Pentru apologia Mișcării Legionare se va face închisoare. Președintele mizerabil a promulgat legea
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: OHA si PNL :: Despre ȚOAPE și ȚOPISME cu nea Ilie de la sculărie
Pagina 1 din 1
Pentru apologia Mișcării Legionare se va face închisoare. Președintele mizerabil a promulgat legea
&
Președintele Iohannis a promulgat astăzi modificările la OG 31/2002 prin care apologia Miscarii Legionare si negarea Holocaustului pe teritoriul României vor fi pedepsite cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Textul integral al modificărilor este pe pagina Camerei Deputaților.
Iată câteva dintre noile prevederi legislative:
„prin organizaţie cu caracterfascist, legionar, rasist sau xenofob se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţii lor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul extremist”.
„prin Mişcarea Legionară se înţelege o organizaţie fascistă din România care a activat în perioada 1927-1941 sub denumirile de «Legiunea Arhanghelului Mihail», «Garda de Fier» şi «Partidul Totul pentru Ţară»”
„Art. 4. – (1) Confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe se pedepsesc cu închisoarede la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.”
„Art.5. – Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.” (sursa)
ILUMINATI- Mesaje : 387
Data de înscriere : 16/02/2013
Subiecte similare
» Stire BOMBA! Presedintele Iohannis acuzat de crima. Chilian: Presedintele a dat ordin ca tinerii sa fie arsi de vii in Club Colectiv!
» Ce idei legionare sînt interzise şi de ce?
» [ CU DRAGNEA pre OHA CĂLCÎND ... Președintele a trădat! PSD ramane solutia nociva. Trăiasca președintele! ]
» SCANDAL mizerabil în PSD: Dăncilă, înspăimântată de apropierea 10 August. Crimele de la Caracal și abjecția pesediștilor
» Legea nr. 217/2015…
» Ce idei legionare sînt interzise şi de ce?
» [ CU DRAGNEA pre OHA CĂLCÎND ... Președintele a trădat! PSD ramane solutia nociva. Trăiasca președintele! ]
» SCANDAL mizerabil în PSD: Dăncilă, înspăimântată de apropierea 10 August. Crimele de la Caracal și abjecția pesediștilor
» Legea nr. 217/2015…
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: OHA si PNL :: Despre ȚOAPE și ȚOPISME cu nea Ilie de la sculărie
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum