avem noi democraţie sau doar o .... Democrația poate fi instaurată doar de demosul însuși.

Scris de **Admin** Lun Iun 25, 2018 7:37 am

Democrația poate fi instaurată doar de demosul însuși. Nimeni nu o poate face în locul demosului. Chiar dacă încearcă. Chiar dacă se preface că a instaurat-o în numele sau în locul demosului. Așa cum democrația nu poate fi importată.

De ce nu poate nimeni altcineva să instaureze democarația într-o țară, în afara demosului locuitor al acelei țări? Pentru că demosul, poporul, națiunea trebuie să îndeplinească niște condiții. Care sunt doar ale lui, ale demosului, ale poporului.

(1) Democarația nu poate da nimic nimănui. Ea este un mediu în care fiecare poate prospera, dar nu este o sursă de prosperitate în sine. De aceea este imperios necesar ca demosul să aibă suficientă bunăstare generală. În totalitatea lui. Deoarece un popor sărac va tinde să își tranzacționeze și libertatea și democrația pe o bucată de pâine primită degeaba, de la vreun stăpân sau dictator. Sau va permite ca un segment din compoziția sa să își consolideze bunăstarea pe seama sau pe spinarea celorlalte segmente. Ceea ce este exact opusul democrației.

(2) Democrația este un mediu social al oamenilor inteligenți, culți și civilizați, care au nevoie de democrație pentru a se împlini, pentru a se dezvolta. Fiecare în parte și toți împreună. De aceea este imperios necesar ca poporul care își edifică democrația să fie unul educat, cult și civilizat. Popoarele primitive, rudimentare și necivilizate nu pot edifica democrația, așa cum nici nu pot înțelege meritele democrației.

(3) Democrația este și o condiție pe care trebuie să o îndeplinească orice societate care vrea să fie parte a clubului regional și mondial de comunități statale democratice. Adică, ca stat, nu poți fi un membru totalitar al unei democrații de state. De ceea doar statele democratice se asociază cu drepturi depline în alianțe și uniuni de state democratice. Un popor dispus să trăiască în dictatură nu va fi acceptat niciodată într-o alianță sau uniune de state democratice, deoarece trebuie ținut în carantină. Dictatura fiind nu numai nocivă, dar și contagioasă.

Deci, doar un popor bogat, educat, cult și civilizat, liber și demn poate să instaureze democrația în statul pe care îl populează.

În decembrie 1989, poporul român îndeplinea aceste condiții, cu excepția libertății. Pe care și-a dobândit-o prin alungarea comunismului. După care a acceptat ca altcineva să îi edifice lui, poporului, sistemul democratic în România. Cine? Cei care au scris prima Constituție democrată și au revizuit-o un deceniu mai târziu. Care au scris legile organice și pe cele ordinare. Care au proiectat sistemul de evidență a populației și pe cel electoral, astfel încât să fie siguri că alegerile libere îi vor aduce tot pe ei și pe ai lor în demnitățile alese ale statului. Care au desenat sistemul de educație națională cu grijă ca nu cumva poporul să învețe ce e aia democrație și cum se edifică ea. Care au dezvoltat cel mai vast sistem de manipulare, căruia i-au zis mass media independentă. Care au introdus cultura banului nemuncit în locul bunului simț. Care au mințit poporul că se poate edifica o democrație în condițiile în care membrii demosului se fură unul pe altul.

După care, timp de aproape trei decenii, poporul român a fost îndemnat să renunțe, una după alta, la condițiile ce l-ar fi calificat să facă din România un stat democratic.

A fost sărăcit. Desigur, în condițiile în care sărăcirea celor mulți a dus la îmbogățirea câtorva favorizați. Dar a fost sărăcit poporul ăsta în suficient de mare măsură încât să se creeze o masă mare a dependenților de benevolența statului, în interiorul său. Dependenți care să își tranzacționeze votul, dar și libertatea și demnitatea personale pe o pensie, pe o alocație, pe o favoare a statului.

A fost dez-educat. Dez-alfabetizat. În proporție de masă. Analfabetismul clasic și cel funcțional au crescut de zece ori într-o singură generație. Atât prin conținutul programei școlare, cât și prin eliberarea diplomei de studii de orice conținut de cunoaștere a materiei. Prin promovarea imposturii academice, la nivelul cel mai înalt al statului.

A fost incultivat. I-a fost interzis mental accesul la valorile general umane, pe argumentul că acestea, dacă sunt ale tuturor celorlalți, nu ar mai fi și ale lui, ale poporului român. Doar cele exclusiv „naționale” ar fi valori pe care poporul român ar trebui să le prețuiască. Cazul limbii naționale este ilustrativ, dar nu singular. Doar o minoritate din ce în ce mai mică din România mai prețuiește încă filosofia, literatura, arta, muzica, arhitectura europene și universale. În rest, majoritatea românilor se mulțumesc cu faptul că, dintre ei, a fost unul care a inventat stiloul cu pompă.

A fost de-civilizat. Pe de o parte, propagandistic și manipulatoriu, i s-a spus că civilizația occidentală, din care face istoric și cultural parte, este o civilizație decadentă, anti-umană, anti-democratică. Pe de cealaltă parte, i s-a propus o civilizație anti-occidentală, sub pretextul că ar fi „tradițională”, în condițiile în care singura sursă tradițională de civilizație românească este cea franco-germană, cu influențe serioase ango-americane.

Și-a pierdut liberatatea. Atata cât a avut vreodată. Poporul român și-a pierdut libertatea de gândire, de exprimare, de admirare a adevăratelor valori, de a se comporta cum știe mai bine, de a adera la ceea ce crede, de a atinge obiectivele pe care și le dorește. De câte ori a încercat, i s-a dat peste ceafă, peste mână sau peste gură, atât propagandistic dar și administrativ. Ca nu cumva să gândească, să se exprime, să admire și așa mai departe ce vrea el. Doar ceea ce i se spune, de la conducerea de partid și de stat, prin propaganda oficială ar avea voie de la stăpânire să facă, alternativa fiind pierderea și a celorlalte libertăți și, mai ales, a drepturilor individuale.

Cel mai tragic, în opinia mea, este că și-a pierdut demnitatea. A fost mințit că este mult sub demnitatea sa să asculte sfaturile celor care îi spun unde mai are de muncit, pentru a fi un popor și mai inteligent, și mai cult, și mai civilizat decât era la acel moment. A fost manipulat să confunde demnitatea cu înfumurarea nejustificată. Cu țâfna față de prieteni, aliați și parteneri. Un președinte de-al său, ales de două ori și revotat de alte două ori, în urma a două suspendări, i-a spus-o în față că este un popor de mâna a doua. Iar poporul român a fost în majoritate de acord.

Desigur, așa cum nu a fost cel mai bogat, cel mai educat, cel mai cult, cel mai civilizat, cel mai liber sau cel mai demn popor de pe fața pământului, nici sărăcirea, dezeducarea, incultivarea, de-civilizarea, încătușarea și umilirea lui nu sunt complete. Dar sunt suficient de vizibile încât să conteze în ecuația democrației.

Acum ar fi un moment istoric. Nu de apărare a democrației (deoarece democrația asta originală nu este opera sa, ci a celor care l-au mințit că o edifică pentru el), ci de edificare a democrației așa cum ar fi trebuit să fie de la început. De când a îndeplinit condiția de libertate, în decembrie 1989.

Dacă acest moment va fi ratat, înseamnă că poporul român deja nu mai îndeplinește în proporție satisfăcătoare condițiile listate și discutate mai sus.