Legea nr. 217/2015…

Cartea HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ, din prima ediție, din august 2014, așa cum poate au observat și cititorii mei binevoitori, și cum am spus spre finalul acelui volum, a fost alcătuită într-un timp relativ scurt, fiindcă voiam să apară înainte de a fi votat proiectul de lege propus de demagogul Crin Antonescu și ciracii săi. Deja, la vremea publicării cărții, Senatul votase proiectul legii propus de Antonescu privind înăsprirea pedepselor date de criminala O.U.G. nr. 31/2002 – ordonanță pentru care Adrian Năstase merită să stea în pușcărie toată viața – și, temător să nu suport și eu, în vreun fel, consecințele acestei legi aberante, voiam să apară cartea, fie și în forma aceea rezumativă, în eventualitatea că nu aș mai fi putut tipări varianta mai extinsă și mai argumentată. În încheierea acelei prime variante, îmi exprimam speranța că membri Camerei Deputaților se vor dovedi patrioți, nu ca senatorii, și vor respinge proiectul infamant.

Dar, iată, în 24 iunie a.c., înainte de a-și lua vacanța de vară, parlamentarii s-au dovedit la fel de ignoranți, de lichele și de anti-români ca senatorii și au votat-o aproape în unanimitate: trei s-au abținut, doi au absentat (probabil, să se eschiveze: să nu se spună că au fost contra și să cadă de naționaliști, și nici să nu fie nevoiți să fie pro și să fie dovediți, ulterior, ca trădători), câțiva au dormit, iar ceilalți, vreo șase sute și ceva, au votat „la foc automat“.

Demagogul Crin Antonescu a fost consiliat, fără îndoială, de șeful său de campanie electorală de atunci, Niels Schnecker, să ne pună laţul de gât, prin extinderea ariei de acțiune și accentuarea pedepselor prevăzute de O.U.G. nr. 31/2002.

E drept că C. Antonescu este doar istoric, dar, cum a rămas repetent câţiva ani, se presupune că a „aprofundat“ studiul istoriei, apoi este politic-„astru“ de 20 de ani, a fost și preşedintele Senatului României, preşedintele-interimar-trei-luni al României şi, printr-un concurs nefast de împrejurări, chiar unul dintre preşedinţii Partidului Naţional Liberal – care, prin actele antinaţionale comise de Crin Antonescu şi predecesorii săi, numai partid naţional nu este şi, ca atare, acum este în derivă şi pe cale de dispariţie, mergând pe urmele P.N.Ţ.C.D., cum am prognozat acum un deceniu.

Crin Antonescu, devenit acum un nimeni în politică, i-a avut ca acoliți pe deputații P.N.L. George Scutaru și Andrei Gerea în susținerea proiectului lor devenit lege, numită acum „legea antilegionară“. Între timp, George Scutaru – fost ziarist la Moscova, fost lider al parlamentarilor liberali, fost consilier al președintelui Klaus Iohannis, a ajuns să fie anchetat de D.N.A. într-un dosar de corupție pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani și, deci, pușcăriabil! Cu toate această degradare a credibilității morale a promotorilor proiectului, legea a fost votată aproape în unanimitate de un parlament format din imbecili și trădători de țară și a fost promulgată de Klaus Iohannis în 22 iulie 2015, cu intrare în vigoare imediată! Criminala O.U.G. nr. 31/2002, trebuia abrogată, așa cum am mai scris frecvent, nu completată, cum a vrut demagogul Crin Antonescu și cum a fost, efectiv, fățuită inclusiv prin Legea nr. 217/2015, despre care Alexandru Florian a declarat, textual, că este o lege care evidențiază holocaustul.

Crin Antonescu a fost adulat mereu de postul Antena 3 ca fiind candidatul prezidențiabil providențial, dar, după ce s-a stricat troica Antonescu-Ponta-Constantin (adică Alianța U.S.L.) și după scoaterea lui Antonescu din cursa prezidențială, Felix Rache a căpătat curaj și „deontologie“ antenistă și l-a caracterizat pe Crin Antonescu ca „gargaragiu“ – adică, în limbaj academic, a spus că este un demagog.

De fapt, Crin Antonescu este emblema Parlamentului României postdecembriste, pe deplin reprehensibil pentru votarea Legii nr. 217/2015, la fel ca parlamentul anterior, care transformase O.U.G. nr. 31/2002 în Legea nr. 107/2006, prin mizeria de articol 75 din Constituție numit „aprobare tacită“. Să sperăm că toți acești antiromâni și parlamentarii complici, trădători la impunerea O.U.G. nr. 31/2002 prin legile ulterioare vor răspunde în baza art. 35 din Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului din 26 august 1793: „Când guvernul violează drepturile poporului, insurecția este, pentru popor și pentru orice parte a sa, dreptul cel mai sacru și cea mai indispensabilă dintre îndatoriri“. Chiar dacă acest articol a fost omis, expressis verbis,din Declarația universală a drepturilor omului adoptată de O.N.U. la 10 decembrie 1948, el este menținut – mai edulcorat, dar, totuși, clar – în al treilea Considerent din Preambulul acestei Declarații: „Considerând că este esențial ca drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul să nu fie silit să recurgă, ca soluție extremă, la revolta împotriva tiraniei și asupririi…“

Aproape toată media din ultimul deceniu a clamat tirania regimului Băsescu, iar acum parte din ea consideră că regimul Iohannis a debutat tot prin impunerea tiraniei, tiranie atestată inclusiv prin promptitudinea promulgării Legi nr. 217/2015, care deja a început să aibă efectele cele mai perfide! Situația apărută o ilustrează și o demonstrează Ion Spânu în articolul «Prima victimă a Legii 217/2015 este un poet mort în război în Slovacia Ambasada României refuză ca podul unde a murit să poarte numele „Ion Şiugariu“»: «Mai repede decît ne aşteptam, a apărut prima aplicare abuzivă a Legii 217/2015. Pe 28 august, Primăria din Brezno (Slovacia) intenţiona, cu ocazia Zilei insurecţiei slovace, să dea numele podului „Ion Şiugariu“, întrucît acolo şi-a pierdut viaţa poetul-erou. Ambasada României nu este însă de acord, considerîndu-l „fascist“, deşi a murit luptînd împotriva trupelor fasciste pentru eliberarea Slovaciei! Primăria din Brezno s-a gîndit ca, în semn de recunoştinţă pentru jertfa sa, podul pe care a murit să poarte numele „Ion Şiugariu“, iar pe o clădire aflată în imediata vecinătate să fie pusă o placă memorială. În acest sens, a fost trimisă următoarea scrisoare către Ambasada României din Slovacia, în care Primăria din Brezno se arată onorată să comemoreze sacrificiul eroului român Ion Şiugariu pentru eliberarea Slovaciei de sub jugul fascist: (…)».

Apoi, publicistul român redă corespondența Primăriei localității Brezno cu Ambasada României în Slovacia, din care se vede că un nemernic de la ambasadă, Radu Coantă, nu aprobă instalarea plăcii comemorative și botezarea podului de pe Râul Hron, pe motiv că ofițerul român ar fi fost „fascist“. Deși el murise luptând contra trupelor Germaniei hitleriste, nu fusese membru al vreunui partid politic și doar scrisese un eseu corect despre Mișcarea Legionară! Chiar un polițist din localitate, ĽubošNEPŠINSKÝ, își manifestă admirația pentru ofițerul român care și-a dat viața pentru a-i elibera țara! Și ambasadorul român în Slovacia încă mai este în funcție!

Alexandru Florian a și recunoscut, de altfel, că Legea nr. 217/2015 protejează propaganda privind holocaustul evreilor și, mai mult, introduce ideea unui holocaust al evreilor comis de români!

De aceea vorbește el despre „memoria victimelor“: așa-zisele „victime ale holocaustului“, adică evreii morți atunci, care meritau să moară pentru crimele comise contra poporului român! La fel se exprimă și președinte F.C.E.R., Aurel Vainer, în comunicatul difuzat și semnat de el: „Legea 217/2015 este o lege de protejare a memoriei victimelor Holocaustului, a celor care au suferit de pe urma antisemitismului instrumentat de fascism, de Mișcarea Legionară și regimul Antonescu”. Federația Comunităților Evreiești din România (FCER) și Asociația Evreilor din România Victime ale Holocaustului (AERVH) și-au exprimat sprijinul pentru această lege. De altfel, deputatul Aurel Vainer, președintele FCER, a susținut-o în Parlament afirmând că este un răspuns necesar la recrudescența antisemitismului și negaționismului în Europa, care dă curs aplicării prevederilor de justiție și drept.

O poziție similară a avut în intervențiile publice președintele AERVH, Liviu Beriș. Și, în comunicatul pe care-l dă, Vainer falsifică realitatea, scriind: „Mișcarea Legionară, practicând teroarea și crima, a adus prejudicii grave României“. Nu, Mișcarea Legionară nu i-a terorizat decât pe corupții din România acelei vremi, de aceea a avut cea mai mare răspândire și apreciere ca partid și ca mișcare națională! Eticheta de „mișcare teroristă, fascistă“ etc. i-au pus-o evreii staliniști și sioniști, fiind preluată de propagandiștii și istoricii români dogmatici, obedienți și lași. Vainer invocă „memoria victimelor Holocaustului“, care „victime“ n-au fost „șase milioane“ cum țipă propaganda holocaustică, n-au fost „400.000 de evrei din România“, cum falsifică evreii pe inscripția de pe soclul menorei de lângă gardul Templului Coral din București, ci, au fost, din România, circa 15.000, cum a recunoscut Wilhelm Filderman, președintele de atunci al evreilor.

Vainer se sperie de „recrudescența antisemitismului și negaționismului în Europa“. Dar de ce nu se întreabă de cauzele respectivei recrudescențe? De ce se dezvoltă, acum, „antisemitismul și negaționismul în Europa“ și, îndeosebi, în Polonia, unde erau cei mai mulți evrei pe metru pătrat?!