ia să vedem acuma mai cere cineva desecretizarea documentului, ca în cazul protocoalelor S(R)I onului ? Eu pun pariu că nu.
La fel de perversă este și abordarea televiziunilor care tratează subiectul prin ricoșet, analizând, sau criticând faptul că navetista Viorica i-a răspuns târziu la telefon navetistului Klauss, fiind la simfonie, de parcă asta era de importanță vitală pentru români, cât de repede îi răspunde Viorica, președintelui. Dar domnul Skywalker ce a făcut din 21 decembrie, de la votul ONU, până acuma? A citit cartea ”pas cu pas” în chineză ?
După Insula șerpilor urmează Insula Mare a Brăilei
Și dacă tot vorbim de afaceri, vânzări, cumpărări și secrete, cine ne poate spune ce se ascunde în spatele vânzării Insulei Mari a Brăilei, ultimul mare combinat, dar agricol al României ? Că va fi vândut, concesionat pe 99 de ani sau arendat, tot trădare se numește pentru că se aude că a fi dat unui mare șeic din Arabia Saudită care vrea să o transforme în pajiște de nutrețuri pentru cămilele arabilor. Prețul oficial al trădării ar fi de 200 milioane euro, adică cam cât se poate scoate într-un an de zile din exploatarea celor peste 58 000 de hectare, orice ai cultiva pe ele, chiar și… floarea calului. Diferența până la cei 99 de ani îi va lua viitorul ”apropitar”, iar cei care vor aproba și intermedia făcătura vor avea și ei onorariul lor, de loc de neglijat. Puneți pariu că oarece anexe ale contractului vor și și ele secrete? Nu aveți curaj. Dar cei care fac afacerea au, curaj, tupeu, nesimțire, oricum i-ați spune dar au.
Noi nu o să mai avem nimic.
https://b1.ro/stiri/politica/benjamin-netanyahu-l-a-sunat-pe-klaus-iohannis-mutarea-ambasadei-romaniei-de-la-tel-aviv-la-ierusalim-pusa-in-discutie-208627.html
Subiecte similare
» Politică externă de navetă
» România fiica ploii, sau politica externă zero a Bucureştiului
» Lecția stenogramelor: politica externă între Ceaușescu și Dăncilă
» Obsesia anti-Basescu a generat un esec major de politica externa
» Politica externă de uz personal: cele două pericole care pândesc România
» România fiica ploii, sau politica externă zero a Bucureştiului
» Lecția stenogramelor: politica externă între Ceaușescu și Dăncilă
» Obsesia anti-Basescu a generat un esec major de politica externa
» Politica externă de uz personal: cele două pericole care pândesc România
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: Ubi patria ibi bene ? În lături, venetici ! :: Și azi , la fel ca altădată .în pradă tara noastră-i dată
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum