Un presedinte infrant si inutil

Văd un val de dezamăgire față de Iohannis și mi-e clar și mie că omul ăsta nu poate fi mai mult decât e. Pe de altă parte, e bine să știți că in spatele unui președinte, mai mult sau mai puțin charismatic, mai vioi sau mai lent, mai hedonist sau mai înhămat la muncă, stă o oaste de furnicuțe care nu pierde vremea.

Hai să ne uităm un pic la partea plină a paharului:

Povestea cu OUG pe amnistie și grațiere n-a fost un fake news. Chiar ne-a trecut glonțul pe la ureche, pentru că daddy, furios și neputincios după sentință, era gata să scoată artileria din dotare. Poate credeți că vreun miracol l-a împiedicat să golească toată cartușiera. Eu vă spun că nu există miracole in situații de genul ăsta.

Amintiți-vă ce inseamnă o OUG - un glonț care, după ce a părăsit țeava, nu mai poate fi întors ("minunea" cu termenul ăla de 10 zile până la intrarea in vigoare de la OUG 13 s-ar putea sa nu fi fost nici ea o minune, dar e clar irepetabilă).

Așadar, Dragnea putea da OUG prin care se salva și el, și Vâlcov, și toată liota de băieți și fete, văzuți sau nevăzuți, ajunși la capitolul final al disperării, când nu le-a mai rămas decât să forțeze o iertăciune colectivă. Ce-l putea opri? O are pe Viorica, propria lui dronă în guvern, îi are pe Tăriceanu și pe Tudorel, adversarii statului paralel, o are in ultimă instanță pe Carmen Dan, sluga de la Interne. Suficient cât să dea ordonanța într-o singură zi. Că era neconstituțională, că se făcea fără dezbateri, că inițiatorul era de la Interne și nu de la Justiție, știți bine că astea sunt amănunte irelevante odată ce actul apărea în Monitor. El își producea efectele si Dragnea descărca un tren de șampanie pentru toți liberații, umilind statul român.

Dar uite că mecanismul n-a funcționat. Viorica a refuzat să semneze, Tudorel s-a pitit după o masă, Tăriceanu, alunecos cum îl știm, s-a luptat iar din gură cu statul paralel, dar a trasmis instructiuni clare de non-combat dezertorilor.

Ca să intelegeți și mai bine singurătatea lui daddy și eșecul demersului, o să vă indrept atenția spre comportamentul propagandei lui Dragnea. Când luni se discuta intens despre ordonanță, nu doar G4media dădea știri pe surse despre șobolăneala din PSD, cu întâlniri și discuții pe toate culoarele, ci și televiziunile arondate PSD. Când a fost clar că tanti Viorica nu va semna și nici Tudorel nu va iniția, aceleași televiziuni au inceput să arunce totul in derizoriu și să acuze G4media de fake news. Ce să vezi, n-a existat nicio discuție despre OUG pe amnistie și grațiere, deși chiar ei dăduseră asemenea informatii pe surse cu o zi înainte. De unde sucirea asta la 180 de grade? Simplu: pentru Dragnea, mai rău decât orice in momentul ăsta e să se vadă că Dăncilă si Tariceanu l-au părăsit.

Numai că ăsta e un fapt. Și dacă vreți o intărire, amintiți-vă de daddy furibund, cu o săptămână inainte, amenințând cu suspendarea lui Iohannis, dând asigurari că a vorbit și cu Tăriceanu (cel ezitant) și că gata! se face...Ați mai auzit ceva de suspendare de atunci? Nu, liniște.

Adăugați și cele doar 2 voturi peste limită la votarea Codurilor in Parlament, în pofida viermuielilor neobosite ale lui Iordache, Nicolae și ceilalți combinatori, laolaltă cu însăși descinderea lui Pablito la grupurile parlamentare, și aveți deja imaginea unui Dragnea cu burta sub scut.

Oare toate astea s-au întâmplat pentru că Viorica are conștiință, Tariceanu e un bun liberal și Tudorel realizează că-și face pulbere reputația? Puțin probabil să fie doar asta. Da, pesemne că Tudorel a fost afectat de opinia Comisiei de la Venetia (din care face parte), de hula propriilor studenți, ințelege că a mers prea departe și riscă disprețul intregii bresle pe viață. Poate că Viorica s-a speriat de dosarul de la DIICOT, poate că Tăriceanu e cu gândul numai la prezidențialele de anul viitor. Dar cred că mai sunt și alte rotițe invizibile care s-au învărtit în perioada asta, clintind ușurel piesele pe tabla de șah. Că Iohannis știa de toate rotițele astea, fără să le fi pus el însuși in mișcare, n-am nicio indoială. Că nu se bate în piept cu jocurile subterane care au zădărnicit ordonanța? Nici voi n-ați face altfel in locul lui.

Da, Iohannis e greoi, lipsit de charismă, inabil în folosirea pârghiilor populare (după părerea mea ăsta e și motivul pentru care tot ezită cu referendumul, deși el e absolut necesar), numai că, repet, incercați să vedeți dincolo de persoana lui. Acolo e "statul paralel", cum il portretizează inept adversarii lui, dar, în fond, e statul român și atât - cel care funcționează din taxele noastre și care are datoria să dezamorseze, chiar și cu mijloace mai puțin ortodoxe, bombele unor infractori suiți pe votul popular sau pe vreun trust de presă, .

Da, știu ce ziceți acum. Scăpăm de hoț și rămânem cu proasta. O vreme. În continuare mi-e greu să cred că statul român va prelua la anul președinția Consiliului UE cu Dăncilă și restul incompetenților. Dar mai e o toamnă la mijloc.

Nu vreau să ridic vreo odă Statului Paralel. După cum s-a demonstrat deja cu vârf și indesat, frankesteinul ăsta care dă azi din mâini și din picioare, amenințând să răstoarne toate mobilele din sufragerie, e creația lor. Numai că a sosit vremea să-l scoată din priză, c-a făcut destul rău, chiar dacă vreodată a fost și el util.

laus Iohannis - o „Viorică Dăncilă” în pantaloni, pe care nu Dragnea, ci cele mai educate pături ale societății vor să o aleagă, o dată în plus, în cea mai importantă funcție din stat. FOTO: Alexandru Dobre/ Mediafax.

Aprigii activiști ai feminismului de gen ar avea dreptate să descopere semne de sexism, misoginism, machism – și toate celelalte ismuri contra cărora ei își duc cruciada – atunci când fac conspecte de pe ironiile cu care social media și multe organizații de presă îmbracă activitatea premierului Viorica Dăncilă.

Președintele Klaus Iohannis – marele rival al ingenuului nostru prim-ministru pe teritoriul inconsistenței și al incompetenței – a avut parte de un tratament mult mai indulgent, în sutele de zile care s-au scurs de când a devenit, vorba vine, vedetă națională.

Plat în exprimare, dar încântat de propriile platitudini (vezi cele două cărți publicate), lent în reacții – mereu într-un penibil contratimp față de întâmplările zilei, cu o dispoziție juvenilă pentru plecările în vacanță, afin cu tot felul de personaje cenușii (vezi cazul somnorosului consilier Mihalache și al stridentei purtătoare de cuvânt Dobrovolschi), incorect în însușirea a mai bine de două treimi din avere, președintele României ar fi trebuit să fie o țintă la fel de generoasă pentru glume și parodii pe cât este tragicomica subalternă pe care Dragnea și-a plantat-o în fruntea Guvernului.

Se întâmplă însă un lucru ciudat, iar Iohannis este scutit de umorul condescendent care, în mod normal, până acum, ar fi trebuit să țeasă în jurul lui un crud folclor de bancuri.

Ceea ce se întâmplă nu are însă de-a face cu misoginismul, nu are vreo legătură cu eventuala predispoziție a marelui public de a ridiculiza gândirea săracă a unei femei, în timp ce alege să menajeze pauperitatea intelectuală a bărbaților.

Acest fenomen, întreținut cu tenacitate de cele mai educate, mai active și mai înstărite pături ale societății, este doar un simpatic reflex de autoiluzionare voluntară.

De trei ani și jumătate, un imens contingent din populația României se preface că acest ins monosilabic, ajuns la Palatul Cotroceni printr-un veritabil concurs de împrejurări, este altcineva decât personajul depășit de evenimente care, zi de zi, se dovedește că este.

Tăcerii lui i se atribuie virtuți strategice, inacțiunea lui e luată drept înțelepciune, interminabilele lui concedii sunt interpretate ca o acomodare a funcției prezidențiale la firesc. Toxica lui avere imobiliară – deși, între timp, amputată de justiție – e percepută ca o zestre provenită dintr-o viață anterioară (deci care nu mai trebuie pusă în discuție). Rudimentaritatea lui oratorică e considerată o chestiune de temperament; lipsa de spontaneitate, dovadă de bun-simț; absența din dezbateri, un stil aparte de leadership. Iar ineficiența în a stăvili asaltul dus de PSD pe toate fronturile e aplaudată ca o conformare exemplară cu rigorile Constituției.

(Despre contribuția pe care a avut-o la fiascoul electoral din 2016 nu s-a vorbit, în mod serios, niciodată).

Tot ceea ce face de-a-ndoaselea, tot ceea ce spune fără sens, tot ceea ce nu spune și nu face primește, din oficiu, beneficiu de parabolă; e descifrat într-o cheie inaccesibilă gândirii obișnuite și interpretat ca încă o dovadă subtilă a menirii lui pentru această funcție.

În loc să accepte faptul că fundătura politică actuală își are una dintre cauze în prestația lamentabilă a șefului statului și să își pună problema să îi găsească un înlocuitor, cei mai educați cetățeni ai României preferă să vadă un nimb solemn, o aură de mare competență în jurul acestui impostor camuflat în sobrietate, care, dacă ar fi avut vreun dram de realism față de puterile-i proprii, s-ar fi mulțumit cu haina, și ea destul de largă, de primar al unui oraș cu 170.000 de locuitori.

Greu de crezut, dar, din punctul acesta de vedere, ipostazele în care sunt fixați astăzi Dragnea și cetățenii care, pe bună dreptate, îl detestă cu toată ființa sunt de o similitudine aproape perfectă.

Fiecare și-a ales ca reprezentant câte un personaj cu o pondere intelectuală demnă de ridicol.

În timp ce, de o jumătate de an, Dragnea și-a găsit paiața ideală cu care să își facă mendrele la Palatul Victoria, de trei ani și șase luni, societatea civilă își cultivă propriile miraje în persoana unui politician fără conținut, de la care așteaptă, cu o naivitate intratabilă, exercitarea eficientă a celei mai înalte funcții în stat.

Și de la care pare pregătită, în pofida oricărei logici, să aștepte același lucru, pentru încă șase ani și jumătate.

de
Ionuț Stănescu