Moțiunea de cenzură. Un eșec previzibil și perspective sumbre

Sursă foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

Odată consemnat votul de miercuri, o primă observație care se desprinde este că voturile obținute de moțiunile opoziției au tendința să scadă invers proporțional cu numărul semnatarilor. Prima moțiune PNL-USR, din februarie 2017, împotriva Guvernului Grindeanu, a avut 123 de semnatari și 161 de voturi „pentru”. A doua moțiune, din noiembrie 2017, împotriva Guvernului Tudose, a avut 148 de semnatari și 159 de voturi „pentru”. A treia moțiune, cea de acum, a adunat 152 de semnatari și doar 166 de voturi „pentru”.

Paradoxal, dintre toate cele trei moțiuni depuse de opoziție, aceasta a avut, la start, cele mai mari șanse de reușită. Rând pe rând, șansele s-au spulberat.

Ca să înțelegem mai bine cum au decurs lucrurile, să ne uităm rapid la cronologia declarațiilor liderilor opoziției. Vineri, Ludovic Orban spune că a discutat cu Kelemen Hunor despre susținerea moțiunii de cenzură. Luni, același lider PNL arată că, după reușita moțiunii, formațiunea liberală este deschisă la negocieri. În paralel aproape, iese Kelemen Hunor și precizează că ceea ce Ludovic Orban a numit „negociere” a fost doar „o discuție la o cafea”, atenție, în urmă cu circa o lună de zile, deci înainte de depunerea moțiunii, nu după. Tot președintele UDMR arată că i-a precizat omologului liberal că Uniunea nu ar fi interesată de guvernare și de portofolii, dar că vrea să știe, în eventualitatea că pică actualul Guvern, „cine va fi premierul”, cine îl susține, cine va ocupa principalele portofolii ministeriale și liniile viitorului program de guvernare.

Evident, luând cu rezervele de rigoare declarațiile lui Kelemen Hunor, în special cele referitoare la lipsa de interes a UDMR față de participarea la guvernare, să remarcăm că, într-adevăr, în săptămânile care au precedat depunerea moțiunii de cenzură și după acest moment, PNL nu a vorbit nimic concret, din calitatea de principal partid de opoziție, nici despre viitoarea propunere de premier, nici despre programul de guvernare. De abia luni, după ce a ieșit și Victor Ponta să declare că el și oamenii săi sprijină „orice efort de înlocuire a actualului Guvern”, dar că nu pot accepta instalarea unui „Guvern Orban”, liderul liberal a ieșit să spună, cam cu jumătate de gură, „eu nu insist să fiu premier”.

Ideea era însă mult mai mult de atât. Chiar și cu voturile UDMR și ale celor înregimentați în Pro România lui Ponta, opoziția tot ar mai fi avut nevoie de minimum 20 de voturi din PSD și/sau ALDE pentru a dărâma Guvernul Dăncilă. Chiar și pentru simpul fapt că, în ultimele șase luni, PNL a pierdut în favoarea puterii șase parlamentari (trei senatori și trei deputați), iar PMP, șapte.

Cum s-au împotmolit lucrurile? PNL a rămas blocat pe ideea sa și, repet, nici măcar nu a părut că ia în serios propriul demers și negocierile indispensabile ce decurgeau din acesta. Concluzia amară a „jocului” liberalilor a tras-o ex-președintele Traian Băsescu, reproșându-i lui Ludovic Orban că s-a erijat în negociator și că „trâmbițează pe toate televiziunile negocierile și succesul moțiunii”. Și că, necăutând un sfat, a reușit doar să pară „inconștientul vesel al politicii românești” și, mult mai grav de atât, a dat social-democraților „șansa unei victorii politice când se aflau în mare dificultate”.

UDMR, ca întotdeauna extrem de pragmatică, a ales între o lipsă aproape totală de perspective și micile cadouri oferite de PSD, varianta a doua. Că este vorba, de extinderea folosirii limbii materne și, eventual, de niște plăcuțe bilingve montat în parcuri, că li se mai dau niște funcții în eșaloanele trei-patru din Guvern și prin teritoriu, tot e ceva decât deloc.

Victor Ponta a jucat tot pragmatic. A știut foarte bine că sunt social-democrați care vor să vadă plecat Guvernul Dăncilă și, pe termen un pic mai lung, vor să-l vadă înlăturat și pe Liviu Dragnea. Evident, ei urmând să păstreze puterea și beneficiile ei. Dar, acești social-democrați nu ar fi acceptat în veci instalarea unui Guvern Orban, așa că nu avea rost ca fostul premier PSD să și-i ostilizeze degeaba. Mai ales că, la anul, avem și alegeri europarlamentare și ar fi delicat, nu?, ca Daciana Sârbu să se trezească în situația de a nu mai avea loc eligibil pe listă.

Cât despre parlamentarii ALDE, situația este și mai limpede. Îi avantajează, cel puțin pe moment, și Guvernul Dăncilă, care le aduce bani, pârghii și influență, și Liviu Dragnea în fruntea PSD, astfel încât, prin comparație, Călin Popescu Tăriceanu să pară un politician decent, curat și preocupat de binele poporului.

Cât despre perspective, acestea sunt și mai sumbre după ziua de astăzi. Eșecul moțiunii l-a întărit pe Liviu Dragnea în partid, așa că nu are niciun motiv să nu-și continue, neabătut și îndârjit, planul de distrugere a Justiției, spre satisfacerea propriului interes.

Joi, adică imediat după moțiune, Florin Iordache va declanșa, în comisia special creată pentru destructurarea instituților anticorupție și a sistemului judiciar, masacrarea Codului penal. Evident, de o atenție deosebită se va bucura articolul privind abuzul în serviciu, ca să se rezolve problema din dosarul angajărilor fictive, dar, ca să fie toată lumea mulțumită, vor fi radical modificate și alte infracțiuni, unele urmând să fie dezincriminate cu totul.

Apoi, chiar de miercuri seară, să ne așteptăm să vedem o intensificare a așa-ziselor mitinguri spontane împotriva „statului paralel” și a președintelui Klaus Iohannis. Că oamenii vor fi scoși cu forța de primarii PSD sau că unii vor veni din proprie inițiativă este prea puțin important. Important este că, în acest fel, va fi crescută presiunea asupra șefului statului și se vor crea și „argumentele” care să fie invocate prin studiourile tv prietene atunci când se va cere suspendarea.

A se remarca, în jocul de-a suspendarea președintelui, că audierea lui Gabriel Vlase, nominalizat la SIE de Iohannis ca formă de contraatac, a fost amânată de Dragnea pentru sesiunea extraordinară. Și, dacă tot e sesiune extraordinară până pe 19 iulie, în această perioadă ne putem aștepta și la declanșarea procedurii de suspendare a președintelui, acuzat nu doar că nu o revocă pe Laura Codruța Kovesi, ci și că tergiversează modificarea legilor care ar stopa abuzurile (legile Justiției, Codul penal și Codul de procedură penală).

Între timp, dacă tot i-au băgat pe jurnaliștii acreditați în Parlament în țarcuri și dacă tot au interzis accesul oamenilor în Casa Poporului, social-democrații vor rezolva și „problema” USR, după modelul gândit de Eugen Nicolicea. În acest fel, va fi anihilată și ultima fărâmă de opoziție parlamentară, iar România va fi, iar, aruncată în beznă.