The day we give in?Moise Guran

Că Iohannis a dezamăgit cumplit nu mai e nicio știre. Nu numai că a cedat unor amenințări făcute pe față, îngenuchind el personal, și odată cu el, și statul român pe care îl reprezintă, dar a făcut-o într-un mod atât de laș, lipsit de responsabilitate, dispărut, aproape anonim. V-am avertizat de câteva zile că vuvuzelele prezidențiale s-au activat și că asta mă face să cred că momentul este inevitabil. Dar nici eu nu mă așteptam să n-aibă curajul să spună ceva. Se bazează pe controlul dezastrului făcut de aceleași vuvuzele, oameni care până mai ieri numai că nu vorbeau explicit de proteste violente, iar azi îl mângâie părintește pe căpșor pe micuțul Klaus, spunându-i că “îl înțeleg”. E de râs. Cam la asta s-a gândit Iohannis o lună de zile – cum să scape de Kovesi fără să fie el implicat și, pentru că nu s-a putut, fără să-i scadă procentele. Cred că se va concura cu Băsescu și cu Dragnea, undeva sub 10%, cât de curând. În disperare de cauză, presupunând că va pricepe ce a făcut, ar putea convoca un referendum pe Justiție în orele sau în zilele următoare. Sau ar putea face fix nimic, așa cum a făcut și până acum și cum, de altfel, îi tot vine să facă. Președintele țării este un non-lider.

Codruța Kovesi a plecat de la DNA cu fruntea sus, așa cum a și condus această instituție timp de cinci ani. Va publica un raport de activitate a zis, dar hei! toți știm cam ce s-a întâmplat în ultimii cinci ani. Așa cum a spus chiar ea – în România a renăscut speranța. Am aflat toți că se poate, iar când toți am înțeles că s-a terminat a mai venit o dată și ne-a spus NU abandonați! Adevărata întrebare e ce să nu abandonăm, dar vedeți, venit de la acest om îndemnul capătă alte valențe. Te face să speri că ar mai fi ceva. Te inspiră. Asta înseamnă leadership. Spre deosebire de Iohannis, Codruța Kovesi este un lider, un om excepțional cum, din când în când, mai apar în istoria noastră. Din păcate pentru ea, cam toți oamenii de acest fel din istorie o sfârșesc foarte prost – exilați sau executați, cel mai des. Spre deosebire de alte națiuni, a noastră are o caracteristică particulară – își devorează singură liderii, pentru a-i recupera, eventual, prea târziu. Nu știu care este viitorul doamnei Kovesi, dar în calitate de cetățean îi mulțumesc pentru trecut. Pentru acești ani și pentru speranța pe care ne-a inspirat-o. Vom vedea dacă societatea de azi va ști să o recupereze cumva ca resursă umană, să îi utilizeze competențele dovedite. Firesc, o  societate ce nu funcționează meritocratic nu are cum să-și prezerveze, să-și recunoască și să-și utilizeze resursele umane. România o trimite acasă pe Kovesi, dar îi păstrează pe Dăncilă premier și pe Iohannis președinte. Zâmbet amar. Mulțumim Codruța!

Liviu Dragnea e în grafic. Toate merg exact așa cum le-a planificat. Ne-am calmat și cu Codul Penal căci, ce surpriză! CCR a dat termen până în septembrie, amenințarea imediată a trecut, iar lumea e dezangajată de gestul lui Iohannis. Cel mai important, amărâta de opoziție nici nu mai știe acum dacă Iohannis trebuie apărat sau înjurat. USR a zis că ne trebuie altfel de președinte, PNL a zis că n-avea ce face, iar Cioloș a scăldat-o. Greu se vor mai putea uni sub un steag, dacă nu vor putea măcar să aibă un candidat comun la președinție. V-am avertizat încă de vineri că Dragnea îl transformă pe Iohannis în torpilă împotriva opoziției. Ar putea de acum să-și dea și Codul Penal prin OUG, n-ar mai conta. Probabil nu o va face căci nici n-ar avea de ce. Tot Iohannis va promulga legile Justiției, căci nu mai are căi de atac, iar în toamnă Codul Penal. Dragnea scapă, dar nu că scapă… îl scapă Iohannis, asta e perversa după Târgu Ocna! În aceeași cheie de șmecher, după revocare, Dragnea a zis că în continuare vrea să îl suspende pe Iohannis. Da, da! Unde mai găsește el un astfel de adversar? De fapt, Dragnea a înțeles că trebuie să îl ajute pe Iohannis, continuând retorica absolut stearpă cu suspendarea, să nu creadă cineva că a fost cacealma.

Societatea nu pare că se pregătește de concediu. Am simțit multă tristețe în vocile celor care au intrat prin telefon la radio. Momentul e critic. Nimeni nu se uită înainte, toți ne uităm în urmă. Pentru că toți ne rugăm să apară ceva, un miracol. Dar paradoxul miracolelor este că nimeni nu le înțelege atunci când se produc, ci mult mai târziu. Deci, a fost asta ziua în care ne-am dat bătuți? Înțelege fiecare ce vrea…