AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Joachim Peiper’s Final Struggle against Communism

In jos

Joachim Peiper’s Final Struggle against Communism Empty Joachim Peiper’s Final Struggle against Communism

Mesaj Scris de Admin Vin Mar 22, 2019 9:52 pm


By Gerhard Lauck
Joachim Peiper was born on January 30th, 1915 as the son of an officer’s family in Berlin.
He belonged to the Leibstandarte SS Adolf Hitler. In 1938, he became the adjutant of Reichsführer SS Heinrich Himmler. But as the war started, he wanted to serve at the front line. He commanded the 10th SS Leibstandarte A.H. company in Poland, Holland, Belgium and in France.
In 1941 he fought in Russia with the 3rd Panzergrenadier battalion of the SS Panzergrenadier regiment 2. He replaces the 320th infantry division of General Postel, encircled in Kharkov.
On March 19th 1943 he takes Bielgorod. In September 1943 he is in Italy. In November of the same year he fights for the Reich in Jitomir and with the 1st army breaks through the encirclement at Kamenets Podolsk.
Until October 1944 he fought at the West Front. On December 16th 1944 – under the command of Sepp Dietrich’s 6th Panzer army – he is at the spearhead of the offensive in the Ardennes with his 1st SS Panzer division L.A.H.
He advanced to La Gleize near Stavelot. Cut off from the rest of the army, he was encircled. But he could escape with his men, on foot and in icy cold, leaving back all the war material. Always fighting under Sepp Dietrich’s command, he battled the Soviets until the end, at the west of the Danube near Vienna. The same way in the alps at St. Pollen and Krems where he and his men finally surrendered to the Americans. He made it to SS-Obersturmbannführer and bearer of the Knight’s Cross with Swords.
After Germany’s capitulation this flawless, noble-minded and incredibly brave soldier was imprisoned, beaten and humiliated. He was accused of having ordered the execution of American POWs at Baugnez near Malmedy during the offensive in the Ardennes: Caught by the Kampfgruppe J.P., the captured U.S. soldiers were taken to a meadow to wait there for their transport to the front line. Peiper left back some of his men as guards. He himself drove at the head of his tanks far in front of the following troops to Ligneuville. As most of the Kampfgruppe troops arrived in Baugnez, the troops remained there chatted with their comrades left behind. A Spähwagen had a breakdown and was repaired. Suddenly a soldier sitting on a tank startled and noticed that some of the American prisoners had made use of their inattentiveness and wanted to flee. But a shot fired from his handgun caused panic among the prisoners who were running away in all directions. Submachine guns were used and 21 Americans shot while fleeing.




After the capitulation the men of the 1st SS Panzer division were tracked down and taken to the camp Zuffenhausen. 400 were transferred to the prison of Schwäbisch Hall near Stuttgart. Peiper’s troops consisted of mostly very young soldiers. One was 16, two were 17, eleven were 18 and eight were 19 years old. 22 of the 72 convicts were thereby below the age of 20; all of them were tortured in order to force any confessions. Peiper was an example for his crew, and under his command the team made well. There was never any betrayal among his units. The men were taken to the KZ Dachau where 72 of the 74 accused were convicted at a show trial. One commited suicide, one was Alsatian and was handed over to a French court. 43 – among them Peiper, who was called to account for his men’s actions – were sentenced to death by hanging, 22 to life imprisonment, eight to 20, eleven to ten years of prison. The trial was later newly heard and the sentence to death was replaced by life imprisonment. After eleven years of custody, J. Peiper was released as the last of his comrades in December 1956.


In January 1957 he started to work for Porsche in Frankfurt. Syndicates demanded his dismissal. Afterwards he worked for VW in Stuttgart, but there he was dismissed as well because of leftist agitation. With this he realized that he could not remain any longer in Germany and moved with his family to France. During the offensive in 1940 he had become acquainted with the region around the Langres Plateau and already at that time he loved it as a beautiful and quiet place. He then helped a French POW, a German-friendly nationalist, who had to work in Reutlingen for some relatives of Peiper like a forced labor convict in a garage. But there was a regulation between France and Germany, enabling the release of two French POWs for every voluntary worker willing to work in Germany. On Peiper’s recommendation that man, Gauthier, was allowed to return to his family. He had not forgotten Peiper and as he had to leave Germany in 1957, it was Gauthier who helped him and sold him the watermill of Traves. That building was in bad condition and Peiper did not have the necessary financial means to restore the mill. SS-Obersturmbannführer Erwin Ketelhut has afterwards taken over the water mill and in 1960 Peiper built a house in Spannplate, high up on the bank of the Saone, hidden by bushes, not to see from the streets and like a military fortification. He had lived there – despite threats and anonymous phone calls – quite peacefully for over sixteen years.
On July 11th 1976 he bought some wire for a kennel in a shop in Vesoul, the capitol of that department. The salesman was an Alsatian: Paul Cacheux, member of the communist party, recognized through his accent that he was German and asked him whether he had been in France during the war. Peiper paid with a check with his name and address on it. Paul Cacheux looked up Peiper’s name in the “brown list” where all wanted Germans were registered. He passed his data over to the Resistance. On June 22nd 1976 the French communist newspaper “L’Humanité” wrote: „What does this Nazi do in France?”. It was demanded to force Peiper to leave France. Flyers showing Peiper as a war criminal and Nazi were distributed to people in Traves. “Peiper, we’ll deliver you a 14 July!” was smeared on walls. July 14th is of course the French national holiday.
The morning of July 13th Peiper sent his wife, suffering from cancer, back to Germany. He himself did not want to leave his house because he expected it to be burned down. His neighbor Ketelhut had suggested to pass the night in the water mill but Peiper rejected that offer. He did not want Ketelhut staying with him either, since he would have shot any attackers. “No”, he said, “It’s been already killed enough.” Joachim Peiper waited on the veranda of his house from where he could observe the Saone river. Erwin Ketelhut had lent him his rifle. At 10:30 pm he heard a noise in the bushes and saw a dozen men climbing up the river bank. He shot in the air to intimidate the drunk intruders. She called him to come outside. He did that and opened the door in order to talk to them.
What happened afterwards can only be told by the culprits. Obersturmbannführer Joachim Peiper’s body was found charred and only one meter in size, he had no hands and feet. He died at about 1:00 am. The house was burned down, the ceiling broken in. What happened between 11:30 pm and 1:00 am? Was the Obersturmbannführer alive when he was mutilated? Was he still alive when he was burned? The culprits had poured gas on the floor, lit with a mixture of petrol and motor oil. Peiper lay in his bedroom, on the left side with his back to the wall, one arm bowed before his chest. Nothing had fallen upon him. He died by the immense heat. The body was not cremated but shrunken.
Erwin Ketelhut and the French having known and liked him shared the opinion that this knightly man, having defied so many dangers, should not have died this way. The murderers had driven with their car over a meadow to the river bank where two barges lay ready. With them they had crossed the Saone and afterwards had to climb up the steep bank through bushes. After the murder they ran the other way back over the meadows, in front of the house, to the street. The firemen searched the river for missing body parts. The French police’s investigation work took six months. The communists from Vesoul and the Resistance members were questioned. Nobody knew anything! Then the case was shelved. Nobody was ever arrested or punished! The area of Traves is not densely populated, there are only about ten inhabitants per square kilometer. Everybody knows everyone there and the people know everything about each other.
The culprits are known to the inhabitants, but the people say nothing. In the night from 13th to 14th July we have a protest vigil for Obersturmbannführer and bearer of the Knight’s Cross Joachim Peiper. The injustice made to him will not remain unpunished! With this cruel death Joachim Peiper has paid his last respects to his people and his homeland.




Gerhard Lauck runs the NSDAP/AO and Third Reich Books and offers censor-ship free hosting on Zensurfrei.


Ultima editare efectuata de catre Admin in Vin Mar 22, 2019 10:03 pm, editata de 1 ori
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10860
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Joachim Peiper’s Final Struggle against Communism Empty Joachim Peiper lupta finală împotriva comunismului

Mesaj Scris de Admin Vin Mar 22, 2019 10:02 pm

De Gerhard Lauck
Joachim Peiper sa născut la 30 ianuarie 1915 ca fiu al unei familii de ofițeri în Berlin.

A aparținut lui Leibstandarte SS Adolf Hitler. În 1938, a devenit adjutant al Reichsführer SS Heinrich Himmler. Dar odată cu începerea războiului, el a vrut să servească la prima linie. El a comandat a 10-a societate SS Leibstandarte A.H. din Polonia, Olanda, Belgia și Franța.

În 1941 a luptat în Rusia cu Batalionul 3 Panzergrenadier al Regimentului SS Panzergrenadier 2. El înlocuiește divizia 320 de infanterie a generalului Postel, înconjurată în Harkov.

La 19 martie 1943 ia Bielgorod. În septembrie 1943 se află în Italia. În luna noiembrie a aceluiași an, el luptă pentru Reich în Jitomir și cu prima armată pătrunde prin împrejurimile de la Kamenets Podolsk.

Până în octombrie 1944 sa luptat la Frontul de Vest. Pe data de 16 decembrie 1944, sub comandamentul armatei 6 tancuri a lui Sepp Dietrich, el se află la vârful de lance al ofensivei din Ardeni cu prima divizie SS Panzer L.A.H.

Se îndreptă spre La Gleize lângă Stavelot. Trăită de restul armatei, a fost înconjurat. Dar el putea să scape cu oamenii săi, pe jos și în frig rece, lăsând înapoi toate materialele de război. Întotdeauna luptând sub conducerea lui Sepp Dietrich, el sa luptat cu sovieticii până la sfârșit, la vest de Dunăre lângă Viena. La fel în Alpii de la St. Pollen și Krems unde el și oamenii săi s-au predat în cele din urmă americanilor. El a făcut-o SS-Obersturmbannführer și purtător al Crucii Cavalerilor cu săbii.

După capitularea Germaniei, acest soldat ireproșabil, minte și incredibil de curajos a fost întemnițat, bătut și umilit. El a fost acuzat că a ordonat executarea POW-urilor americane de la Baugnez, lângă Malmedy, în timpul ofensivei din Ardeni: Capturați de către Kampfgruppe J.P., soldații americani capturați au fost dusi pe o pajiște pentru a aștepta acolo pentru transportul lor pe front. Peiper la lăsat pe unii dintre ei ca gardieni. El însuși a condus în capul rezervoarelor sale în fața trupelor care au urmat la Ligneuville. Așa cum majoritatea trupei Kampfgruppe au sosit în Baugnez, trupele au rămas acolo unde au stat de vorbă cu tovarășii lor lăsați în urmă. Un Spähwagen a avut o defecțiune și a fost reparat. Dintr-o dată, un soldat ședința într-un tanc a surprins și a observat că unii dintre prizonierii americani și-au făcut uz de lipsa de atenție și au vrut să fugă. Dar o lovitură trasă de pistol a provocat panică printre prizonierii care fugeau în toate direcțiile. Au fost folosite pistoale de submachine și 21 de americani au fost împușcați în timp ce fugeau.

După capitulare, bărbații din divizia 1 Panzer SS au fost urmăriți și dusi în tabăra Zuffenhausen. 400 au fost transferați la închisoarea din Schwäbisch Hall lângă Stuttgart. Trupele lui Peiper au constat în majoritatea soldaților foarte tineri. Unul a fost 16, doi erau 17, unsprezece erau 18 și opt aveau 19 ani. 22 dintre cei 72 de condamnați au fost sub vârsta de 20 de ani; toți au fost torturați pentru a forța orice confesiune. Peiper a fost un exemplu pentru echipajul său, iar sub comanda sa echipa sa descurcat bine. Nu a existat nicio trădare între unitățile sale. Bărbații au fost duși la KZ Dachau, unde 72 dintre cei 74 de acuzați au fost condamnați la un proces de probă. O sinucidere comisă, unul a fost alsacian și a fost predat instanței franceze. 43 - printre care Peiper, care a fost chemat să răspundă pentru acțiunile bărbaților lui - a fost condamnat la moarte prin agățare, 22 la închisoare pe viață, opt la 20, la unsprezece până la zece ani de închisoare. Procesul a fost audiat ulterior, iar sentința la moarte a fost înlocuită cu închisoare pe viață. După unsprezece ani de custodie, J. Peiper a fost eliberat ca ultimul dintre tovarășii săi în decembrie 1956.
n ianuarie 1957 a început să lucreze pentru Porsche la Frankfurt. Sindicatele cer demiterea sa. Ulterior a lucrat pentru VW la Stuttgart, dar a fost și el demis din cauza agitației stângi. Cu aceasta a realizat că nu mai poate rămâne în Germania și sa mutat cu familia sa în Franța. În timpul ofensivei din 1940, el sa familiarizat cu regiunea din jurul Platoului Langres și deja la acel moment îl iubea ca pe un loc frumos și liniștit. El a ajutat apoi un POW francez, un naționalist prietenos cu Germania, care a trebuit să lucreze în Reutlingen pentru unii dintre rudele lui Peiper ca un condamnat la muncă forțată într-un garaj. Dar a existat o reglementare între Franța și Germania, care să permită eliberarea a două POW-uri franceze pentru fiecare lucrător voluntar dispus să lucreze în Germania. La recomandarea lui Peiper că omului, Gauthier, i sa permis să se întoarcă la familia sa. Nu-l uitase pe Peiper și, din moment ce trebuia să părăsească Germania în 1957, Gauthier îl ajuta și-l vinde pe moara de apă a lui Traves. Această clădire era în stare proastă, iar Peiper nu avea mijloace financiare necesare pentru a reface moara. SS-Obersturmbannführer Erwin Ketelhut a preluat ulterior moara de apa si in 1960 Peiper a construit o casa in Spannplate, inalta pe malul raului Saone, ascunsa de tufisuri, sa nu vada de pe strazi si ca o fortificatie militara. Locuise acolo - în ciuda amenințărilor și a convorbirilor telefonice anonime - destul de pașnic timp de peste șaisprezece ani.
La 11 iulie 1976 a cumpărat o sârmă pentru o canisa într-un magazin din Vesoul, capitala acelui departament. Vânzătorul era alsacian: Paul Cacheux, membru al partidului comunist, a recunoscut prin accentul său că este german și la întrebat dacă a fost în Franța în timpul războiului. Peiper a plătit cu un cec cu numele și adresa pe el. Paul Cacheux ridică privirea pe numele lui Peiper în "lista brună", unde toți cei chemați de germani erau înregistrați. El și-a transmis datele către Rezistență. La 22 iunie 1976, ziarul comunist francez "L'Humanité" a scris: "Ce face acest naziști în Franța?". A fost cerut să forțeze Peiper să părăsească Franța. Flyers care arată Peiper ca un criminal de război și naziști au fost distribuite oamenilor din Traves. "Peiper, te vom livra pe 14 iulie!" A fost zugrăvit pe pereți. 14 iulie este, desigur, sărbătoarea națională franceză.
În dimineața zilei de 13 iulie, Peiper și-a trimis soția, suferind de cancer, înapoi în Germania. El însuși nu a vrut să-și părăsească casa pentru că se aștepta să fie ars. Vecinul său Ketelhut sugerase să treacă noaptea în moara de apă, dar Peiper a respins această ofertă. Nu dorea ca Ketelhut să rămână cu el, deoarece ar fi împușcat pe oricare dintre atacatori. "Nu", a spus el, "A fost deja ucis destul". Joachim Peiper a așteptat pe veranda casei sale de unde putea observa râul Saone. Erwin Ketelhut îi împrumutase pușca. La ora 10:30 a auzit un zgomot în tufișuri și a văzut o duzină de bărbați urcând pe malul râului. A împușcat în aer pentru a intimida intrușii beți. L-a chemat să iasă afară. A făcut asta și a deschis ușa pentru a vorbi cu ei.
Ce sa întâmplat după aceea poate fi spus numai de către vinovăŃi. Trupul lui Obersturmbannführer Trupul lui Joachim Peiper a fost găsit cărbit și doar un metru înălțime, nu avea mâini și picioare. A murit la ora 1:00 dimineața. Casa a fost arsă, tavanul a intrat. Ce sa întâmplat între 11:30 și 1:00? A fost Obersturmbannführer viu când a fost mutilat? Era încă în viață când a fost ars? Vinovatii au turnat gaz pe podea, aprinse cu un amestec de benzina si motorina. Peiper stătea în dormitorul său, pe partea stângă, cu spatele la perete, cu un braț aplecat în fața pieptului. Nimic nu a căzut asupra lui. El a murit de căldura imensă. Corpul nu a fost incinerat, ci a fost înăbușit.
Erwin Ketelhut și francezii care i-au cunoscut și au plăcut au împărtășit opinia că acest om cavaler, care a înfruntat atât de multe pericole, nu ar fi trebuit să moară în acest fel. Ucigașii au condus cu mașina lor pe o luncă pe malul râului, unde erau pregătite două barje. Cu ei au traversat Saone și apoi au trebuit să urce pe malul abrupt prin tufișuri. După ucidere, au alergat invers pe pajiști, în fața casei, pe stradă. Pompierii au căutat râul pentru părțile lipsite de corp. Activitatea de anchetă a poliției franceze a durat șase luni. Comuniștii din Vesoul și membrii Rezistenței au fost interogați. Nimeni nu știa nimic! Atunci cazul a fost rafatat. Nimeni nu a fost vreodată arestat sau pedepsit! Zona de la Traves nu este dens populată, sunt doar aproximativ zece locuitori pe kilometru pătrat. Toată lumea știe pe toți acolo și oamenii știu totul unul despre altul.
Vinovatii sunt cunoscuti de locuitori, dar oamenii nu spun nimic. În noaptea de la 13 până la 14 iulie avem o vigilă de protest pentru Obersturmbannführer și purtătorul Crucii Cavalerilor Joachim Peiper. Nedreptatea făcută lui nu va rămâne nepedepsită! Cu această moarte crudă, Joachim Peiper și-a dat ultimul respect pentru poporul său și pentru patria sa.
________________________________________
Gerhard Lauck conduce cărțile NSDAP / AO și Third Reich Books și oferă gazduire gratuită a gazdei de cenzură pe Zensurfrei.
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10860
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum