Politica externă de uz personal: cele două pericole care pândesc România

Scris de **Admin** Joi Mai 17, 2018 12:39 am

http://cursdeguvernare.ro/cristian-grosu-politica-externa-de-uz-personal-cele-doua-pericole-care-pandesc-romania.html

&

https://www.facebook.com/groups/615259625477931/permalink/619953175008576/

Jocul este, firește, foarte complicat. Dar nu neapărat din punctul de vedere al României.

Până la clarificarea, printre incertitudinile viitorului, a raportului dintre UE și administrația Trump, în România putem contabiliza câteva certitudini acoperite de un aparat de diversiune profesionist;

și, mai ales, putem articula cele două pericole pe termen lung care pasc România ca ”stat jucător”.

Să vorbim de certitudini – oameni și fapte.

1-, În chestiunea mutătii ambasadei la Ierusalim, NU e vorba de ”povestea licuriciului” în varianta ei clasică (”decât … de la 10 licurici mici, mai bine de la licuriciul cel mare”) – nu e vorba, adică, de poziționarea față de cele două variante ale Occidentului.

Când în urmă cu câteva luni, departamentul de stat al ”licuriciului cel mare” trimitea parlamentului o scrisoarea neobișnuit de dură pe legile justiției și scoaterea statului de pe șină în favoarea mafiei,

toată lumea, de la Liviu Dragnea la ultimul pesedist protesta vehement la adresa amestecului SUA în …. .

Implicarea SUA în ”decizia” lui Liviu Dragnea privind ambasada din Israel e numai un pretext.

”Nu voi permite nimănui să ne îndepărteze de partenerul nostru strategic SUA” – declara, cu referire la Klaus Iohannis, în urmă cu 4 zile, Liviu Dragnea.

Or, în această poveste, SUA sunt folosite drept pretext pentru un anume fel de relație a lui Liviu Dragnea cu statul Israel, pe de o parte, iar Israelul e folosit ca un anume fel de filieră pentru relația pe ușa din dos cu SUA.

2-, Nu există o presiune a SUA pe România pentru a-și muta ambasada.

Să ascultăm puțin:

21 decembrie trecut: ”MAE apreciază că promovarea astăzi, 21 decembrie 2017, a proiectului de rezoluție pe tema statutului Ierusalimului survine într-un moment în care ar trebui manifestată prudență. MAE consideră mai degrabă necesară, în această etapă, relansarea dialogului direct în vederea deblocării procesului de pace. În consecință, România a exprimat vot de „abținere” în cadrul AG ONU.” (Poziția oficială a MAE după Consiliul ONU).

Important: SUA au mulțumit României pentru abținerea la votul privind mutarea ambasadei de la Ierusalim – adică ne aflam în situația încă ideală de-a naviga printre interesele celor doi coloși SUA și UE.

Ce s-o fi întâmplat la București de s-a schimbat în numai câteva luni direcția, de la abținerea din Consiliul de Securitate la poziționarea agresivă?

3-, Decizia guvernamentală privind mutarea ambasadei s-a făcut Nu doar fără consultarea președinției:

însuși Teodor Meleșcanu se afla în Libia, în ziua anunțului ”Memorandului secret” privind mutarea ambasadei.

Toată ”munca” a făcut-o secretarul de stat Ciamba – un băiat bun la toate, cu un Meleșcanu înștiințat în Libia prin telefon.

Implicarea României în cel mai fierbinte punct de pe glob, schimbarea direcției și intrarea în coliziunea cu UE s-au făcut fără titularul politicii externe (președintele) și fără ministrul de externe.

Să mai spunem că absolut toate relocările de ambasade de până acum s-au făcut numai cu dercet prezidențial?

4-, ”Este această decizie luată (a relocării ambasadei – n.red.), pentru care eu am ieşit prima dată, o susţin, Guvernul a acţionat în consecinţă şi încep procedurile” – Liviu Dragnea, 19 aprilie 2018.

În ce calitate a ”ieșit” Liviu Dragnea să anunțe o decizie de politică externă ”luată”? Nu a ieșit Teodor Meleșcanu, nu a ieșit Viorica Dăncilă, cu atât mai puțin ”a ieșit” Klaus Iohannis.

Prins între refuzurile constante primite de la Washington pentru a fi recunoscut lider de facto al României, respins cu un dispreț ostentativ și tenace de statele UE, Liviu Dragnea caută lideri și situații externe care să-l pună, ca persoană fizică, pe hartă.

5-, Israelul se află într-o situație foarte dificilă. Prins între lumea arabă, haosul sirian, Turcia și bocancul Rusiei în Mediterana, Benjamin Netanyahu caută în toate direcțiile ajutor, voturi și orice fărâmă de aprobare pe care ar putea-o folosi.

În luna iulie 2017, premierul israelian a făcut o vizită în Europa pentru a discuta despre sprijinul de care are nevoie în Orientul Mijlociu.

Dar nu s-a dus la Bruxelles. Ci unde e ața mai slabă: la Budapesta, unde, pentru acest eveniment, s-au adunat premierii Ungariei, Poloniei, Cehiei și Slovaciei. Împreună cu Viktor Orban au criticat vârtos Uniunea Europeană, fiecare pentru ce-l durea pe el.

Ignorat de către grupul Vișegrad (care, în fapt, nici nu mai există), pentru Liviu Dragnea s-a deschis nu doar oportunitatea de-a deveni ”jucător” într-o ecuație externă, ci și aceea de-a aborda SUA pe ”filiera” Israel – căci altfel drumurile îi sunt închise.

Pe data de 14 aprilie (cu doar 5 zile înainte de anunțul lui Liviu Dragnea privind ambasada), Monitorul Oficial al României publica ”decizia premierului Viorica Dăncilă” de a-l lua pe Herman Berkovitz (medicul lui Netanyahu) pe post de consilier personal.

Apropiat de mulți ani de zile de establishmentul de la București, relațiile lui Herman Berkovitz le-au catalizat pe cele ale Andreei Păstârnac.

Adusă în guvernul PSD din poziția de ambasador în Israel, în care a ajuns după ani de zile de ezitări ale autorităților de la București (o cereau prea insistent pe ea și numai pe ea autoritățile israeliene – în cele din urmă a fost trimisă de Titus Corlățean, iar cel mai informat om al momentului, Traian Băsescu, știe cu siguranță de ce), ministrul de la Relația cu românii de pretutindeni are un rol foarte precis în această ecuație.

Primarul Gabriela Firea a anunțat și ea, în februarie, în prezența ambasadorului Israelului, că va fi refăcut din temelii cartierul evreiesc din București.

Așa arată filonul pe care Liviu Dragnea s-a hotărât să-l exloateze – iar asta nu are nicio legătură cu ”parteneriatul strategic cu SUA” care e vândut pe toate canalele de comunicare ale partidului.

6-, Situația din Orientul Mijlociu e atât de explozivă, încât premierul israelian e în stare să facă orice pentru țara sa.

Nu mai puțin de 4 vizite a făcut Benjamin Netanyahu la Moscova în ultimii 2 ani. Iar nevoia sa de sprijin atât de mare, încât, atunci când îl cere, nu-i pasă de costurile la care se angajează cei care decid, într-un fel sau altul, să-l sprijine.

La această oră nu știm dacă România își va muta până la urmă ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim. Cert este însă că, prin declarația sa, Liviu Dragnea a poziționat România în acest sensibil și haotic context internațional, a schimbat brusc și agresiv direcția și a scos România din lista statelor coerente în politica internațională.

E și motivul pentru care kuas Iohannis a declarat că ”răul a fost deja făcut”.

7-, Foarte important:
Țările care au blocat declarația UE de condamnare a mutării ambasadelor la Ierusalim au fost România, Ungaria și Cehia (Austria doar și-a trimis reprezentant la Ierusalim la deschiderea ambasadei SUA):

Însă niciuna din aceste țări nu a început diligențele pentru mutarea ambasadei – precum Liviu Dragnea :”Este această decizie luată, pentru care eu am ieșit prima dată”.

Acestea fiind zise, să trecem la :

Cele două pericole ale politicii externe românești: momentul alegerii și lecția Poloniei

1/ Primul și cel mai mare pericol pentru România este momentul în care am putea fi somați să alegem între SUA și Uniunea Europeană.

Tensiunile dintre cei doi coloși sunt în creștere, iar până acum România – un stat minuscul ca însemnătate economică și influență politică – a reușit performanța să se strecoare printre bocancii ”combatanților”.

Ba, chiar miza principală a fost să amânăm cât mai mult momentul în care am putea fi somați să facem o alegere.

Or jocul declanșat de Liviu Dragnea apropie acel moment și în complică.

Nu există lucru mai nociv la nivel de percepție a acestui conflict decât acreditarea ideii că azi, luna mai 2018, avem deja de ales. Serile trecute citeam pe burtiera unei televiziuni de asalt (cred că Antena 3) setată de la Partid pe foc automat: ”Cu cine mergem? Cu SUA sau cu Germania?”.

Or, trebuie să fii incoștient ca să faci asta, chiar în efortul de-a acredita ideea că ”PSD e cu americanii, iar Opoziția e cu nemții”.

Important: Polonia e o țară la fel (ba poate chiar mai) americană decât România, cu probleme la fel de mari în relațiile cu UE. Însă Polonia nu s-a numărat printre cei care au blocat declarația UE și nici nu s-a amestecat în povestea ambasadelor din Israel.

În primul rând, Polonia știe că SUA și relația cu ele pe termen lung nu înseamnă doar administrația Trump.

În al doilea rând… – iar acesta e cel de-al doilea mare pericol:

2/ Compromiterea relației României cu Uniunea Europeană, în interesul explicit al Rusiei.
Iar Polonia evită acest lucru pentru ea însăși: da, sigur, avem ”viziunea” noastră internă cu problemele aferente, dar în relațiile internaționale nu ne jucăm.

În România, însă, pentru o chestiune conjuncturală, care ține de poziționarea și interesele personale, politica externă a României, departe de-a fi aliniată după o viziune și un plan, seamănă cu o grenadă cu cuiul scos, pe care Liviu Dragnea o aruncă establishmentului de la București.

Că situația e scăpată de sub control ne-o dovedește însuși ministrul de externe, Teodor Meleșcanu: în data de 9 mai ,spunea în Comisia de politică extenră din Senat că nu e nicio problemă și că – textual – ”se lucrează la un turneu al Vioricăi Dăncilă” în țările arabe.

Unu: Dacă am ajuns ca politica externă să fie bazată pe Viorica Dăncilă ….

Doi: Atât de bine a lucrat dl. Meleșcanu din data de 9 mai încoace, încât ieri, 16 mai, Palestina și-a rechemat ambasadorul de la București…

Să mai spunem că pericolul Rusiei NU e nicidecum o fantezie – iar acest lucru îl vedem din chiar poziția prietenilor de ”viziune” ai lui Liviu Dragnea:

-, Ungaria: Rusia nu va forța niciodată Carpații, e la adăpost. În plus, nu-și mută ambasada.

-, Cehia: e și mai departe. Cu poziția sa geografică și situația economică, Cehia își poate permite orice, oricând.

-, Austria nu a blocat declarația UE – nici nu avea de ce: oricum era blocată de România, Ungaria și Cehia. În plus, discută cu Rusia așa, ca între foste imperii, care astăzi fac afaceri adevărate.

-, Slovacia și Polonia sunt deja și de mult, în altă ligă – și nu se joacă cu politica externă.

Nu putem trece cu vederea nici adâncirea – la limita atentatului la siguranța națională – an de an și pe mai toate palierele, a divergenței interne: diferența dintre Transilvania și restul țării:

Cu toate autostrăzile peste Carpați blocate, simpla descentralizare a administrației locale ar tăia de facto România în două: Clujul își va continua drumul spre Vest.

***

Câteva lucruri de neignorat în această ecuație:

*, Liviu Dragnea își face un joc de politică externă foarte personal, însă nu avea și nu are cum să-l facă singur. În spatele său e aliniată o ”cohortă” de specialiști care chiar știu cum se fac lucrurile astea: cum se fac ca să iasă cât se poate de bine, cum se fac ca să iasă cât se poate de prost. Depinde în folosul cui.

Aici, șeful PSD ignoră zicerea unuia dintre clasicii Partidului: ”Americanii au numai prieteni, niciodată nu au foști prieteni”: Adrian Năstase, după ieșirea din închisoare.

Relațiile în Uniunea Europeană – de unde vin banii, piața de export și reperul de valori al societății – se bazează exclusiv pe încredere. Aici nu poți fi imprevizibil, mincinos și să mai și speri că poți conta – ce să mai spunem de situația în care până și cei din aceeași familie politică se dezic de tine:

sigur, vorbim de ată situație, cu alte cauze și pe alt palier, dar merită să amintim acest exemplu:

și Victor Ponta a crezut că se poate replia la o altă putere si influență zonală atunci când peste tot în Occident i se trânteau ușile în nas: la Turcia.
E binecunoscut episodul participării, în pofida embargoului european, la Jocurile de la Baku, de unde a plecat apoi cu Erdogan spre Ankara.

Dacă stăm să ne gândim bine, s-a mai întors de câteva ori în România (în Turcia se tot opera la un genunchi), iar ultima oară a demisionat.

*, Să privim puțin la politica internă:

Haosul din legea salarizării (Olguța Vasilescu), haosul dărâmător din Codurile Fiscale (Dariu Vâlcov), haosul din Codurile Penale (toată banda), fondurile europene, infrastructura, administrația :

ce-am văzut până acum în politica internă, se traslează către politica externă. Dar cu mize mult mai periculoase în acest moment, în această tensiune, pentru această țară.

***
PS1: Dl. Valer Dorneanu – binecunoscutul președinte al Curții Constituționale – se află în acest moment în Rusia, în ciuda recomandării Ministerului de Externe de a evita această vizită. Omul a ignorat recomandarea, motivând că atunci când aceasta a venit el apucase deja să-și facă bagajele.

Dincolo de glumele de pe la televizoare (”s-a dus să-i schimbe rușii cipul”), momentul e foarte delicat. Atât din punctul de vedere al poziționării UE față de Rusia, cât, mai ales, în ce privește deciziile pe care urmează să le susțină la CCR. Încă nu e pe agendă, dar stă să vină un ”conflict constituțional” între Președinție și guvern pe anumite chestiuni ce țin de politica externă.

PS2: Ca un făcut, iese și dl. Tăriceanu (un alt mare politician pe care-l sună toată lumea de la Bruxelles), ca să-i amintească lui Dacian Cioloș că noi ”nu luăm lumină” de la UE.

Noi nu luăm lumină de la nimeni, noi avem cele două stele tutelare cu dosare aflate în faza de pronunțare.

PS3: Vicepremierul Viorel Ștefan merge la Bruxelles să vorbească, să explice, să vadă ce și cum. Comisarii economici ai CE refuză să-l întâlnească.
So it begins!