GOLGOTA ROMÂNIEI. IMPORTANŢA GEOSTRATEGICĂ A SPAŢIULUI ROMÂNESC
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: ISTORIA -prima si cea dintii carte a unei natii
Pagina 1 din 1

Pămînturile Româneşti s-au aflat şi se mai află încă la interferenţa zonelor de influenţă a marilor puteri mondiale. Pe parcursul secolelor unele dintre aceste puteri au dispărut cu totul, altele s-au schimbat cu locul şi probabil încă se vor mai schimba, dar importanţa geostrategică a acestei zone a rămas o constantă a relaţiilor internaţionale. În această ordine de idei am putea enumera mai mulţi factori (unii dintre ei şi-au mai pierdut din importanţa lor, însă au apărut alţii, asupra cărora ne vom opri adăugător):
- „Porţile” spre Europa Centrală şi Balcani. În trecut ele au servit în calitate de breşă în zidul natural format din munţi, păduri şi mlaştini care ca o centură înconjoară Europa Apuseană. De această breşă s-au folosit în antichitate şi Evul Mediu Timpuriu popoarele nomade care năboiau în Europa dinspre Răsărit. Mai tîrziu, importanţa strategică a acestei regiuni au înţeles-o şi „giganţii” regiunii - Rusia, Regatul Ungar, Imperiul Habsburgic, Rzecz Pospolita (Polonia medievală) şi Imperiul Otoman. În secolul XX – Uniunea Sovietică şi Germania nazistă.
- În calitate de cap de pod pentru a ameninţa Răsăritul. În această ipostază, de regiunea nord-dunăreană s-au folosit în trecut Romanii şi Bizantinii, iar în prezent – Statele Unite ale Americii.
- Dunărea şi delta ei – cea mai simplă cale de acces spre inima Europei. Aceasta au înţeles-o de minune toţi, începînd cu Grecii antici (ei au fondat în acest raion numeroase colonii[1] şi emporii[2] comerciale) şi terminînd cu Ucraina (care refuză să retrocedeze României insula Şerpilor, smulsă de la ea de către URSS în anul 1947). Importanţa geostrategică şi economico-comercială a Deltei s-a mai diminuat în ultimul timp datorită apariţiei noilor mijloace şi căi de comunicaţii, precum şi a dării în exploatare a canalului Dunărea-Marea Neagră. Totuşi, gurile Dunării rămîn şi pînă în prezent obiectul atenţiei marilor puteri.
- Bogăţiile naturale care se conţin în subsolul acestei regiuni şi solurile ei fertile. În trecutul nu prea depărtat, România era unul dintre cei mai mari exportatori (şi unicul din Europa) de produse petroliere. Rezervele de petrol au secat, însă industria petro-chimică românească continuă să rămînă destul de performantă. În ultimul timp un interes deosebit faţă de cernoziomurile Româneşti este manifestat de către emiratele bogate în petrol (dar complet lipsite de soluri fertile) din Golful Persic. Aceste cernoziomuri sînt pur şi simplu cumpărate pentru grădinile şi straturile de flori ale vilelor nabobilor din Dubai şi Abu-Dhabi.
- România – ca cea mai potrivită „punte de legătură” între Occident şi Orient, între lumea Romano-catolică şi cea Slavo-ortodoxă. Românii sînt moştenitorii direcţi ai civilizaţiei Romane. Pe de o parte, limba Română este cea mai apropiată de cea Latină (chiar mai aproape decît Italiana), iar în secolul XIX Românii au fost supuşi unui puternic atac civilizaţional din partea Apusului (mai ales a Franţei). Pe de altă parte, Românii sînt unicul popor Latin care confesează Ortodoxia. Slavii de Răsărit, ortodocşi şi ei, s-au aflat cu Românii într-o strînsă inter-legătură pe parcursul unui mileniu şi jumătate.
Toţi aceşti factori au jucat un rol deosebit în timpul celor două conflagraţii mondiale. Înainte de Primul Război Mondial, România făcea parte din Tripla Alianţă, însă, în anul 1916 ea a intrat în război de partea Antantei care i-a promis realipirea Transilvaniei şi Bucovinei (pe cînd Germania îi putea făgădui numai Basarabia). Antanta s-a dovedit a fi aşa de „darnică” deoarece România , prin situaţia ei geostrategică împiedica joncţiunea ţărilor care făceau parte din blocul Puterilor Centrale într-un cîmp operaţional unic.
În timpul celui de-al II-lea Război Mondial, trecerea României de partea coaliţiei antihitleriste a grăbit cu mult victoria coaliţiei antihitleriste.
- În primul rînd: Germania a fost lipsită de unicul izvor de alimentare cu benzină şi motorină a forţelor sale blindate şi motorizate. Ea a fost nevoită să treacă la producerea combustibilului lichid sintetic. Acest produs s-a dovedit a fi foarte costisitor şi nu a fost suficient pentru a îndestula necesităţile Wermachtului. Este de ajuns să ne amintim că ultima ofensivă a trupelor germano-fasciste în timpul celui de-al II-lea Război Mondial din regiunea munţilor Ardeni a eşuat anume din cauza insuficienţei de carburanţi.
- În al doilea rînd: ieşirea României din război de partea Germaniei şi trecerea ei în tabăra aliaţilor l-a silit pe Hitler să ordone evacuarea trupelor sale din Balcani. În caz contrar, în încercuire aveau să nimerească mai mult de un milion şi jumătate de soldaţi ai armatei Germane (ceea ce demonstrează încă o dată importanţa aşezării militaro-strategice a României).
În ziua de astăzi, cînd s-ar părea că armele sofisticate şi noile mijloace de comunicaţie ar trebui să diminueze importanţa aşezării geografice a unei ţări sau alta, pămînturile Româneşti continuă să atragă atenţia marilor puteri. Aceasta s-a manifestat prin următoarele:
- În ultimii ani ai „Războiului Rece[3]”, anume la Chişinău a fost amplasat Comandamentul Teatrului Operaţional de Sud al trupelor Pactului de la Varşovia.
- Aţîţarea unor focare separatiste în Sudul şi Estul Republicii Moldova de către Moscova[4]. Pentru toţi specialiştii în domeniu este clar că separatismul regimului de la Tiraspol nu este de ordin etno-lingvistic (precum se pretinde), ci geopolitic şi strategic.
- Refuzul Rusiei de a-şi retrage forţele sale armate din regiunea Nistreană a Republicii Moldova şi tergiversarea de către Kremlin a procesului de negocieri pentru rezolvarea pe cale paşnică a conflictului din regiune.
- Presiunile economice, financiare şi diplomatice exercitate de către Kremlin asupra Chişinăului pentru a împiedica integrarea Republicii Moldova în structurile euro-atlantice.
- Reacţia violentă a diplomaţiei Ruseşti faţă de acordul dat de către România (care este membră a NATO) pentru amplasarea unor baze militare Americane pe teritoriul ei.
Despre importanţa geostrategică a acestei regiuni erau absolut conştienţi şi primii conducători sovietici, altfel ei nici odată nu ar fi permis crearea pe malul stîng al Nistrului a unei minuscule republici autonome (cu o suprafaţă de numai 9.000 de kilometri patraţi!). În cel mai bun caz, pentru aşa un teritoriu şi populaţie era destul şi un statut de district autonom.
Trebuie de menţionat că dacă n-ar fi fost împotrivirea din partea conducerii Ucrainene, atunci aici ar fi fost creată o republică unională. Anume un asemenea statut pentru noul subiect federal sovietic a fost cerut de către semnatarii petiţiei care şi-au motivat poziţia prin importanţa geostrategică a acestei porţi în Europa.
Autorii accentuau posibilitatea folosirii autonomiei Moldoveneşti de pe malul stîng în calitate de momeală pentru Românii Moldoveni din Basarabia. În caz de succes, Bugeacul urma să devină un cap de pod pentru pătrunderea în Balcani via Dobrogea, iar Hotinul – în Europa Centrală via Bucovina. De aceea scrisoarea cu pricina a fost păstrată în mare taină în arhivele secrete sovietice şi a fost dată publicităţii abia după perestroika gorbaciovistă.
MOTIVAŢIA „ŞTIINŢIFICĂ” A PRETENŢIILOR STRĂINE ASUPRA PĂMÎNTURILOR ROMÂNEŞTI
Aşezarea geostrategică favorabilă a pămînturilor Româneşti, după cum am mai menţionat, au atras atenţia cuceritorilor străini din cele mai vechi timpuri. Noi ne vom opri însă la situaţia acestei regiuni după apariţia primelor formaţiuni statale Româneşti, adică începînd cu secolul IX d. Hr. (sub formă de voievodate, cnezate, „ţări”, „cîmpuri-lungi”[5] etc.).
În această perioadă teritoriul dintre Dunăre – Tisa şi Carpaţi este invadat de către triburile nomade ale Maghiarilor venite din Uralii de Sud. Ungurii au ocupat regiunea Panoniei [6]care a devenit nucleul statului Maghiar şi baza operaţională de unde în perioada de apogeu al pasionarismului Maghiar au întreprins raiduri de jaf prin toată Europa (de la Roma – la Berlin, de la Paris – la Kiev şi Constantinopol).
După creştinarea Ungurilor după ritul Romano-catolic, regii arpadieni au început fortificarea noilor hotare prin colonizarea provinciilor supuse. În Transilvania, de-a lungul arcului carpatin au fost aşezaţi războinicii Secui[7], iar în oraşe (pentru dezvoltarea comerţului şi meşteşugurilor) – coloniştii Germani (Saşi[8] şi Svabi[9]). În aşa mod, regiunea care a fost odată bastionul Românismului şi al Ortodoxiei, a căpătat un caracter polietnic, iar după Reformă[10] şi unul policonfesional.
După „primăvara popoarelor” (se are în vedere valul de revoluţii care au cutremurat Europa în anii 1848-1849 şi au dus la trezirea conştiinţei naţionale a popoarelor Europene şi formarea naţiunilor contemporane), istoricii au început o luptă înverşunată pentru a dovedi autohtonitatea propriilor popoare în pămînturile pe care le populau sau stăpîneau. În loc de „vae victis[11]” (adică argumentul forţei brute) trebuiau aduse argumente de ordin ştiinţific.
Savantul Austriac Robert Roesler înaintează teoria „migraţionistă”[12] care nega autohtonitatea poporului Român în Transilvania şi susţinea primogenitura Maghiară. Argumentele false aduse de către Roesler şi adepţii săi au stat şi stau la baza pretenţiilor teritoriale ale Ungariei faţă de România (se are în vedere provinciile ei istorice: Transilvania, Crişana, Banat şi Maramureş). Combaterea „dovezilor” aduse de către „migraţionişti” în apărarea poziţiei lor ar putea fi tema unui studiu aparte şi, la urma urmei, acest lucru l-au făcut deja cei mai iluştri specialişti în domeniu.
Dinspre Răsărit o ameninţare similară celei Maghiare a venit din partea Rusiei. Imperiul Rus, începînd cu secolul XVIII, a dus o politică de expansiune teritorială în direcţia sud-estică care a vizat nemijlocit poporul Român. Astfel, în anul 1793, Rusia a anexat Bugo-Nistria, iar în anul 1812 – Basarabia. Între anii 1828-1856, acestei ţări i-au aparţinut şi gurile Dunării.
Pentru a îndreptăţi pretenţiile Rusiei asupra acestor pământuri, istoricii Ruşi, iniţial, au plagiat teoria roesleriană (cu schimbarea respectivă a primogeniturii: locul Ungurilor a fost ocupat de către Slavii răsăriteni). După căderea Tarismului şi formarea URSS, vechile argumente nu mai puteau fi invocate din motive pur ideologice, căci ele contraveneau doctrinei leniniste a „dreptului naţiunilor la auto-determinare” şi a „internaţionalismului proletar”. De aceea, la începutul anilor `20, este inventată o altă teorie (la fel de falsă ca şi prima) – cea a „două popoare şi limbi est-Romanice”[13].
Această teorie aberantă este „rodul” imaginaţiei bolşevicului Bulgar (de origine Evreiască) H. Rakovski. Acesta, în anii `20-`30 ai secolului trecut a condus organizaţia de partid din Ucraina şi a susţinut ideea formării unei RASS Moldoveneşti în componenţa RSSU care a fost înaintată de către „grupul de iniţiativă” format din comunişti originari din Basarabia (în marea lor majoritate Evrei şi ei) în frunte cu Gr. Kotovski). Teoria aceasta venea să sprijine pretenţiile sovietice asupra Basarabiei care după anul 1918 s-a unit cu Ţara. Mai tîrziu la ea a aderat un grup de „savanţi” autohtoni (de alde I. D. Ceban şi V. Stati). Teoria „celor două popoare şi două limbi” a devenit astăzi doctrina oficială a „nezalejnicilor” [14] autohtoni din Republica Moldova.
Datorită unui concurs fericit de împrejurări (vezi articolul „Marea Unire” de pe site-ul nostru), în anul 1918 toate pămînturile Româneşti (în afară de cîteva excepţii regretabile) s-au unit în cadrul României Mari. Acest act a fost recunoscut de către majoritatea statelor lumii (inclusiv şi de către Ucraina[15]) cu excepţia (desigur!) a Rusiei Sovietice (devenită mai apoi URSS) şi... a Statelor Unite!
„VIA DOLOROSA”[16] ŞI GOLGOTA POPORULUI ROMÂN.
Pentru a-şi asigura noile hotare, România s-a văzut nevoită să încheie cu statele est-Europene, ameninţate şi ele de tendinţele revanşarde ale statelor învinse în Marele Război[17], alianţe defensive („Mica Antantă”[18] şi „Înţelegerea Balcanică”[19]). Tot în această ordine de idei se înscriu şi tratatele bilaterale de ajutorare reciprocă încheiate cu Franţa, Anglia, Italia şi alte ţări. Un fapt mai puţin cunoscut este acela că atunci cînd România şi-a rugat aliaţii să-şi respecte obligaţiile asumate prin tratatele încheiate, numai Turcia a declarat că este gata să şi le îndeplinească necondiţionat[20].
Toate măsurile de securitate întreprinse de guvernul României însă nu au folosit la nimic. În anul 1939 a fost încheiat între Germania hitleristă şi Uniunea Sovietică pactul Ribbentrop-Molotov[21]. În protocolul adiţional-secret la acest tratat se sublinia „dezinteresul” Germaniei faţă de Basarabia şi recunoaşterea intereselor preponderente ale Moscovei în această regiune. Tradusă într-un limbaj normal, această frază însemna că Uniunii Sovietice i s-a dat „carte-blanche[22]” pentru cotropirea Basarabiei.
În prima perioadă a celui de-al II-lea Război Mondial, cuprinsă între toamna anului 1939 şi primăvara anului 1940 (cunoscută şi sub denumirea de „Războiul Straniu”), operaţiuni militare practic nu s-au dus, cu excepţia „Blitz-Krieg”[23]-ului German împotriva Poloniei. Or, Anglia şi Franţa încă nu-şi pierduseră speranţa că, după joncţiunea directă[24], Germania şi Uniunea Sovietică în sfîrşit se vor încăiera.
Speranţele lor au fost deşarte, căci Stalin şi Hitler erau preocupaţi de „digerarea” acelor părţi ale Europei care le-au revenit fiecăruia conform pactului Ribbentrop-Molotov. Statele mici central- şi est-Europene (printre care şi România) au fost lăsate în voia sorţii de către marile puteri occidentale. În curînd Anglia, Franţa şi Statele Unite vor plăti scump pentru inactivitatea lor criminală, dar aceasta nu va uşura cu nimic situaţia ţărilor care în perioada interbelică au făcut parte din fostul „cordon sanitar” [25].
În august, anul 1940, Stalin a hotărît că a venit momentul propice pentru a se răfui cu România care cu 22 de ani în urmă şi-a realipit provincia sa istorică Basarabia. La acel moment Bucureştiul s-a pomenit într-o stare de izolare politică, militară şi diplomatică aproape completă. Franţa a capitulat, iar Anglia se lupta din răsputeri pentru a nu permite desantul Wehrmachtului pe propriul său teritoriu. Cît despre aliaţii din „Înţelegerea Balcanică”, nici vorbă nu putea să fie despre un ajutor efectiv, căci ei singuri se temeau să nu provoace nemulţumirea şi să devină obiectul „atenţiei” agresorilor.
Pe data de 26 iunie anul 1940, ambasadorului român la Moscova îi este înmînată o notă ultimativă iscălită de către Veaceslav Molotov (care îndeplinea funcţia de comisar al poporului pentru afacerile externe al Uniunii Sovietice). În acest ultimatum se vorbea despre faptul că poporul Basarabiei, alcătuit în majoritatea sa din ...Ucraineni, ar dori realipirea sa la Ucraina-mamă. Guvernului Român i se cerea să cedeze şi teritoriul Bucovinei de Nord în calitate de recompensă pentru cei 22 de ani de „ocupaţie” a Basarabiei de către România Regală.
Bucureştiul s-a adresat după consultaţii la Berlin, căci Germania era unica putere în stare să oprească Uniunea Sovietică. Hitler, însă, a sfătuit cu insistenţă partea Română să cedeze, insinuînd că în caz contrar România va fi ştearsă ca stat de pe harta lumii. Consiliul de Coroană[26] convocat de către regele Carol al II-lea pe data de 27 iunie a hotărît să satisfacă pretenţiile sovietice. Din cei 25 de membri, numai 6 au avut curajul să se pronunţe pentru o rezistenţă armată: N.Iorga, V. Iamandi, S. Dragomir, T. Pop, Şt. Ciobanu şi E. Urdărescu.
Trupele româneşti au părăsit fără luptă Basarabia[27] şi Bucovina de Nord, ba chiar au fost silite sub presiunea Armatei Roşii să se retragă şi din unele raioane care nici nu au fost stipulate în nota ultimativă sovietică. Este vorba de ţinutul Herţa şi unele insuliţe din braţul Chilia al deltei Dunării.
Principalul beneficiar al acestor concesii teritoriale a fost RSS Ucraineană, conducerea căreia a insistat asupra includerii în componenţa acestei republici a celor mai importante din punct de vedere strategic raioane. Complicitatea Kievului la raptul din anul 1940 o dovedesc următoarele fapte:
- În anul 1924 cînd s-a pus problema creării unei statalităţi Moldoveneşti pe malul stîng al Nistrului, anume Ucraina a fost împotrivă ca acesteia să i se acorde statutul de republică unională. RASS Moldovenească a fost inclusă în componenţa RSS Ucrainene. Pe harta-anexă la „constituţia” acestui subiect federal ucrainean, hotarul său de Vest era indicat rîul Prut şi cuprindea întreg teritoriul Basarabiei.
- Renumitul pasaj din nota ultimativă a lui Molotov despre „majoritatea Ucraineană” a populaţiei Basarabiei a fost, fără îndoială, inspirat de către conducerea RSSU.
- Toate cedările teritoriale făcute Ucrainei pe contul pămînturilor Româneşti în vara anului 1940, au fost efectuate la insistenţa Kievului şi în favoarea lui.
- În anii de după război, autorităţile Ucrainene (atît cele sovietice cît şi cele independente) au procedat la măsuri extraordinare pentru a schimba balanţa demografică în teritoriile anexate în defavoarea populaţiei Româneşti autohtone (despre ele vom relata mai amănunţit într-un alt articol).
- După dispariţia Uniunii Sovietice, Ucraina a refuzat categoric să recunoască caracterul ilicit, din punct de vedere al dreptului internaţional, al hotarelor stabilite prin rapturile teritoriale din anii 1940 (Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa, raioanele transnistrene ale fostei RASSM, insulele din braţul Chilia şi Bugeacul de Sud) şi 1947 (insula Şerpilor).
DELIMITAREA TERITORIALĂ DINTRE RSSU ŞI RSSM DIN VARA ANULUI 1940
După anexarea Basarabiei, Moscova a hotărît să schimbe statutul fostei autonomii Moldoveneşti, ridicînd-o la rangul de republică unională. Iniţial, se prevedea ca acceasta să includă întreg teritoriul Basarabiei anexate de la România, precum şi tot teritoriul RASSM de pe malul stîng al Nistrului (aşa cum prevedea „constituţia” RASSM şi era ilustrat în harta-anexă deja pomenită mai sus). Despre existenţa acestui plan ne vorbeşte articolul de fond al oficiosului guvernamental „Izvestia” publicat cu ocazia „eliberării” Basarabiei „de sub jugul României burghezo-moşiereşti”. Acesta îşi anunţa triumfător cititorii că pe harta Uniunii Sovietice a apărut o nouă republică unională – cea Moldovenească care urma să aibă un teritoriu de circa 54 de mii de kilometri patraţi (este vorba de teritoriul Basarabiei şi a fostei RASSM) şi o populaţie de 3,8 milioane de locuitori.
Dar, acest plan nu-i convenea Kievului care, deşi anexase Galiţia Orientală, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa, mai dorea încă noi teritorii. Conducerea ucraineană înaintează propriul proiect de delimitare teritorială între RSSU şi noua „republică-soră”. Acesta prevedea anexarea integrală de către Ucraina a judeţelor Hotin, Cetatea Albă şi Ismail din Basarabia, precum şi a cinci raioane ale fostei RASSM (Balta, Bîrzu, Cruţi, Ocna şi Nani).
Din partea Chişinăului au venit propuneri care vizau cedarea Ucrainei, pe lîngă cele cinci raioane de pe malul stîng, a unei părţi din judeţele Cetatea Albă şi Hotin în care moldovenii se aflau în minoritate. RSSM urma să-şi păstreze o ieşire destul de largă la Dunăre şi portul fluvial Reni.
În calitate de soluţie finală a fost adoptată varianta Moscovei care a stabilit configuraţia actuală a hotarului Moldo-Ucrainean. Ea prevedea un „compromis” între proiectele Chişinăului şi Kievului care, de fapt, satisfăcea întru totul Ucraina. RSS Moldova a fost privată de ieşirea la Marea Neagră şi numai vîrful neascuţit al creionului funcţionarului care a trasat linia de hotar a păstrat pentru noi o porţiune de cîteva sute de metri de litoral dunărean în raionul satului Giurgiuleşti.
În urma jafului la care a fost supusă, România a cedat Uniunii Sovietice circa 50.762 kilometri patraţi, dintre care nemijlocit Ucrainei – mai mult de 21 de mii (la care ar mai trebui de adăugat şi cei 7.000 de kilometri patraţi răpiţi de la fosta RASSM). Tot în stăpînirea Ucrainei continuă să se afle şi restul Bugo-Nistriei româneşti care a fost supus unei deznaţionalizări acerbe încă cu mult înainte de evenimentele descrise.
Celelalte componente a ultragiului la care a fost supusă România în vara anului 1940 (se are în vedere „arbitrajl de la Viena” şi „acordul de la Craiova” [28] care au rupt de la Ţară Transilvania de Nord şi Cadrilaterul) rămîn a fi obiectul de studiu al unui articol aparte. Începutul tragediei al cărei urmări se mai resimt şi astăzi a fost pus de către Uniunea Sovietică şi Germania fascistă prin înţelegerea criminală dintre cei doi dictatori. Geambaş al acestei afaceri murdare a fost Ucraina care refuză să întoarcă teritoriile răpite înapoi stăpînului lor legitim – poporului Român.
A. Savin
[1] Colonie: în antichitate aceasta însemna „oraş-fiică” în care metropola („oraşul-mamă”) îşi trimitea excedentul de populaţie şi pe cei ostracizaţi (deportaţi sau exilaţi).
[2] Emporie: punct de sprijin în care se aflau depozite comerciale, o mică garnizoană şi agenţii comerciali.
[3] Război Rece: acest termen a fost inventat de către W. Churchill şi însemna confruntarea ideologică, economică, politică şi militară indirectă (goana înarmărilor şi războaiele locale) dintre cele două supraputeri (SUA şi URSS) şi sateliţii lor.
[4] În Estonia, Letonia, Kazahstan şi Ucraina populaţia Rusofonă este cu mult mai numeroasă decît în Republica Moldova, locuieşte mai compact şi chiar procentual ponderea ei este mai mare. Această populaţie este supusă unei discriminaţii făţişe (Estonia şi Letonia) sau ascunse (Ucraina şi Kazahstan), însă în aceste state Moscova nu a procedat la aţîţarea separatismului precum a făcut-o în Moldova.
[5] Voievodate şi cnezate – denumiri preluate de la Slavi cu care populaţia Românească a coabitat în zona nord-dunăreană un timp îndelungat; ţară, cîmpu-lung, jupanat, judeţ – denumiri autohtone a primelor formaţiuni statale.
[6] Panonia: regiune de cîmpie situată în interfluviul Dunăre-Tisa care pînă la venirea Ungurilor era populată de către Volohi, Slavi şi Avari.
[7] Secui: grup etnic Maghiar, reprezentanţii căruia susţin că ei ar fi descendenţii Hunilor lui Attila şi că ar fi venit pe meleagurile Carpatine cu mult înaintea Ungurilor propriu-zişi – încă în secolul III d. Hr.
[8] Saşi (de la Saxoni, Sacşi): urmaşii coloniştilor Germani invitaţi de către regele Ungar Bela al II-lea din Saxonia Inferioară şi din Ţările de Jos. Ei s-au aşezat în oraşele Transilvaniei (Siebenburg – „Ţara celor sapte oraşe”).
[9] Şvabi: urmaşii coloniştilor Germani veniţi din Şvabia (regiune din sudul Germaniei) la invitaţia regilor Unguri şi aşezaţi cu traiul în Banat.
[10] Reformă: mişcare protestatară apărută în sînul bisericii catolice. În Transilvania au căpătat o largă răspîndire printre populaţia Germană şi Maghiară bisericile protestante ale calviniştilor (zişi şi reformaţi) şi luteranilor. O parte din credincioşii acestor etnii au rămas, totuşi, credincioşi catolicismului. La ei se mai adaugă în secolul XVIII şi uniaţii greco-catolici din rîndul a unei părţi a clerului şi mirenilor ortodocşi Români care au renegat Ortodoxia şi au recunoscut primatul papei de la Roma în schimbul recunoaşterii egalităţii lor în drepturi cu religiile şi naţionalităţile privilegiate (enumerate mai sus).
[11] Vae victis! Expresie înaripată care s-ar traduce din limba latină ca „Vai de cei învinşi!”. Ea a fost rostită de către regele Gal, Brennus, cînd a respins protestele Romanilor învinşi privitor la faptul că el i-a înşelat la cîntar (se cîntărea la balanţe contribuţia pe care trebuia să o plătească Roma Galilor, iar Brennus a aruncat pe talerul greutăţilor spada sa pentru a mări cantitatea de aur care urma să i se plătească).
[12] Teoria migraţionistă susţine că poporul Român s-a format la sud de Dunăre unde strămoşii lui s-au retras împreună cu legiunile romane din ordinul împăratului Aurelian în anul 271 d. Hr. Conform acestei teorii, Românii au colonizat teritoriile nord-dunărene în secolele X-XI cînd Ungurii deja erau stabiliţi în această zonă.
[13] Teoria celor două limbi şi două popoare est-Romanice susţine că în spaţiul nord-dunărean s-ar fi format două limbi şi popoare Romanice deosebite – Românii şi Moldovenii. Asupra Românilor ar fi influenţat factorul etno-civilizaţional occidental (mai ales Francez), iar asupra moldovenilor – cel al Slavilor de Răsărit (Ruso-Ucrainean).
[14] Nezalejnici (din limba Ucraineană – independenţi): poreclă dată naţionaliştilor radicali Ucraineni; aici – adepţilor teoriei celor două limbi şi popoare est-Romanice.
[15] Ucraina (care între anii 1918-1919 a avut parte de o independenţă efemeră) a avut şi atunci pretenţii teritoriale faţă de Basarabia şi Bucovina, însă şi mai mult Kievul era interesat de sprijinul din partea României. De aceea, în anul 1918, Ucraina recunoaşte în mod oficial noile hotare stabilite după Primul Război Mondial între ea şi România (inclusiv apartenenţa teritorială Românească a Basarabiei şi Bucovinei).
[16] Denumirea Latină a Drumului Crucii pe care l-a avut de parcurs Iisus Hristos în calea sa spre Golgota. Aici – prologul evenimentelor tragice din anul 1940 care au marcat raptul din teritoriul României a unei treimi din suprafaţa ei.
[17] Marele Război: aşa a fost numită de către contemporani prima conflagraţie mondială.
[18] Mica Antantă: bloc militar-politic format în anul 1921 din România, Iugoslavia şi Cehoslovacia.
[19] Înţelegerea Balcanică: bloc militar-politic format în anul 1934 şi din care făceau parte România, Grecia, Turcia şi Iugoslavia.
[20] Deac Augustin, „Din istoria Ucrainei („Ţara de margine”)”, editura „Europa Nova”, Bucureşti, anul 2001, p. 279.
[21] Despre acest pact mai amănunţit în articolul „Clipa siderală a Ucrainei” de pe site-ul nostru.
[22] Carte blanche: aici – mînă liberă.
[23] Blitz-Krieg (din limba Germană – „război-fulger”): tactica preferată a generalilor Wehrmachtului hitlerist care consta în nimicirea rapidă a armatelor adversarului prin bombardamente masive de aviaţie şi învăluiri adînci cu ajutorul trupelor blindate.
[24] Pînă la cotropirea Poloniei de către Germania şi Uniunea Sovietică, aceste state nu aveau hotare comune, ele fiind despărţite de către statele „cordonului sanitar”.
[25] Cordon sanitar: brîul de state mici europene care se întindea de la Marea Barents – pînă la cea Mediterană şi era situat între Germania şi Uniunea Sovietică. Ele erau legat între ele prin tratate de alianţă bilaterale şi multilaterale (de tipul „Micii Antante” şi a „Înţelegerii Balcanice”). Sarcina lor era de a stopa orice încercare de joncţiune a acestor doi coloşi.
[26] Consiliul de Coroană: organ consultativ pe lîngă Monarh care era convocat numai în cazuri extraordinare. El era format din fruntaşii vieţii publice şi cei mai mari demnitari ai regatului.
[27] Aceasta a servit drept motiv pentru unii să califice comportamentul României ca un act de trădare faţă de Moldoveni (Ion Druţă: „La răscrucea proştilor”).
[28] În vara anului 1940, pretenţii teritoriale la România au fost înaintate din partea Ungariei (ele vizau toată Transilvania şi Banatul Românesc) şi a Bulgariei (toată Dobrogea). România s-a adresat Germaniei şi Italiei după arbitraj. Hitler şi Mussolini au satisfăcut pretenţiile Ungariei şi Bulgariei, însă numai parţial. În timpul războiului Germano-sovietic teritoriile aflate în dispută au servit ca un instrument de şantajare ale acestor ţări.

ion_pribeagu- Mesaje : 174
Data de înscriere : 15/02/2013
Subiecte similare
» Pe golgota Aiudului, anul 1948
» Importanța Tratatului de la Trianon
» „Pentru că o fac în numele naţionalităţii lor, a cărei salvgardare este mult mai importantă decât toată democraţia lumii!”
» O importantă investiţie intermediată de mustăcios Se construieşte Zidul Plângerii în România
» Dacă vizita în SUA are vreo importanță, Președintele Iohannis trebuie să-l respingă pe Iulian Iancu
» Importanța Tratatului de la Trianon
» „Pentru că o fac în numele naţionalităţii lor, a cărei salvgardare este mult mai importantă decât toată democraţia lumii!”
» O importantă investiţie intermediată de mustăcios Se construieşte Zidul Plângerii în România
» Dacă vizita în SUA are vreo importanță, Președintele Iohannis trebuie să-l respingă pe Iulian Iancu
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: ISTORIA -prima si cea dintii carte a unei natii
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum