Dragnea dezlănţuit
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: „Nec audiendi qui solent dicere, Vox populi, vox Dei, quum tumultuositas vulgi semper insaniae proxima sit" :: PSD :: Dragnea
Pagina 1 din 1
Dragnea dezlănţuit
Zi interesantă cea de 21 iunie 2018 pentru statul român, pentru viitorul României în Uniunea Europeană, pentru toţi românii. Un complet de 3 judecători, după ce au tot amânat decizia, şi-au luat inima în dinţi şi l-au condamnat pe Preşedintele celui mai puternic partid politic din România, totodată şi Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Chiar dacă vorbim despre prima instanţă, momentul a generat isterie în rândul celor care nu îşi doresc altceva decât o Românie normală, o Românie în care să fie respectate toate principiile care definesc o democraţie funcţională. Acum, presiunile liderului de Teleorman s-au dovedit a fi ineficiente. Situaţia în sine nu este despre bucuria unei părţi a societăţii că un politician se duce la puşcărie. Nici măcar despre faptul că un individ, care a căpuşat 30 de ani statul român şi a făcut averi sfidătoare, pe care nu le poate justifica, se duce la puşcărie. Bucuria generală vine pe fondul respectării legii. Asta cer românii în acest moment. Începând să conştientizeze cei 30 de ani pierduţi din cauza indiferenţei generale, oamenii solicită acum un reset al întregului sistem. Iar primul pas, înainte de acest restart, este consolidarea justiţiei. Ideea generală este că fiecare om trebuie să se supună legii. Altfel spus, fiecare dintre noi are obligaţia să se supună regulilor societăţii în care trăieşte. Ne-am săturat de vătafi sau baroni. Ne-am săturat ca funcţiile politice să-i ridice pe aceia care sunt în exerciţiu pe un piedestal. Ne-am săturat ca politicienii să îi ignore cu atâta lejeritate pe cetăţenii pe care îi reprezintă. Asta cer oamenii în piaţa publică. Condamnarea lui Liviu Dragnea vine ca o gură de speranţă că totul va fi bine. Întrebarea este va fi într-adevăr mai bine? Va renunţa Liviu Dragnea la acest război? Se va interesa de preţul biletelor până în Madagascar sau Costa Rica? Pentru Preşedintele Camerei Deputaţilor este limpede că a pierdut o bătălie foarte importantă. Lipsa de reacţie din ultimele ore ne confirmă acest lucru. Totă lumea aşteaptă cu sufletul la gură să vadă care vor fi următoarele mutări? Într-un stat complet funcţional, o astfel de ştire aducea cu sine vacantarea tuturor funcţiilor pe care le deţine Liviu Dragnea, prin demisia celui amintit. În România condusă de PSD cu o majoritate zdrobitoare acest lucru nu se va întâmpla niciodată. La urma urmei de ce să îşi de-a demisia? Pentru că aşa îi cere opoziţia? Pentru că statul paralel face orice îi stă în putinţă ca el să nu îşi poată duce la bun sfârşit marele program de guvernare? Mintea lui poate găsi sute de explicaţii la această problemă. Unele credibile, altele demne de domeniul ştiinţifico-fantasticului. De fapt nici nu contează ce va spune. Important este cum va reacţiona, ţinând seamă că are în mâini Parlamentul, Guvernul, jumătate din Justiţie şi mare parte din deconcentrate? Liviu Dragnea pare un om foarte răzbunător. Spre deosebire de Năstase, care nu a reuşit nici măcar pe el să se împuşte, Dragnea are capacitatea şi voinţa să ciuruie o întreagă naţiune, pentru interesul personal. Lupta lui nu se va opri aici. Urmează momente critice. Conştient că se poate salva din pix, Dragnea va pune toată presiunea pe oamenii controlaţi de el pentru a se scăpa pe sine. Urmează o serie de Ordonanţe de urgenţă care pot fi cruciale pentru buna desfăşurare a lucrurilor în ţară. Urmează adoptarea unor legi care pot avantaja criminali foarte periculoşi. Toate acestea pentru a scoate pe uşa din dos un individ care a făcut atâţia ani jocurile din culise. Că după ce îşi rezolvă problemele sunt ferm convins că vrea să se retragă undeva pe domeniul lui de la Belina, ăla furat tot de la stat, şi să îşi vadă de bătrâneţe şi nepoţi. Sau doar de Irinuca. Cine ştie. Până atunci însă, România va fi dominată de tensiune, conflict şi incertitudine, lucru care nu o avantajează nici pe plan politic, nici social, dar mai ales nici pe plan economic. Românii, chiar dacă au votat un program ce le promitea creşterea bunăstării, s-au trezit acum cu rate mai mari, cu produse mai scumpe şi cu un trai din ce în ce mai nesigur. Asta le-a oferit o gaşcă condusă de un condamnat penal, intitulat Liviu Dragnea.
Citeste mai mult: adev.ro/papry0
Dragnea nu prea are motive de bucurie. Şi nu doar ca urmare a condamnării pronunţate ieri!
Chiar dacă e adevărat că dl. Liviu Dragnea se bucură de răul doamnei Firea, de ruşinea încercată de aceasta în clipa în care şi-a văzut orgoliul făcut zob de huiduielile încasate pe merit pe Arena Naţională, preşedintele PSD nu se prea poate bucura de propriul lui bine. Pentru simplul motiv că acesta nu prea mai există. Cel puţin deocamdată. Nu ştiu cât de reale, de bazate pe informaţii exacte din interiorul instanţelor de judecată erau presupunerile în conformitate cu care sentinţa aşteptată a fi pronunţată pe data de 21 iunie, după două amânări, era demult aranjată în favoarea d-lui Dragnea. Aveam însă toate motivele să cred că un astfel de aranjament era perfect posibil. Nu ştiu nici dacă a intervenit ceva între timp şi Liviu Dragnea a fost condamnat, în primă instanţă, la o pedeapsă de 3 ani şi jumătate cu închisoare. Sigur e doar că maşina de război anti-justiţie a PSD a fost, pentru moment, înfrântă. Iar lucrul acesta contează enorm. Pentru însăşi ideea de justiţie în România. Pentru însăşi ideea de Stat de drept. Pentru faptul că încă mai există speranţă în România. Cu toate acestea, zicerea de săptămână trecută a d-nei Lia Olguţa Vasilescu, ce s-a arătat mai mult ca sigură că dl. Dragnea va fi achitat pentru simplul motiv că nu poţi fi condamnat chiar aşa de uşor fiind preşedinte de partid ca şi aceea de miercuri a d-lui Florin Iordache care s-a arătat şi domnia-sa sigur de achitare ar fi fost doar simple vorbe de clacă, dacă nu ar trăda mentalitatea primejdioasă a unor politicieni de proastă calitate în conformitate cu care în România unii ar putea fi mai presus de lege. Adică, precum în Orwell, unii sunt mai egali decât ceilalţi. Aşa încât este oricând posibil ca o OUG să dezincrimineze abuzul în serviciu şi să îl facă scăpat pe Liviu Dragnea. D-lui Dragnea nu i-a căzut deloc bine nici vestea că preşedintele Iohannis l-a desemnat pe dl. Gabriel Vlase drept posibil viitor director al SIE. O fi el dl. Vlase vicepreşedinte al PSD, s-o fi numărat domnia-sa printre apropiaţii d-lui Dragnea, însă astfel preşedintele PSD s-a văzut deposedat de ceea ce ar fi trebuit să fie un argument forte în susţinerea cererii de suspendare din funcţie a preşedintelui. E drept, dl. Vlase a făcut penitenţe, conducând, precum Nae Caţavencu la ordinul coanei Joiţica, şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor în care au fost adoptate ruşinoasele modificări la Codul de procedură penală. Semn că nimeni nu mai poate să anticipeze reacţiile liderilor PSD. Iată deja se vorbeşte că dl. Vlase ar plănui să îşi spele ruşinea adoptând o atitudine dură faţă de dl. Dragnea. Săptămâna trecută dl. Liviu Dragnea a mai primit o veste proastă. Aceea în conformitate cu care o decizie a Curţii Constituţionale, decizie datând din anul 2012, nu ar fi deloc în favoarea planului diabolic născocit de mintea strâmbă a d-lui Eugen Nicolicea. Traseistul politic care s-a gândit că ar putea fi declanşată procedura suspendării preşedintelui Iohannis, fără a se ajunge însă la referendum. E însă foarte posibil ca, după sentinţa de ieri, dl. Dragnea să lase la o parte orice reticenţă şi să meargă pe formula totul sau nimic. În fine, vinerea trecută au apărut pe piaţă rezultatele unui sondaj de opinie realizat pentru postul de radio Europa FM de IMAS. Alte veşti proaste. Nu numai că doar puţin peste 23% dintre români ar fi de acord cu soluţia numirii procurorilor-şefi de către Ministerul Justiţiei, aşa cum visează domnii Dragnea, Tăriceanu şi Tudorel Toader. Studiul citat mai arată că, dacă preşedintele Iohannis ar convoca un referendum pe tema legilor justiţiei, pragul de 30% ar fi depăşit cu uşurinţă. Bine este văzut de cei care au răspuns întrebărilor sondajului preşedintele Iohannis, încă şi mai bine procurorul şef al DNA încă în funcţie, doamna Laura Codruţa Kövesi. Ceea ce înseamnă că mobilizarea televiziunilor aservite coaliţiei PSD - România TV, Antena 3, tot mai antinaţionala Televiziune Română - a fost degeaba. Degeaba şi-au scuipat plămânii debitând minciuni cu nemiluita Chirieac, Gâdea, Badea, Roşca-Stănescu, Cristache, Cristoiu, pesediştii de la Caţavencii în frunte cu Mircea Dinescu, Savaliuc, Curea, degeaba au scris editoriale kilometrice Cristoiu şi Andronic, populaţia României nu a putut fi minţită. Unde mai pui că veşti proaste vin pentru dl. Dragnea şi PSD-ul domniei sale şi din Diaspora. Avem indicii că aceasta s-ar pregăti să protesteze. Prin mintea lui Dragnea a trecut ideea de a-i fura dreptul de vot în România la viitoarele alegeri prezidenţiale. În 2014 au comis, indirect, această prostie numiţii Ponta, Corlăţean, Meleşcanu. Decontul a fost unul pipărat. Uneori, istoria se repetă. Iar reacţiile din ţară după adoptarea pe hoţeşte de majoritatea parlamentară PSD-UDMR-ALDE a modificărilor la Codul de procedură penală, mulţimea revoltată, glasul străzii, semnele că protestele nu se vor stinge chiar atât de uşor precum şi-au imaginat guvernanţii nu îi prea lasă loc pentru somn dulce domnului Liviu Nicolae Dragnea. În pofida comportamentului incalificabil al forţelor de ordine, recte Jandarmeria Română care a trecut făţiş la violenţă. Pe de altă parte, trebuie spus că, cel puţin deocamdată, cariera politică a d-lui Dragnea nu poate fi considerată nici pe departe încheiată. Condamnarea de ieri are o valoare simbolică indiscutabilă. Însă doar peste câteva luni vom afla care este consecinţa ei practică. Să nu ne bucurăm prea devreme, să nu fim fericiţi în locul şi pe socoteala d-lui Dragnea. În cazul în care graba majorităţii parlamentare, grabă menită să modifice legile justiţiei va da rezultate, dacă monstruoasa coaliţie PSD-ALDE-UDMR se va mobiliza, Dragnea îşi va putea continua malefica acţiune împotriva României. El şi cei din jurul ei. El şi cei din PSD care l-au făcut posibil.
Citeste mai mult: adev.ro/papipw
Baronul României trebuie să plece
Liviu Dragnea, președintele parlamentului și liderul PSD, aflat la guvernare, a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare cu executare. Începe să apună steaua politicianului corupt, crede Robert Schwartz.Poate s-o dea la întors cum dorește. Iar susținătorii săi din PSD îl pot ajuta cât vor. Nu-i va fi de folos. Și cu siguranță nici partidului lui.
Fapt este că Liviu Dragnea, păpușarul atotputernic din politica românească, e condamnat la închisoare. Cu executare. Decizia nu este definitivă, iar Dragnea va face apel. Este dreptul lui. Dar în partidul său, PSD, temperatura se apropie de punctul de fierbere. Numărul partizanilor loiali care își protejează șeful - indiferent de cauză - scade. La urma urmei, nu mai este vorba doar despre el, ci despre viitorul partidului. Cu alte cuvinte: devine partidul groparul democrației în România sau se va elibera de strangularea continuă, la care este supus din partea lui Dragnea și a cabinetului său privat, și va încerca un nou început?
Sforarul din spatele guvernului
Dragnea are deja la activ o condamnare definitivă, în dosarul ”Fraudă la referendum”. Din acest motiv, el nu a putut deveni șeful guvernului. Dar, în calitate de președinte al parlamentului, el este în mod oficial cel de-al treilea om din stat. Ca lider de partid trage toate sforile în guvernul numit de el după bunul său plac. Cine nu se supune e demis. Acest lucru s-a întâmplat deja cu doi prim-miniștri de la preluarea mandatului în ianuarie 2017. Acum există o serie de organe care execută ordinele fără să crâcnească și care provin din regiunea sudică a României, unde Dragnea a fost șeful administrației județene. În frunte cu Viorica Dăncilă, premierul care nu e cu adevărat premier și care dansează la comanda lui Dragnea.
Acest județ i-a devenit, în mod simbolic, fatal liderului PSD. În calitate de "baron regional" e învinuit de instigare la abuz în serviciu. Chiar și prima condamnare pentru fraudă electorală are o legătură directă cu influența sa în regiune. Acum e doar o chestiune de timp cât va mai rezista gașca din jurul lui Dragnea, provenită din aceeași zonă, la conducerea PSD și a guvernului. Cât timp se vor mai lăsa social-democrații duși de nas de acest grup?
Încă mai există acei bravi soldați de partid, obsedați de un singur țel de când au preluat guvernarea: să dezamorseze legile anti-corupție, să-și spele liderul de păcate și să-i îndeplinească visul de a deveni prim-ministru. Faptul că - în acest scop - ei au regizat și revocarea șefei DNA, Laura Kövesi, recunoscută și la nivel internațional pentru lupta împotriva corupției, face parte din strategia lui Dragnea. Așa cum nu se dau în lături nici de la o suspendare a președintelui liberal-conservator Klaus Iohannis.
Începe marea curățenie
Dar, din nou, pentru această clică avidă de putere, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg: societatea civilă nu se mai lasă intimidată și iese în stradă. De la începutul anului 2017, în fiecare zi. Uneori în număr mai mare, alteori mai mic. Dar cu aceeași rigoare. Această răzvrătire democratică a unei societăți nu mai poate fi ignorată de acei politicieni din PSD, care încă mai judecă normal. Este ceasul al 12-lea pentru o schimbare de macaz în interiorul acestei organizații succesoare a Partidului Comunist, la aproape 30 de ani de la revoluție. E cazul ca Dragnea și camarila lui să fie puși la punct - acesta este mesajul care se face auzit tot mai des, în mai multe aripi ale partidului.
Cu alte cuvinte, începe marea curățenie, iar epoca Dragnea se apropie de sfârșit. La urma urmei, nu este vorba doar despre supraviețuirea partidului social-democrat ca forță politică. Este vorba și despre credibilitatea României ca stat membru al UE și al NATO.
Mesajul si minciunile nasului Pablito Dragnea dupa conclavul Mafiei personale din Teleorman aka CEx PSD
- Îmi cer iertare acum în fața dvs miilor de români, care unii stau în pușcărie…Îmi cer iertare pentru că s-a lungit atât de mult elaborarea Codului Penal.
- Maniera pe care noi am avut-o, pe care eu am avut-o, de a avea o abordare procedural corectă, în Parlament, s-a dovedit că a fost una greșită…Hai sa incepem dandu-i in cap condamnatul Dragnea cu propriile-i minciuni : conform datelor A.N.Peniteciarelor , miile alea sunt fix [url=http://anp.gov.ro/wp-content/uploads/rapoarte/situatia detinutilor pe durata de pedeapsa, stare de recidiva, infractiuni si varsta la 30.01.2017.pdf]49 pe codul nou plus 25 pe codul vechi[/url]
Sursa e mai mult decat autorizata, cred
Atat e de ajuns si , oricum, cand daddy Dragnea – 3,6 ani exe sta in CEx alaturi de un Vâlcov – 8 exe , totul devine clar si acela nu mai e CEx, e doar un fel de vorbitor al puscariasilor, case closed.
Dragnea Liviu Nicolae nu a simtit nevoia sa ceara iertare pensionarilor sau celor din spitalele in care se moare cu zile, copiilor care invata in scoli fara avize de functionare si apoi, cand termina o facultate, pleaca din tara, nu a cerut iertare romanilor care platesc peste 50% din venituri la stat, nu a cerut iertare pentru ca nu exista autostrazi, nimic din toate astea.
Condamnatul Dragnea a cerut iertare puscariasilor adica celor din aceeasi tagma cu el . Probabil ca urmeaza violatorii, pedofilii, interlopii si criminalii, in fond si Iliescu a multumit minerilor care omorasera oameni, nu ?
Dar acest batranel extrem de speriat de spectrul puscariei, ca orice dictator ne-educat, nu cunoaște un principiu simplu : nu angajezi mai multe bătălii pe fronturi separate, simultan. Ori mafiotul sef vrea sa se bată cu : președinte, SRI, judecători, procurori, opoziție și stradă, de-a valma.
Make no mistake : „Never hate your enemies, it affects your judgement” ( Mario Puzo – Godfather )
Pe de alta parte, e si mai simplu : cand ai de-a face cu o Mafie, ori esti un stat puternic, ori te duci la culcare si, vezi cazul Pablito Escobar, ii chemi pe altii sa te apere.
Cand vrei sa protestezi ca sa fii auzit, te aduni intr-un numar semnificativ care sa depaseasca lejer toate efectivele Jandarmeriei Române ( v-am mai explicat, daca vede de la 50,000 de insi in sus, orice mafiot si/sau jandarm se va scapa pe el ) si te duci la Parlament sau in Kiseleff , in timpul programului, nu noaptea, ca sa-i intrebi de sanatate pe mafiotii adunati acolo.
Altfel orice trepadus batran si speriat ca #daddy se pisa in capul tau cand il auzi ca cere scuze…hotilor din puscarie si ca declara razboi statului.
No time for shit like this. Imnul are nume , puneti-l in practica…
Dragnea va fi obligat acum să facă exact ceea ce trebuia să facă demult
Cititorii „Cotidianului” ştiu, desigur, că-mi displace să subliniez valabilitatea „profeţiilor” mele, însă, uneori, astfel de rememorări sînt necesare pentru că pot susţine o analiză care altfel ar putea fi pusă pe seama unor informaţii oculte primite de nu ştiu unde.În acest sens, reamintesc că în 12 decembrie 2016, exact a doua zi după alegeri, publicam editorialul cu titlul „Liviu Dragnea riscă să facă praf şi pulbere rezultatul teribil al PSD”, în care avertizam că ambiţia preşedintelui PSD de a deveni Prim-ministru sau, în cel mai rău caz, de a pune în fruntea Guvernului o marionetă a sa sînt lucruri periculoase: „Tentaţia lui Liviu Dragnea de a deveni prim-ministru este uriaşă şi poate chiar legitimă, avînd în vedere scorul obţinut de PSD sub conducerea sa. Cu toate acestea, cu puţină luciditate, Liviu Dragnea însuşi ar trebui să-şi dea seama la ce risc imens se expune, atît din cauza condamnării pentru Referendum, cît şi în perspectiva unei noi condamnări în dosarul Bombonica”.Din păcate, îmbătat de aburii victoriei, Liviu Dragnea a făcut exact ceea ce nu trebuia să facă: a încercat mai întîi să fie el Premier, după care, din cauza legii care-i interzicea să fie chiar un simplu membru al guvernului, a vrut s-o numească pe prietena sa Sevil Shhaideh, iar după refuzul lui Iohannis de a o numi a încercat cu Sorin Grindeanu, adus de urgenţă de la Timişoara. În acest timp, apărea mereu la TV sugerînd că, în realitate, el este adevăratul Prim-ministru, singurul care ştie pe de rost „Programul de guvernare”!Greşeli peste greşeli, pe care noi le-am anticipat, dar nu era ca ditamai cîştigătorul detaşat al alegerilor să ia în seamă ce-i spuneam noi, banalii jurnalişti, care scriam în acelaşi articol: „Nu cred că Liviu Dragnea este atît de naiv încît să creadă că victoria PSD din aceste alegeri o va face pe Laura Codruţa Kövesi mai pesedistă şi mai îngăduitoare cu liderii partidului sau pe şefii serviciilor secrete să dea „delete” fişierelor adunate în ultimii ani cu informaţii despre aceştia. În opinia noastră, se va întîmpla exact invers! Adică, va urma, după o scurtă perioadă de linişte, o bătălie exacerbată pentru ca acest rezultat de la alegeri să treacă în plan secund. Sînt în stare să fac pariu cu oricine că încă înainte de apariţia ghioceilor vom asista la o ofensivă a „structurilor” împotriva PSD şi ALDE!”
După cum bine ştim, în februarie 2017, deci chiar „înainte de apariţia ghioceilor”, sub pretextul Ordonanţei 13, a început protestul #Rezist, de o amploare pe care doar Liviu Dragnea şi susţinătorii lui n-au vrut s-o ia în seamă, nici măcar atunci cînd era clar pentru oricine că el nu se va opri pentru că mişcarea aceasta făcea parte dintr-un plan pus la cale în laboratoarele specialiştilor în manipulare şi dezinformare. De aceea, scriam atunci, a doua zi după alegerile din 2016: „Altfel – nu vreau să-i cobesc – ar putea să se trezească în faţa celei de-a doua condamnări şi poate chiar în situaţia de a-şi face bagajul pentru puşcărie! Ce ar mai rămîne atunci din satisfacţia orgolioasă de a fi şeful Guvernului? Cred că şi Liviu Dragnea este conştient că „structurile” gîndesc un asemenea plan încă din seara alegerilor, dacă nu cumva planul era făcut cu mult timp înainte!”
Sîntem noi de vină că, în urma unei analize „la rece”, am ajuns la astfel de concluzii pe care unii le-au interpretat că ar veni de la adversarii PSD? Nicidecum! Lucrurile erau previzibile, căci nu se stinseseră încă ecourile evenimentelor de după „Colectiv”, care-l aruncaseră la marginea politicii pe Victor Ponta, nimeni altul decît predecesorul lui Dragnea.
Şi, iată, a venit şi ziua sentinţei: Liviu Dragnea este condamnat la 3 ani şi şase luni de închisoare pentru „Dosarul Bombonica”, la care se adaugă încă opt luni din „Dosarul Referendumului”. Nu este o sentinţă definitivă, dar consecinţele pentru un om politic într-o astfel de situaţie sînt devastatoare, tocmai pentru că un lider de talia lui Dragnea nu este un simplu om.
În mod logic, în secunda următoare anunţării sentinţei, Liviu Dragnea trebuia să-şi dea demisia măcar din funcţia de preşedinte al Camerei deputaţilor. Calm, fără patimă, ci pur şi simplu, sub motivaţia simplă că nu vrea să implice o instituţie atît de importantă într-un astfel de scandal. Nu moare nimeni dacă altcineva va conduce Camera deputaţilor, nu se opreşte nici o procedură aflată în curs, legile justiţiei sînt la un pas de a fi promulgate şi, în general, viaţa merge mai departe.
Culmea este că o asemenea decizie simplă nu este deloc pe placul lui Iohannis, al PNL sau al #Rezist! Ei ar vrea ca Liviu Dragnea să rămînă acolo, înfipt în scaunul de la Cameră, pentru a avea acum o şi mai mare combustie pentru protestele lor şi pentru atacurile la adresa coaliţiei de la guvernare. Susţinătorii lui Dragnea, cei care-l îndeamnă să nu-şi dea demisia, nici nu-şi dau seama ce va urma dacă el se va încăpăţîna să nu-şi dea demisia!
Nu acelaşi lucru este cu PSD, unde, fiind vorba despre o asociaţie privată, membrii pot să-l lase în funcţie, aşteptînd sentinţa finală, cînd doi poliţişti vor veni la sediul PSD pentru a-i pune cătuşele la mîini lui Liviu Dragnea pentru a-l duce la penitenciar! Treaba lor dacă vor astfel de senzaţii tari.
Cert este că demisia lui Liviu Dragnea din toate funcţiile nu este o decizie împotriva PSD! Dimpotrivă, dacă se va produce rapid, subiectul condamnării de ieri se detensionează semnificativ, fiind aproape uitat în cîteva zile, după ce, în mod firesc, se vor consuma atît satisfacţiile Opoziţiei, cît şi deziluziile celor de la Putere. Un alt lider, fără nici o problemă penală, ar putea să-l facă uitat pe Dragnea cu condamnarea lui cu tot, ducînd mai departe şi programul de guvernare şi procedurile aflate în curs privind legile justiţiei, căci Liviu Dragnea nu era nici proprietarul acestora, nici posesorul drepturilor de autor!
Vă daţi seama cît de penibil ar fi Protestul #Rezist, îndreptat către un simplu cetăţean din Teleorman? Sigur, şi noul lider ar intra imediat în malaxorul Binomului sau Trinomului, dar, pînă cînd aceste structuri vor găsi alte pete în soare, multe se pot întîmpla: suspendarea Preşedintelui Iohannis dacă se va încăpăţîna şi el s-o ţină în funcţie pe Codruţa Kovesi, implementarea legilor justiţiei care să împiedice abuzurile DNA-SRI de pînă acum, redobîndirea puterii alianţei de guvernare etc.
Acum, Liviu Dragnea are ocazia să face lucrul pe care trebuia să facă demult. E mult mai greu acum, dar mult mai necesar dacă nu vrea să cunoască infernul. Mai ales că mulţi dintre cei care conduc în acest moment partidul îl vor îndemna să rămînă în funcţii, dar nu de dragul lui Dragnea, ci de dragul lor, căci lui îi datorează ce au acum!
Mie, personal, îmi este indiferent ce vor decide cei din alianţa PSD-ALDE, chiar dacă toate consecinţele ne vor afecta în mod indirect şi pe noi. Nu îmi este deloc dor nici de oamenii lui Traian Băsescu, nici de cei ai lui Cioloş şi tocmai de aceea cred că demisia lui Liviu Dragnea ne-ar putea scuti de un astfel de coşmar.
În fond, nu cred că PSD este un partid atît de slab încît să stea doar în Liviu Dragnea sau chiar să se confunde cu el. Cum nici nu cred că DNA trebuie să se confunde cu Codruţa Kovesi. Cred însă că plecarea amîndurora, a lui Liviu Dragnea şi Codruţei Kovesi, poate să însemne un semn de însănătoşire a vieţii noastre publice. Măcar pentru o vreme.
P.S. Precizare importantă: n-am nici o îndoială că această condamnare a lui Liviu Dragnea este una cu cîntec. Dar, această melodie a fost cîntată îndelung chiar de Liviu Dragnea, atunci cînd fugea cu şoriciul după Codruţa Kovesi pe la K2.
Templul oamenilor de bine
Absolut nicio surpriză. Suntem, cum s-ar spune, predictibili, ceea ce, în ultimă instanţă, e de bine…În consecinţă, Dragnea rămâne peste tot, în post, că e garant/galant. În Kiseleff, la Cameră, la Belina.
I-a înghesuit pe apropiaţi în biroul de preşedinte al Camerei Deputaţilor, le-a dat un şerbet cu apă rece, şi-a pus faţa aia de învingător obosit de evenimente, le-a zâmbit pe sub mustaţă - moment în care Vio, Carmen şi Rovana au alunecat sub scaune - şi au trecut la treabă.
Prima care şi-a revenit, a fost Dăncilă. A sărit în picioare, şi-a scos foile din poşetă, şi a zis: „Mergem împreună până la capăt. Nu cedăm. Facem ceea ce ne-am propus!” - mă rog, din astea, predictibile -, şi a luat-o spre ieşire.
Era de la sine înţeles că PSD-de-cremene nu va ceda în ruptul capului, iar cine spune că se aştepta la altceva, glumeşte cu aplomb.
Dragnea, exclus să-şi dea demisia, chit că asta at fi fost prima măsură pozitivă pe care ar fi trebuit să o ia, în binele partidului, al lui, al ţării, al nostru. Dar de ce să o fi făcut, câtă vreme - este adevărat - beneficiază de prezumţia de nevinovăţie?!
Alternative pentru şefia PSD, care să stârnească animozităţi, voci, vorbe, murmure, sau ceva, orice, pe la colţuri, exclus să existe într-un partid al cărui CEx intră într-un birou, fie el şi al celui de-al treilea om în stat. Iar pesediştii au fost corecţi: „Pe cine să punem în loc, acum, că n-avem pe cine?”, ar fi spus ei.
Cu bărbaţi politici, gen – îi enumăr aici pentru că au existat „voci” care le pusese în CV o eventuală lovitură de birou – Ştefănescu, Rădulescu, Tudose, că alţii nici nu mai există, şi, care, chipurile, îşi ascuţeau cuţitele prin toalete, nu faci tu revoluţie în PSD, că te iau/calcă amazoanele în copitele cailor.
Şi, uite-aşa, am ajuns la sfârşitul partidului. La sfârşitul PSD… O înţeleg şi pe Rovana, că-i dau lacrimile.
În sfârşit, nu sunt de acord cu tema sloganului: „Afară, afară, cu PSD din ţară!”, întrucât o democraţie care nu dispune de un sistem politic pluripartit, bine structurat, cu formaţiuni stabile, puternice şi ofertante din punct de vedere programatic, nu e democraţie.
Fără un partid puternic de stânga, şi fără unul, sensibil egal, de dreapta, nu faci politică aşezată, coerentă, ci una românească, cum e asta de faţă, care ne scoate peri albi: un mamut, tot mai lipsit de personalitate, care umblă în grup, cu pas mic, adăugat, după şefu’, (ca-n reclamă) şi care se consideră de stânga, făcând orice, mai ales în beneficiu personal, şi o ciozvârtă de partid de dreaptă, care respiră tot mai greu, tuşeşte, strănută, şi, la emoţii, o apucă sughiţul.
În consecinţă, nu PSD-ul, în sine, încurcă democraţia, ci unii oameni care se exprimă în numele său.
Oricum, figura îmi aminteşte de secta aia care organiza sinucideri în masă, „la cererea şefului”. „Templul Oamenilor (de bine)”, parcă-i zicea, sau ceva…
Subiecte similare
» Cine va pierde de pe urma mitingului PSD-ALDE
» ”Scrisoare către Rahova, destinatar Liviu Dragnea :Ceva fin despre domnul puscarias Dragnea
» În studioul Realitatea TV Băsescu S-A DEZLĂNTUIT în direct
» „Patriotii adevarati” merg joi la Rahova sa-l scoata pe Dragnea din inchisoare. Miting in fata puscariei FREE DRAGNEA , ce PLM ?
» Regimul Dragnea“ a murit! Trăiască „Regimul Dragnea“! Ori despre cum, deși Dragnea este de luni de zile la închisoare, „regimul Dragnea“ este încă în funcție și în plină activitate malignă
» ”Scrisoare către Rahova, destinatar Liviu Dragnea :Ceva fin despre domnul puscarias Dragnea
» În studioul Realitatea TV Băsescu S-A DEZLĂNTUIT în direct
» „Patriotii adevarati” merg joi la Rahova sa-l scoata pe Dragnea din inchisoare. Miting in fata puscariei FREE DRAGNEA , ce PLM ?
» Regimul Dragnea“ a murit! Trăiască „Regimul Dragnea“! Ori despre cum, deși Dragnea este de luni de zile la închisoare, „regimul Dragnea“ este încă în funcție și în plină activitate malignă
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: „Nec audiendi qui solent dicere, Vox populi, vox Dei, quum tumultuositas vulgi semper insaniae proxima sit" :: PSD :: Dragnea
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
|
|